Primă secțiune DECIZIE CU ADMINISIBILITATEA cererii nr. 74124/01 de Sergey Anatolyevich MATVEYEV împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 23 octombrie 2007 în calitate de Cameră compusă de: Președintele Loucaides, dna Vajić Kovler, dna Steiner Spielmann S.E. Jebens Malinverni, judecători și grefierul secțiunii Nielsen Având în vedere cererea depusă la 11 ianuarie 2001, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Sergey Anatolyevich Matveyev, este un național rus care s-a născut în 1955 și trăiește în Magnitogorsk. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Smorodin, un avocat practicant în Magnitogorsk. Guvernul Rus (“Guvernul”) a fost reprezentat de dl Laptev, reprezentant al Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 5 februarie 1998, Curtea Regională Chelyabinsk a condamnat reclamantul de luare de mită, abuzul de funcție și deținerea ilegală de arme de foc și l-a condamnat la zece ani de închisoare. La 19 februarie 1998, Curtea a trimis hotărârea în închisoarea în care reclamantul a fost reținut. Hotărârea, care a numărat 27 de pagini, a fost transmisă reclamantului. După examinarea hotărârii, reclamantul a redactat un recurs și, la 26 februarie 1998, l-a depus Curtea Supremă. În apelul său, reclamantul a negat că a comis infracțiunile și a afirmat că nu a existat nicio dovadă corectă a vinovăției sale. La 14 octombrie 1998, Curtea Supremă a examinat cazul. Acesta a susținut că constatarea vinovăției reclamantului a fost confirmată de declarațiile victimelor și martorilor, de rapoarte de experți, de declarațiile proprii ale reclamantului și de alte dovezi. Prin decizia din 14 octombrie 1998, Curtea Supremă a reclasificat acțiunile reclamantului în ceea ce privește unul dintre episoadele imputate ca o tentativă de crimă, a redus suma mităi în ceea ce privește un alt episod și a susținut condamnarea pentru restul. Într-o dată neespecificată, reclamantul a aflat că, de fapt, au existat două versiuni diferite ale hotărârii: cea din dosar nu a fost aceeași cu cea pronunțată la 5 februarie 1998. Când reclamantul a primit hotărârea în octombrie 2000, a descoperit că a numărat 31 de pagini, adică patru pagini mai lungi decât hotărârea pe care a primit-o în închisoarea anterioară și a apelat contra. El a identificat aproximativ 200 de modificări în total. La 11 octombrie 2000, reclamantul s-a plâns la Presidiumul Curții Supreme cu privire la această discrepanță. El a cerut instanței să își exercite puterea de control și să-și anuleze hotărârea. La 16 noiembrie 2000, Curtea Supremă a răspuns că nu a văzut niciun motiv să redeschidă cazul. COMPLAINT Reclamantul s-a plâns că procesul său a fost nedrept și că încarcerarea sa a fost ilegală deoarece hotărârea împotriva cărora a recursat nu este aceeași ca hotărârea pe care Curtea Supremă a examinat-o în apel. El se referă la articolele 1, 5 și 6 din Convenție. El a susținut că judecătorul a schimbat hotărârea după proces și a trimis versiunea modificată Curții Supreme. Reclamantul s-a plâns, invocând articolele 1, 5 și 6 din Convenție, că hotărârea împotriva căreia a recursat a fost diferită de hotărârea examinată de instanța de recurs l-a privat de posibilitatea de a pregăti recursul în mod corespunzător și că, prin urmare, el a fost condamnat ilegal și privat de libertate ca urmare a unui proces nedrept. Având în vedere faptul că cerințele de la art. 6 alineatul (3) litera (b) sunt aspecte specifice ale dreptului la un proces echitabil, astfel cum este garantat în temeiul articolului 6 alineatul (1), Curtea consideră că plângerea reclamantului este examinată în temeiul acestor două dispoziții luate împreună (a se vedea, printre altele, Hadjinastassiou c. Grecia , hotărârea din 16 decembrie 1992, Seria A nr. 252, p. 16, § 31). Aceste dispoziții, în măsura în care este relevant, se citesc după cum urmează: „1. În decizia de ... orice acuzație penală împotriva lui, toată lumea are dreptul la o audiere corectă ... de [a] ... tribunal ... ... ... Toată lumea acuzată de o infracțiune penală are următoarele drepturi minime: ... (b) să aibă timp și facilități adecvate pentru pregătirea apărării sale; ...” Guvernul a formulat următoarele argumente, referindu-se la informațiile obținute de Curtea Supremă, Oficiul Procurorului General și Serviciul Federal pentru Execuția Sancțiunilor. Dosarul reclamantului conține trei exemplare ale hotărârii Curții Regionale de Chelyabinsk din 5 februarie 1998. O copie a fost scrisă pe mână și celelalte două au fost scrise, una pe 27 de pagini și cealaltă pe 31 de pagini. Cele două copii scrise au fost „identificative cu privire la conținut” și numărul diferite de pagini ar putea fi explicate prin spațiere interlineare mai mare și formatarea diferite paragrafe. Au existat discrepanțe mici cauzate de „errorele tehnice” deoarece ambele copii au fost tastate manual. Guvernul a concluzionat că dreptul reclamantului la o audiere echitabilă garantată de art. 6 din Convenție nu a fost încălcat și că cererea ar trebui respinsă ca fiind evident nefondată. Reclamantul își menținea plângerea și a remarcat că el nu a fost conștient de exemplarul scris manual al hotărârii. Curtea consideră, având în vedere argumentele părților, că cererea ridică chestiuni serioase de fapt și de drept în temeiul Convenției, ale căror hotărâre necesită o examinare a meritelor. Prin urmare, Curtea concluzionează că cererea nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu s-a stabilit niciun alt motiv de declarare inadmisibilă. Din aceste motive, Curtea declara cu majoritate cererea admisibilă, fără a se judeca în fondul cauzei. Søren Nielsen Loukis Loucaides Președintele grefierului
Application no. 74124/01
by Sergey Anatolyevich MATVEYEV
against Russia
The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 23
October 2007 as a Chamber composed of:
Mr
L.
Loucaides
,
President
,
Mrs
N.
Vajić
,
Mr
A.
Kovler
,
Mrs
E.
Steiner
,
Mr
D.
Spielmann
,
Mr
S.E.
Jebens
,
Mr
G.
Malinverni,
judges
,
and Mr
S.
Nielsen
,
Section Registrar
,
Having regard to the above application lodged on 11 January 2001,
Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant,
Having deliberated, decides as follows:
The applicant, Mr Sergey Anatolyevich Matveyev, is a Russian national who was born in 1955 and lives in Magnitogorsk. He was represented before the Court by Mr
I.
Smorodin, a lawyer practising in Magnitogorsk. The Russian Government (“the Government”) were represented by Mr
P.
Laptev, Representative of the Russian Federation at the European Court of Human Rights.
The circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
On 5 February 1998 the Chelyabinsk Regional Court convicted the applicant of bribe-taking, abuse of office and unlawful possession of firearms and sentenced him to ten years’ imprisonment. On 19 February 1998 the court sent the judgment to the remand prison where the applicant was detained. The judgment, which counted 27 pages, was handed to the applicant.
Having studied the judgment, the applicant drafted an appeal and on 26
February 1998 lodged it with the Supreme Court. In his appeal the applicant denied that he had committed the offences and claimed that there had been no proper evidence of his guilt.
On 14 October 1998 the Supreme Court examined the case. It held that the finding of the applicant’s guilt had been corroborated by statements of victims and witnesses, expert reports, the applicant’s own statements and other evidence. By a decision of 14 October 1998 the Supreme Court reclassified the applicant’s actions in respect of one of the episodes imputed to him as an attempted crime, reduced the amount of the bribe in respect of another episode, and upheld his conviction for the remainder.
On an unspecified date the applicant learned that, in fact, there had been two different versions of the judgment: the one in the case file was not the same as the one pronounced on 5 February 1998. The applicant asked the Regional Court to send him the judgment from the case file.
When the applicant received the judgment in October 2000, he discovered that it counted 31 pages, i.e. it was four pages longer than the judgment that he had received in the remand prison and had appealed against. He identified about 200 changes in total.
On 11 October 2000 the applicant complained to the Presidium of the Supreme Court about this discrepancy. He asked the court to exercise its power of supervisory review and quash the judgment.
On 16 November 2000 the Supreme Court replied that it saw no reason to reopen the case.
The applicant complained that his trial had been unfair and his imprisonment had been unlawful because the judgment he had appealed against was not the same as the judgment the Supreme Court had examined on appeal. He referred to Articles 1, 5 and 6 of the Convention. He alleged that the judge had changed the judgment after the trial and had sent the modified version to the Supreme Court.
The applicant complained, invoking Articles 1, 5 and 6 of the Convention, that the fact that the judgment he had appealed against was different from the judgment examined by the appeal court had deprived him of the possibility of preparing his appeal properly, and that he had therefore been unlawfully convicted and deprived of his liberty as a result of an unfair trial.
Bearing in mind that the requirements of paragraph 3 (b) of Article 6 are specific aspects of the right to a fair trial, as guaranteed under paragraph 1 of Article 6, the Court considers that the applicant’s complaint falls to be examined under these two provisions taken together (see, among other authorities,
Hadjianastassiou v. Greece
, judgment of 16 December 1992, Series A no. 252, p. 16, § 31). These provisions, in so far as relevant, read as follows:
“1.
In the determination of ... any criminal charge against him, everyone is entitled to a fair ... hearing ... by [a] ... tribunal...
...
3.
Everyone charged with a criminal offence has the following minimum rights:
...
(b)
to have adequate time and facilities for the preparation of his defence;
...”
The Government made the following submissions, referring to information obtained from the Supreme Court, the Prosecutor General’s Office and the Federal Service for the Execution of Sentences.
The applicant’s case file contained three copies of the judgment of the Chelyabinsk Regional Court of 5
February 1998. One copy was handwritten and the two others were typed, one on 27 pages and the other on 31 pages. The two typed copies were “identical as to content” and the different number of pages could be explained by larger interlinear spacing and different paragraph formatting. There were small discrepancies caused by “technical mistakes” because both copies had been typed manually. Those “insignificant formal discrepancies [were] of a purely technical nature and [did] not influence the essence of the sentence”.
The Government concluded that the applicant’s right to a fair hearing guaranteed by Article 6 of the Convention had not been violated and that the application should be rejected as manifestly ill-founded.
The applicant maintained his complaint. He noted that he had not been aware of the handwritten copy of the judgment.
The Court considers, in the light of the parties’ submissions, that the application raises serious issues of fact and law under the Convention, the determination of which requires an examination of the merits. The Court concludes therefore that the application is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. No other ground for declaring it inadmissible has been established.
For these reasons, the Court by a majority
Declares
the application admissible, without prejudging the merits of the case.
Søren
Nielsen
Loukis
Loucaides
Registrar
President