CtEDO 23.10.2007 Auto

GIULIANI v. MOLDOVA

RESPONDENT
MDA
HOTĂRÂRE
23.10.2007
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
GIULIANI v. MOLDOVA (CtEDO, 2007)
HUDOC · oficial

CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 44981/05 de către Giovanni GIULIANI împotriva Moldovei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A patra secțiune), care a stat la 23 octombrie 2007 în calitate de cameră compusă de: Sir Nicolas Bratza Președintele Casadevill Bonello Pavlovschi Garlicki Mijović, judecători și dl T.L. Grefierul de secțiune inițială având în vedere cererea depusă la 6 decembrie 2005, Având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritul cazului. Având în vedere declarațiile oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului. După ce a deliberat, decide după cum urmează: Reclamantul, dl Giovanni Giuliani, este un național italian născut în 1943 și locuiește în Chișinău. El este reprezentat în fața Curții de dl Nagacevschi, un avocat practicant în Chișinău. Guvernul moldovenesc („Governul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Grosu. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 11 decembrie 2001, reclamantul a fost arestat și deținut sub suspiciune de fraudă și dezlănțuire. A fost acuzat că a făcut promisiuni false celor șaptezeci de persoane pentru a-i ajuta în obținerea vizelor Schengen în schimbul unei taxe. La 24 aprilie 2003, reclamantul a fost condamnat pentru desfășurarea ilegală a activităților comerciale pe teritoriul Moldovei și condamnat la închisoarea de un an și jumătate. El a fost achitat pentru acuzațiile de fraudă și dezlănțuire. Procesul a apelat împotriva hotărârii. La 11 iunie 2003, reclamantul a fost eliberat din cauza expirării perioadei de închisoare. La 11 noiembrie 2003 Curtea de Apel a examinat apelul procurorului în absența reclamantului, dar cu participarea unui ex officio Reclamantul a fost considerat vinovat de fraudă și de nebușnire și condamnat la 15 ani de închisoare. Din hotărârea, autoritățile nu cunoșteau locul în care reclamantul a fost în acel moment. La 26 mai 2005, reclamantul a fost arestat pe teritoriul Bulgariei pe baza unui mandat de arestare internațional. El a fost informat cu privire la condamnarea sa prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 11 Noiembrie 2003 și mai târziu extraditată în Moldova. Una dintre condițiile întreprinse de autoritățile moldovești în timpul procedurii de extrădare a fost de a se asigura că reclamantul ar avea dreptul de a reexamina în conformitate cu art. 3 din al doilea protocol suplimentar la Convenția Europeană privind extradiția. La 20 iunie 2005, reclamantul a depus un recurs asupra punctelor de drept cu Curtea Supremă de Justiție împotriva hotărârii din 11 noiembrie 2003. La 14 septembrie 2005, Curtea Supremă de Justiție a examinat apelul reclamantului asupra punctelor de drept în absența sa și în absența avocatului său și a respins-o. Cu toate acestea, aceasta a considerat că, având în vedere că autoritățile au făcut eforturi pentru a-l găsi și l-au declarat o persoană căutată în contextul unui mandat de arestare internațional prelucrat prin Interpol, Curtea de Apel ar putea fi considerată ca fiind îndeplinită datoria de a-l informa despre procedurile penale împotriva lui. În urma comunicării prezentului caz către Guvern, la o dată neespecificată, Procurorul General a inițiat proceduri de revizuire cu Curtea Supremă de Justiție. La 2 iulie 2007, Curtea Supremă de Justiție a anulat hotărârea finală din 14 septembrie 2005 și a ordonat deschiderea procedurii penale. COMPLAINT Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenție că procedura penală împotriva acestuia a fost nedrept pentru că a fost judecat și condamnat de către Curtea de Apel în absență și a fost refuzat dreptul de a avea un judecator din nou. HOTĂRÂREA La 19 iulie 2007, Guvernul a informat Curtea că, la 18 Iulie 2007 părțile au semnat un acord de soluționare prietenoasă, care au prezentat Curtea o copie a acordului conform căruia guvernul s-a angajat să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data adoptării unei decizii de grevare de către Curte, de 2.000 de euro (EUR) în ceea ce privește orice prejudiciu moral suferite de reclamant și de euro 400 în ceea ce privește costurile și cheltuielile. În schimb, reclamantul își retrage cererea și renunță la orice alte cereri împotriva Guvernului în legătură cu acest caz. La 10 septembrie 2007, reclamantul a confirmat că acordul menționat anterior a fost semnat de el și a solicitat Curtea să scoată cazul din lista cazurilor. Curtea ia act de soluționarea prietenoasă achiziționată între părți și este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolele sale, și nu găsește motive pentru a justifica o examinare continuă a cererii (art. 37 § 1 în amendă În consecință, art. 29 § 3 din convenție nu ar trebui să se mai aplice cazului și ar trebui să fie eliminat din listă. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să excludă aplicarea din lista sa de cazuri.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă