ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.02.2022

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 269/2022

HOTĂRÂRE
09.02.2022
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 269/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 9 februarie 2022

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor aflate la dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 15 februarie 2017 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub număr de dosar x/2017, reclamanta A. S.A. Miercurea Ciuc, societate în lichidare voluntară, prin lichidator B., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), a solicitat: obligarea pârâtei să achite cu titlu de despăgubiri suma ce va fi stabilită de instanță, reprezentând contravaloarea imobilului situat în Odorheiu Secuiesc, str. x, jud. Harghita, corectată cu rata inflației la data plății; obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 6 septembrie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă a fost admisă excepția necompetenței funcționale a acestei secții și a fost înaintată cauza secției a VI-a Civile, în vederea repartizării acesteia unui complet specializat în litigii cu profesioniștii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secției a VI-a Civile a Tribunalului București, sub număr de dosar x/2017

Prin sentința civilă nr. 2947 din 4 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A. S.A. prin lichidator B., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Starului. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 11.750 RON actualizată cu rata inflației de la data de 31.03.2014 și până la data plății efective. Totodată, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 6.710 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel ambele părți.

Prin decizia civilă nr. 1961 din 21 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de apelanta-reclamantă A. S.A. Miercurea Ciuc prin lichidator B. și apelanta-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva sentinței civile nr. 2947 din 4 octombrie 2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

Împotriva acestei decizii, pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) a declarat recurs.

Recurenta-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, fără a-și încadra criticile în motivele de casare reglementate de dispozițiile ari. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, susține, în esență, că în mod nelegal instanța de fond și de apel nu au admis excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Astfel cum rezultă din textul legal al art. 39 din Legea nr. 137/2002, modificată, termenul special de prescripție se aplică în cazul în care se valorifica un drept prevăzut de actele normative din domeniul privatizării (în speță O.U.G. nr. 88/1997 - art. 32

4

).

Coroborând dispozițiile art. 32

28

cu cele ale art. 32

4

alin. (2) din aceeași ordonanță, care condiționează plata despăgubirii ce reprezintă echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilelor deținute de societatea comercială către foștii proprietari de existența unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, rezultă că data la care a luat naștere dreptul pe care-1 valorifică A. S.A. Miercurea Ciuc, este data la care a rămas definitivă și irevocabilă hotărârea judecătorească în baza căreia a fost restituit în natură imobilul pentru care se solicită despăgubirile.

Astfel, apreciază recurenta, dreptul material la acțiune în despăgubire împotriva instituției publice implicate în procesul de privatizare, astfel cum prevede art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997, modificată prin Titlul I al Legii nr. 99/1999, este prescris.

În opinia recurentei, data nașterii dreptului material la acțiune o reprezintă momentul la care a rămas irevocabilă hotărârea judecătorească invocată de reclamantă.

Raportat la data rămânerii irevocabile a hotărârii, 12.02.2014, și data promovării cererii de chemare în judecată, 13.02.2017, acțiunea formulată de intimata-reclamantă este prescrisă.

Sub un alt aspect, recurenta-pârâtă apreciază că în mod nelegal instanța de fond și de apel nu au admis excepția lipsei calității procesuale pasive a AAAS, având în vedere că prin contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. x/23.04.1999 și y/13.07.2000 nu au fost înstrăinate imobilele din patrimoniul societății privatizate, ci acțiunile deținute în numele statului la această societate.

Sub un alt aspect apreciază că în mod nelegal instanțele au admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă și au obligat AAAS la plata sumei de 11.750 RON actualizată cu rata inflației de la data de 31.03.2014 și până la data plății efective.

Prejudiciul suferit de reclamantă, urmare a restituirii în natură a bunurilor imobile trebuie limitat la valoarea contabilă a acelor bunuri imobile înregistrate în registrele contabile ale societății la data când societatea a fost privatizată și nu la valoarea "de piață". În caz contrar, societatea ce urmează a fi despăgubită se va îmbogăți fără justă cauză, prejudiciind statul prin stabilirea unei valori a bunurilor imobile cu mult mai mare decât cea existentă în registrele contabile ale societății și avută în vedere în situația patrimonială a societății la data privatizării.

Repararea prejudiciului creat societății, susține recurenta, trebuie apreciată raportat la valoarea cu care se reduce capitalul social al societății ca urmare a diminuării patrimoniului, respectiv la valoarea contabilă a acestuia, astfel cum aceasta a fost menționată în dosarul de privatizare al societății comerciale reclamante.

Chiar și în situația în care ar fi îndeplinit toate condițiile pentru acordarea de despăgubiri, instituția publică implicată nu ar putea fi obligată la o valoare peste limita prevăzută de art. 30 din Legea nr. 137/2002, respectiv 50% din prețul încasat de către aceasta din vânzarea pachetului de acțiuni.

Menționează că dispozițiile art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002 modificată, sunt de imediată aplicare și au aplicabilitate în cauză, dreptul la prezenta acțiune a reclamantei născându-se după intrarea în vigoare a acestui act normativ (data la care a rămas irevocabilă hotărârea de restituire).

Sub un ultim aspect apreciază că în mod nelegal și nejustificat instanța de fond și de apel a obligat AAAS la plata sumei de 6.710 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

În cauză, se poate constata că nu sunt îndeplinite condițiile art. 453 C. proc. civ., deoarece AAAS prin apărările depuse în cauză și-a susținut interesele legale, a aplicat dispozițiile legale, nu a tergiversat nejustificat soluționarea cauzelor, iar prezenta acțiune în pretenții este neîntemeiată.

Cheltuielile de judecată reprezintă, în fond un aspect accesoriu într-un litigiu, astfel încât, cuantumul lor prin raportare la valoarea litigiului și la apărarea făcută trebuie să aibă un caracter rezonabil.

Întrucât cheltuielile de judecată invocate au constat în onorariu expert, rezultă că acestea, în conformitate cu art. 451 (2) C. proc. civ. pot fi puse în sarcina părții adverse doar în măsura rezultată după evaluarea lor în raport de valoarea pricinii și munca expertului și numai în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.

Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 9 iunie 2021, a fost încuviințat, în unanimitate, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 24 noiembrie 2021, constatându-se că recursul este admisibil în principiu și că sunt întrunite dispozițiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ., s-a stabilit termen pentru soluționarea acestuia la 9 februarie 2022, cu citarea părților.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.

Prealabil se impune a preciza că, deși recurenta-pârâtă nu și-a încadrat criticile în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., susținerile din cuprinsul cererii de recurs pot fi încadrate în motivul de recurs instituit de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din perspectiva căruia vor fi analizate.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Temeiul juridic al acțiunii este reprezentat de dispozițiile art. 32 indice 4 din O.U.G. nr. 88/1997 care prevăd în alin. (1) că "instituțiile publice implicate asigură recuperarea prejudiciilor cauzate societăților comerciale privatizate sau în curs de privatizare prin restituirea către foștii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat", iar în alin. (2) se arată "instituțiile publice implicate vor plăti societăților comerciale prevăzute la alin. (1) o despăgubire care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilelor deținute de societatea comercială către foștii proprietari prin efectul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile".

Din interpretarea dispozițiilor legale mai sus menționate rezultă că obligația de a repara prejudiciile cauzate societăților comerciale privatizate prin restituirea către foștii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat, revine instituțiilor publice implicate, respectiv AAAS.

În cauză nu sunt incidente termenele de prescripție speciale reglementate de dispozițiile art. 32

28

din O.U.G. nr. 88/1997, respectiv art. 39 din Legea nr. 137/2002, deoarece prin cererea de chemare în judecată nu se atacă un act sau o operațiune și nu se valorifică drepturi în legătură cu derularea procesului de privatizare, ci se solicită plata unei sume reprezentând prejudiciul estimativ suferit ca efect al executării obligației de restituire în natură, către moștenitorii foștilor proprietari, a unui activ din patrimoniul său.

În acest sens sunt și dispozițiile cuprinse în teza a II-a a art. 39 din Legea nr. 137/2002, conform cărora cererilor privind executarea obligațiilor prevăzute în contractele de vânzare - cumpărare de acțiuni ale societății comerciale privatizate li se aplică termenul general de prescripție, iar acest termen este cel de 3 ani, conform art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958.

Instanța de apel a reținut în mod corect că în cauză sunt aplicabile dispozițiile cuprinse în art. 3 din Decretul nr. 167/1958, acțiunea fiind introdusă înlăuntrul termenului general de prescripție de 3 ani. Cum data de 12.02.2017 a căzut într-o zi de duminică, corect s-a reținut că termenul s-a prelungit în ziua următoare.

Nu poate fi primit nici motivul de recurs prin care se invocă greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale a AAAS, instanța de apel apreciind în mod judicios că prin contractele de vânzare - cumpărare de acțiuni nr. x/23.04.1999 și HR 21/13.07.2000 s-a transferat și dreptul de proprietate asupra activelor proprietate de stat către reclamantă cu ocazia procesului de privatizare și printre bunurile care aparțineau statului se afla și imobilul situat în Odorheiu Secuiesc, str. x, care a fost restituit moștenitorilor foștilor proprietari, în temeiul deciziei nr. 9/A din 13.02.2016, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, rămasă irevocabilă prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 456/12.02.2014.

Critica prin care se susține că despăgubirile ce pot fi acordate societăților comerciale sunt limitate la nivelul de 50 % din prețul efectiv plătit de cumpărătorul acțiunilor nu este fondată, întrucât potrivit art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002, prevederile art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările ulterioare, rămân aplicabile numai pentru contractele de vânzare - cumpărare de acțiuni încheiate înainte de intrarea în vigoare a legii și cum contractele de vânzare - cumpărare acțiuni au fost încheiate la 23.04.1999 și 13.07.2000, despăgubirile ce pot fi acordate societății comerciale nu sunt limitate, neputându-se face raportare la prevederile legale ce stabilesc cuantumul maxim la nivelul de 50 % din prețul efectiv plătit de cumpărătorul acțiunilor, așa cum dispune art. 30 din legea menționată.

În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a reținut în considerentele deciziei nr. 18/2011 că "Prin prevederea expresă în cadrul Legii nr. 137/2002, cu modificările și completările ulterioare, a faptului că textul art. 32

4

din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările și completările ulterioare, rămâne aplicabil contractelor încheiate anterior intrării în vigoare a legii, s-a creat o situație de ultraactivitate a legii, respectiv de excepție ce trebuie analizată ca atare, fără raportare la prevederile ulterioare. În consecință, pentru contractele de vânzare - cumpărare de acțiuni încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 137/2002, cu modificările și completările ulterioare, fiind aplicabile dispozițiile art. 32

4

din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările și completările ulterioare, nu există norme de limitare a despăgubirilor, aceste limitări intervenind doar pentru contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiate sub imperiul Legii nr. 137/2002, cu modificările și completările ulterioare".

Critica prin care se invocă încălcarea și aplicarea greșită a art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997, sub aspectul despăgubirilor este nefondată, întrucât cuantumul despăgubirilor a fost stabilit la valoarea contabilă, iar nu la valoarea de piață.

Instanța de apel a avut în vedere decizia nr. 18 din 17 octombrie 2011, dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că, în aplicarea dispozițiilor art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, despăgubirile acordate societăților comerciale de instituțiile publice implicate în procesul de privatizare ca urmare a retrocedării unor imobile, se raportează la valoarea contabilă a imobilului, astfel cum aceasta este reflectată în bilanț la momentul ieșirii efective a bunului din patrimoniul societății, valoare ce trebuie actualizată cu indicele de inflație de la momentul plății despăgubirii.

Art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997 nu prevede nicio limitare de stabilire a despăgubirilor la un anumit procent din capitalul social sau la o anumită valoare, iar prin decizia în interesul legii menționată anterior nu au fost limitate despăgubirile la un anumit procent din capitalul social, ci acestea au fost stabilite la valoarea contabilă a bunurilor imobile retrocedate.

Critica referitoare la obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată nu poate fi valorificată în recurs din perspectiva art. 488 C. proc. civ., deoarece presupune o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt ce țin de puterea de apreciere a circumstanțelor procesului de către instanța de fond, nu pe o interpretare a normei juridice.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI A.A.A.S.

Constatând culpa procesuală a recurentei-pârâte AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI A.A.A.S., în promovarea recursului de față și în raport de solicitarea intimatei-reclamante privind acordarea cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. să fie admisă cererea acesteia în sensul obligării recurentei-pârâte AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI la plata sumei de 1.800 RON cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă A. S.A. MIERCUREA CIUC prin lichidator B., conform înscrisurilor doveditoare aflate la dosar.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI A.A.A.S. împotriva deciziei civile nr. 1961 din 21 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI A.A.A.S. la plata sumei de 1800 RON cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă A. S.A. MIERCUREA CIUC prin lichidator B..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-12-07
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2627/2022
Ședința publică din data de 7 decembrie 2022 Deliberând asupra recursului, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la 25 iunie 2020, reclamanta Autoritatea Național
ÎCCJ 2022-12-14
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2699/2022
Ședința publică din data de 14 decembrie 2022 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a Civilă la data de 05.
ÎCCJ 2025-11-11
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1602/2025
Ședința publică din data de 11 noiembrie 2025 Deliberând asupra recursului constată următoarele: 1. Prin cererea înregistrată la 19 iulie 2022 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.A. - filia
ÎCCJ 2022-04-05
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 781/2022
Ședința publică din data de 5 aprilie 2022 Asupra cererii de revizuire de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub nr. x/
ÎCCJ 2022-11-16
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2254/2022
Ședința publică din data de 16 noiembrie 2022 asupra recursului de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucure
Sursă