CtEDO 23.10.2007 Auto

PAYNE v. THE UNITED KINGDOM

RESPONDENT
GBR
HOTĂRÂRE
23.10.2007
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partly struck out of the list;Partly inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
PAYNE v. THE UNITED KINGDOM (CtEDO, 2007)
HUDOC · oficial

CUARTA SECȚIUNE DECIZIE FINALĂ CU ADMINISIBILITATEA cererii nr. 75126/01 de Ian Mackenzie PAYNE împotriva Regatului Unit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), ședința la 23 octombrie 2007 ca Cameră compusă din: Președintele Casadevell Sir Nicolas Bratza Bonello Traja Pavlovschi Garlicki dna Hirvelä, judecători și dl T.L. având în vedere cererea depusă la 7 septembrie 2001, având în vedere decizia parțială din 10 septembrie 2002, de a comunica această cerere și de a o adera la alte cereri (nus. 58372/00, 61878/00, 63477/00, 63480/00, 63647/00, 63961/00, 649961/01, 64996/01, 65202/01, 65478/01, 65507/01, 65741/01, 65906/01, 66181/01, 67100/01, 67913/01, 68173/01, 68175/01, 68264/01, 68298/01, 688449/01, 69076/01, 63323/01, 69327/01, 6932/01, 6932/01, 699491/01, 70521/01, 70741/01, 71176/01, 71428/01, 71429/01, 71570/01, 72656/01, 733646/01, 73978/01, 74961/01, 7492/01 , 75993/01, 75995/01, 77129/01, 77424/01, 682/02, 2573/02, 4810/02, 10747/02, 13944/02, 14444/02 și 14537/02), având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritul cazului, având în vedere declarațiile formale care acceptă o soluționare prietenoasă a unei părți a cazului, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile transmise de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Ian Mackenzie Payne, este un național britanic născut în 1961 și locuiește în Shrewsbury. El a fost reprezentat în fața Curții de către dna Jacky Starling, un avocat practicant la Londra. Guvernul Regatului Unit (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Whowersley al Biroului Externe și Commonwealth. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Soția reclamantului a murit la 6 septembrie 1996, lăsând doi copii născuți în 1990 și 1992. Solicitarea sa pentru beneficiile văduvelor a fost făcută la 16 martie 2001 și a fost respinsă la 20 martie 2001 din motivul că nu avea dreptul la beneficiile văduvelor pentru că nu era femeie. La 25 aprilie 2001, recursul a fost ascultat și respins. La 25 ianuarie 2002, reclamantul a formulat o cerere la Revenuul Internal, cerând o alocație echivalentă cu cea primită de o văduvă, și anume alocația de livrare a vieții (“WBA”). La 13 martie 2002, Revenuul Inland l-a informat că nu a fost eligibil pentru WBA, deoarece nu a fost o femeie. Reclamantul nu a apelat după cum a considerat sau a fost sfătuit că un astfel de remediu ar fi obligat să eșueze deoarece nu au fost plătite astfel de prestații de securitate socială sau alocații fiscale în temeiul dreptului Regatului Unit. Legea internă relevantă Legea internă relevantă pentru această cerere este stabilită în Willis c. Regatul Unit , nr. 36042/97 , §§ 14-26, CEDO 2002-IV și Hobbs, Richard, Walsh și Geen c. Regatul Unit , nr. 63684/00, 63475/00, 63484/00 și 63468/00, hotărârea din 26 martie 2007. DREPTUL Prin scrisoarea din 11 mai 2005, Guvernul contestat a informat Curtea că, în ceea ce privește cererile de alocare a mamei văduve (WMA) și de plată a vieții (WPt), nu există, în principiu, nici o justificare obiectivă în momentul în care nu se plătesc aceste prestații, atât văduvilor, cât și văduvelor, dar că guvernul a avut o apărare în temeiul articolului 6 din Legea privind drepturile omului din 1998 (HRA). Acesta a remarcat că, având în vedere acest lucru, mulțimea de cazuri dinaintea Curții și faptul că apărarea HRA era aplicabilă numai în domeniul intern, guvernul a fost pregătit, în principiu, să soluționeze toate cererile formulate de văduvi împotriva Regatului Unit care rezultă din modalitățile aplicabile înainte de aprilie 2001 pentru plata WMA și WPt. Prin scrisoarea din 29 ianuarie 2007, reprezentantul reclamantului a notificat Curtea că dl Payne a fost oferit 3.310.02 GBP în ceea ce privește cererile sale pentru WPt și/sau WMA și că a acceptat plata. La 13 februarie 2007 și 16 martie 2007, reprezentantul reclamantului a fost trimise scrisori de către Registru, declarând că Curtea ar lua în considerare suprimarea cazului din lista sa în ceea ce privește afirmațiile care au fost reglementate, în timp ce cererea privind WBA ar trebui negociată cu Guvernul având în vedere hotărârile din Hobbs (citată mai sus) și afirmația privind Pensiunea Veduvii ar fi suspendată până când hotărârea principală a Curții cu privire la această chestiune, Runkee și White c. Regatul Unit (n. 42949/98 și 53134/99), pronunțată la 10 mai 2007, a devenit finală (a se vedea mai jos). La 3 august 2007, reprezentantul reclamantului a fost trimis o altă scrisoare de către Registru, care a declarat că această ultimă hotărâre a devenit finală la 25 iulie 2007, după notificarea părților că nici o parte nu a avut intenția de a solicita trimiterea cauzei către Marea Camera (art. 44 § 2 litera (a) din Convenție). La 13 august 2007, reprezentantul reclamantului a informat Curtea că s-a ajuns la o soluție în ceea ce privește cererea pentru WBA. Curtea ia notă de soluționarea prietenoasă atinsă între părți în ceea ce privește WPt, WMA și WBA. Este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în convenție și în protocolele sale (art. 37 § 1 în amendă) Copiii dlui Payne au vârsta de 15 și 17 ani. Astfel, afirmația sa în ceea ce privește Pensiunea Veduvii („WP”) este în prezent ipotetică. Cu toate acestea, chiar dacă acest lucru nu a fost așa, Curtea a hotărât în hotărârea sa de conducere cu privire la WP care, la originea sa, și până la abolirea sa în ceea ce privește femeile ale căror soții au murit după 9 aprilie 2001, WP a avut scopul de a corecta „inegalități reale” între văduvele în vârstă, ca grup, și restul populației și că această diferență în tratament a fost justificată în mod rezonabil și obiectiv. În plus, Curtea a considerat că Regatul Unit nu a putut fi criticat pentru faptul că nu a abolit WP mai devreme și că nu este irazonabil din partea legislației să decidă să introducă reformele încet (a se vedea Runkee și White c. Regatul Unit , nr. 42949/98, §§ 40-41, 25 iulie 2007). Curtea, în consecință, nu a constatat o încălcare a articolului 14 luat coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 în ceea ce privește nepagarea reclamanților pensiei de văduvă sau echivalent (ibid 42). Prin urmare, această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Prin urmare, în concluzie, Curtea declară din lista sa plângerile reclamantei în ceea ce privește plata văduvii și/sau alocarea mamei văduvăi și a alocației de lichidare a văduvei și declară inadmisibilă plângerea reclamantului în ceea ce privește pensia văduvă. În consecință, art. 29 § 3 din convenție nu ar trebui să se mai aplice cazului. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate de a dispune de cererea celorlalte la care s-a alăturat; hotărăște să scoată din lista de cazuri reclamațiile reclamantului cu privire la neprotejarea plății unei văduve și/sau alocarea mamei văduve și a lichidei de răbdare a văduvei; hotărăște să declare inadmisibil restul cererii. T. L. Early Josep Casadevell Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă