TILKI v. TURKEY

DECIZIE FINALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 39420/08 de către Hasan TİLKİ împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așeză la 5 iulie 2011 în calitate de comitet compus din: David Thór Björgvinsson, președinte, Giorgio Malinverni, Guido Raimondi, judecători și Françoise Elens-Passos, grefier adjunct al secțiunii; Având în vedere cererea depusă la 1 august 2008, având în vedere decizia parțială adoptată la 6 iulie 2010, având în vedere deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Hasan Tilki, este un național turc născut în 1967 și trăiește în Muș. Guvernul turc (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. Potrivit argumentelor din dosar, la 10 februarie 2000, reclamantul a fost arestat pe suspectul de a fi membru al lui Hizbullah , o organizație ilegală. La 17 februarie 2000, reclamantul a fost adus în fața procurorului public și a judecătorului de investigare, care a ordonat ulterior detenția anterioară. La 3 iulie 2000, procurorul public de la Curtea de Securitate de Stat Adana a depus un proiect de pronunțare împotriva reclamantului și a altor nouă persoane în acuzația de a încerca să submineze ordinul constituțional prin forță. La 28 iulie 2000, în apelurile sale de apărare la instanța de judecată, reclamantul a reafirmat declarațiile pe care le-a făcut în fața procurorului public și a judecătorului de investigare. În urma eliminării Curților de Securitate de Stat prin Legea nr. 5190, procedurile penale împotriva reclamantului au fost reluate de cea de-a 7-a Divizie a Curții Adana Assize. Având în vedere dovezile din fața acesteia, la 18 octombrie 2004, instanța de primă instanță a condamnat reclamantul de a încerca să submineze ordinul constituțional și de a-l condamna la închisoare pe viață. La 20 iunie 2005, Curtea de Casație a anulat această hotărâre atât pe fond, cât și pe motive procedurale, precum și a trimis cazul la instanța de primă instanță pentru o examinare suplimentară. La 8 octombrie 2007, procurorul public de la Tribunalul Adana Assize a depus un nou proiect de pronunțare împotriva reclamantului pentru acuzații de crimă și răpire. La 10 octombrie 2007, instanța de primă instanță a condamnat încă o dată reclamantul în calitate de acuzat. La 30 aprilie 2009, Curtea de Casație a susținut condamnarea reclamantului. HOTĂRÂREA Reclamantul s-a plâns, în principiu, în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție, cu privire la durata procedurii penale împotriva acestuia, care, în măsura în care este cazul, prevede următoarele: „În determinarea de a ... orice acuzație penală împotriva lui, toată lumea are dreptul la o ... audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...“ Prin scrisoarea din 14 februarie 2011, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cererea. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Je classé que le Gouvernement de la République de Turquie offre de verser au réquérant, M. Hasan Tilki, la somme de 5 000 euro (cinq mille), couvrant tout préalable matériel et moral, somme qu’il considère comme apropriée à la lumière de la jurisprudență de la Cour. Cette somme sera convertie en livres turques au taux applicable à la date du paiement, et exonere de toute taxa éventuale aplicabile. Elle sera payée dans les trois moi suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformement à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’homme. Apartament de reglement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à comter de l’expiration de acesta et jusqu’au règlement Effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ce verse vaudra règlement définitif de l’affaire. Le Gouvernement conseilère que la procédure interne engagée par la partie requisante a connu une durée excesive au sens de la jurisprudență bien établie de la Cour (Daneshpayeh c. Turquie , n 21086/04, 16 juillet 2009). Il invită respectarea la Cour à dire dire qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la recherche et à la rayer du roule conformment à l’article 37 de la Convention.” Într-o scrisoare din 11 martie 2011 reclamantul a exprimat opinia că suma menționată în declarația guvernului era inacceptabil scăzută. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § 1 litera (c) permite Curtea, în special, să elimine o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; Van Houten c. Olanda (striking out), nr. 25149/03, § 33, ECHR 2005 IX; Sindicatul lucrătorilor din transport suedezi c. Suedia (striking out), nr. 53507/99, § 24, 18 iulie 2006; Kalanyos și alții c. România , nr. 57884/00, § 25, 26 aprilie 2007; WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007; Sulwińska c. Polonia (dec.) nr. 28953/03, 18 septembrie 2007; Stark și alții c. Finlanda (striking out), nr. 39559/02, § 23, 9 octombrie 2007; Silva Marrafa v Portugal (dec.) nr. 56936/08, 25 mai 2010; și Karal c. Turquie (dec. nr. 44655/09, 29 martie 2011). Curtea a stabilit în mai multe cazuri, inclusiv cele împotriva Turciei, practica sa privind plângerile privind încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, CEDO 2000 VII; Tendik și alții c. Turcia , nr. 23188/02, § 31, 22 decembrie 2005; Ebru și Tayfun Engin Çolak v. Turcia , nr. 60176/00 , §§ 80-81, 30 mai 2006; Ayık v. Turcia , nr. 10467/02 , § 26 , 21 octombrie 2008 și Daneshpayeh v. Turcia , nr. 21086/04 , §§ 28-29, 16 iulie 2009 . În declarația sa unilaterală, Guvernul recunoaște că durata procedurilor penale în cauză a depășit cerințele de timp rezonabil prevăzute la art. 6 § 1 din Convenție și propune să plătească suma de 5.000 EUR ca compensare pentru daune morale și materiale. Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate în ceea ce privește termenii declarației guvernului contestat și modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; hotărăște să scoată restul cererii din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. Françoise Elens-Pasos David Thór Björgvinsson Președintele adjunct al grefierului

SECOND SECTION

FINAL DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 39420/08

by Hasan TİLKİ

against Turkey

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 5 July 2011 as a Committee composed of:

David Thór Björgvinsson,

President,

Giorgio Malinverni,

Guido Raimondi,

judges,

and Françoise Elens-Passos,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 1 August 2008,

Having regard to the partial decision adopted on 6 July 2010,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Hasan Tilki, is a Turkish national who was born in 1967 and lives in Muș. The Turkish Government (“the Government”) were represented by their Agent.

According to the submissions in the case file, on 10 February 2000 the applicant was arrested on suspicion of membership of

Hizbullah

, an illegal organisation.

On 17 February 2000 the applicant was brought before the public prosecutor and the investigating judge, who subsequently ordered his pre-trial detention.

On 3 July 2000 the public prosecutor at the Adana State Security Court filed a bill of indictment against the applicant and nine other persons on the charge of attempting to undermine the constitutional order by force.

On 28 July 2000, in his defence submissions to the trial court, the applicant reaffirmed the statements he had made before the public prosecutor and the investigating judge.

Following the abolition of State Security Courts by Law no. 5190, the criminal proceedings against the applicant were resumed by the 7th Division of the Adana Assize Court.

In the light of the evidence before it, on 18 October 2004 the first-instance court convicted the applicant of attempting to undermine the constitutional order and sentenced him to life imprisonment.

On 20 June 2005 the Court of Cassation quashed that judgment both on the merits and on procedural grounds, and remitted the case to the first-instance court for further examination.

On 8 October 2007 the public prosecutor at the Adana Assize Court filed a new bill of indictment against the applicant on charges of murder and abduction.

On 10 October 2007 the first-instance court once more convicted the applicant as charged.

On 30 April 2009 the Court of Cassation upheld the applicant’s conviction.

THE LAW

The applicant complained, in substance, under Article 6 §

1 of the Convention about the length of the criminal proceedings against him which, in so far as relevant, provides as follows:

“In the determination of ... any criminal charge against him, everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal ... ”

By letter dated 14 February 2011 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.

The declaration provided as follows:

“Je déclare que le Gouvernement de la République de Turquie offre de verser au requérant, M. Hasan Tilki, la somme de 5

000 (cinq mille) euros, couvrant tout préjudice matériel et moral, somme qu’il considère comme appropriée à la lumière de la jurisprudence de la Cour.

Cette somme sera convertie en livres turques au taux applicable à la date du paiement, et exempte de toute taxe éventuellement applicable. Elle sera payée dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire.

Le Gouvernement considère que la procédure interne engagée par la partie requérante a connu une durée excessive au sens de la jurisprudence bien établie de la Cour (

Daneshpayeh c. Turquie

, n

o

21086/04, 16 juillet 2009). Il invite respectueusement la Cour à dire qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête et à la rayer du rôle conformément à l’article 37 de la Convention.”

In a letter of 11 March 2011 the applicant expressed the view that the sum mentioned in the Government’s declaration was unacceptably low.

The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article 37 § 1 (c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1 (c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.

To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the

Tahsin Acar

judgment (

Tahsin Acar v. Turkey

, [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI;

Van Houten v. the Netherlands

(striking out), no. 25149/03, §

33, ECHR 2005

‑

IX;

Swedish Transport Workers Union v. Sweden

(striking out), no. 53507/99, § 24, 18 July 2006;

Kalanyos and Others v.

Romania

, no.

57884/00, § 25, 26 April 2007;

WAZA Spółka z o.o. v. Poland

(dec.) no.

11602/02, 26 June 2007;

Sulwińska v. Poland

(dec.) no.

28953/03, 18

September 2007;

Stark and Others v. Finland

(striking out), no.

39559/02, § 23, 9 October 2007;

Silva Marrafa v Portugal

(dec.) no.

56936/08, 25 May 2010; and

Karal c. Turquie

(dec.) no.

44655/09, 29

March 2011).

The Court has established in a number of cases, including those brought against Turkey, its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time (see, for example,

Frydlender v. France

[GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000

‑

VII;

Tendik and Others v. Turkey

, no. 23188/02, § 31, 22 December 2005;

Ebru and Tayfun Engin Çolak v. Turkey

, no. 60176/00, §§ 80-81, 30 May 2006;

Ayık v.

Turkey

, no. 10467/02, § 26, 21 October 2008; and

Daneshpayeh v.

Turkey

, no. 21086/04, §§ 28-29, 16 July 2009).

In its unilateral declaration, the Government recognizes that the length of criminal proceedings in question exceeded the reasonable time requirement of Article 6 § 1 of the Convention, and proposes to pay the sum of EUR

5,000 as compensation for moral and material damages.

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c)).

Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1

in fine

).

For these reasons, the Court unanimously

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declaration and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

to strike the remainder of the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.

Françoise Elens-Passos

David Thór Björgvinsson

Deputy Registrar

President