ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 27/2022

Ședința publică din data de 18 ianuarie 2022

Deliberând asupra cererii de recurs, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal, la 19 iunie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.A., fostă B. S.A. a chemat în judecată pe pârâta Telegraf S.R.L., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 380.088,05 RON, reprezentând 88.978,55 RON chirie restantă și contravaloare utilități, conform contractului de închiriere nr. x/01/1136 din 7 iunie 2011, 58.190,52 RON, penalități de întârziere, conform art. 9.2 din contract, și 232.918,98 RON, respectiv 51.012,52 Euro, despăgubiri pentru încetarea contractului din culpa pârâtei, înainte de împlinirea termenului, calculate conform art. 16.5 din contractul de închiriere.

Pârâta a depus întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând sancționarea reclamantei pentru exercitarea într-o manieră abuzivă a drepturilor procesuale, în sensul antrenării răspunderii pentru pagubele prejudiciile materiale în cuantum de 220.000 RON.

Prin sentința civilă nr. 390/2018 din 17 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal, în dosarul nr. x/2017, a fost admisă cererea principală a reclamantei, pârâta S.C. C. S.R.L. (fostă Telegraf S.R.L.) fiind obligată la plata sumei de 88.978,55 RON, reprezentând contravaloarea chiriei și a utilităților, a sumei de 58.190,52 RON, penalități de întârziere și a sumei de 232.918,98 RON, despăgubiri pentru încetarea contractului. De asemenea, pârâta a fost obligată și la plata sumei de 10.916,75 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. Totodată, a fost anulată cererea reconvențională ca netimbrată.

Împotriva hotărârii pronunțate în primă instanță, pârâta S.C. C. S.R.L a declarat apel.

Prin decizia nr. 377/2019 din 19 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost admis apelul pârâtei și, în consecință, schimbată, în parte, sentința apelată în sensul că a fost respins capătul de cerere privind pretențiile în cuantum de 232.918,98 RON, solicitate în temeiul art. 16.5 din contractul de închiriere, ca neîntemeiat. În rest, au fost menținute dispozițiile hotărârii pronunțate în primă instanță.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel, atât reclamanta, cât și pârâta au declarat recurs, iar prin decizia nr. 942 din 4 iunie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost anulat recursul pârâtei și admisă calea de atac formulată de reclamantă, decizia atacată fiind casată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția I civilă, 16 octombrie 2020, sub dosar nr. x/2017.

Prin decizia nr. 93/2015 din 15 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost respins, ca nefondat, apelul pârâtei.

Totodată, s-a luat act de concluziile intimatei-reclamante privind solicitarea cheltuielilor de judecată pe cale separată.

Împotriva deciziei nr. 93/2015 din 15 februarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017, la 19 aprilie 2021, pârâta S.C. C. S.R.L. a declarat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând, în esență, admiterea căii de atac declarate și casarea hotărârii recurate.

În susținerea recursului, recurenta-pârâtă a învederat că, în considerentele deciziei recurate, instanța de apel a reținut inițial faptul că rezilierea contractului s-a produs din culpa reclamantei, culpa pârâtei fiind exclusă, întrucât a solicitat locatorului să-i pună la dispoziție actele necesare, conform prevederilor art. 12.1.6 și 12.5.3 din contract, încă din 2014-2015. Aceeași instanță a constatat că locatorul, respectiv reclamanta, a încălcat și aplicat greșit prevederile art. 12.5.3, art. 14.2 și art. 16.5 din contract.

În aprecierea recurentei, în condițiile în care nu a mai putut funcționa în spațiul închiriat, până la îndeplinirea de către proprietar a tuturor solicitărilor, nu poate fi obligată să plătească contravaloarea facturilor sau accesoriilor și a penalităților de întârziere. Astfel, deși a solicitat reclamantei să îi transmită actele necesare obținerii autorizației de construcție și autorizației I.S.U., aceasta a rămas în pasivitate, încălcându-și astfel obligațiile contractuale, ceea ce a împiedicat-o să își desfășoare activitatea economică, astfel încât să se justifice plata contravalorii chiriei și utilităților. Din acest motiv, nu a putut intra în legalitate pentru atingerea scopului economic propus prin contract într-o perioadă de 4 ani.

Prin întâmpinarea depusă la 11 iunie 2021, intimata-reclamantă A. S.A. a solicitat anularea căii de atac formulate, motivele de recurs reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. fiind invocate pur formal, fără a se formula vreo critică de nelegalitate care să poată fi încadrată în ipotezele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe fond, respingerea căii de atac ca nefondate.

Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare, 9 iulie 2021, solicitând, în esență, înlăturarea apărărilor formulate de intimata-reclamantă, prin întâmpinare, și admiterea căii extraordinare de atac, astfel cum a fost formulată.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 2 noiembrie 2021, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ., părțile nedepunând puncte de vedere.

În cauză a fost acordat termen în complet de filtru pentru verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate în principiu a recursului.

La termenul din 18 ianuarie 2022, analizând recursul, sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 și art. 483 alin. (3) din același cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. "Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", art. 489 alin. (2) din același cod prevăzând că sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate impune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și se arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menționat mai sus.

În cauză, recurenta a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Potrivit motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate solicita atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai străine de natura cauzei.

Referitor la acest motiv de recurs recurenta-pârâtă a învederat că, în considerentele deciziei recurate, instanța de apel a reținut inițial faptul că rezilierea contractului s-a produs din culpa reclamantei, culpa pârâtei fiind exclusă, întrucât a solicitat locatorului să-i pună la dispoziție actele necesare, conform prevederilor art. 12.1.6 și 12.5.3 din contract, încă din 2014-2015. Aceeași instanță a constatat că locatorul, respectiv reclamanta, a încălcat și aplicat greșit prevederile art. 12.5.3, art. 14.2 și art. 16.5 din contract.

Or, astfel de susțineri vizează modul de interpretare a clauzelor contractuale, prin urmare nu vizează ipotezele legale prevăzute de motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Deși a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținerile recurentei nu relevă greșita aplicare a normelor de drept material, nefiind dezvoltate critici privind modul concret în care ar fi fost încălcate norme de drept material prin decizia atacată.

Astfel, susținerile recurentei în sensul că instanța de apel a reținut inițial faptul că rezilierea contractului s-a produs din culpa reclamantei, iar apoi că reclamanta a încălcat și aplicat greșit prevederile art. 12.5.3, art. 14.2 și art. 16.5 din contract, ca și cele prin care arată că nu poate fi obligată să plătească contravaloarea facturilor sau accesoriilor și a penalităților de întârziere în condițiile în care nu a mai putut funcționa în spațiul închiriat, sunt critici ce vizează netemeinicia deciziei, iar nu nelegalitatea acesteia.

Așadar criticile vizează în realitate o nouă evaluare a situației de fapt, fie interpretarea probatoriului, chestiuni asupra cărora instanța de apel deja s-a pronunțat și care nu mai pot fi analizate în această etapă procesuală a recursului, în considerarea specificului acestei căi de atac, care vizează exclusiv motive de nelegalitate și nu de temeinicie ale hotărârii atacate.

Prin urmare, invocarea nulității recursului invocată de intimata-reclamantă este întemeiată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte constată că examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat critici care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Sancțiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situație intervine și în cauza de față din moment ce, așa cum s-a arătat, recurenta nu a dezvoltat critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ci s-a limitat la simpla afirmare a netemeiniciei deciziei atacate.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, nefiind o cale de atac de reformare, ci o cale extraordinară de atac prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâta Societatea C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 93/2021 din 15 februarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta Societatea C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 93/2021 din 15 februarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 ianuarie 2022.