ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 15 iunie 2022

Asupra recursului în casație de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 327 din 03.06.2021, pronunțată în dosarul penal nr. x/2019 al Tribunalului Constanța s-a hotărât:

În baza art. 188 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 18 (optsprezece) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe timp de 5 (cinci) ani pentru săvârșirea infracțiunii de omor.

În baza art. 205 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

În temeiul art. 38 alin. (1), (39) alin. (1) lit. b) și art. 45 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului A., stabilind drept rezultantă pedeapsa cea mai grea, de 18 (optsprezece) ani închisoare, sporită cu o treime din cealaltă pedeapsă de 5 (cinci) ani închisoare, respectiv cu 1 (un) an și 8 (opt) luni închisoare, inculpatul A. urmând a executa pedeapsa rezultantă de 19 (nouăsprezece) ani și 8 (opt) luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe timp de 5 (cinci) ani, în regim privativ de libertate.

În temeiul art. 65 C. pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate este executată sau considerată ca executată, inculpatul a fost lipsit de drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

În temeiul art. 399 alin. (1) raportat la art. 208 C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului.

În temeiul art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din durata pedepsei închisorii durata reținerii și arestării preventive de la 10.09.2019 la zi.

S-a reținut că la data 05 septembrie 2019, între orele 14

25

-16

00

, pentru a-i aplica o corecție și a o determina să recunoască implicarea în sustragerea a două baterii-acumulator de la autotrenul său, în curtea garajului de tiruri din municipiul Medgidia, str. x, inculpatul A. a lipsit-o de libertate pe victima B., în vârstă de 61 de ani, prin lovirea în zona feței și constrângerea acesteia de a intra în portbagajul autoturismului său BMW și transportarea cu acel vehicul de la garaj la pădurea din apropierea comunei Castelu, unde a agresat-o într-un mod extrem de violent, prin lovirea repetată și cu mare intensitate cu palmele, pumnii și două obiecte dure alungite (un băț și o ramură de copac) pe cvasitotalitatea corpului, astfel încât i-a provocat multiple leziuni grave ce au dus la moarte, prin șoc traumatic și șoc hemoragic.

Împotriva sentinței au declarat apel, inculpații A. și C..

Apelantul inculpat A. a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor prevăzută de art. 188 C. pen. în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 195 C. pen., cu reținerea cauzei de reducere a pedepsei prevăzută la dispozițiile art. 393 alin. (10) C. proc. pen. precum și circumstanțele prevăzute la dispozițiile art. 75 lit. a) C. pen. și art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen.. În susținerea motivelor de apel, apelantul inculpat a invocat perspectiva vinovăției sale în desfășurarea faptelor, arătând că intenția sa nu a fost de a ucide victima, forma de vinovăție care trebuia reținută de prima instanță fiind culpa.

Totodată, a criticat sentința instanței de fond sub aspectul individualizării pedepsei, invocând existența provocării, a recunoașterii faptelor de către inculpat, a preocupării pentru înlăturarea consecințelor faptei ca motiv pentru reindividualizarea pedepsei și orientarea acesteia către minimul special prevăzut de lege.

Apelantul inculpat C. a criticat sentința instanței de fond sub aspectul motivării, în concret lipsa unei analize a probatoriilor și apărărilor formulate de către acest inculpat. De aceea, față de elementele de fapt reținute, inculpatul învederează că instanța de fond în mod eronat a constatat existența complicității sale la infracțiunea de omor, neexistând o coeziune psihică între cei doi coinculpați care să releve întrunirea elementelor caracteristice pentru constatarea existenței faptei de care a fost acuzat și a vinovăției sale. Concluzionând, apelantul inculpat C. a solicitat achitarea în temeiul dispozițiilor art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., iar în subsidiar reindividualizarea pedepsei și orientarea spre minimul prevăzut de lege.

Prin decizia penală nr. 4/P din data de 12 ianuarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2019 în baza art. 421 pct. 1 lit. b) au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații A. și C. împotriva sentinței penale nr. 327/03.06.2021 pronunțată în data de 03.06.2021 de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. x/2019,.

În temeiul art. 241 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. s-a constatat încetată de drept măsura arestării preventive a inculpaților A. și C..

În temeiul art. 422 C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpaților A. și C. perioada arestării preventive de la 03.06.2021 la 12.01.2022.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligați inculpații A. și C. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de câte 500 RON, fiecare.

Pentru a pronunța această hotărâre Curtea a reținut că cele referitoare la caracterul inadecvat al motivării sentinței apelate nu poate constitui un motiv de admitere a apelului declarant de către inculpatul C., considerentele sentinței penale apelat conținând analiza probatoriilor administrate (ce nu conțin elemente contradictorii) și raționamentul logico-juridic pe care se întemeiază hotărârea apelată, inclusiv în ce privește elementele de tipicitate subiectivă specifice încadrării juridice dată faptelor deduse judecății.

Din întreg probatoriul administrat în cauză - declarațiile inculpaților A. și C., procesul-verbal de sesizare și verificare întocmit de organele de poliție; procesele-verbale de cercetare la fața locului găsirii cadavrului, planșa foto aferentă; procesul-verbal de cercetare în curtea garajului de tiruri, planșa foto aferentă și procesele-verbale întocmite de conducătorul câinelui de urmă; procesele-verbale de cercetare la autoutilitară și la autoturismul x, planșele foto aferente; procesele-verbale de redare a imaginilor înregistrate de camerele de supraveghere video de la Silozul Medgidia și din localitățile D. și Satu Nou planșele foto aferente; procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice ale martorului-suspect E.; procesele-verbale de investigații ale organelor de poliție și procurorului; raportul de autopsie medico-legală asupra victimei planșa foto aferentă; raportul de constatare criminalistică privind detecția comportamentului simulat al martorului E.; declarațiile martorilor F., G., H., I. (martor amenințat), J., K., E., L. și M., N., DECLARAȚIE MARTOR CU IDENTITATE PROTEJATĂ I., O., P., declarații inculpați în faza de cercetare judecătorească A. și C. - rezultă că, la data 05 septembrie 2019, între orele 14

25

-16

00

, pentru a-i aplica o corecție și a o determina să recunoască implicarea în sustragerea a două baterii-acumulator de la autotrenul său, în curtea garajului de tiruri din municipiul Medgidia, str. x, inculpatul A. a lipsit-o de libertate pe victima B., în vârstă de 61 de ani, prin lovirea în figură și constrângerea acesteia de a intra în portbagajul autoturismului său x și transportarea cu acel vehicul de la garaj la pădurea din apropierea comunei Castelu, unde a agresat-o într-un mod extrem de violent, prin lovirea repetată și cu mare intensitate cu palmele, pumnii și două obiecte dure alungite (un băț și o ramură de copac) pe cvasitotalitatea corpului, astfel încât i-a provocat multiple leziuni grave ce au dus la moarte, prin șoc traumatic și șoc hemoragic, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de omor și lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute de art. 188 C. pen. și art. 205 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

Instanța de apel a apreciat că solicitarea apelantului inculpat A., de schimbare a încadrării juridice - subsecventă solicitării de admitere a apelului și de pronunțare a unei noi hotărâri, potrivit regulilor privind soluționarea acțiunii penale la judecata în fond - nu este neîntemeiată.

Fapta inculpatului A. de a aplica lovituri repetate asupra corpului victimei B., având drept rezultat decesul acesteia, - așa cum se precizează în actele medico-legale - a fost săvârșită cu intenție indirectă, autorul acceptând producerea rezultatului letal, neputând a se reține forma intenției depășite, în raport de zona generală a corpului victimei, asupra căreia au fost aplicate repetat lovituri vulnerante, (zonă ce cuprindea mai multe puncte vitale sau conținând organe cu rol esențial, a căror lezare prezenta un risc letal notoriu).

Fapta săvârșită de acesta întrunește tipicitatea infracțiunii de omor, având în vedere folosirea instrumentelor apte să producă vătămări grave, aplicarea loviturilor cu forță asupra întregului corp al victimei de 61 de ani, numărul și intensitatea loviturilor aplicate, care au condus la producerea de leziuni ce au determinat decesul victimei B.. Din întreaga conduită a inculpatului se deduce intenția indirectă, fapta săvârșită fiind susceptibilă să producă cel puțin două rezultate: unul este cel urmărit - recunoașterea de către victimă a sustragerii bateriilor autotrenului, iar cel de-al doilea este cel acceptat, respectiv aplicarea de lovituri intense, cu o bâtă, asupra întreg corpului victimei, o persoană neîngrijită, cu un trai nesănătos. În consecință, inculpatul A. a prevăzut rezultatul socialmente periculos, acceptând eventualitatea producerii lui, mai mult decât atât, chiar observând starea gravă a victimei, a lăsat-o pe aceasta în pădure pentru a lua un alt mijloc de transport decât mașina personală, din considerente pur și simplu inacceptabile de a își păstra autoturismul propriu curat, ulterior a abandonat-o pe trotuar, în fața spitalului, fără a depune minimul de efort în vederea asigurării de asistență medicală victimei.

De asemenea s-a reținut că, din probele administrate în cauză, în ce îl privește pe inculpatul C., rezultă că acesta, în aceeași dată, l-a ajutat prin prezența activă și sprijinul moral pe coinculpatul A. să o lipsească de libertate și să o ucidă pe victima B., în sensul că l-a însoțit pe coinculpat pe întregul traseu, de la constrângerea victimei să intre în portbagajul autoturismului BMW și transportarea acesteia în acel portbagaj de la garajul din Medgidia, str. x până la locuința coinculpatului, de unde acesta s-a înarmat cu un băț lung, apoi până la pădurea din apropierea comunei Castelu, unde în prezența sa victima a fost agresată extrem de violent de coinculpat, fiind lovită de cel puțin 20 de ori și a suferit leziuni ce au dus la moarte, pentru ca în final împreună să o abandoneze pe victima muribundă lângă Spitalul din orașul Cernavodă, (unde aceasta a și fost găsită decedată după cel mult o oră de la abandonare).

În ce privește infracțiunea de lipsire de libertate, aceasta a fost săvârșită cu intenție directă, fiind comisă pentru a înlesni acțiunea fizic vulnerantă, având ca rezultat decesul victimei.

Aceste fapte întrunesc elementele constitutive ale complicității la infracțiunile de lipsire de libertate în mod ilegal și omor, prevăzute de art. 48 rap. la art. 205 alin. (1) C. pen. și art. 48 rap. la art. 188 C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

Se reține astfel de către instanța de control judiciar că prima instanță, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și în faza de cercetare judecătorească, a stabilit în mod corespunzător starea de fapt și vinovăția inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută și pedepsită de art. 188 C. pen., în concurs cu infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută și pedepsită de art. 205 alin. (1) C. pen. - în cazul lui A., și a complicității la infracțiunile de omor și lipsire de libertate în mod illegal, prevăzute de art. 48 C. pen., raportat la art. 188 C. pen. și art. 205 alin. (1) C. pen. - în cazul lui C..

Criticile inculpatului C. - susținute atât prin motivele de apel, depuse în scris potrivit dispozițiilor art. 412 alin. (4) C. proc. pen., cât și în cadrul dezbaterilor - nu sunt sprijinite de către situația de fapt rezultată din probe, corelată cu elementele ce evidențiază atitudinea acestuia față de acțiunile autorului, la care a participat prin asigurarea sprijinului moral, prezența sa alături de autor în toate momentele pregătirii și săvârșirii infracțiunilor oferind percepția victimei asupra acțiunii în echipă, cu efect intimidant în ce privește manifestarea unei acțiuni de opoziție ale acesteia și de facilitare pentru autor a acțiunilor vătămătoare exercitate asupra victimei.

Astfel, inclusiv participarea inculpatului C. la organizarea și efectuarea transportului, din pădure, a victimei, a înlesnit producerea rezultatului letal.

Pentru existența complicității nu este necesar ca cel care ajută sau înlesnește comiterea faptei să dorească să coopereze la săvârșirea acesteia, fiind suficient să accepte că, prin activitatea sa, fie ea și pasivă, contribuie la comiterea infracțiunii, al cărui rezultat îl prevede.

În acest sens instanța de fond a avut în vedere propriile declarații ale inculpatului C. care a recunoscut că, în cunoștință de cauză, l-a însoțit pe coinculpatul A. la tot parcursul săvârșirii faptelor, din chiar primul moment al lipsirii de libertate în mod ilegal a victimei, forțată să urce în portbagajul autoturismului BMW aparținând coinculpatului A., transportarea acesteia în acel portbagaj de la garajul din Medgidia, str. x până la locuința coinculpatului, apoi până la pădurea din apropierea comunei Castelu, unde în prezența sa victima a fost agresată extrem de violent de coinculpat și a suferit leziuni ce au dus la moarte, pentru ca în final să o abandoneze pe victima muribundă lângă Spitalul din orașul Cernavodă.

În acest context, pedeapsa aplicată la prima instanță este judicios stabilită, astfel încât să se asigure scopul de prevenție și reeducare, formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept, față de regulile de conviețuire social, motivele invocate de apelantul inculpate neindicând elemente care ar justifica o reformare a sentinței apelate.

Împotriva deciziei penale nr. 4/P din data de 12 ianuarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2019 a declarat recurs în casație inculpatul A..

În cererea scrisă, inculpatul, prin apărători aleși Q. și R. (cu delegație la dosar la dosar R) a invocat temeiurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 din C. proc. pen.

Invocând cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. a susținut că nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a infracțiunii de omor prevăzută de art. 188 alin. (1) C. pen., faptă pentru care a fost condamnat recurentul inculpat A..

Astfel, a arătat că fapta pentru care s-a dispus condamnarea acestuia nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, lipsind latura subiectivă, respectiv intenția de a suprima viața victimei, astfel că se impune a se reține o infracțiune unică de lipsire de libertate în mod ilegal, în formă agravată, care ar încorpora în ea inclusiv consecințele produse, respectiv suprimarea vieții persoanei vătămate.

Cu privire la cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. a arătat că s-a aplicat o pedeapsă în afara cadrului legal de reglementare, încălcându-se astfel prevederile art. 7 CEDO.

În ceea ce privește modul în care a fost individualizată judiciar pedeapsa pentru recurent, a susținut că, deși în rechizitoriu s-a luat act de existența circumstanțelor legale, respectiv săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinate de o provocare din partea persoanei vătămate, aceasta nu a fost menționată și nu s-a analizat oportunitatea reducerii pedepsei de către instanță. Or, a arătat că, astfel cum rezultă din doctrină și jurisprudență în mod unanim, nu rămâne la latitudinea judecătorului să aplice circumstanțele legale, ci se impune a se da curs acestora.

Prin încheierea din 20 aprilie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 4/P din 12.01.2022 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Cauza a fost trimisă în vederea judecării recursului în casație la Completul 8 și s-a fixat termen la data de 15 iunie 2022, cu citarea recurentului inculpat la locul de detenție și încunoștiințarea apărătorilor aleși.

Pentru a dispune astfel, în esență, Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. îndeplinește cerințele de formă prevăzute art. 434 - art. 438 C. proc. pen.

La termenul fixat pentru dezbaterea recursului în casație pe fond, 15 iunie 2022, Înalta Curte a primit concluziile apărării și ale reprezentantului Ministerului Public asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

Examinând pe fond recursul în casație, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., declarat de inculpatul A., în baza actelor și lucrărilor din dosar și în considerarea cazurilor menționate (pct. 7 și 12 al art. 438 C. proc. pen.) constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale instanța examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată, astfel, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispozițiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și/sau apel intră în puterea lucrului judecat și nu pot face obiectul cenzurii Înaltei Curți învestită cu judecarea recursului în casație, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege și invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situația factuală și elementele care au circumstanțiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Astfel, calea de atac extraordinară a recursului în casație nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., având, așadar, ca scop exclusiv sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală și nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor și a vinovăției persoanei condamnate/achitate.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Conform art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile definitive sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Prin sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" legiuitorul a avut în vedere atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care lipsesc anumite elemente constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăția prevăzută de lege", cum de altfel solicită și inculpatul A. prin cererea de recurs în casație formulată.

În aceste coordonate de principiu, evaluând prezenta cale de atac, Înalta Curte constată că aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., invocat de inculpatul A. ce a susținut că prin decizia instanței de apel s-a dispus condamnarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de omor deși nu există corespondență între situația de fapt reținută de instanță și norma de incriminare a faptei de care este acuzat.

În argumentarea incidenței cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpatul a susținut, în esență, că fapta săvârșită nu este prevăzută de legea penală, respectiv că fapta astfel cum a fost descrisă nu întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de omor, lipsind latura subiectivă, respectiv intenția de a suprima viața victimei.

Din examinarea actelor dosarului, în limitele procesuale menționate și în raport cu situația de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de către instanța de fond și menținută de cea de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de omor prevăzută de art. 188 C. pen., pentru care a fost condamnat inculpatul A., corespund faptei reținute în concret în sarcina sa, respectiv faptul că, în data de 05 septembrie 2019, între orele 14

25

-16

00

, victima B., pentru a-i aplica o corecție și a o determina să recunoască implicarea în sustragerea a două baterii-acumulator de la autotrenul său, în curtea garajului de tiruri din municipiul Medgidia, str. x, a fost agresată într-un mod extrem de violent, prin lovirea repetată și cu mare intensitate cu palmele, pumnii și două obiecte dure alungite (un băț și o ramură de copac) pe cvasitotalitatea corpului, astfel încât i-a provocat multiple leziuni grave ce au dus la moarte, prin șoc traumatic și șoc hemoragic.

În acest context, Înalta Curte constată că fondul criticii formulată pe calea recursului în casație pornește de la negarea bazei factuale care a condus la reținerea vinovăției, solicitându-se implicit o reevaluare a materialului probator, care nu este posibilă în actualul stadiu procesual.

De altfel, Înalta Curtea reamintește faptul că din jurisprudența actuală rezultă că verificările pe care instanța de recurs în casație le face din perspectiva noțiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât și condițiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu-zisă și elementele de conținut ale incriminării sub aspectul laturii obiective (nu însă și în ceea ce privește latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. și care nu a fost preluată în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.." (decizia nr. 231/RC/2019, 121/RC/2019, 109/RC/2020).

Totodată, în cadrul definiției legale a infracțiunii, exprimată de art. 15 alin. (1) C. pen., trăsătura esențială ca fapta să fie prevăzută de legea penală este enumerată distinct de aceea ca fapta să fie săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă unei persoane, ceea ce relevă opțiunea legiuitorului ca prin sintagma "faptă prevăzută de legea penală" să se înțeleagă "orice faptă" - act de conduită, manifestare de voință exteriorizată care determină o schimbare în realitatea obiectivă, neconvenabilă ordinii sociale și, ca atare, incriminată de norma penală.

Aceeași viziune reiese și din modalitatea în care sunt reglementate cazurile care împiedică punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., textul legal menționând distinct "fapta nu este prevăzută de legea penală" de "nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege".

Așadar, Înalta Curte de Casație și Justiție precizează că poate analiza exclusiv dacă faptele, astfel cum au fost reținute prin decizia recurată, corespund tiparului obiectiv de incriminare a faptei, fără posibilitatea de a reaprecia asupra elementelor constitutive ale laturii subiective deoarece aceasta ar presupune în mod necesar analiza probatoriul administrat.

În consecință, Înalta Curte constată că fapta de omor pentru care a fost condamnat recurentul inculpat A. întrunește condițiile de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, iar criticile inculpatul privesc chestiunile de fapt analizate atât de instanța de fond, cât și de cea de apel, chestiuni care, însă, exced cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație. În acest context, se reține că situația de fapt reținută în cauză și probele dosarului dovedesc că faptele inculpatului, astfel cum au fost descrise de către instanța de apel, se circumscriu elementelor ce caracterizează sub aspect obiectiv și subiectiv infracțiunea de omor prevăzută de art. 188 din C. pen. și, de asemenea, constată că, în cauză, condamnarea nu se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, astfel că, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile recurentului inculpat sunt neîntemeiate.

Referitor la critica recurentului inculpat A. privind incidența cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. cu argumentarea că pedeapsa aplicată este în alte limite decât cele prevăzute de lege, din moment ce, în sarcina sa, s-a reținut săvârșirea infracțiunii de omor, deși, din probatoriul administrat în cauză, a rezultat că nu a urmărit și nu a acceptat suprimarea vieții victimei, săvârșind infracțiunea sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinate de o provocare din partea persoanei vătămate lipsind, astfel, intenția cerută de lege, situație în care fapta comisă nu putea constitui decât infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, în formă agravată, ce atrăgea stabilirea unei pedepse mai reduse.

Potrivit dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în situația în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul de casare fiind incident atunci când pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greșita individualizare a acesteia. Prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport cu încadrarea juridică și cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de fond și/sau cea de apel.

Așadar, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., se poate examina doar nelegalitatea pedepsei aplicate de instanțele inferioare, ceea ce presupune o verificare matematică a cuantumului acesteia prin raportare la limitele speciale prevăzute de lege, iar nu o reanalizare a probatoriului aflat la dosar în scopul reținerii unei alte situații factuale care să atragă o altă încadrare juridică (cea prevăzută de art. 205 alin. (1) C. pen.) și, în consecință, o sancțiune mai redusă, așa cum a solicitat, de fapt, recurentul inculpat, aceste aspecte vizând temeinicia hotărârii și nu nelegalitatea ei.

Astfel, în prezentul cadru procesual, Înaltei Curți nu îi este permis să cenzureze concluzia la care au ajuns instanțele inferioare cu privire la forma de vinovăție cu care a acționat inculpatul și, implicit, la întrunirea elementelor de tipicitate subiectivă a infracțiunii de omor, pentru care a fost condamnat, cu atât mai mult cu cât constatările făcute sub acest aspect s-au realizat prin evaluarea tuturor împrejurărilor de fapt în care a fost concepută și derulată activitatea imputată, astfel cum acestea au rezultat din probele administrate pe parcursul procedurii judiciare, iar, în calea extraordinară de atac, nu se poate realiza o reinterpretare a materialului probator în vederea reconfigurării situației factuale, intrată deja în puterea lucrului judecat.

Așadar, Înalta Curte constată că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de omor din C. pen. este de la 10 la 20 ani închisoare. În cauză, pentru această infracțiune, recurentul inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 19 ani și 8 luni închisoare luni închisoare, în condițiile în care a fost săvârșită în condițiile art. 38 alin. (1) C. pen.

Se constată, așadar, caracterul legal al pedepsei aplicate recurentului inculpat, sub aspectul cuantumului care se circumscrie limitelor prevăzute în lege, nefiind identificate situații de aplicare a pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Prin urmare, aspectele învederate de recurentul inculpat A. privind nelegalitatea pedepsei sunt neîntemeiate pedeapsa la care a fost condamnat acesta, prin raportare la încadrarea juridică reținută în cauză, are caracter legal și nu se identifică situații de aplicare a pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Pentru considerentele prezentate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 4/P din data de 12 ianuarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 4/P din data de 12 ianuarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 iunie 2022.