ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 136/2021

Ședința publică din data de 15 ianuarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 16 noiembrie 2017, reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență "SF. SPIRIDON" Iași a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând anularea Deciziei nr. 10207/20.10.2017 prin care pârâtul a decis respingerea cererii de plată nr. x/02.11.2016 în sumă de 22428,09 RON, reprezentând contravaloare cheltuieli de spitalizare.

1.2. Soluția instanței de fond

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1638 din data de 03 aprilie 2018, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Spiridon" Iași, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților; a anulat Decizia nr. 10207/20.10.2017 emisă de pârât, și a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 22.428.09 RON, cu titlu de daune materiale (cheltuieli de spitalizare).

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței civile recurate, și, în rejudecare, pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată, și, pe cale de consecință, menținerea Deciziei nr. 10207/20.10.2017 emisă de autoritatea pârâtă.

Recurentul-pârât critică sentința instanței de fond, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., arătând că hotărârea recurată este rezultatul unei interpretări superficiale și vădit eronate a situației de fapt și a probelor administrate în cauză, precum și a unei greșite interpretări și aplicări a legii de către instanța de fond, invocând, în esență, următoarele motive:

F.G.A. nu preia ope legis obligațiile vreunui asigurător în faliment, ci are ca scop protejarea creditorilor de asigurare de consecințele insolvenței unui asigurător și F.G.A., care funcționează în baza unor dispoziții legale, a analizat cererea și a aplicat întocmai dispozițiile legale.

F.G.A. nu este succesor în drepturi și obligații al vreunui asigurător, în acest caz, A. S.A., și nu datorează despăgubiri prin efectul legii, așa cum a înțeles reclamantul. F.G.A nu plătește pentru asigurătorul în faliment, după cum nici asigurătorul în faliment nu plătește prin F.G.A.

Recurentul- pârât susține că instanța de fond confundă obligația de plată a F.G.A. cu obligația de plată a asigurătorului.

Astfel, F.G.A. plătește în baza dispozițiilor Legii nr. 213/2015 și ale Normei 16/2015 a A.S.F. ca urmare a deschiderii procedurii de faliment, și nicidecum în baza unei răspunderi contractuale, izvorul obligațiilor fiind cu totul și cu totul diferite, în continuare, evocând prevederile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/2015.

Arată că Fondul de Garantare acoperă creanțele de asigurări în virtutea principiului protecției consumatorilor, produselor și serviciilor de asigurări, iar nu ca obligații proprii ale sale, obligația fiind născută din raportul contractual al asiguratului, sau beneficiarul asigurării cu asigurătorul și, în continuare, face trimitere la prevederile art. 18 alin. (1) din Norma 16/2015 a A.S.F., art. 14 din Legea nr. 213/2015, alin. (1), art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, art. 21 alin. (2) din Norma A.S.F. 16/2015.

Observând prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, recurentul- pârât consideră că rațiunea legiuitorului pentru includerea acestei prevederi este faptul că, depozitele și plasamentele Fondului nu sunt garantate, asigurându-se prin acest articol o "plasă de siguranță" pentru Fond însuși.

Având în vedere că principalul scop al Fondului este acela de garantare a creditorilor de asigurări, F.G.A. este obligat să acționeze ca un profesionist, fiind în cunoștință de cauză în ceea ce privește riscurile diminuării nejustificate a resurselor F.G.A., prin acordarea fără analiză a cererilor depuse de petenți la F.G.A., aceasta fiind și rațiunea introducerii în textul de lege a obligativității instrumentării distincte a dosarelor de daună de către F.G.A., și citează în acest sens dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, legea reglementând atât procedura, cât și condițiile în care pot fi despăgubiți creditorii de asigurări.

În același sens, recurentul- pârât înțelege să invoce Norma A.S.F. 16/2015 și, având în vedere dispozițiile art. 11 și art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, în cadrul ședinței Comisiei Speciale din data de 13.07.2016, Fondul a decis, în analizarea fiecărei cereri de plată, respingerea acestora, având în vedere că persoana care a formulat cererea (Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Spiridon" Iași) nu are calitatea de creditor de asigurare, decizia fiind motivată sub acest aspect.

În continuare, recurentul-pârât a reluat, foarte pe larg, argumentele pentru care, în opinia sa, contestația formulată în cauză nu este întemeiată, în esență, susținând că nu se substituie asigurătorului în nicio situație, și nici nu preia funcțiile unui asigurător. Legea prevede că Fondul de Garantare a Asiguraților poate fi obligat la plată numai cu privire la creanțele de asigurări, așa cum sunt definite de art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, și doar cu respectarea procedurii stabilite de această lege.

Susține că, din dispozițiile legale invocate, rezultă fără echivoc faptul că Fondul nu preia obligațiile societății de asigurare aflate în insolvență. Preluarea obligațiilor societății aflate în faliment este imposibilă ținând cont și de faptul că poziția procesuală pe care instituția recurentă o are în dosarul de faliment al societății de asigurare este aceea de creditor de asigurări (art. 18 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, coroborat cu art. 267 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență).

În fine, recurentul-pârât arată că limitarea obligațiilor Fonduluide Garantare a Asiguraților derivă din dispozițiile legale, astfel cum au fost menționate mai sus, Fondul putând proceda, în condițiile Legii nr. 213/2015 și ale Normelor emise în aplicarea acesteia, doar la plata către creditorii de asigurări definiți în mod expres, a creanțelor de asigurare certe, lichide și exigibile.

Or, petentul nu îndeplinește condițiile impuse de lege pentru a pitea recupera din partea Fondului sumele solicitate, acesta având un drept de creanță izvorât dintr-un contract de prestări servicii ce naște drepturi și obligații pentru părțile contractante; Fondul garantează plata de despăgubiri în baza obligațiilor izvorâte din contracte de asigurare.

1.4. Apărarea formulată în cauză

Intimatul- reclamant Spitalul Clinic Județean de Urgență "SF. SPIRIDON" Iași a formulat întâmpinare, prin care, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea sentinței recurate, ca fiind temeinică și legală.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, precum și din perspectiva obiectului și a normelor legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În speță, pe calea acțiunii în contencios administrativ deduse judecății, reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Spiridon" Iași a solicitat anularea Deciziei nr. 10207/20.10.2017, emisă de intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, prin care s-a respins cererea sa de plată cu privire la suma de 22.428,09 RON, reprezentând contravaloare cheltuieli de spitalizare.

Verificând sentința recurată, prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., căruia se circumscriu criticile de nelegalitate formulate de recurent, Înalta Curte reține următoarele:

Sunt nefondate criticile recurentului- pârât referitoare la faptul că Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Spiridon" Iași nu are calitatea de creditor de asigurare.

Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015 în categoria creditorilor de asigurări, în cazul asigurării de răspundere civilă, intră și persoanele păgubite, respectiv persoana îndreptățită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă.

Sub acest aspect, prin decizia penală nr. 457/12.09.2014 a Curții de Apel Suceava, s-a recunoscut Spitalului Clinic Județean de Urgență "Sf. Spiridon" Iași calitate procesuală în raportul juridic de dezdăunare decurgând din angajarea de cheltuieli cu spitalizarea persoanei vătămate B. urmare a săvârșirii unui accident de circulație de către numitul C., asigurat de răspundere civilă de D. S.A., constatându-se că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru a fi acordate despăgubirile în cuantumul solicitat, pe care societatea de asigurare a fost obligată a le acoperi.

În raport de aceste aspecte, rezultă fără putere de tăgadă că Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Spiridon" Iași are calitatea de persoană păgubită în sensul art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2005, astfel că, în acest temei, este parte în raportul de drept administrativ cu Fondul de Garantare al Asiguraților.

De asemenea, potrivit art. 3 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 503/2004 creanțele de asigurări sunt definite ca reprezentând "creanțele creditorilor de asigurări, care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru acești creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanțe de asigurări creanțele Fondului de garantare, precum și primele datorate de către societatea de asigurare/reasigurare debitoare, rezultate din încetarea ori, după caz, din anularea contractelor de asigurare sau operațiunilor efectuate, conform legii aplicabile acestora, înainte de intrarea în procedura falimentului", iar art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 acordă creanței de asigurare aceeași definiție, respectiv "creanțele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru acești creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanțe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilitățile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizații, precum și primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare".

În raport de aceste norme, care reprezintă o transpunere în dreptul național a Directivei 2009/138/CE, în mod just a reținut instanța de fond că producerea riscului asigurat, respectiv producerea accidentului rutier anterior descris, a fost cauza determinantă în efectuarea de către spital a cheltuielilor de spitalizare cu victima accidentului, instanța învestită cu soluționarea litigiului decurgând din acest accident, valorizând în acțiunea civilă exercitată de Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Spiridon" Iași pretențiile acestuia în cuantum de 584,52 RON, în contradictoriu cu societatea de asigurare a persoane vinovate de producerea accidentului.

Prin urmare, despăgubirea menționată este o obligație izvorâtă din contractul de asigurare obligatoriu încheiat de conducătorul auto culpabil (asiguratul) cu asigurătorul în faliment, pârâtului în calitate de parte civilă fiindu-i recunoscută și sancționată ca atare o acțiune directă împotriva asigurătorului întemeiată pe clauzele contractul de asigurare deținut de autorul prejudiciului.

În materie penală este consacrat dreptul de opțiune al persoanei vătămate, care poate alege între soluționarea pretențiilor sale civile pe calea acțiunii civile promovate la o instanță civilă și promovarea unei acțiuni civile în cadrul procesului penal, prin constituirea de parte civilă în termenele prevăzute de lege. Ambele posibilități juridice conferă părții vătămate posibilitatea de a acționa în justiție în mod direct asigurătorul pentru recuperarea prejudiciului cauzat prin producerea evenimentului stipulat în contractul de asigurare ca reprezentând riscul asigurat.

Înalta Curte reține că, deși dispozițiile Legii nr. 213/2015 și ale Legii nr. 503/2004 operează în aparență cu noțiuni autonome, acestea au același înțeles și întindere cu cele prevăzute de C. civ. și ale Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România. Noțiunile de persoană îndreptățită să primească despăgubiri sau de creanță de asigurare au fost analizate, discutate și soluționate de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/2013, care, în soluționarea laturii civile cu care a fost învestită, a stabilit că Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Spiridon" Iași este îndreptățit a primi despăgubiri decurgând din contractul de asigurare încheiat de autorul prejudiciului.

Recurentul-pârât nu a fost parte în acest litigiu, însă aceste dezlegări sunt opozabile și acestuia în calitate de garant al despăgubirii rezultate din contractul de asigurare obligatoriu încheiat, în condițiile legii, de autorul prejudiciului, în cazul falimentului D. S.A., în baza art. 2 din Legea nr. 213/2015.

În temeiul obligației de garanție legală pentru plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, recurentul Fondul de Garantare a Asiguraților are obligația plății despăgubirilor stabilite pe cale amiabilă și cu atât mai mult a celor stabilite pe cale judiciară, principiul securității juridice opunându-se a mai pune în discuție în procedura administrativă de executare în concret a acestei obligații legale, calitatea de creditor de asigurare a solicitantului sau de creanță de asigurare a sumei pretinse, chestiuni dezlegate deja de o instanță judecătorească cu exigențele procesuale specifice.

Într-adevăr, așa cum susține recurentul, plata despăgubirii se face în mod direct terței persoane prejudiciate, în măsura în care aceasta nu a fost despăgubită de către asigurat și asiguratului numai în cazul în care acesta dovedește că a despăgubit terța persoană prejudiciată, în conformitate cu art. 2226 din noul C. civ., însă Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Spiridon" Iași este terța persoană prejudiciată, a cărei despăgubire pentru cheltuielile de spitalizare suportate datorită faptei ilicite a unei persoane, care reprezenta un risc asigurat, nu a fost făcută.

Prin urmare, refuzul recurentului- pârât Fondul de Garantare al Asiguraților de aproba cererea de plată nr. x/02.11.2016, a sumei de 22428,09 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare, este nelegală, astfel că hotărârea instanței de fond care a sancționat această conduită este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului- pârât sunt nefondate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente în cauză, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nefiind fondat.

Față de acestea, pentru toate considerentele expuse de fapt și de drept expuse, recursul declarat în cauză urmează a fi respins, ca nefondat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) și alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 1638 din 3 aprilie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 ianuarie 2021.