CAUZA DE CAUZĂ A CAUZULUICHIN v. MOLDOVA (Declarația nr. 14925/03) HOTĂRÂREA STASBOURG 23 octombrie 2007 FINAL 23/01/2008 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Deliuchin v. Moldova, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Al patrulea secțiunea), în calitate de Camera compusă de: Sir Nicolas Bratza, președinte, J. Casadevill, G. Bonello, K. Traja, S. Pavlovschi, L. Garlicki, L. Mijović, judecători și dl T.L. Grefierul de secțiune deliberat în privat la 2 octombrie 2007, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDIU Cazul a apărut într-o cerere (nr. 14925/03) împotriva Republicii Moldova depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național moldovenesc, dna Teodora Deliuchin („reclamantul”), la 17 decembrie 2002. Reclamantul a fost reprezentat de dl. Nagacevschi, de la „Avocații pentru Drepturile Omului”, o organizație neguvernamentală cu sediul în Chișinău. Guvernul Moldovei (“Guvernul”) era reprezentat de agentul lor în acel moment, dl V. Pârlog. Reclamantul se plângea că nu a respectat hotărârea finală a lui 22 August 2002 în favoarea ei și-a încălcat dreptul de a-și determina drepturile civile de către o instanță într-un timp rezonabil, astfel cum este garantat de art. 6 din Convenție, și dreptul de a-și bucura de bunuri pașnice, astfel cum este garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Cererea a fost alocată la a patra secțiune a Curții. Februarie 2006 Președintele acestei secții a hotărât să comunice cererea guvernului. În conformitate cu dispozițiile art. 29 § 3 din Convenție, s-a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea acestuia. FACTELE CIRCUMSTANTELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1946 și trăiește în Chișinău. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. În 1997 a fost inițiată o anchetă penală cu privire la reclamant. Ea a fost reținută în centrul rezidențial al Ministerului Afacerilor Interne între 18 iunie și 15 iulie 1998. Ea a fost reținută din nou între 30 septembrie și 31 octombrie 1998 în centrul rezidențial al Ministerului Justiției. Reclamantul s-a plâns în fața autorităților închisoare în legătură cu condițiile dure de detenție din centrul rezidențial al Ministerului Afacerilor Interne. Prin hotărârea sa finală din 20 mai 1999, Curtea de Apel a achitat-o de toate acuzațiile împotriva ei. La 26 decembrie 2001, Curtea de District Ciocana a constatat în favoarea ei și a acordat 12 258 lei moldoveni (MDL, egal cu 1.065 euro (EUR) la momentul respectiv) în compensare pentru prejudiciile materiale și 100.000 de lei moldoveni (EUR) La 19 martie 2002, Curtea Regională Chișinău a susținut această hotărâre. 12. La 22 august 2002, Curtea de Apel a anulat parțial această hotărâre, reducând compensația pentru prejudiciile morale la 10 000 MDL (752). A susținut acordarea compensației pentru prejudiciile materiale suferite. Această hotărâre a fost finală și executabilă. Procurorul General a solicitat anularea tuturor hotărârilor anterioare și reducerea atribuirii pentru prejudiciu moral, ca parte a unei proceduri extraordinare. La 19 martie 2003, Curtea Supremă de Justiție a respins această cerere. La 21 noiembrie 2003, Ministerul Finanțelor a transferat suma corespunzătoare compensației din cauza Departamentului de Execuție a Deciziilor. Potrivit acestui departament, reclamantul a primit banii la 26 februarie 2004. Reclamantul a depus mandatul de executare de către departament la 23 octombrie 2002. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ 15. Legea internă relevantă a fost stabilită în Prodan v. Moldova (nr. 49806/99, ECHR 2004 III (extracte)). HOTĂRÂREA 16. Reclamantul s-a plâns că neîndeplinirea hotărârii finale din 22 august 2002 i-a încălcat drepturile garantate de art. 6 § 1 din Convenție. Partea relevantă din art. 6 se citește după cum urmează: „1. În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... într-un timp rezonabil de către un tribunal ....” 17. Ea se plângea de asemenea că neîndeplinirea hotărârii au încălcat, de asemenea, drepturile sale în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” ADMISSIBILITATE Plângerile în temeiul articolelor 3, 6, 8 și 13 din Convenția 18. În cererea sa inițială, reclamantul a prezentat, de asemenea, plângeri în temeiul articolelor 3, 6 (acces la justiție în ceea ce privește plângerea sa în temeiul articolelor 3), 8 și 13 din Convenție. Cu toate acestea, în observațiile sale privind admisibilitatea și meritul, ea a solicitat Curții să nu procedeze la examinarea acestor plângeri. Curtea nu constată niciun motiv să le examineze. B. Obiecția preliminară a Guvernului 19. Guvernul a susținut că, de la atribuirea acordată la 22 august 2002 în favoarea reclamantului a fost plătită la 21 noiembrie 2003, reclamantul nu mai a putut pretinde că a fost victimă de o încălcare a drepturilor sale în temeiul articolului 6 § 1 și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția. 20. Curtea remarcă că a respins deja o obiecție similară susținută de Guvernul contestat deoarece „pagarea ... nu a implicat niciun atestare a încălcărilor presupuse” (a se vedea, de exemplu, Prodan , citat mai sus, § 47). În plus, nu s-a plătit nicio compensație pentru aplicarea întârziere. 22. În aceste circumstanțe, Curtea consideră că reclamantul poate pretinde că este victimă de încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. 23. Curtea consideră că plângerile reclamantului în temeiul articolului 6 § 1 și în conformitate cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție pun întrebări de drept suficient de serioase că determinarea lor ar trebui să depinde de examinarea fondului și nu au fost stabilite alte motive de declarare inadmisibilă. Prin urmare, Curtea declară aceste plângeri admisibile. În conformitate cu decizia sa de a aplica art. 29 § 3 din Convenție (a se vedea punctul 4 de mai sus), Curtea va examina imediat meritele acestor plângeri. II. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 6 § 1 ȘI A ARTICOLUL 1 AL PROTOCOLULUI nr. 1 LA CONVENȚIE 24. Reclamantul s-a plâns că neexecutarea hotărârii din 22 august 2002 în favoarea ei a încălcat drepturile în temeiul articolului 6 § 1 și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. 25. Guvernul a susținut că drepturile reclamantului nu au fost încălcate având în vedere faptul că a primit întreaga sumă atribuită ei într-un timp rezonabil. În plus, o parte majoră a întârzierii în aplicarea hotărârii se datorează procedurii de anulare inițiate de procurorul general (a se vedea punctul 13 mai sus). 26. Curtea reiterează că „o persoană care a obținut o hotărâre executabilă împotriva statului ca urmare a litigiilor de succes nu poate fi obligată să recurgă la procedurile de aplicare pentru a-l executa (a se vedea Koltsov c. Rusia , nr. 41304/02 , § 16, 24 februarie 2005; Petrusko c. Rusia , nr. 36494/02 , § 18, 24 februarie 2005; și Metaxas c. Grecia , nr. 8415/02, §§ În consecință, aceasta concluzionează că procedura de executare ar fi trebuit să fie inițiată imediat după ce hotărârea a devenit finală la 22 august 2002. 27. Curtea consideră, de asemenea, că data la care reclamantul a primit compensația este singura dată relevantă pentru determinarea încheierii procedurii de executare și nu o dată anterioară la care o autoritate de stat a transferat fonduri către alta în scopul executării. Prin urmare, consideră că hotărârea din 22 august 2002 a fost pusă în aplicare la 26 februarie 2004 (a se vedea punctul 14 de mai sus). 1 din Convenția și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție în numeroase cazuri referitoare la întârzierile în aplicarea hotărârilor finale (a se vedea, printre altele, Prodan , citat mai sus, și Luntre și alții c. Moldova , nr. 2916/02, 21951/02, 21951/02, 21941/02, 211933/02, 20491/02, 2676/02, 23594/02, 21956/02, 21953/02, 21943/02, 211947/02 și 21945/02, 15 iunie 2004). După examinarea materialului care i-a fost prezentat, Curtea constată că dosarul nu conține niciun element care să îi permită să ajungă la o concluzie diferită în acest caz. În special, consideră irelevantă, în scopul de a determina rezonabilitatea lungii procedurii de executare, faptul că a fost urmărit un remediu extraordinar pentru a contesta hotărârea finală. Astfel de remedii, în afara unor circumstanțe cu adevărat excepționale care nu par să se aplice în acest caz, sunt în sine contrar Convenției (a se vedea Brumărescu c. România [GC], nr. 28342/95, CEDH 1999 VII, și Roșca c. Moldova , nr. 6267/02, 22 martie 2005). 29. În consecință, Curtea constată, din motivele menționate mai sus, că nerespectarea hotărârii din 22 august 2002 într-un termen rezonabil constituie o încălcare a articolului 6 § 1 și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. III. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 AL CONVENȚIEI 30. art. 41 din convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Prejudiciu material 31. Reclamantul a solicitat 303 EUR pentru prejudiciu material, bazandu-se pe ratele de bază ale Băncii Naționale a Moldovei. 32. Guvernul a contestat aceste calcule și a considerat că nu s-a dovedit că reclamantul a suferit prejudiciu material. 33. Curtea consideră că reclamantul a suferit prejudiciu material ca urmare a neexecutării hotărârii din 11 aprilie 2001 într-un timp rezonabil. Pe baza materialelor din dosar, Curtea acceptă în întregime cererea reclamantului. De asemenea, reclamantul a solicitat 1 500 de euro pentru prejudiciu moral. Ea s-a referit la vârsta ei avansată (pentru Moldova) și la suferința ei rezultată din aplicarea tardivă a hotărârii finale în favoarea ei. 35. Guvernul a considerat că suma pretinsă a fost excesivă, nefondată și lipsește o legătură cauzală cu presupusa încălcare. 36. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi fost cauzat o anumită cantitate de stres și frustrare ca urmare a neexecuției hotărârii în favoarea sa într-un timp rezonabil, în special având în vedere natura atribuirii, care prevede o compensare pentru detenție ilegală. Cu toate acestea, suma solicitată este excesivă. 800 pentru prejudiciu moral. Costuri și cheltuieli 37. Reclamantul a solicitat 300 EUR pentru costuri și cheltuieli. Avocatul ei și-a redus în mod expres taxele pentru a răspunde plângerile retrase de către solicitant. 38. Guvernul a considerat că suma solicitată este excesivă și nu a fost suportată de fapt. 39. Având în vedere materialele din dosar și jurisprudența sa privind chestiunea în cauză, Curtea acceptă în întregime această cerere. Dobânzile implicite 40. Curtea consideră oportun ca dobânzile implicite să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. deține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală, în conformitate cu art. 2 din Convenție, 303 EUR (3 sute trei euro) în ceea ce privește prejudiciu material, 800 EUR (opt sute de euro) pentru prejudiciu moral și 300 EUR (trei sute de euro) pentru costuri și cheltuieli, care urmează să fie convertite în moneda națională a statului interesat la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi taxabil; (b) că, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontare, dobânzile simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru satisfacție echitabilă. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 23 octombrie 2007, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții.
FOURTH SECTION
CASE OF DELIUCHIN v. MOLDOVA
(Application no. 14925/03)
23 October 2007
FINAL
23/01/2008
This judgment will become final in the circumstances set out in Article
44 §
2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.
In the case of Deliuchin v. Moldova,
The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Chamber composed of:
Sir
Nicolas
Bratza,
President,
Mr
Mr
Mr
Mr
Mr
Ms
judges,
and Mr
T.L.
Early
,
Section Registrar
,
Having deliberated in private on 2 October 2007,
Delivers the following judgment, which was adopted on that date:
1.
The case originated in an application (no. 14925/03) against the Republic of Moldova lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Moldovan national, Ms Teodora Deliuchin (“the applicant”), on 17 December 2002. The applicant was represented by Mr
V.
Nagacevschi, from “Lawyers for Human Rights”, a non-governmental organisation based in Chișinău.
2.
The Moldovan Government (“the Government”) were represented by their Agent at the time, Mr V. Pârlog.
3.
The applicant complained
that the failure to enforce the final judgment of 22
August 2002 in her favour had violated her right to have her civil rights determined by a court within a reasonable time, as guaranteed by Article 6 of the Convention, and her right to peaceful enjoyment of her possessions, as guaranteed by Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention.
4.
The application was allocated to the Fourth Section of the Court. On 15
February 2006 the President of that Section decided to communicate the application to the Government. Under the provisions of Article 29 § 3 of the Convention, it was decided to examine the merits of the application at the same time as its admissibility.
I.
5.
The applicant was born in 1946 and lives in Chișinău.
6.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
7.
In 1997 a criminal investigation was initiated in respect of the applicant. She was detained in the remand centre of the Ministry of Internal Affairs between 18
June and 15
July 1998. She was again detained between 30
September and 31 October 1998 in the remand centre of the Ministry of Justice.
The applicant allegedly complained to the prison authorities about the harsh conditions of detention in the remand centre of the Ministry of Internal Affairs.
8.
By its final judgment of 20 May 1999 the Court of Appeal acquitted her of all the charges against her.
9.
The applicant initiated civil proceedings claiming damages for unlawful detention and related acts on the part of the prosecution and the courts.
10.
On 26 December 2001 the Ciocana District Court found in her favour and awarded her 12,258 Moldovan lei (MDL, equal to 1,065 euros (EUR) at the time) in compensation for the pecuniary damage suffered and MDL
8,688) for non-pecuniary damage.
11.
On 19 March 2002 the Chișinău Regional Court upheld that judgment.
12.
On 22 August 2002 the Court of Appeal partly quashed that judgment, reducing the compensation for non-pecuniary damage to MDL
10,000 (EUR 752). It upheld the award of compensation for the pecuniary damage suffered. That judgment was final and enforceable.
13
.
The Prosecutor General requested the annulment of all previous judgments and the reduction of the award for non-pecuniary damage, as part of an extraordinary procedure. On 19 March 2003 the Supreme Court of Justice rejected that request.
14
.
On 21 November 2003 the Ministry of Finance transferred the amount corresponding to the compensation due to the Decisions Enforcement Department. According to that department, the applicant received the money on 26 February 2004. The applicant had submitted the enforcement warrant to the department on 23
October 2002.
II.
15.
The relevant domestic law has been set out in
Prodan v.
Moldova
(no. 49806/99, ECHR 2004
‑
III (extracts)).
16.
The applicant complained that the failure to enforce the final judgment of 22 August 2002 had violated her rights as guaranteed by Article 6 §
1 of the Convention.
The relevant part of Article 6 reads as follows:
“1.
In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a fair hearing ... within a reasonable time by a tribunal ....”
17.
She also complained that the failure to enforce the judgment had also violated her rights under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention. That Article reads as follows:
“Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law.
The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.”
I.
A.
The complaints under Articles 3, 6, 8 and 13 of the Convention
18.
In her initial application, the applicant also submitted complaints under Articles 3, 6 (access to justice regarding her complaint under Article 3), 8 and 13 of the Convention. However, in her observations on the admissibility and merits she asked the Court not to proceed with the examination of these complaints. The Court finds no reason to examine them.
19.
The Government submitted that since the award made on 22 August 2002 in the applicant's favour had been paid on 21
November 2003 the applicant could no longer claim to be a victim of a violation of her rights under Article 6 §
1 and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention.
20.
The applicant disagreed, stating that she retained her victim status.
21.
The Court notes that it has already dismissed a similar objection raised by the respondent Government because “the payment ... did not involve any acknowledgement of the violations alleged” (see, for example,
Prodan
, cited above, § 47). Moreover, no compensation for delayed enforcement was paid.
22.
In these circumstances, the Court considers that the applicant may claim to be a victim of a violation of Article 6 § 1 of the Convention and of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention.
23.
The Court considers that the applicant's complaints under Article 6 §
1 and under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention raise questions of law which are sufficiently serious that their determination should depend on an examination of the merits, and no other grounds for declaring them inadmissible have been established. The Court therefore declares these complaints admissible. In accordance with its decision to apply Article
29 §
3 of the Convention (see paragraph 4 above), the Court will immediately consider the merits of these complaints.
II.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 AND OF ARTICLE 1 OF PROTOCOL NO. 1 TO THE CONVENTION
24.
The applicant complained that the non-enforcement of the judgment of 22 August 2002 in her favour had violated her rights under Article 6 § 1 and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention.
25.
The Government submitted that the applicant's rights had not been violated in view of the fact that she had received the entire amount awarded to her within a reasonable time. Moreover, a major part of the delay in enforcing the judgment was due to the annulment proceedings initiated by the Prosecutor General (see paragraph 13 above).
26.
The Court reiterates that “a person who has obtained an enforceable judgment against the State as a result of successful litigation cannot be required to resort to enforcement proceedings in order to have it executed (see
Koltsov v. Russia
, no. 41304/02, §
16, 24 February 2005;
Petrushko v.
Russia
, no. 36494/02, §
18, 24
February 2005; and
Metaxas v.
Greece
, no. 8415/02, §
19, 27 May 2004). It therefore concludes that the enforcement proceedings should have begun immediately after the judgment became final on 22
August 2002.
27.
The Court also considers that the date on which the applicant received the compensation due is the only relevant date for determining the end of the enforcement proceedings, and not any previous date on which one State authority transferred funds to another for the purpose o enforcement. It therefore considers that the judgment of 22 August 2002 was enforced on 26 February 2004 (see paragraph 14 above).
28.
The judgment therefore remained unenforced for approximately eighteen months.
The Court recalls that it has found violations of Article 6
§
1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention in numerous cases concerning delays in enforcing final judgments (see, among other authorities,
Prodan
, cited above, and
Luntre and Others v. Moldova
, nos. 2916/02, 21960/02, 21951/02, 21941/02, 21933/02, 20491/02, 2676/02, 23594/02, 21956/02, 21953/02, 21943/02, 21947/02 and 21945/02, 15 June 2004).
Having examined the material submitted to it, the Court notes that the file does not contain any element which would allow it to reach a different conclusion in the present case. In particular, it finds irrelevant, for the purposes of determining the reasonableness of the length of the enforcement proceedings, the fact that an extraordinary remedy was being pursued to challenge the final judgment. Such remedies, apart from in truly exceptional circumstances which do not appear to apply to the present case, are in themselves contrary to the Convention (see
Brumărescu
v. Romania
[GC], no.
‑
VII, and
Roșca
v. Moldova
, no.
6267/02, 22
March 2005).
29.
Accordingly, the Court finds, for the reasons given in the cases cited above, that the failure to enforce the judgment of 22 August 2002 within a reasonable time constitutes a violation of Article 6 § 1 and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention.
III.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
30.
Article 41 of the Convention provides:
“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”
A.
Pecuniary damage
31.
The applicant claimed EUR 303 for pecuniary damage, relying on the base rates of the National Bank of Moldova.
32.
The Government contested these calculations and considered that it had not been proved that the applicant had suffered pecuniary damage.
33.
The Court considers that the applicant suffered pecuniary damage as a result of the failure to enforce the judgment of 11 April 2001 within a reasonable time. On the basis of the materials in the file, the Court accepts the applicant's claim in full.
B.
Non-pecuniary damage
34.
The applicant also claimed EUR 1,500 for non-pecuniary damage. She referred to her advanced age (for Moldova) and to her suffering resulting from the belated enforcement of the final judgment in her favour.
35.
The Government considered that the amount claimed was excessive, unsubstantiated and lacked a causal link with the alleged violation.
36.
The Court considers that the applicant must have been caused a certain amount of stress and frustration as a result of the non-enforcement of the judgment in her favour within a reasonable time, in particular given the nature of the award, which provided compensation for unlawful detention. However, the amount claimed is excessive. Ruling on an equitable basis, the Court awards the applicant EUR
800 for non-pecuniary damage.
C.
Costs and expenses
37.
The applicant claimed EUR 300 for costs and expenses. Her lawyer expressly reduced his fees to account for the complaints withdrawn by the applicant.
38.
The Government considered that the amount claimed was excessive and had not actually been incurred.
39.
Having regard to the materials in the file and to its case-law on the matter at issue, the Court accepts this claim in full.
D.
Default interest
40.
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
1.
Declares
the application admissible;
2.
Holds
that there has been a violation of Article
6 § 1 of the Convention;
3.
Holds
that there has been a violation of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention;
4.
Holds
(a)
that the respondent State is to pay the applicant, within three months of the date on which the judgment becomes final, in accordance with Article
44
§
2 of the Convention, EUR 303 (three hundred and three euros) in respect of pecuniary damage, EUR 800 (eight hundred euros) for non-pecuniary damage and EUR 300 (three hundred euros) for costs and expenses, to be converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement, plus any tax that may be chargeable;
(b)
that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement, simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;
5.
Dismisses
the remainder of the applicant's claim for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 23 October 2007, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.
T.L.
Early
Nicolas
Bratza
Registrar
President