ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2518/2021

Ședința publică din data de 23 noiembrie 2021

Asupra recursul de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui, secția Civilă la 19 septembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei U.A.T. Epureni la plata sumei de 373.899,66 RON debit principal, reprezentând contravaloarea facturilor emise în baza contractelor nr. x/28.10.2013, nr. y/14.12.2015 și nr. 1823/11.05.2015, a penalităților pentru întârzierea la plata aferentă perioadei scadente până la data plății efective, precum și a cheltuielilor de judecată.

Cererea nu a fost întemeiată în drept, însă, reclamanta a precizat în preambulul acțiunii că solicită obligarea pârâtei la plata sumei solicitate "pe calea dreptului comun".

La cererea instanței, reclamanta a depus precizări în care arată proveniența sumei de 373 .899,66 RON solicitată de la pârâtă.

După ce reclamanta a făcut precizări cu privire la proveniența debitului principal, pârâta a invocat prescripția extinctivă și față de facturile x/10.06.2013, y/10.06.2013, z/03.01.2014, w/03.01.2014, t/18.02.2015, s/17.12.2015, q/23.12.2015, r/23.12.2015, 517/30.05.2015, 3898/21.12.2015 și 2701/24.08.2011.

Prin încheierea din 05 martie 2019, Tribunalul Vaslui a respins ca neîntemeiate excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată și excepția nulității cererii, a unit, în temeiul art. 248 C. proc. civ., cu fondul cauzei excepția prescrierii dreptului material la acțiune pentru o parte din pretenții și a calificat ca o apărare de fond excepția neexecutării contractelor.

Prin sentința civilă nr. 538/2019 din 05 iunie 2019, Tribunalul Vaslui a admis excepția prescrierii dreptului la acțiune al reclamantei de a pretinde plata sumelor menționate în facturile x/24.08.2011, y/03.12.2013, z/10.06.2013, w/10.06.2013, t/11.06.2013, s/03.01.2014 și 4399/18.02.2015, excepție invocată de pârâta U.A.T. Epureni, jud. Vaslui.

A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Epureni, jud. Vaslui.

A obligat pârâta U.A.T. Epureni, jud. Vaslui să achite reclamantei A. S.R.L. suma de 153.681 RON compusă din: 128.977 RON reprezentând contravaloare parțială factură nr. x din 23.12.2015; 6.076 RON reprezentând contravaloare factură nr. x din 30.12.2015; 18.628 RON reprezentând contravaloare factură nr. x din 21.12.2015.

A respins cererea reclamantei de acordare a penalităților de întârziere.

A respins ca nefondată cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumelor derivând din facturile nr. x din 12.12.2016, nr. 503 și nr. 504 din 23.12.2015.

A obligat pârâta U.A.T. Epureni jud. Vaslui să achite reclamantei suma de 3.073,62 RON reprezentând cheltuieli de judecată proporțional pretențiilor admise.

Împotriva sentinței de fond, ambele părți au declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Pârâta U.A.T. Comuna Epureni a declarat apel atât împotriva încheierii din 05.03.2019, cât și a sentinței nr. 583/2019 a Tribunalului Vaslui.

Prin decizia nr. 107/2020 din 11 martie 2020, Curtea de Apel Iași, secția Civilă a respins apelul formulat de A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 538/2019 din 5 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul Vaslui, secția Civilă.

A admis apelul formulat de pârâta U.A.T. Comuna Epureni, jud. Vaslui împotriva încheierii din 5 martie 2019, pronunțată de Tribunalul Vaslui, secția Civilă, încheiere pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis excepția tardivității cererii de modificare a acțiunii, excepție invocată de pârâta U.A.T. Comuna Epureni, jud. Vaslui.

A constatat ca a intervenit o modificare a cererii de chemare în judecată prin precizările depuse de reclamanta A. S.R.L., peste termenul legal.

A admis apelul formulat de pârâta U.A.T. Comuna Epureni jud. Vaslui împotriva sentinței civile nr. 538/2019 din 5 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul Vaslui, secția Civilă pe care a schimbat-o în sensul că:

A obligat pârâta U.A.T. Epureni, jud. Vaslui să achite reclamantei A. S.R.L. suma de 128.977 RON reprezentând contravaloare parțială factură nr. x din 23.12.2015 și a respins cererea reclamantei de acordare a penalităților de întârziere aferente acesteia.

A respins restul pretențiilor formulate de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta U.A.T. Epureni, jud. Vaslui.

A obligat pârâta U.A.T. Epureni, jud. Vaslui să achite reclamantei suma de 1.842,27 RON, reprezentând cheltuieli de judecată la fond proporțional pretențiilor admise.

A obligat intimata apelantă A. S.R.L. să plătească apelantei intimate Unitatea Administrativ Teritorială Epureni, jud. Vaslui suma de 4.000 RON, cheltuieli de judecată în apel.

I. La 11 iunie 2020, apelanta-reclamantă A. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 107/2020, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea căii extraordinare de atac, autoarea recursului a arătat că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a normelor de drept material privitoare la prescripția dreptului material la acțiune în ceea ce privește factura nr. x/18.02.2015, ultima plată fiind efectuată la 14.04.2016, prin OP 240.

Afirmă că U.A.T. Epureni a făcut imputația plății pentru facturi ce nu erau emise pe numele acesteia, astfel că în mod legal a înregistrat plata pentru factura nr. x/18.02.2015 care nu era încasată, însă, factura nr. x/2016 indicată de UAT era o factură ce aparținea unei societăți terțe.

Recurenta susține că dispozițiile art. 1507 și următoarele din C. civ. nu își găsesc aplicarea în acest caz, întrucât debitorul a indicat în mod greșit o obligație a unei alte societăți, astfel încât nu putea stinge o datorie inexistentă.

În altă ordine de idei, autoarea recursului consideră că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a normelor de drept material atunci când a apreciat că a intervenit o modificare a cererii de chemare în judecată prin precizările depuse la termenul din 19.02.2019, admițând excepția tardivității cererii de modificare a acțiunii.

Recurenta afirmă că acest lucru nu poate fi reținut, în condițiile în care în cuprinsul cererii de chemare în judecată a argumentat că, pe parcursul derulării relațiilor comerciale, au fost emise facturi în urma serviciilor prestate conform contractelor, care au fost parțial achitate.

Arată că, la termenul din data de 19.02.2019, a depus precizări la cererea de chemare în judecată, prin care a explicat proveniența sumei de 373.899,66 RON, solicitată de la pârâtă, iar instanța de fond în mod corect a reținut că, prin precizările depuse, nu a intervenit nicio modificare a cererii de chemare în judecată, ci doar au fost completate motivele în fapt ale cererii de chemare în judecată.

Menționează că cererea de chemare în judecată a avut ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 373.899,66 RON debit principal, iar prin precizări nu a mărit/micșorat cuantumul obiectului cererii și nici nu a sesizat instanța cu noi pretenții.

Afirmă că, odată cu acțiunea, a depus și documentele în baza cărora a pretins această sumă, însă, dat fiind faptul că instanța de fond a solicitat defalcarea sumei de bani pretinse, a depus precizări în acest sens, pe care instanța de apel le-a apreciat ca fiind o modificare a acțiunii, respingând, astfel, pretențiile sale.

Anterior, arată că instanța de fond a admis în parte cererea de chemare în judecată, obligând U.A.T. Epureni să achite suma de 153.681 RON, compusă din 128.977 RON reprezentând c/v factură parțială nr. x/23.12.2015, 6.076 RON reprezentând c/v factură nr. x din 30.12.2015, 18.628 RON reprezentând c/v factură nr. x din 21.12.2015.

Cu privire la contractul de achiziție publică nr. x din 11.05.2015, având ca obiect închiriere utilaje pentru lucrări întreținere drumuri pe raza U.A.T. Epureni, autoarea recursului susține că, în mod greșit a reținut instanța că aceste servicii nu au fost dovedite, cu toate că a depus la dosarul cauzei procesul-verbal nr. x/20.06.2015 și procesul-verbal nr. x/06.07.2015 care atestă faptul că piatra a fost recepționată și împrăștiată, serviciile fiind executate.

Totodată, față de prevederile art. 9.1 din contractul x/11.05.2015, conform căruia "prestatorul are obligația de a începe executarea contractului în 2 zile de la intrarea în vigoare a contractului", recurenta afirmă că se subînțelege că beneficiarul cere în scris începerea executării lui.

Mai arată că, deși a depus la dosarul cauzei avize de însoțire a mărfii, care atestă că materialele s-au transportat cu autovehiculele sale, centralizatorul orelor pentru utilajele închiriate, fișele de utilaj, care atestă combustibilul consumat, instanța de apel a reținut că societatea nu și-a îndeplinit obligațiile conform contractului, toate acestea în condițiile în care contractul semnat era unul cadru.

Afirmă că U.A.T. cu rea-credință nu a recunoscut executarea contractului, cu toate că recurenta a prestat serviciile conform înțelegerii, iar dacă societatea recurentă nu și-ar fi îndeplinit obligațiile, niciun reprezentant al U.A.T. Epureni nu ar fi semnat centralizatorul orelor de funcționare care atestă îndeplinirea obligațiilor.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 și următoarele C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte la 9 iulie 2020, cu mențiunea de a depune, în termen de cel mult 30 de zile, întâmpinare.

La 5 august 2020, intimata-pârâtă U.A.T. Comuna Epureni jud. Vaslui a formulat întâmpinare, cu respectarea termenului de 30 de zile, prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că doar primul motiv de recurs s-ar subsuma (aparent) motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Cu toate acestea, susține că acest motiv nu poate fi primit deoarece nu a fost invocat pe calea apelului, fiind astfel incidente dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ.. Cu referire la celelalte motive de nelegalitate invocate, intimata-pârâtă afirmă că acesta nu se încadrează în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

La 24 august 2020 recurenta-reclamantă A. S.R.L. a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat instanței să respingă, ca nefondate, toate apărările formulate prin întâmpinare de intimata-pârâtă U.A.T. Comuna Epureni.

II. La 12 iunie 2020, pârâta U.A.T. Comuna Epureni a formulat recurs împotriva aceleiași decizii civile (nr. 107/2020 din 11 martie 2020) pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă.

În motivarea căii extraordinare de atac, autoarea susține că, în contradicție cu dispozițiile legale, Curtea de Apel Iași a considerat că taxa de timbru de 2%, stabilită în conformitate cu art. 56 din Legea nr. 101/2016, se raportează la pretențiile reclamantei, și nu la "valoarea estimată a contractului".

Arată că, fiind o lege specială, care derogă de la legea cadru a taxelor de timbru care stabilește pentru acțiunile patrimoniale o taxă de timbru calculată la cuantumul pretențiilor, Legea specială nr. 101/2016 dispune în mod explicit că taxa de 2% să fie calculată "din valoarea estimată a contractului", deci nu din suma pretinsă de reclamant.

În acest sens amintește că, respingând excepția netimbrării, instanța a precizat că această interpretare a legii s-a făcut la o întâlnire a președinților de secții civile a Curții de Apel Iași.

Recurenta afirmă, totodată, că, deși dezvoltă argumente principiale, minuta încheiată cu acel prilej nu are putere de lege, fiind în evidentă contradicție cu ceea ce, în mod explicit, a stabilit legiuitorul.

În concluzie, susține că taxa de timbru trebuia stabilită și achitată potrivit rigorilor impuse de art. 56 din Legea nr. 101/2016 (critică subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.).

O altă critică dezvoltată de recurenta-pârâtă privește faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra motivului 1.2 privitor la viciul fundamental al cererii de chemare în judecată, care nu cuprinde "obiectul cererii".

În acest sens, arată că reclamanta a solicitat o sumă globală, provenită din 3 (trei) raporturi juridice (contracte comerciale) cu obiecte distincte, de valori diferite, iar, în capătul de cerere nu se regăsește indicarea precisă a obligațiilor de plată corespunzătoare fiecărui contract comercial.

Față de acest aspect, recurenta susține că instanța nu putea încălca dreptul de disponibilitate al reclamantei și să procedeze la examinarea fiecărei prestații în parte, ci, trebuia să constate nulitatea cererii ca fiind lipsită de obiect (critică subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 prima teză C. proc. civ.).

O altă critică adusă deciziei recurate constă în faptul că, obligând pârâta la plata sumei de 128.977 Ron reprezentând contravaloare parțială factură nr. x/23.12.2015, corespunzătoare contractului x/14.12.2015, instanța a aplicat greșit normele de drept material care reglementează contractul de vânzare și răspunderea contractuală.

Arată că instanța a apreciat că "factura x/23.12.2015 a fost acceptată la plată prin semnătură și aplicarea ștampilei de către reprezentantul U.A.T. Comuna Epureni, proba fiind suficientă pentru admiterea acțiunii în aceste limite". Totodată, s-a reținut că marfa ar fi fost recepționată "de către reprezentantul legal al primăriei viceprimar B., centralizatorul balastului fiind însușit de către acesta". În susținerea criticii formulate, recurenta-pârâtă arată că, potrivit art. 1672 pct. 2 C. civ., vânzătorul are obligația să predea bunul vânzătorului, iar art. 1685 și următoarele din C. civ. reglementează în mod concret predarea bunului.

Totodată, afirmă că, față de dispozițiile art. 1270 C. civ., potrivit căruia, contractul valabil încheiat are putere de lege între părți, acestea au convenit la art. 6 pct. 1 ca predarea balastului să se facă la destinația indicată de către cumpărător (pârâta), cu respectarea datelor din graficul de livrare, factura fiscală și certificatul de garanție.

Mai arată că, potrivit art. 10 pct. 2, la predarea bunurilor, reclamanta era obligată să anexeze certificatul de calitate, procesul-verbal de recepție și documentele aferente, precum și instrucțiunile de întreținere.

Totodată, susține că, potrivit art. 6.2 din contract, avea obligația după recepția produselor să certifice că acestea au fost livrate, parțial sau total prin semnare de primire de către reprezentantul autorizat, pe documentele emise de către furnizor pentru livrare.

Prin urmare, susține că predarea bunurilor nu se realizează cu factura fiscală și nici cu centralizatorul avizelor de însoțire a mărfii, ci, ca în orice raport comercial de livrare produse, documentul care face dovada predării/preluării bunului îl constituie procesul-verbal de recepție.

Cum reclamanta nu a întocmit procese-verbale de recepție, nu există nici semnătura reprezentantului pârâtei pe un act inexistent.

În plus, față de obligațiile convenite de către părți, arată că reclamanta trebuia să se supună dispozițiilor legale imperative ale H.G. nr. 1373/2018 care reglementează "tichetul de cântar", document eliberat automat în urma cântăririi de către instalațiile de cântărire a bunurilor divizibile și a vehiculelor rutiere, care trebuie să însoțească marfa pe timpul transportului și care reprezintă unicul document atestat care confirmă cantitatea mărfii livrate.

Recurenta afirmă, totodată, că reclamanta nu poate face nici măcar dovada existenței fizice a cantităților deținute în vederea livrării, aceasta deoarece fișa de magazie depusă la dosar confirmă că reclamanta nu deținea stocul suficient pentru a vinde cantitatea facturată.

Preluând argumentația instanței, în sensul că acestea (fișele de magazie) reprezintă o mărturisire extrajudiciară a cantităților de material pe care le avea la dispoziție, recurenta afirmă că aceste documente reprezintă acte primare, ce aparțin exclusiv reclamantei, astfel încât, în lipsa tuturor acestor documente stabilite prin dispoziții de drept material, nu se poate reține îndeplinirea obligației de predare de către reclamantă.

Cu referire la factura fiscală, recurenta arată că aceasta nu reprezintă un act doveditor al predării, ci este un document contabil, reglementat de dispozițiile codului de procedură fiscală, fără incidență în privința predării bunului și nici măcar a plății contravalorii acestuia, după cum, acceptarea facturii nu presupune și dovada preluării efective a bunurilor livrate.

Mai mult, arată că, din simpla analiză a facturii fiscale nr. x/2015, se constată că rubricile referitoare mijlocul de transport, data și ora expedierii nu sunt completate, iar centralizatorul avizelor de însoțire a mărfii este semnat de către viceprimar, care nu avea calitatea de reprezentant al recurentei-pârâte.

În acest sens, amintește că, potrivit legii administrației publice locale, unitățile administrativ teritoriale sunt reprezentate de către primar.

În încheiere, recurenta-pârâtă conchide în sensul că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile C. civ., ale contractului de vânzare-cumpărare și ale Hotărârii de Guvern nr. 1373/2018, reclamanta nefăcând dovada livrării produselor (critică subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost comunicată recurentei-reclamante la 9 iulie 2020, cu mențiunea de a depune, în termen de cel mult 30 de zile, întâmpinare.

La 16 iulie 2020, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare, cu respectarea termenului de 30 de zile, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului, întrucât motivele invocate nu se regăsesc printre motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-pârâte U.A.T. Comuna Epureni la 24 iulie 2020, care nu a formulat răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 28 iunie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Părțile nu au formulat un punct de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 5 octombrie 2021, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, a respins excepția nulității recursului declarat de recurenta-reclamantă, invocată de recurenta-pârâtă prin întâmpinare, a respins excepția nulității recursului declarat de recurenta-pârâtă, invocată de recurenta-reclamantă prin întâmpinare, a admis în principiu ambele recursuri și a acordat termen în ședință publică, în vederea soluționării recursurilor, cu citarea părților.

La termenul din 23 noiembrie 2021, Înalta Curte, din oficiu, în temeiul art. 489 alin. (3) C. proc. civ., a invocat motivul de casare de ordine publică constând în greșita calificare a căii de atac declarate împotriva sentinței primei instanțe, motiv de recurs încadrabil în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin raportare la decizia nr. 40 din 18 mai 2021 a Înaltei Curți de Casați și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și la dispozițiile art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, în forma anterioară modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 23/2020 și O.U.G. nr. 114/2020, precum și prin raportare la prevederile art. 457 alin. (3) și (4) C. proc. civ.

Examinând cu prioritate motivul de casare de ordine publică invocat din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui, secția Civilă la 19 septembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei U.A.T. Epureni la plata sumei de 373.899,66 RON debit principal, reprezentând contravaloarea facturilor emise în baza contractelor nr. x/28.10.2013, nr. y/14.12.2015 și nr. 1823/11.05.2015, a penalităților pentru întârzierea la plata aferentă perioadei scadente până la data plății efective, precum și a cheltuielilor de judecată.

Prin Legea nr. 101/2016 a fost reglementat în mod distinct regimul juridic al remediilor și căilor de atac, aplicabil în materie de atribuire a contractelor de achiziții publice, achiziții sectoriale, concesiuni de lucrări și concesiuni de servicii.

Legea nr. 101/2016 prevede în mod expres, în art. 1 alin. (2), că acest regim juridic special se aplică și cererilor privind executarea contractelor sus-menționate, categorie de litigii în care se include și cererea dedusă judecății.

În conformitate cu Legea nr. 101/2016, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018 (forma în vigoare la data învestirii instanței cu soluționarea cererii de chemare în judecată - 19 septembrie 2018):

"Art. 53. - (1) Procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind anularea sau nulitatea contractelor se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante, prin completuri specializate în achiziții publice.

(1^1) Procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către instanța civilă de drept comun în circumscripția căreia se află sediul autorității contractante. (...)"

Art. 55. - (1) În cazuri justificate, dacă instanța de judecată nu ia hotărârea de îndată, poate dispune amânarea pronunțării pentru un termen de 5 zile.

(2) Hotărârea se redactează într-un termen de 7 zile de la pronunțare și se comunică de îndată părților în cauză.

(3) Hotărârea poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ și fiscal a curții de apel, care judecă în complet specializat în achiziții publice. Recursul este soluționat de urgență și cu precădere, într-un termen ce nu va depăși 30 de zile de la data sesizării legale a instanței.

(4) Recursul suspendă executarea și se judecă de urgență și cu precădere.

(5) În cazul admiterii recursului, instanța de recurs rejudecă, în toate cazurile, litigiul în fond."

Totodată, potrivit dispozițiilor exprese ale Legii nr. 101/2016:

"Art. 68. - Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, și cu cele ale Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, în măsura în care prevederile acestora din urmă nu sunt contrare."

Analiza coroborată a textelor legale sus-menționate relevă faptul că, în condițiile în care, prin modificările aduse art. 53 din Legea nr. 101/2016, potrivit Legii nr. 212/2018, s-a făcut trimitere la dreptul comun exclusiv din perspectiva determinării instanței civile competente material să soluționeze o anumită categorie de litigii dintre cele avute în vedere de legea specială, respectiv litigiile decurgând din executarea contractelor administrative, rezultă că nu au fost modificate nici calea de atac incidentă în astfel de cauze, nici procedura specială de soluționare a acesteia, în lipsa unor dispoziții exprese în acest sens.

Prin urmare, trimiterea la dispozițiile dreptului comun cuprinsă în art. 68 din Legea nr. 101/2016 vizează exclusiv normele de reglementare a competenței materiale (funcțională și procesuală) a instanței civile competente să soluționeze litigiile decurgând din executarea contractelor de achiziții publice/sectoriale, fără ca această trimitere să poată fi extinsă implicit și asupra căii de atac de drept comun în materie civilă, prevederile cuprinse în Legea nr. 101/2016 fiind norme speciale nu numai prin raportare la procedura de drept comun în materie civilă, ci chiar și prin raportare la dreptul comun în materia contenciosului administrativ (Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004).

În același sens a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ulterior pronunțării hotărârii recurate, prin decizia nr. 40/2020 din 18 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 683 din 31 iulie 2020, prin care s-a stabilit că:

"Hotărârea pronunțată în primă instanță în procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se atacă cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare la instanța ierarhic superioară, secția sau completul specializat în litigii cu profesioniști, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 101/2016".

Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei", iar potrivit alin. (3) și (4) din același text normativ, "(3) Dacă instanța respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, exercitată de partea interesată în considerarea mențiunii inexacte din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac, hotărârea pronunțată de instanța de control judiciar va fi comunicată, din oficiu, tuturor părților care au luat parte la judecata în care s-a pronunțat hotărârea atacată. De la data comunicării începe să curgă, dacă este cazul, termenul pentru exercitarea căii de atac prevăzute de lege; (4) Atunci când instanța dispune recalificarea căii de atac, de la data pronunțării încheierii, pentru părțile prezente, sau de la data comunicării încheierii, pentru părțile care au lipsit, va curge un nou termen pentru declararea sau, după caz, motivarea căii de atac prevăzute de lege".

Această normă juridică se aplică în cazul existenței unei mențiuni inexacte în cuprinsul hotărârii atacate și este edictată pentru ca partea care exercită o cale de atac să nu fie prejudiciată, ca efect al mențiunii inexacte din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac pe care o poate exercita.

Cum calea de atac este prevăzută de lege, se impunea ca instanța de control judiciar să recalifice și să judece calea de atac ca fiind recurs, iar nu apel.

Calificarea greșită a căii de atac a avut drept consecință nelegala compunere a completului de judecată, întrucât curtea de apel a pronunțat decizia în complet format din 2 judecători, în loc de 3 judecători, conform art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004.

Pentru aceste considerente, constatând fondat motivul de ordine publică prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat din oficiu, referitor la încălcarea normelor de procedură aplicabile căii de atac a recursului, pe care legea o prevedea a fi exercitată împotriva hotărârii primei instanțe, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursurile, în temeiul art. 497 C. proc. civ., va casa decizia recurată și va trimite cauza spre o nouă judecată, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. S.R.L. și de recurenta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Epureni împotriva deciziei nr. 107/2020 din 11 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre o nouă judecată, aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 noiembrie 2021.