ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 04 martie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererilor de recurs în casație formulată de recurentul A., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 327 din data de 09.07.2024 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. x/2023, printre alții, în baza art. 396 alin. (1) și (2), art. 16 lit. (c) din C. proc. pen. raportat la a art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, a fost achitat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (fapta din 19.04.2023), deoarece nu există probe că inculpatul a comis fapta.

În baza art. 112 alin. (1) lit. f) din C. pen. și a art. 16 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea, în vederea distrugerii, a următoarelor:

- 77,75 grame Cannabis;

- două pipe din sticlă tip bong pe care s-a pus în evidență Tetrahidracannabinol;

- un grinder pe care s-a pus în evidență Tetrahidracannabinol;

- un cântar pe care s-a pus în evidență Tetrahidracannabinol, ridicate de la A. și rămase după efectuarea analizelor de laborator depuse la Direcția Cazier Judiciar, Statistică și Evidențe Operative din cadrul Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța, cu dovada seria/nr. x din data de 08.05.2023.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanța și inculpații B. și C..

Prin decizia penală nr. 1101/P din data de 27 noiembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, printre altele, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanța împotriva sentinței penale nr. 327/09.07.2024, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. x/2023

S-a desființat în parte sentința penală apelată cu privire la inculpatul A. și, rejudecând:

În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a fost condamnat inculpatul A. pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc la pedeapsa principală de 5 (cinci) ani închisoare.

În temeiul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 67 alin. (2) din C. pen., s-a aplicat inculpatului A., alături de pedeapsa principală a închisorii, pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., pe o durată de 2 ani de la executarea pedepsei principale sau, după caz, după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În temeiul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 97 alin. (1) din C. pen. s-a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată inculpatului A. prin sentința penală nr. 128/27.01.2023 a Judecătoriei Constanța, definitivă la data de 20.12.2023 prin decizia penală nr. 1247/20.12.2023 a Curții de Apel Constanța.

Conform art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. s-a contopit pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 128/27.01.2023 a Judecătoriei Constanța cu pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin prezenta decizie, în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 4 luni închisoare (reprezentând o treime din pedeapsa de 1 an închisoare), urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa de 5 ani și 4 luni închisoare, în regim privativ de libertate.

În temeiul art. 45 alin. (1), (5) din C. pen. alături de pedeapsa principală rezultantă a închisorii, s-a aplicat pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., pe o durată de 2 ani de la executarea pedepsei principale sau, după caz, după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

S-a aplicat pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.

S-a înlăturat din sentința penală apelată dispozițiile contrare prezentei decizii și s-au menținut celelalte dispoziții.

Împotriva deciziei penale nr. 1101/P din data de 27 noiembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023, a formulat recurs în casație inculpatul A..

În esență, prin cererea de recurs în casație, inculpatul A. a arătat că i s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, fiindu-i aplicată pedeapsa de 5 ani închisoare pentru infracțiunea reținută în sarcina sa fără a avea în vedere poziția de recunoaștere manifestată și a circumstanței legale de reducere cu 1/3 a limitelor de pedeapsă pe fondul manifestării de voință a acestuia, omițându-se analizarea acestei chestiuni legale. Astfel, a solicitat admiterea recursului în casație, desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 07.02.2025, când s-a stabilit termen la data de 04.03.2025, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererea de recurs în casație, în conformitate cu prevederile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul în casație constituie o cale extraordinară de atac, de anulare, ce poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, pentru cazurile strict și limitativ prevăzute de lege.

Pentru a se asigura un just echilibru între principiul legalității, pe de o parte, și respectarea autorității de lucru judecat a hotărârilor definitive și a principiului securității raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătorești ce pot fi atacate cu recurs în casație și a stabilit anumite condiții pentru exercitarea acestei căi extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, la calitatea procesuală activă, la conținutul cererii și la cazurile de casare.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., în cazul în care, cu ocazia examinării admisibilității în principiu, se constată că cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau că nu s-au respectat dispozițiile art. 434 (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen. (privind persoanele îndreptățite a promova recursul în casație), art. 437 (referitor la conținutul cererii) și art. 438 din C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casație), instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Pe de altă parte, reglementând conținutul cererii de recurs în casație, art. 437 alin. (1) din C. proc. pen. stabilește că aceasta trebuie să cuprindă numele și prenumele, domiciliul sau reședința părții ori, după caz, numele și prenumele procurorului care exercită calea extraordinară de atac și organul judiciar din care acesta face parte (lit. a), indicarea hotărârii care se atacă (lit. b), indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora (lit. c), precum și semnătura persoanei care formulează recursul în casație (lit. d).

Rezultă, așadar, din cuprinsul textului de lege menționat că cererea de recurs în casație se caracterizează printr-un anumit formalism, fără a cărui respectare aceasta nu poate produce efectul învestirii instanței cu soluționarea pe fond a căii extraordinare de atac. Astfel, din conținutul cererii trebuie să rezulte persoana care promovează recursul în casație, pentru a se putea verifica dacă aceasta se numără printre titularii căii extraordinare de atac, domiciliul sau reședința părții, hotărârea ce se atacă, precum și voința de a recura respectiva hotărâre și limitele acestei voințe, respectiv motivele în fapt și în drept ce au determinat exercitarea căii de atac, dat fiind faptul că numai între aceste limite operează controlul instanței de recurs.

Așa cum se prevede în art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., indicarea în cerere a tuturor elementelor de conținut la care se referă expres art. 437 alin. (1) din C. proc. pen. constituie o condiție de admisibilitate a recursului în casație, a cărei neîndeplinire atrage în mod obligatoriu respingerea ca inadmisibilă a căii extraordinare de atac.

Examinând cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că aceasta respectă cerința prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., decizia penală nr. 1101/P din data de 27.11.2024 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, fiind susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac.

De asemenea, se constată că cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. a fost declarată în termenul prevăzut de art. 435 din C. proc. pen.

Sub aspectul cerinței instituită de prevederile art. 436 alin. (1) din C. proc. pen., se observă că, recurentul a avut calitatea de inculpat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea recurată, numărându-se, astfel, printre titularii căii extraordinare de atac.

Condiția prevăzută de art. 436 alin. (6) din C. proc. pen. este îndeplinită, având în vedere că, deși inculpatul A. nu a formulat apel, situația juridică a acestuia a fost modificată de Curtea de Apel Constanța ca urmare a admiterii căii ordinare de atac declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanța.

Cererea de recurs în casație întrunește cerințele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) și d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menționate numele și prenumele părții; sediul profesional al avocatului; hotărârea care se atacă; cazul de casare și motivarea; respectiv semnătura celui care a exercitat calea de atac.

În ceea ce privește criticile invocate de recurent, se reține faptul că susținerile acestuia vizează aspecte ce nu se încadrează, formal, în cazul de recurs în casație invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.. În concret, motivele invocate în cererea de recurs în casație vizează aplicarea prevederilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., recurentul solicitând o rejudecare a cauzei în sensul reindividualizării pedepsei.

Critici precum aplicarea prevederilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. nu mai pot fi analizate de către instanța de recurs în casație, scopul căii extraordinare de atac fiind reformarea numai sub aspect legal, de drept, a hotărârii definitive.

Prin urmare, nu se poate proceda la analiza îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru aplicarea prevederilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. în condițiile în care dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. sunt de strictă interpretare și vizează doar acele situații în care este înfrânt principiul legalității pedepsei ca urmare a stabilirii unei sancțiuni penale aflată în afara limitelor (minime sau maxime) prevăzute de textul de incriminare, prin raportare la toate normele de drept substanțial relevante pentru tratamentul sancționator, prin intermediul său neputând fi cenzurate alte aspecte de nelegalitate care, în final, ar putea produce consecințe asupra cuantumului pedepsei, cum ar fi nereținerea dispozițiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., aspect criticat de inculpat în calea extraordinară de atac.

În atare situație, atâta timp cât această chestiune de greșită aplicare a legii nu poate fi cenzurată prin prisma cazului de casare indicat, iar, prin motivele scrise de recurs în casație, recurentul a solicitat reindividualizarea pedepselor aplicate de instanțele inferioare, prin reducerea cu o treime a cuantumului acestora, Înalta Curte constată că motivul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. a fost invocat în mod formal.

Mai mult, din considerentele hotărârii atacate, respectiv pagina 34 verso, se reține, cu referire la incidența în cauză a dispozițiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., că la termenul de judecată din data de 02.02.2024 inculpatul A. a menționat că recunoaște deținerea de substanțe interzise, însă nu recunoaște acuzația adusă prin rechizitoriu, în sensul traficării substanțelor interzise, concluzionându-se astfel că în cauză nu este vorba de o recunoaștere totală a faptelor reținute în sarcina inculpatului, astfel cum acestea au fost descrise în rechizitoriu.

Înalta Curte constată așadar că cererea de recurs în casație nu îndeplinește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., întrucât aspectele invocate de către recurent nu se circumscriu, în mod formal, în conținutul dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., potrivit cărora hotărârea este supusă casării atunci când "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Or, examinarea cauzei în recurs în casație se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 1101/P din data de 27 noiembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

În baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 1101/P din data de 27 noiembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 martie 2025.