ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5598/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5598/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

a) cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel

Bacău, reclamantul B.Gh. a solicitat în contradictoriu cu Administrația

Finanțelor Publice Podul Turcului, anularea Deciziei nr. 3/2010 și a Deciziei

nr. 1/2010, îndreptată prin Decizia nr. 2/2010, cererea formând obiectul

Dosarului nr. 232/32/2011.

Reclamantul A.D. a

formulat acțiune în anulare împotriva acelorași acte fiscale ce a format

obiectul Dosarului nr. 233/32/2011, iar acțiunea formulată de SC V.V. SRL a

fost înregistrată sub nr. 234/32/2011, toate cauzele fiind conexate la Dosarul

nr. 232/32/2011 al Curții de Apel Bacău.

Reclamantul B.Gh. a

arătat că decizia de antrenare a răspunderii solidare este nelegală întrucât la

data de data de 25 aprilie 2008 a cesionat părțile sociale pe care le deținea

la SC C.V.Z. SRL către E.A., acesta preluând integral atât activul cât și

pasivul societății așa cum rezultă din procesul-verbal de predare-primire

încheiat la data de 05 mai 2008.

A precizat că au fost

predate către noul asociat și administrator debitele cu care societatea figura

către bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale, acesta asumându-și

obligația de a achita toate obligațiile de plată ale societății, așa cum au

fost ele evidențiate în procesul-verbal întocmit la 05 mai 2010, inclusiv

penalitățile de întârziere datorate către Administrația Finanțelor Publice Podu

Turcului și Administrația Finanțelor Publice Bacău.

După data de 25

aprilie 2008 nu a mai avut nici o legătură cu societatea C.V.Z. SRL și nu are

cunoștință dacă s-au achitat ori nu aceste debite, această obligație fiind

asumată pe deplin de către noii administratori.

Cesiunea de părți

sociale s-a efectuat în mod legal, iar cesionarul a avut cunoștință de starea

societății, atât sub aspectul activului cât și sub aspectul pasivului acesteia,

împrejurare care rezultă fără echivoc din procesul-verbal încheiat la data de

05 mai 2008.

A arătat reclamantul

că debitul stabilit de pârâtă a fost incorect determinat, fiind o sumă mult

peste valoarea pe care SC CC.V. SRL o datora la momentul la care a cesionat

societatea către E.A.

A relevat că decizia

este nelegală și netemeinică și pentru că s-a calculat impozit pe venit pe

microîntreprindere (1.440 RON) în același timp cu impozitul pe profit 2.112.522

RON care este și greșit calculat.

Debitul cu titlu de

TVA în Decizia nr. 1/2010 este de 589.362 RON față 54.473,70 RON în balanță la

30 iunie 2008, astfel că se constată o diferență de 534.888,30 RON care nu are

nicio justificare, iar pârâta nu poate motiva de unde provine.

Nici accesoriile

calculate la TVA și înscrise în decizia contestata în sumă de 5.302 RON, nu

sunt justificate și nu rezultă pentru ce perioadă au fost calculate și cărui

debit sunt aferente.

De asemenea, s-a

precizat că se regăsesc în Decizia nr. 1/2010 și sume (obligații de plată) cu

titlu de amenzi în valoare de 1.217 RON însă această amendă a fost achitată așa

cum rezultă din copia chitanței care dovedește plata amenzii aplicate de garda

financiară prin Procesul-verbal 301/2008, precum și obligații de plată

reprezentând venituri din bunuri confiscate în valoare totală de 7.407 RON din

care 5.518 RON - debit iar 1.889 RON - accesorii însă suma de 5.518 RON

reprezentând debit a fost achitată, așa cum rezultă din chitanța de plată a

acesteia iar accesoriile nu aveau cum să se mai calculeze, câtă vreme debitul a

fost stins.

În Decizia nr. 1/2010

s-a stabilit cu titlu de dobânzi TVA în sarcina contestatorului suma de 535.195

RON însă pârâta a calculat aceste dobânzi în mod greșit, pornind de la un debit

principal incorect stabilit. Dacă dobânda TVA de 0,10% pe zi s-ar fi calculat

la debitul stabilit prin balanța la 30 iunie 2008 (54.773,7 x 730 zile x 0,10%)

ar fi rezultat suma de 39.984,80 RON și nu 535.195 RON, așa cum a stabilit

intimata în decizia contestată.

A precizat că nu se

încadrează în niciunul din cazurile reglementate de art. 27 alin. (2) lit. a)

și b) din O.G. nr. 92/2003, deoarece nu a dobândit niciodată, cu atât mai puțin

cu rea-credință, active de la societatea C.V.Z. SRL și nici nu a ascuns active

ale societății debitoare.

Cu privire la Decizia

nr. 3/2010 s-a arătat că a fost emisă de un organ necompetent din punct de

vedere material, cu încălcarea art. 207 C. proc. fisc. care prevede că organul

de soluționare competent în prezenta speță raportat la valoarea creanței, era

Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul A.N.A.F.

Reclamantul A.D. a

motivat că prin contractul de împrumut autentificat sub nr. 997/2008 a

împrumutat o sumă de bani în anul 2008 către E.A.

Împrumutatul, E.A. a

garantat împrumutul cu ipotecă asupra unor bunuri care aparțineau SC C.V.Z. SRL

la care el era asociat unic și administrator.

La data scadentă

pentru restituirea împrumutului în valoare de 300.000 RON, împrumutatul i-a declarat

că nu are posibilitatea să îi restituie împrumutul. Prezentându-ne la notar,

acesta i-a explicat ca în calitate de împrumutător, contestatorul are dreptul

să procedeze la executarea silită asupra bunurilor ipotecate în favoarea sa

ori, pentru evitarea cheltuielilor cu executarea silită, împrumutatul poate

stinge obligația sa de restituire a împrumutului prin darea în plată a

bunurilor cu care a garantat împrumutul.

A susținut că pentru

a nu mai plăti cheltuielile de executare silită, împrumutatul a fost de acord

cu darea în plată a bunurilor cu care garantase împrumutul, motiv pentru care

s-a întocmit actul de dare în plată nr. 1086/2008, conform căruia a dobândit

proprietatea asupra bunurilor ce au făcut obiectul garanției reale.

De la acel moment nu a

mai avut nici un raport juridic nici cu SC C.V.Z. SRL și nici cu

administratorul acesteia.

Ulterior, la mai

multe luni după ce a dobândit în proprietate bunurile ce au făcut obiectul

Actului de dare în plată 1086 din 20 mai 2008 a decis să le aducă aport în

natură în societatea al cărei asociat și administrator era, așa cum rezultă din

Actul adițional la statutul SC V.V. SRL nr. 162 din 20 noiembrie 2008.

Reclamantul a arătat

că debitul stabilit de pârâtă a fost incorect determinat și că nu se încadrează

în niciuna din situațiile reglementate de art. 27 alin. (2) lit. a) și b) din

O.G. nr. 92/2003, deoarece nu a dobândit niciodată active de la societatea

C.V.Z. SRL și nici nu a ascuns active ale societății debitoare.

A arătat că o parte

din sumele care compun creanța pretinsă de pârâtă au fost achitate.

SC V.V. în acțiunea

formulată a arătat că nu a avut nicio relație comercială cu SC C.V.Z. SRL, nu

are nicio legătură cu activitatea acestei firme și nu a dobândit de la aceasta

nici un bun mobil sau imobil, bunurile despre care se face vorbire în decizia

contestată au fost aduse ca aport în natură la capitalul social de către

asociatul și administratorul A.D. care la acel moment era deplin proprietar al

acestora, având pe deplin dreptul de dispoziție asupra bunurilor.

b) sentința și

considerentele primei instanțe

A susținut că debitul

a fost incorect determinat și nu se încadrează în prevederile art. 27 alin. (2)

lit. a) și b) din O.G. nr. 92/2003.

Prin Sentința nr. 18

din 26 ianuarie 2012 Curtea de Apel Bacău a respins contestațiile formulate de

SC V.V. SRL, B.Gh. și A.D., în contradictoriu cu pârâta Administrația

Finanțelor Publice Podu Turcului, județul Bacău, ca nefondate și a dispus plata

onorariului de expert în cuantum de 2.000 RON către expert contabil P.M.C.,

conform chitanței depusă la dosar.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut, în esență, că potrivit

Certificatului de înregistrare mențiuni nr. 11610 din data de 24 aprilie 2008

emis de Oficiul Registrului Comerțului Bacău, s-a retras din societate

asociatul unic și administratorul societății SC C.V.Z. SRL, B.Gh. care a predat

societatea lui E.A., cetățean moldovean.

La data de 08 mai

2008 noul administrator al SC C.V.Z. SRL Podu Turcului, E.A. prin Contractul de

împrumut cu ipotecă autentificat sub nr. 997 din 8 mai 2008, a împrumutat în

nume personal de la A.V.D. suma de 300.000 RON cu termen scadent la data de 18

mai 2008, pentru care a garantat cu ipotecă pe bunuri imobile (centru de

vinificație - teren și construcții) proprietatea SC C.V.Z. SRL Podu Turcului.

Suma împrumutată de administratorul E.A., în nume personal, nu a fost

restituită la termenul stipulat în contractul de împrumut, motiv pentru care

s-a încheiat Actul de dare în plată autentificat nr. 1086 din 20 mai 22008 la

B.N.P. Asociația I.Ș. și I.D., astfel că datoria personală a administratorului

E.A. în sumă de 300.000 RON s-a stins, iar bunurile imobile proprietatea

societății au trecut în proprietatea lui A.V.D.

La data de 14 iulie

2010 A.V.D. a înstrăinat parte din bunurile imobile dobândite prin Actul de

dare în plată nr. 1086 din 20 mai 2008 de la SC C.V.Z. SRL Podu Turcului

respectiv terenul în suprafață de 30.009.74 mp fără construcții conform

Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1076 din 14 iulie 2010

către SC V.V. SRL Bacău la care administrator este tot A.V.D. Construcțiile de

pe acest teren au fost aduse ca aport în natură de d-l A.V.D. la capitalul

social al societății SC V.V. SRL Bacău conform Actului adițional nr. 162 din

data de 20 noiembrie 2008 și Încheierii de mențiuni nr. 7863 din 20 noiembrie

2008 înregistrate la Registrul Comerțului Bacău.

De asemenea, conform

Adresei nr. 2736 din 16 iunie 2010 primite de la Oficiul Registrului Comerțului

Bacău B.Gh., administrator al SC C.V.Z. SRL, până în data de 24 aprilie 2008, a

înființat o nouă societate respectiv SC C.E. SRL, Podu Turcului.

Prin Cererea de

mențiuni nr. 43119 din 8 decembrie 2008, B.Gh. a solicitat schimbarea sediului

social al societății nou înființate, dovadă pentru sediu fiind Contractul de

comodat din 8 decembrie 2008, semnat pe proprie răspundere de B.Gh., în

calitate de comodant (proprietar) al spațiului care de fapt era proprietatea SC

C.V.Z. SRL deși acesta a înstrăinat societatea cu tot cu bunurile imobile din

data de 24 aprilie 2008, conform Certificatului de înregistrare mențiuni nr.

11610 din 24 aprilie 2008.

Astfel, reclamantul

B.Gh. a susținut că din data de 25 aprilie 2008 nu a mai avut nici o legătură

cu SC C.V.Z. SRL și că valoarea creanței este "o sumă mult peste

valoare" pe care debitorul o datora la momentul cesiunii, însă din

informațiile și documentele primite de la ORC Bacău, rezultă că B.Gh.

înființează o nouă societate SC C.E. SRL în data de 28 noiembrie 2008, cu

sediul social în imobilul care a aparținut societății C.V.Z. SRL, iar

Contractul de comodat depus ca dovadă a spațiului, este semnat de B.Gh. în

calitate de proprietar (comodant) al spațiului, deși la acea dată nu mai

deținea nici o calitate în cadrul societății C.V.Z. SRL.

Prima instanță a

apreciat că în mod corect s-a reținut în Decizia de angajare a răspunderii că

B.Gh. asociat unic și administrator până la data de 24 aprilie 2008 la SC

C.V.Z. SRL, a provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare cu rea

credință prin înstrăinarea societății SC C.V.Z. SRL, Podu Turcului, lui E.A.,

cetățean moldovean, conform Certificatului de mențiuni nr. 11610 din 24 aprilie

2008 cu toate că la data respectivă figura cu debite restante la bugetul

statului.

A.V.D., a dobândit cu

rea-credință bunurile imobile ale debitorului SC C.V.Z. Podu Turcului care și-a

provocat astfel insolvabilitatea, în baza "act de dare în plată" din

20 mai 2008, pentru un împrumut acordat în sumă de 300.000 RON persoanei fizice

E.A. Ulterior, A.V.D., a inclus în capitalul social a SC V.V. SRL Bacău, număr

de înmatriculare la Registrul Comerțului Bacău nr. ......, cu sediul în Bacău,

cu obiect de activitate "fabricarea vinurilor din

struguri",construcțiile "Centrul de vinificație", societate la

care A.V.D. are calitatea de administrator și asociat (deține 90% din părțile

sociale) iar terenul în suprafață de 30.009,74 mp a fost vândut în data de 14

iulie 2010 conform Contractului de vânzare-cumpărare nr. 1076 din 14 iulie 2010

tot societății V.V. SRL Bacău.

Cât privește suma

reprezentând obligații restante de 3.625.294 RON, ale debitoarei SC C.V.Z. SRL,

menționată în decizie și contestată ca fiind una nereală de către contestatori,

instanța a reținut că urmare efectuării unei expertize contabile, expertul

contabil a stabilit că datoria fiscală de 364.061 RON din care 1.675.468 RON

debit și 1.966.593 RON accesorii, este mai mare decât cea menționată în decizia

atacată.

Cu privire la suma de

1.440 RON contestată ca fiind greșit reținută, expertul a arătat că SC C.V.Z.

SRL are înregistrată la rubrica accesorii privind impozitul pe venit

microîntreprinderi suma de 1.440 RON, instituită de Administrația Finanțelor

Publice Bacău prin Decizia nr. 301 din 22 februarie 2008, aceste accesorii

fiind calculate pentru întârzieri în achitarea debitelor în perioada în care

societatea era plătitoare de impozit pe venit microîntreprinderi.

A arătat expertul

contabil, că nu s-a calculat impozit pe venit microîntreprinderi în valoare de

1.440 RON în același timp cu impozit pe profit, așa cum susțin contestatorii,

ci accesorii la impozitul pe venit microîntreprinderi stabilite prin Decizia

nr. 301 din 22 februarie 2008 și calculate pentru perioada în care SC C.V.Z.

SRL a fost plătitoare de impozit pe venit microîntreprinderi.

Cât privește critica

privind TVA din balanța de verificare la 30 iunie 2008 și greșelile din Decizia

nr. 1 din 2 septembrie 2010, expertul contabil a precizat că balanța de

verificare a SC C.V.Z. SRL încheiată la 30 iunie 2008 are debitul de 54.473,70

RON, dar debitul cu titlu de TVA din Decizia nr. 1/2010 în valoare de 589.362

RON nu este calculat la 30 iunie 2008 ci la 16 septembrie 2009 și în

consecință, balanța de verificare a SC C.V.Z. SRL încheiată la 30 iunie 2008 nu

diminuează debitul cu titlu de TVA stabilit prin Decizia nr. 1/2010 în valoare

de 589.362 RON.

Referitor la critica

privind aspectul că în decizia contestată se regăsesc sume cu titlu de amenzi,

în valoare de 1.217 RON care au fost achitate, expertul contabil, a precizat că

chitanțele depuse la dosar nu se referă la suma de 1.217 RON, reprezentând

venituri din amenzi, ci la venituri din valorificarea bunurilor confiscate.

Stingerea sumelor prin aceste chitanțe au fost luate în considerare de expert.

Suma de 1.217 RON este stabilită prin Procesul-verbal nr. 301 din 22 februarie

2008 și reprezintă venituri din amenzi, fiind eronat trecută de către expert

inițial în raportul de expertiză efectuat la rubrica accesorii, prin răspunsul

la obiecțiuni, acesta precizând că de fapt această sumă este un debit.

Împotriva acestei

sentințe au declarat recurs reclamanții B.Gh., A.D. și SC V.V. SRL.

a) Motivele de recurs

Recursul declarat de

reclamantul B.Gh.

În motivele de

recurs, reclamantul B.Gh. a susținut că nu sunt întrunite cerințele legii

pentru antrenarea răspunderii solidare, întrucât nu a provocat starea de

insolvabilitate a debitoarei SC C.V.Z., iar cesionarea părților sociale nu

echivalează cu ascunderea sau înstrăinarea, cu rea-credință a activelor

debitorului, că la data cesiunii societatea avea active în valoare de

3.542.791,50 RON, iar debitul reprezenta 4,45% din totalul activelor, nefiind

îndeplinite condițiile pentru a declara societatea ca insolvabilă.

În ceea ce privește

contractul de comodat încheiat de SC C.E. SRL, s-a precizat că acesta este un eveniment

ulterior care nu poate conduce la antrenarea răspunderii solidare.

Recursul declarat de

A.V.D. și SC V.V. SRL

Recurentul a motivat

că la data încheierii actului de dare în plată, când a dobândit activele, SC

C.V.Z. SRL nu a cunoscut situația financiară a acestei societăți, iar ca

proprietar al bunurilor dobândite și-a exercitat dreptul de dispoziție, că

pentru perioada 8 mai 2008 - 20 mai 2008 nu sunt îndeplinite cerințele legii

pentru antrenarea răspunderii solidare, că eventual E.A. poate fi de rea-credință.

S-a susținut că nu au

provocat starea de insolvabilitate a debitorului SC C.V.Z., această stare fiind

declarată ulterior încheierii actelor juridice de dobândire a activelor

debitoarei.

b) Analiza motivelor

de recurs

Înalta Curte,

examinând motivele de recurs, starea de fapt și legislația aplicabilă, constată

că recursul declarat de reclamantul B.Gh. este fondat, iar recursurile

declarate de A.V.D. și SC V.V. SRL sunt nefondate, pentru considerentele care

se vor expune în continuare.

Situația de fapt

Reclamantul-reclamant

B.Gh. a fost asociat al SC C.V.Z. SRL, iar prin actul adițional și încheierea

ORC Bacău din data de 25 aprilie 2008 a cesionat părțile sociale deținute la

această societate către E.A., la data de 5 mai 2008 fiind încheiat procesul-verbal

de predare-primire a documentelor societății și activelor acesteia, stocul de

marfă, furnizorii, precum și debitele societății.

E.A. a încheiat un

contract de împrumut pentru suma de 300.000 RON cu A.D., împrumut ce a fost

garantat cu bunurile SC C.V.Z., termenul de restituire fiind 18 mai 2008.

La data de 20 mai

2008 s-a încheiat actul de dare în plată a bunurilor imobile constituite

garanție de SC C.V.Z., iar ulterior A.D. a înstrăinat o parte din bunurile

imobile dobândite către SC V.V. SRL, respectiv un teren în suprafață de

30.079,74 mp, iar construcțiile au fost aduse ca aport în natură de A.D.

La data de 16

septembrie 2009 s-a declarat starea de insolvență a SC C.V.Z., motiv pentru

care s-a emis Decizia nr. 1 din 2 septembrie 2010 de angajare a răspunderii

solidare a lui B.Gh., A.D. și SC V.V. SRL, cu debitoarea SC C.V.Z., temeiul

legal fiind art. 27 alin. (2) lit. a) și b) și art. 28.

Legislația aplicabilă

Codul de procedură

fiscală - alin. (2) "Pentru obligațiile de plată restante ale debitorului

declarat insolvabil, în condițiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta

următoarele persoane: a) persoanele fizice sau juridice care, anterior datei

declarării insolvabilității, cu rea-credință au dobândit în orice mod active de

la debitorii care și-au provocat astfel insolvabilitatea; b) administratorii,

asociații, acționarii și orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea

persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea cu rea-credință,

sub orice formă, a activelor debitorului".

În vederea cercetării

motivelor de recurs, a legalității și temeiniciei sentinței primei instanțe și

a deciziilor de antrenare a răspunderii solidare și de soluționare a

contestațiilor, se vor examina condițiile legale pentru antrenarea răspunderii

solidare și întrunirea acestora în cauza prezentă.

Potrivit art. 27

alin. (2) C. proc. fisc., pentru obligațiile de plăți restante ale debitului

declarat insolvabil, răspund solidar persoanele fizice sau juridice care

anterior datei declarării insolvabilității, cu rea-credință, au dobândit în

orice mod active de la debitorii care și-au provocat astfel starea de

insolvabilitate precum și administratorii, asociații și alte persoane care au

provocat insolvabilitatea prin înstrăinarea sau ascunderea, cu rea-credință, a

activelor debitorului.

În cauză, societatea

a fost declarată insolvabilă.

În ceea ce-l privește

pe recurentul-reclamant B.Gh., nu sunt îndeplinite celelalte condiții pentru

antrenarea răspunderii solidare cu debitorul declarat insolvabil.

Astfel, acesta nu a

dobândit active de la debitor, nu a înstrăinat sau ascuns activele debitorului.

Cesionarea, în luna

aprilie 2008, a părților sociale pe care le-a deținut la SC C.V.Z. nu se poate

asimila dobândirii de active, înstrăinării sau ascunderii acestora, antrenarea

răspunderii solidare fiind legată de diminuarea patrimoniului debitorului

declarat insolvabil, or înstrăinarea părților sociale nu a condus la diminuarea

patrimoniului.

Din interpretarea

logică și gramaticală a prevederilor art. 27 alin. (2) lit. a) și b) C. proc.

fisc., rezultă cu claritate că sunt supuse antrenării răspunderii solidare

numai acele persoane fizice sau juridice care au provocat starea de

insolvabilitate a debitorului prin dobândirea de active, înstrăinarea sau

ascunderea acestora.

Recurentul B.Gh. nu

se încadrează în niciuna din ipotezele normei juridice care pot determina

antrenarea răspunderii solidare cu debitorul declarat insolvabil.

De asemenea,

încheierea contractului de comodat pentru o societate a reclamantului-recurent

B.Gh., nu a condus nici la starea de insolvabilitate și nici nu se încadrează

în vreuna din situațiile expres reglementate în textele menționate.

Astfel fiind, în

situația reclamantului-recurent B.Gh., în mod greșit s-a dispus antrenarea

răspunderii solidare a acestuia cu debitorul, pentru că încheierea contractului

de comodat și cesiunea părților sociale nu fac parte dintre actele care pot

determina insolvabilitatea și de asemenea, nu a dobândit, nu a înstrăinat și nu

a ascuns activele debitorului.

În ceea ce privește

pe reclamantul-recurent A.D., sunt întrunite condițiile legale pentru

antrenarea răspunderii solidare.

Prin actul de dare în

plată, acesta a dobândit bunuri proprietatea societății debitoare, anterior

declarării stării de insolvabilitate.

Reaua-credință a

acestei persoane este dedusă din împrejurarea că a acceptat garantarea

împrumutului acordat către asociatul E.A., cu bunurile societății deși

împrumutul s-a acordat asociatului administrator și mai mult, în actul de dare

în plată s-a consemnat că dobânditorul A.D. cunoaște situația faptică și

juridică a bunurilor.

Prin înstrăinarea

bunurilor proprietatea societății, aceasta și-a provocat starea de

insolvabilitate, iar reclamantul-recurent A.D., prin preluarea bunurilor unei

societăți comerciale are au folosit la garantarea unui împrumut personal al

administratorului, și-a asumat nelegalitatea actelor administratorului, fiind

de rea-credință, întrucât societatea debitoare a rămas practic fără patrimoniu,

adică fără acel element de garantare a creditorilor, inclusiv a creditorilor

bugetari.

SC V.V. a dobândit

bunurile SC C.V.Z., societate devenită insolvabilă ca urmare a înstrăinării

patrimoniului acesteia, astfel că trebuie să răspundă solidar cu debitoarea.

Mai trebuie precizat că potrivit art. 144

4

din Legea nr. 31/1990,

text introdus prin Legea nr. 441/2006, este interzisă garantarea directă sau

indirectă a executării de către administratori a oricăror obligații personale

ale acestora față de terțe persoane.

Or, în cauză,

reclamantul A.D. a acceptat garantarea împrumutului personal acordat lui E.A.

cu bunurile societății și preluarea bunurilor societății în condiții de

nelegalitate, prin încălcarea unei norme imperative legale.

De asemenea, termenul

de 15 zile pentru rambursarea unui împrumut în sumă de 300.000 RON apare ca

neserios și conduce la aceeași concluzie a relei credințe.

Din expunerea

anterioară rezultă că sunt îndeplinite cerințele legii pentru antrenarea

răspunderii reclamanților-recurenți A.D. și SC V.V., diminuarea patrimoniului

debitoarei SC C.V.Z. fiind consecința săvârșirii unor fapte culpabile care au

generat insolvabilitatea acestei societăți, fapte descrise mai sus.

În ceea ce-l privește

pe B.Gh., nu sunt îndeplinite condițiile legii, după cum s-a relevat în

expunerea ce precede.

Având în vedere

considerentele prezentei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., se va admite

recursul declarat de B.Gh. și se va modifica sentința atacată, în sensul

anulării Deciziei nr. 1/2010 emisă de A.F.P. Podul Turcului și Deciziei nr.

3/2010, în ceea ce îl privește pe recurentul-reclamant. Se vor menține

celelalte dispoziții ale sentinței. Totodată, va fi respins recursul declarat

de A.D. și de SC V.V. SRL Bacău, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de B.Gh. împotriva Sentinței nr. 18 din 26 ianuarie 2012 a Curții de

Apel Bacău, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată, în sensul că anulează Decizia nr. 1 din 2 septembrie 2010 emisă de

Administrația Finanțelor Publice Podul Turcului și Decizia nr. 2 din 28

octombrie 2010, în ceea ce-l privește pe recurentul-reclamant B.Gh.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței.

Respinge recursul

declarat de A.D. și SC V.V. SRL Bacău împotriva Sentinței nr. 18 din 26 ianuarie

2012 a Curții de Apel Bacău, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 5 iunie 2013.

Procesat de GGC - LM