ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 19 mai 2022

Asupra recursului în casație de față;

În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 421 din data de 16 decembrie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2020 de Tribunalul Arad, s-a dispus:

În baza art. 39 alin. 1it. c) din C. pen., au fost contopite pedepsele de mai sus, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 60.000 RON amendă penală, la care s-a adăugat un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă, respectiv 20.000 RON amendă penală, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 80.000 RON amendă penală.

În temeiul art. 63 din C. pen., i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor privitoare la înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în caz de neexecutarea cu rea-credință.

În temeiul art. 25 din C. proc. pen., rap. la art. 397 din C. proc. pen., a fost admisă acțiunea civilă exercitată de partea civilă Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, fiind obligat inculpatul A. să plătească părții civile suma de 789.607,94 RON, reprezentând daune civile, ce va fi actualizată la momentul plății efective.

S-a constatat că părțile responsabile civilmente S.C. B. auto S.R.L. și S.C. C. sales S.R.L. au fost citate prin lichidator judiciar D. Timiș.

În baza art. 249 alin. (1), (5) și (6) din C. proc. pen., coroborat cu art. 11 din Legea 241/2005, a fost instituită măsura sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului A., până la concurența sumei datorate cu titlu de daune civile și cheltuieli judiciare.

În baza art. 4 alin. (1) și art. 5 alin. (3) din O.G. nr. 39/2015, în termen de 5 zile de la rămânerea definitivă, o copie a prezentei hotărâri se comunică Administrației Județene a Finanțelor Publice Arad, în vederea înscrierii în cazierul fiscal.

În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, la rămânerea definitivă, o copie a prezentei hotărâri se comunică Oficiului Național al Registrului Comerțului.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei 5.500 RON către stat cu titlul de cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul emis la data de 11 martie 2020 în dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, a fost trimis în judecată inculpatul A., pentru săvârșirea a două infracțiuni de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) raportat la art. 9 alin. (2) din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., respectiv de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

În actul de sesizare a instanței, s-a reținut în sarcina inculpatului, în esență, că, în calitate de administrator al S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L., a înregistrat în contabilitatea celor două societăți și a declarat organelor fiscale operațiuni fictive, în baza facturilor emise de S.C. E. S.R.L. și S.C. F. S.R.L., a cărei administrare o exercita în fapt, în ceea ce priveau achizițiile intracomunitare, în scopul deducerii ilegale a taxei pe valoarea adăugată, cauzând bugetului de stat un prejudiciu de 629.782,70 RON, respectiv un prejudiciu de 159.825,24 RON.

Tribunalul, analizând actele efectuate și probele administrate în cauză, în faza de urmărire penală, respectiv: Volumul 1 - sesizare penală G.; proces-verbal de control și anexe; raport de inspecție fiscală și anexe; adresă autorități maghiare; adresă autorități austriece; adresă autorități Cehia; declarație martor H.; declarație martor I.; declarație martor J.; ordonanță sechestru; fișă cazier judiciar; ordonanță reținere (136); ordonanță control judiciar; declarație inculpat; Volumul 2 - ordonanță conexare dosar nr. x/2018; proces-verbal sesizare din oficiu; declarație martor I.; informații ONRC S.C. C. S.R.L., S.C. B. S.R.L., S.C. E. S.R.L.; declarații VIES S.C. E. S.R.L.; declarații fiscale S.C. C. S.R.L.; declarații fiscale S.C. B. S.R.L.; comisie rogatorie Ungaria; declarație inculpat; declarație martor K.; declarație martor L.; declarație martor M.; Volumul 3 - raport de constatare întocmit de inspectorii antifraudă + anexe; raport expertiză fiscală; Volumul 4 - extrase cont S.C. F. S.R.L.; fișe cont/jurnale contabile S.C. B. S.R.L.; fișe cont/jurnale contabile S.C. C. S.R.L.; proces-verbal control S.C. B. S.R.L.; copii facturi înregistrate de S.C. B. S.R.L.; proces-verbal de control S.C. C. S.R.L.; copii facturi înregistrate de S.C. C. S.R.L. (203-273); Volumul 5-comisie rogatorie Ungaria - percheziție; comisie rogatorie Ungaria audiere martor N.; documente autorități maghiare; comisie rogatorie Cehia - documente, audiere martor; documente autorități Cehia (131-151); comisie rogatorie Austria - documente; comisie rogatorie Austria - audiere martori; Volumul 6 - verificări SCAC achiziții intracomunitare S.C. F. S.R.L.; proces-verbal control + anexe S.C. E. S.R.L.; proces-verbal control S.C. F. S.R.L. (246-261); Volumul 7 - punct de vedere + anexe întocmit de inspectorul antifraudă, precum și în faza de judecată, respectiv: declarație martor I., declarație martor J., declarație martor M., declarație martor K., declarație martor L., declarație martor N., a reținut în fapt următoarele:

Valoarea achiziției înregistrate de la S.C. E. S.R.L. este de 817.904 RON, inclusiv TVA, iar valoarea totală a achizițiilor efectuate de la S.C. F. S.R.L. este de 2.882.418,23 RON, inclusiv TVA.

Conform rapoartelor VIES, a rezultat că S.C. E. S.R.L. a efectuat în mod real achiziții de la societățile maghiare O. și P..

Autocarul, menționat fictiv (factura fiscală nr. x/26.06.2012, fila. 198, vol. 9) și nereal ca fiind tranzacționat de S.C. E. S.R.L. către S.C. B. S.R.L., a fost cumpărat de inculpat la societatea O., conform declarațiilor martorilor K. și L. care au arătat că inculpatul A. a fost persoana care a cumpărat marfa și care s-a prezentat ca fiind administrator la SC. E. S.R.L..

Prin urmare, autovehiculul a fost achiziționat direct de către inculpat, însă nu s-a emis factura pe societatea sa, respectiv S.C. B. S.R.L., ci factura a fost emisă pentru S.C. E. S.R.L., inculpatul fiind cel care administra societatea pe linia achizițiilor intracomunitare, conform declarației martorului I. .

De aici a fost "vândut"/transferat fictiv mai departe către S.C. B. S.R.L., cu factura nr. x/26.06.2012, creându-se astfel aparența că inculpatul a cumpărat o marfă de pe teritoriul național și prin urmare poate deduce TVA aferentă facturii de achiziție.

Tot din rapoartele VIES, s-a constatat că în numele celei de-a doua societăți intermediare S.C. F. S.R.L., au fost efectuate achiziții intracomunitare de la: Q. (în valoare de 778.995 RON), R. (în valoare de 622.356 RON), S. (în valoare de 330.870 RON), T. (în valoare de 265.785 RON) și U. Ungaria (în valoare de 384.963 RON).

Prin intermediul autorităților maghiare a fost identificat reprezentantul societății S., numitul N., iar în urma perchezițiilor domiciliare efectuate au fost ridicate documentele aferente relațiilor comerciale derulate cu S.C. F. S.R.L.. Astfel, s-a constatat că inculpatul A. a cumpărat de la S. un autocar în numele societății F. S.R.L., autocar ce a fost refacturat mai departe, în mod fictiv, către S.C. B. S.R.L. cu factura nr. x/04.12.2013 .

Conform declarațiilor martorului N., persoana care s-a prezentat și a achiziționat autovehiculul a fost inculpatul A.

Cu privire la achizițiile efectuate de la societățile Q. și R., a fost identificat reprezentantul de vânzări al acestora. Numitul V. a arătat că negocierile pentru cumpărarea autocarelor de la cele două societăți au fost purtate cu inculpatul A., ca reprezentant al firmei F. S.R.L., punând la dispoziția organelor de poliție o copie a cărții de identitate a acestuia. Autocarul achiziționat de la R. a fost refacturat, în mod fictiv, către S.C. B. S.R.L. cu factura nr. x/19.12.2013 .

În factura nr. x/03.06.2013, emisă de S.C. F. S.R.L. către S.C. B. S.R.L., este consemnată vânzarea unui autobuz MAN care, în realitate, provine direct de la societatea maghiară T. De la aceeași societate maghiară, a fost achiziționat de către inculpat un alt autobuz, în luna decembrie 2013, care a fost refacturat fictiv de către S.C. F. S.R.L. către S.C. B. S.R.L. cu factura nr. x/16.12.2013 .

Din analiza extraselor de cont ale S.C. F. S.R.L. a rezultat că banii cu care au fost achiziționate autocarele de la partenerii intracomunitari, au provenit în totalitate de la S.C. B. S.R.L.. În realitate, toate autoturismele au fost cumpărate direct de către inculpatul A. de la furnizorii externi pentru societatea sa S.C. B. S.R.L.. Însă, pentru a evita înregistrarea achizițiilor intracomunitare, care sunt scutite de plata TVA și care astfel, nu îi dădeau dreptul de deducere a acestei taxe, inculpatul a înregistrat aceste achiziții ca fiind făcute de S.C. F. S.R.L., iar S.C. B. S.R.L. le-ar fi cumpărat de la această societate. În această modalitate, societatea sa B. S.R.L. înregistra achiziții de pe teritoriul național, putând deduce TVA aferentă facturilor de cumpărare, iar S.C. F. S.R.L. rămânea cu obligația de a vira la bugetul de stat întreaga TVA colectată în urma vânzărilor.

O parte din banii transferați în contul societății F. S.R.L. pentru achiziții, i-au revenit numitului I. ca și comision pentru faptul că a pus la dispoziția inculpatului A. societatea pe care el o administra în fapt.

Între facturile emise în mod fictiv de S.C. F. S.R.L. către S.C. B. S.R.L., au fost identificate patru care nu au fost niciodată achitate și de asemenea, factura nr. x/11.07.2013, în valoare de 67.300 RON, emisă de S.C. F. S.R.L., prin care vinde un autocar către S.C. B. S.R.L., care a fost achitată prin virament bancar, însă întreaga sumă a fost retrasă în numerar. S.C. F. S.R.L. nu a virat banii mai departe către vreun furnizor și nici anterior, nu a făcut nicio plată din care să rezulte că a cumpărat autovehiculul pe care "l-a vândut" cu factura susmenționată către S.C. B. S.R.L..

Chiar dacă facturile nu au fost achitate de S.C. B. S.R.L. (în cazul celor patru facturi) sau banii virați în contul S.C. F. S.R.L. au fost retrași în totalitate, fără să fie plătiți mai departe prin bancă către furnizor (în cazul facturii nr. x/11.07.2013), din documentele existente la dosar, rezultă că autoturismele ce apar înscrise în aceste facturi au fost în mod real vândute de S.C. B. S.R.L. către diferiți clienți. De aici a rezultat că plata pentru aceste autovehicule a fost făcută de către inculpatul A., în numerar, direct la furnizor, iar între cele două societăți S.C. F. S.R.L. și S.C. B. S.R.L. au fost doar emise facturile fictive pentru a crea aparența relațiilor de vânzare-cumpărare dintre acestea.

În cursul anului 2013 au fost emise de către S.C. F. S.R.L. facturi în valoare totală de 2.882.419 RON, iar valoarea plăților efectuate de S.C. B. S.R.L. către această firmă este de 1.638.700 RON. Pentru a elimina această diferență nefirească, în cursul anului 2014 a fost stornată factura nr. x/16.12.2013, însă operațiunea a fost doar una formală, la nivel scriptic, întrucât nu a fost urmată de restituirea banilor, care în mod normal trebuia făcută de către S.C. F. S.R.L. și la rândul său, de firma maghiară T. De asemenea, nu a fost anulată TVA dedusă ca urmare a înregistrării facturii nr. x/16.12.2013 de către S.C. B. S.R.L., stornarea neproducând nici un efect fiscal.

Tribunalul în acord cu organele de urmărire penală, a apreciat că pentru a elimina diferența din contabilitatea S.C. B. S.R.L. între valoarea facturilor înregistrate și valoarea plăților făcute, inculpatul a fost înregistrat fictiv și nereal plata sumei de 625.401,02 RON, pretins efectuată de S.C. C. S.R.L. (cealaltă firmă a inculpatului A.) pentru societatea B. S.R.L.. În realitate, s-a urmărit pe de-o parte, acoperirea diferențelor dintre facturi și plăți, existentă la societatea B. S.R.L., iar pe de altă parte, s-a urmărit ascunderea faptului că de pe societatea C. S.R.L. au fost plătite două autocare către societatea austriacă Q., care au fost ulterior comercializate "la negru" de către inculpat.

Valoarea achiziției înregistrate de la S.C. E. S.R.L. este de 285.325,24 RON, inclusiv TVA, iar valoarea totală a achizițiilor efectuate de la S.C. F. S.R.L. este de 814.940,18 RON, inclusiv TVA.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat că autocarul care a făcut obiectul facturii nr. x/27.11.2012 emisă de S.C. E. S.R.L. către S.C. C. S.R.L. a fost achiziționat de la societatea maghiară P., care conform raportului VIES, a declarat livrări către S.C. E. S.R.L..

Prin intermediul autorităților maghiare, a fost identificat și audiat martorul M., reprezentantul societății maghiare, care a arătat că persoana cu care a purtat negocierile și care a achiziționat autocarul în numele S.C. E. S.R.L. a fost inculpatul A.; declarație pe care a menținut-o și în cursul cercetării judecătorești, f. x/dos. cj.

Astfel, tribunalul a reținut că factura nr. x/07.10.2013, emisă de către S.C. C. S.R.L. și înregistrată în contabilitate prin care se evidențiază achiziția microbuzului de la S.C. F. S.R.L. este fictivă. Ulterior microbuzul se tranzacționează, la data de 28.10.2013, către W. S.A..

Ca urmare a verificărilor efectuate, s-a constatat că, în realitate, autoturismul a fost tranzacționat între două societăți maghiare (X. care îl vinde către Y.), iar pe factura de vânzare, emisă între ele, a fost menționat ca persoană de contact inculpatul A. . Nu există niciun fel de documente din care să rezulte cum ar fi ajuns microbuzul la S.C. F. S.R.L., însă acesta apare vândut cu factura x/07.10.2013 către S.C. C. S.R.L., factură care rămâne, de altfel, neachitată. Inculpatul a dedus TVA aferentă facturii de achiziție.

Un alt furnizor extern de la care inculpatul A. a achiziționat autocare/autobuze, a fost societatea maghiară U..

Astfel, S.C. C. S.R.L. a înregistrat factura nr. x/30.09.2013, în valoare de 80.196,20 RON, inclusiv TVA, emisă de S.C. F. S.R.L., prin care se livrează un autocar identificat cu seria cu terminația x, fără a se face și o plată aferentă acestei achiziții. Conform extraselor de cont, nici S.C. F. S.R.L. nu virează vreo sumă de bani către furnizorul maghiar .

La data de 02.10.2013 în cadrul S.C. C. S.R.L. se înregistrează factura nr. x/02.10.2013, emisă de S.C. F. S.R.L., de aceeași valoare 80.196,20 RON, inclusiv TVA, prin care se livrează același autocar identificat cu seria cu terminația x . De această dată se face plata către S.C. F. S.R.L., banii sunt schimbați în euro, iar suma de 16.200 RON este achitată către firma maghiară, menționându-se în extrasul de cont că se plătește un autobuz marca x cu seria cu terminația x, în valoare de 16.200 euro . Astfel, pentru același autovehicul achiziționat, S.C. B. S.R.L. a înregistrat două facturi, crescând în acest mod valoarea TVA deductibilă. De altfel, factura nr. x/02.10.2013 nu a fost depusă la dosar de către inculpat, aceasta regăsindu-se în fișele de cont transmise de contabila societății .

De asemenea, s-a constatat că S.C. F. S.R.L. "cumpără" autocarul cu 16.200 euro, echivalentul a 72.634 RON și îl "vinde" mai departe către S.C. C. S.R.L. cu suma de 64.674,35 RON.

La data de 07.10.2013, S.C. C. S.R.L. a înregistrat factura nr. x/07.10.2013 emisă de S.C. F. S.R.L., prin care achiziționează un microbuz x, în valoare de 141.721,60 RON plus TVA. Factura nu este achitată către S.C. F. S.R.L., însă din banii existenți în contul acestei societăți, din plățile anterioare, S.C. F. S.R.L. plătește suma de 28.480 euro către U..

La data de 08.10.2013, S.C. C. S.R.L. înregistrează factura nr. x/08.10.2013 emisă de S.C. F. S.R.L., prin care achiziționează un autobuz, făcând și o plată egală cu valoarea facturii. Banii sunt schimbați în euro de S.C. F. S.R.L., fiind achitată suma de 16.200 euro către U.. Din nou, valoarea de vânzare (63.709,68 RON) este mai mică decât cea de achiziție (72.090 RON - echivalentul a 16.200 euro).

La data de 14.10.2013, S.C. C. S.R.L. înregistrează factura nr. x/14.10.2013 emisă de S.C. F. S.R.L., prin care achiziționează un autocar MAN. Plata este făcută în aceeași zi prin virament bancar, iar banii sunt schimbați în euro de S.C. F. S.R.L. care achită suma de 16.200 euro către U.. Și de această dată valoarea de vânzare (64.713,71 RON) este mai mică decât cea de achiziție (72.576 RON).

Datorită faptului că prețul de achiziție din spațiul comunitar este fără TVA, acesta se compară cu prețul de vânzare pe teritoriul național, de asemenea fără TVA. Taxa colectată în urma vânzării se virează în totalitate către bugetul de stat, iar câștigul vânzătorului ar trebui să fie diferența dintre prețul de vânzare (fără TVA) și prețul de achiziție (care fiind una intracomunitară este scutită de TVA). Însă, în cazurile arătate mai sus, se constată că S.C. F. S.R.L. vinde marfa cu un preț mai mic decât cel de achiziție, ceea ce în cazul unor relații comerciale firești și reale ar fi absolut improbabil.

La data de 22.10.2013, S.C. C. S.R.L. înregistrează factura nr. x/22.10.2013 emisă de S.C. F. S.R.L., pentru achiziția unui autobuz MAN, în valoare de 80.000 RON, inclusiv TVA, care este achitată prin virament bancar. Însă S.C. F. S.R.L. nu face nicio plată către vreun furnizor, banii fiind ridicați în numerar din contul societății.

În continuare, în perioada 04-14.11.1013, în contabilitatea S.C. C. S.R.L. au fost înregistrate patru facturi emise de S.C. F. S.R.L. (nr. 30/04.11.2013, 31/08.11.2013, nr. 32/11.11.2013, nr. 33/14.11.2013) pentru care nu a fost efectuată nici o plată. Nici S.C. F. S.R.L. nu a achitat, la rândul său, nici o sumă de bani către furnizorii externi.

Cu toate că banii aferenți facturii din luna octombrie nu sunt achitați furnizorului, iar facturile din luna noiembrie nu sunt nici ele achitate, autoturismele aferente acestor facturi sunt vândute în mod real de către S.C. C. S.R.L. către diferiți clienți . Situația este identică cu cea descrisă mai sus, în cazul societății S.C. B. S.R.L.. Inculpatul A. a achitat în numerar, direct furnizorilor externi, autovehiculele achiziționate pentru societatea sa C. S.R.L., întocmind ulterior doar facturile fictive dintre S.C. F. S.R.L. și S.C. C. S.R.L., pentru a crea aparența relațiilor de vânzare-cumpărare dintre acestea.

Analizând extrasele de cont ale S.C. F. S.R.L. s-a constatat că la data de 15.11.2013 este efectuată o plată de către S.C. C. S.R.L. în valoare de 22.000 RON. Banii sunt schimbați de S.C. F. S.R.L. în aceeași zi în euro și achitați către societatea maghiară S., de unde este achiziționat un autocar. Însă acest autocar nu este refacturat de S.C. F. S.R.L. către S.C. C. S.R.L., care a plătit banii, ci către cealaltă societate a inculpatului, S.C. B. S.R.L.. În situația unor relații comerciale reale și corecte, aceste tranzacții ar fi imposibile. Acest aspect dovedește o dată în plus faptul că banii aparțineau inculpatului A. care achiziționa autovehiculele pentru cele două societăți ale sale S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L. folosind ca societate intermediară pe S.C. F. S.R.L..

În cursul anului 2013, S.C. C. S.R.L. a înregistrat de la S.C. F. S.R.L. facturi în valoare totală de 814.940,18 RON și a efectuat plăți în valoare de 540.441,20 RON, suma de 271.498,98 RON, reprezentând facturi neachitate.

Examinând extrasele de cont ale S.C. F. S.R.L. s-a constatat că autoturismele "achiziționate" de S.C. F. S.R.L. de la furnizorii externi, au fost achitate exclusiv din banii proveniți de la S.C. C. S.R.L..

Așadar, tribunalul a apreciat că societățile SC. F. S.R.L. și S.C. E. S.R.L. au fost folosite de inculpatul A. pentru a achiziționa autovehicule din spațiul comunitar, iar ulterior acestea erau transferate fictiv către cele două societăți ale sale: S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L., iar în final inculpatul le comercializa către diferiți beneficiari, pentru a deduce TVA-ul aferent.

Cele două societăți S.C. E. S.R.L. și S.C. F. S.R.L. au fost în fapt administrate de martorul I. care, pe lângă activitățile comerciale desfășurate de el, le-a pus la dispoziția inculpatului A. pentru a le folosi în achizițiile intracomunitare de autoturisme, în schimbul unui comision .

În drept, tribunalul a apreciat că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

Tribunalul a făcut și aplicarea dispozițiilor art. 5 din C. pen., reținând că în speță legea penală mai favorabilă pentru inculpatul A. este varianta legii din prezent, care sancționează infracțiunea de evaziune fiscală cu pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii, diferit de legea penală în vigoare la data săvârșirii faptei, care prevedea doar pedeapsa închisorii.

Inculpatul A., atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești, cu prilejul audierii sale în calitate de inculpat, a arătat că își rezervă dreptul la tăcere .

Constatând, dincolo de orice dubiu, că faptele pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată există, constituie infracțiunea de evaziune fiscală, în formă continuată și au fost săvârșite de inculpat, tribunalul a pronunțat condamnarea acestuia, rezolvând acțiunea penală potrivit dispozițiilor art. 396 alin. (2) din C. proc. pen.

La stabilirea pedepselor, tribunalul a ținut seama de dispozițiile art. 74 din C. pen., privitor la criteriile generale de individualizare a pedepsei. Astfel, tribunalul a reținut aspecte ce țin de gravitatea faptei, respectiv cuantumul prejudiciului cauzat și anume 629.782,70 RON în anii 2012-2013, precum și 159.825,24 RON în anii 2012-2013, din care inculpatul nu a achitat nicio sumă de bani, multitudinea actelor materiale săvârșite, evidențierea a 10 operațiuni fictive declarate organelor fiscale în cazul S.C. B. S.R.L. și respectiv 11 operațiuni fictive în cazul S.C. C. S.R.L., dar și aspecte ce țin de ordin personal, respectiv că inculpatul este o persoană integrată în societate, de vârstă medie, cunoscut cu antecedente penale, așa încât, tribunalul a apreciat că pentru reeducarea acestuia este necesară și suficientă câte o pedeapsă de 300 zile amendă, în cuantum de 200 RON corespunzătoare unei zile-amendă, adică 60.000 RON amendă penală, conform art. 61 alin. (2) lit. c) din C. pen.

Pe latura civilă tribunalul a reținut că în cauză, Ministerul Finanțelor Publice ANAF - DGRFP Timișoara - AJFP Arad s-a constituit parte civilă.

În vederea stabilirii prejudiciului cauzat bugetului de stat de către inculpatul A. în calitate de administrator al S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L., în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize judiciare fiscale .

Prejudiciul cauzat de inculpatul A. în calitate de administrator al S.C. B. S.R.L. prin înregistrarea de achiziții fictive de la S.C. E. S.R.L. și S.C. C. S.R.L. este de 629.782,70 RON reprezentând TVA.

Prejudiciul cauzat de inculpatul A. în calitate de administrator al S.C. C. S.R.L. prin înregistrarea de achiziții fictive de la S.C. E. S.R.L. și S.C. C. S.R.L. este de 159.825,24 RON, reprezentând TVA.

Tribunalul, reținând concluziile Raportului de expertiză fiscală întocmit în cauză, a apreciat întemeiată acțiunea civilă.

Față de aceste considerente, tribunalul a procedat la soluționarea cauzei potrivit dispozitivului sentinței penale atacate.

Împotriva sentinței penale nr. 421 din data de 16 decembrie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2020 de Tribunalul Arad, au declarat apel în termen legal, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad și inculpatul A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 07.01.2022, sub același număr de dosar.

Prin motivele de apel depuse, parchetul a criticat sentința penală 421 din data de 16 decembrie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2020 de Tribunalul Arad sub aspectul nelegalei individualizări a pedepsei aplicate inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c), rap. la art. 9 alin. (2), cu aplic. art. 35 din C. pen.. Totodată se critică sentința primei instanțe și sub aspectul omisiunii aplicării pedepselor complementare și accesorii constând în interzicerea exercitării unor drepturi, în condițiile în care art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 prevede în mod expres obligația interzicerii unor drepturi.

Prin motivele de apelul depuse de inculpat în ședința din 21.02.2022, a arătat că o primă solicitare constă în desființarea sentinței apelate, cu trimiterea cauzei la Tribunalul Arad în vederea rejudecării, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b), teza finală din C. proc. pen.

Motivează această cerere față de faptul că prima instanța nu a soluționat motivat cererea de achitare formulată în temeiul art. 16 litera "b" din C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală).

A arătat că, deși în practică, instanța a reținut corect și a reprodus sintetic această cerere, precum și argumentele ce o susțineau, lecturând întregul expozitiv al hotărârii observă lipsa oricărei motivări a poziției magistratului judecător față de aceasta cerere. Rămânând o chestiune complet netranșată de prima instanța. A susținut că jurisprudența a stabilit în mod constant că nesoluționarea unei cereri esențiale formulată de inculpat echivalează cu încălcarea art. 5 și 6 din C.E.D.O, încalcă principiul contradictorialității, dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil și, face imposibilă exercitarea funcției controlului judiciar. În astfel de împrejurări, apreciază că singurul remediu este desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei în vederea rejudecării.

Inculpatul a considerat că realizarea în apel a întregii cercetări judecătorești, pe marginea unei cereri vitale formulate, a principalei sale apărări, ar încălca dublul grad de jurisdicție și i-ar afecta în mod grav dreptul la apărare, câtă vreme nu ar mai avea la dispoziție nicio cale de atac, decizia Curții fiind definitivă, iar întrucât sentința instanței de fond este nemotivată, nu se poate exercita controlul judiciar.

A arătat că se poate observat că întreaga retorică a expozitivului hotărârii atacate este subsumată exclusiv tratării și analizei rechizitoriului, lipsind cu desăvârșire orice referire la apărările formulate de inculpat, atât oral și nemijlocit în fața instanței, cât și prin concluziile scrise depuse la dosar după terminarea dezbaterilor judecătorești. Astfel, a arătat că în condițiile în care el și-a formulat o apărare pe chestiuni de legalitate, grefată pe însăși retorica acuzării asupra stării de fapt și probelor invocate în susținerea acesteia, nesoluționarea acestei cereri înfrânge coordonatele unui proces echitabil și face imposibilă exercitarea efectivă a funcției controlului judiciar, Curtea necunoscând motivele pentru care prima instanța ar fi considerat nefondată cererea de achitare formulată.

Inculpatul a mai solicitat achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) litera "b" din C. proc. pen., pentru infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 9 alin. (1) litera "c" din Legea 241/2005 R, în situația în care Curtea nu va reține că se impune desființarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

A arătat că, deși nu se raliază expunerilor factuale ale acuzării, susținerea apărării este aceea că faptele imputate chiar dacă s-ar fi produs așa cum au fost aceasta descrise în rechizitoriu nu sunt infracțiuni, respectiv nu sunt prevăzute de legea penală, neîntrunind condițiile constitutive ale normei de incriminare.

În concret, arătat că scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale nu este o condiție suficientă pentru angajarea răspunderii penale. Regula este că aceasta antrenează răspunderea fiscală și nu cea penală, care este angajată numai dacă acestui scop i se raliază și una din condițiile prevăzute la literele "a-g" ale art. 9 din Legea 241/2005 republicată. A considerat că și virtuala existentă a unui astfel de scop, neînsoțit însă de caracterul ocult, ascuns, fictiv al operațiunilor generatoare de obligații fiscale nu este decât o parte a condiției prevăzută în norma de incriminare pentru angajarea răspunderii penale. A susținut că în speță toate operațiunile încriminate în rechizitoriu s-au desfășurat la vedere, fiind înregistrate contabil și, generând obligații de plată a TVA-ului aferent, fără însă ca acesta să fie achitat. Aceste fapte însă nu sunt infracțiuni, atâta vreme cât toate operațiunile au existat în materialitatea lor și au fost înregistrate, fiind accesibile controlului autorităților fiscale.

A mai arătat că nu există operațiuni fictive, întrucât toate operațiunile din prezenta cauză sunt reale, efective, la vedere și înregistrate în documentele financiar-contabile ale ambelor societăți. Tranzacțiile financiare și bunurile (autocare și microbuze) au existat în materialitatea lor, bunurilor au fost achiziționate în scop de revânzare, operațiunile au fost înregistrate contabil, iar bunurile au ajuns la destinatarii finali ai acestora.

A arătat că din jurisprudența Curții Constituționale și cea a Înaltei Curți de Casație și Justiție (decizia nr. 272/2013) rezultă că operațiunile nereale sau fictive sunt constituite de acele operațiuni care nu corespund realității faptice sau juridice ori sunt imaginare, situație care nu se regăsește în speță.

Susține că se face o gravă confuzie între operațiunea artificială, în cadrul căreia normele legale au fost respectate din punct de vedere formal, chiar în scopul unei presupuse evitări a plații TVA-ului și operațiunea fictivă.

A arătat că în speța de față nu se poate nega existența și realitatea operațiunilor, ci acuzarea se limitează la analiza și demonstrarea scopului, ceea ce, chiar dacă ar fi real și susținut, nu este suficient, atâta vreme cât operațiunile descrise în rechizitoriu au existat în materialitatea lor, au fost înregistrate și au generat obligații fiscale, nefiind nimic inventat sau imaginar.

A mai arătat că se confundă neplata sau intenția de neplată cu infracțiunea prevăzută de art. 9 litera "c" din Legea 241/2005. Or, fapta intră în sfera de interes a legii penale numai în măsura în care operațiunea este "imaginară",fără corespondent în realitate, nu și în situația în care aceasta este întru totul reală si verificabilă, chiar dacă scopul acesteia este acela de eludare a obligațiilor fiscale de plata sau de "încărcare" a unei alte entități cu aceste obligații. A susținut că atâta vreme cât contribuabilul lucrează "la vedere", iar operațiunile sunt înregistrate financiar contabil, chiar dacă aceste operațiuni vădesc o clară intenție de eludare sau de neplată a obligațiilor fiscale, acest lucru antrenează răspunderea fiscală, nicidecum răspunderea penală.

Se invocă și Decizia nr. 157/10.04.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în completul de 3 judecători care susține că a soluționat o speță analoagă cauzei de față, interesând tocmai operațiuni "simulate" prin folosirea de societăți interpuse, subsumate scopului de evitare a TVA-ului, tocmai în cadrul unor operațiuni de achiziții intracomunitare, scutite de TVA. Această soluție a fost menținută prin decizia pronunțată la data de 28.06.2021 de către completul de 5 judecători al instanței supreme. A arătat că în această decizie a stabilit incidența răspunderii penale și deosebirea dintre aceasta și răspunderea fiscală, făcând o clară distincție între operațiunea fictivă, ce antrenează răspunderea penală, și operațiunea artificială ce antrenează doar răspunderea fiscală.

A mai arătat că instanța supremă a concluzionat că scopul urmărit prin acest operațiuni nu este suficient pentru a angaja răspunderea penală, arătând și considerațiile subsumate laturii obiective ale infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) litera "c" din Legea 241/2005, practica europeană relevantă și făcând o corectă aplicare a principiului "nulla poena sine lege", adică răspunderea penală nu poate să fie dedusă pe cale de interpretare și nu este îngăduită extinderea înțelesului noțiunii de "operațiune fictivă" pe calea unei interpretări jurisprudențiale. Altfel spus, în tăcerea legii penale, răspunderea nu poate fi rodul interpretării date de organele de anchetă în cadrul instrucției penale, oricât de pertinentă logic ar fi această operațiune.

Referitor la prezenta cauză a arătat că este de netăgăduit că toate operațiunile au fost reale și înregistrate. Bunurile au fost cu adevărat achiziționate, plătite și revândute. Operațiunile de vânzare-cumpărare, de facturare și plată au fost desfășurate de societățile E. S.R.L și F. S.R.L, bunurile au trecut prin patrimonial acestora, facturile au fost semnate de administratorul statutar, de asemenea și ordinele de plată a contravalorii bunurilor. Toate operațiunile dintre societățile sale și cele două societăți administrate de martorul I. au generat obligații de plată a TVA-ului, înregistrat și datorat ca atare, pentru fiecare operațiune în parte, dintre cele ce formează obiectul inculpării lui A.. Alegerea de a nu plati acest TVA nu i-a aparținut și nici nu putea să-i aparțină inculpatului A. iar, în al doilea rând, nici nu este infracțiune.

A arătat că administratorului societăților așa-zis interpuse, martorul I., era singura persoana cu drept de semnătură în bancă și singurul în măsură să dispună plata TVA-ului aferent operațiunilor ce interesează cauza. Nu știe și nici nu înțelege de ce I. nu a dispus plata TVA-ului aferent acestor operațiuni. A arătat că martorul în declarația dată a spus că "Nu știu dacă eram obligat să efectuez aceasta plată"

Inculpatul a considerat că în speță atâta vreme cât toate operațiunile au fost reale, au fost înregistrate contabil și au generat obligații corect stabilite de plata a TVA-ului aferent, faptul că acesta nu a fost plătit (o chestiune ce oricum nu depindea de el), faptul că s-ar fi efectuat operațiuni artificiale prin interpunerea societăților administrate de către I., nu sunt fapte prevăzute de legea penală. Chiar și eventuala folosire de interpuși în cadrul acestor operațiuni, de maniera descrisă în rechizitoriu, susține că nu îmbracă forma unei operațiuni fictive ci, cel mult, a unei operațiuni artificiale ce nu poate atrage răspunderea penală.

Pe fondul chestiunilor factuale descrise în actul de sesizare, inculpatul expune următoarele critici aduse construcției faptelor prezentate în rechizitoriu și următoarele considerații față de probele administrate în cauză. A arătat că o primă chestiune pe care dorește să o supună atenției instanței de apel este a credibilității și imparțialității martorului I., pe a cărui depoziție s-a inițiat și susținut întreaga cauză penală pendinte. Astfel, a arătat din punct de vedere al prezumției de credibilitate al acestui martor și raportului acestuia cu subsemnatul, arată că subsemnatul a fost anterior prezentei cauze martor al acuzării într-un dosar penal soldat cu condamnarea penală a lui I., la 3 ani cu executare, audiat în timp ce se afla în executarea pedepsei privative de libertate, fiind condamnat tot pentru evaziune fiscală. Totodată, a susținut că martorul I. este o persoană profund interesată în cauză. A susținut că o eventuală depoziție a acestuia de orice altă manieră decât cea descrisă în actul de sesizare i-ar fi antrenat răspunderea pentru neplata TVA-ului aferent operațiunilor ce interesează cauza. A considerat că martorul nu ar fi riscat o răspundere penală, tot pentru motivul că faptele nu sunt prevăzute de legea penală, ci numai una fiscală, dublată de atragerea răspunderii sale personale, în baza Legii 85/2006. A apreciat că și în acest caz nu se poate identifica un alt interes direct al martorului I. decât acela de-a susține cele descrise în rechizitoriu.

Inculpatul a apreciat surprinzătoare concluzia la care a ajuns acuzarea în sensul că I. ar fi trebuit să fie complice la infracțiunea săvârșită de inculpatul, însă calitatea de autor al acestuia absoarbe calitatea de complice a martorului I.. A apreciat că este nu numai ilogică, ci și nemaiîntâlnită și complet ajuridică această abordare.

A mai arătat că acest martor este nesincer, contrazis de propriile afirmații și de probele administrate în cauză.

Concluzionând, inculpatul a arătat că din descrierile stării de fapt expuse în rechizitoriu, afirmații precum că societățile F. și E. ar fi fost înființate la solicitarea inculpatului, subsumat scopului descris în rechizitoriu, faptul că operațiunile ce interesează cauza au fost fictive și faptul că inculpatul a controlat aceste societăți care i-ar fi fost puse la dispoziție, sunt nedovedite sau chiar contrazise de probele administrate în cauză.

Referitor la legea penală incidentă în cauză, a arătat că în situația când instanța ar reține incidența infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) litera "c" din Legea 241/2005, solicită aplicarea vechiul C. pen. ca lege mai favorabilă, întrucât din punct de vedere al individualizării pedepsei, permite aplicarea unei pedepse sub minimul prevăzut de lege, precum și condiții mult mai favorabile pentru pedepsele neprivative de libertate.

Prin concluziile scrise depuse la data de 03.03.2022 inculpatul a arătat referitor la solicitarea de trimitere spre rejudecare a cauzei către prima instanță în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b) teza finală din C. proc. pen. motivată de faptul că nu au fost dezlegate de prima instanță principalele apărări formulate, având în vedere că acea apărare viza o chestiune de legalitate, fiind grefată pe principiul "nullum crimen sine lege".

A apreciat că teza ipotetică a reținerii soluționării implicite a principalei apărări a inculpatului, grefată pe aceea ca decizia judecătorului primei instanțe în sensul condamnării inculpatului subînțelege respingerea cererii inculpatului, reprezentă o abordare precară și cu totul ajuridică, care ar însemna că obligația de dezlegare și motivare a cererilor formulate de subiecții procesului penal este una pur formală, fără conținut, iar una din funcțiile vitale ale hotărârii judecătorești este sterilă și artificială în însăși esența sa.

În opinia inculpatului, în speță sunt incidente și motivele expuse pe larg în Decizia 233/2021 a Curții Constituționale a României, subsumate tocmai importantei, rolului și caracterului imperativ al motivării hotărârilor judecătorești de condamnare.

A arătat că tranșarea chestiunilor deduse judecății lipsesc cu desăvârșire în speță, iar eventuala abordare de către instanța de apel a acestor aspecte ar încălca principiul dublului grad de jurisdicție și ar face pur formală instituția controlului judiciar, fiind fără dubiu că motivele pentru care chestiunile invocate de inculpat nu au fost luate în considerare de către prima instanță nu sunt cunoscute instanței de apel, dincolo de aceasta evidențiindu-se și o precaritate serioasă a motivelor pentru care a fost condamnat, întrucât a fost preluată aproape integral retorica actului de acuzare. Față de aceste aspecte a arătat că și o aplecare detaliată a instanței de control judiciar asupra acestor chestiuni nu ar echivala cu îndeplinirea funcției de verificare, cenzurare și control a hotărârii supuse apelului.

A solicitat a se avea în vedere că pe lângă apărarea pe chestiuni de legalitate formulată de către inculpat (fapta nu este prevăzută de legea penală) există și alte apărări, în fapt și drept, ce nu au primit niciun fel de tratament din partea primei instanțe, anume cele subsumate principiului caracterului personal al răspunderii penale, a aspectelor de nelegalitate reclamate vis-a-vis de poziția acuzării în chestiunea absorbirii faptelor unei persoane specific complicității și reținute ca atare (se referă la cele ale "martorului" I.) în faptele unei alte persoane, specific autoratului, creându-se în acest mod o instituție juridică hibridă și străină dreptul penal roman, ba chiar contrară acestuia.

O simpla analiză a rechizitoriului induce concluzia certă că din chiar modul de descrierea a stării factuale reținute în sarcina martorului I., acesta are o participație penală neîndoielnică la faptele reținute ca infracțiuni în actul de sesizare a instanței.

În continuare a arătat că un alt aspect nedezlegat de către prima instanța constă în coordonatele în care inculpatul ar fi chemat să răspundă pentru faptele altei persoane. A precizat că se referă la TVA-ul încasat de societățile administrate de către I., respectiv F. și E. și nevărsat la autoritatea fiscală.

A apreciat că această chestiune vizează însăși legalitatea incriminării inculpatului, cu influență directă asupra cuantumului prejudiciului reținut în sarcina acestuia, a încadrării juridice a faptei (respectiv la agravanta rezultată din câtimea prejudiciului) și a încălcării caracterului personal a răspunderii penale.

A arătat că dincolo de aserțiunile regăsite în actul de sesizare subsumate ideii de folosire a societăților F. și E. ca interpuse, pentru deducerea TVA-ului de către societățile inculpatului, a susținut că nu s-a lămurit o chestiune esențială, cu consecințe directe asupra prejudiciului reținut în sarcina inculpatului A.. A arătat că nu s-a lămurit motivul pentru care acestuia îi este imputată omisiunea plații TVA-ului de către societățile lui I., cel puțin în limita sumelor încasate efectiv de la societățile inculpatului tocmai cu titlu de TVA. Dacă nu s-ar fi procedat de așa manieră, suma totală a prejudiciului reținut în sarcina inculpatului ar fi fost cu mult mai mică, cu consecințe directe inclusiv asupra încadrării juridice a faptei, respectiv fără reținerea agravantei prevăzute de alin. (2) al art. 9 din Legea 241/2005.

Inculpatul a apreciat că este tras la răspundere penală pentru că "martorul" I. în loc să achite TVA-ul aferent operațiunilor cu societățile inculpatului, (respectiv cel efectiv încasat de la acestea) a reținut acele sume pentru sine, drept comision. Dincolo de faptul că această aserțiune nu este susținută probator (martorul infirmând în ambele sale declarații acest aspect) expunerea indică un indiscutabil autorat al numitului I. la pretinsa infracțiune reclamată în rechizitoriu (exact așa cum este aceasta descrisă de acuzare) și face imposibil de explicat de ce-ar fi răspunzător din punct de vedere penal inculpatul A. pentru aceste fapte ale lui I..

A susținut că în aceasta situație, chiar și fictivitatea operațiunii devine indiferentă, pentru că dacă martorul ar fi achitat TVA-ul, perceput și înregistrat ca atare, nu ar fi existat prejudiciu, pretinsa faptă având un caracter pur putativ, de aceasta dată condiția neîndeplinită fiind cea prevăzută de alin. (1) al articolului 9 din Legea 241/2005 R, fiindcă fără prejudiciu nu există evaziune și nici măcar răspundere fiscală.

Referitor la eventualul caracter artificial al tranzacțiilor efectuate prin intermediul societăților interpuse arată că în legislația română, autoritatea fiscală poate refuza dreptul de deducere a TVA în caz de fraudă, dovedită în condițiile legii, potrivit art. 297 alin. (8) din Codul fiscal, iar în cazul nerezidenților, potrivit art. 302 alin. (3) din Codul fiscal. Aplicarea aceste prevederi se face în exercitarea de către autoritățile fiscale a dreptului de apreciere a conținutului economic al tranzacției, potrivit art. 11 alin. (1) din Codul fiscal. Astfel a susținut că, tocmai pentru ipoteza enunțată de acuzare în rechizitoriu, remediul este cel prevăzut de Codul fiscal, dublat eventual și de angajarea răspunderii personale a persoanelor vinovate, iar nu răspunderea penală.

A susținut că în practică, deși regulile și principiile care alcătuiesc sistemul comun de TVA la nivel european sunt obligatorii și direct aplicabile pentru autoritățile naționale, de cele mai multe ori se observă că autoritățile fiscale au instituit în practică o răspundere obiectivă a operatorului economic pentru comportamentul fiscal inadecvat al furnizorului de bunuri și servicii din amonte sau al partenerului economic din aval, contrar jurisprudenței europene. A apreciat că această situație se regăsește perfect în speța de față unde inculpatului și societăților sale îi este imputat faptul omisiv de plată a TVA-ului, de către partenerul din amonte, respectiv societățile martorului I..

A considerat că în prezenta cauza actul de sesizare a instanței conține o dublă eroare din punctul de vedere al normelor de drept material, substanțial, anume o încălcare a principiului caracterului personal al răspunderii penale și o extindere a prevederilor unei norme penale de incriminare, prin completarea cauzelor ce antrenează răspunderea penală cu situații deduse pe cale de interpretare, prin lărgirea înțelesului unor noțiuni definite în chiar corpul legii speciale (art. 2 litera "f" din Legea 241/2005) pe calea unor deducții și interpretări ale organului de instrucție penală, care, oricât de pertinente ar fi nu pot fi acceptate, căci invită la o adăugare la lege, la o încălcare a principiului nullum crimen sine lege.

În final, inculpatul a solicitat desființarea hotărârii apelate și trimiterea cauzei în rejudecare, iar, în subsidiar achitarea.

Prin decizia penală nr. 231/A din data de 03 martie 2022 a Curții de Apel Timișoara, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2020, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad și de inculpatul A.;

împotriva sentinței penale nr. 421 din 16 decembrie 2021 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2020.

S-a desființat sentința penală atacată și rejudecând cauza:

- din infracțiunea de "evaziune fiscală în modalitatea înregistrării în contabilitate a unor operațiuni fictive" în variantă agravantă în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) raportat la art. 9 alin. (2) din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (acte materiale săvârșite în calitate de administrator al S.C. B. SRL);

- și din infracțiunea de "evaziune fiscală în modalitatea înregistrării în contabilitate a unor operațiuni fictive" în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (acte materiale săvârșite în calitate de administrator al S.C. C. SRL);

în infracțiunea de "evaziune fiscală în modalitatea înregistrării în contabilitate a unor operațiuni fictive" în variantă agravantă în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) raportat la art. 9 alin. (2) din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen. (acte materiale săvârșite în calitate de administrator al S.C. B. S.R.L. și administrator al S.C. C. SRL); în care se reunesc toate actele materiale reținute de prima instanță sub aspectul săvârșirii celor două infracțiuni de evaziune fiscală anterior menționate.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012, art. 9 alin. (1) din Legea 241/2005, art. 53 alin. (1) pct. 2 lit. a), art. 65 din C. pen. din 1969 s-a interzis inculpatului A., pe o perioadă de 3 (trei) ani, ca pedeapsă complementară drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. "a" teza a II-a, "b" din C. pen. din 1969.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012, art. 9 alin. (1) din Legea 241/2005, art. 71 alin. (1) din C. pen. din 1969 s-a interzis inculpatului A., ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1), lit. "a" teza a II-a, "b" din C. pen. din 1969.

În baza art. 12 din Legea nr. 241/2005 a constatat decăzut inculpatul din dreptul de a fi fondator, administrator, director, sau reprezentant legal al unei soci