ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelurilor penale de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 71 din 9 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori în dosarul nr. x/2013, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. și ped. de art. 291 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prev. și ped. de art. 290 C. pen. raportat la art. 6 și 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., întrucât fapta nu există.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență prev. și ped. de art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., întrucât fapta nu există.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. și ped. de art. 291 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B. pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prev. și ped. de art. 290 C. pen. raportat la art. 6 și 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., întrucât fapta nu există.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B. pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență prev. și ped. de art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., întrucât fapta nu există.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a fost încetat procesul penal față de inculpatul C., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență prev. și ped. de art. 48 C. pen. raportat la art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 5 C. pen., ca urmare a decesului inculpatului.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul D., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. și ped. de art. 291 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., întrucât fapta nu există.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul D. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la dare de mită prev. și ped. de art. 48 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. și art. 6 și 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., întrucât fapta nu există.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul D. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită prev. și ped. de art. 48 C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 6 și 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., întrucât fapta nu există.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul E., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prev. și ped. de art. 289 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 6 și art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 și art. 5 C. pen., întrucât fapta nu există.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

În baza art. 272 alin. (1) C. proc. pen., onorariile parțiale ale avocaților desemnați din oficiu, respectiv d-na F., în cuantum de 500 RON și d-na G., în cuantum de 500 RON, s-a dispus a fi avansate din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Prin decizia penală nr. 222/A/25 iunie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2013, au fost admise apelurile declarate de inculpații A., B., C., E. și D. împotriva sentinței penale nr. 114/5 iulie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare. În esență, s-a reținut că, în urma cercetării judecătorești în apel, s-au constatat multiple aspecte de drept care aveau legătură cu loialitatea și legalitatea administrării probelor în cursul urmăririi penale și care au fost insuficient analizate de instanța de fond în raport de jurisprudența Curții Constituționale a României în materia nulităților absolute și relative și jurisprudența relevantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Instanța de control judiciar a îndrumat instanța de rejudecare spre o analiză a legalității și loialității administrării probelor rezultate din înregistrări/interceptări, dar și a probelor rezultate în urma declarațiilor date de către inculpați, care au revenit asupra lor în cursul judecății, fără să fie analizată pertinența acestor reveniri.

Prin încheierea penală din data de 3 iulie 2020, Curtea de Apel Cluj a dispus înlăturarea de la dosar a tuturor mijloacelor de probă rezultate din interceptarea convorbirilor la distanță, pentru argumentele expuse în cuprinsul respectivei încheieri, rămânând la dosar procesele-verbale de redare a discuțiilor în mediu ambiental, care au fost autorizate de judecător și puse în aplicare de polițiști judiciari, așa cum rezultă din ordonanțele de delegare și din adresa trimisă de D.N.A. - S.T. Oradea, la data de 4 mai 2016.

S-a reținut că denunțul martorului H. a fost înregistrat la data de 1 iunie 2012, iar la data de 28 noiembrie 2012, a fost înregistrat autodenunțul inculpatului A., retractat ulterior, conform declarației din data de 28 noiembrie 2012. Astfel, acesta a arătat că nu a discutat despre influențarea vreunui judecător, dar a vorbit cu martorul H. despre angajarea unui avocat din București, cu suma de 10.000 de euro. A recunoscut că vorbea cu inculpații D. și I. despre afaceri cu lemn și se întâlnea cu ei când mergea la proces la Oradea.

În declarația din data de 28 noiembrie 2012, inculpatul B. a arătat că inculpatul A. i-a spus că a discutat cu o cunoștință care poate influența decizia judecătorului. A mai arătat că, în primăvara anului 2012, i-a dat inculpatului I. suma de 10.000 de euro pentru a-i duce la Oradea la judecător, dar I. nu s-a mai dus și i-a restituit banii.

În declarația dată în fața judecătorului care a soluționat propunerea de luare a măsurii arestării preventive la data de 29 noiembrie 2012, inculpatul A. a arătat că, inițial, a vorbit cu inculpatul D. (care cunoștea pe cineva) despre un avocat, dar după aceea a înțeles că era vorba despre un judecător de la Curtea de Apel Oradea. Inculpatul D. i-a spus să cumpere un autovehicul marca x și un x, dar a refuzat. Despre martorul H. a declarat că ar fi fost beneficiarul țigărilor aduse de la ucraineni (în cauza în care erau împreună inculpați pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă), țigări pe care nu le-a plătit, iar ucrainenii îi amenință pe el și pe inculpatul B.; în acest context i-a cerut martorului H. suma de 10.000 euro, pentru un avocat din București.

Instanța a constatat că inculpatul A. s-a delimitat de evenimentele din 28 - 29 noiembrie 2012, arătând că denunțurile făcute împreună cu inculpatul B. au fost formulate ca urmare a presiunii exercitate de procuror, presiune rezultată din orele pe care le-a petrecut scriind declarații după dictarea unui lucrător din cadrul poliției și la sfaturile avocatului care l-a asistat în acea procedură. Inculpatul A. s-a delimitat și de apărătorul său de atunci, arătând că nici nu știe cine l-a angajat și plătit.

De asemenea, s-a reținut că inculpatul A. a fost consecvent cu privire la faptul că nu s-a discutat niciun moment ca banii să fie dați unui/unor magistrați din cadrul Curții de Apel Oradea și nici că ar fi susținut că poate avea influență asupra unui magistrat pentru a obține o soluție favorabilă.

În declarația din 7 decembrie 2012, inculpatul B. a arătat că martorul H. a rămas dator unor persoane de naționalitate ucraineană cu suma de 30.000 euro, în urma săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar denunțul dat la D.N.A a fost făcut sub presiunea pusă mai ales asupra inculpatului A., care era șeful său. Nu corespunde adevărului că ar fi spus că știe vreun judecător din cadrul Curții de Apel Oradea și nici nu a discutat cu inculpații D. și I., despre obținerea unei soluții favorabile la Curtea de Apel Oradea; suma de 10.000 de euro i-a dat-o inculpatului I. cu titlu de împrumut pentru o activitate comercială și i-a fost restituită a doua zi. În esență, inculpatul B. a declarat aceleași împrejurări și în fața instanței de rejudecare.

În fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpatul C. a declarat că îl cunoaște pe inculpatul D., derulând afaceri cu lemn pe care i-l furniza în stare brută, iar inculpatul D. îl trimitea în Sighetul Marmației pentru a fi prelucrat. A arătat că îl cunoaște pe inculpatul A., care îi este naș, fiind și nașul fiului său, iar de la inculpatul B. a luat cu titlu de împrumut suma de 10.000 de euro pentru a cumpăra un autovehicul marca x, dar a doua zi i-a intrat în cont suma de 25.000 - 30.000 de euro, astfel că a restituit împrumutul inculpatului B.

Declarația dată de inculpatul D. în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție este în esență congruentă cu cea dată în fața instanței de rejudecare.

În cursul urmăririi penale, în primele declarații din data de 28 noiembrie 2012, inculpatul B., angajatul inculpatului A., a recunoscut săvârșirea faptelor și apoi le-a recunoscut și în fața judecătorului sesizat cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive. Inculpatul A. a recunoscut doar în fața judecătorului sesizat cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive, respectiv că ar fi încercat să influențeze soluția în cauza în care era inculpat. Inculpatul C. nu a recunoscut săvârșirea faptelor, arătând doar că îi cunoaște pe inculpații A., B. și D. și cunoștea afacerile judiciare ale primilor doi, însă nu cunoaște detalii cu privire la eventuala încercare de influențare a soluției în apel; a primit 10.000 de euro de la B., dar cu titlu de împrumut și i-a restituit la scurt timp.

La data de 13 decembrie 2012, inculpatul D. a declarat că îi cunoaște pe inculpați și pe numitul Mircea, despre care știa că este magistrat, dar nu știa dacă este procuror sau judecător și nici dacă ar fi judecat cauza inculpaților A. și B. Nu este adevărat că ar fi avut vreo legătură cu influențarea inculpatului E., în cauza inculpaților A. și B., dar este adevărat că a purtat discuții telefonice cu inculpatul J. legat de tafuri, parchet și tragere la drum, dar care se referă strict la afacerile cu material lemnos.

Prin declarația olografă dată în fața procurorului și în prezența apărătorului, martorul K. a arătat, la data de 28 noiembrie 2012, că îl recunoaște din fotografie pe D.

Martorul L. a arătat că este prieten cu inculpatul D., iar când acesta a fost reținut, la solicitarea soției sale, M., a decis să caute un avocat.

Martora N. a arătat că l-a cunoscut pe inculpatul E. la botezul copilului martorului K. și aici a relatat despre problemele pe care le avea cu un dosar penal la D.I.I.C.O.T. Oradea, iar acesta a liniștit-o, spunându-i că infracțiuni economice sunt greu de dovedit și durează mult.

Analizând cuprinsul încheierilor pronunțate în dosarul nr. x/2009, de completul de apel condus de către inculpatul E., instanța a reținut că, la data de 10 mai 2012, cauza a fost amânată la solicitarea apărătorilor aleși ai inculpaților; la data de 7 iunie 2012, cauza a fost amânată la cererea apărătorului inculpaților O. și P., pentru pregătirea apărării; la data de 6 septembrie 2012, cauza a fost amânată față de lipsa de apărare a inculpaților O. și P., întrucât apărătorul nu s-a putut deplasa la instanță, astfel că s-a dispus amendarea avocatului; la termenul din data de 4 octombrie 2012, cauza a fost amânată la solicitarea apărătorului, care a arătat că a fost angajat în dosar cu o zi înainte; la termenul din data de 15 noiembrie 2012, cauza a fost amânată având în vedere că nu s-a prezentat apărătorul inculpaților O. și P. și s-a dispus amendarea avocatului. Așadar, nu inculpații A., B. și H. au determinat amânarea soluționării cauzei, iar completul a amendat de două ori apărătorul celorlalți inculpați, care, prin conduita sa, a determinat amânarea judecății, astfel încât nu a putut fi primită susținerea acuzării în sensul că inculpatul E., în calitate de președinte al completului de judecată, a amânat cauza, cu scopul de a se realiza înțelegerea infracțională care face obiectul prezentei cauze.

În volumul II al dosarului de urmărire penală se află autorizația emisă de judecător nr. x/1 iunie 2012 pentru înregistrarea audio-video în mediul ambiental a convorbirilor purtate de H., A. și B., ordonanța de delegare a procurorului către comisarul șef Q. pentru amplasare de tehnică de înregistrare și redare în formă scrisă a convorbirilor, procesul-verbal de amplasare a mijloacelor tehnice de înregistrare, semnat de către martorul H., procesul-verbal din data de 16 octombrie 2012 de redare a convorbirii purtate între H., B. și A. la data de 2 iunie 2012.

Analizând acest din urmă mijloc de probă, instanța a reținut că cei trei au discutat despre cauza în care aveau calitatea de inculpați, aflată pe rolul Curții de Apel Oradea, fiind cert că vorbesc despre a da sume de bani în scopul reducerii pedepsei.

În fața Curții de Apel Cluj, în primul ciclu procesual, inculpatul B. a invocat dreptul la tăcere.

La data de 15 aprilie 2016, în fața primei instanțe, inculpatul A. a arătat că nu recunoaște săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, dar a purtat discuții cu denunțătorul H., în sensul că îl va ajuta să obțină o condamnare favorabilă la Curtea de Apel Oradea, întrucât acesta îi era dator cu suma de 30.000 euro către cetățenii ucraineni cu care inculpatul A. a săvârșit infracțiunea de contrabandă, dar nu este adevărat că ar fi spus că banii trebuie să ajungă la o persoană din București întrucât aceasta era o invenție de a mea, această persoană nu există în realitate. Suma de 30.000 de euro a solicitat-o de la martorul H. pentru a o da cetățenilor ucrainieni, întrucât erau presați de aceștia și amenințate familiile lor. Din suma de 30.000 de euro inculpatul A. trebuia să rețină suma de 8.000 de dolari și restul să îi dea ucrainienilor. Nu este adevărat că ar fi vrut să cumpere o mașină de la inculpatul E. În preajma Crăciunului anului 2012, D. i-a spus că dorește să achiziționeze un autovehicul marca x la un preț de 40.000 - 45.000 de euro și raportat la prețul pieței inculpatul i-a arătat că este un preț bun. În legătură cu declarația din 28 noiembrie 2012, a arătat că a fost dată sub presiunea procurorului R. și în lipsa apărătorului desemnat din oficiu. Este adevărat că s-a întâlnit cu inculpatul D. cu prilejul fiecărui termen de judecată de la Curtea de Apel Oradea, dar numai pentru că mama inculpatului D., care locuiește lângă locuința inculpatului A., în Sighetul Marmației, îi trimitea inculpatului D. pachete cu mâncare și haine. La data de 28 noiembrie 2012, a fost dus la D.N.A Satu Mare unde procurorul i-a spus să scrie un autodenunț, i-a cerut să coopereze, spunând că, în loc de șase ani închisoare, va fi condamnat la 15 ani, dar dacă vor coopera, va trimite un proces-verbal la dosar pentru a le reduce pedepsele la jumătate și să fie suspendată executarea, altfel va cere arestarea preventivă. Inculpatul B. se afla pe coridor împreună cu avocatul S. și așa s-a decis să-l angajeze pe avocatul din birou, care a discutat cu procurorul, iar procurorul i-a spus că are de ales între denunț și trimiterea în judecată. După aceea, procurorul l-a lăsat cu doamna polițistă care a dictat ce să scrie, deși inculpatul a spus că nu cunoaște niciun judecător și a atras atenția inculpatului B. la ce trebuie să scrie pentru ca cele două denunțuri să se coroboreze. După ce am scris denunțul, procurorul a spus că este prea târziu să mai retragă solicitarea luării măsurii arestării preventive, dar vor fi arestați maximum 15 zile, după care va solicita revocarea, iar dacă vom primi telefoane de amenințare ne va asigura protecție. Nu corespunde adevărului că ar fi dat mâna cu inculpatul E. pe holurile Curții de Apel Cluj și au dat mâna cu procurorul T. care a dispus trimiterea lor în judecată în dosarul de contrabandă. A arătat că a formulat plângere penală împotriva procurorului R. și a polițistei U., iar la întrebarea legată de declarațiile date cu ocazia luării măsurii arestării preventive, inculpatul A. a arătat că, la prima instanță, când am ajuns, domnul procuror m-a asigurat că nu primesc mandat de arestare și am recunoscut declarațiile date în fața primei instanțe despre ceea ce am scris, respectiv că am recunoscut săvârșirea faptei, iar doamna judecător ne-a încunoștințat că a dispus arestarea pe 29 de zile și a întrebat dacă facem recurs. A arătat că a întreprins activități legate de comercializarea, prelucrarea și exploatarea lemnului, deținând și o societate care are obiect de activitate în acest sens, iar cu inculpatul J. a purtat discuții telefonice mai mulți ani în acest sens, precizând că C. este căsătorit cu o nepoată de a sa. A decis schimbarea avocatului întrucât avocatul inițial i-a spus să recunoască săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, iar altui avocat din Baia Mare, respectiv V., i-a spus că a făcut o mare prostie și atunci a decis să îl angajeze pe avocatul W.

Martorul L. a arătat că își menține declarația dată în cursul urmăririi penale și a descris demersurile pe care le-a făcut pentru a găsi un avocat pentru inculpatul D.

În fața instanței de apel, martorul denunțător H. a arătat că își menține declarația dată în fața instanței de fond, respectiv că, în cursul anului 2012, s-au făcut presiuni asupra sa de către procurorul R., care i-a spus să participe la întâlnirile cu inculpatul A. și să discute dacă dau bani cuiva, însă nu s-a vorbit despre a da banii unui judecător; în urma întâlnirilor, inculpatul A. i-a spus să îi dea 20.000 sau 30.000 de euro, fără a specifica dacă banii urmau să ajungă la un judecător sau altă persoană, în scopul de a reduce pedeapsa. Martorul a declarat că a dedus că poate să îi fie redusă pedeapsa sau să ia țeapă de la inculpatul A., care putea să ducă banii ucrainenilor în contul unei datorii, respectiv banii pe care trebuia să îi plătească odată cu săvârșirea infracțiunii de contrabandă. A învederat că își menține declarația dată în fața procurorului în faza de urmărire penală, cu precizarea că a fost dată sub presiune. A arătat că nașul său X., inculpat în același dosar, s-a sinucis din cauza presiunilor procurorului, care a promis că li se vor înjumătăți pedepsele, că se vor depune actele la dosar și completează cu suspendare sub supraveghere. La întrebarea dacă își menține declarațiile cu privire la destinația sumelor de bani, respectiv a celor 20.000 sau 30.000 de euro, martorul a arătat: menționez că, așa cum am precizat la începutul declarației mele, în cursul discuțiilor cu A. acesta nu mi-a specificat la cine vor ajunge banii, însă sub imperiul presiunii de la pachet am declarat că urmează să ajungă la magistrați; însă s-a discutat despre obținerea unei soluții favorabile, respectiv 2 - 3 ani închisoare cu suspendare, fără să pot preciza dacă la această discuție a participat și inculpatul B. La întrebarea expresă dacă își menține denunțurile și declarațiile date, martorul a arătat că mi le mențin amândouă deoarece reflectă adevărul. Instanța a constatat, așadar, că martorul nu a precizat în ce a constat presiunea, arătând doar că procurorul i-a promis reducerea pedepselor în cauza în care era inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, împrejurare posibilă din punct de vedere legal, având în vedere dispozițiile din legea privind martorii. Cu privire la sumele de bani, a arătat că suma de 30.000 de euro a fost solicitată de către inculpații A. și B., din care 10.000 de euro era suma restantă pentru punerea în libertate în cursul anului 2009, iar ceilalți 20.000 de euro erau pentru reducerea pedepsei la București, dar a precizat că nu s-a vorbit despre București, însă a presupus asta deoarece finalul procesului era la București. Martorul a precizat că inculpatul A. nu i-a spus niciun moment în mod expres că poate să intervină pe lângă magistrații de la Curtea de Apel Oradea. În fața instanței de rejudecare, martorul H. a prezentat, în esență, aceleași împrejurări relatate în fața instanței de apel.

Cu privire la loialitatea administrării probelor din perspectiva presiunilor invocate de către inculpații A., B. și D. și martorul H., instanța a reținut declarațiile martorului Y., șef Serviciu Operațiuni Speciale, persoană apropiată inculpatului D., fiind nașul de nuntă și nașul de botez al copilului inculpatului și Z., șef Birou din cadrul S.I.C.E. Bihor, care îl cunoștea pe inculpatul D. din anul 2008, când a fost chiriaș, declarații date în fața instanței de apel și menținute în totalitate în fața instanței de rejudecare, precum și declarațiile inculpaților și a concluzionat că, în cazul inculpatului D., cei doi martori au fost trimiși de către persoane apropiate anchetei, respectiv un procuror și un polițist, pentru a-i solicita inculpatului să dea anumite declarații care să conducă spre o acuzație împotriva inculpatului E., în schimbul unor demersuri care să conducă la reducerea pedepsei sau a sancțiunilor penale, deși martorii au specificat că au dedus un astfel de ajutor fără să le fi fost spus în mod imediat. La fel și în cazul martorului H. și al inculpaților A. și B., conform declarațiilor lor, procurorul le-a cerut colaborarea prin declarații care să conducă spre o acuzație împotriva inculpatului E., asigurându-i că vor beneficia de o reducere a pedepselor aplicate de instanța de fond, iar în caz contrar, de o agravare a răspunderii. Prin urmare, persoane apropiate anchetei le-au cerut inculpaților A., B. și D. și martorului H. să dea declarațiile în schimbul unui beneficiu procesual în cauzele penale în care aveau calitatea de subiecți pasivi, iar un astfel de beneficiu dat martorului care a denunțat sau facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni era prevăzut de lege (art. 19 din Legea nr. 682/2002), așa încât, o astfel de situație nu poate fi considerată o presiune. Ceea ce constituie un element de presiune nespecifică niciunei proceduri este solicitarea sau solicitările repetate adresate unei persoane reținute sau arestate, ori condamnate în primă instanță, adică o persoană vulnerabilă, de a formula denunțuri sau de a da declarații defavorabile unei persoane terțe, în schimbul unui beneficiu procesual (lăsarea în libertate sau reducerea pedepsei în calea de atac), prin intermediul unor persoane de încredere, în cazul inculpatului D. (de altfel, inculpatul D. a prezentat aceste evenimente, fără să divulge numele persoanelor, cu ocazia declarației date în fața instanței sesizate cu rechizitoriu, în aprilie 2016). Este cert că inculpatul D. nu a dat niciun fel de declarații care să surprindă evenimente infracționale. De asemenea, este cert că inculpații A. și B. și-au retractat imediat denunțurile (care oricum nu constituie mijloc de probă, fiind act de sesizare a organelor judiciare) și primele declarații, iar explicațiile lor sunt verosimile și se integrează în ansamblul stării de fapt, așa cum rezultă din probe. De altfel, după formularea denunțului și a primelor declarații, după dispunerea măsurii reținerii și în așteptarea soluționării propunerii de luare a măsurii arestării preventive, cei doi inculpați au purtat o discuție în centrul de reținere, înregistrată și redată în proces-verbal, din care rezultă regretul inculpaților și decizia de a reveni asupra celor declarate în fața judecătorilor.

Așadar, cu privire la acuzația de trafic de influență reținută în sarcina inculpaților A. și B., care ar fi pretins de la martorul H. suma de 20.000 de euro, lăsându-l să creadă că au influență asupra unui judecător de la Curtea de Apel Oradea, pe care-l vor determina să pronunțe o hotărâre favorabilă în dosarul nr. x/2009, instanța a constatat că din probele administrate rezultă o stare de fapt incompatibilă cu acuzația. Probele considerate relevante de către acuzare sunt procesul-verbal de redare a discuției dintre cei trei la data de 2 iunie 2012, denunțul și declarațiile date de martorul H. și autodenunțurile inculpaților A. și B. (cu precizarea că denunțul este un mijloc de sesizare a organelor judiciare și nu un mijloc de probă). Cu privire la cele din urmă, instanța a constatat că inculpații A. și B. și le-au retras fără echivoc încă de la declarațiile pe care le-au dat în aceeași zi și în zilele următoare, explicațiile lor fiind în bună parte convingătoare. Este cert însă că inculpații A. și B. nu au pretins niciodată că ar avea vreo influență asupra vreunui judecător, împrejurare care rezultă fără echivoc din denunțul formulat de către martorul H. și din toate declarațiile acestuia. Împrejurarea că inculpații A. și B. au purtat discuții în prezența martorului H. cu privire la sume de bani pe care le vor da unei persoane neidentificate (AA., care nu locuia în Oradea și cu care se vor întâlni la Brașov sau București și care apare ca temei în toate solicitările procurorului pentru emiterea autorizațiilor de interceptare a convorbirilor telefonice ori a celor ambientale) cu scopul de a obține o soluție favorabilă în cauza în care erau inculpați, este cât se poate de reală, deși inculpații A. și B. au încercat să înlocuiască această împrejurare cu o altă împrejurare reală, respectiv că banii trebuiau dați persoanelor ucrainene de la care au adus țigările în cadrul activității de contrabandă, pentru care erau trimiși în judecată. Acesta este motivul determinant pentru care martorul H. nu și-a retractat în totalitate denunțul prin declarațiile date în calitate de martor în fața primei instanțe și a celei de apel. Însă, discuțiile dintre cei trei nu privesc nici măcar cu caracter aluziv că banii vor fi dați unui judecător (cu atât mai puțin persoanei determinate E.) și nici nu au fost inițiate de către inculpații A. și B. (iar în cadrul discuțiilor purtate cu aceștia, am înțeles că amândoi aveau o înțelegere cu AA. și mi-au cerut să mă hotărăsc să intru în combinație). Este cert, așadar, că inculpații A. și B. i-au spus martorului H. despre combinația lor, fiind cel mult în prezența unei propuneri din partea inculpaților A. și B. făcute martorului H., nicidecum a unei acțiuni de pretindere, adică o cerere expresă a unei sume de bani (A. precizează io nu vreau un ban; H. nu acceptă propunerea atunci vă faceți mendrele voi doi, înțelegi, nu încurc; A. precizează io nu trebe să-i duc banii tăi, îți dă rezultatul la Oradea, după aceea îți faci plata la București - procesul-verbal de redare a convorbirii înregistrate în mediu ambiental la data de 2 iunie 2012). În lipsa unei acțiuni de pretindere de bani și în lipsa oricărui element din care să rezulte că inculpații ar fi pretins că au influență asupra unui magistrat (singura referire este la persoana AA., rămasă neidentificată), faptele reținute în sarcina inculpaților A. și B. nu întrunesc elementele de tipicitate ale infracțiunii de trafic de influență și, astfel, nu sunt prevăzute de legea penală.

Despre acuzațiile de cumpărare de influență, reținute în sarcina inculpaților A. și B., trafic de influență, reținută în sarcina inculpatului D. și complicitate la trafic de influență, reținută în sarcina inculpatului, s-a reținut, în esență, că inculpații A. și B. au fost de acord să dea suma de 20.000 euro, fiecare, inculpatului D. (pretinsă de către acesta), prin intermediul inculpatului, care a primit suma de 10.000 euro, sumă pe care a restituit-o a doua zi, pentru ca inculpatul D. să își exercite influența reală asupra inculpatului E., judecător în cadrul Curții de Apel Oradea, pentru ca acesta să pronunțe o soluție favorabilă inculpaților A., B. și martorului H. în dosarul nr. x/2009, aflat pe rolul Curții de Apel Oradea. Probele administrate nu au relevat nicio acțiune de pretindere a vreunei sume de bani de către inculpatul D. de la inculpații A. și B. și, cu atât mai puțin, o promisiune a acestuia din urmă că își va folosi o influență reală asupra inculpatului E. Construcția acuzației a pornit de la următoarele probe: împrejurarea reală că inculpații A. și B. s-au întâlnit cu inculpatul D. în zilele în care aveau termene de judecată în dosarul nr. x/2009, aflat pe rolul Curții de Apel Oradea și că inculpatul D. avea o relație de amiciție/prietenie cu inculpatul E.; declarația martorului L. care, la data reținerii inculpatului D. și la solicitarea soției acestuia, a căutat un avocat care să îl asiste pe inculpatul D. și, după ce a trecut pe la mai multe cabinete de avocatură (unde fie a fost refuzat, fie nu a găsit deschis), a ajuns la locuința inculpatului E., cu care era amic/prieten, iar inculpatul a refuzat orice discuție pe marginea acestui subiect, solicitându-i să plece (fiind speriat sau iritat ori deranjat, dar în mod cert având o conduită care a atras atenția martorului); echivalența numerică dintre sumele de bani discutate cu martorul denunțător H. și cele care ar fi fost pretinse de către inculpatul D.; împrejurarea că martorul B. a dat suma de 10.000 euro inculpatului C., sumă care i-a fost restituită a doua zi. Cu privire la această din urmă împrejurare, inculpații B. și C. au arătat în fața instanței de apel și apoi inculpatul B. în fața instanței de rejudecare, că suma de 10.000 euro a fost dată cu titlu de împrumut inculpatului C. pentru achiziționarea unui autovehicul, dar suma a fost restituită întrucât, a doua zi, inculpatul C. a încasat anumite sume de bani din activitățile sale comerciale. Explicația oferită de către inculpați este mult mai probabilă și mai aproape de real, decât conotația infracțională dată de acuzare (respectiv de trafic de influență), mai cu seamă că acuzarea nu a oferit nicio explicație plauzibilă pentru care inculpatul C. a restituit suma la foarte scurt timp. Este adevărat că inculpații vorbesc între ei cu oarecare rezerve misterioase despre mai multe împrejurări, inclusiv despre suma de bani dată inculpatului C., însă includerea acestora în spațiul infracțional prezentat judecății ar fi trebuit să fie consecutiv excluderii oricărei alte posibilități licite sau ilicite, mai cu seamă că inculpații A. și B. și martorul H. nu erau străini de alte perimetre infracționale. Relativ la împrejurarea că inculpatul E. s-a arătat speriat sau nervos sau iritat ori deranjat de solicitarea martorului L. de a-i recomanda un avocat pentru inculpatul D., s-a reținut că atitudinea inculpatului E. a atras atenția martorului, pe care a considerat-o ieșită din conduita previzibilă, însă o astfel de atitudine poate fi justificată fie prin caracterul insolit al solicitării (de altfel, martorul nu a apelat de la început la inculpatul E., ci numai după ce a epuizat celelalte variante, iar inculpatul E. i-a spus că nu se ocupă cu așa ceva), fie prin explicația dată de către inculpatul E., care a arătat că, în aceeași zi, a fost publicată o știre privind prezenta cauză, iar un jurnalist l-a sunat pentru detalii, împrejurare care nu l-a lăsat indiferent. S-a observat că probele conjuncturale avute în vedere de către acuzare prezintă o fragilitate definitivă, iar construirea oricărei forme de acuzație în temeiul lor s-a putut face doar printr-un salt speculativ, incompatibil cu principiile privind standardul de probă care poate conduce la reținerea unei infracțiuni dincolo de orice îndoială rezonabilă. Așadar, concluzia necesară este aceea că faptele nu există. Dar, altfel, dacă infracțiunea de trafic de influență și cea care o determină, cumpărarea de influență, s-ar fi consumat prin pretindere și dare, este cert că infracțiunea de complicitate la trafic de influență nu se putea consuma altfel decât prin realizarea celor două acțiuni specifice de primire (de la inculpatul B.) și predare (către inculpatul D.) a sumei de 10.000 de euro. Cum, prin ipoteză, inculpatul C. a primit suma de 10.000 euro de la inculpatul B. și i-a restituit-o, nu putem fi (din punct de vedere teoretic) decât în prezența unei tentative la complicitate la trafic de influență, faptă care nu este prevăzută de legea penală. Dar, cum soarta juridică a complicelui nu poate fi diferită de cea a autorului, ar trebui să se concluzioneze și pentru inculpatul C. că fapta nu există. Însă, decesul inculpatului în cursul judecății, la data de 17 februarie 2021 și pierderea capacității de folosință și a celei procesuale, împiedică exercitarea acțiunii penale, iar legea procesual penală nu prevede nicio posibilitate de continuare a procesului penal față de o persoană decedată. Nici dispozițiile art. 455 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. nu sunt aplicabile, chiar printr-o analogie în favoarea inculpatului, întrucât privesc o ipoteză distinctă (după o hotărâre definitivă de condamnare) și pentru că, în realitate, legitimează procesual o altă persoană care are capacitate de folosință. Așadar, în privința inculpatului C., singura soluție posibilă este cea de încetare a procesului penal, în condițiile art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.

Cu privire la presupusele infracțiuni de dare de mită, reținute în sarcina inculpaților A. și B., luare de mită, reținută în sarcina inculpatului E. și complicitate la dare și luare de mită, reținută în sarcina inculpatului D., instanța a constatat că, în esență, s-a reținut că inculpatul E. ar fi pretins de la inculpații A. și B., prin intermediul inculpatului D., să cumpere de la cumnatul inculpatului E., martorul K., un autoturism marca x, la un preț mai mare decât cel real, în același scop de a pronunța o soluție favorabilă inculpaților în dosarul nr. x/2009, aflat pe rolul Curții de Apel Oradea. Din probele administrate nu a rezultat când și cum ar fi fost săvârșită acțiunea de pretindere (cerere) a inculpatului E. prin intermediul inculpatului D. pentru cumpărarea autoturismului, fiind probabil presupusă în contextul întâlnirilor dintre inculpații A. și B. cu inculpatul D., când mergeau la termenele de judecată în Oradea, coroborată cu relația de amiciție/prietenie dintre inculpații E. și D. în preajma acelorași perioade și de împrejurarea că inculpatul E. s-ar fi întâlnit conjunctural cu inculpatul D. și martorul K., când aceștia discutau despre vânzarea-cumpărarea unei mașini. În lipsa probelor de la care să pornească discuția privind elementele materiale ale infracțiunilor de dare și luare de mită, concluzia nu a putut fi decât aceea că faptele nu există, concluzie care se răsfrânge și asupra presupuselor fapte ale complicelui, respectiv ale inculpatului D.

Revenind la premisele actului de sesizare, s-a constatat că nu există nicio precizare cu privire la sumele de bani (sau orice alte prestații exterioare contextului infracțional sau viitoare, dar cu caracter patrimonial) care ar fi revenit celor care ar fi traficat sau cumpărat influența; dimpotrivă, din narațiune (înțeleasă ca un text care nu se bazează pe împrejurări de fapt, adică pe probe, în sensul art. 97 din C. proc. pen.), a rezultat că, inițial, sumele de bani ar fi trebuit să ajungă în integralitate la funcționar (în cazul de față, judecător). Din motive neelucidate expres, acest plan infracțional se dizolvă și apare cel de al doilea, în care funcționarul, în speță inculpatul E., care deținea funcția de judecător, ar fi pretins ca inculpații A. și B., alături de martorul denunțător H. și prin intermediul inculpatului D., să cumpere un autovehicul marca x de la cumnatul inculpatului E., martorul K., la un preț (între 40.000 și 50.000 de euro) superior celui real, diferența de preț constând, probabil, în beneficiul inculpatului E. (sau al martorului K.) pentru pronunțarea unei soluții favorabile în cauza în care A., B. și H. erau inculpați. Este real că au existat discuții între inculpatul D. și martorul K. pentru ca cel dintâi să cumpere un autovehicul marca x (dar și alt autovehicul) de la cel din urmă, în toamna anului 2012, dar acesta este singurul punct de coincidență dintre construcția acuzației și realitate. În actul de sesizare s-a afirmat că prețul real al autoturismului ar fi fost între 35.000 și 40.000 de euro, însă din dosarul de urmărire penală nu a rezultat care ar fi fost valoarea reală a autovehiculul în discuție și cum a fost stabilită de către procuror, în condițiile în care a fost dovedită valoarea de achiziție a autovehiculul, respectiv de 230.000 RON (aproximativ 54.000 euro) în octombrie 2011, precum și valoarea de vânzare în mai 2013, respectiv 42.500 euro. Or, aceste din urmă împrejurări au probat că, în toamna anului 2012, autovehiculul a fost pus în vânzare la prețul real al pieței. De altfel, este imposibil de gândit acuzația fără ca martorul K. să nu fi știut că autovehiculul va fi vândut la un preț superior celui real (împrejurare care ar fi trebuit să rezulte cu puterea evidenței), de vreme ce diferența ar fi trebuit să ajungă la inculpatul E., iar în rechizitoriu s-a reținut că a existat o înțelegere între cei doi. Însă, față de K., s-a dispus o soluție de neîncepere a urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită, considerându-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la luare de mită, ceea ce înseamnă că nu a existat nicio înțelegere (necesară în contextul acuzației) între inculpatul E. și martorul K.

Față de aceste argumente, au fost reținute următoarele concluzii:

În lipsa unei sume de bani sau valori determinate sau determinabile care să fi fost pretinse de către inculpatul E. inculpaților A. și B., prin intermediul inculpatului D., cu ajutorul inculpatului C., este cert că lipsește o condiție esențială a elementului material al infracțiunilor de dare și luare de mită. Prin urmare, chiar dacă probele administrate ar fi pus în evidență astfel de acțiuni (ceea ce oricum nu s-a dovedit), fapta nu ar fi constituit infracțiune. Nicio discuție privind infracțiunea cu caracter general, respectiv abuzul în serviciu, nu ar fi putut fi luată în seamă în raport de forma și conținutul faptelor, întrucât infracțiunea de abuz în serviciu este, la rândul ei, o infracțiune de rezultat, iar prin ipoteză, funcționarul nu a îndeplinit niciun act în cadrul sau dincolo de atribuțiile legale de serviciu.

Sumele de bani aparent pretinse de către inculpații A. și B. martorului H. (deși din probe rezultă că a fost o propunere a inculpaților A. și B. făcută martorului H., căruia i s-a oferit șansa să participe la planul primilor doi și care ar fi profitat tuturor, de vreme ce erau în aceeași situație), nu au putut fi avute în vedere în contextul unei infracțiuni de trafic de influență, de vreme ce, din descrierea faptelor, rezultă că inculpații A. și B. nu au avut și nici nu au pretins că au influență asupra funcționarului, ci că urmau să cumpere influența inculpatului D., prin intermediul inculpatului C., fără să aibă vreun beneficiu patrimonial din tranzacție (inițial trebuiau să cumpere influența numitului AA., care nu a mai fost identificat, acesta fiind, probabil, motivul determinant pentru care ancheta s-a orientat către inculpații C. și D.). Așadar, din mersul evenimentelor ar rezulta cel mult o tentativă la înșelăciune (de vreme ce banii nu au fost dați și nu s-a născut vreun prejudiciu), însă o astfel de abordare ar fi însemnat mai mult decât o schimbare a încadrării juridice, fiind o schimbare a substanței acuzației, adică o altă faptă. Din descrierea acelorași fapte a rezultat că, la rândul său, inculpatul C. nu a avut și nici nu a pretins că are influență asupra funcționarului, ci ar fi trebuit să transmită/predea suma de bani primită de la inculpatul B., către inculpatul D., singurul care, în arhitectura acuzației, ar fi avut o influență (reală, conform rechizitoriului) asupra funcționarului. Prin urmare, în sarcina inculpatului C. s-a reținut o infracțiune de complicitate la trafic de influență, adică ajutorul dat celui care va trafica influența pentru a intra în posesia banilor dați de către cel care cumpără influența (ipoteza este, la rândul ei, lipsită de verosimilitate, de vreme ce inculpații A. și B. se întâlneau cu inculpatul D. în zilele când aveau termenele de judecată, astfel încât nu ar fi fost nevoie de un intermediar pentru predarea banilor). Dar, în lipsa unui act de executare specific (în actul de sesizare s-a reținut acțiunea de primire, respectiv că inculpatul C. ar fi primit și apoi ar fi restituit suma de 10.000 euro, a doua zi, inculpatului B., iar acțiunea specifică ar fi fost de predare), adică în lipsa unei sume de bani care să fi ajuns de la cumpărătorul de influență la traficantul de influență, conduita inculpatului C., la nivel teoretic, ar fi fost cel mult o tentativă la complicitate la cumpărare de influență, faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Prin urmare, chiar dacă s-ar fi reținut ca reale și probate faptele care constituie obiectul cauzei, analiza teoretică a acuzațiilor a condus spre concluzia invariabilă că faptele descrise nu constituie infracțiuni.

Împotriva sentinței penale nr. 71 din 9 aprilie 2021 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în dosarul nr. x/2013, precum și a încheierii din data de 03.07.2020, au declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, apărătorul ales al inculpatului C. și soția acestuia, BB.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a solicitat admiterea apelului și, în rejudecare, condamnarea inculpaților A. și B., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și cumpărare de influență, respectiv condamnarea inculpatului D., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, cu consecința deducerii perioadei arestului preventiv.

De asemenea, s-a solicitat respingerea, ca nefondate, a cererilor inculpaților de constatare a nulității absolute și excludere a probelor obținute din exploatarea mijloacelor de supraveghere tehnică.

În susținerea căii de atac, parchetul a invocat, în esență, următoarele:

În ceea ce privește constatarea nulității absolute a probelor obținute din exploatarea mijloacelor de supraveghere tehnică și excluderea acestora prin încheierea penală interlocutorie din data de 3 iulie 2020 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosarul nr. x/2013, parchetul a arătat că, în cauză, se impunea respingerea, ca nefondate, a cererilor inculpaților de constatare a nulității absolute a probelor obținute din exploatarea mijloacelor de supraveghere tehnică, având în vedere că interceptările convorbirilor telefonice au fost efectuate în perioada iunie 2012 - ianuarie 2013, deci anterior datei de 1 februarie 2014, moment în care a intrat în vigoare Noul C. proc. pen., iar valabilitatea actelor de procedură penală se analizează în raport de principiul tempus regit actum, respectiv de dispozițiile procesual penale aflate în vigoare la momentul efectuării respectivelor acte.

În cauza dedusă judecății, însă, interceptările au fost efectuate anterior datei de 1 februarie 2014, astfel încât legea la care instanța trebuia să se raporteze, din perspectiva parchetului, cu ocazia efectuării analizei valabilității acestora, o reprezintă vechiul C. proc. pen., respectiv dispozițiile art. 911 și următoarele din vechiul C. proc. pen.

În susținerea celor menționate anterior, au fost invocate dispozițiile art. 4 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., potrivit cărora actele de procedură îndeplinite înainte de intrarea în vigoare a Noului C. proc. pen., cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data îndeplinirii lor, rămân valabile, cu excepțiile prevăzute de prezenta lege. Or, în cauză au fost respectate toate dispozițiile legale în vigoare la data efectuării interceptărilor, aspect ce rezultă inclusiv din încheierile judecătorilor de cameră preliminară, prin care s-a constatat, cu titlu definitiv, legalitatea administrării tuturor probelor, inclusiv a interceptărilor convorbirilor telefonice.

Totodată, s-a făcut trimitere la Decizia nr. 51/2016 a Curții Constituționale, prin care au fost declarate neconstituționale numai dispozițiile art. 142 alin. (1) C. proc. pen., iar nu și dispozițiile art. 911 și următoarele din C. proc. pen. din 1968, acestea din urmă fiind apreciate drept constituționale, prin mai multe decizii ale legiuitorului constituant.

Așadar, cum Decizia nr. 51/2016 a Curții Constituționale vizează un alt articol decât cel relevant în cauză și cum nu este permis a se extinde sfera controlului de constituționalitate asupra unor dispoziții legale care nu au fost niciodată declarate neconstituționale, acestea bucurându-se de prezumția de constituționalitate, parchetul a apreciat că, în speță, nu este incidentă decizia invocată anterior.

În ceea ce privește sprijinul acordat de către Serviciul Român de Informații în prezenta cauză, parchetul a apreciat că acesta este unul strict de natură tehnică, Serviciul Român de Informații neefectuând acte de urmărire penală.

Față de cele expuse, s-a concluzionat că sprijinul de natură tehnică acordat de Serviciul Român de Informații este în conformitate cu dispozițiile legale, cu Deciziile nr. 734/2017 și nr. 720/2018 ale Curții Constituționale și cu Decizia nr. 118/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a statuat că simpla asigurare a suportului tehnic, de către Serviciul Român de Informații, la efectuarea interceptărilor, nu echivalează cu un act de urmărire penală.

Conchizând, parchetul a învederat că, în prezenta cauză, în afara probelor obținute din exploatarea mijloacelor de supraveghere tehnică la distanță, excluse de Curtea de Apel Cluj, nici judecătorul de cameră preliminară, nici instanța de fond și nici instanța de apel, în rejudecare, nu au exclus alte probe, având în vedere că probatoriul a fost administrat cu respectarea principiului legalității și loialității, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată.

În atare condiții, având în vedere caracterul echitabil al procesului penal în ansamblul său, parchetul a solicitat ca, în analiza vinovăției inculpaților, să fie luate în considerare și interceptările, respectiv înregistrările convorbirilor telefonice, cu atât mai mult cu cât acestea nu constituie unicul mijloc de probă administrat în cauză, ci se coroborează cu multe alte mijloace de probă administrate în ambele cicluri procesuale, cu respectarea tuturor dispozițiilor legale.

De asemenea, parchetul a criticat soluția de achitare a inculpaților A. și B., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și cumpărare de influență, respectiv a inculpatului D., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, dispusă în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) și b) teza I C. proc. pen., învederând că starea de fapt reținută prin rechizitoriu rezultă din autodenunțurile și declarațiile inițiale de recunoaștere a săvârșirii faptelor, date de inculpații A. și B. în faza de urmărire penală, care se coroborează cu autodenunțul și depozițiile martorului denunțător H., depozițiile martorilor L. și CC., interceptările/înregistrările convorbirilor telefonice și procesele-verbale de redare a acestora, înregistrările discuțiilor în mediu ambiental și procesele-verbale de redare a acestora.

Astfel, s-a făcut trimitere la autodenunțul din data de 28.11.2012 (dosar de urmărire penală, fila x), dat de inculpatul A. în prezența apărătorului ales S. din cadrul Baroului Satu Mare, semnat și, deci, asumat atât de către inculpat, cât și de către apărătorul ales al acestuia, la autodenunțul inculpatului B. din aceeași dată (dosar de urmărire penală, fila x), dat în prezența apărătorului ales anterior menționat, semnat și, deci, asumat atât de către inculpat, cât și de către apărătorul ales al acestuia, la declarațiile din 28.11.2012 (dosar de urmărire penală, filele x), date de A. în calitate de învinuit, respectiv inculpat (în care arată că își menține declarația dată ca învinuit), în prezența apărătorilor aleși DD., respectiv S., semnate și, deci, asumate atât de către inculpat, cât și de către apărătorii aleși ai acestuia, în cuprinsul cărora, însă, inculpatul nu mai recunoaște săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și cumpărare de influență, dar și la declarațiile inculpatului B. din 28.11.2012 (dosar de urmărire penală, filele x), declarația olografă și cele date de acesta în calitate de învinuit, respectiv inculpat (în care arată că își menține declarația dată ca învinuit), în prezența apărătorului ales S., semnate și, deci, asumate atât de către inculpat, cât și de către apărătorul ales al acestuia, toate aceste declarații fiind menținute de inculpatul B., cu ocazia audierii sale, în calitate de inculpat, acesta menționând, în mod expres, în prezența apărătorului ales S.:

"îmi mențin declarația de învinuit, făcută la DNA", declarația de inculpat fiind semnată atât de către B., cât și de către apărătorul său ales.

Mai mult, inculpații A. și B. și-au menținut declarațiile de recunoaștere a faptelor, inclusiv în fața judecătorului din cadrul Tribunalului Satu Mare, învestit cu soluționarea propunerii de arestare preventivă a inculpaților, declarațiile acestora fiind date în prezența apărătorilor aleși, la data de 29.11.2012 (dosar de urmărire penală, filele x).

Totodată, parchetul a învederat că declarațiile de recunoaștere și autodenunțurile inculpaților A. și B. se coroborează și cu depoz