CtEDO 23.10.2007 Auto

KARYAGIN v. RUSSIA

RESPONDENT
RUS
HOTĂRÂRE
23.10.2007
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Admissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
KARYAGIN v. RUSSIA (CtEDO, 2007)
HUDOC · oficial

Primă secțiune DECIZIE CU ADMINISIBILITATEA cererii nr. 72839/01 de Valeriy Ivanovich KARYAGIN împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 23 octombrie 2007 în calitate de Cameră compusă de: Președintele Loucaides Vajić Kovler dna Steiner Spielmann S.E. Jebens Malinverni, judecători și grefierul Secțiunii Nielsen Având în vedere cererea depusă la 11 ianuarie 2001, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Valeriy Ivanovich Karyagin, este un național rus care s-a născut în 1955 și trăiește în Magnitogorsk. Guvernul Rus („Guvernul”) a fost reprezentat de dl P. Laptev, reprezentant al Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 5 februarie 1998, Curtea Regională Chelyabinsk a condamnat reclamantul de ajutor și de sumă de mită și l-a condamnat la nouă ani de închisoare. La 19 februarie 1998, Curtea a trimis hotărârea la închisoarea de încarcerare în care a fost reținut reclamantul. Hotărârea, care a numărat 27 de pagini, a fost transmisă reclamantului. După ce a studiat hotărârea, reclamantul a redactat un recurs și 26 de judecată În recursul său, reclamantul a negat că a comis infracțiunile și a susținut că nu a existat nici o dovadă adecvată a vinovăției sale. La 16 iunie 1998, Curtea regională a transmis recursul și dosarul la Curtea Supremă pentru examinare. La 8 septembrie 1998, reclamantul a depus un apel suplimentar detaliat care solicită anularea hotărârii. La 14 octombrie 1998, Curtea Supremă a examinat cazul, susținând că constatarea vinovăției reclamantului a fost confirmată prin declarații de victime și martori, de experți, de declarații proprii ale reclamantului și de alte dovezi. Prin decizia din 14 octombrie 1998, Curtea Supremă a reclasificat acțiunile reclamantului în ceea ce privește unul dintre episoadele imputate lui ca o tentativă de crimă și a susținut condamnarea pentru restul. În aprilie 2000, reclamantul a aflat că, de fapt, au existat două versiuni diferite ale hotărârii: cea din dosar nu a fost aceeași cu cea pronunțată la 5 februarie 1998. Reclamantul a solicitat Curții regionale să-i trimită hotărârea din dosar. Când reclamantul a primit hotărârea la 23 octombrie 2000, el a descoperit că a numărat 31 de pagini, adică patru pagini mai lungi decât hotărârea pe care a primit-o în închisoarea de închidere și a apelat contra. El a identificat aproximativ 200 de modificări în total. La 26 decembrie 2000, reclamantul s-a plâns la Presidiumul Curții Supreme cu privire la această discrepanță. El a solicitat instanței să își exercite puterea de control și să încalce hotărârea. La 31 mai 2001, Curtea Supremă a răspuns că examinarea efectuată la Curtea Regională de la Chelyabinsk a dezvăluit că versiunea de 27 de pagini a hotărârii nu a fost semnată de judecător și a fost o falsificare. Curtea Supremă a afirmat, de asemenea, că nu există motive pentru redeschiderea cazului. La 17 martie 2003, reclamantul a fost eliberat în eliberare condiționată. Reclamantul s-a plâns că procesul său a fost nedrept și că încarcerarea sa a fost ilegală deoarece hotărârea împotriva căreia a recursat nu este aceeași ca hotărârea pe care Curtea Supremă a examinat-o în apel. El se referă la diferitele dispoziții ale Convenției, inclusiv la art. 5 §§ §§ §§ §§ 1, 2 și 3 litera (b). A susținut că judecătorul a schimbat hotărârea după proces și a trimis versiunea modificată Curții Supreme. În baza articolului 5 §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ § Având în vedere faptul că cerințele de la art. 6 alineatul (3) litera (b) sunt aspecte specifice ale dreptului la un proces echitabil, astfel cum este garantat în temeiul articolului 6 alineatul (1), Curtea consideră că plângerea reclamantului este examinată în temeiul acestor două dispoziții luate împreună (a se vedea, printre altele, Hadjinastassiou c. Grecia , hotărârea din 16 decembrie 1992, Seria A nr. 252, p. 16, § 31). Aceste dispoziții, în măsura în care este relevant, se citesc după cum urmează: „1. În decizia de ... orice acuzație penală împotriva lui, toată lumea are dreptul la o audiere corectă ... de [a] ... tribunal ... ... ... Toată lumea acuzată de o infracțiune penală are următoarele drepturi minime: ... (b) să aibă timp și facilități adecvate pentru pregătirea apărării sale; ...” Guvernul a formulat următoarele argumente, referindu-se la informațiile obținute de Curtea Supremă, Oficiul Procurorului General și Serviciul Federal pentru Execuția Sancțiunilor. Dosarul reclamantului conține trei exemplare ale hotărârii Curții Regionale de Chelyabinsk din 5 februarie 1998. O copie a fost scrisă pe mână și celelalte două au fost tastate, una total de 27 de pagini și cealaltă total de 31 pagini. Cele două copii scrise au fost „identificative cu privire la conținut” și numărul diferite de pagini ar putea fi explicate prin spațiere interlineară mai mare și formatarea diferite paragrafe. Au existat discrepanțe mici cauzate de „errorele tehnice” deoarece ambele copii au fost tastate manual. Guvernul a concluzionat că dreptul reclamantului la o audiere echitabilă garantată de art. 6 din Convenție nu a fost încălcat și că cererea ar trebui respinsă ca fiind evident nefondată. Reclamantul a contestat argumentele guvernului, susținând că exemplarul de 31 de pagini al hotărârii conține 241 mai multe cuvinte decât cele 27 copia de pagină și faptul că au existat 207 discrepanțe între cele două texte, din care aproximativ o jumătate se referă la circumstanțele cazului, la dovada și la concluziile instanței, în timp ce cealaltă jumătate se referă la modificări gramaticale și stilistice care au fost în principal în vederea facilitării înțelegerii textului. Reclamantul a susținut că copia de 27 de pagini a precedat 31 copia de pagină ca toate erorile gramaticale și stilistice care puteau fi găsite în copia de 27 de pagini au fost corectate în copia de 31 de pagini. El a susținut, de asemenea, că procedura penală nu a permis nicio modificare a unei hotărâri după declarația publică. Înainte de a semna fiecare copie a hotărârii, judecătorul ar fi trebuit să fi verificat că a fost identică cu copia originală, dar aparent nu a făcut acest lucru. Curtea consideră, având în vedere argumentele părților, că cererea susține chestiuni serioase de fapt și de drept în temeiul Convenției, ale căror hotărâre necesită o examinare a fondului. Prin urmare, Curtea concluzionează că cererea nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea inadmisibilă. Din aceste motive, Curtea declară, cu majoritate, cererea admisibilă, fără a se judeca în fondul cauzei. Søren Nielsen Loukis Loucaides Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă