ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1930/2021

Ședința publică din data de 30 septembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual

Prin cererea inițial înregistrată pe rolul înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 28.03.2016, reclamanții A., B., C., D. au chemat în judecată pârâtele E. S.A., F., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: - constatarea caracterului abuziv si anularea clauzei privind comisionul lunar de administrare de 0,15% plătibil începând cu scadenta a 13 a, clauza prevăzuta la Capitolul V "Comisioanele si Costurile creditului" -pct. 5.1 lit. c) din Condițiile Speciale ale convenției de creditare încheiate nr. x/24.03.2008 in raport si de art. III- punctul V- subpunctul 5.1"Costuri luate in calcul la stabilirea valorii DAE" din actul adițional nr. x/07.10.2011; - obligarea pârâtei la plata sumelor încasate cu titlu de comision de administrare, de la data încasării acestora si pana in prezent, in echivalent RON, in funcție de cursul oficial LEU-CHF stabilit de B.N.R. la data plații efective, precum si dobânda legala aferenta acestei sume, dobânda ce urmează sa fie calculata, de la data plații acestui comision si pana la data achitării efective a acestuia; - constatarea caracterului abuziv si anularea clauzei privind comisionul de acordare de 1.901,90 CHF, reprezentând 2% din valoarea totala a creditului plătibil integral la data semnării contractului, clauza prevăzuta la Capitolul V "Comisioanele si Costurile creditului" -pct. 5.1 lit. b) din Condițiile Speciale ale convenției de creditare încheiate; - obligarea pârâtei la plata sumelor încasate cu titlu de comision de acordare, de la data încasării acestuia si pana in prezent, in echivalent RON, in funcție de cursul oficial LEU-CHF stabilit de B.N.R. la data plații efective, precum si dobânda legala aferenta acestei sume, dobânda ce urmează sa fie calculata, de la data plații acestui comision si pana la data achitării efective a acestuia;- constatarea caracterului abuziv al clauzei contractuale privind dobânda, stipulata in convenția de credit la art. IV "Dobânda" -pct. 4.3 referitoare la:"creditorul va avea dreptul, fara a fi insa obligat in nici un fel, sa revizuiască nivelul dobânzii";- obligarea pârâtei la stabilizarea formulei de calcul a dobânzii in raport de prevederile art. 4.3 din Capitolul IV,Dobânda", respectiv, formula matematica de calcul a dobânzii: indicele de referința LIBOR la 6 luni + marja de 4.00% pe an, începând cu data de 02.03.2009 pana la data încheierii raporturilor contractuale dintre parti;- obligarea pârâtei la plata sumelor încasate cu titlu de dobânda nedatorata, dintre formula de calcul a dobânzii anterior precizata si formulele de calcul practicate efectiv de parata de la data încasării acestora si pana in prezent, in echivalent in RON, funcție de cursul oficial leu-chf stabilit de B.N.R. la data plații efective, precum si dobânda legala aferenta acestei sume, dobânda ce urmează sa fie calculata, de asemenea, de la data plații acesteia si pana la data achitării efective a acesteia;- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecata.

Prin sentința civilă nr. 5738 din 28 septembrie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte cererea reclamanților, în sensul că a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor prevăzute la art. 5.1 lit. b), referitoare la comisionul de acordare și 5.1 lit. c), referitoare la comisionul de administrare, din contractul de facilitate de credit și de garanție nr. x/24 martie 2008, a obligat pârâta să restituie reclamanților sumele plătite cu titlu de comision de acordare și comision de administrare în baza clauzelor contractuale declarate nule absolut, precum și dobânda legală, aferentă acestor sume, începând cu data perceperii și până la data restituirii și a respins celelalte pretenții, ca neîntemeiate.

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 610A/2020 din 24 iunie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2016, a admis apelul formulat de apelantele-pârâte E. S.A. și F., prin mandatar E. S.A., împotriva sentinței civile nr. 5738 din 28.09.2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimații-reclamanți A., (B., C. și D.; a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a respins capetele de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv și a nulității absolute a clauzei prevăzute la art. 5. 1. lit. c) referitoare la comisionul de administrare, restituirea sumelor plătite cu acest titlu și dobânda legală aferentă; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței și a obligat intimații la plata către apelanți a sumei de 3740,78 RON cheltuieli de judecată în apel și recurs.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs, în termen, reclamanții A., B., C. și D., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a deciziei civile recurate, iar, în rejudecare, după casare, respingerea apelului declarat de apelantele- pârâte, ca fiind neîntemeiat, și menținerea, ca fiind legală și temeinică, a sentinței civile nr. 5738/28.09.2013, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

Întemeindu-și calea de atac pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenții-reclamanți au susținut, în esență, că instanța de apel a acordat un înțeles greșit cerințelor prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, respectiv, redactarea într-un limbaj clar, transparent și inteligibil al clauzei contractuale analizate.

Recurenții reclamanți consideră că al doilea motiv de nelegalitate îl reprezintă interpretarea nelegală a criteriului "contraprestații specifice clauzelor contractuale" prezentând în susținere considerentele deciziei nr. 2797/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Apărarea formulată

Intimatele- pârâte E. S.A. și F.-prin mandatar, E. S.A. au formulat întâmpinare, prin care, fără a invoca excepții, au solicitat respingerea, ca nefondat a recursului și obligarea recurenților, în temeiul art. 453 C. proc. civ.., la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze.

III. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

1 Argumente de fapt și de drept relevante

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, precum și din perspectiva obiectului și a normelor legale incidente, dar și a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatelor- pârâte, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Criticile referitoare la greșita aplicare a normelor de drept material incidente în soluționarea capătului de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei relative la comisionul de administrare, critici subscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu pot fi primite.

Sub un prim aspect, se impune a arăta că toate actele normative din domeniul protecției consumatorului, chiar și cele anterioare momentului în care România a devenit membru al Uniunii Europene, au fost adoptate pentru implementarea și, ulterior aderării, pentru transpunerea unor directive. Astfel, inclusiv Legea nr. 193/2000, ale cărei dispoziții se solicită a fi aplicate pe calea prezentului recurs, este un act normativ care transpune Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive din contractele încheiate cu consumatorii, în îndeplinirea obligației de transpunere integrală a acquis-ului comunitar în legislația românească până la momentul aderării. În consecință, interpretarea prevederilor acestei legi se impune a fi realizată prin filtrul Directivei 93/13/CEE și al jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene (C.J.U.E) în materie.

În acest context, se reține că recurenții invocă încălcarea, de către instanța de apel, a normelor legale care impun standarde de transparență a clauzelor contractuale din contractul de credit perfectat de părți, care impun în sarcina consumatorilor plata comisionului de administrare. În esență, se susține că această clauză nu îndeplinește cerința de transparență, instanța de apel acordând un înțeles greșit cerințelor prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, respectiv, redactarea într-un limbaj clar, transparent și inteligibil al clauzei contractuale analizate.

Or, așa cum în mod corect a statuat și instanța de apel, potrivit art. 5 din Directiva 93/13, transpusă în dreptul național în art. 1 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 republicată, clauzele contractuale scrise trebuie întotdeauna să fie redactate în mod clar și inteligibil.

Această cerință de transparență, potrivit jurisprudenței CJUE, impune nu numai ca o clauză contractuală să fie inteligibilă pentru consumator pe plan gramatical, ci și ca acest consumator să fie în măsură să evalueze, pe baza unor criterii precise și inteligibile, consecințele economice care decurg pentru el din respectiva clauză (a se vedea în acest sens, Hotărârea din 30 aprilie 2014, Kasler și Kaslerne Rabai, C-26/13, Hotărârea din 9 iulie 2015, Bucura, C-348/14).

Însă, pe baza unei analize pertinente a conținutului concret al clauzei în discuție, instanța de apel a statuat că dispozițiile contractuale vizate le permit recurenților consumatori să evalueze consecințele economice care decurgeau din acestea, astfel, aceste clauze stabilind în mod precis cuantumul comisionului de administrare, metoda de calcul și data de exigibilitate a acestuia.

În acord cu jurisprudența recentă a CJUE, Banca - intimată nu era obligată să detalieze în contractul respectiv natura tuturor serviciilor furnizate în schimbul comisioanelor percepute, fiind suficient ca natura acestor contraprestații să poată fi în mod rezonabil înțeleasă sau dedusă din contract, în ansamblul său, (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 3 octombrie 2019, Gyula Kiss, C-621/17, par. 43 și 45).

Sub aspectul respectării cerinței de redactare clară și inteligibilă a clauzelor contractuale prezentate în scris consumatorului, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit în cauza C-621/17 (E. împotriva CIB Bank Zrt., F., E.) că "art. 4 alin. (2) și art. 5 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că cerința potrivit căreia o clauză contractuală trebuie exprimată în mod clar și inteligibil nu impune că acele clauze contractuale care nu au făcut obiectul unei negocieri individuale cuprinse într-un contract de împrumut încheiat cu consumatori, precum cele în discuție în litigiul principal, care stabilesc în mod precis cuantumul costurilor de administrare și al unui comision de acordare care urmează să fie suportate de consumator, metoda lor de calcul și data de exigibilitate a acestora, trebuie să detalieze de asemenea toate serviciile furnizate în schimbul sumelor în cauză".

În Decizia Preliminară pronunțată în cauza precizată mai sus, Curtea de Justiție a subliniat elementele specifice care trebuie examinate pentru a se stabili dacă o clauză este exprimată în mod clar și inteligibil, printre acestea regăsindu-se cuantumul precis al comisionului de administrare, metoda de calcul, data de exigibilitate, posibilitatea ca natura serviciilor furnizate efectiv să poată fi înțeleasă sau dedusă din contractul avut în vedere în ansamblul său. În plus, consumatorul trebuie să fie în măsură să verifice dacă există o suprapunere între diferitele costuri sau între serviciile pe care acesta le remunerează.

În plus, în privința cerinței ca o clauză contractuală să fie exprimată într-un limbaj ușor și inteligibil, în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, ca de ex. în cauza C 26/13 Árpád Kásler, arătată mai sus (pct. 71- 73), s-a reținut că "Cerința privind transparența clauzelor contractuale prevăzută de Directiva 93/13 nu poate fi redusă, așadar, numai la caracterul inteligibil al acestora pe plan formal și gramatical. Dimpotrivă, (...), această cerință privind transparența trebuie înțeleasă în mod extensiv. 73 În ceea ce privește o clauză contractuală, (...), rezultă din art. 3 și 5 din Directiva 93/13, precum și din cuprinsul punctului 1 literele (j) și (l) și din cuprinsul punctului 2 literele (b) și (d) din anexa la această directivă, că prezintă o importanță esențială pentru respectarea cerinței privind transparența aspectul dacă în contractul de împrumut se indică în mod transparent motivul și particularitățile mecanismului de schimb al monedei străine, precum și relația dintre acest mecanism și cel prevăzut prin alte clauze referitoare la deblocarea împrumutului, astfel încât consumatorul să poată să prevadă, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl privește (a se vedea prin analogie Hotărârea RWE Vertrieb, EU:C:2013:180, punctul 49)."

Instanța de apel a aplicat toate aceste criterii cu prilejul verificării caracterului clar și inteligibil al clauzei care reglementează comisionul de administrare credit și a reținut că această clauză a fost redactată într-un limbaj clar și inteligibil ținând seama de ansamblul împrejurărilor proprii cauzei.

Pe cale de consecință, criticile invocate, circumscrise motivului de recurs vizând caracterul abuziv al clauzei care reglementează comisionul de administrare sunt neîntemeiate.

De asemenea, recurenții- reclamanți au mai susținut interpretarea nelegală a criteriului "contraprestații specifice clauzelor contractuale", iar cu privire la comisionul de administrare se arată că acesta nu a fost definit prin contract, astfel că nu se poate reține susținerea instanței de apel în sensul că această clauză, în sine, este una clară.

Criticile formulate de reclamanți sunt nefondate, urmând a fi respinse, întrucât, aspectele referitoare la clauza privind comisionul de administrare sunt nefondate, această clauză neavând un caracter abuziv și, prin urmare, nu sunt îndeplinite condițiile existenței unui dezechilibru semnificativ; prevederile contractuale referitoare la comisionul de administrare nu produc un dezechilibru economic între părți, fiind perceput pentru demersurile efectuate de bancă în vederea administrării creditului.

Referitor la valoarea acestui comision, în mod corect, instanța de apel a apreciat că nu se poate fundamenta constatarea caracterului abuziv al clauzelor contestate pe eventuale apărări prin care se pune în discuție o inadecvare a prețului față de serviciile furnizate, întrucât, de asemenea, dispozițiile art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE și art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 interzic acest lucru.

Totodată, se reține că prin această clauză nu a fost afectată situația juridică a recurenților- reclamanți, întrucât, la data încheierii contractului de credit nu exista nicio dispoziție legală care să interzică perceperea unor astfel de comisioane sau care să pună în sarcina băncilor toate costurile legate de administrarea unui credit. Comisionul reprezintă valoarea unui serviciu și nu poate face obiectul analizei din perspectiva caracterului abuziv, o interpretară contrară contravenind dreptului comunitar.

În ce privește examinarea existenței unui eventual dezechilibru semnificativ, prin Hotărârea din 16 ianuarie 2014, Constructora Principado, C-226/12, pct. 22 și 23), CJUE a statuat că nu se poate limita la o apreciere economică de natură cantitativă, întemeiată pe o comparație între valoarea totală a operațiunii care a făcut obiectul contractului, pe de o parte, și costurile puse în sarcina consumatorului prin această clauză, pe de altă parte. Astfel, un dezechilibru semnificativ poate să rezulte din simplul fapt al unei atingeri suficient de grave aduse situației juridice în care este plasat consumatorul, în calitate de parte la convenție, în temeiul dispozițiilor naționale aplicabile, fie sub forma unei restrângeri a conținutului drepturilor de care, potrivit acestor dispoziții, consumatorul beneficiază în temeiul acestui contract, fie sub forma unei piedici în exercitarea acestora sau a punerii în sarcina sa a unei obligații suplimentare, neprevăzută de normele naționale.

Or, perceperea comisionului de administrare este prevăzută în dreptul intern, respectiv, Legea nr. 190/1999.

Așa cum a statuat CJUE în jurisprudența sa recentă (Hotărârea din 3 octombrie 2019, Gyula Kiss, C-621/17), simpla împrejurare că cele două clauze contractuale în discuție, referitoare la comisionul de acordare și comisionul de administrare, nu permit identificarea fără ambiguitate a serviciilor concrete furnizate în schimbul acestora, nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contractul de credit în detrimentul consumatorilor recurenți, în contradicție cu cerința de bună-credință. Așadar, și această critică de nelegalitate, întemeiată pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmează a fi respinsă.

În sfârșit, în Cauza Gyula Kiss, Curtea, referindu-se în concret la clauze de natura celor ce fac obiectul prezentului recurs în interesul legii, a arătat următoarele:

"Clauzele referitoare la contraprestația datorată de consumator creditorului sau care au un efect asupra prețului efectiv ce trebuie plătit acestuia din urmă de către consumator nu intră, așadar, în principiu, în această a doua categorie de clauze, cu excepția chestiunii dacă valoarea contraprestației sau a prețului prevăzut în contract este adecvată față de serviciul furnizat în schimb de creditor (Hotărârea din 26 februarie 2015, Matei, C-143/13, EU: C:2015:127, punctul 56). Cu toate acestea, reiese din dosarul de care dispune Curtea, aspect a cărui verificare revine totuși instanței de trimitere, că, în speță, caracterul pretins abuziv al clauzelor în discuție în litigiul principal nu privește raportul dintre cuantumul costurilor de administrare și al comisionului de acordare și serviciile furnizate în schimbul acestora."

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte găsește a fi nefondate criticile formulate, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, și, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de recurenții- reclamanți A., B., C. și D., ca nefondat.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ.., va obliga recurenții- reclamanți să plătească intimatei-pârâte E. S.A. suma de 1.663,83 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) și (2) și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenții- reclamanți A., B., C. și D. împotriva deciziei civile nr. 610A/2020 din 24 iunie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenții- reclamanți A., B., C. și D. să plătească intimatei- pârâte E. S.A. suma de 1.663,83 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2021.