ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1923/2021

Ședința publică din data de 30 septembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 1317/07.06.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2011, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., prin administrator judiciar Agenția de Reorganizare IPURL, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A.; a obligat pârâta la plata sumei de 713.727,22 RON debit principal, la plata sumei de 255.517,95 RON penalități de întârziere calculate până la data de 20.10.2011 precum și la plata de penalități de întârziere de 0,5%/zi în continuare, începând cu data de 21.10.2011 și până la achitarea integrală a debitului principal; a obligat pârâta la plata sumei de 26.417 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire, revizuenta-pârâtă B. S.A., prin C.I.I. C., solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate, respingerea apelului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile nr. 1994 din data de 18.04.2014, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2011, respectiv respingerea cererii de chemare în judecată formulată de A. S.R.L., invocând, în drept, motivul de revizuire prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. totodată, revizuenta a solicitat și suspendarea executării deciziei civile nr. 1317/07.06.2018 până la soluționarea cererii de revizuire.

Înscrisul nou doveditor invocat de revizuentă, a arătat că este reprezentat de Decizia nr. 3 din data de 15.10.2010 a societății A. S.R.L., prin care s-a hotărât:

"Se numește în funcția de RTE, domnul inginer D., pentru investiția "Parc de Distracții" situate în comuna Chiajna, sat Chiajna, județul Ilfov", decizie care nu a fost avută în vedere de instanța de apel, de vreme ce nu se regăsește nicio mențiune despre acestea în cuprinsul considerentelor care au stat la baza pronunțării soluției.

Înscrisul invocat exista la data pronunțării hotărârii supuse revizuirii și a fost descoperit ulterior pronunțării deciziei civile nr. 1317/07.06.2018, acesta fiind reținut de partea potrivnică.

Intimata A. S.R.L., prin administrator judiciar Agenția de Reorganizare IPURL, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea revizuirii, în principal, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca nefondată.

La termenul din 29.05.2019, Curtea a admis excepția de netimbrare a cererii de suspendare a executării deciziei nr. 1317/07.06.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2011, cu consecința anulării acesteia, având în vedere neîndeplinirea de către revizuentă a obligației de achitare a taxei judiciare de timbru aferentă acestei cereri.

Cu titlu prealabil, sub aspectul admisibilității cererii de revizuire, raportat la prevederile art. 322 C. proc. civ., Curtea a reținut că obiectul acesteia constă într-o hotărâre care evocă fondul, iar în motivarea acesteia s-a invocat unul dintre cazurile prevăzute la pct. 1-10 ale aceluiași text de lege.

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 1089/A din 12 iunie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta B. S.A. prin C.I.I. C. împotriva deciziei civile nr. 1317/07.06.2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2011, în contradictoriu cu intimata A. S.R.L. - prin administrator judiciar Agenția de Reorganizare IPURL, ca neîntemeiată, și a obligat revizuenta la plata către intimată a sumei de 1500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, următoarele motive:

Pentru a se admite cererea de revizuire, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: partea interesată să prezinte un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată; înscrisul să aibă forță probantă prin el însuși; înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită; înscrisul nu a putut fi invocat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților; în fine, ca o ultimă condiție, înscrisul să fie determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării fondului, soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată.

Fiind vorba despre condiții cumulative de admisibilitate a revizuirii, neîndeplinirea chiar și numai a uneia dintre acestea are drept consecință respingerea cererii de revizuire.

Chiar dacă înscrisul invocat de revizuenta-pârâtă B. S.A. are caracter de noutate, în sensul că nu a fost depus ca mijloc de probă în cadrul litigiului ce a format obiectul dosarului nr. x/2011, deși exista înainte de pronunțarea, la data de 07.06.2018, a deciziei a cărei revizuire se solicită, fiind vorba de un înscris emis de intimata-reclamantă A. S.R.L. la data de 15.10.2010, acesta nu îndeplinește cerința de a avea forță probantă prin el însuși și de a fi determinant pentru soluția pronunțată.

Astfel, prin decizia nr. 3/15.10.2010 emisă de intimata-reclamantă A. S.R.L., a fost numit în funcția de RTE domnul inginer D., pentru investiția "parc de distracții" situat în comuna Chiajna, sat Chiajna, județul Ilfov.

Ceea ce a susținut revizuenta-pârâtă că dovedește, prin acest înscris, nu rezultă din chiar conținutul său. Astfel, revizuenta a susținut că această decizie dovedește conivența frauduloasă în care s-a aflat intimata cu domnul D., angajat de intimată în calitate de responsabil tehnic cu execuția, calitate incompatibilă cu cea de diriginte de șantier pe care aceeași persoană o avea în cadrul raporturilor cu revizuenta, toate actele întocmite/ticluite de domnul D. și de intimată fiind nule absolut pentru că au fost fondate pe o cauză ilicită, respectiv intenția de a o frauda pe revizuentă.

Or, înscrisul invocat nu atestă decât faptul că domnul D. a fost angajat de intimata-reclamantă în funcția de responsabil tehnic cu execuția, toate celelalte susțineri ale revizuentei privind pretinsa conivență frauduloasă, solicitarea și atestarea executării unor lucrări fictive, atestarea frauduloasă a utilizării unor materiale fictive, nerezultând ca atare din înscrisul invocat, ci fiind simple presupoziții ale revizuentei.

Pentru a face dovada existenței fraudei, revizuenta ar trebui să administreze și alte mijloace de probă, ceea ce conduce la concluzia că înscrisul nou nu are caracter determinant pentru soluția din cauză, în urma coroborării cu probele deja administrate în dosarul de fond.

Mai mult decât atât, faptele pretins dovedite cu acest înscris, astfel cum au fost afirmate/descrise de revizuentă, constituie împrejurări noi, neinvocate în fața instanței de apel.

Totodată, din analiza considerentelor deciziei a cărei revizuire se solicită, rezultă că, într-adevăr, instanța de apel a reținut, sub aspectul modului de derularea a raporturilor contractuale, faptul că lucrările suplimentare au fost realizate în temeiul dispozițiilor de șantier ale dirigintelui și că aceste dispoziții erau suficiente pentru realizarea lucrărilor, însă raționamentul juridic al instanței nu este limitat la aceste aserțiuni.

Astfel, instanța de apel a reținut că părțile au înțeles modificarea contractului într-o formă simplificată, cu respectarea dispozițiilor art. 969 C. civ. sub imperiul căruia s-au derulat relațiile dintre părți, situație reținută dintr-o serie de alte împrejurări la care s-a făcut pe larg referire în considerentele deciziei - inclusiv plăți parțiale, încheierea fără obiecțiuni a procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor - instanța de apel concluzionând așadar că obligația de plată izvorăște din manifestarea de voință a revizuentei în sensul realizării unor lucrări peste cele prevăzute în contractul inițial, iar nu a dirigintelui său de șantier, așa cum susține, fără temei, revizuenta-pârâtă.

S-a mai reținut că revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, de retractare a unor hotărâri definitive poate fi admisă numai în cazurile limitativ prevăzute de lege. Este inadmisibilă repunerea în discuție a unor probleme de fond, a unor fapte și împrejurări analizate cu ocazia rezolvării litigiului în fond.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs revizuenta B. S.A. - prin lichidator judiciar E.., solicitând, admiterea recursului, casarea/modificarea deciziei recurate și, în principal, trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței care a pronunțat hotărârea casată, iar, în subsidiar, rejudecând cauza, admiterea cererii de revizuire.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 5 și pct. 9 ale art. 304 C. proc. civ., de la 1865 recurenta- revizuentă a relevat succinte precizări cu privire la aspectele cu relevanță în soluționarea cauzei și, în dezvoltarea motivelor de recurs invocate, a susținut, în esență, următoarele:

Nelegalitatea deciziei civile nr. 1089/A/12.06.2019. Cererea de revizuire este întemeiată și îndeplinește condițiile de admisibilitate impuse de art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., decizia atacată fiind pronunțată cu încălcarea/aplicarea greșită a art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, susține recurenta- revizuentă, instanța care a soluționat cererea de revizuire a încălcat formele de procedură prevăzute de art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv, a încălcat/aplicat greșit dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar vătămarea produsă ei este evidentă și nu poate fi înlăturată decât prin casarea deciziei civile nr. 1089/A/12.06.2019.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs formulat, recurenta-revizuentă a susținut că înscrisul are forță probantă prin el însuși, iar caracterul determinant al înscrisului este incontestabil.

Decizia nr. 3/15.10.2021 nu atestă doar cumularea, pe parcursul executării lucrărilor, a două calități total incompatibile de către D., ci însăși conivența frauduloasă, de vreme ce notele de șantier și actele de control au fost emise în mod premeditat, cu scopul exclusiv de a o prejudicia (spre exemplu, prin solicitarea și atestarea executării unor lucrări fictive, prin atestarea frauduloasă a utilizării unor materiale fictive etc).

De altfel, învederează că, Inspectoratul de Stat în Construcții, prin Ordinul nr. 1496 din 13 mai 2011 pentru aprobarea Procedurii de autorizare a diriginților de șantier, a prevăzut expres, în art. 50, interdicția dirigintelui de șantier de a desfășura, la aceeași investiție, o altă activitate în domeniul construcțiilor pentru care este atestat sau autorizat, deci, inclusiv, cea de responsabil tehnic cu execuția.

Așadar, susține că însăși constatarea cumulării a două calități incompatibile (cu privire la care există o interdicție legală expresă), intervenită prin înscrisul nou - Decizia nr. 3/15.10.2021, probează conivența frauduloasă și nu este nevoie de administrarea și a altor mijloace de probă.

Recurenta- revizuentă apreciază că soluția pronunțată în apel în dosarul nr. x/2011 nu putea fi decât una favorabilă acesteia, în condițiile în care înscrisul nou demonstrează, fără putință de tăgadă, complicitatea dintre dirigintele său de șantier și antreprenorul A., complicitate care a avut ca rezultat prejudicierea sa sistematică și premeditată. Astfel cum a arătat deja, notele de șantier au constituit o împrejurare esențială în formarea convingerii instanței de apel: "Toate lucrările efectuate peste proiect au fost realizate în temeiul dispozițiilor de șantier ale dirigintelui (...)".

Or, fraus omnia corrumpit, iar înscrisul nou descoperit demonstrează că aceste "practici statornicite" cu dirigintele de șantier erau fundamentate pe o cauză ilicită, adică, aveau ca unic scop fraudarea recurentei.

Recurenta-revizuentă consideră și că, dacă acest înscris nou ar fi fost cunoscut de Curtea de Apel cu ocazia judecării dosarului nr. x/2011, soluția ar fi fost diametral opusă celei pronunțate și atacate prin cererea de revizuire, de vreme ce se dovedește:

(i) conivența frauduloasă care a existat atât anterior, cât și pe toată perioada executării lucrărilor la investiția Parc de Distracții, între intimata A.. S.R.L. și dirigintele de șantier, domnul D., care era, în același timp, numit în funcția de RTE (responsabil tehnic execuție) în cadrul intimatei, cu scopul de a spori veniturile intimatei și de a o păgubi pe recurentă;

(ii) faptul că intimata A. a premeditat întreaga situație, având în vedere că, la data semnării contractului de antrepriză (15.11.2010), cunoștea faptul că domnul D. era numit de către recurentă diriginte de șantier (din data de 11.10.2010) și, în același timp, RTE (responsabil tehnic cu execuția) de către A. (din data de 15.10.2010).

Face trimitere, totodată, la o soluție pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2012.

Intimata A. S.R.L., prin administrator judiciar F.. a formulat întâmpinare în recurs, înregistrată la data de 20.05.2021, prin care a invocat excepția nulității recursului, solicitând, în principal, să se constate nul recursul formulat, iar, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat; cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat.

Examinând, cu prioritate, în temeiul art. 137 C. proc. civ., de la 1865, excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, de către intimata A. S.R.L., se constată că nu pot fi reținute argumentele intimatei, având în vedere că în cadrul cererii de recurs au fost invocate critici de nelegalitate ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 5 și pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care, excepția nulității recursului urmează a fi respinsă.

Într-adevăr, art. 302

1

lit. c) din C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă motivele pe care se întemeiază cererea de recurs și dezvoltarea lor nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute la art. 304 din același cod.

Cu toate acestea, în cauză nu operează sancțiunea nulității, pentru că din lecturarea cererii de recurs se poate constata cu ușurință că recurenta-revizuentă a invocat motivele de recurs prevăzute de pct. 5 și 9 ale art. 304 C. proc. civ..- 5. când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2), respectiv, hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material -, iar criticile sale se încadrează în aceste temeiuri, fiind indicate in concreto normele de drept procedural și de drept substanțial referitor la care partea consideră că instanța de revizuire a realizat o încălcare a acestora, respectiv, a făcut o aplicare sau interpretare eronată, și anume dispozițiile legale care reglementează motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., de la 1865.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, precum și din perspectiva obiectului și a normelor legale incidente, dar și a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Critica recurentei- revizuente invocată în susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., de la 1865, vizând încălcarea dispozițiilor art. 322 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., este neîntemeiată.

Verificând admisibilitatea cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.. de la 1865, Curtea de Apel București a enumerat condițiile de admisibilitate desprinse din norma menționată, din perspectiva celor două condiții, aceea a caracterului nou, respectiv, a caracterului determinant al înscrisului invocat de către revizuentă.

Astfel, a apreciat că înscrisul este nou, în sensul că nu a fost depus la dosar cu ocazia soluționării cauzei finalizate prin hotărârea supusă revizuirii, însă, nu are caracter determinant, deoarece situația ce se dorește a se dovedi cu acesta nu poate fi dedusă doar din cuprinsul acestui înscris, în urma coroborării cu probele deja administrate, și pentru care recurenta- revizuentă ar fi trebuit să administreze și alte mijloace de probă.

Aprecierea instanței de revizuire pe acest aspect este corectă și, chiar dacă analiza a fost făcută în contextul admisibilității cererii de revizuire de față, finalitatea este aceeași, anume, imposibilitatea reanalizării unui aspect de fapt și de drept ce a fost tranșat irevocabil într-un proces anterior. Instanța a analizat și condiția ca înscrisul nou înfățișat să fie determinant, dar, această analiză a fost realizată cu titlu subsidiar.

Ca atare, Înalta Curte constată că instanța de fond nu a încălcat formele de procedură prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.., de la 1865 atunci când a exercitat controlul în privința condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire din perspectiva caracterului determinant al înscrisului nou, soluția acesteia fiind legală, ceea ce, nu impune admiterea motivului de recurs prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., de la 1865, invocat de recurenta-revizuentă, motiv ce se găsește a fi nefondat.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs invocat, ce poate fi subsumat motivului prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., de la 1865, recurenta- revizuentă susține că înscrisul are forță probantă prin el însuși, caracterul determinant al acestuia fiind incontestabil și, dacă ar fi fost cunoscut de Curtea de Apel cu ocazia judecării dosarului nr. x/2011, consideră că soluția ar fi fost diametral opusă celei pronunțate și atacate prin cererea de revizuire.

Critica este nefondată.

Astfel, în esență, conform prevederilor art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri date de instanța de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere numai în măsura în care înscrisul doveditor, reținut de partea potrivnică sau care nu a putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ar fi fost determinant pentru soluția din hotărârea ce se atacă.

Fiind vorba despre condiții cumulative de admisibilitate a revizuirii, neîndeplinirea chiar și numai a uneia dintre acestea are drept consecință respingerea cererii de revizuire.

Din perspectiva acestei cerințe de admisibilitate, ar trebui analizat în concret dacă, în raport de considerentele hotărârii și de probatoriul administrat, nu mai puțin, în raport de cererile și apărările părților, înscrisul nou avea aptitudinea de a determina stabilirea unei alte situații de fapt în cauză.

Așadar, aprecierea acestei cerințe are drept premisă situația de fapt reținută prin considerentele hotărârii supuse revizuirii, susținerile părților din acea cauză și nu poate ignora conținutul înscrisului nou, pentru că numai în acest fel s-ar putea stabili dacă acest înscris ar fi fost hotărâtor pentru modul de soluționare a cauzei.

Luarea în considerare a conținutului înscrisului nou invocat prin cererea de revizuire este relevantă din perspectiva distincției între faptul principal, ce constituie raportul litigios dedus judecății și care trebuie dovedit, și faptul probator, care, fără a constitui însuși raportul litigios, contribuie la dovedirea existenței sau a inexistenței acestuia, noțiuni ce au o semnificație diferită în materia probelor.

Avându-se în vedere această distincție, examinarea caracterului determinant al unui înscris, ca cerință de admisibilitate a revizuirii, presupune verificarea aptitudinii înscrisului, din conținutul căruia rezultă faptul probator, de a combate aprecierea instanței ce a pronunțat hotărârea supusă revizuirii asupra faptului principal, astfel încât să fi putut conduce la adoptarea unei alte soluții decât cea efectiv pronunțată.

În contextul caracterului determinant al înscrisului nou, nu poate fi exclus că, deși faptul probator este reflectat de probe deja administrate, acestea să nu fi fost apte, în funcție de obiectul probei, cât și de cerințele legale ce trebuie întrunite pentru ca un mijloc de probă să aibă forță probantă, să reprezinte dovezi pertinente și concludente pentru dovedirea faptului respectiv.

În cauza de față, instanța a analizat în mod concret și efectiv cerința în discuție de admisibilitate a revizuirii, și, contrar susținerilor recurentei-revizuente, înscrisul nou prezentat, respectiv, Decizia nr. 3/15. X.2021, nu are caracter determinant, în sensul cerut de lege, anume, nu are și nu ar fi avut o influență hotărâtoare asupra soluției date în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2011 al Curții de Apel București, secția a V-a civilă, pentru a justifica încălcarea autorității de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești irevocabile, și anularea acesteia.

Astfel, recurenta susține că obligarea sa la plata lucrărilor suplimentare are ca izvor dispozițiile și notele de șantier întocmite de dirigintele de șantier (care, în același timp, în baza acestui înscris nou, fusese desemnat de intimată responsabil tehnic cu execuția, din partea acesteia) și care ar fi comandat aceste lucrări, ce le depășeau pe cele estimate prin contract și, ca atare, acest înscris nou demonstrează, fără putință de tăgadă, complicitatea dintre dirigintele de șantier, angajat din partea recurentei-revizuente, și antreprenorul A., complicitate ce a avut ca rezultat prejudicierea sa, sistematică și premeditată.

O atare susținere nu poate fi primită, fiind în mod vădit nefondată.

În primul rând, considerentele hotărârii a cărei revizuire s-a cerut relevă faptul că fundamentul soluției de obligare a recurentei-revizuente B. S.A. la plata lucrărilor suplimentare efectuate, l-a reprezentat voința juridică manifestată de aceasta, în calitate de Beneficiar, care a dorit realizarea unor lucrări ce au impus majorarea cantităților de lucrări inițiale, estimate prin contract.

Ca atare, înscrisul nou trebuie să coincidă tocmai cu acel mijloc de probă ce îndeplinește cerințele legale pentru dovedirea faptului în discuție, cerință neîndeplinită în speță.

Mai mult, pe lângă faptul că, așa cum corect a reținut și instanța anterioară, aceste fapte pretins dovedite, constituie împrejurări noi, neinvocate în fața instanței de apel, raționamentul juridic al instanței nu s-a limitat doar la aceste aserțiuni, ci a analizat și alte probatorii și împrejurări din dosar, conchizând că părțile au înțeles modificarea contractului într-o formă simplificată, cu respectarea art. 969 C. civ., situație pe care a reținut-o dintr-o serie de alte împrejurări la care a făcut referire, pe larg, în considerente.

În al doilea rând, recurenta-revizuentă susține că însăși constatarea cumulării a două calități incompatibile (cu privire la care există o interdicție legală expresă, în art. 50 din Ordinul nr. 1496 din 13 mai 2011 al Inspectoratului de Stat în Construcții), intervenită prin acest înscris nou, Decizia nr. 3/15.10.2021, probează conivența frauduloasă și nu este nevoie de administrarea și a altor mijloace de probă, și, astfel, soluția pronunțată în apel, în dosarul nr. x/2011, nu putea fi decât una favorabilă ei, în condițiile în care, înscrisul nou demonstrează, fără putință de tăgadă, complicitatea dintre dirigintele său de șantier și antreprenorul A., complicitate care a avut ca rezultat prejudicierea sa sistematică și premeditată.

Critica recurentei, de asemenea, nu este fondată și, contrar susținerilor sale, înscrisul nou, Decizia nr. 3/15. X.2021, nu este susceptibil, prin el însuși, de a schimba soluția pronunțată în apel.

Înscrisul nou dovedește doar faptul că D. a cumulat calitatea de diriginte de șantier, cu cea de responsabil tehnic cu execuția din partea intimatei, însă, acest cumul de calități nu poate dovedi, prin el însuși, nici pe departe, existența unui acord fraudulos între acesta și intimata A..

O eventuală existență a fraudei trebuia dovedită, în mod imperios, și prin alte mijloace de probă, nefiind suficiente simplele presupoziții ale recurentei-revizuente, lucru, de altfel, corect reținut și de instanța de revizuire.

De altfel, o eventuală încălcare a legii printr-un asemenea cumul de funcții, cu eludarea art. 50 din Ordinul nr. 1496 din 13 mai 2011 al Inspectoratului de Stat în Construcții, cum arată recurenta-revizuentă, poate fi sancționată doar în condițiile legii, pe temeiul de drept prevăzut și cu consecințele legale respective, și nu poate constitui, în sine, temei de admitere a unei cereri de revizuire, spre a înfrânge caracterul irevocabil al unei hotărâri judecătorești, devenită cu autoritate de lucru judecat.

Și, mai mult, așa cum s-a arătat mai sus, pentru a produce efectele susținute de recurenta-revizuentă, acest înscris trebuia coroborat cu celelalte mijloace de probă, pentru a avea aptitudinea de a confirma existența fraudei, în sensul dorit de recurentă.

Ca atare, și din acest punct de vedere, hotărârea instanței de revizuire este corectă, criticile recurentei- revizuente nefiind fondate.

Față de toate cele de mai sus, în mod corect și legal instanța a apreciat că înscrisul doveditor invocat de recurenta- revizuentă, în speță, nu întrunește condiția cerută de art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât, nu are caracterul determinant în pronunțarea soluției, în sensul textului, situație în care, hotărârea instanței nu este susceptibilă de a fi atacată cu revizuire, și, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat, ca nefondat.

Întrucât prin respingerea recursului, recurenta- revizuentă B. S.A. - prin lichidator judiciar E.. a căzut în pretenții față de intimata A. S.R.L., prin administrator judiciar F.., fiind, astfel, întrunite, cerințele art. 274 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune în baza acestui text de lege obligarea recurentei- revizuente la plata cheltuielilor de judecată suportate de intimată în această fază procesuală, constând în onorariu de avocat în cuantum de 3.500 RON, dovedit cu factura fiscală depusă la dosar, și extras de cont bancar, pe verso.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată de către intimată.

Respinge recursul declarat de recurenta- revizuentă B. S.A. - prin administrator judiciar E.. împotriva deciziei civile nr. 1089/A din 12 iunie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta- revizuentă B. S.A. - prin lichidator judiciar E.. să plătească intimatei A. S.R.L. - prin administrator judiciar F.. suma de 3.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2021.