ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2480/2021

Ședința publică din data de 17 noiembrie 2021

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt la 28 august 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta societatea B. S.R.L., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 244.000 RON.

Pârâta B. S.R.L. a depus note scrise prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Prin sentința civilă nr. 215/2020 din 25 februarie 2020, Tribunalul Olt, secția I civilă a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei, invocată de pârâtă, și a respins ca prescrisă acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. S-a luat act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A..

Prin decizia nr. 2261/2020 din 13 octombrie 2020, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a admis apelul declarat de reclamanta A., a anulat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta B. S.R.L., solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea spre o nouă judecată instanței de apel.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Recurenta-pârâtă arată că instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 1270 C. civ. referitoare la forța obligatorie a contractelor între părți în sensul că a ignorat voința părților care reiese din art. 6.1 din contractul de împrumut. Conform acestei clauze, modificarea contractului se face numai prin act adițional, iar curtea de apel, în mod greșit, susține recurenta, a dat eficiență înscrisului semnat de părți, reprezentând "Situația împrumuturilor nr. 256 din 31 decembrie 2016", în privința datei de restituire și a considerat modificat contractul.

Autoarea căii de atac afirmă că au fost aplicate greșit și prevederile art. 75 din Legea nr. 31/1990 raportate la art. 2017 C. civ. și art. 1309 C. civ. întrucât instanța de apel a considerat că înscrisul intitulat "Situația împrumuturilor", întocmit de administrator, are efectele unui act modificator al contractului, fără a ține seama de faptul că administratorul societății nu are puteri nelimintate și nu ar fi putut încheia un act de prelungire a termenului de restituire a împrumutului. În opinia aceleiași părți, calitatea de asociat a reclamantei îi permitea acesteia să cunoască prevederile actului constitutiv, aceasta nefiind îndreptățită să invoce necunoașterea limitelor mandatului sau să ignore faptul că îndatorarea societății excede obiectului de activitate al societății.

Prin memoriul de recurs se mai arată că în lipsa pluralității de exemplare și a lipsei de opozabilitate față de intimata-reclamantă a unei recunoașteri a societății pârâte, precum și față de faptul că nu au fost respectate condițiile de fond și de formă necesare pentru prelungirea termenului de rambursare, decizia atacată conține o motivare contradictorie și străină de natura cauzei.

Recurenta-pârâtă și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea nr. 684 din 31 martie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis excepția necompetenței funcționale a secției I Civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a declinat competența de soluționare a recursului formulat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 2261/2020 din 13 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în favoarea secției a II-a Civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă sub nr. x/2019*.

Prin înscrisul depus la 6 iulie 2021, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.

Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte va înlătura criticile prin care se susține că decizia recurată conține o motivare contradictorie întrucât din considerentele acestei hotărâri rezultă că instanța de apel a stabilit situația de fapt, cu referire la probatoriul administrat și a construit un raționament logico-juridic corect, care sprijină soluția din dispozitiv. Astfel, s-a reținut că înscrisul intitulat "Situația împrumuturilor nr. 256 din 31 decembrie 2016" a fost însușit prin semnătură de reclamantă și de pârâtă și că din conținutul său rezultă intenția evidentă a părților de a prelungi până la 9 august 2019 termenul de restituire a împrumutului pe care reclamanta l-a acordat pârâtei. Față de acest moment de timp, curtea de apel a apreciat că termenul de prescripție nu era împlinit la 28 august 2019, data formulării cererii de chemare în judecată, drept pentru care a admis apelul formulat de reclamantă, a anulat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, astfel cum s-a solicitat prin cererea de apel.

Nu se poate reține nici că motivarea este străină de natura cauzei întrucât curtea de apel s-a raportat la situația de fapt din dosar, menționând, în esență, faptul că între părți s-a încheiat un contract de împrumut și că ulterior părțile au convenit asupra prelungirii termenului de restituire, iar hotărârea nu cuprinde argumente străine, care să nu aibă legătură cu cauza.

Astfel, instanța supremă reține că sunt îndeplinite exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., decizia atacată conținând o motivare coerentă și argumentată, care răspunde aspectelor de fapt și de drept supuse dezbaterii judiciare.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează încălcarea normelor de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, în extinderea normelor dincolo de ipotezele la care se aplică ori în restrângerea nejustificată a aplicării acestora.

Înalta Curte nu va analiza criticile subsumate de recurentă motivului de casare mai sus menționat deoarece, deși autoarea căii de atac susține că au fost încălcate dispozițiile art. 1270 C. civ. (forța obligatorie a contractului), în realitate aduce în discuție prevederile art. 6.1 din contractul de împrumut și critică interpretarea dată de curtea de apel acestei clauze și înscrisului intitulat "Situația împrumuturilor nr. 256 din 31 decembrie 2016". Acestea sunt chestiuni de fapt pe care instanța supremă nu le poate analiza în cadrul examenului de nelegalitate din recurs.

Nici susținerile legate de nerespectarea prevederilor art. 75 din Legea nr. 31/1990, în conformitate cu care fiecare administrator are dreptul de a reprezenta societatea, în lipsa unei stipulații contrare în actul constitutiv, raportat la art. 2017 C. civ. referitor la executarea mandatului și art. 1309 din același cod referitor la lipsa sau depășirea puterii de reprezentare nu constituie veritabile critici de nelegalitate din perspectiva motivului de casare indicat mai sus. Autoarea căii de atac indică în mod formal aceste dispoziții, dar nu demonstrează de ce au fost aplicate greșit normele de drept material, ci își exprimă nemulțumirea față de modalitatea în care instanța de apel a interpretat probatoriul și de valoarea juridică pe care dat-o Situației împrumuturilor nr. 256 din 31 decembrie 2016 în sensul că a apreciat că acest înscris dovedește voința părților de a modifica contractul de împrumut inițial în privința datei de restituire a sumei.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 2261/2020 din 13 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Față de soluția de respingere, ca nefondat, a recursului, în temeiul art. 494, raportat la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-pârâtă B. S.R.L. la plata către intimata-reclamantă A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.500 RON, reprezentând onorariu avocat, conform dovezilor aflate la dosarul nr. x/2019 și la dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 2261/2020 din 13 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Obligă recurenta-pârâtă B. S.R.L. la plata către intimata-reclamantă A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.500 RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 noiembrie 2021.