ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursurilor în casație declarate de inculpatele A. și B. împotriva deciziei penale nr. 9/A din 18 ianuarie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2019, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 28/F din data de 12 februarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel București, secția a II-a penală a hotărât următoarele:

În baza art. 83 C. pen., a stabilit pedeapsa de 6 luni închisoare în sarcina inculpatei C. pentru săvârșirea infracțiunii de bancrută frauduloasă prev. de art. 241 alin. (1) lit. b) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele stabilite în sarcina inculpatei, pedeapsa rezultantă fiind de 8 luni închisoare.

În baza art. 83 alin. (1) C. pen., a amânat aplicarea pedepsei rezultante de 8 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani stabilit în condițiile art. 84 C. pen., de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, a impus inculpatei să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Giurgiu, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, a dispus comunicarea către Serviciul de Probațiune Giurgiu a datelor prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) din C. proc. pen.

În baza art. 404 alin. (3) din C. proc. pen., a atras atenția inculpatei asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 241 alin. (1) lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpata A. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la bancrută frauduloasă.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatei, aceasta urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 2 luni închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 8 luni închisoare.

În baza art. 91 C. pen., a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei rezultante de 8 luni închisoare aplicată inculpatei A., pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, termen stabilit în condițiile art. 92 C. pen., de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, a impus inculpatei să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, la datele stabilite de această instituție; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, a impus inculpatei să frecventeze un program de reintegrare socială.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, a impus inculpatei obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Direcției Generale de Poliție Comunitară Sector 1 București sau al D. conform deciziei consilierului de probațiune, pe o perioadă de 90 zile, în condițiile Legii nr. 253/2013.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., a atras atenția inculpatei asupra consecințelor nerespectării măsurilor și obligațiilor de supraveghere și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., a dispus desființarea înscrisului falsificat reprezentat de contractul de asistență juridică seria x nr. x din data de 08.06.2017.

În baza art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., a confiscat de la inculpata A. suma de 256.316 RON, obținută în urma săvârșirii infracțiunilor.

A menținut măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nr. 32/P/2019 din data de 28.06.2019 asupra bunurilor aparținând inculpatei A. până la concurența sumei de 256.316 RON cu privire la care s-a dispus confiscarea specială.

Totodată, a dispus lăsarea în sarcina statului a restului cheltuielilor judiciare.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, inculpatele C. și A. și partea civilă E.

Prin decizia nr. 9/A din 18 ianuarie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2019 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpatele A. și C. împotriva sentinței penale nr. 28/F din data de 12.02.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

S-a desființat, în parte, sentința penală apelată și rejudecând, în fond:

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare stabilită în privința inculpatei C. în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor, după cum urmează: - pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen. - pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de bancrută frauduloasă, prev. de art. 241 alin. (1) lit. b) din C. pen. - sporul de 2 luni închisoare.

În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) din C. proc. pen., s-a încetat procesul penal față de inculpata C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de bancrută frauduloasă, prev. de art. 241 alin. (1) lit. b) din C. pen., ca urmare a retragerii plângerii prealabile formulate de persoana vătămată E.

În baza art. 83 alin. (1) din C. pen., s-a amânat aplicarea pedepsei de 6 luni închisoare stabilită față de inculpata C., pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen., pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condițiile art. 84 din C. pen., pe durata căruia inculpata va respecta măsurile de supraveghere stabilite prin sentința penală.

II. În baza art. 297 alin. (1) din C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatei B. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă complementară, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) din C. pen. (dreptul de a exercita calitatea de administrator judiciar) pe o perioadă de 2 ani, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) din C. pen. (dreptul de a exercita calitatea de administrator judiciar), pedeapsă ce se va executa numai în caz de executare a pedepsei principale, pe durata prevăzută de art. 65 alin. (3) din C. pen.

În baza art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatei B. pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, stabilit în condițiile prevăzute de art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata va respecta următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; c) să comunice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., s-a impus inculpatei să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Sector 4 sau în cadrul Companiei Municipale ... București S.A.

S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

III. S-a luat act că persoana vătămată E. a renunțat la pretențiile civile formulate în prezenta cauză.

S-a înlăturat dispoziția de luare, conform art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen., a măsurii de siguranță a confiscării speciale a sumei de 256.316 RON față de inculpata A.

S-au ridicat măsurile asigurătorii ale sechestrului și popririi instituite prin ordonanța nr. 32/P/2019 din data de 28.06.2019 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București asupra bunurilor și sumelor de bani aparținând inculpatei A., până la concurența sumei de 256.316 RON.

IV. A fost obligată inculpata C. la plata sumei de 2.000 RON, iar inculpata B. la plata sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat și persoana vătămată E. la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale care nu contravin prezentei decizii.

S-a luat act de retragerea apelului declarat de persoana vătămată E. împotriva sentinței penale nr. 28/F din data de 12.02.20121 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și îl obligă la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

Restul cheltuielilor judiciare ocazionate de soluționarea apelurilor au rămas în sarcina statului.

Decizia penală nr. 18/A din 18 ianuarie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2019 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală a fost comunicată către: Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București la data de 25.01.2022, E. la 21.01.2020, B. la data de 18.01.2022, C. la data de 18.01.2022, A. la data de 18.01.2022, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la 18.01.2022.

Pentru inculpatele B. și A. termenul de declarare a recursului în casație s-a împlinit la data de 17.02.2022, în conformitate cu art. 269 alin. (2) și (4) din C. proc. pen.

Împotriva deciziei penale nr. 18/A din 18 ianuarie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2019 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală au declarat recurs în casație inculpata B. la data de 15.02.2022 și inculpata A. la data de 16.02.2022.

Cererea de recurs în casație formulată de inculpata B. a fost comunicată către: C. la data de 21.02.2022, E. la data de 21.02.2022, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 21.02.2022 și A. prin afișare la 21.02.2022;

Cererea de recurs în casație formulată de inculpata A. a fost comunicată către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 25.02.2022, B. la data de 25.02.2022 și prin afișare la 25.02.2022, E. la data de 25.02.2022 și C. la data de 28.02.2022

La dosar nu au fost transmise concluzii scrise.

Prin referat, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea discutării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 12.04.2022

Prin cererea de recurs în casație, inculpata B., a invocat cazul de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., ce constituie motiv de casare atunci când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

A susținut că pe baza situației de fapt reținută de instanța de apel, inculpata B., prin F. a fost desemnată administrator judiciar al S.C. G. S.R.L.

Conform Legii nr. 85/2014, toate măsurile administratorului judiciar, dispuse în procedura insolvenței, inclusiv întocmirea tabelelor de creanță - atât cel preliminar reglementat de dispozițiile art. 105 alin. (1) teza I din Legea nr. 85/2014, cât și tabelul definitiv reglementat de prevederile art. 112 din același act normativ sunt supuse analizei, cenzurii, examinării judecătorului sindic cu ocazia soluționării contestațiilor formulate de debitor, creditori sau orice parte interesată. Cu alte cuvinte, măsurile administratorului judiciar hotărâte în procedura insolvenței nu au caracter definitiv, se atacă cu contestație la judecătorul sindic competent să le analizeze legalitatea și temeinicia. Astfel, debitorul, creditorii, orice persoană interesată pot ataca cu contestație la judecătorul sindic măsurile administratorului judiciar pe care le apreciază nelegale cu condiția să le formuleze în termen - 7 zile de la publicarea în BPI a tabelului preliminar sau până la închiderea procedurii - și să achite taxa de timbru.

În cauză, inculpata B. a întocmit tabelul preliminar de creanțe cu obligațiile debitoarei S.C. G. S.R.L. în care a înscris creanța persoanei vătămate E. fără a fi afectată de vreo condiție, astfel cum rezultă cu evidență din Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 22850/5.12.2017 și cum de altfel a reținut și acuzarea și instanța de apel.

Ulterior, a întocmit tabelul definitiv de creanțe, publicat în BPI, conform căruia creanța persoanei vătămate a fost înscrisă sub condiție suspensivă, în planul de reorganizare propus de administratorul judiciar, respectiv de inculpată, explicând situația creanțelor, precizând că în tabelul definitiv de creanțe există un singur creditor chirografar sub condiție, până la soluționarea în mod definitiv a dosarului nr. x/2017, ce se află pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, dosar ce are ca obiect obligarea pârâtului E. la plata prejudiciului adus societății debitoare în exercitarea mandatului său de administrator până la momentul excluderii sale, respectiv decembrie 2016. Tabelul definitiv cu obligațiile debitoarei S.C. G. S.R.L. a fost depus de inculpată la dosarul Tribunalului București, secția a VIII-a civilă la termenul din data de 18.01.2018, termen la care persoana vătămată E. a fost prezentă personal și asistată de apărător ales.

Persoana vătămată a formulat contestație împotriva tabelului definitiv al creanțelor debitoarei S.C. G. S.R.L., publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 24130/27.12.2017, abia la data de 7.12.2018, respectiv la aproximativ un an de la data publicării tabelului definitiv. Prin sentința civilă nr. 3285/30.05.2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă, a fost respinsă contestația persoanei vătămate E. împotriva tabelului definitiv, ca rămasă fără obiect, având în vedere că, la data de 7.02.2019 inculpata B. a realizat o actualizare a tabelului definitiv de creanțe, ca urmare a soluționării litigiului civil, în sensul înscrierii creanței persoanei vătămate E. fără a fi afectată de vreo condiție. Tabelul definitiv actualizat a fost publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 2814/11.02.2019. De asemenea, la data de 13.02.2018 persoana vătămată a formulat și cerere în anulare a procesului-verbal al Adunării creditorilor, în cuprinsul căruia se menționase înscrierea sub condiție a creanței persoanei vătămate, la termenul din 17.05.2018 partea aducând la cunoștința judecătorului sindic, învestit cu soluționarea contestației, faptul că deține o creanță înscrisă sub condiție conform art. 102 alin. (4) din Legea 85/2014. Contestația i-a fost respinsă prin sentința civilă nr. 4950/20.09.2018 a Tribunalului București, secția a VII a civilă.

A susținut că fapta inculpatei B. nu este o faptă prevăzută de legea penală, ci un litigiu civil guvernat de dispozițiile Legii nr. 85/2014. Parchetul și instanța de apel nu se pot substitui persoanei vătămate, așa încât cererile formulate de aceasta în temeiul Legii nr. 85/2014, cu depășirea termenului, analizate și respinse de judecătorul sindic să fie reanalizate, interpretate și valorificate pe cale penală în favoarea acesteia, cu atât mai mult cu cât, nici măcar persoana vătămată în apel nu și-a mai susținut vătămarea, de vreme ce a precizat că nu are niciun fel de pretenții civile.

Încălcarea unei dispoziții legale de către administratorul judiciar cu ocazia adoptării unor măsuri, acte (în speță tabelul definitiv de creanțe întocmit de inculpată) în procedura insolvenței nu poate determina răspunderea penală a acestuia pentru abuz în serviciu, atâta vreme cât măsurile administratorului judiciar nu au caracter definitiv, ci sunt supuse verificării judecătorului sindic sub aspectul legalității și temeiniciei, atât ca urmare a formulării contestației de către creditori orice parte interesată în termenul legal, cu plata unei taxe de timbru cât și din oficiu, de instanță după cum s-a arătat.

A admite contrariul, ar însemna ca orice act al unui funcționar public, întocmit chiar nelegal, dar supus căii de atac a contestației și remediului instanței, să antreneze răspunderea penală a acestuia, ceea ce excede incriminării faptei prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen.

Concluzionând, în cauza de față, nu se poate identifica nicio vătămare a drepturilor sau intereselor legale ale persoanei vătămate E., având în vedere că aceasta putea să supună controlului instanței de judecată, respectiv judecătorului sindic, modul în care inculpata B. a întocmit tabelul definitiv de creanțe, ceea ce s-a și realizat, contestația fiindu-i respinsă, însă ca rămasă fără obiect, ca urmare a înscrierii creanței în tabelul definitiv fără a fi afectată de vreo condiție.

Distinct de aceasta, a făcut referire la dispozițiile art. 106 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, care permit administratorului judiciar să procedeze de îndată la verificarea fiecărei cereri și a documentelor depuse și să efectueze o cercetare amănunțită pentru a stabili legitimitatea, valoarea exactă și prioritatea fiecărei creanțe, ceea ce inculpata a și realizat o dată cu întocmirea tabelului definitiv de creanțe. Dispozițiile legale menționate se coroborează cu prevederile art. 112 din Legea nr. 85/2014, conform cărora, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar va înregistra, de îndată, la tribunal și va publica în BPI tabelul definitiv al tuturor creanțelor împotriva averii debitorului, arătând suma, prioritatea și situația fiecărei creanțe, beneficiară sau nu a unei cauze de preferință. Ca atare, dispozițiile legale invocate permit administratorului judiciar ca la întocmirea tabelului definitiv, să realizeze o cercetare amănunțită a fiecărei creanțe. Situația este diferită de tabelul preliminar întocmit de administratorul judiciar, unde se prevede expres (art. 105 alin. (1) din Legea nr. 85/2014) că toate creanțele vor fi supuse procedurii de verificare, cu excepția creanțelor constatate prin hotărâri judecătorești executorii, precum și prin hotărâri arbitrale executorii, ceea ce inculpata a realizat.

În esență, a arătat că fapta inculpatei recurente B. nu realizează elementele de tipicitate ale infracțiunii de abuz în serviciu. Pornind de la situația de fapt reținută de instanța de apel, anume că inculpata a încălcat dispozițiile art. 105 alin. (1) teza I din Legea nr. 85/2014 cu ocazia întocmirii tabelului definitiv de creanțe, în exercitarea atribuțiilor de administrator judiciar, fapta sa nu poate constitui însă infracțiune, atâta vreme cât, așa cum s-a arătat, măsura dispusă era supusă căii de atac a contestației, prevăzută expres de dispozițiile art. 113 din Legea nr. 85/2014 și examinării sub aspectul legalității de către judecătorul sindic, inclusiv din oficiu, chiar dacă nu a fost contestată de către persoana și în condițiile prevăzute limitativ de lege.

Cu atât mai mult, cu cât în speță, persoana vătămată E. formulase contestație împotriva tabelului definitiv, iar judecătorul sindic a examinat-o, neavând relevanță soluția dispusă, atâta vreme cât nu a respins-o ca inadmisibilă.

Cât privește presupusa incompatibilitate a inculpatei B., determinată de faptul că a avut calitatea de expert parte al inculpatei C., dar și de faptul că S.C. H. S.R.L. administrată de inculpată a prestat servicii de contabilitate pentru S.C. G. S.R.L., reținută de parchet și instanța de apel în condamnarea inculpatei, s-a menționat că exact același aspect a fost invocat de persoana vătămată E. judecătorului sindic, care, prin încheierea din 19.04.2018 a respins cererea de înlocuire a administratorului judiciar pe acest motiv.

Inculpata B. avea ca atribuții de serviciu, în conformitate cu dispozițiile art. 58 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, să verifice creanțele și să întocmească tabelele de creanță. Însă, acțiunea inculpatei nu a fost una abuzivă, în sensul dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. pen., deoarece a verificat creanțele, a întocmit tabelul preliminar în conformitate cu dispoz. art. 105 alin. (1) teza I, în sensul că a menționat creanța persoanei vătămate fără a fi fost afectată de vreo condiție, aspect reținut și de instanța de apel, dar apoi a întocmit tabelul definitiv în care a menționat creanța persoanei vătămate afectată de o condiție, dată fiind existența unui alt litigiu civil.

În temeiul dispozițiilor art. 440 C. proc. pen., a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casație, fiind făcută în termenul prevăzut de lege și respectate dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438 C. proc. pen., admiterea recursului în casație, casarea, în parte, a hotărârii atacate și achitarea inculpatei B., în temeiul dispozițiilor art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

Prin cererea de recurs în casație, inculpata A., a invocat cazul de recurs în casație prev. de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 1 și pct. 7 C. proc. pen. și în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. cu referire la art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. a solicitat achitarea pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. art. 322 alin. (1) C. pen. și complicitate la bancrută frauduloasă prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 241 alin. (1) lit. b) C. pen.

În ceea ce privește infracțiunea de complicitate la bancrută frauduloasă, a susținut că E. nu avea calitatea de creditor și lipsește situația premisă a infracțiunii de bancrută frauduloasă. Problema de drept care se ridică în aceste împrejurări este cea a calității de creditor a numitului E., persoană care, fără îndoială, a fost obligat la plata către societatea G. S.R.L. a unei sume mai mari decât suma pe care o avea de primit de la societate, în final, E. fiind debitor al societății, iar nu creditor.

Instanța de apel a apreciat că nu prezintă relevanță pierderea ulterioară a calității de creditor, întrucât, de la data deschiderii procedurii și până la data pronunțării hotărârii prin care pretinsul creditor a fost obligat la plata unei sume mai mari decât cea pe care o avea de încasat, calitatea de creditor a existat, fiind stabilită ca atare prin decizia nr. 2159/A/16.12.2016 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă. Or, legea penală nu cuprinde o dispoziție privind înțelesul noțiunii de "creditor" din conținutul dispozițiilor art. 241 C. pen. ce vizează incriminarea infracțiunii de bancrută frauduloasă. Din această perspectivă, nu se poate reține că noțiunea de "creditor" din cuprinsul textului incriminator are suficientă claritate încât, într-un context precum cel prezent, să se înțeleagă că subzistă tipicitatea infracțiunii chiar și atunci când pretinsul creditor se dovedește a fi, în realitate, un debitor.

Din observarea dispozițiilor Legii nr. 85/2014, care definesc în mai multe texte "creditorul", reiese că (i) această calitate încetează în momentul înlăturării din tabelele creditorilor (art. 5 pct. 19), fără a se înțelege dacă înlăturarea este urmarea încasării creanțelor deținute inițial sau a altor ipoteze, (ii) creanța certă în sensul Legii nr. 85/2014 este acea creanță a cărei existență poate să rezulte și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de acesta, iar deschiderea procedurii poate fi solicitată doar în cazul în care după compensarea datoriilor reciproce, de orice natură, suma datorată creditorului depășește plafonul prevăzut în lege (art. 5 pct. 20). Reiese, astfel, că potrivit Legii insolvenței, titlurile de creanță nu sunt obligatoriu acte autentice sau hotărâri judecătorești, ci și alte documente din cuprinsul cărora reies obligații de plată. Or, astfel cum rezultă din sentința civilă nr. 1442/18.08.2020 a Tribunalului București, parte din sumele la care E. a fost obligat către societate reprezintă avansuri ridicate și nejustificate din patrimoniul societății comerciale în cuantum de aprox. 1.700.000 RON. Chiar înainte ca obligația de plată să fie stabilită prin hotărârea judecătoreasca menționată, aceasta subzista prin simplul efect al ridicării din trezoreria societății a unor sume fără depunerea unor documente justificative, evidența contabilă calificându-l de la momentul ridicării sumelor pe E. ca debitor.

La data când fostul asociat E. a fost exclus definitiv din societatea comercială, acordându-i-se dreptul de a primi suma de 1.302.260 RON, acesta era deja debitor al societății pentru suma de 1.716.228 RON reprezentând sumele de bani ridicate din casieria societății în perioada 2012 - 2016.

Debitele înregistrate în contabilitate se compensau de drept cu suma reprezentând obligație de plată, așa încât nicio secundă E. nu a fost creditor. În plus, și dacă s-ar admite ipoteza că sumele la care a fost obligat E. ar fi avut un alt izvor al obligației, respectiv fapta ilicită cauzatoare de prejudicii care să nu fie reflectată în registrele contabile, momentul nașterii obligației este acela al săvârșirii faptei ilicite, iar nu acela în care instanța judecătorească admite acțiunea civilă.

Referitor la reținerea incidenței art. 52 alin. (3) C. proc. pen. în legătură cu aspectele expuse, mecanismul folosit de instanța de apel este eronat și reprezintă doar o metodă de a evita răspunsul la întrebarea ce înseamnă calitatea de creditor într-un context ca cel din speță. Hotărâri judecătorești definitive sunt și cele care constată calitatea de creditor, dar și cele care confirmă calitatea de debitor. Simplul fapt că mai întâi s-a pronunțat soluția care îi conferea domnului E. calitatea de creditor și abia ulterior cea care îl obliga la plata unei sume mai mari decât cea pe care o avea de primit, nu justifică reținerea ca îndeplinită a condiției cerute de lege pentru subiectul pasiv al infracțiunii - calitatea de creditor.

Problema este doar aparent complexă, deoarece chiar prima hotărâre prin care E. a dobândit aparent calitatea de creditor reținea faptele prejudiciabile pentru care ulterior a fost obligat la plata despăgubirilor civile către societate. Niciodată numitul E. nu a avut calitatea de creditor al societății, aspect care ar fi trebuit soluționat în funcție de regulile de drept aplicabile, iar nu de contextul specific anumitor momente pe parcursul perioadei dintre promovarea acțiunii în excludere și soluționarea definitivă a acțiunii în daune a societății.

În altă ordine de idei, raportat la împrejurările cauzei, a arătat că cel puțin lipsa de claritate a normei ar fi trebuit să conducă la soluția achitării, pentru neîndeplinirea elementelor constitutive ale infracțiunii. Altfel, s-ar ajunge la situația absurdă în care o faptă poate fi calificată ca infracțiune într-un anumit moment, doar pentru că o procedură judiciară nu a fost finalizată într-un termen util pentru partea care a promovat acțiunea.

Contractul de asistență juridică analizat putea să reprezinte un act adițional la contractele de asistență juridică anterioare prin care societatea comercială ce a beneficiat de serviciile de asistență juridică își exprima acordul de a achita un onorariu de succes avocatului în discuție. Actul este cu atât mai credibil cu cât, după rămânerea definitivă a hotărârii de excludere a domnului E. din societate, asociatul rămas avea puteri depline în ce privește reprezentarea și constituia voința societară, iar societatea comercială era cea care nu putea fi reprezentată decât de acest asociat. Dincolo de caracterul "fals" sau nu al contractului ce va fi analizat separat, existența datoriei derivată din actul juridic încheiat de societate cu deplină capacitate de exercițiu și folosință nu poate fi contestată, cum de altfel nici nu s-a întâmplat pe parcursul dosarului.

Un eventual dezechilibru contractual nu denotă nici caracterul fals al contractului și nici nu justifică desființarea sa decât în condițiile în care între părți ar fi intervenit un conflict, cu aceste coordonate, soluționat printr-o hotărâre judecătorească pronunțată de instanțele competente potrivit legii. Altfel, aprecierea că obligațiile asumate printr-un contract nu puteau/nu mai puteau fi executate nu configurează inexistența datoriei pe care partea a asumat-o.

Cu privire la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată a susținut că, în cauză, contractul de asistență juridică seria x nr. x din data de 08.06.2017, a fost încheiat între Cabinet de avocat A., prin avocat A., și societatea G. S.R.L., prin administrator C. Obiectul contractului este reprezentat de "consultanță juridică, redactare și semnare acte". Onorariul stabilit este în sumă de 300.000 euro și reprezintă onorariu de succes "pentru dosarul nr. x/2014 ce s-a aflat pe rolul Tribunalului Giurgiu, secția civilă și Curții de Apel București, secția a VI-a civilă prin pronunțarea deciziei nr. 2159A/16.12.2016, prin care a fost exclus asociatul administrator E.".

Contractul prevede, de asemenea, o clauză potrivit căreia onorariul se achită în termen de 5 zile de la data semnării contractului.

Prin sintagma "împrejurări necorespunzătoare adevărului" se înțelege împrejurări care nu corespund realității obiective, iar nu unele care nu corespund realității juridice.

De asemenea, instanța nu poate interveni în aspecte privind cuantumul sumelor sau câtimea prestațiilor, părțile având libertatea de a contracta fără a fi supuse constrângerii aplicării unor sancțiuni penale. Împrejurarea că titlul de creanță reprezentat de contractul de asistență juridică a fost folosit ulterior pentru deschiderea procedurii insolvenței și că scopul încheierii contractului ar fi fost acela de a contracara acțiunile domnului E. nu acoperă lipsa elementelor constitutive analizate mai sus, cerința scopului producerii consecințelor juridice fiind doar un element de tipicitate a infracțiunii.

În consecință, fapta de "falsificare" pentru care recurenta a fost condamnată nu este prevăzută de legea penală și, chiar și în ipoteza în care s-ar fi concluzionat că, în speță, contractul de asistență juridică nu respectă vreuna dintre condițiile legale pentru încheierea sa valabilă, singura sancțiune ce ar fi putut interveni ar fi fost nulitatea relativă, în măsura în care s-ar fi probat producerea unei pagube ca urmare a încheierii contractului fără îndeplinirea condițiilor legale. Nulitatea unui act nu echivalează însă caracterul fals al acelui act.

A mai susținut că lipsește latura subiectivă pentru fiecare dintre cele două infracțiuni, ambele instanțe, de fond și de apel, au reținut că fiecare dintre părțile semnatare ale contractului aveau convingerea că domnul E. nu este creditor al societății, ci debitor. Cu toate acestea, respectiva concluzie a fost valorificată ca o circumstanță atenuantă în cadrul procesului de individualizare a pedepselor. Or, convingerea că E. este debitor, convingere pe care atât recurenta, cât și inculpata C. au avut-o, echivalează cu lipsa intenției, indiferent de formă - directă sau indirectă.

Este imposibil de prevăzut și de urmărit sau de acceptat un rezultat precum prejudicierea/fraudarea intereselor unui creditor, în contextul în care reprezentarea recurentei a fost aceea că domnul E. este debitor - așa cum, de altfel, s-a confirmat inclusiv pe cale judecătorească. Mai mult, rezultatul socialmente periculos era imposibil de realizat, nu numai din perspectiva subiectivă a recurentei, ci și obiectiv. În ultimă instanță, doar culpa fără prevedere ar putea fi reținută, în măsura în care s-ar aprecia că recurenta nu a prevăzut rezultatul, deși ar fi trebuit și putea să îl prevadă. Cu toate acestea, niciuna dintre infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea nu este incriminată pentru situația în care forma de vinovăție este culpa.

În concluzie, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la motivul de casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului în casație, având în vedere că situația de fapt reținută de către instanța de apel nu se suprapune modelului legal al normei incriminatoare privind infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată și complicitate la bancrută frauduloasă pentru care recurenta a fost condamnată.

Prin încheierea din 12 aprilie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru a admis în principiu cererile de recurs în casație formulate de inculpatele A. și B. împotriva deciziei penale nr. 9/A din 18 ianuarie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2019, a trimis cauza Completului 2, în compunere de 3 judecători și a acordat termen de judecată la data de 24 mai 2022, pentru când s-a dispus citarea recurentelor inculpate A. și B., a intimatului parte civilă E., precum și asigurarea apărării pentru inculpate (apărător ales și din oficiu).

Pentru a dispune astfel, s-a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., în cazul în care, cu ocazia examinării admisibilității în principiu, se constată că cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau că nu s-au respectat dispozițiile art. 434 din C. proc. pen. (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen. (privind persoanele îndreptățite a promova recursul în casație), art. 437 din C. proc. pen. (referitor la conținutul cererii) și art. 438 din C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casație), instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

De asemenea, potrivit art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., în cazul în care instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434 - art. 438 din C. proc. pen., dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și trimite cauza în vederea judecării căii extraordinare de atac.

Totodată, potrivit art. 437 din C. proc. pen., cererea de recurs se formulează în scris și trebuie să cuprindă numele și prenumele, domiciliul sau reședința părții ori, după caz, numele procurorului care exercită recursul în casație, precum și organul judiciar din care face parte, indicarea hotărârii care se atacă, indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora, semnătura persoanei care exercită calea extraordinară de atac.

Pe de altă parte, în conformitate cu prevederile art. 438 din C. proc. pen. "hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri: 1. în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente; 7. inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; 8. în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal; 11. nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; 12. s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege."

Dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că ea urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Examinând cererile de recurs în casație formulate de inculpatele A. și B. sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, Înalta Curte, judecătorul de filtru a constatat că acestea au fost introduse în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. și îndeplinesc condiția de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casație.

De asemenea, s-a constatat că cererile de recurs în casație îndeplinesc și condițiile prevăzute de art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen., precum și cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) a), b), c) și d) din C. proc. pen., în cuprinsul acestora fiind menționate numele și prenumele inculpatelor care au exercitat calea extraordinară de atac (A. și B.), hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 9/A din 18 ianuarie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală), precum și semnătura inculpatei B. și a apărătorului ales pentru inculpata A., fiind atașată delegația apărătorului ales, avocat I.

În ceea ce privește condiția prev. de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în cauză, inculpatele A. și B. au invocat cazul de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. susținând, în esență, că faptele nu corespund tipicității infracțiunilor pentru care s-a dispus condamnarea acestora, hotărârea atacată fiind nelegală prin prisma lipsei de concordanță între situația de fapt și tipicitatea infracțiunilor pentru care au fost condamnate. În cererea de recurs în casație, inculpata A. a invocat și cazul de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., însă nu a fost motivat, astfel încât, nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 437 din C. proc. pen. cu privire la acest caz.

În consecință, având în vedere că cererile de recurs în casație formulate de inculpatele A. și B. au fost declarate în termen legal și îndeplinesc cerințele de formă prevăzute de art. 434, 436 alin. (1) și art. 437 din C. proc. pen., în sensul că cele invocate se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte a dispus admiterea în principiu și trimiterea completului competent în vederea judecării pe fond a căii extraordinare de atac.

Dezbaterile asupra cauzei de față au avut loc în ședința publică din data de 12 aprilie 2022, concluziile părților fiind consemnate în încheierea din 12 aprilie 2022, ce face parte integrantă din prezenta decizie, nemaifiind reluate.

Analizând recursurile în casație formulate de inculpatele A. și B. împotriva deciziei penale nr. 9/A din 18 ianuarie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor ori a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare.

Prin urmare, starea de fapt reținută cu titlu definitiv de către instanța de apel și concordanța acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în actuala procedură a recursului în casație.

În cauza de față, recurentele inculpate A. și B. au invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte reține că "infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o. Infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale" (art. 15 din C. pen.).

Soluția reglementată de art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. în vigoare intervine atunci când "fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege".

Așadar, față de soluția reglementată prin dispozițiile art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" conținută în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - care reglementează unul din cazurile de casare, vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care lipsesc elementele constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la vinovăția prevăzută de lege (ICCJ, SP, încheierea nr. 366/RC din data de 08 octombrie 2019).

În egală măsură, instanța supremă a reținut, în jurisprudența sa, faptul că, raportat la modul de legiferare a celor două teze ale art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (lipsa prevederii în legea penală și lipsa vinovăției) și la dispozițiile art. 15 alin. (1) din C. pen., doar lipsa prevederii în legea penală, se subsumează situațiilor în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii din punct de vedere obiectiv, a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. Ca atare, dispozițiile ce reglementează acest caz de recurs în casație corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., conferind Înaltei Curți posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casație criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală și cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii, cu excepția celor ce vizează vinovăția, deci doar din perspectiva tipicității obiective a infracțiunii (ICCJ, SP, încheierea nr. 100/RC din 12 martie 2020).

Cu alte cuvinte, acest caz de casare vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Dispozițiile precitate exclud din sfera de analiză a instanței de recurs situația de fapt și modalitatea de interpretare a probatoriului, în acest stadiu verificându-se exclusiv doar dacă faptele astfel cum au fost reținute de către instanța de apel sunt prevăzute ca infracțiuni, respectiv dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc din punct de vedere obiectiv elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului.

Deopotrivă, prevederile art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., nu permit o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator și, pe această cale, stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Verificările pe care instanța de recurs în casație le face din perspectiva noțiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita inculpatului este prevăzută de norma de incriminare, cât și condițiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă și elementele de conținut ale incriminării sub aspectul laturii obiective.

Raportând aceste considerații teoretice și jurisprudențiale la cauza de față, Înalta Curte reține că aspectele invocate de recurentele inculpate A. și B. nu sunt întemeiate.

Astfel, inculpata A. a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen. și de complicitate la bancrută frauduloasă, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen., raportat la art. 241 alin. (1), lit. b) C. pen.

Înalta Curte constată că prin decizia recurată s-a reținut, în acord cu prima instanță, ca situație de fapt:

În contextul litigiului civil ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2014 al Tribunalului Giurgiu și în care au fost implicați inculpata C., societatea S.C. G. S.R.L (devenită ulterior S.C. G. S.R.L) și persoana vătămată E., precum și al demersurilor de executare silită inițiate de acesta din urmă în baza titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 2159A din 16.12.2016 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, între inculpata A., în calitate de avocat, pe de o parte, și S.C. G. S.R.L, prin administrator C., pe de altă parte, a fost încheiat contractul de asistență juridică seria x nr. x din data de 08.06.2017, în cuprinsul căruia au fost inserate, cu prilejul întocmirii, fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului.

În concret, în contractul de asistență juridică falsificat s-a consemnat în mod nereal că, pe parcursul litigiului civil sus-menționat, S.C. G. S.R.L ar fi beneficiat de servicii de consultanță juridică, redactare și semnare acte din partea avocatului A., servicii pentru care s-ar fi convenit un onorariu de succes cu valoarea de 300.000 euro "pentru dosarul nr. x/2014 ce s-a aflat pe rolul Tribunalului Giurgiu, secția civilă și Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, prin pronunțarea deciziei nr. 2159A/16.12.2016, prin care a fost exclus asociatul administrator E.", onorariu ce urma a fi achitat în termen de 5 zile de la data semnării contractului.

Prin acest demers ilicit s-a urmărit blocarea procedurii de executare silită inițiate de creditorul E. (fost asociat și administrator al S.C. G. S.R.L), în vederea recuperării sumei de 1.302.260 RON la plata căreia societatea debitoare fusese obligată prin decizia civilă nr. 2159A din 16.12.2016 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, cu titlu de contravaloare a cotei părți ce îi revenea celui dintâi din patrimoniul social, în calitate de asociat exclus.

Pentru atingerea acestei finalități, înscrisul falsificat a fost folosit, la data de 16.06.2017, de către inculpata A., conform art. 30 alin. (5) din Legea nr. 51/1995, pentru deschiderea procedurii executării silite în dosarul de executare nr. 158/2017, înregistrat pe rolul Biroului Executorilor Judecătorești Asociați "J.".

Același contract falsificat, prin care se atesta o datorie inexistentă a persoanei juridice către Cabinetul de Avocat "A.", în sumă de 1.358.535,24 RON a fost înregistrat în evidențele contabile ale S.C. G. S.R.L, iar la data de 13.09.2017, invocând respectiva datorie, societatea debitoare, prin administrator C., a solicitat Tribunalului București, secția a VII-a civilă deschiderea procedurii insolvenței în formă generală, în frauda creditorului E. Cererea de deschidere a procedurii insolvenței a fost înregistrată sub nr. x/2017, dosarul aflându-se și în prezent pe rolul Tribunalului București.

Recurenta inculpată A. a criticat decizia penală sub aspectul condamnării pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală. Cu privire la infracțiunea de bancrută frauduloasă a arătat că E. nu avea calitatea de creditor, lipsind situația premisă a acestei infracțiuni. A susținut că, deși inițial avea calitatea de creditor stabilită prin decizia civilă nr. 2159/A/16.12.2016 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, ulterior a pierdut această calitate