ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1583/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin încheierea pronunțată în data de 20 iunie 2019 de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2010 a fost sesizată Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal cu soluționarea excepției de nelegalitate a H.G. nr. 1705/2006 – Anexa nr. 4, cu privire la terenul situat în parcela y, excepție invocată de apelantul A. S.A. (actuala B.) prin cererea de apel formulată împotriva sentinței nr. 1781/17 iunie 2013 a Tribunalului Constanța.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 182/CA din 7 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca nefondată excepția de nelegalitate parțială a H.G. nr. 1705/2006 (ANEXA 4 – Parcela y) formulată de reclamanta societatea B. S.A. (fosta A.) în contradictoriu cu intimații: Guvernul României, Ministerul Apărării Naționale și Comuna Limanu prin Primar și Consiliul Local Limanu, având ca obiect excepție nelegalitate act administrativ.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 182/CA din 7 octombrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs atât reclamanta B. S.A. (fosta A.) cât și intimații Comuna Limanu prin Primar și Consiliul Local Limanu. 3.1. Reclamanta B. S.A. (fosta A.), în recursul său, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 din C. proc. civ., a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată. 3.1.1. În motivarea cererii de recurs, recurenta a invocat din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., că constatările sentinței civile nr. 182/CA sunt fie contradictorii, fie străine de natura pricinii, astfel: Prin sentința recurată, în vederea stabilirii situației de fapt, Curtea de Apel a reținut pe de o parte faptul că: "Conform Adeverinței nr. x/11.07.2008 a Ministerului Apărării (ds. 335/256/2009 - Mangalia, fila x) și Situației centralizatoare cu imobilele înregistrate în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului aprobării, aprobat cu Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 (...) a fost inventariată ca aparținând domeniului public al statului Parcela x cu codul de clasificare 8.2g.og, număr MF x, indicativ de cazarma 5254". "Schițele terenurilor predate, respectiv primite se regăsesc în documentația înaintată de OCPI Constanța (ds. x/2010 - C. Apel C-ța, voii, filele x) din care rezultă delimitarea suprafeței de 1,60 ha in cadrul parcelei 467, a parcelei 337 în suprafață de 6,90 ha, a parcelei 295/2 în suprafață de 8,5 ha". Pe de altă parte, a stabilit situația de fapt luând în considerare următoarele: "Prin încheierea pronunțată în data de 20 iunie 2019 de Curtea de Apel Constanța, secția a Ii-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2010 a fost sesizată Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal cu soluționarea excepției de nelegalitate a H.G. nr. 1705/2006 - Anexa nr. 4, cu privire la terenul situat în parcela y, excepție invocată de apelantul A. S.A. (actuala B.) prin cererea de apel formulată împotriva sentinței nr. 1781/17 iunie 2013 a Tribunalului Constanța." "Constată că bunul cu privire Ia care reclamantul din excepția de nelegalitate solicită a se constata nelegalitatea H.G. nr. 1705/2006 a fost dobândit de Statul Român urmare a adoptării de către Consiliul Local Limanu a Hotărârii nr. 10/1995 (ds. x/2010 - Trib. Cta, secția comercială, fila x) prin care se aprobă schimbul de teren în suprafață de 8,5 ha între Comuna Limanu și Ministerul Apărării Naționale. Comuna Limanu primește de la Ministerul Apărării Naționale parcelele A337 în suprafață de 6,90 ha si A467 în suprafață de 1,6 ha, iar Ministerul Apărării Naționale primește de la comuna Limanu în schimbul respectivelor parcele parcelele A292 în suprafață de 1 ha și PS 292 în suprafață de 7,50 ha." "În raport de prevederile art. 51 din Legea nr. 18/1995 ?' destinația efectivă a celor două parcele, în mod legal la nivelul anului 1995 parcelele A467 și A337 aparțineau domeniului public al statului ca terenuri pentru nevoile apărării, iar în conformitate cu dispozițiile art. 51 din Legea nr. 18/1991 terenul primit în schimbul acestora (parcela A292) a dobândit situația juridică a acestora." Or, considerentele sentinței recurate sunt contradictorii având în vedere că instanța de fond a constatat existența unui contract de schimb încheiat între Ministerul Apărării Naționale și Comuna Limanu având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate către Statul Român asupra parcelei 295/2 în suprafață de 8,5 ha, ca apoi să rețină că prin acest contract de schimb, Statul Român a dobândit dreptul de proprietate asupra parcelelor A292 în suprafață de 1 ha și PS 292 în suprafață de 7,50 ha. Prin urmare, există o confuzie în raționamentul instanței de fond prin care a fost stabilită situația de fapt, motiv pentru care este incident cu certitudine motivul de casare al Sentinței recurate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. De asemenea, prin raportare la cele expuse mai sus, se poate observa că motivele de fapt pe care se întemeiază instanța de fond sunt străine de obiectul cauzei luând în considerare că referirile instanței de fond la parcela x nu au nicio legătură cu soluționarea excepției de nelegalitate a H.G. nr. 1705/2006 - Anexa nr. 4, cu privire la terenul situat în parcela y. Recurenta mai susține că nu există identitate între parcelele 295/2 și 292/7, reclamând caracterul superficial al considerentelor instanței de fond care confundă Parcelele 295/2 și 292/7. Astfel, în pofida faptului că instanța de fond nu oferă nicio clarificare în acest sens, ar rezulta că deși din punct de vedere al numărului topografic x și y cele două parcele sunt diferite, cu toate acestea, din punct de vedere al amplasamentului ar rezulta că aceste parcele ar fi identice, suprapunându-se în întregime. Instanța de fond sesizează cu certitudine inexistența unei identități între cele două terenuri având numere topografice distincte - x și y, însă nu clarifică în considerentele sentinței recurate această confuzie reținută și nu analizează sub nicio formă această problemă. Din contră, instanța de fond apreciază, în mod vădit nefondat, că "Excede competenței aceste instanțe să se pronunțe (...) asupra titlului de proprietate deținut aparent asupra aceluiași teren de către reclamantă (...) asupra identității dintre terenurile inventariate în domeniul public al statului și cel care face obiectul contractului de vânzare-cumpărare (...)". Or, instanța de fond deși constată că există nelămuriri în ceea ce privește o aparentă identitate dintre cele două parcele, reține în considerentele sentinței recurate, argumente care tind a susține identitatea dintre cele două parcele în pofida faptului că însăși instanța precizează faptul că nu a efectuat o asemenea analiză în legătură cu o posibilă suprapunere a celor două parcele. Astfel, Conform Hotărârii nr. 10 din 11.05.1995 "Se aprobă schimbul de teren în suprafață de 8,50 ha între UM 02150 Constanța și Consiliul Local pentru concesionare de locuri de casă conform următoarelor parcele: 2 Mai - A337 - 6,9 ha- Proprietatea Consiliul Local; A467 -1,6 ha - Proprietatea Consiliul Local; 2 Mai - A 292 1,00 ha - Proprietatea Consiliului Local: PS 292 7,50 ha - Proprietatea Consiliului Local. Total 8,50 ha" Analizând această Hotărâre se constată că toate parcele menționate mai sus sunt proprietatea Consiliului Local Limanu, iar parcele supuse schimbului au numerele 292 cu categoriile de folosință A, PS și 337 A, respectiv 467A, deci nu apar menționate parcele 295 sau 295/2. Conform adresei nr. x din 22.03.1996, "Comisia comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor al comunei Limanu, jud. Constanța, propune Unității Militare 02150 un schimb de terenuri în localitățile Vama Veche și respective 2 Mai, în suprafață de 1,6 ha (în Cz. 2838 Poligon - Vama Veche) și 6,9 ha (în Cz. 512 2 Mai) și comasarea acestora în zona Șantierului 2 Mai conform planurilor de situație anexate [...] Anexe: Adresa nr. x/1995, Adresa nr. x/1995, Adresa nr. x/1995" Conform Avizului nr. x/23.05.1995 se avizează schimbul de terenuri din parcela nr. 295/2, nu parcela x, cum a fost aprobat prin Hotărârea nr. 10/11.05.1995. Instanța de fond trebuia să identifice pe planurile cadastrale și de întreținere a cadastrului general parcela solicitată de către Ministerul Apărării, respectiv 295/2. Planurile anexă la Adresele mai sus menționate identifică suprafața de 8,5 ha pe amplasamentul parcelei 292, a se vedea vecinătățile parcelelor din arealul parcelei 292. Conform Avizului nr. x/13.05.1995 se avizează schimbul de terenuri din parcela nr. 295/2, nu parcela x, cum a fost aprobat prin Hotărârea nr. 10/11.05.1995. Conform schiței "Terenul Agricol în suprafață de 8,50 ha proprietatea Consiliului al Comunei Limanu ce se predă la schimb U.M. 02150 Constanța - 2Mai", se constată că parcela pentru care s-a întocmit schița este 295/2, conform tuturor avizelor primite de Ministerul Apărării și nu parcela x cum s-a aprobat prin Hotărârea nr. 10/11.05.1995. In schița mai sus menționată, se poate observa că vecinătatea estică a parcelei, identificată ca fiind 295/2 se află Drumul de exploatare De 292/2, iar următoarea parcelă este 292/3. Prin urmare, pe amplasamentul solicitat și identificat de Ministerul Apărării ca fiind parcela x, nu are cum să fie amplasată parcela x, acesta fiind amplasată arbitrar, din moment ce de la parcela x se sare direct la parcela x. Lipsesc, așadar, parcelele 293, 294, precum și 295/1. Același elemente sunt cuprinse și în "Plan de încadrare în zonă (extras) Aviz nr. x/23.05.1995 al M.A.A. Astfel, actele de mai sus și care au stat la baza concluziilor din Rapoartele de expertiză, contrazic regulile privind numerotarea cadastrală incluse în Regulamentul de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară din x/2014, publicat în Monitorul Oficial Partea I nr. 571bis din 31/07/2017 ca Anexă la Ordinul nr. 700/2014 privind aprobarea Regulamentului de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară. Așadar, instanța de fond, deși face mențiune atât despre parcela x, cât și de parcela x ca fiind două terenuri între care ar exista o identitate, totuși, prin sentința recurată nu se analizează sub nicio formă suprapunerea între parcelele 295/2 și 292/7, instanța de fond având obligația de a obține planuri cadastrale din care să reiasă amplasamentul parcelei 295 și respectiv a parcelei 295/2. În caz contrar, astfel cum se poate observa, considerentele sentinței civile nr. 182/CA sunt fie contradictorii, fie străine de natura pricinii, ipoteză în care este incident motivul de casare al Sentinței recurate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. 3.1.2. Mai susține recurenta că sentința civilă nr. 182/CA se impune a fi casată din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. În acest sens, recurenta arată că instanța de fond, prin sentința recurată prezintă un raționament, prin care se încalcă sau se aplică în mod greșit legea, arătând că având în vedere că parcelele A467 și A337 aparțineau domeniului public al statului ca terenuri pentru nevoile apărării, în conformitate cu dispozițiile art. 51 din Legea nr. 18/1991 terenul primit în schimbul acestora (parcela A292) a dobândit situația juridică a acestora. Instanța de fond a apreciat în mod nelegal valabilitatea Contractului de schimb. Contractul de schimb nu este valabil încheiat, iar dispozițiile art. 51 din Legea nr. 18/1991 nu sunt aplicabile în prezenta cauză. În pofida faptului că instanța de fond a precizat în mod vădit eronat că nu este competentă și nici nu a fost investită cu examinarea legalității contractului de schimb, totuși baza motivării sentinței recurate prin care se respinge excepția de nelegalitate parțială a H.G. nr. 1705/2006 este constituită de existența unui pretins contract de schimb. Or, instanța de fond avea obligația de a analiza dacă parcelele A292 și PS 292 au intrat în proprietatea Statului Român, în mod legal. În acest sens, instanța de fond realizează o analiză incompletă și nelegală, referindu-se la dispozițiile art. 7 lit. f) din legea nr. 213/1998 potrivit cărora: "Dreptul de proprietate publică se dobândește: (...) prin alte moduri prevăzute de lege" și apreciind că "schimbul este un mod de dobândire a dreptului de proprietate publică în condițiile art. 7 lit. f) din Legea nr. 213/1998". Aprecierea instanței de fond este nemotivată și contravine dispozițiilor privind dobândirea dreptului de proprietate publică. Pentru a reține că parcelele A 292 și PS 292 au intrat în proprietatea publică a statului, instanța trebuia să analizeze cu certitudine dacă actul juridic prin care se pretinde că ar fi operat trecerea parcelelor A292 și PS 292 în proprietatea publică a statului este valabil sau nu. Instanța de fond nu poate aprecia că Statul Român face dovada dreptului de proprietate prin contractul de schimb, dar în același timp să menționeze că nu este investită cu examinarea legalității contractului de schimb. Or, este evident faptul că în analiza dovedirii dreptului de proprietate asupra unui teren, instanța trebuie în mod obligatoriu să analizeze valabilitatea titlului de proprietate a celui care pretinde dobândirea dreptului. Prin urmare, instanța de fond nu a efectuat o asemenea analiză, motiv pentru care considerentele sentinței recurate sunt incomplete și neîntemeiate. În al doilea rând, susține recurenta că, dacă ar fi efectuat o asemenea analiză, instanța de fond ar fi constatat fără putință de tăgadă că operațiunea prin care Ministerul Apărării pretinde că s-a transferat dreptul de proprietate asupra Parcelelor A292 și PS 292 - contractul de schimb - nu este valabil încheiată. Schimbul pretins prin Hotărârea nr. 10/12.05.1995 nu s-ar putea efectua în lipsa unui contract încheiat în formă autentică sub sancțiunea nulității absolute a contractului. Astfel, conform dreptului comun, la art. 1406 din C. civ. se prevede că "Schimbul se face prin singurul consimțământ, întocmai ca și vânzarea", iar la art. 1409 din C. civ. se prevede că "Toate celelalte reguli prescrise pentru vânzare, se aplică și la contractul de schimb". Contractul de schimb prezintă un caracter consensual, dar prin excepție, în cazul imobilelor, schimbul devine un contract solemn. Astfel, devin incidente prevederile aplicabile cu titlu general din art. 46 din Legea nr. 18/1991 (în vigoare la momentul Hotărârii nr. 10/1995), articol conform căruia "Terenurile situate în intravilan și extravilan pot fi înstrăinate, indiferent de întinderea suprafeței, prin acte juridice între vii, încheiate informă autentică". Schimbul aprobat prin Hotărârea nr. 10/1995 nu s-a realizat cu respectarea criteriilor de mai sus: cerința ad validitatem a încheierii unui contract în formă autentică, așa cum în cauză nici măcar nu pare să existe un contract care să aibă rol de promisiune de schimb. Astfel, este cât se poate de evident că Hotărârea nr. 10/1995 nu poate transfera prin ea însăși dreptul de proprietate, cât timp această hotărâre este un act unilateral emis de Comuna Limanu. Faptul că această Hotărâre nu a fost urmată de încheierea unui act translativ de proprietate încheiat în formă autentică, validează întru totul soluția pronunțată de instanța de apel în dosarul nr. x/2010, iar susținerile Ministerului Apărării și ale instanței de fond cu privire la dobândirea dreptului de proprietate de către Stat în temeiul Hotărârii nr. 10/1995 și a procesului-verbal din 14.12.1996 de predare-primire sunt nefondate. Instanța de apel, în dosarul nr. x/2010, a constatat în mod corect faptul că Hotărârea nr. 10/1995 a Consiliului Local al Comunei Limanu este un act deliberativ insuficient în dinamica nașterii contractului de schimb. Totuși, instanța de recurs a reținut faptul că această concluzie nu reprezintă consecința unui proces legislativ prin care instanța de apel trebuia să stabilească, dacă, pentru validitate, forma autentică a actului de schimb era o condiție cerută de lege ori dacă validitatea actului se limita la îndeplinirea condițiilor de avizare, motiv pentru care a casat hotărârea instanței de apel, trimițând cauza spre rejudecare. În același timp, in dosarul x/2010, instanța de apel a reținut în mod corect faptul că Procesul-verbal din 14.12.1996 încheiat pentru predarea terenului nu valorează act de schimb cât timp nu îndeplinește condițiile de formă. Prin urmare, motivul pentru care instanța de apel a constatat că Hotărârea nr. 10/1995 nu a produs efectul translativ de proprietate a fost acela că nu s-a făcut dovada existenței unui act de schimb propriu-zis încheiat ulterior Hotărârii nr. 10/1995 în condițiile legii (act autentic). Așadar, actele invocate de către Ministerul Apărării în susținerea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului în cauză de către Stat nu sunt apte să producă un asemenea efect, iar instanța de fond, în prezenta cauză a considerat în mod vădit neîntemeiat că nu este competentă și nici nu a fost investită cu examinarea legalității contractului de schimb și Statul Român face dovada dreptului de proprietate prin contractul de schimb realizat prin Hotărârea nr. 10/1995 a Consiliului Local Limanu și procesul-verbal din 14.12.1996 de predare primire semnat de părțile schimbului. Cu alte cuvinte, instanța de fond a reținut că nu analizează valabilitatea actului juridic, dar apreciază că transferul titlului de proprietate este dovedit printr-un act juridic a cărui valabilitate nu o analizează. Practic, instanța de fond recunoaște printr-o hotărâre judecătorească efectele unei operațiuni despre care nu se face dovada că este valabil încheiată și nici nu se analizează acest aspect. În fine, recurenta susține că art. 51 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 prevede că dispozițiile sale sunt aplicabile în acele situații în care statul deține majoritatea acțiunilor, adică în acele situații prevăzute de art. 36 din Legea nr. 18/1991 respectiv terenuri proprietate de stat, aflate în administrarea unităților agricole de stat, transformate conform Legii nr. 15/1990 în societăți comerciale. Or, este cât se poate de evident că prevederile citate de Ministerul Apărării nu sunt incidente, cât timp nici recurenta-reclamantă și nici Comuna Limanu nu sunt unități agricole de stat, transformate în societăți comerciale, conform Legii nr. 15/1990. Tot în susținerea caracterului întemeiat al excepției de nelegalitate, recurenta-reclamantă arată că Parcela A337 transmisă de Statul Român către Comuna Limanu prin încheierea contractului de schimb nu face parte din domeniul public al Statului, fiind aplicate în mod greșit dispozițiile art. 51 din Legea nr. 18/1991. Decizia Prezidiului Marii Adunări Naționale nr. 225/05.05.1956 nu constituie un titlu valabil pentru Stat. Astfel, din analiza atentă a acestui act rezultă în mod evident că nu este identificată în mod expres și nici măcar incidental suprafața de teren identificată sub nr. A337 pentru ca aceasta să poată fi, ulterior, obiectul unui schimb valabil de terenuri cu Comuna Limanu. Astfel, instanța de fond reține cu lejeritate, în absența oricăror dovezi care să ateste dreptul de proprietate al Statului român, și, pe cale de consecință, dreptul de administrare al Ministerului Apărării Naționale asupra parcelei A337, că terenul în discuție s-ar fi aflat în proprietatea Statului Român la momentul efectuării schimbului de terenuri din anul 1995. De asemenea, nu permit includerea cu exactitate a parcelei A337 în domeniul public nici înscrisurile analizate de instanța de fond într-o manieră eronată, respectiv: Planul de situație anexat care face parte integrantă din procesul-verbal întocmit în anul 1957; Planul de situație anexat care face parte integrantă din prezentul proces-verbal încheiat la data de 05.04.1963; Proiect Org. Terit. CAP 2 Mai, Județul Constanța-Plan Situație-Schimburi de teren - trim. II anul 1974 sau Planul Lucrare de întreținere Cadastru Funciar aferent CAP 2Mai, Corn Limanu, Jud Constanta din anul 1987. Nici din cuprinsul Deciziei nr. 132/29.03.1980 nu rezultă că parcela A337 dată la schimb comunei Limanu ar fi făcut parte din domeniul public al Statului la momentul efectuării schimbului de terenuri. Astfel, analizând Decizia în discuție, se poate observa cu ușurință că acest act se referă la un teren în suprafață de 8 ha, situat în afara perimetrului construibil al localității Vama Veche, fără a fi identificat prin alte date sau coordonate, în timp ce schimbul intervenit în anul 1996 se referă la un teren situat în extravilanul comunei Limanu. Pe cale de consecință, afirmațiile Ministerului sunt nesusținute de dovezi și echivoce în același timp, fiind menite să creeze confuzie. În absența unor informații precise, instanța de fond nu putea reține că în baza Deciziei nr. 132 s-ar fi transmis în administrarea Ministerului parcela A337. În condițiile în care pe baza documentației depuse și în dosarul nr. x/2010, expertul din acea cauză nu a putut stabili cine era menționat ca fiind proprietarul terenului reprezentat de parcela A337 la data de 12.05.1995, este evident că aprecierea primei instanțe referitoare la calitatea Statului Român de proprietar asupra parcelei A337 este lipsită de fundament. Statul român nu a justificat existența unui titlu de proprietate care să justifice includerea terenului proprietatea A. în inventarul centralizat prin Anexa nr. 4 a H.G. nr. 1705/2006 In concluzie, în condițiile în care Statul nu are un titlu valabil asupra acestui teren, acesta nu putea reprezenta baza legală pentru un schimb de terenuri cu parcela x care să fie ulterior inclusă în mod nelegal în Anexa 4 a H.G. nr. 1705/2006. 3.2. Comuna Limanu prin Primar și Consiliul Local Limanu, în recursul declarat au invocat dispozițiile art. 304 indice 1 vechiul C. proc. civ. si art. 304 pct. 7 și 9 vechiul C. proc. civ. solicitând modificarea în tot a hotărârii, cu consecința admiterii excepției de nelegalitate a H.G. nr. 1705/2006-Anexa 4, cu privire la terenul situat în parcela y. În motivarea cererii de recurs pârâții au fost invocate următoarele aspecte: In cadrul analizei titlului statului asupra bunului, instanța excede cu mult limitele investirii sale prin cererea de chemare in judecata formulata de B. S.A, analizând inclusiv "modalitatea de trecere in patrimoniul statului, si deci titlul statului cu privire la parcela A467, respectiv A337, pretins date la schimb comunei Limanu." Recurenții înțeleg să critice hotărârea instanței de fond arătând că: I. Încă de la bun început a subliniat ca autorul excepției de nelegalitate a H.G. în litigiu (exclusiv cu privire la inventarierea parcelei x) a susținut nelegalitatea acestei hotărâri de guvern in considerarea a doua mari aspecte: terenul in discuție nu îndeplinește condițiile de utilitate si uz public la data adoptării hotărârii pentru a fi incluse in proprietatea publica a statului; Statul Roman nu a justificat existenta unui titlu de proprietate valabil care sa justifice includerea terenului in inventarul centralizat prin Anexa 4 a H.G. nr. 1705/2006. "Ab initio", hotărârea pronunțată nu cuprinde o motivare corespunzătoare cu privire la susținerile reclamantei privind nelegalitatea H.G. în litigiu pentru neîndeplinirea condițiilor de utilitate si uz public, absolut necesare pentru includerea in proprietatea publica a statului a unui bun. Întreaga hotărâre se centrează pe analiza existentei unui titlu valabil al statului la data adoptării H.G. cu privire la includerea in domeniul public a terenului in litigiu, reținând ca acest titlu este contractul de schimb dintre comuna Limanu și MApN. Mai mult decât atât, după cum s-a arătat deja, aceasta analiza contrazice chiar propriile aprecieri/considerente ale instanței de fond, conform cărora nu este competenta sa examineze legalitatea contractului de schimb. Pe de alta parte, deși retine ca excede competentei sale analiza dreptului de proprietate al statului asupra terenurilor date la schimb, ulterior, instanța își contrazice propriile aprecieri făcând o ampla analiza a modalității în care statul roman, de data aceasta, ar fi devenit proprietar asupra parcelelor A 467, respectiv A 337, pretins date la schimb comunei Limanu (analizând extins înscrisurile aflate la dosarul de fond, respectiv dosar nr. x/2009). Instanța de fond a dat dovada de inconsecventa în expunerea logicii motivării sale, hotărârea cuprinzând o motivare contradictorie, străina de criticile formulate de autorul excepției de nelegalitate, si fiind totodată pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. II. Recurenții apreciază ca nelegala H.G. nr. 1705/2006 cu privire la includerea terenului situat în parcela x și, prin urmare, si hotărârea instanței de fond, în considerarea următoarelor argumente: 1. Un bun nu poate trece in proprietatea publică a statului decât in modalitățile prevăzute de lege, aspecte nedovedite insa în prezenta cauza. În prezenta cauză nu s-a făcut dovada ca terenul în litigiu ar fi de uz sau interes public, sens în care, recurenții au redat conținutul prevederilor legle apreciate ca fiind incidente, respectiv art. 1-5, art. 7 și 9 din Legea nr. 218/1998, Art. I pct. 23 și 29 din Anexa privind lista ce cuprinde bunurile care alcătuiesc domeniul public al statului si unităților administrativ-teritoriale, care menționează bunurile care fac parte din domeniul public al statului, si din care rezulta ca, fata de destinația invocata de către MApN si Guvernul României cu privire la terenul in discuție, condițiile ce trebuie îndeplinite ca acest teren sa fie inclus in domeniul public al statului sunt: sa fie vorba de un teren destinat instrucției militare, sa fie vorba de un teren de uz și interes public, precum și prevederile art. 4 si 5 din Legea nr. 18/1991. În raport de aceste dispoziții, recurenții susțin că principalul criteriu pentru stabilirea apartenenței la domeniul public al bunurilor aflate în proprietatea statului și a unităților administrativ teritoriale este destinația/afectatiunea acestor bunuri. Calificarea unui bun ca fiind de uz sau interes public se poate face numai după o atenta analiza a modului in care bunul cu pricina este exploatat si interesul căruia bunul respectiv servește. Ori, in prezenta cauza rezulta fara putința de tagada ca nu s-a făcut aceasta dovada, cu atât mai mult cu cat in perioada 2007-2009 A. a putut construi fara restricții si fara nicio opoziție efectiva din partea MApN, sau alta instituție a statului. Mai mult decât atât, la baza adoptării HCL 29/2008 prin care s-a aprobat documentația PUZ pentru extinderea șantierului naval depusa de către A. si trecerea din extravilan in intravilan a parcelei y de 6,5 ha (ce face obiectul contractului de vânzare cumpărare in litigiu), stă chiar Avizul nr. x din 30.11.2007 eliberat de MApN in sens favorabil realizării obiectivului "Macarale portal noi si suprafețe noi de producție-extindere șantier naval-Amenajare platforme tehnologice, cai de rulare pentru macarale portal, drum tehnologic de incinta si anexe pentru paza", alături de toate avizele eliberate de instituțiile statului abilitate in acest sens (Ministerul Agriculturii si dezvoltării Rurale- Direcția pentru Agricultura si Dezvoltare rurala Constanta prin care parcela de teren 292/7 a fost scoasa definitiv din circuitul agricol; Ministerul Agriculturii si Dezvoltării rurale - Administrația Națională a îmbunătățirilor Funciare-sucursala Teritoriala Dobrogea; Ministerul Culturii și Cultelor; CNADNR S.A.; IPJ Constanta; Ministerul Sănătății Publice; Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor publice si locuințelor; Ministerul Mediului si Dezvoltării Durabile; Consiliul Județean Constanta; ENEL Electrica Dobrogea). Recurenta susține că, în condițiile în care chiar MApN a consimțit la utilizarea acestui teren în sensul celor avizate, se ridica deopotrivă întrebarea retorica: in ce condiții se poate susține ca terenul este destinat realizării de instrucții militare, sau este destinat altor nevoi de apărare?! De asemenea, ulterior intabulării dreptului de proprietate în favoarea A. cu privire la parcela y, OCPI Constanta a dispus, prin încheierea nr. 12765/10.06.2008, modificarea descrierii imobilului din "teren extravilan pășune, în suprafața măsurată de 65.000 mp, cu destinația terenuri cu destinație agricolă" în "teren intravilan pășune, în suprafața măsurată de 65.000 mp, cu destinația terenuri aflate în intravilan ". Conform art. 136 alin. (3) Constituție: "Bogățiile de interes public ale subsolului, spațiul aerian, apele cu potențial energetic valorificabil, de interes național, plajele, marea teritoriala, resursele naturale ale zonei economice și ale platoului continental, precum si alte bunuri stabilite de legea organica, fac obiectul exclusiv al proprietății publice." In literatura de specialitate s-a arătat insa ca aceste dispoziții constituționale nu trebuie interpretate ca fiind titlul de proprietate al statului sau unității administrativ teritoriale, ci numai ca fiind titlul de apartenența a bunului respectiv la domeniul public, in măsura in care bunul respectiv a intrat in patrimoniul statului sau al unei unități administrativ teritoriale pe baza unui titlu valabil. Nici prin voința exprimata în Constituție, nici prin voința exprimata prin legi organice nu este posibil ca anumite bunuri ale particularilor sa fie trecute direct in domeniul public, ci numai prin procedura exproprierii. Art. 7 din Legea nr. 213/1998 reglementează regimul juridic al proprietății publice. 2. În procedura soluționării excepției de nelegalitate a prezentei hotărâri de guvern, instanța poate și trebuie sa verifice daca statul roman deține sau nu un titlu de proprietate valabil care sa justifice inventarierea bunului in litigiu prin H.G. nr. 1705/2006. a) Împrejurarea ca art. 6 din Legea nr. 213/1998 face trimitere la faptul ca foștii proprietari sau succesorii acestora pot revendica bunurile preluate de stat fara titlu valabil nu conduce in mod automat la ideea ca singura cale de apărare a dreptului de proprietate ar fi acțiunea in revendicare. Situația particulara a autorului excepției de nelegalitate, respectiv B. S.A., este ca deține posesia terenului in litigiu, ca in Cartea funciara figurează intabulat dreptul sau de proprietate, astfel încât nu se poate pune problema juridica a folosirii de către acesta a acțiunii in revendicare pentru apărarea dreptului sau de proprietate (neavând deschisa o astfel de cale). Singura modalitate de a se apară în aceasta situație este chiar invocarea excepției de nelegalitate a H.G. în litigiu cu privire la includerea terenului situat pe parcela PS292/7 în Anexa nr. 4 privind bunurile proprietate publică aflate în administrarea Ministerului Apărării, în pofida faptului că terenul în discuție nu îndeplinește condițiile de utilitate și uz public pentru a fi incluse în proprietatea publică a Statului. b) Referitor la titlul statului asupra terenului in litigiu recurenții arată că, ceea ce este specific dreptului administrativ cu privire la modalitatea de "exprimare/formare" a voinței unei unități administrativ teritoriale, comuna, oraș sau județ, este ca aceasta se realizează prin adoptarea unei hotărâri de către Consiliului local, ca organ deliberativ al acesteia. Așadar, HCL 10/1995, prin care se pretinde "aprobarea unei operațiuni de schimb de terenuri", nu are semnificația juridica decât, cel mult, a manifestării voinței UAT cu privire la intenția de realizare a unui astfel de schimb, si nicidecum a unui veritabil transfer al dreptului de proprietate, transfer ce nu putea opera decât in baza unui contract de schimb încheiat în condițiile prevăzute de lese. În raport cu prevederile art. 1, art. 4-6, art. 21, art. 29 și art. 43 lit. b) din Legea administrației publice locale nr. 69/1991 in vigoare la data adoptării HCL nr. 10/1995, art. 10 din Legea 215/2001 în forma in vigoare la data apariției sale respectiv art. 1, art. 4-6, art. 45-46 și art. 51 alin. (1) și (2) din dispozițiilor Legea nr. 18/1991, susținerea MApN, că schimbul de terenuri ar fi avut loc cu respectarea dispozițiilor Legea nr. 18/1991, fiind suficient numai avizul Ministerului Agricultură și Alimentației sau al Ministerului Mediului, după caz, este consecința unei interpretări eronate a dispozițiilor Legea nr. 18/1991. Recurenta susține că, în opinia sa, concordanta de altfel si cu practica judiciara in domeniu, forma autentica este prevăzuta de lege pentru orice operațiune de înstrăinare a terenurilor, nu numai vânzare cumpărare ci si schimb. Ca dovada ca asa stau lucrurile rezulta chiar din art. 51 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 ce reprezintă norma cadru, alin. (2) din cuprinsul acestuia adăugând, cel mult, o condiție in plus prealabila încheierii schimbului, respectiv obținerea unor avize de la Ministerul Agriculturii si Alimentației, respectiv de la Ministerul Apelor, Pădurilor si protecției Mediului, avize care nu sunt cerute in cazul schimbului realizat intre persoane fizice. Așadar, pentru a se produce un transfer legal de proprietate de la o persoana la alta, indiferent ca aceasta este fizica sau juridica, de drept privat sau de drept public, actul juridic respectiv, indiferent ca este de schimb, vânzare cumpărare sau donație, trebuie sa respecte toate rigorile legii in vigoare la data încheierii acelui act, respectiv la data realizării transferului dreptului de proprietate. Astfel, la data la care se pretinde ca ar fi avut loc un astfel de schimb, respectiv la nivelul anului 1995, legea in vigoare prevedea ca si condiție de valabilitate a unui astfel de act forma scrisa autentica "ad validitatem". Cu alte cuvinte, pentru a putea vorbi de un transfer al dreptului de proprietate, era absolut necesar sa se încheie un contract de schimb, in forma autentica, singurul care produce efectul translativ al proprietății. Cum in prezenta cauza nu s-a făcut dovada încheierii unui astfel de contract de schimb, singura concluzie logica, si deopotrivă juridica, este aceea ca nu a avut loc un schimb de terenuri in sensul celor evocate de MAPN si Guvernul României, iar Statul nu deține un titlu valabil asupra terenului in litigiu. Așadar, UAT Limanu nu a pierdut niciodată dreptul de proprietate asupra parcelei x, așa cum se pretinde, parcela care, conform acelorași susțineri, ar fi făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare a cărui nulitate si-o dorește MApN. Între parcela x si parcela PS292/7 ce face obiectul contractului de vânzare cumpărare din litigiul de fond, nu exista insa oricum vreo identitate. c) După cum a rezultat din hotărârea instanței de fond, aceasta a reținut legala inventariere a terenului in litigiu din perspectiva faptului ca "Statul Roman face dovada dreptului de proprietate prin contractul de schimb realizat prin HCL nr. 10/1995 al Consiliului local Limanu și procesului-verbal din 14.12.1996, schimbul nefiind desființat printr-o hotărârea judecătorească". Recurenții critică aceasta apreciere a instanței de fond, ce reprezintă de altfel fundamentul întregii sale motivări. Pentru a se aprecia ca statul deține un titlu valabil asupra terenului inventariat prin H.G. contestata, este absolut necesar ca acesta sa dețină un titlu valabil de proprietate care sa ateste dobândirea sa în mod legal. In condițiile in care intre Comuna Limanu si Statul Roman prin MApN nu s-a încheiat un contract de schimb care sa îndeplinească toate condițiile prevăzute de lege pentru a produce efectul juridic al transferului dreptului de proprietate, nu se poate vorbi de un titlu valabil al statului, aspect care poate fi apreciat de instanța fara sa preexiste o hotărâre judecătorească "privind desființarea schimbului", așa cum se pare ca pretinde instanța de fond. d) Instanța realizează o ampla analiza eronata a modalității in care Statul Roman ar fi dobândit proprietatea parcelelor A467 si A337, care excede oricum cu mult limitele investirii sale prin excepția de nelegalitate.

Apărările formulate în recurs Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât Ministerul Apărării Naționale a solicitat respingerea recursurilor formulate ca nefondate. De asemenea, intimatul-pârât Guvernul României, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor ca neîntemeiate.

Răspunsul la întâmpinare Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta-reclamantă B. S.A. (fosta A.) a solicitat înlăturarea susținerilor și argumentelor prezentate prin întâmpinările formulate de MAPN și Guvernul României.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 21 februarie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 17 februarie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinări și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este admisibil, urmând să caseze sentința recurată și să trimită cauza spre o nouă judecare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare: Instanța de contencios administrativ a Curții de Apel Constanța a fost sesizată prin prin încheierea pronunțată în data de 20 iunie 2019 în dosarul nr. x/2010 cu efectuarea unui control de legalitate, pe calea excepției de nelegalitate, asupra H.G. nr. 1705/2006 – Anexa nr. 4, cu privire la terenul situat în parcela y, invocată de apelantul A. S.A. (actuala B.) prin cererea de apel formulată împotriva sentinței nr. 1781/17 iunie 2013 a Tribunalului Constanța. În susținerea excepției de nelegalitate reclamanta a arătat în esență că H.G. nr. 1705/2006 este nelegală în parte, cu privire la includerea terenului situat pe parcela y, proprietatea reclamantei, în Anexa nr. 4 privind bunurile proprietate publică aflate în administrarea Ministerului Apărării, având în vedere, pe de o parte, că terenul în discuție nu îndeplinește condițiile de utilitate și uz public pentru a fi incluse în proprietatea publică a Statului, iar pe de altă parte că, Statul român nu a justificat existența unui titlu de proprietate care să justifice includerea terenului proprietatea A. în inventarul centralizat prin Anexa nr. 4 a H.G. nr. 1705/2006. Înalta Curte reține că litigiul în care a fost invocată excepția de nelegalitate are ca obiect cererea formulată de reclamantul M.Ap. N. în contradictoriu cu pârâții Comuna Limanu prin Primar, Consiliul Local al Comunei Limanu și societatea A., S.A. prin care a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâți autentificat sub nr. x/28.06.2007 și înregistrat la OCPI Constanța, conform încheierii nr. 25790/12.12.2007, cu privire la terenul în suprafață de 6,5 ha situat in extravilanul localității 2 Mai, parcela x., motivat de faptul că terenul face parte din domeniul public al Statului Român, dreptul de administrare aparținând Ministerului Apărării Naționale, iar în aceste condiții înstrăinarea terenului s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, actul fiind lovit de nulitate absolută, cu atât mai mult cu cât bunul nu a trecut niciodată în domeniul privat. Reclamantul a invocat faptul că prin Hotărârea nr. 10/12.05.1995 a Consiliului Local al Comunei Limanu s-a aprobat schimbul de teren în suprafață de 8,5 ha între Comuna Limanu și Ministerul Apărării Naționale, în urma schimbului reclamantul primind suprafața de 8,5 ha, în parcela x., predarea-primirea terenurilor s-a realizat prin procesul-verbal din 14.12.1996, iar schimbul a fost avizat de Ministerul Agriculturii și Alimentației prin avizul nr. x/23.05.1995 și de Oficiul de Cadastru și Organizarea Teritoriului Constanța prin avizul nr. x/13.04.1995. În calitate de titular al dreptului de administrare asupra acestui teren Ministerul Apărării Naționale a procedat ulterior, conform art. 20 din Legea nr. 213/1998, la înscrierea bunului imobil în inventarul bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea ministerului. Pârâtele Comuna Limanu și Consiliul Local al Comunei Limanu și cerere reconvențională prin care au solicitat să se constate că sunt proprietarele parcelei 337 din localitatea 2 Mai. Instanța civilă a Tribunalului Constanța, prin sentința nr. 1781/17 iunie 2013, a admis acțiunea și a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/28.06.2007, fiind respinsă, prin aceeași sentință, cererea reconvențională, reținând în esență următoarea situație de fapt: Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/28.06.2007 la BNP C., Comuna Limanu a vândut către societatea A. S.A. terenul în suprafață de 65.000 mp situat în extravilanul comunei Limanu, județul Constanța parcela PS 297/7, identificat cu nr. cadastral x și că în cuprinsul contractului există mențiunea că terenul vândut face parte din domeniul privat al Comunei Limanu, astfel cum rezultă din adeverința x/2006 a Primăriei Comunei Limanu, vânzarea fiind aprobată prin HCL 116/31.10.2006, însă terenul vândut face parte din domeniul public al statului. Astfel, potrivit Decretului nr. 225/05.05.1956 a Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române s-a dispus trecerea în proprietatea Statului și în administrarea Ministerului Forțelor Armate a suprafeței totale de 1.852 ha din care face parte și terenul situat in Mangalia – 2 Mai conform Anexei nr. 17, iar prin procesul-verbal din 04.06.1957 s-a procedat la predarea terenului in suprafață de 23 ha și 400 mp, parcele situate in localitatea 2 Mai, către reclamantă. Prin Decizia nr. 132/29.03.1980, Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Județului Constanța a decis transmiterea din administrarea Comunei Limanu în administrarea Ministerului Apărării Naționale UM 02574 U București a terenului în suprafață de 8 ha situat în afara perimetrului construibil al localității Vama Veche. Acest teren a fost ulterior menționat ca fiind parcela A 337 integrată domeniului public al statului, identificare realizată prin raportul de expertiză în care s-a menționat că din terenurile consemnate la partida cadastrală a Ministerului Apărării Naționale făcea parte și parcela x care se identifica in acest mod prin nomenclatura de specialitate descrisă in Cadastrul funciar. A mai constatat expertul desemnat in cauză că in planul cadastral actualizat la 01.01.1990, așa cum exista și in prezent arhivat la OCPI Constanța, indicativul C. civ. a fost radiat și a fost precizată suprafața de 6,90 ha. A reținut instanța că schimbul de terenuri a fost determinat de faptul că au fost eliberate titluri de proprietate pentru aproximativ 16.000 mp din parcela x de către Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991, iar diferența de 53.000 mp a fost menționată ca făcând parte din domeniul privat al localității Limanu, terenul fiind concesionat in vederea edificării de locuințe. Pentru depășirea situației litigioase astfel ivite, prin Hotărârea nr. 10/12.05.1995 a Consiliului Local Limanu, s-a decis aprobarea schimbului de terenuri între UM 02150 și consiliul local, astfel că parcelele A 337 și A 467 in suprafață de 6,9 ha respectiv 1,6 ha au trecut in proprietatea Consiliului Local, iar parcelele A 292, respectiv PS 292 în suprafață de 1 ha respectiv 7,50 ha au trecut in administrarea UM. Situația a fost clar detaliată și în avizul nr. x/26.05.1995 al Ministerului Agriculturii și Alimentației, respectiv avizul nr. x/13.04.1995 al OCOT Constanța, punerea in posesie a părților fiind făcută conform procesului-verbal din 14.12.1996. Actele au menționat expres că Ministerul Apărării Naționale prelua suprafața de 8,5 ha situată in parcela x, iar in procesul-verbal s-a precizat că "în conformitate cu art. 51 din Legea nr. 18/1991, prin schimburile efectuate, fiecare teren dobândește situația juridică a terenului pe care îl înlocuiește cu respectarea drepturilor reale". Astfel, parcela primită la schimb a preluat situația juridică a parcelei 337 și niciunul din actele prin care s-a efectuat schimbul nu a fost atacat de vreo parte. Ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/28.06.2007 Comuna Limanu a dispus prin vânzare de terenul aflat in domeniul public al Statului și administrarea Ministerului Apărării Naționale, înstrăinând suprafața de 65.000 mp către S.C. A. S.A.. Acest lucru a fost favorizat de menționarea greșită a imobilului vândut ca făcând parte din parcela y, iar această eronată identificare cadastrală a făcut posibilă încheierea contractului, intabularea prealabilă în favoarea Comunei Limanu ca făcând parte din domeniul privat al acesteia, obținerea tuturor avizelor necesare înstrăinării inclusiv a avizului Ministerul Apărării Naționale care a menționat că avizul este condiționat de "neafectarea sub nici o formă a terenurilor de orice fel aflate in administrarea Ministerului Apărării". De asemenea, raportul de expertiză a demonstrat că cele două parcele, respectiv x și y se suprapun total iar menționarea în contract a parcelei sub numere diferite nu este de natură însă a schimba regimul juridic al terenului care face parte din domeniul public al Statului și se află în administrarea reclamantei, fiind, de altfel, inclus în inventarul centralizat aprobat prin H.G. nr. 1705/2006 și anterior prin H.G. nr. 1045/2000, H.G. nr. 1326/2001, H.G. nr. 45/2003, H.G. nr. 15/2004, H.G. nr. 2060/2004, având nr. MF 107094 cod clasificare 8.29.

Instanța a reținut incidența art. 11 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 ca motiv de nulitate absolute a contractului de vânzare cumpărare, înlăturând de la aplicare principiul "error communis facit jus" , care înlătură nulitatea unui act încheiat într-o situație de eroare comună, obștească, apreciind că nu este de natură a salva actul de la sancțiunea lipsirii de efecte ca urmare a încălcării dispozițiilor legale imperative la momentul încheierii sale, atâta vreme cât imobilul era menționat ca făcând parte din domeniul public al statului, cel puțin vânzătorul trebuia să manifeste mai multă diligență în determinarea corectă a regimului acestuia. Nici fundamentul bunei-credințe a sub-dobânditorului nu a fost eficientizat de către prima instanță, deoarece pârâta S.C. A. S.A. este un dobânditor și nu apără un act subsecvent. Desi s-a considerat real că Ministerul Apărării Naționale se află în culpă cu privire la fapte circumstanțiale încheierii actului și nu a făcut diligențele necesare pentru a administra, înregistra și conserva corect dreptul său de administrare dând avize favorabile în necunoștință de cauză, această împrejurare nu consolidează valabilitatea actului. Pe baza situației de fapt preconstatate, tribunalul a respins cererea reconvențională. Împotriva acestei sentințe au declarat apeluri pârâții, fiind soluționate prin decizia civilă nr. 820/2017 din 20 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în sensul admiterii, schimbării sentinței și respingerii atât a cererii de chemare in judecată, cât și a cererii reconvenționale, fiind, în rest, menținută sentința. În cadrul apelului a fost pronunțată încheierea din 3 februarie 2014 prin care instanța de apel a respins cererea de sesizare cu soluționarea excepției de nelegalitate a H.G. nr. 1705/2006, considerând că actul atacat are caracter normativ, deci este exclus din câmpul de incidență al excepției de nelegalitate, dar și că nu poate influența soluția pe fondul cauzei, întrucât nu are decât valoare de inventar, iar nu valoare de titlu translativ de proprietate. Împotriva încheierii din 3 februarie 2014, a deciziei civile nr. 820/2017 din 20 decembrie 2017 și a deciziei civile nr. 462 din 27 septembrie 2018 a formulat recurs societatea A. S.A. a cărei denumire a fost schimbată pe parcursul soluționării recursului în societatea B. S.A., iar împotriva deciziei decizie civile nr. 820/2017 din 20 decembrie 2017 a declarat recurs Ministerul Apărării Naționale. Prin decizia civilă nr. 559 din 19.03.2019 Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă a admis recursul declarat de reclamantul Ministerul Apărării Naționale împotriva deciziei civile nr. 820 din 20 decembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal; a admis recursurile declarate de pârâta societatea B. S.A. (fostă S.C. A.) împotriva încheierii de ședință din 3 februarie 2014 și a deciziilor civile nr. 820 din 20 decembrie 2017 și nr. 462 din 27 septembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care le-a casat și a rimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținându-se în esență greșita aplicare a prevederilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, actul administrativ având caracter individual. Prin încheierea din data de 20.06.2019, având în vedere dispozițiile art. 315 din C. proc. civ. vechi, instanța de apel a sesizat Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal cu soluționarea excepției de nelegalitate a H.G. nr. 1705/1006-Anexa 4 cu privire la terenul situate în parcel PS nr. 292/7. Astfel cum s-a arătat, prin sentința civilă nr. 182/CA din 7 o