ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1997/2021

Ședința publică din data de 6 octombrie 2021

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția Civilă la 25.01.2019, reclamantul A. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. B. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, în contradictoriu cu intervenientul-forțat C., să oblige pârâta la plata către reclamant a sumei de 250.000 RON, cu titlu de daune morale și penalități de întârziere în procent de 0,2% calculate pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data introducerii acțiunii până la plata efectivă a debitului, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3179/10.10.2019, Tribunalul Ilfov, secția Civilă a admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentant și a anulat acțiunea, ca fiind formulată de o persoană fără calitate de reprezentant convențional.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 1373/21.10.2020, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, curții de apel.

În motivare, recurentul a susținut că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanței de către reprezentantul său convențional, avocat D., și nu de CENTRUL EUROPEAN DE DESPĂGUBIRI S.R.L., fiind anexată în acest sens împuternicirea avocațială nr. 28/18.01.2019, emisă în baza contractului de asistență juridică nr. x/18.01.2019.

Astfel, a arătat că a fost reprezentat prin mandatar în relația cu asigurătorul anterior oricăror demersuri în fața instanței de judecată, iar la momentul notificării asigurătorului, activitatea exercitată de mandatar a fost aceea de avizare a daunei și de solicitare a plății despăgubirilor, în conformitate cu prevederile art. 83 și art. 85 C. proc. civ., art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 20 alin. (1) și (2) și art. 23 din Legea nr. 132/2017.

Potrivit recurentului, niciun text de lege nu prevede în mod expres că persoana fizică nu poate fi reprezentată prin mandatar persoană juridică, art. 83 C. proc. civ. stipulând că persoanele pot fi reprezentate de avocat sau alt mandatar, iar art. 85 C. proc. civ. prevede că împuternicirea de a reprezenta o persoană fizică dată mandatarului care nu are calitatea de avocat se dovedește prin înscris autentic. Prin urmare, este evident că legiuitorul nu face distincția între persoana fizică și persoana juridică.

A susținut că instanța de apel nu a verificat temeinicia hotărârii atacate, rezumându-se la a relua concluziile tribunalului, existând și o contradicție între motivarea hotărârii și soluția pronunțată.

Astfel, a relevat că instanța de apel nu a verificat dacă tribunalul a acordat un termen pentru acoperirea lipsurilor sau a dispus în consecință pentru lămurirea situației, fiind aplicat greșit art. 82 C. proc. civ.

În final, recurentul a redat conținutul prevederilor art. 177 C. proc. civ. și a susținut că i-a fost cauzată o vătămare a intereselor sale, deoarece nu mai poate solicita despăgubiri de la societatea de asigurări.

Intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepțiile inadmisibilității și nulității recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Referitor la excepția inadmisibilității recursului, a relevat că sunt incidente prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 310/2018, astfel că hotărârea curții de apel nu este supusă recursului, fiind definitivă, având în vedere că acțiunea a fost înregistrată pe rolul instanței de judecată la 25.01.2019.

Cu privire la excepția nulității recursului, a apreciat că susținerile recurentului nu se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Examinând cu prioritate excepția inadmisibilității recursului, în temeiul art. 248 alin. (1), rap. la art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ., în art. 457.

Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 1373/21.10.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă într-un litigiu circumscris materiei asigurărilor, care a început la 25.01.2019.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate (...) în cererile pronunțate în materia asigurărilor, (...)".

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Așadar, față de dispozițiile evocate, decizia civilă nr. 1373/21.10.2020 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă este definitivă, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată și cu recurs.

Prin urmare, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 1373/21.10.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 octombrie 2021.