ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2/2022

Ședința publică din data de 18 ianuarie 2022

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea, secția Civilă, la 25 mai 2017, sub nr. x/2017, modificată ulterior, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., a chemat în judecată pârâtul C., solicitând instanței obligarea acestuia la plata sumei de 103,309 RON plus T.V.A., cu titlu de despăgubiri.

În drept, au fost invocate prevederile art. 25 și art. 77 din Legea nr. 85/2006, precum și dispozițiile art. 1.385, art. 1.550 și art. 1.552 din C. civ.

Prin încheierea din 3 noiembrie 2017, pronunțată de Judecătoria Oradea, secția Civilă, în dosar nr. x/2017, a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocate de pârât, iar prin sentința civilă nr. 2894 din 10 mai 2019 a fost admisă acțiunea, astfel cum a fost modificată, pârâtul fiind obligat la plata sumei de 103,309 RON, plus T.V.A., despăgubiri, precum și 200 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestor hotărâri, la 12 iunie 2019, pârâtul a declarat apel, solicitând admiterea acestuia și schimbarea hotărârii pronunțate de prima instanță, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca efect al admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune.

Prin decizia nr. 774/A/LP din 18 noiembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă, în dosar nr. x/2017, s-a respins ca nefondat apelul pârâtului C., fiind menținută hotărârea primei instanțe.

Împotriva acestei hotărâri, la 21 ianuarie 2020, pârâtul C. a declarat recurs iar, prin încheierea din 17 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a dispus în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. suspendarea soluționării căii de atac, până la soluționarea dosarului nr. x/2007, având ca obiect prestație tabulară, aflat pe rolul Judecătoriei Oradea, secția Civilă.

La 28 septembrie 2020, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., a declarat recurs împotriva încheierii din 17 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a susținut că hotărârea atacată este nelegală, având în vedere specificitatea căii de atac a recursului, raportat la motivele de recurs invocate de intimatul-pârât, în calitate de recurent, în dosarul nr. x/2017, prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., precum și imposibilitatea invocării în fața instanței de recurs a unor motive care nu au fost arătate pe calea apelului.

De asemenea, a mai susținut că se opun suspendării cauzei și dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., dar și dispozițiile art. 1021 și art. 942 C. civ. de la 1864.

Totodată, aceasta a mai arătat faptul că s-a apreciat greșit că soluția care ar fi pronunțată în dosarul nr. x/2007 al Judecătoriei Oradea, secția Civilă ar avea înrâurire asupra hotărârii ce urmează a se pronunța în soluționarea recursului ce face obiectul dosarului nr. x/2017, aflat pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material de către instanța de apel constituie o împrejurare intrinsecă a hotărârii. Prin invocarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu pot fi criticate elemente extrinseci hotărârii instanței de apel, iar soluția pe care o altă instanță o poate da în alt dosar constituie un element extrinsec hotărârii instanței de apel, situație care se regăsește și în cauză.

Prin urmare, dacă soluția ce poate fi dată într-un alt dosar, de către o altă instanță, nu poate constitui motiv de recurs, nefiind aptă să ducă la casarea hotărârii date în apel, obiect al cererii de recurs, atunci rezultă că soluția ce poate fi dată într-un alt dosar, de către o instanță, nu poate să aibă niciun efect asupra soluției ce va fi dată în recurs. Astfel, în mod corelativ, nu are cum să depindă soluția dată în recurs de existența sau inexistența unui drept ce face obiectul altei judecăți.

Totodată, în măsura în care soluția ce va fi pronunțată în dosarul nr. x/2007 al Judecătoriei Oradea, secția Civilă nu a fost invocată ca motiv de modificare a hotărârii primei instanțe, deși pârâtul-apelant ar fi avut această posibilitate, raportat la dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., acest motiv nu poate fi invocat direct în fața instanței de recurs și, prin urmare, nu poate fi luat în considerare la judecarea recursului astfel că nu poate să depindă soluția instanței de recurs de soluția ce urmează să fie dată într-un alt dosar.

În consecință, nu pot fi aplicate dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea recursului fiind dată cu încălcarea acestor prevederi legale.

Recurenta-reclamantă a mai învederat că dosarul nr. x/2017 are ca obiect constatarea rezoluțiunii antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x din 10 mai 2005, bazată pe manifestarea de voință a pârâtului, din 27 mai 2011, în sensul repunerii părților în situația anterioară încheierii antecontractului, iar dosarul nr. x/2007 al Judecătoriei Oradea, secția Civilă are ca obiect, printre altele, solicitarea pârâtului de valorificare a aceluiași antecontract prin pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic.

În acest context, relația de dependență dintre cele două demersuri judiciare este în sensul că, judecarea dosarului nr. x/2007 al Judecătoriei Oradea, secția Civilă, depinde de soluția dată în dosarul nr. x, și nu invers, astfel cum greșit a apreciat instanța de recurs.

Astfel, obiectul dosarului nr. x/2017 este constatarea rezoluțiunii antecontractului bazată pe o manifestare de voință ulterioară promovării acțiunii reconvenționale din dosarul nr. x/2007 al Judecătoriei Oradea, secția Civilă, pe de o parte, iar, pe de altă parte, pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic presupune existența antecontractului de vânzare-cumpărare autenficat sub nr. x din 10 mai 2005, valid și viabil. Or, prioritar trebuie soluționată chestiunea nevalabilității antecontractului și apoi valorificarea antecontractului pe calea unei hotărâri care să țină loc de act autentic.

Prin modul în care instanța de recurs a apreciat relația dintre obiectul celor două cauze a încălcat, respectiv a aplicat greșit dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și art. 1.021 și 942 C. civ. de la 1864, dispoziții legale care consfințesc dreptul creditorului obligației de a cere executarea în natură a obligației scadente sau de a proceda la încetarea raportului contractual prin acordul părților și repunerea anterioară.

Altfel spus, pârâtul a solicitat prima dată executarea în natură a obligației, raportat la prevederile art. 1021 C. civ. de la 1864, prin cererea reconvențională depusă la 5 septembrie 2007, în dosarul nr. x/2007 al Judecătoriei Oradea, secția Civilă, a revenit asupra acesteia, prin solicitarea de a fi repus în situația anterioară, prin declarația de creanță din 27 mai 2011, iar prin înscrierea acestuia în tabelul de creanțe al debitoarei S.C. A. S.R.L., s-a realizat acordul de voință pentru stingerea raportului contractual și repunerea părților în situația anterioară, conform art. 942 C. civ. de la 1864.

La 15 ianuarie 2021, intimatul-pârât a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului arătând că, deși art. 414 alin. (1) C. proc. civ. nu prevede în mod expres imposibilitatea atacării separate a încheierilor de suspendare pronunțate în recurs, în doctrină și jurisprudență, s-a statuat că recursul este inadmisibil, în situația în care suspendarea cauzei este pronunțată de o instanță de recurs, dat fiind caracterul de normă specială al textului de lege menționat. Pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 15 iunie 2021, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ., părțile nedepunând puncte de vedere.

Prin încheierea din 2 noiembrie 2021, a fost respinsă excepția inadmisibilității recursului, cu motivarea cuprinsă în această încheiere, și a fost admis în principiu recursul.

La termenul din 18 ianuarie 2022, analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este fondat pentru considerentele ce succed.

Conform dispozițiilor art. 414 C. proc. civ., asupra suspendării judecării procesului instanța se va pronunța prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanța ierarhic superioară. Când suspendarea a fost dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție, hotărârea este definitivă.

Potrivit deciziei nr. 2/2017 pronunțate în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2016, publicată în M.O. nr. 175/10.03.2017:

"în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 414 alin. (1) teza 1 din C. proc. civ., recursul formulat împotriva încheierii prin care a fost suspendată judecata, precum și împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a cauzei este admisibil, indiferent dacă încheierea de suspendare a fost pronunțată de instanță într-o cauză în care hotărârea ce urmează a se da asupra fondului este sau nu definitivă."

Prezenta cale extraordinară de atac are ca obiect încheierea din 17 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. x/2017, prin care a fost suspendată judecata cererii de recurs, până la soluționarea dosarului nr. x/2007, aflat pe rolul Judecătoriei Oradea, secția Civilă, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În considerentele încheierii recurate s-a reținut că, în situația în care ar fi admisă cererea de chemare în judecată care formează obiectul dosarului nr. x/2007, aflat pe rolul Judecătoriei Oradea, secția Civilă, având ca obiect "prestație tabulară", soluția astfel pronunțată ar influența și soluția ce va fi pronunțată în dosarul nr. x/2017, având ca obiect "rezoluțiune antecontract de vânzare-cumpărare", nefiind posibil să se dispună în același timp atât executarea convenției, cât și rezoluțiunea sa.

De asemenea, curtea de apel a mai reținut că, în situația respingerii cererii de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea, secția Civilă, sub nr. x/2007*, reclamanta-intimată justifică un interes legitim și actual în continuarea procesului ce face obiectul dosarului nr. x/2017

Înalta Curte reține că, deși recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile invocate cu privire la neîndeplinirea condițiilor legale pentru dispunerea măsurii suspendării în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din același cod, vizează încălcarea normelor de procedură, prin urmare vor fi analizate din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Conform art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. instanța poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

Înalta Curte constată că, stadiul procesual al celor dosare avute în vedere în ceea ce privește măsura suspendării, este diferit.

Astfel, dosarul nr. x/2007, se află pe rolul Judecătoriei Oradea, secția Civilă, pentru soluționarea fondului, în timp ce dosarul în care a fost formulată cererea de suspendare are ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva deciziei nr. 774/A/LP din 18 noiembrie 2019, pronunțate de Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, prin care a fost respins ca nefondat apelul pârâtului, fiind menținută hotărârea primei instanțe.

Prin urmare, analiza legalității cererii de suspendare trebuie să raporteze la particularitățile căii extraordinare de atac a recursului.

Astfel, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ. recursul urmărește să supună instanței competente, examinarea în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Din aceste dispoziții legale rezultă că instanța de recurs nu este o instanță devolutivă, deci analiza motivelor de nelegalitate ce formează obiectul recursului nu poate influența fondul unei alte cauze, respectiv a dosarului nr. x/2007, care se află pe rolul Judecătoriei Oradea, secția Civilă.

Raportat la aceste considerente, se rețin ca fiind fondate criticile recurentei -reclamante prin care a susținut că hotărârea atacată nu a avut în vedere specificitatea căii de atac a recursului, și nici conținutul motivelor de recurs invocate de intimatul-pârât, în calitate de recurent, în dosarul nr. x/2017, prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Din această perspectivă este fondată și critica prin care se arată că s-a reținut greșit că soluția care ar fi pronunțată în dosarul nr. x/2007 al Judecătoriei Oradea, secția Civilă ar avea înrâurire asupra hotărârii ce urmează a se da în soluționarea recursului, care face obiectul dosarului nr. x/2017, aflat pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Se reține și faptul că dosarul nr. x/2017 are ca obiect constatarea rezoluțiunii antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x din 10 mai 2005, în sensul repunerii părților în situația anterioară încheierii antecontractului, iar dosarul nr. x/2007 al Judecătoriei Oradea, secția Civilă are ca obiect solicitarea pârâtului de valorificare a aceluiași antecontract prin pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic.

În acest context, relația de dependență dintre cele două demersuri judiciare este în sensul că, judecarea dosarului nr. x/2007 al Judecătoriei Oradea, secția Civilă, ar depinde de soluția dată în dosarul nr. x, și nu invers, astfel cum greșit instanța de recurs a apreciat.

Având în vedere că s-au aplicat greșit dispozițiile de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. privind luarea măsurii suspendării judecății, aceasta fiind dispusă nelegal de curtea de apel, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte, va admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., împotriva încheierii din 17 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, va casa încheierea atacată și va trimite cauza pentru continuarea judecății aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., împotriva încheierii din 17 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează încheierea atacată și trimite cauza pentru continuarea judecății aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 ianuarie 2022.