ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2203/2021

Ședința publică din data de 20 octombrie 2021

Analizând recursul cu care a fost învestită, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secția a II-a civilă, la 04.11.2019, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pârâtul Municipiul Arad, prin Primar, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 279.489,73 RON, compusă din suma de 276.377,42 RON, reprezentând contravaloarea facturilor de energie electrică/gaze naturale neachitate, suma de 2.838,50 RON, reprezentând penalități calculate pentru fiecare zi de întârziere, egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilit conform reglementărilor legale în vigoare și din suma de 273,81 RON, reprezentând taxe și servicii; cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1.270, art. 1.350 și art. 1.480 C. civ., ale art. 194 și urm. C. proc. civ., ale Legii nr. 123/2012 privind energia electrică și gazele naturale, pe Decizia Decizia A.N.R.E. nr. 57/1999 de aprobare a Contractului cadru de furnizare a energiei electrice și Ordinul A.N.R.E. nr. 64/2014.

Prin sentința civilă nr. 367/09.07.2020, Tribunalul Arad, secția a II-a civilă a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2.752,94 RON, reprezentând contravaloarea facturilor de energie electrică/gaze naturale neachitate aferente anului 2017, a sumei de 4,01 RON, reprezentând taxe si servicii, a sumei de 2.748,93 RON, reprezentând penalități de întârziere calculate pentru fiecare zi de întârziere, egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare și a sumei de 197,70 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, în limita pretențiilor admise .

Împotriva acestei sentințe civile, reclamanta a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 01/A/11.01.2021, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a respins ca nefondat apelul.

Împotriva acestei decizii civile, S.C. A. S.A. a declarat recurs, solicitând casarea deciziei și, în consecință, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

În motivare, autoarea căii de atac după, prezentarea situației de fapt și a etapelor procesuale anterioare, a arătat că decizia civilă recurată este nelegală și netemeinică, în cauză fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Sub acest aspect, a afirmat că instanța de apel în mod eronat a apreciat că recurenta-reclamantă ar fi emis facturile în litigiu pentru energia electrică aferentă perioadei ulterioare rezilierii contractului încheiat cu intimatul-pârât, subliniind că deși acestea au fost emise după încetarea contractelor, ele privesc perioada de până la momentul în care acestea și-au încetat efectele.

În acest context, a precizat că debitul în litigiu vizează consumul de energie electrică înregistrat de cealaltă parte anterior datei de 01.01.2018, sens în care a prezentat facturile emise de aceasta, precum și modalitatea de stingere a unei părți din datorie.

În continuare, a evocat prevederile art. 35 alin. (3) din Contractul cadrul reglementat de A.N.R.E. la nivel național, arătând că majoritatea facturilor ce fac obiectul pricinii au fost facturi de regularizare, acestea cuprinzând data și perioada pentru care au fost emise.

În opinia sa, sarcina probei debitului era împărțită între reclamantă și pârât, iar autoarea căii de atac a demonstrat că facturile nu vizau perioada ulterioară încetării contractului dintre părți.

Astfel, evocând prevederile art. 1.548 și ale art. 1.469 C. civ., a afirmat că atât timp cât intimatul-pârât nu a făcut dovada stingerii debitului datorat în temeiul contractului, acesta trebuia să fie obligat la plata lui.

La 07.06.2021 intimatul-pârât a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., arătând că prin recursul formulat autoarea căii de atac reia argumnetele prezentate instanței de apel, fără a indica normele de drept material încălcate în etapa procesuală anterioară.

Pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a răspuns la întâmpinare.

Luând în analiză, cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimată, Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., prevăd că cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar, art. 489 alin. (2) din același cod, prevede că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau a mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanța de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În speță, recurenta-reclamantă a indicat în mod expres motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când aceasta a fost dată cu încălcarea ori aplicarea greșită a normelor de drept material.

Toate argumentele expuse în cadrul criticilor din recurs urmăresc, însă, doar o reevaluare a materialului probator și a situației de fapt.

Astfel, autoarea căii de atac a arătat în argumentarea incidenței cazului de casare sus-indicat că instanța de apel în mod greșit a apreciat că facturile aferente creanței care a fost respinsă vizează energia electrică consumată de intimatul-pârât ulterior rezilierii contractelor încheiate între părți.

Din această perspectivă, a enumerat facturile emise precum și modalitatea de calcul a debitului.

În plus, s-a susținut că în cauză s-a făcut dovada că suma solicitată la plată nu reprezenta consum de energie după data de 01.01.2018.

Instanța supremă apreciază că toate aceste susțineri reprezintă însă trimiteri la elemente de fapt, care au fost deja analizate de instanțele de fond prin prisma probatoriului administrat.

În aceste condiții, examinarea instanței de recurs este limitată de însuși conținutul introductiv al art. 488 C. proc. civ. doar la criticile de nelegalitate, nu și la cele de eventuală netemeinicie, care au fost în mod precis dezvoltate.

Mai mult, prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din același cod, reținându-se că în speță modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți, învestită cu verificarea legalității hotărârii instanței de apel.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurenta-reclamantă tinde să obțină o nouă verificare a acelorași susțineri, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, nu și al treilea grad devolutiv.

Nici inserarea, în cadrul memoriului de recurs, a unor dispoziții legale, cum sunt cele ale art. 1.548 și ale art. 1.469 C. civ., nu reprezintă respectarea cerinței subliniate, câtă vreme autoarea căii de atac nu dezvoltă argumentat în ce a constat aplicarea, interpretarea greșită ori ignorarea normelor de drept material.

Instanța supremă subliniază că prezentarea unor considerații teoretice prin prisma temeiniciei acțiunii, care aduc în dezbatere aspecte de eventuală netemeinicie, excedează sfera motivelor de nelegalitate pentru care calea extraordinară de atac poate fi promovată.

În contextul dat, examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta-reclamantă nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Sancțiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, așa cum este cazul în speță, fundamentează concluzia că autoarea căii de atac nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. și că motivul reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat doar formal.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 496 alin. (1) teza a III-a, raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 01/A/11.01.2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 octombrie 2021.