ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1231/2022

Ședința publică din data de 18 mai 2022

Asupra admisibilității în principiu a recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal la 5 octombrie 2016 sub nr. x/2016, reclamanții Comuna Limanu, prin Primar și Consiliul Local Limanu au chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să fie obligată aceasta la refacerea sau remedierea lucrărilor privind reamplasarea rețelei de canalizare/refulare și colectare a apelor uzate, conform proiectului privind amplasarea pe teren a acestor instalații în zona stației de pompare SP4.

La 28 octombrie 2016, pârâta S.C. A. S.A. a formulat cerere reconvențională, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să îi oblige pe reclamanți la emiterea procesului-verbal de recepție finală, având în vedere îndeplinirea atât a obligațiilor contractuale, cât și împlinirea termenului de 28 de zile după ultima dată de expirare a perioadei de notificare a defecțiunilor, în temeiul subclauzei 9.3 din condițiile speciale obligatorii, parte integrantă din contractul de execuție lucrări nr. x din 16 decembrie 2008.

Prin sentința civilă nr. 1876/2016 din 21 decembrie 2016, Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței generale a instanțelor de judecată, invocată de pârâta S.C. A. S.A. prin întâmpinare și, în baza dispozițiilor art. 554 alin. (1) din C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Camerei de Comerț și Industrie a României.

Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, prin încheierea din 25 ianuarie 2018, a respins excepțiile privind prescripția dreptului material la acțiune, a inadmisibilității acțiunii și a lipsei calității procesuale active a reclamantei Comuna Limanu, prin Primar și, prin sentința arbitrală nr. 71 din 19 noiembrie 2020, a admis în parte acțiunea reclamanților, a obligat pârâta la plata sumei de 266.050.85 RON, cu titlu de daune și a respins cererea reconvențională.

Împotriva acestor hotărâri, pârâta a formulat acțiune în anulare, iar prin sentința civilă nr. 64F/2021 din 7 aprilie 2021, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată acțiunea în anulare.

Împotriva acestei sentințe, pârâta S.C. A. S.A. a declarat recurs, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre o nouă judecată curții de apel, susținând că excepțiile inadmisibilității și prescripției dreptului material la acțiune nu au fost puse în dezbaterea contradictorie a părților, încălcându-se astfel principiul contradictorialității și cel al dreptului la apărare, iar cu privire la fondul cauzei s-a invocat încălcarea și aplicare greșită a normelor de drept material.

Intimații nu au formulat întâmpinare.

În cauză a fost întocmit, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., raportul asupra admisibilității recursului, în cuprinsul căruia s-a apreciat că recursul este inadmisibil.

Față de data începerii procesului, prin încheierea din 26 ianuarie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului către părți, cu mențiunea că acestea pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

În raport cu prevederile art. 248 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac, Înalta Curte reține următoarele:

Recursul are ca obiect sentința civilă nr. 64F/2021 din 7 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în soluționarea unei acțiuni în anulare.

Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., o hotărâre judecătorească este supusă numai căilor de atac expres prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul său.

Art. 613 alin. (4) din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. unic pct. 2 din Legea nr. 17/2017, în vigoare de la 24 martie 2017 prevede:

"Hotărârea curții de apel prin care se soluționează acțiunea în anulare este suspusă recursului".

Anterior acestei modificări legislative, anume la data formulării cererii de chemare în judecată - 5 octombrie 2016 - din economia art. 613 alin. (3) și (4) din C. proc. civ. se desprindea concluzia că numai hotărârea curții de apel prin care a fost admisă acțiunea în anulare a hotărârii arbitrale era supusă recursului, textul legal având următorul conținut:

"(3) Admițând acțiunea, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală și:

a) în cazurile prevăzute la art. 608 alin. (1) lit. a), b) și e), va trimite cauza spre judecată instanței competente să o soluționeze, potrivit legii;

b) în celelalte cazuri prevăzute la art. 608 alin. (1), va trimite cauza spre rejudecare tribunalului arbitral, dacă cel puțin una dintre părți solicită expres acest lucru. În caz contrar, dacă litigiul este în stare de judecată, curtea de apel se va pronunța în fond, în limitele convenției arbitrale. Dacă, însă, pentru a hotărî în fond, este nevoie de noi probe, curtea se va pronunța în fond după administrarea lor. în acest din urmă caz, curtea va pronunța mai întâi hotărârea de anulare și, după administrarea probelor, hotărârea asupra fondului, iar, dacă părțile au convenit expres ca litigiul să fie soluționat de către tribunalul arbitrai în echitate, curtea de apel va soluționa cauza în echitate.

(4) Hotărârile curții de apel, pronunțate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului".

Potrivit dispozițiilor art. 24, coroborat cu art. 27 din C. proc. civ., hotărârile judecătorești sunt supuse, sub aspectul căilor de atac, motivelor și termenelor legii în vigoare la data la care a început procesul, în speță, relevantă fiind data depunerii cererii de arbitrare.

Cum procesul a fost declanșat la 5 octombrie 2016, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 613 alin. (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare anterior datei publicării în Monitorul Oficial al României nr. 196 din 21 martie 2017 a Legii nr. 17/2017.

În aceste condiții, având în vedere prevederile legale menționate și faptul că prin sentința civilă nr. 64F/2021 din 7 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost respinsă acțiunea în anulare, hotărârea de primă instanță este definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., nefiind susceptibilă de exercitarea căii de atac promovate.

Prin urmare, recursul declarat în cauză nu este admisibil, recunoașterea în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală a recursului constituind o încălcare a principiului legalității căilor de atac, consacrat de art. 129 din Constituția României și reglementat de art. 457 C. proc. civ.

Pentru argumentele expuse, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta S.C. A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 64F/2021 din 7 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 mai 2022.