ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2477/2022

Ședința publică din data de 13 decembrie 2022

Deliberând asupra cauzei prezente, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 21 august 2019, reclamanta Casa de Asigurări de Sănătate Iași a solicitat instanței de judecată pronunțarea unei hotărâri prin care pârâtul Spitalul Județean Clinic de Urgență Sf. Spiridon să fie obligat la plata sumei de 264.290,73 RON, sumă stabilită prin decizia nr. 526/02.07.2019 și care se raportează la extrasul din Raportul de control al Ministerului Sănătății - Direcția de Control și Integritate, înregistrat sub nr. x/27.05.2019 (înregistrat la CAS Iași sub nr. x/06.06.2019), la Contractele de furnizare de servicii medicale spitalicești nr. 569/2016-2019, la H.G. nr. 161/2016 pentru aprobarea Contractului cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate în anii 2016-2017, la Ordinul Comun MS/CNAS nr. 196/139/2017 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Contractului cadru privind condițiile acordării serviciilor medicale în sistemul asigurărilor sociale de sănătate pentru anii 2017-2018, la H.G. nr. 140/2018 pentru aprobarea Contractului cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate în anul 2018, la Ordinul comun MS/CNAS nr. 397/836/2018 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Contractului cadru privind condițiile acordării serviciilor medicale în sistemul asigurărilor sociale de sănătate pentru anii 2018-2019 și la Ordinul CNAS nr. 1012/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice privind activitatea structurilor de control din cadrul sistemului asigurărilor de sănătate.

Prin sentința civilă nr. 4436 din 22 iunie 2020, Judecătoria Iași a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, raportat la valoarea pretențiilor deduse judecății.

Prin sentința civilă nr. 771/2021 din 08.04.2021, Tribunalul Iași a admis în parte cererea formulată de reclamanta Casa de Asigurări de Sănătate Iași în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Spiridon".

A obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 159.233,33 RON, alcătuită din: 100.059,45 RON reprezentând diminuarea cu 1% a valorii de contract pentru luna octombrie 2016; 52.773,88 RON reprezentând diminuarea cu 0,5% a valorii de contract pentru luna iunie 2018; 6.400 RON reprezentând contravaloarea a 32 de fișe de spitalizare de zi pentru care s-a constatat încălcarea obligației prevăzute de art. 92 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 140/2018.

Prin decizia civilă nr. 8 din 17 ianuarie 2022 a Curții de Apel Iași – secția civilă, s-a constatat nulitatea cererii de apel formulate de Casa de Asigurări de Sănătate Iași împotriva sentinței civile nr. 771/2021 din 08 aprilie 2021, pronunțate de Tribunalul Iași, secția I civilă.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Iași a declarat recurs reclamanta Casa de Asigurări de Sănătate Iași, cu a cărui soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție, la data de 8 aprilie 2022, și care a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 9.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a solicitat admiterea recursului și trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de apel care a pronunțat hotărârea atacată.

A susținut că instanța de apel, în mod nelegal, a dispus anularea cererii de apel pentru lipsa semnăturii, în contextul în care, din analiza practicii judiciare, dar și a comunicatelor postate de către instanțe pe portal, pe perioada stării de alertă documentele pot fi trimise prin e-mail, în forma scanată .pdf, prin scanarea documentelor originale, cerințe îndeplinite în cauză de recurentă la momentul trimiterii cererii de apel.

Intimatul nu a formulat întâmpinare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse:

Prin motivul de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a invocat greșita anulare a cererii de apel, ca nesemnată, în condițiile în care a transmis cererea semnată, scanată, prin poștă electronică, însă instanța va proceda la analiza criticilor din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., având în vedere că se invocă încălcarea unor norme de procedură.

Analizând acest motiv de recurs corect calificat, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că în drept, în acord cu dispozițiile art. 148 alin. (1) din C. proc. civ., "Orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie formulată în scris și să cuprindă indicarea instanței căreia îi este adresată, numele, prenumele, domiciliul sau reședința părților ori, după caz, denumirea și sediul lor, numele și prenumele, domiciliul sau reședința reprezentanților lor, dacă este cazul, obiectul, valoarea pretenției, dacă este cazul, motivele cererii, precum și semnătura".

De asemenea, potrivit art. 470 alin. (1) lit. e) și alin. (3) C. proc. civ., care reglementează conținutul cererii de apel: "Cererea de apel va cuprinde: e) semnătura. 3) Cerințele de la alin. (1) lit. b) și e) și cea de la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Prevederile art. 482 din C. proc. civ. stipulează că: "Dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță se aplică și în instanța de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezentul capitol."

Conform art. 196 alin. (2) din C. proc. civ.: "Cu toate acestea, lipsa semnăturii se poate acoperi în tot cursul judecății în fața primei instanțe. Dacă se invocă lipsa de semnătură, reclamantul care lipsește la acel termen va trebui să semneze cererea cel mai târziu la primul termen următor, fiind înștiințat în acest sens prin citație. În cazul în care reclamantul este prezent în instanță, acesta va semna chiar în ședința în care a fost invocată nulitatea".

Aceste texte de lege reglementează în mod clar și fără echivoc, obligația ce incumbă părților să semneze toate cererile adresate instanței judecătorești, iar în cazul în care această condiție de formă nu este îndeplinită, posibilitatea acoperirii lipsei semnăturii, prin semnarea acesteia de către parte, fie în tot cursul judecății, fie până la prima zi de înfățișare următoare, în cazul în care acest viciu procesual a fost invocată de către partea adversă.

Este real că, potrivit doctrinei și practicii judiciare, semnătura reprezintă o formalitate esențială pentru valabilitatea oricărui act de procedură ce trebuie materializat, potrivit legii, într-un înscris. Prin semnătură, se confirmă întocmirea actului de un anumit subiect procesual. Necesitatea semnăturii este prevăzută de lege pentru toate cererile adresate instanțelor judecătorești și care trebuie materializate într-un înscris, cum sunt: cererea de chemare în judecată, întâmpinarea, cererea reconvențională, cererea de apel, cererea de recurs.

Cu toate acestea, în jurisprudența sa (cauza Hasan Tunç și alții împotriva Turciei, pct. 32-33 și cauza Zubac împotriva Croației (MC), pct. 98), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că, în aplicarea normelor de procedură, instanțele naționale trebuie să evite un formalism excesiv care ar aduce atingere caracterului echitabil al procedurilor, apreciind că dreptul de acces la o instanță este afectat în însăși esența sa atunci când reglementarea acestuia încetează să mai servească scopurilor de securitate juridică și bunei administrări a justiției și constituie un obstacol care împiedică justițiabilul să solicite soluționarea pe fond a litigiului. Totodată, a reținut că în cazul unei indicări inexacte sau incorecte a obligațiilor procesuale care trebuie respectate de părți, instanțele naționale trebuie să țină cont suficient de circumstanțele specifice ale fiecărei cauze în parte și să nu aplice normele de procedură relevante într-un mod prea rigid.

În cauza Zubac împotriva Croației, Curtea a reamintit principiile generale referitoare la accesul la o instanță de grad superior și jurisprudența în materie de formalism, în sensul că "securitatea juridică" și "buna administrare a justiției" sunt elemente centrale care impun instanțelor obligația să se facă distincție între formalismul excesiv și o aplicare acceptabilă a sancțiunilor procedurale.

Reiese, așadar, că potrivit practicii Curții Europene a Drepturilor Omului, în circumstanțele specifice ale unei cauze, caracterul concret și efectiv al dreptului de acces la o instanță poate fi limitat de un formalism excesiv și de o interpretare deosebit de riguroasă dată de instanțele naționale unor norme de procedură, privând astfel părțile de dreptul de acces la o instanță.

Înalta Curte consideră util să precizeze că, deși în materie civilă, instanța de contencios european a drepturilor omului nu instituie în sarcina statelor contractante obligația de a crea instanțe de apel sau de recurs (casație), însă, în ipoteza în care statul reglementează, în propriul sistem de drept, atât calea de atac a apelului, cât și a recursului, atunci accesul la aceste grade de jurisdicție trebuie să fie efectiv, garanțiile fundamentale ale articolului 6 din Convenție fiind aplicabile (cauza Blandeau c. Franței, hotărârea din 10 iulie 2008, cauza Gregorio de Andrade c. Portugaliei, hotărârea din 14 noiembrie 2006).

Grefat pe ansamblul acestor elemente cu character de premise, instanța de recurs observă că în cauza dedusă judecății, reclamanta a transmis cererea de apel semnată, scanată, în format electronic, fiind înregistrată la data de 15 iunie 2021 pe rolul Curții de Apel Iași, că la termenul de judecată din 1 noiembrie 2021 instanța a apreciat că se impune citarea apelantei cu mențiunea de a depune la dosar un exemplar semnat de pe cererea de apel, motiv pentru care a dispus amânarea cauzei la 17 ianuarie 2022.

La termenul de judecată astfel acordat, curtea de apel, constatând că apelanta nu s-a conformat obligației de a depune la dosarul cauzei un exemplar semnat de pe cererea de apel, deși a fost informată în legătură cu această obligație, în temeiul dispozițiilor art. 470 alin. (3) din C. proc. civ., instanța de apel a constatat nulă cererea de apel.

Pentru a anula acest demers procesual, instanța de apel a apreciat că apelanta avea obligația de a depune la dosarul cauzei un exemplar semnat olograf sau electronic, având atașată o semnătură digital validă de pe cererea de apel, însă aceasta nu s-a conformat acestei obligații, astfel că i se poate aplica sancțiunea anulării cererii pentru lipsa semnăturii.

Înalta Curte reține că sancțiunea aplicată de instanța de apel prin soluția pronunțată este vădit disproporționată în raport de scopul urmărit de legiuitor la edictarea normelor de procedură și de circumstanțele particulare ale speței, sens în care va analiza dacă sancțiunea nulității cererii de apel era necesară și proporțională în cauză, din perspectiva articolului 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la un proces echitabil.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, în ipoteza în care există o ingerință în dreptul de acces la un tribunal independent și imparțial, instituit de lege, această ingerință nu doar că trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să fie necesară într-o societate democratică, dar ea trebuie să fie și proporțională, proporționalitate ce se apreciază prin balansul dintre măsura dispusă și interesele aflate în joc, dintre mijloacele folosite și scopul vizat (a se vedea cauza Lungoci împotriva României, hotărârea din 26 ianuarie 2006, definitivă la 26 aprilie 2006, par. 36).

În cauză, ingerința în dreptul de acces la instanță al reclamantei constă în aplicarea sancțiunii nulității apelului pentru nesemnare, părții apelante producându-i-se o vătămare procesuală esențială, întrucât nu a mai fost posibilă cercetarea pe fond a motivelor sale de apel, ceea ce echivalează cu împiedicarea dreptului părții de acces la calea de atac a apelului.

Or, dacă această ingerință este prevăzută de lege, respectiv de art. 470 alin. (3) C. proc. civ., dacă ea urmărește un scop legitim, respectiv respectarea unor formalități impuse de lege și buna administrare a justiției, Înalta Curtea apreciază că această sancțiune nu era necesară și proporțională în cauză, pentru următoarele argumente:

Sub un prim aspect, fără a contesta obligația legală ce incumbă părților de a semna cererile adresate instanțelor de judecată, respectiv obligația ce îi revenea reclamantei de a semna cererea de apel, astfel cum impun exigențele prevederilor legale anterior arătate, instanța de recurs observă totuși, că memoriul de apel a fost semnat, scanat și transmis prin e-mail.

În al doilea rând, instanța observă că la data de 15.06.2021, când a fost primită cererea de apel de către Tribunalul Iași, România încă se afla în starea de alertă determinate de pandemia de coronavirus, potrivit H.G. nr. 636/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 12 iunie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Or, din această perspectivă, erau aplicabile inclusiv prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 114/2021 privind unele măsuri în domeniul justiției în contextul pandemiei de COVID-19, potrivit cărora "Când este posibil, cererile de chemare în judecată, căile de atac, precum și orice alte acte de procedură adresate instanței, pentru care legea prevede condiția formei scrise și care nu se depun direct în ședință, se transmit prin mijloace electronice".

În egală măsură, era așadar aplicabil și art. I pct. 13 din Hotărârea nr. 734/2020 a Consiliului Superior al Magistraturii – secția pentru Judecători, conform căruia transmiterea actelor procedurale, inclusiv a căilor de atac, se recomandă a fi realizate prin mijloace electronice, măsură implementată la nivelul instanțelor de judecată.

Această stare de alertă subzista inclusiv la momentul pronunțării deciziei de apel recurate în prezent.

În același timp, instanța prezentă de recurs constată că respectiva cerere de apel depusă la data de 15.06.2021 prin e-mail poartă o semnătură și o ștampilă scanate care însă nu au fost contestate de vreuna dintre părțile procesuale și cu atât mai puțin de către însăși apelanta reclamantă ce susține și confirmă trimiterea de către ea a cererii de apel respective.

În plus, se observă flagrant identitatea respectivei semnături cu cea olografă aflată pe cererea de recurs prezentă, regăsită la fila x verso din dosarul de recurs, constatare valabilă inclusiv în privința ștampilei aplicate.

În acest context configurat de elementele particulare ale cauzei, anterior ilustrate (existența unei semnături scanate pe cererea de apel transmisă prin e-mail; existența atunci a stării de alertă determinate de pandemia de coronavirus, perioadă în care s-a impus când este posibil, transmiterea de către părți prin mijloace electronice a actelor procedurale, necontestarea de către vreuna dintre părțile procesuale a apartenenței semnăturii, ca și similitudinea acesteia cu cea olografă aflată pe cererea de recurs formulată în afara stării de alertă, cerere prin care reclamanta reconfirmă semnătura scanată aflată pe cererea de apel trimisă electronic în iunie 2021), instanța de recurs apreciază că măsura anulării cererii de apel pentru lipsa semnăturii electronice a reprezentat o măsură ce nu era necesară și nici nu a păstrat un raport rezonabil de proporționalitate între scopul vizat, mijloacele utilizate și interesul părții de a-și vedea protejat dreptul pretins.

În acest sens, Înalta Curte apreciază că singurul remediu efectiv în cauză, pentru a garanta dreptul părții la un proces echitabil, astfel cum este el consacrat de art. 6 CEDO și de art. 6 C. proc. civ., și pentru a nu lăsa fără conținut dreptul de acces la instanță, este acela al casării deciziei recurate și continuării judecății căii de atac a apelului, numai astfel putând fi înlăturată vătămarea procesuală cauzată reclamantei apelante prin anularea cererii sale de apel, date fiind și dispozițiile art. 179 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 497 coroborat cu dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanta Casa de Asigurări de Sănătate Iași împotriva deciziei nr. 8 din 17 ianuarie 2022 a Curții de Apel Iași – secția civilă, va casa decizia recurată și va trimite cauza pentru continuarea judecății aceleiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Casa de Asigurări de Sănătate Iași împotriva deciziei nr. 8 din 17 ianuarie 2022 a Curții de Apel Iași – secția civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare, la aceeași curte de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 decembrie 2022.