ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1079/2022
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1079/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 10 mai 2022
Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:
Prin acțiunea arbitrală introdusă la Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat și înregistrată sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta B. S.A., solicitând ca aceasta să fie obligată la plata sumei de 13.773,5 RON reprezentând contravaloarea reparației autoturismului cu numărul de înmatriculare x, marca x, pentru care a fost întocmită cererea de plată a despăgubirii în cadrul dosarului de daună nr. x, precum și la plata penalităților de întârziere de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, calculate la debitul principal și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 132/2017, Normei nr. 18/2017 a ASF, Normei nr. 20/2017 a ASF și art. 541 C. proc. civ. și art. 1470 C. civ.
Prin hotărârea arbitrală nr. 145 din 25 noiembrie 2021, pronunțată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat - Sediul Zonal Craiova, în dosarul nr. x/2021, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contardictoriu cu pârâta B. S.A., precum și renunțarea la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 13.773,5 RON, reprezentând debit principal, fiind obligată pârâta la plata sumei de 2.533,68 RON, reprezentând penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere și la plata sumei de 2.800,90 RON, reprezentând cheltuieli arbitrale.
Împotriva acestei hotărâri, pârâtă B. S.A. a formulat acțiune în anularea hotărârii arbitrale, solicitând, totodată, suspendarea executării hotărârii, până la judecarea cererii în anulare.
Prin sentința nr. 8 din 3 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de intimată și s-a declinat competența soluționării cauzei, în favoarea Curții de Apel Craiova.
În considerentele acestei sentințe, instanța a reținut că litigiul are ca obiect anularea hotărârii arbitrale nr. 145 din 25 noiembrie 2021, pronunțată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat - Sediul Zonal Craiova în dosarul nr. x/2021, precum și suspendarea executării acestei hotărâri, acțiune fundamentată pe dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. a) și b) și art. 612 din C. proc. civ.
Referitor la competența de soluționare a acțiunii în anularea hotărârii arbitrale, instanța a reținut că dispozițiile art. 610 din C. proc. civ. prevăd că aceasta revine curții de apel în circumscripția căreia a avut loc arbitrajul. Prin urmare, s-a argumentat că, în acest caz, stabilirea competenței teritoriale a fost raportată de legiuitor exclusiv la locul unde s-a efectuat arbitrajul - în raport cu care se stabilește curtea de apel competentă -, fiind lipsite de relevanță orice alte aspecte referitoare la părți sau la arbitrii.
În acest sens, instanța s-a raportat la precizările Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat, care prin adresa depusă la dosar a arătat faptul că arbitrajul s-a desfășurat la Craiova, locul fiind stabilit în temeiul dispozițiilor art. 569 C. proc. civ., la solicitarea reclamantei.
Prin sentința nr. 27/2022 din 23 martie 2022, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a declinat în favoarea Curții de Apel Ploiesti, secția a II-a civilă, competența soluționării cauzei. Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență, s-a dispus suspendarea judecării cauzei și înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație si Justiție, secția a II-a civilă, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
În considerentele acestei sentințe, instanța a reținut că, în ceea ce privește locul în care s-a desfășurat arbitrajul, potrivit art. 2 alin. (3) din Regulamentul de organizare și funcționare al Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat, sediul Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat este situat în Târgoviște, județul Dâmbovița, iar potrivit art. 41 din Regulile de procedură ale Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat, locul desfășurării arbitrajului este la sediul Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat, excepție făcând situația în care părțile pot conveni un alt loc, cu acordul președintelui sau vicepreședintelui Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat.
În cauză, arbitrajul a fost soluționat potrivit Regulilor de procedură ale Tribunalului, nefiind încheiată o convenție arbitrală între părți.
Cea de-a doua instanță a mai constatat că ședința de arbitraj urma să fie organizată on-line, dar și că sediile zonale nu aveau coordonatori și nici personal tehnic, astfel încât, la momentul soluționării cauzei, sediile zonale nu erau apte de a oferi condițiile necesare pentru desfășurarea unei ședințe de arbitraj, motiv pentru care, fără personal tehnic, desfășurarea ședinței într-un astfel de centru zonal nu era doar cu mult mai anevoioasă, ci nu avea nici temei legal.
S-a reținut că, potrivit actului de înființare a Sediului Zonal Craiova (decizia nr. 108 din 19.11.2016), acesta este o entitate fără personalitate juridică ce se subordonează din punct de vedere material, teritorial și financiar Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 3 martie 2022.
Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:
Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.
Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestor texte de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțe sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.
Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte, în calitate de instanță imediat superioară și comună instanțelor aflate în conflict, va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.
Obiectul prezentului litigiu îl constituie solicitarea de anulare a hotărârii arbitrale nr. 145 din 25 noiembrie 2021, pronunțată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat - Sediul Zonal Craiova în dosarul nr. x/2021, precum și cererea de suspendare a executării hotărârii menționate, acțiune fundamentată pe dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. a) și b) și art. 612 din C. proc. civ.
Conform art. 118 din Regulile de Procedură ale Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat, "locul desfășurării arbitrajului este sediul central sau sediile zonale ale Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat".
Potrivit art. 610 C. proc. civ., "competența de a judeca acțiunea în anulare revine curții de apel în circumscripția căreia a avut loc arbitrajul."
Acest text de lege stabilește că acțiunea în anularea hotărârii arbitrale aparține competenței exclusive a curții de apel în circumscripția căreia a avut loc arbitrajul.
Ca atare, soluționarea conflictului negativ de competență presupune identificarea locului în care s-a desfășurat arbitrajul finalizat cu pronunțarea sentinței arbitrale nr. 145 din 25 noiembrie 2021, pronunțată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat - Sediul Zonal Craiova în dosarul nr. x/2021.
Cu privire la această chestiune, Înalta Curte constată că prin cererea de arbitrare ce a format obiectul dosarului nr. x/2021 s-a solicitat ca litigiul arbitral să fie soluționat la Sediul Zonal Craiova al Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat .
Se constată că, în vederea stabilirii în cauză a locului efectuării arbitrajului, Curtea de Apel Ploiești a solicitat precizări Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat, care, prin adresa depusă la dosar, a arătat faptul că arbitrajul a avut loc la Craiova, învederând că "locul arbitrajului a fost stabilit la Craiova, în temeiul dispozițiilor art. 569 C. proc. civ., la solicitarea reclamantei (pag. 1 din cererea de arbitrare), la care pârâta nu s-a opus prin întâmpinare".
De asemenea, atât în antetul, cât și în dispozitivul sentinței arbitrale s-a consemnat că aceasta a fost pronunțată la Sediul Zonal Craiova al Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat, aspect care denotă că arbitrul învestit cu soluționarea cererii de arbitrare s-a aflat în Craiova la momentul pronunțării.
În aceste condiții, Înalta Curte constată că arbitrajul a avut loc la Sediul Zonal Craiova al Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat.
Cum sediul acestui tribunal arbitral se află în circumscripția Curții de Apel Craiova, rezultă că aceasta este instanța competentă să soluționeze acțiunea în anularea hotărârii arbitrale, conform art. 610 C. proc. civ.
Pentru rațiunile înfățișate, cu aplicarea dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 mai 2022.