ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1440/2021

Ședința publică din data de 9 iunie 2021

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prealabil, se cuvine menționat că potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. (...)".

Prin cererea înregistrată la 09.03.2018 pe rolul Tribunalului Ilfov, secția Civilă, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ilfov și B. - Sucursala București, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate că a intervenit prescripția obligației principale și s-a stins dreptul material la acțiune cu privire la obligația principală în cuantum de 669.813,88 RON, iar, pe cale de consecință, să constate stingerea ipotecii legale de rang I, odată cu prescrierea/stingerea obligației principale și să dispună radierea din cartea funciară a ipotecii înscrise în favoarea pârâtei.

Prin încheierea din 18.09.2018, Tribunalul Ilfov, secția Civilă a admis cererea formulată de reclamantă și a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a S.C. C. S.R.L.

Pârâtul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ilfov a invocat, pe calea întâmpinării, excepția lipsei calității sale procesuale pasive, care a fost admisă prin încheierea din 19.02.2019.

Prin sentința civilă nr. 1454/16.05.2019, Tribunalul Ilfov, secția Civilă a admis acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtele B. - Sucursala București și S.C. C. S.R.L., a constatat prescris dreptul pârâtei de a cere executarea silită a sumei de 669.813,88 RON, rezultată din titlul executoriu constând în contractul de linie de credit nr. x/25.11.2005 și a contractului de ipotecă autentificat sub nr. x/25.11.2005; a dispus radierea din cartea funciară nr. x a notării ipotecii de rang I asupra imobilului-teren extravilan în suprafață de 7.000 mp, situat în comuna Gruiu, sat Siliștea Snagovului, tarla 1/II, parcelă 10/II/30, județul Ilfov, cu nr. cadastral x.

Împotriva acestei sentințe, D., reprezentată prin S.C. C. S.R.L. a declarat apel, care a fost anulat ca insuficient timbrat prin decizia civilă nr. 462/A/02.06.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Pentru a decide astfel, instanța de prim control judiciar a reținut în esență că, raportat la dispozițiile art. 37 din O.U.G. nr. 80/2013, împrejurarea că partea a arătat că nu mai susține critica adusă soluției de constatare ca prescris a dreptului la acțiunea pentru obligația principală nu prezintă nicio relevanță în cauză sub aspectul cuantumului taxei judiciare de timbru datorate pentru calea de atac declarată, care trebuie privită în ansamblul ei.

Împotriva acestei decizii, E. (fosta D., reprezentată prin S.C. C. S.R.L.) a declarat recurs, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei pentru o nouă judecată instanței de apel.

În motivare, a arătat că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității și a evocat dispozițiile art. 406 C. proc. civ., subliniind că, potrivit acestor norme legale, reclamantul putea renunța oricând la judecată, în tot sau în parte, fără a se face distincție cu privire la aspectul timbrării. Astfel, a susținut recurenta-pârâtă că în urma solicitării instanței de apel de a achita suma de 5.151,56 RON, cu titlu de taxă judiciară de timbru, a renunțat la criticile îndreptate împotriva primului capăt de cerere și a achitat taxa judiciară de timbru aferentă celor care priveau soluția dată celui de-al doilea capăt de cerere.

Potrivit autoarei căii de atac, instanța de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, împrejurare ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În continuare, a evocat dispozițiile art. 425 C. proc. civ. și a arătat că instanța de apel a încălcat obligațiile impuse de acestea, de a expune în detaliu în considerente situația de fapt, de a o încadra în drept, de a examina argumentele părților și de a prezenta punctul de vedere al instanței cu privire la acestea, precum și raționamentul logico-juridic care a fundamentat hotărârea.

Recurenta-pârâtă a înțeles să subsumeze această critică motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În final, a evocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului și casarea deciziei atacate.

La 14.10.2020 intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-pârâtă a răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare puteau să depună puncte de vedere la raport; nicio parte nu și-a prezentat punctul de vedere.

Recursul a fost admis în principiu la 07.04.2021, stabilindu-se termen pentru astăzi, în vederea soluționării lui.

Analizând actele dosarului, precum și decizia atacată, prin prisma criticilor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Prima critică adusă deciziei atacate este fundamentată pe împrejurarea că deși a renunțat la criticile îndreptate împotriva soluției date primului capăt de cerere și și-a îndeplinit în rest obligația de timbrare, instanța de apel a anulat apelul ca insuficient timbrat, încălcând astfel, în opinia recurentei-pârâte, dispozițiile art. 406 C. proc. civ. în acest context, autoarea căii de atac a susținut posibilitatea renunțării la judecată, indiferent de momentul timbrării cererii.

Aceste critici au fost încadrate în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Criticile autoarei căii de atac sunt nefondate.

Așa cum este reglementată de prevederile art. 406 C. proc. civ., renunțarea la judecată este o formă de manifestare a principiului disponibilității, pe care legea o pune doar la îndemâna reclamantului; așadar, acesta "poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte (...)."

Interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 406 alin. (1) și (5) C. proc. civ. relevă că reclamantul poate renunța la judecată atât în fața instanței de fond, cât și în apel sau în căile extraordinare de atac, caz în care instanța va lua act de renunțare și va dispune anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză.

Desigur, renunțarea la judecată poate fi expresia unei manifestări de voință a pârâtului-reclamant, în ipoteza în care acesta a formulat o cerere reconvențională, precum și a titularilor cererilor de atragere a terților în proces, cu privire la cererile lor.

Prin urmare, legiuitorul a recunoscut acest drept numai reclamantului, nu și celui chemat în judecată, cel dintâi fiind titularul acțiunii de care în temeiul principiului disponibilității poate dispune.

În speță, având în vedere calitatea de pârâtă a recurentei, toată construcția tezei sale este eronată, acestei părți nefiindu-i aplicabile prevederile art. 406 C. proc. civ.

Așadar, autoarea căii de atac nu putea uza de instituția renunțării la judecată în condițiile textului de lege indicat.

În continuare, Înalta Curte reține că potrivit art. 1 și art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013, obligația de a achita taxa judiciară de timbru este o obligație legală care se impune, excepție făcând acele situații expres prevăzute, tuturor persoanelor fizice sau juridice care învestesc instanțele judecătorești cu soluționarea unei cereri ori, cum este cazul în speță, a unei căi de atac.

Iar dispozițiile art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 prevăd că taxele judiciare de timbru se achită anticipat și în cazul în care dovada achitării taxei judiciare de timbru nu este atașată cererii, părții i se acordă un termen de 10 zile în care are posibilitatea de a face dovada îndeplinirii acestei obligații, cu trimitere expresă la art. 200 alin. (3) C. proc. civ., care reglementează ipoteza regularizării cererii de chemare în judecată.

Obligația achitării anticipate a taxei în apel este reglementată și de dispozițiile art. 470 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora la cererea de apel se atașează dovada achitării taxei judiciare de timbru, cerință prevăzută sub sancțiunea nulității, cu mențiunea că lipsa dovezii achitării taxei de timbru poate fi complinită până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată în apel.

Toate căile de atac, inclusiv apelul, au un caracter unitar, care determină analiza tuturor criticilor și care nu îngăduie rezolvarea lor segmentată, prin raportarea soluției la fiecare motiv în parte.

De aceea, spre deosebire de taxa judiciară de timbru datorată pentru judecata în primă instanță, în cazul acțiunilor evaluabile în bani, taxa judiciară de timbru aferentă apelului este datorată prin raportare la întreaga sumă contestată în cererea de apel, privită în ansamblu, iar nu la fiecare capăt al cererii de chemare în judecată, în acest sens se cuvin menționate dispozițiile art. 23 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora "Cererile pentru exercitarea apelului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, în cazul cererilor și acțiunilor evaluabile în bani, dar nu mai puțin de 20 RON."

Mai mult, obligația de plată anticipată a taxei judiciare de timbru relevă că niciun act, excepție sau cerere nu poate fi pusă în discuția părților sau analizată de instanța de judecată anterior achitării acestei taxe, legala învestire a instanței realizându-se în momentul îndeplinirii acestei obligații.

Aceste concluzii derivă și din prevederile art. 37 din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora în cazul în care se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se ține cont de reducerea ulterioară.

Așa fiind, taxa judiciară de timbru stabilită pentru soluționarea căii de atac exercitate, indiferent de modificările aduse cererii de apel, rămâne cea inițială, restrângerea motivelor de apel neputând determina diminuarea taxei datorate.

Așadar, în lipsa îndeplinirii obligației stabilite în sarcina sa în raport cu limitele și cadrul procesual stabilit chiar de autoarea căii de atac, măsura anulării apelului ca insuficient timbrat apare ca fiind legală, instanța de prim control judiciar pronunțând o decizie în conformitate cu dispozițiile legale mai sus indicate.

În argumentarea nelegalității deciziei atacate, recurenta-pârâtă a mai invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., afirmând că obligația impusă de prevederile art. 425 C. proc. civ. cu privire la expunerea detaliată în considerente a situației de fapt, a încadrării acesteia în drept, a examinării argumentelor părților și a prezentării punctului de vedere al instanței cu privire la acestea, precum și a raționamentului logico-juridic care a fundamentat hotărârea nu a fost îndeplinită de către instanța de apel.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile oferite de art. 6.1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părților de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată, care, în acest scop, trebuie să procedeze la un examen efectiv și consistent al argumentelor și probelor administrate, pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt.

Așadar, obligația de motivare impune o apreciere atașată de natura cauzei și de circumstanțele sale, motivarea unei hotărâri fiind înțeleasă ca un silogism logic, de natură a o explica în mod inteligibil, ceea ce nu presupune un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de părți, ci la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția.

Analiza deciziei recurate relevă că instanța de apel a reținut și a înlăturat susținerile părților, explicând de o manieră convingătoare raționamentul juridic pe care l-a adoptat în pronunțarea soluției de anulare a apelului, așa încât hotărârea sa creează transparența asupra silogismului judiciar.

Recurenta-pârâtă a indicat în mod expres și motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă examinarea memoriului de recurs impune concluzia că nicio critică aptă sa poată fi încadrată în acest text de lege nu a fost expusă.

Or, în lipsa unor asemenea critici, controlul de legalitate nu poate fi exercitat, astfel că și acest motiv se cuvine a fi înlăturat.

Așa fiind, având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că decizia atacată este legală, motivele de recurs invocate nejustificând casarea ei, astfel încât, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge calea de atac exercitată ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă E. împotriva deciziei civile nr. 462/A/02.06.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 iunie 2021.