ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1700/2021

Ședința publică din data de 15 septembrie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 22.01.2019, sub nr. x/2019, reclamantul MINISTERUL AGRICULTURII Șl DEZVOLTĂRII RURALE, a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 834.451,80 RON, reprezentând prejudiciul creat Fondului de ameliorare a fondului funciar.

Prin sentința civila nr. 3545 din data de 28.11.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește cererea de restituire întemeiată pe plata nedatorată și îmbogățirea fără justă cauză și s-a respins cererea de chemare în judecată ca fiind prescrisă pentru cele 2 temeiuri invocate; s-a respins cererea de chemare în judecată formulată pe temeiul art. 92 alin. (5) din legea fondului funciar nr. 18/1991, ca nefondată; a fost obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 15.756 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Impotriva sentinței a formulat apel reclamantul.

Prin decizia civilă nr. 7 din 12 ianuarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București a fost respins apelul formulat de MINISTERUL AGRICUTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. A. S.A., ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs.

Motivele invocate sunt, în esență, următoarele:

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant invocă faptul că hotărârea recurată este nemotivată cu privire la termenul de prescripție de 5 ani al dreptului la acțiune.

În opinia recurentului-reclamant, instanța de apel a motivat superficial respingerea apelului fără ca decizia recurată să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază, raportându-se la descrierea făcută de instanța de fond cu privire la constatarea precripției dreptului material la acțiune.

Motivarea hotărârii este necesară, arată recurentul, pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției.

Totodată, recurentul-reclamant arată că decizia pronunțată în apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, instanța de apel nu a arătat în considerentele hotărârii motivele de fapt și de drept care au dus la soluția pronunțată.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant invocă aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 92 alin. (5) din Legea nr. 18/1991.

Arată recurentul-reclamant că, în raport de dispozițiile art. 92 alin. (5) din Legea nr. 18/1991, aplicabile în cauză, suma pretinsă de acesta reprezintă o creanță datorată bugetului de stat, respectiv Fondului de ameliorare a fondului funciar. Or, această creanță este supusă termenului de prescripție de 5 ani, potrivit dispozițiilor art. 110 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

În opinia recurentului-reclamant, creanța a devenit certă la data rămânerii definitive a contestației formulate de acesta împotriva deciziei nr. 35/2015 a Curții de Conturi a României, prin decizia nr. 4446/11/12/2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a casat în parte sentința civilă nr. 976/22.03.2016 a Curții de Apel București.

Astfel, recurentul arată că instanța de apel nu a avut în vedere faptul că punctul II.2 din decizia nr. 35/2015 a Curții de Conturi a României a fost anulat prin sentința nr. 976/22.03.2016 pronunțată de Curtea de Apel București. Or, arată recurentul, începând cu data de 22.03.2016, pârâta nu datora taxa la Fondul de ameliorare a fondului funciar, astfel încât prescripția a început să curgă de la data pronunțării deciziei ICCJ nr. 4446/11.12.2018.

Totodată, recurentul-reclamant arată că, intimata- pârâtă datorează bugetului de stat taxa prevăzută de art. 92 alin. (5) din Legea nr. 18/1991, cum a reținut și Curtea de Conturi prin decizia nr. 35/2015, nefiind obligatoriu emiterea unui act administrativ în acest sens.

De asemenea, recurentul-reclamant susține că hotărârea recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material și redă conținutul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 207/2015, art. 3 pct. 2 din Legea nr. 69/2010, art. 1 și 2, pct. 42 din Legea nr. 500/2012, arătând că, din coroborarea acestor dispoziții legale, rezultă că instanța de apel a reținut în mod greșit că a fost invocat termenul de prescripție de 5 ani.

Concluzionând, recurentul arată că prin plata efectuată de către acesta prin OP nr. x/18.02.2014, intimata a devenit debitoarea unei obligații de restituire a sumei de 663.000 RON, întrucât a primit o plată nedatorată, în sensul art. 1341 C. civ.

Astfel, recurentul reclamant susține că pârâta datorează taxa de ameliorare de la data de 18.02.2014, data la care s-a născut obligația de restituire, iar termenul de prescripție este cel de 5 ani.

Recurentul reclamant critică și soluția instanței de apel cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de către instanța de fond și arată că își menține argumentele privind diminuarea acestora.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat anularea recursului, iar pe fond respingerea recursului ca nefondat.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Instanța supremă va respinge excepția nulității recursului, constatându-se că prin cererea de recurs au fost dezvoltate critici de nelegalitate care pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Motivul de casare invocat de către recurentul-reclamant, întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. și care vizează nemotivarea hotărârii, nu poate fi reținut.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Viciile motivării unei hotărâri pot fi încadrate în trei categorii: lipsa motivării, motivarea inexactă și motivarea insuficientă, casarea intervenind, de regulă, în cazul în care există contradicție între considerente și dispozitiv, când hotărârea cuprinde considerente contradictorii, precum și în cazul în care lipsește motivarea soluției din dispozitiv sau în cazul în care motivarea este superficială sau cuprinde numai considerente străine de natura cauzei.

Articolul 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede obligația instanței de a insera în cuprinsul hotărârii expunerea situației de fapt reținute pe baza probelor administrate în cauză, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis, cât și cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților. Expunerea considerentelor reprezintă garanția că hotărârea pronunțată reprezintă rezultatul unui raționament logico-judiciar, iar soluția nu a fost pronunțată într-un mod arbitrar și discreționar, și face în același timp posibilă realizarea controlului judiciar.

Dincolo de aceste aspecte teoretice, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de apel a analizat criticile apelantului și a expus propriile considerente în susținerea soluției pronunțate, astfel cum acestea se regăsesc la filele x din hotărârea recurată.

Așadar, faptul că instanța de apel a confirmat, în urma analizei proprii, raționamentul primei instanțe, nu se circumscrie motivului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Ca atare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că argumentele recurentului-reclamant reprezintă o reproducere trunchiată a considerentelor hotărârii recurate, în cuprinsul hotărârii neregăsindu-se o motivare superficială.

Recurentul a invocat, totodată, și nerespectarea principiului motivării hotărârii, aducând drept argument necesitatea părților de a cunoaște motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției.

Expunerea unor argumente teoretice nu se circumscrie motivului de casare invocat de recurentă, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în lipsa unor argumente concrete.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține că instanța de apel a pronunțat o hotărâre care reflectă o analiză proprie suficientă a motivelor deduse judecății, cu respectarea prevederilor legale incidente și pe baza unui raționament ce determină în mod logic soluția din dispozitiv, respectând astfel cerințele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat de recurentul-reclamant prin care critică aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 92 alin. (5) din Legea nr. 18/1991, cu referire la criticile ce vizează natura creanței și termenul de prescripție, Înalta Curte reține că reprezintă o reluare a motivelor din cererea de apel.

Reiterarea motivelor de apel nu echivalează cu dezvoltarea motivelor de nelegalitate ce privesc hotărârea atacată.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate în apel, recurentul-reclamant tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac.

De aceea, chiar dacă prin decizia recurată se menține hotărârea primei instanțe, al cărei raționament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar.

Criticile expuse în susținerea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. reprezintă o reluare a criticilor din apel, prin aceste argumente, recurentul nedezvoltând motive de nelegalitate ce privesc hotărârea atacată. Ca atare, aceste critici au primit deja o rezolvare prin hotărârea pronunțată în apel.

Afirmațiile referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată, exprimate prin cererea de recurs, nu pot face obiectul analizei în prezenta cale extraordinară de atac deoarece, așa cum a statuat instanța supremă prin Decizia nr. 3/2020, pronunțată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.."

Având în vedere cele reținute mai sus, Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant MINISTERUL AGRICUTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE împotriva deciziei civile nr. 7 din 12 ianuarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant MINISTERUL AGRICUTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE împotriva deciziei civile nr. 7 din 12 ianuarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 septembrie 2021.