ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală

CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra cererilor de recurs în casație formulate de inculpații A. și B.,

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penale nr. 56 din 07 august 2020, pronunțată de Judecătoria Balș în dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 270 alin. (3), rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, printre alții, a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen. rap. la art. art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 3 ani, care se va executa potrivit dispozițiilor art. art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen. după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei ori după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. rap. la art. art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, pe durata executării pedepsei, care se execută potrivit dispozițiilor art. 65 alin. (3) din C. pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. raportat art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată de 5 ani închisoare, durata reținerii și a arestării preventive de la data de 20.06.2019 până la 20.07.2019, inclusiv.

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. a fost achitată inculpata B., pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă calificată, prevăzută de art. 270 alin. (3), rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006.

S-a constatat că inculpata B. a fost reținută, în cauză, pe o perioadă de 24 ore, de la data de 20.06.2019, ora 23:30, până la data de 21.06.2019, ora 23:30 și s-a aflat în arest preventiv de la 21.06.2019 la 27.06.2019, inclusiv.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) din C. proc. pen. rap. la art. 112 lit. f) din C. pen., s-a dispus confiscarea următoarelor cantități de țigarete:

- 19500 pachete marca x(391.800 țigarete), fără timbre fiscale românești;

- 5010 pachete marca x (100.200 țigarete), fără timbre fiscale românești;

- 17430 pachete marca x (348.600 țigarete), fără timbre fiscale românești;

- 1290 pachete marca x (25.800 țigarete), fără timbre fiscale românești; provenite din contrabandă și ridicate de la inculpatul A. la data de 20.06.2019 și predate DRV Craiova - Biroul Vamal Olt prin procesul-verbal din data de 20.06.2019;

- 1300 pachete marca x (26.000 țigarete), fără timbre fiscale românești,

- 20 pachete marca x (400 țigarete), fără timbre fiscale românești; provenite din contrabandă și ridicate de la inculpatul A. la data de 20.06.2019 și predate DRV Craiova - Biroul Vamal Olt prin procesul-verbal din data de 26.06.2019.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) din C. proc. pen. rap. la art. 1121 din C. pen., s-a respins solicitarea de luare a măsurii de siguranță a confiscării extinse formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) rap. la art. 249 din C. proc. pen. s-a menținut măsura sechestrului asigurător dispusă prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, din data de 03.07.2019.2019, instituită cu privire la următoarele autoturisme:

- autoturism marca "x", cu numărul de înmatriculare x, serie șasiu x;

- autovehicul marca, x", cu numărul de înmatriculare x, serie șasiu x;

- autovehicul marca "x", cu numărul de înmatriculare x, serie șasiu x;

- autovehicul marca "x", cu numărul de înmatriculare x, serie șasiu x;

- autovehicul marca "x", cu numărul de înmatriculare x, serie șasiu x.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) rap. la art. 249 din C. proc. pen., s-a menținut măsura sechestrului asigurător dispusă prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, din data de 03.07.2019, instituită asupra următoarelor conturi aparținând inculpatului A.:

- x - C. SA;

- x- C. SA;

- x-D. SA;

- x-E. SA;

- x-F.;

- x-F.;

- x-F.;

- x-F.;

- x-G. SA;

- x-G. SA;

- x-G. SA;

- x-H. SA;

- x-H. SA, precum și asupra tuturor conturilor bancare ale inculpatului A. din România.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) rap. la art. 249 din C. proc. pen., s-a menținut măsura sechestrului asigurător dispusă prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, din data de 09.07.2019, instituită cu privire la următoarele bunuri imobile:

- teren în suprafață de 28.600 mp, situat pe raza comunei Milcov, județul Olt,

- casa de locuit compusă din cinci camere, baie și bucătărie, în suprafață de 159 mp, cu valoare de impunere de 105.000 RON, situată pe raza comunei Milcov, județul Olt,

- construcție anexă compusă din două camere în suprafață de 90 mp, cu valoare de impunere de 18.000 RON, situată pe raza comunei Milcov, județul Olt,

- teren arabil intravilan în suprafață de 10.000 mp, situat pe raza comunei Milcovu din Deal, județul Olt,

- teren în suprafață de 2800 mp (în acte), 2.782 mp (măsurat), situat în comuna Milcov, sat Ulmi, județul Olt,

- teren în suprafața de 600 mp (în acte), 653 mp (măsurat), situat în comuna Milcov, sat Ulmi, județul Olt,

- imobil, compus din 2 camere și dependințe, în suprafață utilă de 49,01 mp și balcon în suprafață utilă de 3,32 mp, rezultând o suprafață totală de 52,42 mp și terenul aferent locuinței, situat în Municipiul Slatina, județul Olt, cu valoare impozabilă 113.089 RON,

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) și f) rap. la art. 249 și art. 255 din C. proc. pen., s-a revocat măsura sechestrului asigurător dispusă prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, din data de 03.07.2019, cu privire la suma de 23.200 RON și s-a dispus restituirea sumei de 23.200 RON către inculpata B.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. f) din C. proc. pen. rap. la art. 255 din C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpatul A. a telefonului mobil marca x, aparținând inculpatului A., ridicat prin procesul-verbal din data de 20.06.2019, ambalat în plic și sigilat cu sigiliul M.A.I. 19329.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. f) din C. proc. pen. rap. la art. 255 din C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpata B. a telefonului mobil marca x, aparținând inculpatei B., ridicat prin procesul-verbal din data de 20.06.2019 ambalat în plic și sigilat cu sigiliul M.A.I. x.

S-a constatat, că inculpatul A. a achitat suma de 73463 RON, reprezentând despăgubiri civile către partea civilă.

În baza art. 397 din C. proc. pen. raportat la art. 19 și art. 25 din C. proc. pen., raportat la art. 1349 și 1357 din C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, cu sediul în Craiova, str. x, jud. Dolj și au fost obligați inculpații A. și I., în solidar, la plata sumei de 383859 RON, sumă actualizată cu dobânda legală și penalitățile de întârziere calculate de la data de 20.06.2019 până la plata efectivă a sumei datorate, cu titlu de daune materiale.

A fost obligat inculpatul A. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 7166 RON.

Cheltuielile judiciare în cuantum de 7166 RON pentru inculpata B., au rămas în sarcina statului.

Analizând întreg materialul probatoriu administrat în cauză, prima instanță a reținut următoarele:

În perioada 13.06.2019 - 20.06.2019, inculpatul A. a deținut, transportat, depozitat, vândut și predat inculpatei I. diferite cantități de țigarete ce nu aveau aplicate timbre fiscale emise de autoritățile române, aceasta preluând, depozitând și comercializând diferite cantități de țigarete ce nu aveau aplicate timbre fiscale emise de autoritățile române, în urma perchezițiilor efectuate fiind descoperită cantitatea totală de 892800 țigări fără timbru fiscal compusă din: cantitatea de 400 pachete (8000 țigarete), fără timbru fiscal, la punctul de lucru al societății din Piața "Zahana", din Municipiul Slatina, județul Olt depozitate în plafonul fals al clădirii, în pungi de plastic de culoare gri și cutii de carton compusă din cantitatea de 90 pachete (1800 țigarete) marca x, fără timbru fiscal, 90 pachete (1800 țigarete) marca x, fără timbru fiscal, 90 pachete (1800 țigarete) marca x, fără timbru fiscal și 130 pachete (2600 țigarete) marca x fără timbru fiscal, cantitatea de 2.090 pachete țigarete fără timbru de marcaj fiscal (41.800 țigarete) compusă din: cantitatea de 23.800 țigarete marca, x", 6000 țigarete marca "x", 6000 țigarete marca "x" și 6000 țigarete marca "x" depozitată în autoturismul marca "x", cu numărul de înmatriculare x, serie sașiu x, parcat pe strada x, din Municipiul Slatina, județul Olt, în fața "Bazarului de haine",cantitatea de 17.020 pachete (340.400 țigarete) marca, x", fără timbru de marcaj fiscal, depozitată în autoutilitara marca "x", cu numărul de înmatriculare x, serie șasiu x, parcată pe strada x, din Municipiul Slatina, județul Olt, în zona, J.",cantitatea de 20.500 pachete țigarete marca, x", fără timbru de marcaj fiscal (410.000 țigarete) depozitate în autoutilitara marca "x", cu numărul de înmatriculare x, serie șasiu x, parcată pe strada x, din Municipiul Slatina, județul Olt, în zona, J.,cantitatea de 4.620 pachete de țigarete marca "x", fără timbru de marcaj fiscal (92.400 țigarete) depozitate în autoutilitara marca "x", cu numărul de înmatriculare x, serie șasiu x, parcată în parcarea situată în fața Direcției de Impozite și Taxe a Municipiului Slatina, județul Olt.

Inculpatul A. a deținut și depozitat, în perioada 13.06.2019 - 20.06.2019, în autoturismul marca "x", cu numărul de înmatriculare x, cantitatea de 2.090 pachete țigarete fără timbru de marcaj fiscal (41.800 țigarete) compusă din: cantitatea de 23.800 țigarete marca, x;, 6000 țigarete marca, x", 6000 țigarete marca "x" și 6000 țigarete marca "x", parcat pe strada x, din Municipiul Slatina, județul Olt, în fața "Bazarului de haine"(proces-verbal de percheziție a vehiculului, dosar de urmărire penală), în autoturismul marca marca "x", cu numărul de înmatriculare x, parcat în parcarea situată în fața Direcției de Impozite și Taxe a Municipiului Slatina, județul Olt, cantitatea de 4.620 pachete de țigarete marca "x", fără timbru de marcaj fiscal (92.400 țigarete), conform proces-verbal de percheziție a vehiculului, dosar de urmărire penală și la punctul de lucru al SC K. SRL situat în municipiul Statina, în zona Piața Zahana, cantitatea totală de 800 de pachete de țigări mărcile x, cu ocazia percheziției efectuate fiind descoperite 10 pachete de țigări marca x și 10 pachete de țigări marca x în toaletă, în buzunarul unei jachete, iar în tavanul fals al magazinului a fost găsită cantitatea de 380 pachete depozitate într-o plasă de culoare gri, aspecte reliefate în planșele foto întocmite cu ocazia percheziției (proces-verbal dosar de urmărire penală), acesta comercializând personal la punctul de lucru anterior menționat țigări fără timbru, ce erau transportate cu autoturismul cu nr. de înmatriculare x și predate către inculpata I., vânzătoare la punctul de lucru al SC K. SRL, în timpul nopții, aceasta din urmă preluând, depozitând și comercializând, în perioada 13.06.2019 - 20.06.2019, țigări fără timbru fiscal, veniturile obținute din această activitate fiind înmânate inculpatului A., alături de veniturile obținute din vânzarea celorlalte produse comercializate la magazin, recunoscute de inculpații A. și I.

De asemenea, inculpatul A. a deținut și depozitat, în perioada 13.06.2019 - 20.06.2019, în autoturismul marca "x", cu numărul de înmatriculare x, parcat pe strada x, din Municipiul Slatina, județul Olt, în zona, J.", cantitatea de 17.020 pachete (340.400 țigarete) marca "x", fără timbru de marcaj fiscal (proces-verbal de percheziție a vehiculului, dosar de urmărire penală) și în autoturismul marca "x", cu numărul de înmatriculare x, cantitatea de 20.500 pachete țigarete marca, x" (410.000 țigarete), fără timbru de marcaj fiscal, (proces-verbal de percheziție a vehiculului, dosar de urmărire penală), aspecte nerecunoscute de inculpat, dar care rezultă din procesele-verbale de percheziție anterior menționate, care se coroborează cu procesul-verbal din data de 17.06.2019 în care este menționat că inculpatul, în jurul orei 19:30, s-a deplasat pe str. x și a deschis ușile din spate ale autoutilitarei cu nr. de înmatriculare x de unde a luat câteva pungi de culoare neagră pe care le-a depozitat în autoturismul cu nr. de înmatriculare x și s-a deplasat la magazinul din Piața Zahana, din care rezultă că inculpatul folosea autoturismul pentru a depozita în interiorul acestuia țigări fără marcaj fiscal, ce erau transportate la punctul de lucru în vederea comercializării, țigările depozitate fiind ulterior descoperite cu ocazia percheziției efectuate asupra autoturismului cu nr. de înmatriculare x, în data de 20.06.2019.

Procesele-verbale de percheziție se coroborează și cu procesul-verbal din data de 13.06.2019 în care este menționat că inculpatul, în jurul orei 20:50, s-a deplasat pe str. x și a deschis ușile din spate ale autoutilitarei cu nr. de înmatriculare x de unde a luat câteva pungi de culoare neagră pe care le-a depozitat în autoturismul cu nr. de înmatriculare x și s-a deplasat la magazinul din Piața Zahana, ulterior, după aproximativ 30-40 de minute a deschis ușile din spate ale autoturismului cu nr. de înmatriculare x de unde a luat câteva pungi de culoare neagră pe care le-a transportat apoi la magazinul din Piața Zahana, țigările depozitate fiind ulterior descoperite cu ocazia percheziției efectuate asupra autoturismului cu nr. de înmatriculare x, în data de 20.06.2019.

Pentru a reține această situație de fapt, instanța a avut în vedere următoarele probe: declarația martorei L. care a menționat că inculpatul A. aducea frecvent diferite cantități de țigări fără timbru, aprovizionarea punctului de lucru, din mun. Slatina, în zona HH., al cărui administrator este inculpatul, făcându-se în timpul nopții, țigările fiind depozitate în plafonul fals al chioșcului, vânzarea țigărilor fiind realizată de inculpatul A. și inculpata I., vânzătoare a societății comerciale deținute de inculpat, banii rezultați în urma vânzării țigărilor fără timbru fiscal fiind predați inculpatului A.. Declarația martorei s-a coroborat cu procesele-verbale de redare a interceptărilor comunicațiilor efectuate în cauză, precum și cu declarația martorului M., dată în cursul urmăririi penale, care a menționat că la magazinul soților S. se vindeau țigări de contrabandă, de unde își achiziționa și acesta țigări, inculpatul A. folosind mai multe autoturisme pentru a depozita țigarete de contrabandă în acestea, precizând că numărul de înmatriculare al unuia dintre autoturismele folosite de inculpat este x, autoturism cu privire la care inculpatul A. a recunoscut deținerea țigărilor fără timbru fiscal. Declarația martorului M., dată în cursul judecății a fost înlăturată, având în vedere că martorul nu a menționat un motiv întemeiat pentru care a revenit asupra declarației inițiale, declarația dată în fața instanței necoroborându-se cu restul materialului probatoriu administrat în cauză, nici cu declarația inculpatul A. prin care a recunoscut parțial acuzația adusă, cu privire la țigările fără timbru fiscal descoperite în autoturismul cu nr. de înmatriculare x, declarația dată în cursul urmăririi penale fiind cea mai apropiată de momentul săvârșirii infracțiunii, având mențiuni concrete cu privire la situația de fapt reținută de instanță și care rezultă din coroborarea întregului material probatoriu administrat în cauză, astfel că a fost înlăturată declarația dată în faza de judecată.

Probele menționate anterior s-au coroborat și cu declarația martorului N. (care a declarat că avea cunoștință de faptul că inculpatul A. comercializează țigări fără timbru fiscal, solicitându-i ajutorul pentru a descărca mai multe cartușe de culoare albă, instanța urmând a înlătura declarația dată de martor în cursul judecății, care nu se coroborează cu restul probatoriului administrat în cauză, având în vedere că martorul nu a menționat motive întemeiate pentru schimbarea declarației date în cursul urmăririi penale.

Probele anterior menționate s-au coroborat cu procesele-verbale de percheziție domiciliară și a unor vehicule întocmite în cauză, menționându-se cantitatea totală de 892800 țigări fără timbru fiscal descoperite la punctul de lucru al SC K. SRL și în autoturismele marca "x", cu numărul de înmatriculare x, marca "x", cu numărul de înmatriculare x, marca "x", cu numărul de înmatriculare x, marca "x", cu numărul de înmatriculare x și cu procesul-verbal de predare către Biroul Vamal Olt și procesul-verbal de predare către Biroul Vamal Olt. În ceea ce privește cantitatea de 142.200 țigarete fără timbru fiscal compusă din: 7800 țigarete marca x, 25600 țigarete marca x, 100200 țigarete marca x, 8600 țigarete marca x, descoperite la punctul de lucru al SC K. SRL și în autoturismele cu numărul de înmatriculare x și cu numărul de înmatriculare x, aceasta se coroborează și cu declarația inculpatului A.. În ceea ce privește deținerea de către inculpatul A. a cantității de 740.400 de țigări, descoperită cu ocazia perchezițiilor efectuate asupra vehiculelor cu nr. de înmatriculare x și y, instanța a reținut că procesele-verbale de percheziție se coroborează cu procesul-verbal din data de 17.06.2019, în care este menționat că inculpatul, în jurul orei 19:30, s-a deplasat pe str. x și a deschis ușile din spate ale autoutilitarei cu nr. de înmatriculare x de unde a luat câteva pungi de culoare neagră pe care le-a depozitat în autoturismul cu nr. de înmatriculare x și s-a deplasat la magazinul din Piața Zahana, din care rezultă că inculpatul folosea autoturismul pentru a prelua din interiorul lui țigări fără marcaj fiscal depozitate în acel autoturism, țigări ce ulterior au fost descoperite cu ocazia percheziției efectuate asupra autoturismului cu nr. de înmatriculare x și cu procesul-verbal din data de 13.06.2019, în care este menționat că inculpatul, în jurul orei 20:50, s-a deplasat pe str. x și a deschis ușile din spate ale autoutilitarei cu nr. de înmatriculare x de unde a luat câteva pungi de culoare neagră pe care le-a depozitat în autoturismul cu nr. de înmatriculare x și s-a deplasat la magazinul din Piața Zahana, ulterior, după aproximativ 30 - 40 de minute a deschis ușile din spate ale autoturismului cu nr. de înmatriculare x de unde a luat câteva pungi de culoare neagră pe care le-a transportat apoi la magazinul din Piața Zahana.

Declarațiile martorilor anterior menționați s-au coroborat cu procesele-verbale de redare a interceptărilor comunicațiilor, cu procesele-verbale de efectuare a perchezițiilor domiciliare și asupra vehiculelor, cu declarațiile inculpatei I., care a recunoscut în integralitate acuzațiile aduse, precum și cu declarațiile inculpatului A., care a recunoscut parțial acuzația în materie penală formulată prin rechizitoriul întocmit.

În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului A., care în perioada 13.06.2019 - 20.06.2019, a deținut, transportat, depozitat, vândut și predat inculpatei I. în vederea comercializării țigări, mărcile x, fără a avea timbre fiscale, mărfuri ce trebuiau a fi plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă, în urma perchezițiilor efectuate fiind descoperită cantitatea totală de 892.800 țigări fără timbru fiscal, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (3) rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006.

Potrivit dispozițiilor art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, sunt asimilate infracțiunii de contrabandă și se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia.

Potrivit dispozițiilor art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, faptele prevăzute la art. 270 - 273, săvârșite de una sau mai multe persoane înarmate ori de două sau mai multe persoane împreună, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

În considerentele Deciziei nr. 32 din data de 11 decembrie 2015, pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Î.C.C.J. a reținut că obiectul juridic al infracțiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, asimilată infracțiunii de contrabandă, este unul complex deoarece apără, atât regimul administrării impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului consolidat al statului, cât și regimul frontierei de stat. Ca și în cazul infracțiunii de contrabandă în variantele normative prevăzute de art. 270 alin. (1) și art. 270 alin. (2) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, prin infracțiunea asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) din aceeași lege, se urmărește sustragerea de la plata taxelor datorate statului, cunoscând că bunurile sau mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia.

De asemenea, în cuprinsul deciziei anterior menționate s-a reținut că obiectul material al infracțiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României este reprezentat de bunurile sau de mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia. Se consideră că atributul obiectului material al infracțiunii constând în proveniența din contrabandă ori în destinarea săvârșirii contrabandei nu este în legătură cu infracțiunea de contrabandă, întrucât, în cuprinsul dispozițiilor art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, legiuitorul se referă la "contrabandă", iar nu la "infracțiunea de contrabandă".

În decizia anterior menționată, s-a reținut că urmarea imediată a infracțiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României constă într-o stare de pericol pentru regimul vamal legal și pentru încrederea în mărfurile ce sunt introduse în circuitul comercial, infracțiunea asimilată în discuție fiind o infracțiune de pericol și nu de rezultat. Așadar, se consideră că infracțiunea asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 nu este condiționată de existența infracțiunii de contrabandă incriminate în art. 270 alin. (1) și de art. 270 alin. (2) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, ci presupune, după caz, ca bunurile sau mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal: - să provină din contrabandă, în sensul că au fost introduse în țară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau au fost introduse în țară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la control vamal, indiferent de valoarea în vamă a acestora; - să fie destinate săvârșirii contrabandei, în sensul că sunt menite să fie scoase din țară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau prin locurile stabilite pentru controlul vamal, dar prin sustragere de la control vamal, indiferent de valoarea în vamă a acestora. În ambele situații, făptuitorul cunoaște proveniența sau destinarea bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal.

De asemenea, în considerentele Deciziei nr. 32/2015, pronunțate pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a menționat că, cunoașterea provenienței din contrabandă a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, ca și cunoașterea destinării acestora, respectiv pentru săvârșirea contrabandei, înseamnă cunoașterea caracterului ilicit al provenienței sau destinării lor, a faptului că a fost ocolit controlul vamal ori că bunurile sau mărfurile de acest tip sunt menite să eludeze controlul vamal, aspecte care pot rezulta din diferite împrejurări de fapt, instanța urmând să țină seama de aceste circumstanțe în procesul de stabilire a încadrării juridice a faptei în infracțiunea asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României.

S-a reținut în decizia anterior menționată că, ceea ce interesează este ca făptuitorul să fi știut că bunurile/mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal au fost introduse în țară sau sunt menite a fi scoase din țară în mod ilegal, prin ocolirea, evitarea controlului vamal, adică să fi cunoscut că bunurile/mărfurile provin din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, indiferent dacă, în raport, cu autorul acestei fapte prevăzute de legea penală aceasta are sau nu caracter penal.

Pentru existența infracțiunii asimilată contrabandei prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, este necesar ca activitățile incriminate să privească mărfuri care trebuie plasate sub un regim vamal, mărfuri care să provină din contrabandă, iar făptuitorul să fi cunoscut caracterul ilicit al provenienței acestora, a faptului că a fost ocolit controlul vamal

Cunoașterea provenienței din contrabandă a bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, ca și cunoașterea destinației acestora, respectiv pentru săvârșirea contrabandei, înseamnă cunoașterea caracterului ilicit al provenienței, a faptului că a fost ocolit controlul vamal ori că bunurile sau mărfurile de acest tip sunt menite să eludeze controlul vamal, aspecte ce pot rezultă din diferite împrejurări de fapt, instanța urmând a ține seama de aceste circumstanțe în procesul de stabilire a încadrării juridice a faptei în infracțiunea asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006.

Susținerea inculpatului A., prin intermediul apărătorilor aleși, cu privire la lipsa cunoașterii provenienței din contrabandă a țigărilor, s-a apreciat că este neîntemeiată, în condițiile în care inculpatul cunoștea caracterul ilicit al provenienței țigărilor, care nu purtau timbru fiscal, erau ambalate în saci, i-au fost predate inculpatului la marginea orașului, la un preț mult inferior prețului de achiziția al restului de țigări comercializate la magazinul pe care îl deținea, fără documente de achiziție, țigări ce erau depozitate apoi în plafonul fals al punctului de lucru și în diverse autoturisme parcate în municipiul Slatina, fiind transportate de la acestea către punctul de lucru în timpul nopții. Astfel, toate aceste împrejurări de fapt formează convingerea caracterului ilicit al provenienței bunurilor ce trebuiau a fi plasate sub un regim vamal, respectiv a faptului că țigările provin din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.

În ceea ce privește reținerea formei agravate prevăzute de dispozițiilor art. 274 din Legea nr. 86/2006, instanța a reținut că din probatoriul administrat în cauză s-a făcut dovada că infracțiunea de contrabandă săvârșită de inculpatul A. s-a realizat împreună cu inculpata I., vânzătoare la punctul de lucru deținut de inculpat, loc în care erau comercializate țigările fără timbru fiscal.

Prima instanță nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., având în vedere că prin încheierea de ședință din data de 06.03.2020, a fost respinsă cererea de aplicare a procedurii în cazul recunoașterii învinuirii, iar situația de fapt reținută de instanță nu este aceeași cu situația de fapt recunoscută de inculpatul A. (care a recunoscut că a deținut, transportat, depozitat, comercializat și predat spre comercializare țigările aflate în autoturismele cu nr. de înmatriculare x, x și cele aflate în magazinul pe care îl deține), în cuprinsul rechizitoriului și în situația de fapt reținută de instanță fiind menționată cantitatea totală de 892.800 țigarete descoperită cu ocazia perchezițiilor efectuate.

În drept, s-a apreciat că fapta inculpatei I., care în perioada 13.06.2019 - 20.06.2019, a preluat, a depozitat și a vândut la punctul de lucru al societății comerciale al cărei administrator este inculpatul A., țigări mărcile x, fără a avea timbre fiscale, mărfuri ce trebuiau a fi plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (3) rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006.

În ceea ce privește reținerea formei agravate prevăzute de dispozițiilor art. 274 din Legea nr. 86/2006, instanța a reținut că din probatoriul administrat în cauză s-a făcut dovada că infracțiunea de contrabandă săvârșită de inculpată s-a realizat împreună cu inculpatul A., acesta fiind cel care preda țigările în vederea comercializării și încasa banii rezultați din vânzarea bunurilor, aspecte recunoscute de inculpata I.

Susținerea inculpatei I., prin intermediul apărătorului ales, cu privire la lipsa cunoașterii provenienței din contrabandă a țigărilor,s-a reținut că este neîntemeiată, în condițiile în care inculpata cunoștea caracterul ilicit al provenienței țigărilor, având în vedere că acestea nu aveau aplicate timbre fiscale românești, erau ambalate în saci, nu erau însoțite de documente de achiziție (facturi fiscale), precum celelalte țigări comercializate la punctul de lucru cu respectarea dispozițiilor legale, erau depozitate în plafonul fals al punctului de lucru. Prin urmare, toate aceste împrejurări de fapt formează convingerea caracterului ilicit al provenienței bunurilor ce trebuiau a fi plasate sub un regim vamal, respectiv a faptului că țigările provin din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.

La alegerea și individualizarea pedepsei, prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 74 din C. pen., criteriile generale de individualizare a pedepsei, respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială, limitele de pedeapsă stabilite în condițiile arătate mai sus, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicată inculpatului A., instanța a avut în vedere dispozițiile părții generale a C. pen., limitele de pedeapsă fixate în Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României pentru această infracțiune, gradul de pericol social concret al faptei comise, obiectul juridic lezat, împrejurările și modul de comitere, mobilul activității infracționale, precum și rezultatul socialmente periculos,precum și valoarea prejudiciului cauzat, prejudiciu achitat parțial.

Instanța a constatat că inculpatul a achitat suma de 73.463 RON, reprezentând despăgubiri civile solicitate de partea civilă, din totalul prejudiciului produs în cuantum de 457.322 RON, astfel că nu se vor putea reține dispozițiile art. 75 alin. (2) lit. a) din C. pen., având în vedere că inculpatul nu a achitat integral prejudiciul produs.

Având în vedere, pe de o parte, lipsa antecedentelor penale ale inculpatului A., astfel cum a rezultat din fișa de cazier aflată la dosarul cauzei, acoperirea parțială prejudiciul produs, achitând suma de 73.463 RON, cu titlu de despăgubiri civile, iar pe de altă parte, gravitatea infracțiunii de contrabandă, precum și cantitatea mare de țigări fără timbru fiscal descoperită (884.600 țigarete), prejudiciul total produs (reprezentat de neplata datoriei vamale compusă din taxele vamale, accize și T.V.A.) în cuantum de 457.322 RON, la care se adaugă dobânda legală și penalitățile de întârziere calculate până la plata efectivă a sumei datorate, precum și modalitatea concretă de săvârșire a faptei, prin depozitarea unui cantități mari de țigări fără timbru fiscal în autoturisme ce figurau în evidențele fiscale, ca aparținând altor persoane, țigările luate din aceste autoturisme fiind transportate și predate, în timpul nopții, inculpatei I. în vederea comercializării, instanța a apreciat că se impune condamnarea inculpatului.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicate inculpatei I., instanța a avut în vedere dispozițiile părții generale a C. pen., limitele de pedeapsă fixate în Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României pentru această infracțiune, gradul de pericol social concret al faptei comise, împrejurările și modul de săvârșire a faptei, precum și dispozițiile art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen., precum și dispozițiile 396 alin. (10) din C. proc. pen.

Prima instanță a reținut circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de dispozițiile art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen., respectiv împrejurările legate de fapta comisă care diminuează periculozitatea infractorului, în cauză, inculpata I. preluând, depozitând și comercializând țigări fără timbru fiscal, la magazinul deținut de inculpatul A., unde desfășura activitatea de vânzătoare, banii rezultați din comercializarea țigărilor fiind predați inculpatului, fără ca aceasta să beneficieze de sumele de bani obținute din comercializarea țigărilor provenite din contrabandă, urmând a face aplicarea dispozițiilor art. 76 alin. (1) din C. pen., respectiv reducerea limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, cu o treime.

De asemenea, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., având în vedere că inculpata a recunoscut în totalitate săvârșirea faptei reținute în sarcina sa în cuprinsul rechizitoriului, solicitând ca judecarea cauzei să aibă loc doar în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor în circumstanțiere, astfel că va reduce limitele de pedeapsă cu o treime.

Având în vedere, pe de o parte, lipsa antecedentelor penale ale inculpatei I., astfel cum rezultă din fișa de cazier aflată la dosarul cauzei, înscrisurile depuse în circumstanțiere, faptul că este angajată cu contract de muncă, situația familială și socială, fiind căsătorită și având în întreținere un copil minor cu vârsta de 10 ani, precum și gravitatea infracțiunii săvârșite, instanța a apreciat că se impune aplicare unei pedepse orientate către minimul special.

Referitor la inculpata B., instanța a apreciat că se impune achitarea inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (3), rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, având în vedere că din probatoriul administrat în cauză nu s-a făcut dovada, dincolo de orice îndoială rezonabilă, a săvârșirii faptei de către inculpata B.

Potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., acțiunea penală pusă în mișcare nu poate fi exercitată în cazul în care nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 4 din C. proc. pen., după administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerilor organelor judiciare se interpretează în favoarea inculpatului.

Potrivit dispozițiilor art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., condamnarea se pronunță dacă instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.

Astfel, cazul care împiedică exercitarea acțiunii penale prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. se reține în situația în care există un dubiu cu privire la săvârșirea de către inculpat a infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.

În cauză, instanța a apreciat că există un dubiu cu privire la săvârșirea de către inculpata B. a infracțiunii de contrabandă calificată, prevăzută de art. 270 alin. (3), rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, în condițiile în care, din coroborarea întregului material probatoriu administrat în cauză, nu rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpata a săvârșit infracțiunea de contrabandă.

Astfel, din declarațiile martorilor audiați în cursul cercetării judecătorești nu a rezultat participarea la săvârșirea infracțiunii a inculpatei B.

În ceea ce privește declarația martorei L. dată în cursul urmăririi penale, instanța a apreciat că nu rezultă suficiente elemente de fapt din care să se rețină întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de contrabandă, în condițiile în care martora a declarat cu ocazia audierii în cursul urmăririi penale că în perioada în care aceasta era liberă de vânzarea la chioșc se ocupa și inculpata B., fără a menționa dacă inculpata a deținut, comercializat sau predat în vederea comercializării țigări fără timbru, în cursul judecății martora declarând că nu cunoaște ca alte persoane în afară de inculpatul A. să fi comercializat țigări fără timbru fiscal.

Din declarația inculpatei I., dată în cursul urmăririi penale, în care a menționat că de vânzarea la chioșc pe timpul zilei se ocupau inculpatul A. și inculpata B., fără a menționa dacă inculpata B. a deținut, a vândut sau a predat țigări fără timbru fiscal, nu se poate reține, dincolo de orice îndoială rezonabilă întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de contrabandă pentru inculpata B.

Referitor mențiunea din rechizitoriu cu privire la posesia inculpatei B. asupra autoturismului marca x, cu nr. de înmatriculare x, instanța a reținut că din probatoriul administrat în cauză, respectiv declarațiile martorilor M. și L., precum și a declarațiilor inculpaților A. și I., rezultă că autoturismul era folosit de inculpatul A. pentru depozitarea țigărilor provenite din contrabandă.

În ceea ce privește interceptările comunicărilor purtate de inculpata B. cu inculpatul A., în datele de 08.05.2018 și 09.05.2018 în care inculpata menționează că "i-a trimis aia" și "i-o trimit", precum și în ceea ce privește interceptarea comunicărilor purtate de inculpata B. cu martorul O. în data de 13.05.2018, ora 10:50, în care inculpata, la întrebarea adresată cu privire la deținerea unor țigări marca x a răspuns nu, instanța a apreciat că nu fac dovada, prin coroborare cu restul materialului probatoriu, dincolo de orice îndoială rezonabilă a săvârșirii unei infracțiuni de contrabandă în intervalul de timp menționat în cuprinsul rechizitoriului.

În ceea ce privește suma de bani găsită în geanta inculpatei B., instanța a apreciat că din coroborarea declarației martorei P. cu declarația inculpatei B. și a inculpatului A., rezultă că aceasta i-a fost dată inculpatei de martoră pentru a achiziționa materiale de construcție.

În ceea ce privește susținerea inculpatei B., prin intermediul apărătorilor aleși, cu privire la incidența cazului prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., instanța a apreciat că este neîntemeiată, având în vedere că fapta există în materialitatea ei, constituie infracțiune, fiind săvârșită de inculpații A. și I.

Astfel, în cauză, instanța a apreciat că există un dubiu cu privire la participarea la săvârșirea infracțiunii a inculpatei B., îndoiala în formarea convingerii, urmând a fi interpretată în favoarea inculpatei.

Având în vedere soluția de achitare cu privire la inculpata B., instanța, în temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) și f) rap. la art. 249 și art. 255 din C. proc. pen., s-a revocat măsura sechestrului asigurător dispusă prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, din data de 03.07.2019, cu privire la suma de 23.200 RON și s-a dispus restituirea sumei de 23.200 RON către inculpata B.

S-a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă în contradictoriu cu inculpata B.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța a constatat că pe parcursul cercetării judecătorești, inculpatul A. a achitat suma de 73463 RON, reprezentând despăgubiri civile (obligații fiscale principale și accesorii) către partea civilă calculate pentru cantitatea de 7110 pachete de țigarete (142.200 țigarete), calculate conform adresei nr. x, fiind depuse chitanțe nr. y și nr. x.

Potrivit art. 1349 din C. civ., orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

Potrivit dispozițiilor art. 1357 din C. civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.

Potrivit art. 1382 din C. civ., cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă, sunt ținuți solidar la reparație față de cel prejudiciat.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 1535 din C. civ., în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească un prejudiciu.

Față de dispozițiile art. 397 din C. proc. pen. raportat la art. 19 și art. 25 din C. proc. pen., raportat la art. 1349 și 1357 din C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și au fost obligați inculpații A. și I., în solidar, la plata sumei de 383.859 RON, sumă actualizată cu dobânda legală și penalitățile de întârziere calculate de la data de 20.06.2019 până la plata efectivă a sumei datorate, cu titlu de daune materiale.

În cauză, inculpatul A. și inculpata I., prin deținerea și vânzarea țigărilor fără timbru fiscal au cauzat un prejudiciu bugetului de stat reprezentat de neplata datoriei vamale compusă din taxele vamale, accize și T.V.A. în cuantum total de 457.322 RON, calculată pentru cantitatea totală de la care se adaugă dobânda legală și penalitățile de întârziere calculate până la plata efectivă a sumei datorate, din care nu a fost achitată decât suma de 73463 RON reprezentând despăgubiri civile de către inculpatul A., fiind depuse chitanțele nr. x și nr. y.

Fapta ilicită săvârșită de inculpați este reprezentată de deținerea și vânzarea țigărilor fără timbru fiscal, săvârșită cu intenție, ce a cauzat un prejudiciu calculat prin adresa nr. x, reprezentând neplata datoriei vamale, prejudiciul fiind recuperat doar parțial, prin achitarea de către inculpatul A. a sumei de 73.463 RON, reprezentând despăgubiri civile (obligații fiscale principale și accesorii) către partea civilă.

Au fost obligați inculpații A. și I. la plata sumei de 383.859 RON (din suma totală de 457.322 RON fiind scăzută suma de 73.463 RON achitată de inculpat), reprezentând prejudiciu cauzat părții civile prin neplata datoriei vamale compusă din taxe vamale, accize și T.V.A., pentru cantitatea totală de 892.800 țigări fără timbru fiscal descoperite cu ocazia perchezițiilor efectuate, la care se adaugă dobânzi și penalități de întârziere calculate de la data de 20.06.2019 până la plata efectivă a sumei datorate, cu titlu de daune materiale

Prin decizia penală nr. 261 din data de 24 februarie 2022, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Balș împotriva sentinței penale nr. 56/07.08.2020 pronunțată de Judecătoria Balș.

A respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații A., și I. împotriva sentinței penale nr. 56 din 07 august 2020, pronunțată de Judecătoria Balș în dosarul nr. x/2019.

A desființat, în parte, sentința penală atacată în sensul că:

În baza art. 270 alin. (3) rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen., 76 alin. (1) din C. pen. a condamnat inculpata B., la pedeapsa principală de 3 ani și 4 luni închisoare, cu executare în regim de detenție și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) din C. pen. pe o durată de 3 ani.

În baza art. 65 din C. pen. a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) din C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 72 alin. (1) din C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei perioada reținerii și arestului la domiciliu de la data de 20.06.2019 la data de 27.06.2019.

A obligat în solidar inculpații A., B. și I. la plata sumei de 383.859 RON, sumă actualizată cu dobânda legală și penalitățile de întârziere calculate de la data de 20.06.2019 până la plata efectivă a sumei datorate, cu titlu de daune materiale.

În baza art. 112 alin. (1) lit. b) din C. pen. a confiscat următoarele bunuri:

- autoturism marca "x", cu numărul de înmatriculare x, serie șasiu x;

- autovehicul marca, x", cu numărul de înmatriculare x, serie șasiu x;

- autovehicul marca "x", cu numărul de înmatriculare x, serie șasiu x;

- autovehicul marca "x", cu numărul de înmatriculare x, serie șasiu x;

- autovehicul marca "x;, cu numărul de înmatriculare x, serie șasiu x.

A înlăturat dispoziția privind revocarea măsurii sechestrului asigurător dispusă prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, din data de 03.07.2019, cu privire la suma de 23.200 RON și restituirea sumei de 23.200 RON către inculpata B.

A menținut măsura sechestrului asigurător dispusă prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, din data de 03.07.2019, cu privire la suma de 23.200 RON.

A menținut celelalte măsuri asigurătorii.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. a obligat pe inculpații A. și I. la plata sumei de 2.000 RON fiecare, cheltuieli judiciare în apel, din care suma de 2.000 RON reprezintă onorariu expertiză fiscală.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. cheltuielile în cuantum de 868 RON, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu pentru fiecare dintre inculpații A., B. și I., au rămas în sarcina statului.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut următoarele:

În motivarea apelului parchetul a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale pentru motive de netemeinicie și nelegalitate, întrucât instanța de fond a interpretat în mod eronat probele administrate în cauză, acordând eficiență exclusivă, apărărilor invocate de inculpați, în detrimentul materialului probator care a stat la baza trimiterii inculpaților în judecată.

Inculpatul A. a comercializat în magazinul pe care îl administra țigări neavând timbru fiscal, introduse în țară în mod fraudulos și vândute de inculpata I. și B., care cunoșteau că țigările provin din contrabandă.

Declarația inculpatei I. se coroborează cu notele de redare a convorbirilor purtate de inculpații B. și A. și depoziția martorului N. care a arătat că l-a ajutat pe A. la descărcarea sacilor cu țigări netimbrate și inculpata B. cunoștea proveniența din contrabandă a țigărilor.

De asemenea, martorul M. a confirmat că a cumpărat țigări fără timbru fiscal de la magazinul inculpaților, aceste țigări fiind vândute de cele două angajate și de cei doi inculpați. Același martor a precizat că o parte din aceste țigări era depozitată în magazin, iar o altă parte era ținută în mașini (x).

Instanța de fond trebuia să ia în considerare antecedentele inculpatei B., respectiv condamnarea acesteia la pedeapsa închisorii cu suspendare condiționată a executării pedepsei, tot pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, chiar dacă a intervenit reabilitarea de drept, o astfel de condamnare dovedește că inculpata perseverează în săvârșirea aceleiași infracțiuni.

Un alt motiv de netemeinicie vizează omisiunea instanței de a dispune confiscarea specială a autovehiculelor aflate în proprietatea sau detenția inculpaților A. și B., acestea fiind modificate pentru a se asigura transportul, depozitarea și ascunderea țigărilor provenite din contrabandă, respectiv autoutilitara x cu număr de înmatriculare x.

În concluzie, s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței, condamnarea inculpatei B. și soluționarea cererilor de confiscare și confiscare extinsă.

Inculpatul A. a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și achitarea în temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. pentru actele materiale constând în deținerea și depozitarea în autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x a cantității de 17.020 pachete de țigări fără timbru fiscal și deținerea și depozitarea în autoturismul marca x a cantității de 20.500 pachete de țigări fără timbru fiscal aceste fapte fiind nedovedite.

În ceea ce privește celelalte acte materiale dovedite a solicitat pronunțarea unei soluții de condamnare cu reducerea cuantumului pedepsei cu o treime conform art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. ținându-se cont și de circumstanțele atenuante judiciare prev. de art. 75 alin. (2) lit. a) din C. pen.

În subsidiar, a solicitat reținerea dispozițiilor art. 75 alin. (2) lit. a) și b) din C. pen. și reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prev. de art. 274 din Legea nr. 86/2006, având în vedere că a achitat prejudiciul.

Inculpata I. a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și reindividualizarea pedepsei, având în vedere contribuția redusă la comiterea infracțiunii și faptul că a colaborat cu organele de cercetare.

Verificând actele și lucrările dosarului, atât prin prisma dispozițiilor art. 417 din C. proc. pen., cât ș

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă