ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 123 din data de 9.07.2021 pronunțată de Tribunalul Bihor, în baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitată inculpata A. pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., delapidare, prev. de art. 2151 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a constatat că inculpata a fost reținută pentru o durată de 24 ore (21/22.11.2012) și arestată preventiv de la 29.11.2012 la 11.12.2012 inclusiv și de la 29.03.2013 la 14.05.2013 inclusiv.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitată inculpata B., pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. complicitate la spălarea banilor, prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a constatat că inculpata a fost reținută pentru o durată de 24 ore (21/22.11.2012) și arestată preventiv de la 29.11.2012 la 27.12.2012 inclusiv.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitară inculpata C., pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. complicitate la spălare de bani, prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. complicitate la infracțiunea de delapidare, prev. de art. 26 din C. pen. raportat la art. 2151, alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a constatat că inculpata a fost reținută pentru o durată de 24 ore (21/22.11.2012).

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitată inculpata S.C. D. S.R.L., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitată inculpata S.C. E. S.R.L. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitată inculpata S.C. F. S.R.L. (fostă G. și H.) pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Au fost respinse acțiunile civile formulate de părțile civile A.N.A.F. și S.C. I. S.R.L., ca nefondate.

A fost respinsă cererea formulată de inculpata A. privind restituirea sumei de 162.010,28 RON achitată de S.C. I. S.R.L. în contul de prejudiciu la bugetul de stat, și a dobânzii aferente.

S-a dispus ridicarea măsurilor asigurătorii instituite prin ordonanța din data de 21.11.2012 emisă în dosar nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, asupra bunurilor imobile și mobile, proprietatea inculpatelor A., C., B., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L. și S.C. F. S.R.L.

S-a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituit prin procesul-verbal din data de 23.11.2012, în baza ordonanței din data de 21.11.2012 emisă în dosar nr. x/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, asupra bunului imobil, constând în teren, în suprafață de 2090 mp, situat în loc. Haieu - Băile Felix, com. Sânmartin, intabulat în cartea funciară sub nr. x, nr. cadastral x și care aparține S.C. I. S.R.L.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, partea civilă A.N.A.F.- Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor și inculpații A., S.C. E. S.R.L. și S.C. I. S.R.L.

Inculpata A. a solicitat admiterea apelului raportat strict la legalitatea hotărârii primei instanțe cu privire la modul de soluționare al laturii civile, în condițiile în care deși s-a pronunțat o soluție de achitare pentru că fapta nu există, sumele achitate de către inculpată personal, în contul societății, nu i-au fost restituite.

Prin decizia penală nr. 1448/A din data de 22 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția Penală și de minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. au fost admise apelurile declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și de către părțile civile ANAF - Direcția Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor și S.C. I. S.R.L., împotriva sentinței penale nr. 123/P/2020 a Tribunalului Bihor, pe care a desființat-o în parte, în latura penală și civilă.

Pronunțând o nouă hotărâre:

S-a constatat că încadrarea juridică a faptei de evaziune fiscală este cea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, desființând în parte, sub acest aspect, cele dispuse prin încheierea penală din data de 21.05.2020 a Tribunalului Bihor referitor la reținerea și a alin. (2) al art. 9 din Legea nr. 241/2005, pe care îl înlătură.

S-a constatat că infracțiunea de spălare de bani prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 este în prezent reglementată de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019.

S-a constatat că legea penală mai favorabilă este legea veche.

S-a constatat că prejudiciul din prezenta cauză este de 219.316 RON (E. SRL), respectiv de 162.010 RON (SC J. SRL) și că prejudiciul majorat cu 20% a fost achitat integral, prin compensarea sumei de 131.573 RON și plata sumelor de 87.743 RON și a sumei de 43.864 RON reprezentând majorarea de 20% pentru prejudiciul de 219.316 RON, respectiv prin plata sumei de 162.010 RON (SC J. SRL) și a sumei de 32.402 reprezentând majorarea de 20% pentru prejudiciul de 162.010 RON.

S-a constatat că au fost achitate accesoriile în sumă de 24.535 RON pentru prejudiciul de 219.316 RON, respectiv în sumă de 20.026 RON pentru prejudiciul de 162.010 RON .

I. În temeiul art. 396 alin. (6), art. 16 lit. h) C. proc. pen., art. 10 alin. (11) și alin. (12) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei A., pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., a inculpatei B., pentru complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 26 vechiul C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen. și art. 37 lit. b) vechiul C. pen., a inculpatei C., pentru complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 26 vechiul C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., a inculpatei S.C. D. S.R.L., pentru complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 26 vechiul C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, art. 41 alin. (2) vechiul C. pen. și a inculpatei S.C. E. S.R.L., pentru complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 26 vechiul C. pen., raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen.

II. A fost menținută soluția de achitare în temeiul art. 16 lit. a) C. proc. pen. pentru inculpata S.C. F. S.R.L. (fostă G. și H.) pentru complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 26 vechiul C. pen., raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

III. În temeiul art. 2151 alin. (1) și (2) vechiul C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., art. 74 lit. a) și alin. (2), art. 76 lit. a) vechiul C. pen., și art. 5 noul C. pen., a fost condamnată inculpata A., la pedeapsa de:

- 3 ani închisoare și interzicerea pe o durată de 1 an a dreptului prev. de art. 64 lit. c) vechiul C. pen., dreptul de a desfășura o activitate de natura celei folosite la comiterea infracțiunii respectiv dreptul de a fi administrator de societate comercială, pentru comiterea infracțiunii de delapidare cu consecințe deosebit de grave.

În temeiul art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 74 lit. a) și alin. (2), art. 76 lit. c) vechiul C. pen., și art. 5 noul C. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de:

- 1 an închisoare, pentru comiterea infracțiunii de spălare de bani.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 alin. (1) vechiul C. pen. s-a constatat concursul de infracțiuni și a contopit pedepsele stabilite, aplicând pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și interzicerea pe o durată de 1 an a dreptului prev. de art. 64 lit. c) vechiul C. pen., dreptul de a desfășura o activitate de natura celei folosite la comiterea infracțiunii respectiv dreptul de a fi administrator de societate comercială.

În temeiul art. 71 alin. (2) vechiul C. pen. au fost interzise inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului prev. de art. 64 lit. c) C. pen. pe durata executării pedepsei.

S-a constatat că inculpata A. a fost reținută pentru o durată de 24 ore (21/22.11.2012) și arestată preventiv de la 29.11.2012 la 11.12.2012 inclusiv și de la 29.03.2013 la 14.05.2013 inclusiv.

III. 2. În temeiul art. 26 vechiul C. pen., raportat la art. 2151 alin. (1) și (2) vechiul C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., art. 74 lit. a) și alin. (2), art. 76 lit. a) vechiul C. pen., și art. 5 noul C. pen., a fost condamnată inculpata C., la pedeapsa de:

- 3 ani închisoare și interzicerea pe o durată de 1 an a dreptului prev. de art. 64 lit. c) vechiul C. pen., dreptul de a desfășura o activitate de natura celei folosite la comiterea infracțiunii respectiv dreptul de a fi administrator de societate comercială, pentru comiterea complicității la infracțiunea de delapidare cu consecințe deosebit de grave.

În temeiul art. 26 vechiul C. pen., raportat la art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 74 lit. a) și alin. (2), art. 76 lit. c) vechiul C. pen., și art. 5 noul C. pen., a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa de:

- 1 an închisoare, pentru comiterea complicității la infracțiunea de spălare de bani.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 alin. (1) vechiul C. pen. s-a constatat concursul de infracțiuni și au fost contopite pedepsele stabilite, aplicând pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și interzicerea pe o durată de 1 an a dreptului prev. de art. 64 lit. c) vechiul C. pen., dreptul de a desfășura o activitate de natura celei folosite la comiterea infracțiunii respectiv dreptul de a fi administrator de societate comercială.

În temeiul art. 71 alin. (2) vechiul C. pen. au fost interzise inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului prev. de art. 64 lit. c) C. pen. pe durata executării pedepsei.

S-a constatat că inculpata C. a fost reținută pentru o durată de 24 ore (21/22.11.2012).

În temeiul art. 861, 862 vechiul C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate inculpatelor A. și C. și s-a stabilit un termen de încercare de 5 ani.

În baza art. 863 alin. (1) vechiul C. pen., au fost obligate inculpatele ca, pe durata termenului de încercare de 5 ani, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor, la datele fixate de acesta;

- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existență.

A fost atrasă atenția inculpatelor asupra dispozițiilor art. 864 din vechiul C. pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepselor, respectiv asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare sau a neîndeplinirii cu rea-credință a măsurilor de supraveghere, constând în revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei cu închisoarea și executarea acesteia în întregime, fără a se contopi cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepselor aplicate inculpatelor A. și C. s-a dispus suspendarea și executarea pedepsei accesorii.

III. 3. În temeiul art. 26 vechiul C. pen., raportat la art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 74 alin. (2), art. 76 lit. c) vechiul C. pen., art. 37 lit. b) vechiul C. pen., art. 5 noul C. pen., a fost condamnată inculpata B., la pedeapsa de:

- 1 an închisoare, pentru comiterea complicității la infracțiunea de spălare de bani.

S-a constatat că prezenta infracțiune este concurentă cu infracțiunile pentru care s-a dispus contopirea de pedepse prin sentința penală nr. 427 din data de 23.11.2018 a Tribunalului Arad, definitivă și menținută prin decizia penală nr. 7/CO din data de 17.01.2019 a Curții de Apel Timișoara.

Au fost descontopite pedepsele contopite prin sentința penală nr. 427 din data de 23.11.2018 a Tribunalului Arad în pedepsele componente, respectiv:

- pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen. 1968,

- 412 zile închisoare, rest neexecutat din pedeapsa de 3 ani și 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 579/2008

- sporul de o lună aplicat;

- pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen.,

- 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen.,

- pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 159/P/2011 a Tribunalului Bihor, care este o pedeapsă rezultantă ca urmare a contopirii, conform art. 39 alin. (1) C. pen., a pedepsei de 4 ani închisoare cu primul termen al recidivei de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicat prin sentința penală nr. 1000/2006 a Judecătoriei Oradea.

- pedeapsa de 3 ani închisoare și 1 an și 6 luni închisoare care au fost contopite prin sentința penală nr. 342/2007 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea și ulterior prin sentința penală nr. 579/2008 a Judecătoriei Oradea;

- trei pedepse de 3 ani și 6 luni închisoare, contopite prin sentința penală nr. 1346/2007 a Judecătoriei Oradea,

- 2 ani și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală 697/2006 a Judecătoriei Oradea,

- 5 ani pedeapsa complementară privind interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), c) C. pen., după executarea pedepsei principale,

- sporul de 1 an închisoare, aplicată conform sentinței penale nr. 998/15.06.2007 a Judecătoriei Oradea,

- pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, aplicată conform sentinței penale nr. 998/15.06.2007 a Judecătoriei Oradea,

- două pedepse de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată conform sentinței penale nr. 998/15.06.2007 a Judecătoriei Oradea,

- pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată conform sentinței penale nr. 998/15.06.2007 a Judecătoriei Oradea,

- pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1254/11.10.2010 a Judecătoriei Oradea, care este o pedeapsă rezultantă ca urmare a contopirii conform art. 39 alin. (1) C. pen., a pedepsei de 4 ani închisoare cu primul termen al recidivei de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicat prin sentința penală nr. 1000/2006 a Judecătoriei Oradea,

- pedeapsa de 3 ani închisoare și pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare care au fost contopite prin sentința penală nr. 342/2007 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea și ulterior, prin sentința penală nr. 579/2008 a Judecătoriei Oradea,

- 5 ani pedeapsa complementară privind interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), c) C. pen., după executarea pedepsei principale,

- sporul de 2 ani închisoare aplicat;

- 5 ani închisoare, stabilită prin sentința penală nr. 346/25.11.2014, pronunțată în dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Bihor, definitivă prin decizia penală nr. 17/C/05.03.2015 a Curții de Apel Oradea.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. 1968, au fost contopite pedepsele individualizate de mai sus, cu pedeapsa de 1 an închisoare stabilită prin prezenta, inculpata B. urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, sporită cu 2 ani și 6 luni închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 7 ani și 6 luni închisoare și 5 ani pedeapsa complementară privind interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b), c) și g) C. pen., după executarea pedepsei principale.

Deduce din pedeapsa rezultantă perioadele executate, după cum urmează: 14.09.2000 - 08.11.2000, 14.03.2001-20.032001, 31.03.2006 - 04.07.2007, 04.10.2007 - 14.12.2007, 15.02.2008 - 03.12.2008,16.06.2009 - 23.06.2009, 31.10.2011 - 23.05.2012, 29.11.2012 - 27.12.2012, 22.06.2018 - 01.09.2020 precum și perioada reținerii pentru o durată de 24 ore (21/22.11.2012) din prezenta cauză.

S-a constatat executată pedeapsa, în baza deducerilor mai sus menționate, prin liberarea condiționată din data de 01.09.2020.

IV. S-a constatat recuperat integral prejudiciul cauzat părții civile ANAF - Direcția Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor.

În temeiul art. 397 raportat la art. 25 C. proc. pen., art. 1357 și următoarele C. civ., au fost obligate inculpatele A. și C. să plătească părții civile S.C. I. S.R.L., cu sediul procesual ales la Cabinet de Insolvență K., suma de 769.071,78 RON cu titlu de daune materiale.

În baza art. 118 alin. (1) lit. e) vechiul C. pen. s-a dispus confiscarea specială în favoarea statului a sumei de 336.040 RON de la inculpata A.

Au fost menținute măsurile asigurătorii dispuse în cauză prin Ordonanța din data de 21.11.2012 emisă în dosar nr. x/2012 asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatei A.

Au fost menținute dispozițiile din sentința primei instanțe referitoare la ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituit prin procesul-verbal de aplicare a sechestrului penal din data de 23.11.2012, în baza Ordonanței din data de 21.11.2012 emisă în dosar nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor asupra imobilului teren de 2090 mp, situat în comuna Sânmartin, localitatea Haieu - Băile Felix, înscris în CF x NDF, nr. cadastral x, proprietatea S.C. I. S.R.L. Șuncuiuș.

Au fost menținute dispozițiile din sentința primei instanțe referitoare la ridicarea sechestrului asigurător instituit prin Ordonanța din data de 21.11.2012 emisă în dosar nr. x/2012 asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatelor C., B., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L. și S.C. F. S.R.L.

Au fost menținute celelalte dispoziții din sentința primei instanțe care nu contravin prezentei decizii.

Au fost obligate inculpatele, mai puțin S.C. F. S.R.L., să plătească sumele de câte 1.500 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului la fond.

V. În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. au fost respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpatele A. și S.C. E. S.R.L. împotriva aceleiași sentințe.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligate inculpatele A. și S.C. E. S.R.L. să plătească sumele de câte 1.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului în apel, iar conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen. celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.

Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut:

În drept, faptele inculpatei A., care în perioada decembrie 2011 - octombrie 2012 în baza aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de administrator de drept și de fapt al S.C. I. S.R.L. Șuncuiuș, respectiv în calitate de administrator de fapt la S.C. E. S.R.L. Șuncuiuș a virat succesiv din conturile celor două societăți comerciale suma totală de 1.105.111,78 RON în conturile S.C. D. S.R.L., administrată de inculpata C., sub pretextul necorespunzător realității al plății unor facturi, după care a reprimit imediat sumele achitate de la inculpata C., fiind retrase de aceasta din urmă de la S.C. D. S.R.L. sub diferite justificări false, inclusiv prin interpunerea altor firme (SC L. S.R.L., S.C. M. SRL), apoi le-a reintrodus în circuitul comercial legal sub formă de "creditare firmă" sau pentru achiziționarea unor bunuri în interes personal, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de delapidare în formă continuată, prev. de art. 2151 alin. (1) și (2) vechiul C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., și de spălare de bani, în formă continuată, prev. în prezent de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen. și art. 33 lit. a) vechiul C. pen.

Împotriva deciziei penale nr. 1448/A din data de 22 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția Penală și de minori, la data de 28 decembrie 2021 inculpata A., prin apărător ales, avocat N. a declarat recurs în casație.

În motivarea scrisă a cererii sale, inculpata, prin apărător, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

S-a apreciat că raportat la modul în care a fost construită acuzația în rechizitoriu și preluată în decizia nr. 1448/A/2021, în mod greșit s-a reținut în sarcina inculpatei A. existența infracțiunilor de delapidare și spălare a banilor.

Apărarea a susținut că instanța de apel a stabilit existența faptelor de delapidare și spălare de bani pe baza împrejurării că inculpata A. ar fi virat sume de bani din conturile S.C. I. S.R.L. și S.C. E. S.R.L. în contul S.C. D. S.R.L. "sub pretextul necorespunzător realității al plății unor facturi în pofida faptului ca în ceea ce privește infracțiunea de evaziune fiscală instanța de apel a dispus încetarea procesului penal în temeiul art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen.

Or, atâta timp cât în cauza a fost reținută cauza de nepedepsire și s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la fapta de evaziune fiscală, instanța de apel nu avea dreptul să aprecieze cu privire la existenta infracțiunii și vinovăția inculpatei. Dimpotrivă, întrucât nu s-a dispus o soluție de condamnare pentru această infracțiune, prezumția de nevinovăție a inculpatei nu a fost afectată, fiind dispus încetarea procesului penal.

Cu alte cuvinte, susține apărarea, sunt inadmisibile aserțiunile instanței privind fictivitatea facturilor ori a relațiilor comerciale sau cu referire la faptul că A. ar fi săvârșit infracțiunea de evaziune fiscală și ele denotă încălcarea gravă a prezumției de nevinovăție.

Dispunând încetarea procesului penal datorită existenței unei cauze de nepedepsire, inculpata, prin apărător arată că instanța nu poate constata că s-a comis infracțiunea de evaziune fiscală ori că a săvârșit această infracțiune.

În caz contrar, ori de câte ori unul dintre participanți achită prejudiciul în condițiile art. 101 din Legea nr. 241/2005 ar echivala cu recunoașterea faptei și existența infracțiunii, ceea ce este profund nelegal și incorect.

Tocmai de aceea art. 396 C. proc. pen. a prevăzut soluția încetării procesului penal la alin. (6), distinctă de soluțiile de condamnare sau achitare.

Apărătorul a arătat că aceasta a fost și rațiunea pentru care s-a prevăzut că plata de către un singur inculpat a prejudiciului majorat cu 20% va profita, ca și cauză de nepedepsire, tuturor coinculpaților, pentru a se evita concluzii discriminatorii și raționamente eronate - cauza de nepedepsire operează în speță, indiferent de poziția inculpaților sau care dintre aceștia a achitat prejudiciul.

Prin urmare, nu există temei pentru a se aprecia că sumele de bani plătite de S.C. I. S.R.L. și S.C. E. S.R.L. către S.C. D. S.R.L. s-ar fi plătit "sub pretextul necorespunzător realității al plății unor facturi" ci au reprezentat plăți de bunuri și servicii livrate și efectuate de S.C. D. S.R.L.

Pe cale de consecință, nu s-a cauzat un prejudiciu S.C. I. S.R.L. și S.C. E. S.R.L. prin plata acestor facturi, astfel încât lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii și fapta de delapidare nu este tipică.

Mai exact, în condițiile în care atât în rechizitoriu cât și în decizia recurată s-a reținut că delapidarea s-ar fi comis în strânsă legătură cu infracțiunea de evaziune fiscală, respectiv că sumele delapidate sunt cele care au format obiectul plăților facturilor "fictive" către S.C. D. S.R.L., fără a se putea constata fictivitatea facturilor, nu este întrunită latura obiectivă a infracțiunii de delapidare.

În condițiile în care nu este tipică fapta de delapidare întrucât societățile I. și E. nu au fost prejudiciate, iar plățile făcute de acestea către S.C. D. S.R.L. au avut o justificare contabilă, comercială și legală, apărătorul a arătat că nu este îndeplinită condiția de tipicitate a infracțiunii de spălare a banilor.

Astfel, pentru a exista spălare de bani este necesar ca banii ce se vor a fi spălați să provină din săvârșirea unei infracțiuni (predicat sau premisă). În lipsa acestei infracțiuni predicat fapta nu constituie infracțiune, nu este tipică.

Al doilea argument privind lipsa de tipicitate constă în reținerea concomitentă a infracțiunilor de delapidare și spălare de bani, fără a respecta standardul impus de Înalta Curte de Casați și Justiție prin Decizia nr. 16/2016 cu privire la caracterul autonom și suficienta individualizare a infracțiunii spălare de bani față de infracțiunea predicat.

Instanța nu lămurește ce s-a întâmplat cu suma de 1.105.111,78 RON, respectiv dacă a fost însușită de inculpata A. în interes personal sau dacă a fost reintrodusă în societate sub formă de "creditare firmă". Nu se arată nici cât din această sumă ar fi fost introdusă în societate și cât ar fi fost folosită la achiziționarea de bunuri în interes personal, ce bunuri, ce valori etc.

Pe de o parte, pentru a fi delapidate, susține apărarea, sumele de bani trebuiau să fie retrase din conturile societății și însușite de autor, ceea ce în speță nu s-a întâmplat. Pe de altă parte, dacă s-a dovedit că sumele de bani plătite către S.C. D. S.R.L. au ajuns înapoi la inculpata A. și aceasta le-a introdus în "circuitul comercial" al societății, atunci nu s-a produs vreo pagubă în patrimoniul societății și nu avem delapidare.

Modul în care faptele au fost reținute și descrise în decizia recurată, fără o delimitare clară a infracțiunii predicat de infracțiunea de spălare a banilor și fără a fi indicată concret modalitatea în care s-ar fi spălat banii, denotă concluzia că faptele nu sunt prevăzute de legea penală.

Fapta astfel cum a fost reținută de instanța apel nu este prevăzută de legea penală, lipsind tocmai elementul efectiv de "spălare".

Inculpata, prin apărător susține că instanța nu reține că sumele de bani cu care a creditat societatea să fi provenit din infracțiuni, sau să fi ajuns apoi înapoi în piață, astfel încât să putem vorbi de sume "spălate".

Or, cheltuirea sumelor de bani provenite din infracțiuni nu poate întruni elementele de tipicitate obiectivă a infracțiunii de spălare de bani, întrucât nu s-a ascuns sursa acestora și nici nu s-a disimulat natura acestora. În fapt, totul se rezumă la a dispune de un bun asupra căreia instanța a statuat că provine din săvârșirea unei infracțiuni (în speță, delapidare).

A interpreta în sens contrar, am accepta ca de fiecare dată când o persoană săvârșește o infracțiune și dispune de bunul obținut, să se rețină în sarcina sa infracțiunea de spălare de bani, ceea ce evident este nelegal.

Or, instanța de judecată a reținut ca un tot unitar, indivizibilă conduita inculpatei de a credita societatea cu sume de bani provenite din infracțiunea premisă de delapidare și de cheltuire a acestor sume de bani în scop personal, aspect care nu întrunește elementele de tipicitate.

Conduita de a cheltui sume de bani provenite din infracțiune, nu întrunește elementele de tipicitate prev. de art. 29 alini (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 respectiv 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019.

În concluzie s-a solicitat: admiterea recursului în casație, casarea deciziei penale nr. 1448/A7/22.11.2021 a Curții de Apel Cluj, și pronunțarea unei soluții de achitare a inculpatei A. pentru infracțiunile de delapidare prev de art. 2151 alin. (1) și (2) C. pen./1969 și spălare de bani prev de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, raportat la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Prin încheierea din data de 23 februarie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 1448/A din 22 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori în dosarul nr. x/2013.

Cauza a fost trimisă în vederea judecării recursului în casație la Completul 8 în compunere de 3 judecători și s-a fixat termen de judecată, în ședință publică, la data de 06 aprilie 2022, cu citarea părților.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 18 mai 2022, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată.

Analizând recursul în casație formulat de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 1448/A din data de 22 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2013 Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casație este acela de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Astfel, cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen. ("inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală"), se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

De asemenea, cazul de casare menționat nu permite o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator și stabilirea unei situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel.

Critica potrivit cu care în mod greșit s-a reținut în sarcina inculpatei A. existența infracțiunilor de delapidare și spălare a banilor întrucât instanța de apel a stabilit existența faptelor de delapidare și spălare de bani pe baza împrejurării că inculpata A. ar fi virat sume de bani din conturile S.C. I. S.R.L. și S.C. E. S.R.L. în contul S.C. D. S.R.L. "sub pretextul necorespunzător realității al plății unor facturi în pofida faptului că în ceea ce privește infracțiunea de evaziune fiscală instanța de apel a dispus încetarea procesului penal în temeiul art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., este apreciată de Înalta Curte ca fiind neîntemeiată și aceasta în baza următoarelor considerente:

Potrivit art. 10 alin. (12) din Legea nr. 241/2005, "în cazul în care prejudiciul produs prin comiterea faptelor de la art. 8 sau 9 nu depășește valoarea de 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, iar în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, acesta, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile, este acoperit integral, fapta nu se pedepsește, aplicându-se dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., cu modificările și completările ulterioare".

Este evident că prin textul legal mai sus reliefat se reglementează o cauză de nepedepsire, care se aplică dacă, în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile, este acoperit integral; în acest caz, fapta nu se mai pedepsește, făcându-se aplicarea, în aceste condiții, a dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., cu modificările și completările ulterioare, text care prevede că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege. Cauza specială de aplicare a pedepsei principale a amenzii și cauza de nepedepsire se aplică tuturor inculpaților, chiar dacă nu au contribuit la acoperirea prejudiciului.

Cauzele speciale de nepedepsire prevăzute în Partea specială a C. pen. sau în legi speciale care conțin dispoziții penale sunt împrejurări, stări subiective care au în vedere conduita făptuitorului după săvârșirea faptei, astfel încât, în situația în care se constată incidența unor asemenea cauze, fapta este considerată infracțiune, fiind înlăturată doar consecința comiterii ei, respectiv răspunderea penală.

În consecință, cauze de nepedepsire (impunitate) sunt împrejurări, stări sau situații care au ca efect înlăturarea incidenței pedepsei, în cazuri anume prevăzute de lege; aceste cauze constituie iertări anticipate de pedeapsă pe care legea le acordă făptuitorului, fie pentru că a avut o anumită conduită în legătură cu infracțiunea săvârșită, fie că are o anumită calitate care justifică această iertare, având efect numai cu privire la infracțiunile pentru care sunt prevăzute.

Cauzele care înlătură răspunderea penală sunt instituții de drept penal care fac ca incidența și funcționarea constrângerii juridice penale să corespundă scopului legii penale și scopului pedepsei. Ele sunt definite ca fiind acele stări, situații, împrejurări, posterioare săvârșirii infracțiunii, reglementate de lege, care conduc la stingerea raportului juridic penal de conflict.

Prin introducerea acestei cauze de nepedepsire în cazul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 8 și 9 din Legea nr. 241/2005, s-a urmărit facilitarea recuperării la bugetul statului a creanțelor rezultate prin săvârșirea faptelor de evaziune fiscală și, corelativ, înlăturarea regimului sancționator pentru persoanele care contribuie la recuperarea lor. În viziunea legiuitorului, recuperarea integrală a prejudiciului cauzat prin săvârșirea unei infracțiuni de evaziune fiscală este o împrejurare ulterioară săvârșirii infracțiunii și care are ca efect înlăturarea regimului sancționator.

Criteriul prejudiciului luat în considerare de legiuitor în evaluarea generică a pericolului social al faptelor de evaziune fiscală determină fie agravarea sa, atunci când prejudiciul depășește un anumit nivel, fie scăderea ori înlăturarea sa, în ipoteza recuperării prejudiciului, și explică, pe de o parte, caracterul tehnic, pecuniar al infracțiunii, iar, pe de altă parte, faptul că dincolo de considerentele de ordin general privind protejarea intereselor generale sunt avute în vedere creanța bugetară, valoarea acesteia și recuperarea ei.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 1196 din 30 septembrie 2010 s-a reținut că legiuitorul este liber să acorde anumite măsuri de favoare cu caracter penal, condiționat de repararea prejudiciului cauzat tocmai pentru a încuraja comportamentul activ al inculpatului/învinuitului/făptuitorului în sensul diminuării consecințelor periculoase ale faptei penale săvârșite și pentru a repune în circuitul bugetar sumele de bani ce au constituit obiectul prejudiciului. Rezultă că scopul cauzei de nepedepsire în materia infracțiunilor de evaziune fiscală este încurajarea comportamentului activ al făptuitorului în sensul diminuării consecințelor faptei.

Relevantă este și Decizia Curții Constituționale nr. 101 din 17 februarie 2021 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a Legii privind modificarea și completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale Publicată în Monitorul Oficial nr. 295 din 24.03.2021 prin care s-a reținut:

"Parag. 102. Curtea reține că ceea ce se critică în realitate este faptul că legea reglementează o cauză specială de nepedepsire înlocuind răspunderea penală cu una civilă în cazul acoperirii prejudiciului, majorat cu 20%, la care se adaugă dobânzile și penalitățile.

Parag. 103. Legiuitorul are competența exclusivă de a stabili taxele și impozitele, precum și de a configura regimul juridic al acestora, întemeiate pe dispozițiile art. 139 alin. (1) din Constituție, potrivit paragrafului 15 al Deciziei nr. 270 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 28 iulie 2014. În aceeași decizie, par. 16, Curtea a evocat și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a stabilit că statul, mai ales atunci când elaborează și pune în practică o politică în materie fiscală, se bucură de o marjă largă de apreciere, cu condiția existenței unui just echilibru între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului (a se vedea Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 23 februarie 2006, pronunțată în Cauza Stere și alții împotriva României, paragraful 50). Curtea a statuat că însăși existența statului și a instituțiilor sale este condiționată de disponibilitatea resurselor financiare și de interesul unei mai eficiente colectări a impozitelor, iar adoptarea unui regim juridic special în materia creanțelor bugetare își găsește fundamentul constituțional în dispozițiile art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituție, conform cărora statul trebuie să asigure, printre altele, protejarea intereselor naționale în activitatea financiară. [Decizia nr. 554 din 18 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 137 din 20 februarie 2019, par. 35 și 36].

Parag. 105. În cauza de față, obiectul juridic general al infracțiunilor de evaziune fiscală îl constituie relațiile sociale referitoare la corecta stabilire și realizare a veniturilor și cheltuielilor bugetului public. Cu alte cuvinte, acestea protejează integritatea și realitatea bugetului public. Bugetul public național își găsește reglementarea în corpul Constituției, iar veniturile acestuia sub forma impozitelor, taxelor și altor 17 contribuții își găsesc, de asemenea, un fundament constituțional. Prin urmare, relațiile sociale care se constituie și se formează în legătură cu acest concept constituțional reprezintă valori cu statut constituțional. Însă, prin înlocuirea răspunderii penale în cazul dat, nu se poate susține că s-a creat un vid de reglementare și că această valoare socială nu mai beneficiază de nicio formă de ocrotire juridică reală sau adecvată.

Parag. 106. Din contră, legiuitorul a reglementat o normă suplă, menită să atingă scopul urmărit prin însăși Legea nr. 241/2005. S-a reglementat un mecanism alternativ celui penal pentru a da posibilitatea reparării mai rapide a integrității deja afectate a bugetului public național. Legiuitorul a apreciat că o astfel de normă, care înlocuiește răspunderea penală cu una civilă, este mai adecvată pentru atingerea mai rapidă a finalității urmărite.

Parag. 107. Curtea nu poate să constate decât că norma criticată nu reprezintă o invitație la încălcarea legii, ci cuprinde în sine o formă de sancțiune civilă, astfel că cel care a afectat integritatea bugetului public va trebui să plătească paguba efectiv suferită de bugetul de stat, majorată cu 20%, la care se vor plăti dobânzi și penalități. Această majorare reprezintă o formă de sancțiune civilă care pedepsește abaterea de la normele de drept. Astfel, având în vedere natura relațiilor sociale încălcate, și anume cele care intervin în materia financiară fiscală, legiuitorul are o largă marjă de apreciere în a identifica soluțiile cele mai adecvate atât în combaterea fenomenului evazionist, cât și în recuperarea prejudiciilor suferite. Este opțiunea legiuitorului să aleagă mijloacele cele mai potrivite - de natură penală sau extrapenală - pentru a asigura alimentarea corectă și rapidă a bugetului de stat, în condițiile în care integritatea acestuia a fost afectată. În acest domeniu, care nu ține de drepturile și libertățile fundamentale, marja de apreciere a legiuitorului în folosirea sau nu a mijloacelor de drept penal sau în modul de configurare a infracțiunilor este foarte mare.

Parag. 109. Prin Decizia nr. 224 din 4 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427 din 9 iunie 2017, par. 34, Curtea a statuat că prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție impun legiuitorului obligația de a lua măsuri în vederea apărării ordinii și siguranței publice, prin adoptarea instrumentelor legale necesare în scopul prevenirii stării de pericol și a fenomenului infracțional, cu excluderea oricăror reglementări de natură să ducă la încurajarea acestui fenomen. Or, reglementarea unui caz special de nepedepsire și stabilirea, în mod corespunzător, a unei forme de răspundere civilă, ce constă în repararea prejudiciului și plata unei despăgubiri distincte raportate la valoarea prejudiciului sunt departe de a consacra o încălcare a statului de drept, fiind mai degrabă o expresie a necesității identificării unor forme de răspundere coerente care să prevină și să reparare integritatea bugetului public. În domeniul financiar, nu întotdeauna represiunea penală este soluția solomonică, ci îmbinarea diverselor forme de răspundere care să permită adaptarea acțiunii statului la provocările pe care le implică atât prevenirea și combaterea fenomenului evazionist, cât și necesitatea recuperării rapide a sumelor cu care bugetul public a fost fraudat."

Cauzele de nepedepsire nu se confundă cu cauzele care înlătură caracterul penal al faptei care constau în anumite situații, stări, împrejurări existente în momentul săvârșirii faptei, care împiedică realizarea unei trăsături esențiale a infracțiunii și prin aceasta exclud caracterul penal al faptei, aceasta nu mai constituie infracțiune și nu mai putem vorbi de o răspundere penală, care nu poate avea alt temei decât săvârșirea unei infracțiuni.

În raport de aspectele prezentate este cert că instanța de apel, pentru a aplica cauza de nepedepsire avea obligația de a stabili existența infracțiunii de evaziune fiscală și vinovăția inculpatei A. în săvârșirea acesteia, ceea ce, de altfel a și făcut.

Înalta Curte reafirmă că, în procedura recursului în casație nu mai poate analiza fictivitatea relației comerciale a celor două societăți comerciale aflate în administrarea de fapt sau de drept a inculpatei A. (E. S.R.L., S.C. J. SRL) cu societatea S.C. D. S.R.L., administrată de inculpata C., societate privită ca furnizor de bunuri și servicii fictive pentru facturile menționate în rechizitoriu, acest aspect fiind stabilit definitiv de instanța de apel.

În condițiile menționate, toate aspectele învederare în apărare de recurenta inculpată A. privind inexistența infracțiunii de delapidare dar și a infracțiunii de spălare de bani, ca o consecință a imposibilității instanței de apel de a stabili comiterea de către inculpată a infracțiunii de evaziune fiscală, nu pot fi primite.

Pentru existența infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, subiectul activ al infracțiunii trebuie să evidențieze în actele contabile sau în alte documente legale, cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale ori să evidențieze operațiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Instanța de apel a stabilit cu titlu definitiv fictivitatea relației comerciale a celor două societăți comerciale aflate în administrarea de fapt sau de drept a inculpatei A. (E. S.R.L., S.C. J. SRL) cu societatea S.C. D. S.R.L., administrată de inculpata C., societate privită ca furnizor de bunuri și servicii fictive pentru facturile menționate în rechizitoriu, mai puțin factura referitoare la platforma autoridicătoare.

Înalta Curte reține că în cazul tipului de evaziune fiscală uzitat de inculpată, prin folosirea facturilor fictive, se urmărește atât fraudarea bugetului de stat cât și camuflarea unor circuite economice evazioniste în cadrul cărora sunt implicate și alte societăți de la care, în mod real, se achiziționează bunurile sau serviciile, însă la prețuri de achiziție mult reduse față de prețul pieței.

Observăm că, în speță, elementul material al infracțiunii de evaziune fiscală este diferit de elementul material al infracțiunii de delapidare.

Astfel, în cazul primei infracțiuni acesta s-a realizat prin înregistrarea în contabilitatea celor două societăți comerciale a unor facturi fictive în vederea producerii de consecințe din punct de vedere fiscal, spre deosebire de infracțiunea de delapidare care s-a realizat prin însușirea de către inculpată, din conturile S.C. E. S.R.L. și S.C. J. S.R.L., a sumelor de bani reprezentând contravaloarea facturilor fictive emise de S.C. D. S.R.L., sume de bani care au ajuns în final la inculpata A. și aceasta cu concursul inculpatei C., în calitatea sa de reprezentant legal al S.C. D. S.R.L., astfel cum, în mod definitiv a stabilit instanța de apel.

Însușirea, ca acțiune prin care se realizează elementul material al infracțiunii de delapidare, constă în scoaterea unui bun din posesia sau detenția unei persoane juridice și trecerea acestuia în stăpânirea făptuitorului care poate să dispună de el, ceea ce corespunde cu situația de fapt reținută și de instanța de apel în prezenta cauză.

Înalta Curte constată că, deși operațiunile comerciale sunt fictive, transferul sumelor de bani aferente acestora a fost efectiv realizat, mișcarea sumelor de bani fiind reală, aspect ce prezintă o deosebită importanță atât sub aspectul reținerii și individualizării infracțiunilor de delapidare și spălare de bani, astfel cum se va evidenția.

Latura obiectivă a infracțiunii de spălare de bani prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, constă în ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni. Atât acțiunea de ascundere, cât și acțiunea de disimulare a adevăratei naturi a provenienței bunului vizează în fapt un ansamblu de fapte concrete prin care cel care spală bani urmărește să confere o aparență de legalitate produsului infracțiunilor.

Acțiunile ce constituie element material al infracțiunii în această variantă se realizează prin operațiuni juridice, economice, financiare etc., care se raportează la natura, originea, situarea, circulația, dispoziția sau oricare drepturi asupra bunurilor, cunoscând că aceste bunuri provin din săvârșirea de infracțiuni.

Cele două acțiuni, de ascundere și de disimulare se referă la: - proveniența bunului (sursa, originea); - situația bunului (cui aparține acesta); - situarea bunului (locul unde se află acesta); - cine are puterea de dispoziție asupra bunului; - circulația bunului (circuitele, traseele pe care bunul le parcurge); - proprietarul bunului.

În general, operațiunile care asigură deghizarea originii ilegale a bunurilor pot îmbrăca forma convențiilor civile, cum ar fi, vânzarea-cumpărarea, împrumutul, gajarea, transferul, livrarea, orice altă dispunere de proprietate, scoaterea din depozit, schimbul valutei, prelungirea creditului, cumpărarea sau vânzarea de acțiuni, utilizarea depozitelor etc.

Înalta Curte reține că suma de bani însușită de inculpata A. aparținea celor două societăți comerciale reprezentate de aceasta însă, prin comiterea infracțiunii de delapidare, aceiași sumă de bani a intrat în patrimoniul inculpatei, fiind considerată bun personal și de care inculpata a dispus, în parte, prin creditarea propriilor societăți, act care reprezintă un împrumut al asociatului pentru propria societate cât și prin achiziționarea de bunuri în interes personal.

În această modalitate s-a ascuns și s-a disimulat adevărata proveniență și situație a sumei de bani aceasta fiind bun propriu al celor două societăți comerciale, de care puteau dispune numai acestea în scopul realizării obiectului de activitate și obținerii de profit, ajungându-se la situația ca suma de bani să fie înregistrată ca pasiv al societăților comerciale, pasiv reprezentat de împrumutul datorat inculpatei.

Având în vedere că activitatea comercială a celor două societăți comerciale a continuat și după momentul creditării este evident că suma de bani a fost reintrodusă în circuitul comercial dar nu ca sumă de bani aparținând societăților comerciale ci ca bun propriu al inculpatei.

Înalta Curte observă că, în speță, nu se reține o simplă folosire a sumelor de bani de către inculpata A. întrucât, aceasta, ulterior comiterii infracțiunii de delapidare, a încheiat un act de împrumut cu propriile societăți prin care le-a creditat, sumele de bani intrând în circuitul comercial cu o altă proveniență și situație decât cea reală.

În raport de considerentele reliefate, Înalta Curte nu poate primi criticile potrivit cu care nu