ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 411/2022

Ședința publică din data de 24 februarie 2022

A.Obiectul cererii introductive.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâta C. S.A., solicitând instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 4.500.000 RON în favoarea reclamantei S.C. A. și 450.000 RON în favoarea reclamantei B., reprezentând prejudiciu moral creat prin faptele ilicite săvârșite în legătură cu semnarea contractelor de credit în perioada 2006 - 2016 și executarea defectuoasă a acestora de către pârâtă, cu cheltuieli de judecată.

B.Hotărârea primei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 2004 din 20 decembrie 2019, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a respins excepția autorității de lucru judecat; a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru faptele anterioare datei de 17 martie 2013; a respins acțiunea cu privire la aceste fapte ca prescrisă; a respins excepția prescripției dreptului la acțiune pentru faptele ulterioare datei de 17 martie 2013; a respins acțiunea formulată de reclamantele S.C. A. și B. împotriva pârâtei C. S.A. ca neîntemeiată.

C.Calea de atac împotriva hotărâri primei instanțe.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele S.C. A. și B. solicitând admiterea apelului cu consecința schimbării în parte a sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată, respectiv obligarea intimatei pârâte la plata sumelor de 4.500.000 RON daune morale în favoarea reclamantei pentru fapte aducătoare de prejudicii morale săvârșite în legătură cu modul de executare a creditelor încheiate între părțile din proces.

D. Hotărârea instanței de apel.

Prin decizia civilă nr. 440 din 25 noiembrie 2020 Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins apelul formulat de reclamantele A. și B. împotriva sentinței civile nr. 2004 din 20 decembrie 2019 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, ca nefondat.

E.Considerentele hotărârii instanței de apel.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut în esență următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamantele urmăresc repararea prejudiciului cauzat prin vătămarea unor drepturi personale nepatrimoniale, acțiunea în reparație patrimonială a daunei morale fiind prescriptibilă.

Faptele ilicite ale intimatei pârâte pe care își întemeiază acțiunea reclamantele derivă dintr-un ansamblu de acțiuni și inacțiuni, cum sunt: majorarea costurilor creditelor, dobânzi și comisioane în mod unilateral și fără o transparență față de împrumutat și garant; introducerea la plată cu rea-credință a unui bilet la ordin pentru o sumă eronată, mai mare decât cea datorată efectiv; refuzul de a prezenta modul de calcul al sumelor solicitate pe întreaga perioadă de derulare a contractelor; blocarea repetată a conturilor în mod nejustificat, fapt care a condus la înrăutățirea situației economico-financiare a societății împrumutate; includerea intenționată în Centrala Incidentelor de Plăți în luna noiembrie 2008 cu scopul transformării în client dependent a împrumutatului, prin retragerea din conturile S.C. A. a sumei de 20.000 RON cu titlu de plată anticipată, sumă care era destinată acoperirii unei file CEC emisă de societate în favoarea unui partener de contract, furnizor de marfă; refuzul de radiere a ipotecilor înscrise în cărțile funciare a imobilelor aduse în garanție pentru creditele care își încetaseră efectele de asemenea în scopul transformării în client dependent de bancă a împrumutatului.

În cursul rejudecării în fața instanței de fond, reclamantele au mai imputat pârâtei formularea în mod abuziv a trei cereri diferite de ridicare a dreptului de administrare al administratorului statutar.

În raport de prima categorie de fapte - majorarea costurilor creditelor, dobânzi și comisioane, în mod unilateral și fără transparență, față de împrumutat și garant - termenul la acțiune a început să curgă cel mai târziu la 19 noiembrie 2010, sub imperiul Decretului nr. 167/1968, prevederile art. 2512 C. civ. nu sunt incidente, iar dreptul la acțiune este prescris, așa cum a stabilit și instanța de fond.

În raport de cea de-a doua categorie de fapte - introducerea la plată cu rea-credință a unui bilet la ordin pentru o sumă eronată; mai mare decât cea datorată efectiv și abuzurile repetate ale băncii care au adus societatea împrumutată în incapacitate de plată, care au obligat societatea să solicite deschiderea procedurii insolvenței - termenul la acțiune a începu să curgă cel mai târziu la 19 noiembrie 2010, sub imperiul Decretului nr. 167/1968, prevederile art. 2512 C. civ. nu sunt incidente, iar dreptul la acțiune este prescris, așa cum a stabilit și instanța de fond.

Dreptul la acțiune pentru repararea prejudiciului produs prin refuzul de a prezenta modul de calcul al sumelor solicitate pe întreaga perioadă de derulare a contractelor nu era prescris la data introducerii cererii de chemare în judecată - 17 martie 2016.

În ce privește faptele referitoare la crearea unei imagini negative a societății și asociatului unic, reclamantele fiind etichetate în piața de profil ca fiind datornice, supraîndatorate și falimentare, cu risc major, furnizorii ferindu-se să mai aibă relații comerciale cu ele, acest prejudiciu a fost cunoscut sau trebuia să fi fost cunoscut cel târziu la data de 19 noiembrie 2010, data formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenței.

În ceea ce privește acel prejudiciul produs apelantei reclamante B. care constă în repercusiuni în plan psihic, al vieții sociale și personale, de asemenea, acest prejudiciu trebuia să fi fost cunoscut cel târziu la data de 19 noiembrie 2010.

Având în vedere faptul că posibilitatea de cunoaștere a pagubei produse prin săvârșirea faptei ilicite se naște cel mai devreme la momentul săvârșirii faptei și reținând momentul epuizării faptei imputate, dreptul la acțiune pentru repararea prejudiciului produs prin refuzul de radiere a ipotecilor înscrise în cărțile funciare a imobilelor aduse în garanție pentru creditele care își încetaseră efectele nu era prescris la data introducerii cererii de chemare în judecată - 17 martie 2016.

Curtea a reținut că pronunțarea pe fondul cererii de chemare în judecată se impune numai pentru prejudiciul afirmat a fi produs prin refuzul de a prezenta modul de calcul al sumelor solicitate pe întreaga perioadă de derulare a contractelor și refuzul de radiere a ipotecilor înscrise în cărțile funciare a imobilelor aduse în garanție pentru creditele care își încetaseră efectele.

În ceea ce privește refuzul de a prezenta modul de calcul al sumelor solicitate pe întreaga perioadă de derulare a contractelor, inclusiv în perioada de efectuare a expertizelor judiciare 27 noiembrie 2009 - 1 februarie 2016, Curtea a reținut că apelantele reclamante nu au probat nici săvârșirea faptei imputate, prin arătarea în mod concret a datelor la care s-a manifestat acest refuz sau a termenelor de judecată la care s-a dispus amânarea judecății din cauza acestui refuz și nici nu au invocat în mod particular vreun prejudiciu moral produs prin acest pretins refuz.

De asemenea, nici în privința refuzului de radiere a ipotecilor înscrise în cărțile funciare a imobilelor aduse în garanție pentru creditele care își încetaseră efectele, nu este dovedit nici caracterul ilicit al faptei și nici prejudiciul invocat.

Verificarea întinderii obligațiilor contractuale ale A. și măsura în care acestea au fost sau nu executate, a caracterului garantat sau rangului garanțiilor, sunt în competența judecătorului sindic sesizat cu procedura insolvenței deschisă față de A.. Este de reținut faptul că reclamantele nu au solicitat vreodată radierea ipotecilor.

Nu există în cauză nici un element probator din care să rezultă că, din cauza ipotecilor înscrise, societății i s-a refuzat șansa de a vinde imobilele la prețuri corecte și a acoperi astfel creditele acordate, dar și de a refinanța creditele acordate la o altă bancă în condiții net avantajoase celor care se derulau și erau impuse de C..

Nu există nicio dovadă că procedura de reorganizare a A., astfel cum a fost confirmată de judecătorul sindic, ar fi implicat valorificarea unor active sau angajarea unor credite și că realizarea acestor operațiuni ar fi fost împiedicate sau îngreunate de existența respectivelor ipoteci.

B., în calitate de asociat unic al unei societăți în insolvență nu ar fi beneficiat de nicio distribuție din fondurile bănești realizate în cursul procedurii.

Nu se poate reține că apelanta B. în calitate de asociat unic, fost administrator statutar, administrator special ar fi pierdut șansa realizării vreunui venit în cursul procedurii de insolvență.

F.Calea de atac împotriva deciziei instanței de apel.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Constanța au declarat recurs reclamantele S.C. A. și B., criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

Prin decizia recurată se analizează fiecare dintre faptele săvârșite de pârâtă sub aspectul momentului la care reclamantele trebuie să cunoască cel mai devreme prejudiciul produs.

Având în vedere faptul că prejudiciul nu poate fi cunoscut de cele mai multe ori la momentul săvârșirii faptelor dintre care unele au fost continue, acesta a fost cunoscut cel mai devreme la momentul când banca a renunțat la calitatea sa de creditor și a cesionat creanța în favoarea D. S.R.L., respectiv în luna august 2014.

Cu privire la faptele privind majorarea costurilor creditelor, dobânzi și comisioane, momentul la care recurentele au luat efectiv cunoștință despre prejudiciul creat prin aceste fapte este momentul la care a fost depus raportul de expertiză efectuat în cauza cu nr. x/2011/a2, respectiv 14 septembrie 2015.

Până la acest moment nu există confirmări cu privire la faptele ilicite ale intimatei C. S.A. și implicit existența unui prejudiciu moral.

Un alt raport de expertiză este cel din dosarul nr. x/2011, având ca obiect contestație la executare.

În luna noiembrie 2008 banca a impus semnarea de acte adiționale la contractele de credit.

Banca a introdus la plată cu rea-credință un bilet la ordin pentru o sumă eronată și cu privire la această faptă nu poate interveni prescripția extinctivă, astfel cum a reținut instanța de apel.

De asemenea. Banca a adus cu rea-credință împrumutatul în situația încetării de plăți și a executării silite și a insistat în executări silite contestate ca fiind nelegale.

Prejudiciul pentru includerea intenționată în Centrala Incidentelor de Plăți în luna octombrie 2008 a putut fi cuantificat numai după expirarea termenului de 7 ani de înscriere în CIP, respectiv luna noiembrie 2015.

În ce privesc faptele considerate de instanța de apel ca nefiind prescrise, în mod greșit pretențiile reclamantelor au fost respinse ca neîntemeiate.

Reclamantele au fost prejudiciate, persoana fizică B. cu suma de 450.000 RON, iar persoana juridică A. cu suma de 409.090 RON.

S-a reținut în mod greșit faptul că nu s-a dovedit caracterul ilicit al refuzului băncii de radiere a ipotecilor înscrise în cărțile funciare a imobilelor aduse în garanție pentru creditele care își încetaseră efectele.

Modalitatea de notare a contractelor de ipotecă în cărțile funciare a tuturor ipotecilor instituite în timp pe imobilele aduse în garanție a creat impresia că recurentele ar datora totalul sumelor cuprinse în contractele de credit cât și al sumelor din actele adiționale la acestea.

Acest mod de instituire a garanțiilor a condus și la imposibilitatea vânzării imobilelor în perioada de boom imobiliar, când recurentele ar fi putut din vânzarea unui singur imobil să acopere mare parte din datoriile către bancă.

Este nelegală reținerea de către instanța de apel a faptului că aceste ipoteci ar fi putut fi stinse numai cu acordul judecătorului sindic.

Instanța de apel nu a analizat subevaluarea în procedurile de executare silită a imobilelor asupra cărora fuseseră instituite ipoteci. De asemenea, nu a fost analizată fapta băncii de a nu-și da acordul transformării apartamentului achiziționat prin creditul nr. 14 din 9 martie 2006 în spațiu comercial.

C. a formulat trei cereri de ridicare a dreptului de administrare al administratorului statutar și a creat astfel o imagine defavorabilă față de creditori, dar și față de furnizori și clienți.

Sunt invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și se solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și pe fondul cauzei admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată.

G. Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază recursul ca fiind nefondat și acesta urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de casare sancționează neîndeplinirea obligației legale și convenționale de motivare a hotărârii judecătorești, iar controlul exercitat asupra motivării hotărârii examinate constituie premisa indispensabilă pentru examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Instanța de apel a arătat în considerentele hotărârii, obiectul cererii și susținerile părților, expunerea situației de fapt reținute de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, astfel că, în cauză sunt respectate cerințele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Motivele invocate în hotărâre nu sunt dubitative și oferă o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată în dispozitiv.

Obligația de motivare a hotărârii judecătorești este o rezultantă as exigențelor ce decurg din art. 6 parag. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, însă această exigență, care contribuie la garantarea respectării principiului bunei administrări a justiției, nu poate fi înțeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat la fiecare argument al părților, instanța putând să grupeze unele dintre acestea pe baza unui numitor comun și să le ofere un răspuns în cadrul unui singur considerent.

Așa fiind, în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Acest motiv de casare presupune că instanța a recurs la texte de lege aplicabile speței, dar le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, sau le-a aplicat greșit.

Instanța de apel a respectat îndrumările Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum reies din considerentele deciziei civile nr. 744 din 20 noiembrie 2017 și a analizat pentru fiecare dintre faptele ilicite despre care apelantele au arătat că s-au derulat în mod constant, momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție.

În ceea ce privește faptele pentru care termenul de prescripție curge de la momentul la care prejudiciul trebuia să fi fost cunoscut, în mod corect s-a reținut că sunt aplicabile dispozițiile Decretului nr. 167/1968, iar dreptul la acțiune este prescris.

Aceste fapte sunt:

- majorarea costurilor creditelor, dobânzi și comisioane, în mod unilateral și fără transparență față de împrumutat și garant, despre care recurentele au arătat că s-au derulat în mod constant în perioada 2008 - 18 decembrie 2009;

- introducerea la plată cu rea-credință a unui bilet la ordin pentru o sumă eronată, mai mare decât cea datorată efectiv despre care recurentele arată că a fost săvârșită în luna octombrie 2010 și abuzurile repetate ale băncii care au adus societatea împrumutată în incapacitate de plată, care au obligat societatea să solicite deschiderea procedurii insolvenței;

- blocarea repetată a conturilor, în mod nejustificat, fapt care a condus la înrăutățirea situației economico-financiare a societății împrumutate, și de includere intenționată în Centrala Incidentelor de Plăți în luna noiembrie 2008 cu scopul transformării în client dependent a împrumutatului, prin retragerea din conturile S.C. A. a sumei de 20.000 RON cu titlu de plată anticipată, sumă care era destinată acoperirii unei file CEC emisă de societate în favoarea unui partener de contract, furnizor de marfă, despre care recurentele arată că s-au derulat în perioada 13 noiembrie 2008 - 6 decembrie 2010.

Fașă de aceste categorii de fapte, termenul de prescripție a dreptului la acțiune a început să curgă cel mai târziu la 19 noiembrie 2010, sub imperiul Decretului nr. 167/1958 iar la data introducerii cererii de chemare în judecată, dreptul material la acțiune era prescris.

În cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 2512 C. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958,

"Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea".

Textul prevede practic, două momente alternative de la care începe să curgă termenul de prescripție, unul de natură subiectivă, și altul de natură obiectivă. Momentul subiectiv este acela în care păgubitul a cunoscut atât paguba, cât și persoana care răspunde de ea. Momentul cu determinare obiectivă este acela în care păgubitul trebuia să cunoască atât prejudiciul, cât și persoana care este responsabilă de producerea lui.

Este de reținut faptul că legea nu dispune să se cunoască întinderea, respectiv cuantumul prejudiciului, ci exigența acestuia.

Așa fiind, pentru determinarea momentului la care începe să curgă termenul de prescripție nu era relevantă data rămânerii definitive a hotărârilor judecătorești care, în opinia recurentelor confirmă săvârșirea unora dintre faptele ilicite imputate pârâtei-intimate.

De asemenea, nu au relevanță pentru determinarea momentului la care începe să curgă termenul de prescripție al dreptului material la acțiune, rapoartele de expertiză efectuate în alte litigii care s-au derulat între părți.

Așa fiind, în mod corect s-a stabilit că pentru respectivele fapte ilicite imputate intimatei dreptul la acțiune este prescris.

Faptele pentru care dreptul material la acțiune nu este prescris sunt:

- refuzul de a prezenta modul de calcul al sumelor solicitate pe întreaga perioadă de derulare a contractelor, recurentele arătând că acest refuz a avut un caracter continuu în perioada 27 noiembrie 2009 - 1 februarie 2016;

- refuzul de radiere a ipotecilor înscrise în cărțile funciare a imobilelor aduse în garanție pentru creditele care își încetează efectele.

Pentru atragerea răspunderii intimatei era necesar să se facă dovada săvârșirii faptei imputate, astfel cum a reținut instanța de apel, respectiv să se arate în mod concret datele la care s-a manifestat acest refuz de a prezenta modul de calcul.

Referitor la refuzul de radiere a ipotecilor s-a reținut că nu este dovedit nici caracterul ilicit al faptei și nici prejudiciul invocat.

Așa fiind, s-a reținut în mod corect faptul că nu sunt întrunite condițiile legale pentru atragerea răspunderii pârâtei-intimate.

Criticile referitoare la faptul că instanța de apel nu a analizat subevaluarea în procedurile de executare silită a imobilelor asupra cărora fuseseră instituite ipoteci, precum și a refuzului băncii de a-și da acordul transformării apartamentului achiziționat prin creditul nr. 14 din 9 martie 2006 în spațiu comercial nu se încadrează în critici de nelegalitate a deciziei recurate, astfel că nu pot face obiectul analizei instanței de recurs.

Cererile formulate de C. de ridicare a dreptului de administrare au fost în conformitate cu dispozițiile legale, astfel că nu se poate reține că o solicitare la care aceasta este îndreptățită prin dispoziții legale produce un prejudiciu de imagine recurentelor.

Față de toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea deciziei recurate și, pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentele-reclamante A. și B. împotriva deciziei civile nr. 440/2020 din 25 noiembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 24 februarie 2022.