ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4763/2018

Ședința publică din data de 8 noiembrie 2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare in judecata inregistrata in data de 04.03.2016 pe rolul Judecatoriei Cluj-Napoca sub dosar nr. x/2016, precizata in data de 13.04.2016, reclamantul A., in contradictoriu cu pârâta B. S.A., a solicitat:

- sa se constate nulitatea absoluta a clauzelor contractuale incluse in conventia de credit nr. x din data de 10.09.2008, respectiv art. 3.2, art. 4, art. 8.6, art. . 9.2, art. 12.1, art. 13.11, precum si art. 2, art. 3 din actul aditional nr. 6 din data de 07.01.2013;

- obligarea paratei sa elimine aceste clauze contractuale;

- restituirea sumei de 2837,30 CHF, majorata in mod unilateral, reprezentand dobanda perceputa abuziv, achitata pana la data introducerii actiunii si in continuare pana la plata efectiva a acesteia;

- restituirea sumei de 975 CHF, reprezentand comision acordare credit, sumei de 61,41 CHF, reprezentand comision lunar de administrare, calculat pana la data introducerii actiunii si in continuare apoi pana la plata efectiva a acestuia, a sumei de 620,78 CHF, comision de restucturare credit;

- sa se constate nulitatea modului de calcul a dobanzii prin raport la cursul valutar si sa sa dispuna inghetarea cursului de schimb valutar CHF - LEU, la valoarea avuta la data contractarii pentru intreaga perioada de creditare si pe cale de consecinta plata ratelor la cursul de la momentul semnarii contractului de credit;

- obligarea paratei la restituirea sumei de 22.200 RON, reprezentand diferenta de curs valutar, suma achitata in plus de catre reclamant, ca urmare a admiterii petitului 4;

- cu cheltuieli de judecata.

Prin sentința civilă nr. 8491/2016 pronunțată de Judecătoria Cluj Napoca, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulata si precizată de reclamantul A., in contradictoriu cu pârâta B. S.A si, in consecința:

S-a constatat nulitatea absolută și caracterul abuziv al următoarelor clauze din contractul de împrumut pentru nevoi personale nr. x din data de 10.09.2008, respectiv:

- art. 3.2 care prevede ca rata dobânzii este modificata "in functie de evolutia pietei financiar bancare si/sau a costului finantarii si gestionarii creditului"

- art. 8.6 privitor la urmatoarele:

"banca are dreptul sa revizuiasca nivelul penalitatilor in functie de politica sa de creditare" si "banca isi rezerva dreptul de a solicita un comision de recuperare pe cale extrajudiciara a debitelor restante in procent de pana la 10% din valoarea acestora, indiferent daca aceste proceduri au loc inainte sau dupa rezilierea contractului"

- art. 12.1 privitor la urmatoarele cazuri de neindeplinire a contractului de credit: declansarea impotriva imprumutatului/imprumutatului solidar a unei proceduri de lichidare sau faliment ori executare silita de catre alt creditor; oricare din informatiile furnizate bancii este incorecta sau imprumutatul/imprumutatul solidar a omis sa dezvaluie un fapt sau o imprejurare care ar fi putut influenta hotararea bancii de a acorda imprumutul; incalcarea de catre imprumutat/imprumutatul solidar a oricareia dintre obligatiile ce ii revin in baza oricarui contract (altul decat prezentul contract) la care imprumutatul/imprumutatul solidar este parte sau suspendarea, rezilierea sau modificarea unui astfel de contract, daca respectiva incalcare, suspendare, reziliere sau modificare poate afecta indeplinirea obligatiilor asumate de imprumutat/imprumutatul solidar in temeiul prezentului contract; indiferent de motiv, oricare dintre drepturile bancii conferite de prezentul contract nu mai sunt, in opinia bancii apte in a fi puse in executare sau sunt afectate oricare dintre drepturile sau titlurile imprumutatului/imprumutatului solidar; orice eveniment care, in opinia bancii, poate afecta capacitatea imprumutatului si/sau imprumutatului solidar de a-si respecta obligatiile contractuale.

S-a dispus înlăturarea din contractul de împrumut a clauzelor constatate ca fiind abuzive.

S-a respins, în rest, cererea de chemare în judecată precizata.

Împotriva acestei hotărâri, apelantul A., în contradictoriu cu intimata B. S.A., a declarat apel prin care a solicitat admiterea prezentului apel, schimbarea hotărârii apelate si pe cale de consecința, admiterea acțiunii introductive de instanța astfel cum aceasta a fost formulata si precizata, constatarea nulității absolute a clauzelor contractuale incluse în convenția de credit nr. x din data de 10.09.2008, respectiv art. 3.2, art. 4, art. 8.6, art. 9.2, art. 12.1, art. 13.11, precum si art. 2, art. 3 din actul adițional nr. x din data de 07.01.201, obligarea intimatei-pârâte la eliminarea acestor clauze contractuale, restituirea sumei de 2837,30 CHF majorata in mod unilateral, reprezentând dobânda perceputa in mod abuziv, achitata până la data introducerii acțiunii și în continuare până la plata efectivă a acesteia, precum și restituirea sumei de 975 CHF reprezentând comision acordare credit, a sumei de 61,41 CHF reprezentand comision lunar de administrare, calculat pana la dat introducerii acțiunii si in continuare apoi pana la plata efectiva a acestuia, a sumei de 620,78 CHF reprezentând comision restructurare credit. De asemenea, a solicitat constatarea nulității modului de calcul al dobânzii prin raport la cursul valutar si înghețarea cursului de schimb valutar CHF-LEU, la valoarea avuta la data contractării pentru întreaga perioada de creditare si pe cale de consecința plata ratelor la cursul de la momentul semnării contractului de credit, obligarea intimatei-pârâte la restituirea sumei de 22. 200 RON, reprezentând diferența de curs valutar, suma achitata in plus, ca urmare a admiterii petitului 4, precum și obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de judecarea prezentului litigiu, atât la fond cat si in apel.

Împotriva aceleași hotărâri, apelanta-pârâtă B. S.A., în contradictoriu cu intimatul-reclamant A., a declarat apel prin care a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței atacate, cu consecința respingerii ca nefondata a cererii de chemare în judecată formulata de către intimatul-reclamant A., apreciind că hotărârea apelată este neîntemeiată.

Tribunalul Specializat Cluj prin decizia civilă nr. 5A/2018 din 08 ianuarie 2018 a respins apelul declarat de apelanta B. S.A., în contradictoriu cu intimat A., împotriva sentinței civile nr. 8491/2016, pronunțată de Judecătoria Cluj Napoca, în dosarul nr. x/2016. Cu majoritate de voturi, a admis apelul declarat de apelantul A., în contradictoriu cu intimat B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 8491/2016, pronunțată de Judecătoria Cluj Napoca, în dosarul nr. x/2016, pe care o modifică în parte, în sensul:

A constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută și a clauzelor cuprinse în contractul de credit nr. x din data de 10.09.2008, la art. 4, privind comisionul de acordare, art. 9.2, respectiv art. 13.11 în măsura în care permite băncii modificarea unilaterală a contractului.

A obligat pârâta să restituie reclamantului suma achitată cu titlu de comision de acordare credit, precum și sumele achitate de către reclamant cu titlu de dobândă, în plus față de nivelul dobânzii în vigoare la momentul încheierii contractului de credit, în perioada cuprinsă între data încheierii contractului și data actului adițional de aliniere la O.U.G. nr. 50/2010.

A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

A obligat intimata B. S.A. la plata în favoarea apelantului A. a sumei de 1000 RON cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C. B. S.A..

Prin adresa emisă de Tribunalul Specializat Cluj, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării recursului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 02 iulie 2018.

În ședința publică din data de 08 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței sale materiale, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este întemeiată și urmează a o admite pentru următoarele considerente:

Decizia supusă recursului a fost pronunțată de către tribunal, într-un litigiu prin care s-a soluționat o cerere care a declanșat procedura judiciară în fața judecătoriei.

Cu întâietate, sub aspectul excepției de necompetență materială, Înalta Curte de Casație și Justiție reține incidența prevederilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. din care reiese că instanța supremă judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Această din urmă sintagmă "în cazurile prevăzute de lege" din cuprinsul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. trebuie coroborată cu dispozițiile conexe ale diferitelor legi prin care se reglementează calea de atac a recursului împotriva anumitor hotărâri pronunțate în condițiile legii. Pentru exemplificare, art. 21 din Legea nr. 304/2004 stabilește că secția I Civilă, secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel.

În soluționarea excepției de necompetență materială invocată, Înalta Curte consideră că este necesar a se ține seama de existența normativă a recursului și de faptul că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor condiții de acces la anumite căi de atac.

Înalta Curte constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanța supremă și că, pe lângă necesitatea existenței normative a recursului, este important a se avea în vedere condițiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Din dispoziția legală menționată rezultă faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a instanței supreme.

Așadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel cum este formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

A interpreta art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, echivalează cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți de Casație și Justiție la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, aspect ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora, reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod, precum și dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție conform cărora:

"competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nici această dispoziție legală nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun în soluționarea recursurilor.

Dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. reglementează obiectul și scopul recursului și nu în ultimul rând instanța competentă să soluționeze calea extraordinară de atac în cadrul căreia se înfăptuiește controlul de legalitate.

În ceea ce privește obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanța supremă, el se determină conform normei de competență stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Așadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curții de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.

Or, speța supusă judecății nu se regăsește în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunțată de tribunal în apel în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată, trebuie subliniat că, în materie procesual civilă, funcționează principiul organizării ierarhice a instanțelor judecătorești, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Această ierarhie instituțională, ce rezultă atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune că instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac pot infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare, realizându-se astfel controlul judiciar.

Astfel, chiar în lipsa unei prevederi exprese în Legea nr. 304/2004, ansamblul dispozițiilor C. proc. civ. conduc spre concluzia că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanțelor de judecată într-un sistem piramidal, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Relevantă sub acest aspect este prezența sintagmei "instanța ierarhic superioară" în mai multe articole ale C. proc. civ. - putând fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53 alin. (1), art. 64 alin. (4), art. 132 alin. (4), art. 344, art. 406 alin. (6), art. 410, art. 414 alin. (1), art. 421 alin. (2), art. 437 alin. (1), art. 440 și art. 1071 alin. (1) -, întotdeauna cu scopul de a indica instanța competentă să soluționeze o cale de atac.

Or, toate aceste dispoziții legale reprezintă o aplicație particulară a unui principiu de drept procesual civil (decurgând din principiul de organizare judecătorească în sistem ierarhic de tip piramidal), conform căruia instanțelor de control judiciar le revine competența de a soluționa căile de atac prevăzute de lege, din treaptă în treaptă.

Nu în ultimul rând, se impune precizarea faptului că în cauză nu se poate pune în discuție aplicabilitatea deciziei Curții Constituționale nr. 369/30.05.2017, întrucât, distinct de chestiunea aplicării în timp a deciziei din perspectiva art. 27 C. proc. civ., aceasta ar fi relevantă într-un alt context decât cel al competenței ratione materiae de soluționare a recursului, anume cel al admisibilității căii extraordinare de atac.

Mai mult, sub aspectul aplicării deciziei Curții Constituționale nr. 369/30.05.2017 se reține faptul că, prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial nr. 609/17.07.2018, instanța supremă a statuat în sensul că ea se aplică doar proceselor civile începute după data publicării hotărârii instanței de contencios constituțional.

Având în vedere considerentele arătate, precum și faptul că în cauza supusă judecății decizia recurată este pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel Cluj căreia îi aparține competența ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat decizia în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția de necompetență materială.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 5 A/2018 din 08 ianuarie 2018 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj în favoarea Curții de Apel Cluj.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2018.