ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2564/2021

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2021

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin sentința arbitrală nr. 7/15.02.2019, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a admis acțiunea principală formulată de reclamantele S.C. A. S.A. și S.C. B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și a obligat pârâtul la plata către reclamante a sumei de 6.188.121,54 RON, la care se adaugă T.V.A., reprezentând contravaloarea lucrărilor executate în baza dispozițiilor de șantier de pre-consolidare (nr. 2, 4, 5, 6, 7, 8 și 9); a sumei de 8.869.453,32 RON, la care se adaugă T.V.A., reprezentând contravaloarea lucrărilor de restaurare, tâmplărie, executate în baza dispoziției de șantier nr. 13; a sumei de 18.140,51 RON, la care se adaugă T.V.A., reprezentând servicii de demontare uși și ferestre; a sumei de 752.018,54 RON, la care se adaugă T.V.A., reținută nelegal de către investitor din certificatul interimar de plată nr. x; a sumei de 1.414.850,59 RON, la care se adaugă T.V.A., reprezentând ajustarea prețului pentru lucrările aferente certificatelor interimare de plată nr. x; a sumei de 1.603.998,86 RON, la care se adaugă TVA, reprezentând ajustarea prețului contractual pentru lucrările aferente dispozițiilor de șantier nr. 2, 4, 5, 6, 7, 8, 9 și 13; a sumei de 723.709,59 RON, cu titlu de dobânzi contractuale aferente debitului principal și a sumei de 773.381,33 RON, cu titlu de cheltuieli arbitrale. A admis în parte cererea reconvențională și a obligat reclamantele să achite pârâtului suma de 30.331,88 RON, cu titlu de penalități pentru depunerea cu întârziere a graficului de execuție și a sumei de 1.454,08 RON cu titlu de cheltuieli arbitrale. A dispus compensarea sumei de 723.709,59 RON, reprezentând dobânzi contractuale datorate de pârât reclamantelor, cu suma de 30.331,88 RON, reprezentând penalități datorate de reclamante și, în consecință, a obligat pârâtul la plata către reclamante a sumei de 693.377,71 RON. Totodată, a dispus compensarea sumei de 773.381,32 RON, cu titlu de cheltuieli arbitrale datorate de pârât reclamantelor cu suma de 11.454,08 RON, reprezentând cheltuieli arbitrale datorate de reclamantă pârâtului și, în consecință, a obligat pârâtul la plata către reclamante a sumei de 761.927,25 RON. A obligat pârâtul la plata către expertul C. a sumei de 58.400 RON, cu titlu de onorariu de expertiză.

Împotriva sentinței arbitrale nr. 7/15.02.2019, Ministerul Justiției a formulat acțiune în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. f) și h) C. proc. civ., care a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019.

Prin sentința civilă nr. 616/21.10.2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea uneia dintre secțiile civile din cadrul aceleiași curți de apel, dosarul fiind înregistrat pe rolul secției a VI-a Civilă sub nr. x/2020.

Prin sentința civilă nr. 195F/27.10.2020, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată acțiunea în anulare.

Împotriva acestei din urmă sentințe civile, Ministerul Justiției a declarat recurs.

În motivare, după expunerea etapelor procesuale anterioare, autorul căii de atac a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că prima instanță a interpretat și a aplicat greșit normele de drept material.

Sub acest aspect, a arătat că hotărârea recurată a fost pronunțată cu ignorarea prevederilor H.G. nr. 658/2015 și ale Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice.

A menționat că din perspectiva motivelor de anulare prevăzute de art. 608 alin. (1) lit. f) și h) C. proc. civ., sentința arbitrală nr. 7/15.02.2019 încalcă prevederile art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 coroborat cu art. 43

1

din Legea nr. 500/2002, care limitează valoarea investițiilor finanțate din fonduri publice.

În argumentare, recurentul a arătat că H.G. nr. 68/2015, prin care au fost aprobați indicatorii tehnico-economici revizuiți, a fost emis în baza dispozițiilor legale sus-menționate. În acest sens, a susținut că noii indicatori ai proiectului au fost stabiliți în funcție de o nouă expertiză tehnică întocmită în anul 2012 și ținând cont de caracterul de monument istoric al clădirii și de normele și normativele tehnice și de funcționalitate, astfel cum au fost avizați de Consiliul Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Național și Locuințe, prin Avizul nr. x/24.11.2014.

Totodată, a susținut că prin H.G. nr. 68/2015 a fost stabilită valoarea totală a investiției în baza devizului general refăcut, care a inclus atât valoarea totală a lucrărilor deja executate, cât și a celor ce urmau să fie realizate până la finalizarea proiectului și aducerea clădirii în stare funcțională.

A subliniat autorul căii de atac că acest document a fost inclus în contractul părților, fiind asumat de intimată prin semnarea actului adițional nr. x la contractul nr. x/2011.

A menționat că atât prima instanță, cât și tribunalul arbitral au pronunțat hotărârile fără a ține cont de efectele normei legale, stabilind în sarcina sa obligații patrimoniale care depășesc valoarea totală a investiției, prevăzută în H.G. nr. 68/2015, pentru proiectul de investiții "Reabilitare, amenajare și extindere sediu Tribunalul Sibiu".

În acest context, a susținut că lipsa analizării efectelor documentului menționat mai sus de către curtea de apel a rezultat din sentința recurată prin care s-a reținut că lucrările solicitate la plată nu au făcut obiectul actului adițional nr. 4.

În continuare, recurentul a arătat că deși a probat nerespectarea convenției și executarea parțială a lucrărilor de către intimate, ambele instanțe au dat câștig de cauză antreprenorului.

În ceea ce privește încălcarea prevederilor contractuale de către intimate, autorul căii de atac a invocat dispozițiile art. 30.1 din contract și ale art. 41.4 din contract, arătând că acestea, în lipsa transmiterii "avertizării timpurie cost", nu aveau dreptul la acordarea daunelor.

A menționat că potrivit dispozițiilor Legii nr. 50/1991 și a Normelor de aplicare, dispoziția de șantier nr. 13 era obligatorie și se aplica în integralitate, intimatele având obligația de a respecta prevederile acesteia.

Totodată, a reclamat că hotărârea tribunalului arbitral privind obligarea sa la plata lucrărilor de restaurare a tâmplăriei a fost dată cu încălcarea punctului 4 din acordul părților și fără a ține cont că aceste lucrări, începute încă în iulie 2012, nu au fost finalizate, aspect confirmat și de raportul de expertiză efectuat în cauză. În acest sens, autorul căii de atac a arătat că potrivit contractului, intimatele aveau dreptul la plata lucrărilor executate pentru fiecare secțiune din proiect și numai după finalizarea și preluarea lor.

În concluzie, recurentul a apreciat că modalitatea de soluționare a cauzei reflectă o modificare nepermisă a contractului încheiat între părți și, totodată, o încălcare a dispozițiilor H.G. nr. 68/2015.

Intimatele au depus întâmpinare, prin care au invocat excepția inadmisibilității recursului, raportat la prevederile art. 24 și 613 alin. (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la data declanșării procesului, 30.12.2016; în subsidiar, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Părțile nu au formulat punct de vedere la raport.

Analizând în mod prioritar, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., aplicabil potrivit art. 494 C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimate, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ. în art. 457.

La 30.12.2016 S.C. A. S.A. și S.C. B. S.R.L. au înregistrat o cerere de arbitrare adresată Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, care a pronunțat sentința arbitrală nr. 7/15.02.2019.

Acțiunea în anulare îndreptată împotriva acestei sentințe arbitrale a fost respinsă prin sentința civilă nr. 195F/27.10.2020, a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, hotărâre care formează obiect al recursului de față.

Potrivit dispozițiilor art. 27 C. proc. civ., "Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea în vigoare la data la care a început procesul".

Prin urmare, normele procesuale care guvernează prezenta cauză sunt cele în vigoare la data sesizării instanței arbitrale, 30.12.2016.

Potrivit art. 613 alin. (1) C. proc. civ., "Curtea de apel va judeca acțiunea în anulare în completul prevăzut de lege pentru judecata în primă instanță", iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol "Admițând acțiunea, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală: a) în cazurile prevăzute la art. 608 alin. (1) lit. a), b) și e), va trimite cauza spre judecată instanței competente să o soluționeze, potrivit legii; b) în celelalte cazuri prevăzute la art. 608 alin. (1), va trimite cauza spre rejudecare tribunalului arbitral, dacă cel puțin una dintre părți solicită expres acest lucru. În caz contrar, dacă litigiul este în stare de judecată, curtea de apel se va pronunța în fond, în limitele convenției arbitrale. Dacă însă, pentru a hotărî în fond, este nevoie de noi probe, curtea se va pronunța în fond după administrarea lor. În acest din urmă caz, curtea va pronunța mai întâi hotărârea de anulare și, după administrarea probelor, hotărârea asupra fondului, iar, dacă părțile au convenit expres ca litigiul să fie soluționat de către tribunalul arbitral în echitate, curtea de apel va soluționa cauza în echitate."

În conformitate cu art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în forma în vigoare anterior publicării Legii nr. 17/2017 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196/21.03.2017, "Hotărârile curții de apel, pronunțate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului."

Această din urmă variantă a textului legal este cea aplicabilă în procesul de față, în considerarea dispozițiilor art. 27 C. proc. civ., citate în precedent și a datei declanșării procedurii arbitrale.

Interpretarea dispozițiilor art. 613 alin. (4) C. proc. civ. relevă că în procesele începute anterior intrării în vigoare a Legii nr. 17/2017, ca cel de față, doar hotărârile curții de apel, pronunțate potrivit alin. (3) - adică cele prin care acțiunile în anulare au fost admise - sunt supuse recursului, nu și cele prin care a fost respinsă acțiunea în anulare.

Așa fiind, sentința civilă nr. 195F/27.10.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, este o hotărâre definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nesusceptibilă de exercițiul căii de atac a recursului, chiar dacă, în speță, curtea de apel în mod greșit a statuat asupra posibilității atacării cu recurs a sentinței civile pronunțate.

Cum recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ar încălca principiul legalității căilor de atac consfințit de art. 457 C. proc. civ., Înalta Curte, în considerarea argumentelor expuse mai sus, va da eficiență textelor legale evocate, în sensul că, în temeiul art. 496 alin. (1), va respinge recursul ca inadmisibil în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 195F/27.10.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 noiembrie 2021.