ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2488/2021

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, la data de 30 octombrie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., în nume propriu și pentru Sucursala Cluj-Napoca, solicitând instanței constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar din contractul de credit nr. x/21 iulie 2008, stabilizarea cursului de schimb CHF/RON pentru calculul ratelor de credit la cursul de schimb CHF/RON de la data încheierii contractului de credit, 1 CHF = 2,1881 RON pe toată perioada derulării contractului, efectuarea plăților în temeiul contractului de credit la valoarea de la data încheierii contractului, respectiv calcularea și plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea CHF de la data încheierii contractului, pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului și obligarea pârâtei la restituirea sumelor achitate în plus de reclamant (diferența dintre valoarea ratelor calculate la cursul din data plății și valoarea ratelor calculate la cursul din ziua încheierii contractului, sume actualizate cu dobânda legală penalizatoare aplicabilă între profesioniști, începând cu data plății acestora și până la achitarea efectivă a acestei diferențe), cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 563/2018 din 2 aprilie 2018, pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj, în dosarul nr. x/2017, s-a admis excepția autorității de lucru judecat în prezenta cauză a sentinței civile nr. 6026/30 octombrie 2015 a Tribunalului București, definitivă prin respingerea apelului prin decizia civilă nr. 207A/2 februarie 2017 a Curții de Apel București, ambele pronunțate în dosarul nr. x/2015, excepție invocată de către pârâta B. S.A., și în consecință s-a respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A., în nume propriu și pentru Sucursala Cluj-Napoca, având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar din contractul de credit nr. x/21 iulie 2008, stabilizarea cursului de schimb CHF/RON pentru calculul ratelor de credit la cursul de schimb CHF/RON de la data încheierii contractului de credit (1 CHF = 2, 1881 RON) pe toată perioada derulării contractului, efectuarea plăților în temeiul contractului de credit la valoarea de la data încheierii contractului, respectiv calcularea și plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea CHF de la data încheierii contractului, pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului și obligarea pârâtei la restituirea sumelor achitate în plus de reclamant (diferența dintre valoarea ratelor calculate la cursul din data plății și valoarea ratelor calculate la cursul din ziua încheierii contractului, sume actualizate cu dobânda legală penalizatoare aplicabilă între profesioniști, începând cu data plății acestora și până la achitarea efectivă a acestei diferențe); cu cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, prin decizia civilă nr. 657/2019 din 12 noiembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017, a respins apelul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 563 din 02.04.2018 pronunțată de Tribunalului Specializat Cluj, pe care a păstrat-o în întregime.

II. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, reclamantul A., solicitând admiterea recursului, așa cum a fost formulat și, pe cale de consecință, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii în întregime a acțiunii introductive; cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

Întemeindu-și, în drept, calea de atac pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul- reclamant a criticat decizia recurată ca nelegală, reproșând instanței de apel că a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, sens în care, a invocat, în esență, următoarele motive de recurs:

În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, prevăzută de art. 430 C. proc. civ. și în ceea ce privește constatarea ca abuzivă a clauzei referitoare la riscul valutar, prevăzută în Contractul de credit nr. x din 21.07.2008, au fost aplicate greșit dispozițiile art. 430 C. proc. civ., ale art. 4, 5, 6 si 7, art. 12 si art. 13 din Legea 193/2000, a dispozițiilor Legii 296/2004, a O.U.G. nr. 50/2010, art. 1020, 1021, 1167, art. 1578 s.a. din C. civ. 1865, fiind astfel incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Referitor la excepția autorității de lucru judecat, după redarea dispozițiilor art. 430 C. proc. civ., s-a arătat că exista autoritate de lucru judecat, in situația in care, este vorba de aceleași parti, in aceeași calitate, in temeiul aceleiași cauze si pentru același obiect.

În ceea ceea ce privește părțile, s-a susținut, este adevărat ca atât in prezentul litigiu cat si în dosarul soluționat de Tribunalul București, părțile sunt aceleași si au aceeași calitate.

In ceea ce privește obiectul prezentului dosar, s-a considerat ca acesta este diferit fata de obiectul dosarului nr. x/2015, astfel:

Prin acțiunea înregistrata in anul 2015 la Tribunalul Bucresti, s-a susținut că reclamantul a solicitat "obligarea paratei la emiterea unui nou grafic de rambursare care sa prevadă restituirea creditului in RON, conversia urmând a se face in funcție de cursul CHF - LEU existent la data semnării împrumutului", iar prin acțiunea care face obiectul prezentului dosar, a solicitat "înghețarea cursului de schimb", ceea ce, in opinia sa sunt obiecte total diferite, solicitări care au fost analizate diferit (raportat la obiectul fiecărui dosar) si evident, pot sa aibă soluții diferite.

Totodată, referitor la acțiunea care face obiectul dosar nr. x/2015, Curtea de Apel a reținut ca "solicitarea apelantului de schimbare a monedei de restituire a creditului este o cerere de modificare a contractului care nu are temei in Legea nr. 193/2000 si bineînțeles, se opune acestei cereri principiul forței obligatorii a contractului (pacta sunt servanda) reglementat de art. 970 C. civ.." si evident, in cauza este aplicabil principiul nominalismului monetar (având in vedere ca s-a solicitat schimbarea monedei de restituire a creditului).

Având in vedere ca prin acțiunea care face obiectul prezentului dosar s-a solicitat înghețarea cursului, respectiv păstrarea monezii de restituire, care sa ramana CHF, cu consecința restituirii creditului in moneda in care a fost acordat, evident ca in acest caz nu este incident principiul nominalismului monetar si cele doua acțiuni au obiect diferit, care trebuie analizat in mod diferit, a susținut recurentul-reclamant.

Tribunalul București si Curtea de Apel București, in analiza cererii reclamantului, s-au raportat la obiectul dosarului, de schimbare a monedei creditului, asa cum in mod clar a arătat Curtea de Apel București, a opinat recurentul.

Prezentul dosar are ca obiect, a susținutl recurentul-reclamant, înghețarea cursului de schimb, adică, asa cum a spus, păstrarea monedei creditului, astfel ca, in prezenta speța acesta consideră ca nu este aplicabil principiul nominalismului monetar, raportat la jurisprudenta CJUE si la obligativitatea acestora.

Prin urmare, recurentul-reclamant a solicitat sa respingerea excepției autorității de lucru judecat și sa reținerea cauzei spre pronunțare.

Pe fondul cauzei, recurentul-reclamant a evidențiat, în sinteză, situația de fapt, jurisprudența și legislația CJUE relevantă în speță, precum și dispozițiile legale în materia protecției consumatorilor (art. 4 din Legea 193/2000) cu incidență asupra analizei clauzelor contestate al cărui caracter abuziv se invocă, expunând pe larg criticile aduse deciziei recurate.

In ceea ce privește stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF-leu la momentul semnării contractului, curs care sa fie valabil pe toata perioada derulării contractului, s-a arătat, în esență, că se impune restabilirea prestațiilor inerente contractului asumat prin înghețarea cursului de schimb CHF-leu la momentul semnării contractului, astfel incat să se asigure o proporționalitate a prestațiilor asumate de parti care sa corespunda manifestării de voința in sensul angajării in acest raport juridic.

S-a mai susținut că, potrivit art. 75 coroborat cu art. 76 din Legea nr. 296/2004 privind Codul Consumului, contractele de credit pentru consum precum si toate celelalte condiții aplicabile contractului trebuie sa conțină clauze clare, corecte, care sa nu determine interpretări echivoce ale acestora si pentru înțelegerea cărora sa nu fie necesare cunoștințe de specialitate.

Având in vedere prevederile art. 970 C. civ.. 1864 (aplicabil in cauza având in vedere momentul semnării contractului) conform cărora părțile trebuie sa acționeze cu buna-credinta atât la negocierea si incheierea contractului, cat si pe tot timpul executării sale, neputand inlatura sau limita aceasta obligație, distribuția intre parti a pierderilor si beneficiilor rezultate ca urmare a creșterii valorii CHF fata de moneda naționala, apare ca o soluție justa si echitabila ce materializează aplicarea acestui principiu, s-a mai arătat.

Întrucât s-au schimbat împrejurările avute in vedere de parti la momentul incheierii contractului si, pe cale de consecința, efectele actului juridic au ajuns sa fie altele decât cele pe care părțile au inteles sa le stabilească, recurentul-reclamant a considerat ca se impune revizuirea efectelor contractului in temeiul teoriei impreviziunii care odată cu intrarea in vigoare Noului C. civ. beneficiază de o reglementare cu caracter general, reglementare care constituie o transpunere legislativa a soluțiilor conturate in practica.

De asemenea, intrucat schimbarea condițiilor economice a fost imprevizibila, recurentul a susținut că, neavand cunoștințe de specialitate in domeniul financiar-bancar care sa îi permită anticiparea unei devalorizări vădite a leului fata de CHF, revizuirea efectelor contractului corespunde acordului de voința al părtilor.

S-a mai arătat că înghețarea cursului la valoarea sa din data acordării creditului este nu doar un drept al consumatorului, recunoscut, inca o data, prin instrumente legislative ale Uniunii Europene (asa cum este Directiva 2014/17), ci si o măsura necesara de responsabilizare a băncilor, o sancțiune care trebuie aplicata de instanțe tocmai pentru încălcarea obligației de informare, pentru practicile inselatoare, pentru vânzarea de produse toxice si pentru inserarea de clauze abuzive in contractele cu consumatorii.

In ceea ce privește petitul referitor la rambursarea sumelor plătite nedatorat in temeiul clauzelor nule, principiul restitutio in integrum impune ca tot ceea ce s-a executat in temeiul unui act juridic inexistent sau lovit de nulitate absoluta sa fie restituit. Acest principiu decurge din cel al retroactivității efectelor nulității. Numai prin revenirea la situația anterioara emiterii actului nul, părtii vătămate ii este reparat întreg prejudiciul, s-a mai arătat.

Prin inserarea clauzelor abuzive si prin aplicarea lor potrivit propriilor interpretări fara sa se acorde vreo justificare, recurentul a susținut că i se creează un prejudiciu. Potrivit art. 970 C. civ.. 1864 {aplicabil in cauza având in vedere momentul semnării contractului), partile trebuie sa acționeze cu buna-credinta atât Ia negocierea si incheierea contractului, cat si pe tot timpul executării sale, neputand înlătura sau limita aceasta obligație. Nerespectarea acestui principiu poate fi sancționată prin obligarea paratei la plata de daune morale, care au caracter de despăgubiri pentru recurent si un rol sancționator pentru parata, s-a mai arătat.

Apărarea formulată în cauză

Intimata- pârâtă B. S.A. a formulat întâmpinare în recurs, înregistrată la data de 11.02.2020, prin care, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, arătând, în sinteză, că recurentul susține în mod eronat incidența în cauză a prevederilor art. 488 (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece instanța de apel ar fi aplicat eronat prevederile art. 4,5,6 si 7, art. 12 si 13 din Legea nr. 193/2000 legea nr. 296/2004, O.U.G. nr. 50/2010, art. 1020, art. 1021, art. 1167, art. 1578 s.a. din C. civ. 1865.

În fapt, s-a menționat, instanța de apel nu s-a pronunțat in vreun fel cu privire la aplicarea acestor prevederi legale in cauza, deoarece atât instanța de fond, cat si cea de apel au soluționat cu prioritate excepția autorității de lucru judecat si, in urma admiterii acesteia, nu au mai cercetat pe fond cauza, iar motivul de recurs este lipsit de obiect.

De asemenea, intimata-pârâtă a arătat că instanța de apel a aplicat in mod corect prevederile art. 430-431 C. proc. civ., având in vedere faptul ca exista autoritate de lucru judecat cu privire la respingerea cererilor recamantului, subliniind că singura diferența intre cele două cauze constă în aceea că in prezenta pricină nu se mai solicita conversia creditului, ci doar stabilizarea cursului la nivelul inițial.

III. Aplicabilitatea dispozițiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, este aplicabilă procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, nefiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 care prevede că art. 493 se abrogă, față de conținutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

Procedura de filtrare a recursului

În temeiul art. 493 din C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 25 iunie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus comunicarea raportului către părți.

Părțile nu au depus punct de vedere, în scris, la raport.

Prin încheierea de la 19 noiembrie 2020, constatând că recursul este admisibil în principiu și că sunt întrunite dispozițiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ.., recursul a fost admis în principiu, fiind acordat termen la 11 februarie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

VI. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, dar și a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-pârâte, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Autoritatea de lucru judecat este reglementată prin dispozițiile art. 430 din C. proc. civ. care stabilesc că:

"(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestația în anulare sau revizuire își păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre."

Efectele lucrului judecat sunt reglementate la art. 431 din C. proc. civ., potrivit căruia:

"(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. (2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

Principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanței a chestiunii litigioase deja rezolvate, iar rațiunea reglementării anterior menționate o constituie necesitatea de a preveni încălcarea autorității de lucru judecat și de a împiedica instanțele să dea soluții contrare în dosare diferite.

De asemenea, se reține că noțiunea de proces echitabil presupune că dezlegările definitive date problemelor de drept în litigii anterioare, dar identice sub aspectul problemelor de drept soluționate, au caracter obligatoriu în litigiile ulterioare, deoarece, în caz contrar, s-ar încălca principiul securității raporturilor juridice, cu consecința generării incertitudinii jurisprudențiale.

După cum se poate observa, efectul de "lucru judecat" al unei hotărâri judecătorești are două accepțiuni: stricto sensu, semnifică efectul negativ al autorității de lucru judecat (bis de eadem), care face imposibilă judecarea unui nou litigiu între aceleași părți, pentru același obiect, cu aceeași cauză (exclusivitatea), iar lato sensu semnifică efectul pozitiv al autorității de lucru judecat (res judicata), care presupune că hotărârea beneficiază de o prezumție irefragabilă că exprimă adevărul și că nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre (obligativitatea).

Sub acest aspect, Înalta Curte notează că este necesar să se facă distincție între efectul negativ al autorității de lucru judecat, care are drept consecință respingerea acțiunii în temeiul acestei excepții, întrucât sunt îndeplinite elementele prevăzute de art. 431 alin. (1) C. proc. civ. și efectul pozitiv al autorității de lucru judecat consacrat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care se referă la imposibilitatea de a statua diferit asupra modului în care anterior au fost dezlegate anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți.

În ceea ce privește condiția identității de părți, obiect și cauză, Înalta Curte reține că aceasta reprezintă o cerință care valorifică efectul negativ al autorității de lucru judecat: interzicerea reluării aceleiași judecăți în condițiile identității elementelor reglementate prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ. - calitate procesuală, cauză și obiect.

Curtea de Apel Cluj, în speță, în mod corect a reținut că este întrunită condiția identității de părți, obiect și cauză, arătând că, așa cum de altfel, însuși recurentul-reclamant recunoaște, prin cererea de chemare în judecată înregistrată în anul 2015 la Tribunalul București, a solicitat "obligarea pârâtei la emiterea unui nou grafic de rambursare care să prevadă restituirea creditului în RON, conversia urmând a se face în funcție de cursul CHF- Leu existent la data semnării împrumutului, iar prin acțiunea care face obiectul prezentului dosar, a solicitat înghețarea cursului de schimb.

Or, așa fiind, analizând identitatea de obiect din dosarele menționate anterior, prin raportare la obiectul cauzei de față, instanța de apel, prin hotărârea ce face obiectul prezentului control judiciar, corect a observat că obiectul acestor dosare este același, astfel încât, nu se poate reproșa acesteia ignorarea prevederilor art. 431 C. proc. civ.., ori încălcarea art. 430 alin. (1) C. proc. civ.., cum nefondat pretinde recurentul- reclamant.

Deoarece aceleași problemă dedusă judecății în prezenta cauză a primit o dezlegare în litigiul anterior purtat între aceleași părți, rezultă că dezlegarea dată de instanță trebuie avută în vedere și de instanța sesizată cu judecarea prezentei cauze, deoarece, ea este chemată să pronunțe o soluție pe o problemă deja lămurită, care a creat speranța legitimă că aceasta nu v-a mai fi negată de o altă instanță de judecată într-o procedură ulterioară.

Legiuitorul a consacrat în mod explicit, in terminis, pe plan normativ și efectul pozitiv al lucrului judecat prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecății în mod incidental și dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită, contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părți (res iudicata pro veritate habetur).

Într-o astfel de situație, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune existența unui proces în desfășurare, în cadrul căruia se impun ca un "dat" dezlegările anterioare ale instanței, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., care oprește o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), doar dacă există tripla identitate de elemente (părți, obiect, cauză). Prin urmare, în cazul efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, care valorifică aspecte dezlegate anterior de instanță, care doar au legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecății, nu se cere în mod necesar existența unei triple identități de acțiune (obiect, cauză, părți).

Principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanței a chestiunii litigioase deja rezolvate.

Prin urmare, instanța învestită cu soluționarea unei cereri are obligația de a respecta chestiunile litigioase care au fost deja tranșate printr-o altă hotărâre, înzestrată cu autoritate de lucru judecat, situație în care nu mai poate face evaluări proprii asupra acestei chestiuni, ci ea constituie premisa demonstrată de la care trebuie să pornească și pe care nici nu o poate ignora.

Față de argumentele anterior expuse, se constată că soluția pronunțată de instanța învestită cu soluționarea apelului, bazată pe analiza motivelor invocate în cerere, este una legală, fiind fundamentată pe o corectă aplicare și interpretare a normelor legale incidente în cauză, neputându-se reproșa acesteia încălcarea vreunei norme legale care să atragă sancțiunea nulității hotărârii.

Înalta Curte constată că curtea de apel a interpretat și aplicat corect art. 430- 432 C. proc. civ., fiind legală și temeinică hotărârea acesteia, impunându-se a fi menținută, prin respingerea recursului, ca nefondat.

Pentru considerentele prezentate, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 488 C. proc. civ.. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 657/2019 din 12 noiembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II- civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2021.