ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 164/2022

Ședința publică din data de 27 ianuarie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția I civilă la data de 3 iunie 2019, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Oraș Horezu, prin Primar, în contradictoriu cu pârâta A. S.A., a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 50.000 Euro, pentru repararea modulelor invertoare ale Centralei Electrice Fotovoltaice aparținând reclamantei; acordarea de despăgubiri materiale în cuantum de 11.000 RON/lună pentru compensarea prejudiciului cauzat prin defectarea celor 11 module invertoare, respectiv diferența de producție pe perioada defectării invertoarelor, începând cu data defectării și până la data reparației integrale; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 337 din 13 matie 2021 a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Oraș Horezu, prin Primar, în contradictoriu cu pârâta A. S.A..

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Oraș Horezu, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, anularea în tot a hotărârii apelate, iar pe fond admiterea cererii.

Prin decizia nr. 384/A - COM din 30 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Oraș Horezu împotriva sentinței civile nr. 337/13 martie 2020, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, fiind obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.000 RON.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Oraș Horezu, întemeiată pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate, iar pe fondul cauzei admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În argumentarea cererii de recurs, recurenta arată că în calea de atac a apelului a solicitat refacerea și completarea probatoriului cu expertiză tehnică de specialitate electroenergetică, iar concluziile expertului desemnat au fost în sensul constatării existenței în perioada de referință a unei supratensiuni generate de curenți tranzitorii externi existenți în segmentul de instalații aparținând intimatei, precum și faptul că supratensiunile nu puteau proveni de la panourile fotovoltaice întrucât variațiile de tensiune pe care acestea le produc sunt foarte lente, însă instanța a ignorat toate aceste concluzii și a respins fără temei cererea reclamantei.

Toate aceste aspecte constituie în opinia recurentei premisele angajării răspunderii civile delictuale ale intimatei, fiind îndeplinite cumulativ condițiile cerute de lege, respectiv existența unu prejudiciu cert, lichid și exigibil în sumă de 50.000 euro fiind determinat de cuantumul costurilor de reparație, transport al modulelor invertoare așa cum a fost prezentat de furnizorul de echipamente al centralei electrice fotovoltaice.

Fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, care constă în acțiunea sau inacțiunea persoanei chemate să răspundă delictual, se regăsește starea de pasivitate sub forma inacțiunii manifestată de intimată prin neluarea măsurilor de întreținere și reparații asupra instalațiilor proprii și neremedierea defecțiunilor acestora atunci când au fost semnalate de reclamantă cu precizarea că unele componente ale rețelei electrice de distribuție a energiei au o vechime de peste 50 de ani iar acest lucru este cunoscut de toată lumea.

Așadar, raportul de cauzalitate între fapta și prejudiciu constă tocmai în inacțiunea manifestată de intimată de la momentul sesizării acesteia (12 martie 2019) și până la momentul chemării în judecată, de a depune diligente în remedierea cauzelor care au produs avariile și de a efectua reparațiile instalațiilor, componentelor care alcătuiesc linia de distribuție a energiei electrice, așa cum rezultă din obligațiile stipulate în Convenția de exploatare în Cap. 4 art. 4 1 și art. 4.2.

În acest context, se susține că instanța de apel s-a rezumat la a constata că obligațiile stipulate în convenția de exploatare încheiată sub nr. x/26.08.2015 nu incumbă intimatei nici o exigență în materie referitoare la "lucrări de reparații și întreținere a instalațiilor proprii, ci faptul că în raportul obligațional, recurenta fiind răspunzătoare de modul de exploatare și întreținere a componentelor centralei electrice fotovoltaice, intimata neputând răspunde de producerea unor avarii la instalațiile proprii, întrucât aceste obligații nu sunt stipulate în cuprinsul convenției de exploatare și nici în normele legislative ale unor ordine emise de autoritatea de reglementare în domeniul energiei, iar concluziile raportului de expertiză indică foarte clar că natura avariilor multiple a fost determinată de o cauză externă datorată supratensiunilor tranzitorii care au determinat arderea celor 11 module invertoare parte componenta a CEF.

Față de aceste aspectele, recurenta susține că cererea de recurs apare ca întemeiată, urmând a fi admisă, casată în tot decizia atacată, iar în rejudecare să fie admisă acțiunea astfel cum a fost formulată.

Prin întâmpinarea depusă la 7 octombrie 2021, intimata-pârâtă A. S.A. a invocat excepția nulității recursului, întrucât criticile formulate vizează netemeinicia hotărârii atacate, iar pe fondul cauzei solicită respingerea recursului ca nefondat.

Prin răspunsul la întâmpinarea intimatei, recurenta a solicita înlăturarea susținerilor ca fiind nefondate și admiterea recursului.

La termenul din 27 ianuarie 2022, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepția nulității recursului și, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac, în considerarea următoarelor:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

In conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.. sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Astfel, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerința nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Așadar, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unui dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menționat mai sus.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că motivele invocate prin memoriul de recurs - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - nu pot fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., conform cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, întrucât criticile vizează de fapt aspecte de netemeinicie privind situația de fapt și probatoriul administrat.

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

In acest context, se apreciază că, în motivarea cererii de recurs nu se precizează nici un text de lege care ar fi fost încălcat sau aplicat greșit de către instanța de apel, motivele dezvoltate în cererea de recurs fiind doar o reiterare a motivelor indicate prin cererea de apel.

Toate argumentele recurentei-reclamante reprezintă o relatare a situației de fapt și a greșitei interpretări a acestei situații de către cele două instanțe, de fond și de apel, pe baza probatoriilor administrate în cauză, astfel că, din analiza recursului declarat, se constată că recurenta critică soluția instanței de apel doar în ce privește temeinicia acesteia raportat la administrarea probatoriului administrat în cauză, solicitând, în esență, reaprecierea probelor de către instanța de recurs.

Dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. stabilesc că în recurs nu pot fi invocate decât motive de nelegalitate a hotărârii atacate, astfel că criticile recurentei referitoare la interpretarea probatoriilor administrate nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală, întrucât vizează temeinicia soluției pronunțate și nu nelegalitatea acesteia.

Astfel, simpla nemulțumire a părții cu privire la modul în care instanța a răspuns referitor la anumite aspecte de fapt în ciclul procesual precedent nu reprezintă un veritabil motiv de nelegalitate care să poată fi încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, motivarea cererii de recurs se rezumă exclusiv la prezentarea acelorași susțineri din fața instanței de apel cu privire la interpretarea probatoriului administrat în cauză, respectiv expertiza tehnică judiciară și respingerea obiecțiunilor formulate cu privire la aceasta.

Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o rejudecare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel.

În alți termeni, față de considerentele precedente se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

In consecință, se constată că recurenta-reclamantă nu indică în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și ce dispoziții legale au fost încălcate de către instanța de apel în raport cu soluția pronunțată.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ ORAȘ HOREZU - prin Primar împotriva deciziei nr. 384/A - COM din 30 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ ORAȘ HOREZU - prin Primar împotriva deciziei nr. 384/A - COM din 30 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. S.A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2022.