ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 619/2022

Ședința publică din data de 16 martie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din 18 noiembrie 2013, Tribunalul Vaslui a stabilit taxa judiciară de timbru pentru cererea de intervenție în interes propriu și a dispus citarea intervenientul A. cu mențiunea să achite taxa judiciară de timbru în sumă de 35.605,00 RON, datorată pentru cererea de intervenție.

Prin sentința civilă nr. 230 din 10 martie 2014, Tribunalul Vaslui a respins excepțiile invocate de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Perieni, privind lipsa calității procesuale pasive a acesteia și a lipsei procedurii prealabile prevăzută de art. 720

1

C. proc. civ.

A admis în parte cererea reclamantei S.C. B. S.R.L. București, în contradictoriu cu pârâta.

A obligat pârâta să achite reclamantei, suma de 352.274 RON, cu titlu de debit.

A respins cererea reconvențională a pârâtei.

A respins cererea de intervenție în interes personal formulată de către intervenientul A..

A compensat cheltuielile de judecată.

A. a formulat recurs împotriva încheierii din 18 noiembrie 2013 și a sentinței civile nr. 230 din 10 martie 2014 pronunțate în dosarul nr. x/2011 al Tribunalului Vaslui, având ca obiect alte cereri - anulare/exonerare taxă de timbru, precizând că sunt trei legi care prevăd că nu se timbrează și nu se taxează cererile depuse în cursul judecății.

La termenul de judecată din 1 octombrie 2019, Curtea de Apel Iași a dispus suspendarea judecății, în aplicarea prevederilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere lipsa părților și faptul că niciuna dintre acestea nu a formulat cerere de judecare a cauzei în lipsă.

Prin decizia civilă nr. 145/2021 din 23 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă, în dosarul nr. x/2018, în baza dispozițiilor art. 416 din C. proc. civ., s-a constatat perimată cererea de recurs formulată de A. împotriva sentinței civile nr. 230 din 10 martie 2014 și a încheierii din 18 noiembrie 2013 pronunțate de Tribunalului Vaslui, secția I civilă.

Fără a-și încadra criticile în motivele de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., la 1 martie 2021, împotriva deciziei civile nr. 145/2021 din 23 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă, în dosarul nr. x/2018, A. a declarat recurs, care a fost înaintat spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În motivarea cererii de recurs, redând dispozițiile art. 416-423 C. proc. civ., recurentul susține, în esență, că dosarul nr. x/2018 nu este sub incidența perimării, întrucât la 3 octombrie 2019 a depus recurs împotriva încheierii din 01.10.2019 prin care s-a dispus suspendarea judecății, în aplicarea prevederilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., iar acesta a fost înregistrat sub număr de dosar x/2018 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

De asemenea, susține că dosarul nr. x/2018 nu este sub incidența perimării, întrucât a depus cerere de recurs și la 24 august 2020 înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași și menționând dosarul cu numărul x/2018 aflat pe rolul acelei instanțe.

Intimata B. S.R.L. nu a formulat întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 10 noiembrie 202 s-a dispus comunicarea raportului către părți și s-a pus în vedere acestora că au posibilitatea să depună în scris puncte de vedere în termen de 10 zile de la data comunicării, asupra raportului întocmit.

Părțile nu au depus la dosar puncte de vedere asupra raportului întocmit.

Prin încheierea din 26 ianuarie 2022 a fost admis în principiu recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 145/2021 din 23 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă și a fost stabilit termen pentru soluționarea recursului la 16 martie 2022.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat pentru considerentele care urmează.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că susținerile recurentului pot fi circumscrise motivului de nelegalitate reglementat de punctul 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. vizând încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, însă se constată ca fiind nefondate criticile subsumate acestui motiv de casare.

Înalta Curte subliniază că examinarea recursului sub aspectele criticate, impune câteva considerații legate de buna-credință în exercitarea drepturilor procedurale precum și în legătură cu îndatoririle părților în procesul civil.

Sancțiunile care se aplică în situații determinate procedural cum este și sancțiunea perimării a fost instituită pentru nerespectarea cerinței de a exista continuitate în desfășurarea procesului. Altfel spus, această sancțiune procedurală intervine pentru a înceta starea de incertitudine creată asupra unor raporturi juridice deduse judecății și are drept consecință stingerea procesului în faza în care se găsește. Sancțiunea procedurală amintită operează și ca o prezumție de desistare care se deduce din nestăruința părților, în termenele prevăzute expres pentru reluarea judecării cauzei. Procedural, considerațiile anterior evocate au în vedere dispozițiile art. 416 C. proc. civ., dar și dispozițiile art. 10 din același cod prin care se stabilește că părțile au îndatorirea, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului.

Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni, iar potrivit alin. (2) termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță.

Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni și această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părții.

Fiind o sancțiune procedurală, perimarea operează de drept, instanța putând să constate perimarea și din oficiu, astfel cum reiese și din dispozițiile art. 420 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, față de caracterul imperativ al dispozițiilor art. 420 C. proc. civ., instanța este obligată să constate perimarea, fără a mai efectua vreun act de procedură.

În speță, prin încheierea din 1 octombrie 2019, Curtea de Apel Iași a dispus suspendarea judecății, în aplicarea prevederilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere lipsa părților și faptul că niciuna dintre acestea nu a formulat cerere de judecare a cauzei în lipsă.

Potrivit dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., judecătorul va suspenda judecata când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă.

Odată îndeplinite condițiile stabilite de textul legal anterior menționat, instanța de judecată este obligată să dispună suspendarea judecății. Măsura de suspendare a judecății se întemeiază pe voința prezumată a părților de a nu mai continua procedura judiciară. O atare prezumție este dedusă din faptul neprezentării părților la termenul de judecată la care au fost legal citate și din inexistența la dosar a unei solicitări de judecată în lipsă.

În cuprinsul dispozițiilor art. 415 pct. 1 C. proc. civ. se prevede remediul procedural în cazul în care a fost dispusă măsura suspendării cauzei, însă una dintre părți dorește continuarea judecății. Astfel, judecata cauzei suspendate se reia prin cererea de redeschidere făcută de una dintre părți, când suspendarea s-a dispus prin învoirea părților sau din cauza lipsei lor.

Cererea de repunere pe rol a cauzei se depune la instanța care a dispus măsura suspendării, însă înainte de împlinirea termenului de perimare prevăzut de dispozițiile art. 416 C. proc. civ.

Totodată, pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții.

Aceasta este și situația în speța dedusă judecății, părțile lăsând să treacă un interval de timp mai mare de 6 luni fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății apelului, de la data suspendării acestuia în data 1 octombrie 2019, acesta fiind ultimul act de procedură îndeplinit în speță.

În speță, recurentul nu a formulat cerere de repunere pe rol înainte de împlinirea termenului de perimare prevăzut de dispozițiile art. 416 C. proc. civ.

Sunt lipsite de justificare susținerile potrivit cărora acesta a depus cereri de recurs împotriva încheierii de suspendare pronunțată la 1 octombrie 2019, de Curtea de Apel Iași, întrucât această împrejurare nu reprezintă un caz de întrerupere sau de suspendare a cursului perimării pentru a putea fi incidente prevederile art. 417 și 418 C. proc. civ.

Pentru rațiunile înfățișate, constatând că în speță Curtea de Apel Iași a aplicat și a interpretat corect normele procedurale incidente în cauză și a statuat cu justețe că termenul de perimare a fost împlinit, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., văzând și prevederile art. 499 din același cod, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 145/2021 din 23 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 145/2021 din 23 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2022.