ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 13/2022

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 13/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 18 ianuarie 2022

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 12.09.2017, sub nr. x/2017 reclamanta S.C. A.- S.A., în contradictoriu cu pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 287.268,78 RON reprezentând creanță certă, lichidă și exigibilă, constând în contravaloarea facturii nr. x din data de 15.06.2017, reprezentând penalități de întârziere la plata facturilor neachitate la termen conform Contractului de furnizare a energiei pentru locurile de consum alimentate din rețeaua de contact feroviară nr. 228/22.12.2016, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR - S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată dar și cerere de chemare în garanție a Ministerului Transporturilor și a Autorității pentru Reforma Feroviară prin care a solicitat obligarea acestora la plata sumei de 287.268,78 RON reprezentând pretențiile solicitate de reclamanta S.C. A. - S.A., în situația în care instanța de judecată ar admite cererea de chemare în judecată formulată de aceasta.

Reclamanta S.C. A. S.A. a formulat răspuns la întâmpinare solicitând respingerea apărărilor formulate și argumentelor invocate prin întâmpinare.

Ministerul Transporturilor a formulat întâmpinare împotriva cererii de chemare în garanție arătând că au fost depășite termenele prevăzute de lege, motiv pentru care a solicitat respingerea acesteia ca tardiv formulată.

Ministerul Transporturilor a formulat, la rândul său, cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.

La data de 9.05.2018 reclamanta S.C. A. S.A. a formulat cerere de modificare și precizare al cuantumului obiectului cererii de chemare în judecată, în sensul reducerii pretențiilor la suma de 277.946,55 RON.

Autoritatea pentru Reformă Feroviară a formulat întâmpinare la cererea de chemare în garanție formulată de pârâta C.F.R. Călători - S.A., prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de chemare a sa în garanție ca neîntemeiată.

Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de garanție formulată de chematul în garanție Ministerul Transporturilor.

Prin încheierea de ședință din data de 03.10.2018, tribunalul a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Societatea Nationala de Transport Feroviar de Calatori CFR Călători S.A. împotriva Ministerului Transporturilor și a Autorității pentru Reforma Feroviară. De asemenea, a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Transporturilor împotriva Ministerului Finanțelor Publice.

Prin decizia civilă nr. 2365/19.11.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a fost admis apelul formulat de apelanta-pârâtă Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Calatori S.A. împotriva încheierii din 03.10.2018 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, a fost anulată în parte încheierea atacată, în sensul că a fost admisă în principiu cererea de chemare în garanție a Ministerului Transporturilor și a Autorității pentru Reforma Feroviară, formulată de pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Calatori CFR Calatori S.A., au fost păstrate celelalte dispoziții și a fost trimisă cauza spre continuarea judecății aceleiași instanțe.

La termenul de judecată din data de 10.05.2019, tribunalul a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de chemata în garanție Autoritatea pentru Reformă Feroviară, și a rămas în pronunțare asupra acestei excepții și asupra fondului cauzei.

Prin sentința civilă nr. 1451/24.05.2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Calatori S.A., astfel cum a fost precizată și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 277.946,55 RON, reprezentând penalități de întârziere calculate pentru perioada 15.03.2017-17.05.2017; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 6.384,46 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de chemata în garanție, Autoritatea pentru Reformă Feroviară; a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu chemata în garanție Autoritatea Pentru Reforma Feroviară ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu chematul în garanție Ministerul Transporturilor și a obligat chematul în garanție Ministerul Transporturilor la plata către pârâtă a sumei de 277.946,55 RON, cu titlu de daune-interese și la plata către pârâtă a sumei de 12.768,92 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. și chematul în garanție Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor.

Pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători C.F.R. Călători"- S.A. a solicitat admiterea căii de atac și respingerea cererii de chemare în judecată.

Chematul în garanție Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor a solicitat admiterea căii de atac pentru lipsa calității procesuale, iar, în subsidiar, respingerea cererii de chemare în garanție și, tot în subsidiar, în măsura în care nu se va respinge cererea de chemare în garanție, admiterea cererii de chemare în garanție a Autorității pentru Reforma Feroviară și a Ministerului Finanțelor Publice.

Prin decizia nr. 1820/A din 8 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă au fost respinse apelurile formulate de apelanta-pârâtă Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" și de apelantul-chemat în garanție Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și împotriva sentinței civile nr. 1451/24.05.2019 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017 având ca obiect pretenții, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. - S.A. ca nefondate. A fost respinsă cererea apelantei SNTFC CFR Călători de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

La 8 ianuarie 2021, chematul în garanție Ministerul Transporturilor, Infrastructurii a declarat recurs împotriva deciziei 1820/A din 8 decembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând, admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurentul arată că cererea de chemare în garanție nu a fost formulată în termen, respectiv prin întâmpinarea formulată în cauză, însă, cu toate acestea prima instanță a respins excepția tardivității.

Recurentul susține că cererea de chemare în garanție este inadmisibilă întrucât izvorul pretențiilor reclamantei îl constituie un contract în raport cu care Ministerul Transporturilor și Infrastructurii are calitatea de terț.

Referitor la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a arătat că, decizia atacată cuprinde motive străine de natura pricinii. Astfel, dispozițiile art. 38 și 39 din O.U.G. nr. 12/1998 au fost aplicate de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii până la preluarea acestor atribuții de către Autoritatea de Reformă Feroviară.

Contractele de servicii publice se aprobă de Guvern, iar stabilirea duratei acestora se face cu respectarea prevederilor art. 4 și 5 din Regulamentul CE nr. 1370/2007. Aceste dispoziții legale fac referire la Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A., iar nu la pârâta din prezenta cauză, ca urmare, acestea nu pot fi invocate drept temei al calității de garant a recurentului.

Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul arată că, nici contractul de servicii publice pentru perioada 1 ianuarie 2016-2 decembrie 2019 nu poate fi invocat drept temei pentru calitatea de garant a acestuia, motiv pentru care consideră că instanța de apel a interpretat eronat dispozițiile art. 38 și 39 din O.U.G. nr. 12/1998 și ale art. 4 și 5 din Regulamentul CE nr. 1370/2007.

Judecând cererea de chemare în garanție formulată de către Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A., prima instanță a respins-o ca inadmisibiliă prin încheierea din 3.10.2018, iar ca urmare a admiterii apelului împotriva acesteia, a fost admisă în principiu cererea de chemare în garanție. Așadar, nu se pot reține susținerile instanței de apel privind autoritatea de lucru judecat, deoarece nu vizează fondul cererii de chemare în garanție.

Instanța de apel nu a motivat decizia în acord cu art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. întrucât, în justificarea măsurii de respingere a apelului a făcut referire la încheierea din 3 octombrie 2018, iar nu la sentința atacată, motiv pentru care aspectele reținute de către instanța de apel nu pot conduce logic și convingător la soluția cuprinsă în dispozitiv.

Recurentul-pârât a susținut că au fost încălcate dispozițiile art. 72 C. proc. civ. întrucât nu există un raport juridic între cele două părți, respectiv între SNTFC CFR Călători S.A. și chematul în garanție, care să îi permită pârâtei să se îndrepte împotriva chematului în garanție. Chiar dacă pârâta a căzut în pretenții, aceasta nu are nicio legătură cu recurentul, acesta nefiind parte în vreun contract și ca atare, nu există vreo obligație legală sau contractuală în temeiul căreia să poată răspunde în situația în care pârâta va fi obligată la plată. În cauză nu a operat o transmitere cu titlu oneros a unui drept subiectiv de la recurent la SNTFC CFR Călători S.A., drept urmare recurenul nu are obligația de garanție sau de despăgubire.

Se mai arată că legătura de cauzalitate dintre plata cu întârziere a facturilor la energia electrică și plata compensației de la bugetul de stat nu există de fapt, iar plata cu întârziere a acestor facturi nu este imputabilă recurentului.

Astfel, instanța de apel a justificat menținerea calității de chemat în garanție a recurentului, motivând prin considerente străine de natura cauzei.

Prima instanță a reținut culpa pârâtei în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor ce-i revin din contractul nr. x/2016, drept pentru care a obligat-o la plată.

Recurentul-pârât arată că plata compensației către pârâtă își are izvorul în dispozițiile legale, care nu privesc nicio obligație de garanție în sarcina acestuia, prin urmare, nu poate fi reținută vreo faptă culpabilă a acestuia deoarece și-a îndeplinit obligațiile când a avut temeiul de plată, iar dispozițiile legale nu stabilesc în sarcina recurentului obligația de a achita energia electrică consumată de pârâtă.

Recurentul arată că instanța de apel a respins nelegal cererea recurentului privind chemarea în garanție a Autorității pentru Reformă Feroviară și a Ministerului Finanțelor Publice, deși, începând cu anul 2017, actele adiționale la contractele de servicii publice s-au încheiat cu Autoritatea pentru Reformă Feroviară și au fost aprobate prin decizie a președintelui acestei instituții care este o instituție publică distinctă de recurent, cu personalitate juridică proprie, finanțată integral de la buget.

Începând cu luna iulie 2017, odată cu preluarea activității de acordare a compensațiilor către operatorii de transport feroviar de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară, sumele reprezentând compensații au fost solicitate de către această parte care a efectuat și plata către operatorii de transport pe calea ferată.

În lipsa alocării unor fonduri pentru achitarea sumelor solicitate cu ocazia rectificării bugetare, recurentul, ca ordonator principal de credite, se află în imposibilitatea executării obligațiilor de plată stabilite în sarcina sa, inclusiv prin hotărâri judecătorești. Ca atare, numai prin admiterea cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor se poate ajunge ca debitorul din acțiunea principală să fie în măsură să-și execute obligația stabilită prin hotărâre judecătorească.

În concluzie, arată recurentul, obligația de a asigura fondurile necesare ordonatorilor de credite pentru a plăti sumele de bani la care se pretinde îndreptățită reclamanta SNTFC CFR Călători S.A. constituie un temei suficient care să justifice calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice prin instituția procesuală a chemării în garanție.

Intimata-reclamantă SC. A. a formulat întâmpinare, la 29 martie 2021, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimata-pârâtă SNTFC CFR Călători S.A. a formulat întâmpinare, la 30 martie 2021, prin care a invocat excepția nulității recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 5 iulie 2021, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ., părțile nedepunând puncte de vedere.

Prin încheierea din 2 noiembrie 2021, a fost admis în principiu recursul. Totodată, a fost prorogată discutarea excepției nulității recursului.

La termenul din 18 ianuarie 2022, analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat pentru considerentele ce succed.

Printr-o primă critică, recurentul reiterează faptul că excepția tardivității cererii de chemare în garanție a fost respinsă în mod greșit.

Referitor la această critică se constată că sunt fondate apărările pârâtei Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Calatori S.A., în sensul că tardivitatea și inadmisibilitea cererii de garanție nu mai poate fi repusă în discuție.

Astfel, încheierea din data de 03.10.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Calatori CFR Calatori S.A. împotriva Ministerului Transporturilor și a Autorității pentru Reformă Feroviară a fost anulată prin decizia nr. 2365/19.11.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă,.

Prin aceeași decizie a fost admis apelul formulat de pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. și s-a admis în principiu cererea de chemare în garanție a Ministerului Transporturilor și a Autorității pentru Reformă Feroviară formulată de către pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A..

Întrucât această decizie se opune cu autoritate de lucru judecat, în condițiile art. 430 C. proc. civ., criticile recurentului vor fi înlăturate ca, de altfel, și cele potrivit cărora cererea de chemare în garanție este inadmisibilă, recurentul reiterând susținerile din cererea de apel că izvorul pretențiilor reclamantei îl constituie un contract în raport cu care Ministerul Transporturilor și Infrastructurii are calitatea de terț.

Înalta Curte reține că, în mod corect a argumentat instanța de apel că existența raportului de subordonare dintre pârâtă și chemații în garanție, respectiv Ministerul Transporturilor și Autoritatea pentru Reformă Feroviară, a fost dezlegat prin considerentele deciziei civile nr. 2365/19.11.2018 pronunțate de Curtea de Apel, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2017 prin care s-a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 38 și 39 din O.U.G. nr. 12/1998 coroborate cu prevederile Regulamentului CE nr. 1370/2007, al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007, între pârâtă și Ministerul Transporturilor s-a încheiat contractul de servicii publice pentru perioada 1 ianuarie 2016 - 2 decembrie 2019.

Întrucât instanța de apel care a soluționat apelul împotriva încheierii din data de 03.10.2018 a fundamentat soluția referitoare la admisibilitatea cererii de chemare în garanție pe existența contractului încheiat de pârâtă cu chematul în garanție, criticile recurentului pe acest aspect contravin autorității de lucru judecat a deciziei instanței de apel, astfel cum a susținut și pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Calatori CFR Calatori S.A..

Referitor la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul susține că decizia atacată cuprinde motive străine de natura pricinii, deoarece deși contractele de servicii publice se aprobă de Guvern, iar stabilirea duratei acestora se face cu respectarea prevederilor art. 4 și 5 din Regulamentul CE nr. 1370/2007, aceste dispoziții legale fac referire la Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A., iar nu la chematul în garanție, ca urmare acestea nu pot fi invocate drept temei legal al calității de garant a recurentului.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea cuprinde numai motive străine de natura pricinii, prin urmare incidența textului de lege survine doar dacă hotărârea conține în integralitate motive străine.

Critica invocată din perspectiva acestui motiv de nelegalitate nu vizează faptul că hotărârea conține numai motive străine de natura pricinii ci se învederează calitatea de terț față de raportul juridic dedus judecății a chematului în garanție, ceea ce nu se subsumează motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul arată că instanța de apel a interpretat eronat dispozițiile art. 38 și 39 din O.U.G. nr. 12/1998 și ale art. 4 și 5 din Regulamentul CE nr. 1370/2007 întrucât contractul de servicii publice pentru perioada 1 ianuarie 2016-2 decembrie 2019 nu poate fi invocat drept temei pentru calitatea de garant a acestuia.

Referitor la raportul juridic dedus judecății, Înalta Curte constată că instanța de apel a reținut în mod corect că, între pârâta SNTFC "CFR Călători" S.A. și chematul în garanție Ministerul Transporturilor, s-a încheiat un contract de servicii publice pentru perioada 1 ianuarie 2016-2 decembrie 2019, aprobat prin H.G. nr. 231/2016, contract prin care s-au stabilit obligațiile reciproce ale CFR Călători S.A. și ale Ministerului Transporturilor, în conformitate cu prevederile art. 38 și 39 din O.U.G. nr. 12/1998 coroborate cu prevederile Regulamentului CE nr. 1370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007, iar la art. 4.1 Ministerul Transporturilor și-a asumat prin contract obligația de a achita lunar pârâtei compensația necesară transportului feroviar public de călători.

Prin urmare sunt greșite susținerile recurentului privind încălcarea dispozițiilor art. 72 C. proc. civ., motivat de inexistența raporturilor juridice între cele două părți, respectiv între pârâta SNTFC CFR Călători S.A. și chematul în garanție, care să îi permită pârâtei să se îndrepte împotriva chematului în garanție, în condițiile în care aceste raporturi rezultă cu evidență din dispozițiile legale menționate, care au fost corect aplicate prin decizia recurată.

Astfel, conform art. 72 C. proc. civ. partea interesată, în cauză pârâta, poate să cheme în garanție o terță persoană, împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separată în garanție sau despăgubiri, prin urmare legea nu exclude calitatea de terț a chematului în garanție față de raportul juridic principal.

Raportat la aceste dispoziții, sunt nefondate și susținerile recurentului că pentru formularea cererii de chemare în garanție ar fi fost necesară existența unei transmiteri cu titlu oneros a unui drept subiectiv de la recurent la SNTFC CFR Călători S.A..

Legătura de cauzalitate dintre plata cu întârziere a facturilor la energia electrică și plata compensației de la bugetul de stat rezultă din obligațiile legale asumate de recurentul-chemat în garanție prin semnarea contractului de servicii publice pentru perioada 1 ianuarie 2016-2 decembrie 2019, iar plata cu întârziere a facturilor este imputabilă recurentului, pentru că nu a respectat dispozițiile contractuale prin asigurarea disponibilităților bănești pentru plata acestora.

Înalta Curte va înlătura și criticile prin care recurentul contestă culpa reținută de instanța devolutivă în privința încălcării obligațiilor asumate întrucât aspectele de fond excedează atribuțiilor exercitate de instanța de recurs.

Recurentul a criticat și faptul că instanța de apel i-a respins nelegal cererea privind chemarea în garanție a Ministerului Finanțelor Publice și a Autorității pentru Reformă Feroviară.

Cu privire la cererea de chemare în garanție a Autorității pentru Reformă Feroviară s-a susținut că aceasta a fost respinsă în mod nelegal deoarece, în temeiul art. 6 alin. (1), (2) și 3 din O.U.G. nr. 62/2016 aprobată prin Legea nr. 53/2017, începând cu anul 2017, actele adiționale la contractele de servicii publice se încheie cu Autoritatea pentru Reformă și se aprobă prin decizie a președintelui ARF.

Și această critică va fi înlăturată având în vedere că instanța de apel a reținut în mod legal faptul că, raportat la pretențiile deduse judecății, respectiv penalitățile calculate pentru achitarea cu întârziere a facturilor de energie electrică emise in perioada martie 2017 - mai 2017, Autoritatea pentru Reformă Feroviară nu are calitate procesuală în cauză deoarece aceasta a preluat obligația de a achita compensația începând cu data de 3 iulie 2017.

Așadar, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Autorității pentru Reformă Feroviară și respingerea cererii de chemare în garanție din acest motiv, este o soluție legală și temeinică, astfel cum susține și pârâta.

În privința cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, criticile au vizat faptul că această parte coordonează în fapt acțiunile care țin de responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar prin elaborarea proiectului legii bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, iar plata sumelor reprezentând compensații se face în temeiul art. 5 O.U.G. nr. 12/1998 prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice.

Recurentul mai arată că nu și-a putut executa obligațiile din cauza lipsei alocării unor fonduri pentru achitarea sumelor solicitate cu ocazia rectificării bugetare, situație de care se face vinovat Ministerul Finanțelor.

Înalta Curte constată că prin încheierea pronunțată de prima instanță în data de 03.10.2018, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor, formulată de recurent.

Întrucât recurentul nu a formulat apel împotriva acestei încheieri rezultă că cele statuate de prima instanță cu privire la inadmisibilitatea cererii de chemare în garanție formulată de Ministerul Transporturilor împotriva Ministerului Finanțelor Publice se opun atât părților cât și instanței de control judiciar cu autoritate de lucru judecat, în condițiile art. 430 C. proc. civ.

Pentru rațiunile înfățișate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge ca nefondat recursul declarat de chematul în garanție Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor împotriva deciziei nr. 1820/A din 8 decembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de chematul în garanție Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor împotriva deciziei nr. 1820/A din 8 decembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 ianuarie 2022.