Yilmaz împotriva Turciei

SEGUNDA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 3226/04 de către Hasan YILMAZ împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 23 octombrie 2007 în calitate de Cameră compusă din: dna F. Tulkens, președinte, A.B. Baka, R. Türmen, M. Ugrekhelidze, V. Zagrebelsky, dna A. Mularoni, D. Popović, judecători, și dna Elens-Passos, grefierul secțiunea adjunct având în vedere cererea depusă la 22 decembrie 2003, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritele cazului, având în vedere declarațiile formale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Hasan Yilmaz, este un cetățen turc născut în 1963 și locuiește în Adana.

El a fost reprezentat în fața Curții de către dna Pınarlıdağ, un avocat practicant în Bursa. Circumstanțele cauzei Cauza, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 9 septembrie 1996, reclamantul a fost arestat și arestat în custodie de poliție. La 20 septembrie 1996, el a fost reținut în închisoare. La 30 septembrie 1996, procurorul public de la Tribunalul de Securitate de Stat din Istanbul a depus o acuzație împotriva reclamantului și a altor 14 persoane, acuzându-le de posesie de droguri care nu erau destinate utilizării personale și importului de droguri. La 10 octombrie 2001, Curtea de Securitate de Stat din Istanbul a condamnat reclamantul și l-a condamnat la o amendă și la douăzeci de ani de închisoare.

Unele dintre acuzate, inclusiv reclamantul, au apelat împotriva deciziei. La 6 iunie 2002, Curtea de Casație a anulat decizia Curții de Securitate de Stat în ceea ce privește reclamantul și alte trei. Cazul a fost reluat în fața Curții de Securitate de Stat din Istanbul. La 8 noiembrie 2002, Curtea a condamnat la toate cele patru acuzate. Reclamantul a fost condamnat la o amendă și la 18 ani și nouă luni de închisoare. La 26 iunie 2003, Curtea de Casație a susținut hotărârea Curții de Securitate de Stat din Istanbul. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție că nu a fost adus prompt în fața unui judecător. De asemenea, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, a fost plâns în legătură cu durata procedurii penale aduse împotriva lui.

HOTĂRÂREA Curții a primit următoarea declarație de la Guvern: „Declar că Guvernul Turciei propune să plătească ex-gratie reclamantului o sumă totală de 4.500 EUR (patru mii cinci sute de euro) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii menționate mai sus, pe calea Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care acoperă, de asemenea, cheltuielile juridice legate de caz, este eliberată de orice impozit care poate fi aplicabil și care poate fi plătit în euro, care va fi convertit în lira turcă la rata aplicabilă la data plății, la un cont bancar numit de către reclamant și/sau reprezentantul său autorizat corespunzător. Se plătește în termen de trei luni de la data notificării hotărârii pronunțate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.

Această plată va constitui soluționarea finală a cazului. În cazul în care nu a plătit această sumă în termen de trei luni, Guvernul se angajează să plătească, până la decontarea, dobânzi simple pe valoarea la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în perioada de decontare plus trei puncte procentuale.” Curtea a primit următoarea declarație semnată de reclamant: „Not că Guvernul Turciei sunt dispuse să plătească ex-grația reclamantului o sumă totală de 4.500 EUR (4.000.500 euro) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii menționate mai sus, pe calea Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile juridice legate de caz, se plătește în euro, care urmează să fie convertită în lira turcă la rata aplicabilă la data plății, la un cont bancar numit de mine.

Se plătește în termen de trei luni de la data notificării hotărârii formulate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termen de trei luni, Guvernul se angajează să plătească, până la decontarea, dobânzi simple pentru sumă la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Accept propunerea și renunță la orice alte afirmații împotriva Turciei în ceea ce privește faptele acestei cereri. Declar că acest lucru constituie o soluționare finală a cazului.

Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și cu mine am ajuns.” Curtea ia act de soluționarea prietenoasă atinsă între părți și este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale și nu găsește motive de politică publică pentru a justifica o examinare continuă a cererii (art. 37 § 1 în amendă Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se întrerupă aplicarea art. 29 § 3 și să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să pună în aplicare cererea din lista sa. Președintele adjunct al grefierului Elens-Pasos Tulkens

SECOND SECTION

DECISION Application no. 3226/04 by Hasan YILMAZ against Turkey The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 23 October 2007 as a Chamber composed of: Mrs F. Tulkens, President, Mr A.B. Baka, Mr R. Türmen, Mr M. Ugrekhelidze, Mr V. Zagrebelsky, Mrs A. Mularoni, Mr D. Popović, judges, and Mrs F. Elens-Passos , Deputy Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 22 December 2003, Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together, Having regard to the formal declarations accepting a friendly settlement of the case, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Hasan Yilmaz, is a Turkish national who was born in 1963 and lives in Adana.

He was represented before the Court by Ms M. Pınarlıdağ, a lawyer practising in Bursa. A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. On 9 September 1996 the applicant was arrested and placed in detention in police custody. On 20 September 1996 he was detained on remand. On 30 September 1996 the Public Prosecutor at the Istanbul State Security Court filed an indictment against the applicant and fourteen others, charging them with possession of drugs that were not intended for personal use and importation of drugs. On 10 October 2001 the Istanbul State Security Court convicted the applicant and sentenced him to a fine and to twenty four years’ imprisonment.

Some of the accused, including the applicant, appealed against the decision. On 6 June 2002 the Court of Cassation quashed the decision of the State Security Court in respect of the applicant and three others. The case was resumed before the Istanbul State Security Court. On 8 November 2002 the court convicted all four accused. The applicant was sentenced to a fine and to eighteen years and nine months’ imprisonment. On 26 June 2003 the Court of Cassation upheld the decision of the Istanbul State Security Court. COMPLAINTS The applicant complained under Article 5 § 3 of the Convention that he had been not brought promptly before a judge. He also complained under Article 6 § 1 of the Convention about the length of the criminal proceedings brought against him.

THE LAW The Court received the following declaration from the Government: “I declare that the Government of Turkey offer to pay ex gratia to the applicant an all-inclusive amount of EUR 4,500 (four thousand five hundred euros) with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned application pending before the European Court of Human Rights. This sum, which also covers legal expenses connected with the case, shall be free of any tax that may be applicable and be paid in euros, to be converted into Turkish liras at the rate applicable at the date of payment, to a bank account named by the applicant and/or his duly authorised representative. It shall be payable within three months from the date of notification of the decision delivered by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights.

This payment will constitute the final settlement of the case. In the event of failure to pay this sum within the said three month period, the Government undertake to pay, until settlement, simple interest on the amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.” The Court received the following declaration signed by the applicant: “I note that the Government of Turkey are prepared to pay ex gratia to the applicant an all-inclusive amount of EUR 4,500 (four thousand five hundred euros) with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned application pending before the European Court of Human Rights.

This sum, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as legal costs and expenses connected with the case, shall be paid in euros, to be converted into Turkish liras at the rate applicable at the date of payment, to a bank account named by me. It shall be payable within three months from the date of notification of the decision delivered by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three month period, the Government undertake to pay, until settlement, simple interest on the amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.

I accept the proposal and waive any further claims against Turkey in respect of the facts of this application. I declare that this constitutes a final settlement of the case. This declaration is made in the context of a friendly settlement which the Government and I have reached.” The Court takes note of the friendly settlement reached between the parties. It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols and finds no public policy reasons to justify a continued examination of the application (Article 37 § 1 in fine of the Convention). In view of the above, it is appropriate to discontinue the application of Article 29 § 3 and to strike the case out of the list.

For these reasons, the Court unanimously Decides to strike the application out of its list of cases. F. Elens-Passos F. Tulkens Deputy Registrar President