Decizia nr. 206/2022 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 761/2018 a Tribunalului Iași

Prin plângerea înregistrată la 8 iunie 2017 pe rolul Tribunalului Iasi, secția a II - a civilă și de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, reclamantul Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Iași a solicitat anularea rapoartelor de control nr. 1300, nr. 1301 și nr. 1302 din 31.01.2017, prin care s-a dispus reținerea mai multor sume de la spital, reprezentând contravaloarea deciziilor aprobate pentru dispozitive medicale iar, în subsidiar, admiterea cererii de chemare în garanție a A. S.R.L. și obligarea acestuia la plata sumei de 119.277 RON. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la respectarea sentinței civile nr. 544 din 12.04.2017, pronunțată de Tribunalul Iași, în dosarul nr. x/2017, prin care s-a dispus suspendarea executării Rapoartelor de control nr. 1300,1301,1302 din 31.01.2017 emise de către Casa de Asigurări de Sănătate Iași privind reținerea sumei de 119.227 RON, în sensul restituirii acestei sume ca fiind reținută spitalului fără a respecta hotărârea instanței. În drept, reclamanta a invocat dispozițiile Legii nr. 554/2004, H.G. nr. 161/2016 și Ordinul nr. 763/2016. Prin sentința nr. 761 din 17 mai 2018, pronunțată de Tribunalului Iași, secția a II - a Civila si de contencios administrativ si fiscal, s-a respins cererea de chemare în judecată și cererea de chemare în garanție.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași, prin care a solicitat casarea hotărârii atacate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Prin decizia civilă nr. 91 din 23 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Iasi, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a admis recursul declarat de reclamant, s-a casat în integralitate sentința atacată și a fost trimisă cauza spre rejudecare Tribunalului Iași, secția I civilă, întrucât litigiul are ca obiect drepturi de asigurări sociale de sănătate și, prin urmare, în raport de prevederile art. 153 lit. k) din Legea nr. 263/2010, competența materială de soluționare a cererii aparține unui complet specializat de asigurări sociale.

În rejudecare, cauza a fost înregistrata sub nr. x/2017* la secția I Civilă a Tribunalului Iași, complet specializat în litigii de muncă și asigurări sociale. Prin sentința civilă nr. 1010 din 3 august 2020, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă, s-a admis în parte acțiunea, au fost anulate rapoartele de control nr. 1300, 1301 și 1302 din 31.01.2017 emise de Casa de Asigurări de Sănătate Iași și a fost obligată pârâta să restituie reclamantului sumele reținute. A fost respinsă cererea de obligare a pârâtei la respectarea sentinței civile nr. 544 din 12.04.2017, pronunțată de Tribunalul Iași în cauza înregistrată sub nr. x/2017. Totodată, a fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de reclamantul Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași în contradictoriu cu chemata în garanție A. S.R.L.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Iași considerând-o nelegală și netemeinică. Prin decizia civilă nr. 146 din 16 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția de litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017, s-a respins apelul formulat de pârâta Casa de Asigurari de Sănătate Iași.

Împotriva acestei decizii, la 10 mai 2021, pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Iași a formulat recurs în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând modificarea în tot a deciziei atacate iar, pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată. În dezvoltarea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta consideră că, în cauză, instanța de apel a indicat motive străine de natura pricinii, reținându-se aspecte care nu au nicio legătură cu obiectul dedus judecății și care în mod evident contravin cauzei. Susține recurenta că nici cu prilejul judecării fondului și nici în cadrul căii de atac nu se aduce nicio dovadă cu privire la raportarea consultațiilor medicale acordate, care ar fi justificat prescrierea recomandărilor pentru dispozitive medicale. În considerarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că spitalul nu a făcut dovada niciunui serviciu medical pentru niciuna dintre recomandările de dispozitive medicale ce fac obiectul cauzei, în acest context legiuitorul stipulând la art. 5 lit. f) din Anexa 26 la Ordinul nr. 388/186/2015 obligația caselor de asigurări de sănătate de a recupera de la furnizorii care au emis primul înscris viciat sumele care au fost decontate altor furnizori care, în mod subsecvent, au considerat valabil acel înscris. În continuare, recurenta susține că intimata a încălcat dispozițiile legale privind condițiile acordării dispozitivelor medicale destinate recuperării unor deficiențe organice sau funcționale în ambulatoriu precum și modalitatea de prescriere, procurare și decontare a acestor dispozitive medicale. La 7 iulie 2021 intimatul-reclamant Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași a depus întâmpinare, prin care a invocat excepțiile inadmisibilității conform prevederilor 483 alin. (2) C. proc. civ. și nulității recursului pentru nemotivare potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 21 mai 2021. Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ. Prin încheierea din 2 noiembrie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, cu mențiunea că pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare. La 22 noiembrie 2021 intimatul Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași a depus punct de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care a solicitat admiterea excepțiilor invocate prin întâmpinare, respectiv a inadmisibilității și nulității recursului. În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului la 1 februarie 2022. Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ. inadmisibilitatea căii extraordinare de atac, urmează a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Cauza are ca obiect recursul împotriva unei decizii pronunțate într-un litigiu care aparține sferei jurisdicției asigurărilor sociale, întrucât se contestă deciziile de recuperare a sumelor încasate cu titlu de prestații de asigurări sociale sau alte drepturi prevăzute de legi speciale, astfel cum sunt reglementate în Titlul VIII din Legea nr. 95/2006, calificare dată prin decizia civilă nr. 91 din 23 ianuarie 2019 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal (instanță de recurs), într-o etapă procesuală anterioară. Potrivit art. 153 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii "Tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind: [...] lit. k) deciziile de recuperare a sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale/alte drepturi prevăzute de legi speciale" iar în conformitate cu art. 155 alin. (1) și alin. (2) din același act normativ "împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă. Hotărârile curților de apel, precum și hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive". De asemenea, legiuitorul a prevăzut la art. 483 alin. (2) C. proc. civ. că "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în [...] conflictele de muncă și asigurări sociale [...].De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede ca hotărârile de prima instanță sunt supuse numai apelului". Totodată, potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive [...] 4. hotărârile date în apel fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs", iar în conformitate cu alin. (2) al aceluiași articol "hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării". Prin urmare, instanța are obligația de a analiza căile de atac în limitele și cu respectarea condițiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenței dreptului, recunoscut în preambulul Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și, implicit, a principiului securității raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres și limitativ stabilite de lege. Conform principiului legalității căilor de atac, consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei ". Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Legea fundamentală arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii. Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil. Astfel, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii. În considerarea textelor de lege evocate și a faptului că s-a stabilit jurisdicțional cu caracter definitiv că litigiul aparține sferei jurisdicției asigurărilor sociale, Înalta Curte constată că obiectul recursului îl constituie o decizie definitivă de la pronunțare potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., care nu mai este susceptibilă de a fi atacată cu recurs. În acest sens, se reține că sunt întemeiate și apărările formulate prin întâmpinare de intimatul-reclamant Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași privind inadmisibilitatea căii extraordinare de atac. În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Iași împotriva deciziei nr. 146/2021 din 16 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale.