ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1702/2021

Ședința publică din data de 15 septembrie 2021

Deliberând asupra contestației în anulare, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 22 ianuarie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B.., a solicitat obligarea pârâtei C. S.A. la plata sumei de 820.195,78 RON, reprezentând debit principal, precum și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 996.206,94 RON, calculate potrivit dispozițiilor contractuale, inclusiv în continuare, până la data achitării integrale a debitului principal, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1693 din 4 iunie 2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins ca prescrisă acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B.., în contradictoriu cu pârâta C. S.A.

Împotriva sentinței primei instanțe, A. S.R.L., prin administrator judiciar B.., a declarat apel, prin care a solicitat admiterea căii de atac și schimbarea sentinței atacate, în sensul respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiune.

Prin decizia civilă nr. 578 din 29 martie 2019, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L., prin administrator judiciar B.., împotriva sentinței primei instanțe.

Împotriva deciziei instanței de apel, reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B.., a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac și casarea deciziei atacate.

Prin decizia civilă nr. 1021 din 16 iunie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin administrator judiciar B.., împotriva deciziei nr. 578/29.03.2019.

Împotriva deciziei instanței de recurs, contestatoarea A. S.R.L., prin administrator judiciar B.., a formulat contestație în anulare.

Contestația în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 și pct. 3 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatoarea a susținut că soluția pronunțată de instanța de recurs este rezultatul unei erori materiale, întrucât în mod greșit nu s-a luat act de întregul material probator de la dosarul cauzei, respectiv notificările de punere în întârziere prin care pârâta a fost somată să achite debitele restante.

În acest sens, contestatoarea a susținut că hotărârea de respingere a cererii de recurs este rezultatul unei erori materiale, reprezentate de eroarea instanței de judecată de a lua act și de a analiza înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

S-a mai arătat că nici instanța de fond sau de apel nu a pus în discuție administrarea acestor probe, deși acestea se regasesc la dosarul cauzei.

În continuare, contestatoarea a prezentat aspecte cu privire la întreruperea termenului de prescripție, făcând referire la înscrisurile și probele administrate în cauză.

În susținerea motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., contestatoarea a susținut că instanța de recurs nu a analizat motivul de recurs invocat de aceasta, respectiv cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

S-a mai arătat că în mod greșit s-a reținut faptul că invocarea adresei nr. x din 11.02.2015 a fost formulată pentru prima dată în calea de atac a recursului, sens în care instanța de recurs trebuia să analizeze toate aspectele ce vizau excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Concluzionând, contestatoarea a susținut că instanța de recurs a omis să cerceteze un motiv de casare, respectiv nu a efectuat activitatea de cercetare și antamare a fondului în baza rolului activ al judecătorului în vederea aflării adevărului judiciar.

Intimata C. S.A a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare. Totodată a solicitat amendarea contestatoarei potrivit art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a respinge contestația în anulare pentru considerentele ce urmează:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. (contestația în anulare obișnuită - al cărei obiect poate fi o hotărâre definitivă) și art. 503 alin. (2) C. proc. civ. (contestația în anulare specială - al cărei obiect poate fi o hotărâre a instanței de recurs).

Contestația în anulare specială reglementată de art. 503 alin. (2) C. proc. civ., poate fi promovată în patru cazuri distincte:

Ipoteza prevăzută la art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. vizează doar erorile materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pentru verificarea cărora nu este însă necesară o reexaminare ori o reapreciere a probelor administrate în cauză, cum se pretinde în prezenta contestație, sau o verificare a modului de interpretare și de aplicare a legii de drept substanțial sau procedural.

Contestația în anulare specială este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar în contextul acesteia, noțiunea de greșeală materială nu trebuie interpretată extensiv, astfel că, pe această cale, nu pot fi valorificate greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziții legale, așa cum solicită contestatoarea.

În cadrul contestației în anulare, contestatoarea nu a indicat care sunt greșelile materiale în sensul prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., ci a criticat soluția pronunțată de instanța de recurs cu privire la considerentele privind prescripția dreptului material la acțiune, susținând că statuarea instanței de recurs sub acest aspect este rezultatul unei erori materiale, întrucât nu a luat act de notificările indicate de către contestatoare cu valoare de acte întrerupătoare a termenului de prescripție.

Prin urmare, criticile contestatoarei formulate în susținerea motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., în sensul că instanța de recurs în mod eronat nu a luat act de întregul material probator, nu se circumscriu unor erori materiale în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., care vizează aspecte formale ale judecății și care trebuie să fie evidente și săvârșite de instanță ca urmare a omiterii sau a confundării unor elemente sau date materiale din dosarul cauzei, ci reprezintă, de fapt, nemulțumirea acesteia cu privire la soluția pronunțată de instanța de recurs.

Referitor la motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., acesta are ca situație premisă neexaminarea unor motive de recurs, înțelese ca motive de casare sau modificare, așa cum acestea sunt reglementate la art. 488 C. proc. civ. și sancționează cu retractarea hotărârii numai omisiunea de cercetare a motivelor de recurs, iar nu și a argumentelor de fapt și de drept care le susțin.

În cauză, contestatoarea a arătat că al doilea motiv al formulării contestației în anulare este acela că instanța de recurs nu s-ar fi pronunțat asupra criticii întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a susținut neanalizarea de către instanțele de fond a cazului de întrerupere a termenului de prescripție cu referire la adresa din 11 februarie 2015.

Această susținere este nefondată deoarece Înalta Curte a constatat că instanța de recurs a reținut, în ceea ce privește criticile formulate de contestatoare cu privire la incidența cazului de întrerupere a termenului de prescipție prevăzut de art. 2537 pct. 1 C. civ., că acestea au fost invocate omisso medio (direct în recurs), cu nerespectarea dispozițiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ., sens în care instanța de recurs a apreciat că nu pot fi primite.

Astfel, prin decizia atacată, instanța de recurs a analizat motivul subsumat pct. 8 al art. 488 C. proc. civ.

De vreme ce art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. este neechivoc în privința omisiunii de cercetare a unuia dintre motivele de casare invocate în termen, ori de câte ori se aduce în discuție necercetarea unor argumente care susțin motivele de recurs, contestația în anulare urmează a fi respinsă deoarece reevaluarea argumentelor de nelegalitate constituie o rejudecare a recursului, care excedează acestei căi extraordinare de atac.

În aceste condiții, dacă instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare ar examina motivele contestației din perspectiva celor solicitate de contestatoare, s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului, contestația în anulare neputând fi însă convertită într-un recurs la recurs.

În acest sens, în mod constant, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative, securitatea raporturilor juridice fiind o dimensiune esențială.

Pentru aceste considerente, având în vedere că motivele formulate de contestatoare nu se încadrează în cele prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ., invocate ca temei de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 508 C. proc. civ., urmează a respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR B.. împotriva deciziei nr. 1021 din 16 iunie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

În ceea ce privește cererea formulată de către intimată privind amendarea contestatoarei potrivit art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele considerente:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ., la art. 457.

Obiectul prezentei contestații în anulare este reprezentat de decizia civilă nr. 1021 pronunțată în recurs de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Dispozițiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că hotărârile instanței de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare, contestatoarea exercitând o cale de atac reglementată legal, în consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge cererea de amendare formulată de către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR B.. împotriva deciziei nr. 1021 din 16 iunie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, ca nefondată.

Respinge cererea de amendare formulată de către contestatoarea S.C. A. S.R.L. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR B..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 septembrie 2021.