ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra recursului în casație formulat de inculpatul A., în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

A. Prin sentința penală nr. 225 din data de 05.12.2019 pronunțată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc:

Inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată, prevăzute de art. 297 alin. (1) raportat la art. 308 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzută art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme.

Inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prevăzute de art. 47 raportat la art. 342 alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme.

Inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la uz de armă fără drept, prevăzute de art. 47 raportat art. 343 alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme.

Inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie sub forma complicității la nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prevăzute de art. 52 alin. (3) din C. pen., raportat la art. 48 alin. (1) și art. 342 alin. (1) din C. pen.

Inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie sub forma complicității la uz de armă fără drept, prevăzute de art. 52 alin. (3) raportat la art. 48 alin. (1) și art. 343 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen., s-a constatat că infracțiunile au fost săvârșite în concurs.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare la care s-a adăugat sporul de o treime din pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare (anume 16 luni), rezultând pedeapsa de 2 (doi) ani și 10 (zece) luni închisoare.

În raport cu art. 45 alin. (3) lit. a) și (5) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii exercitării, pe o durată de 2 ani a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme. A fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie rezultantă, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, a interzicerii exercitării, cu titlu de pedeapsă accesorie, a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme.

În baza art. 91, art. 92 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de 4 ani, conform dispozițiilor art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., inculpatul a fost obligat ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Suceava la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., s-a impus inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei municipiului Suceava sau Primăriei Ipotești, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului A. cu privire la dispozițiile art. 96 din C. pen. referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului A., că în cazul în care nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse prin prezenta hotărâre, instanța va revoca suspendarea și va dispune executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpații B., A., în vederea introducerii profilului genetic în Sistemului Național de Date Genetice Judiciare.

În temeiul art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, s-a dispus informarea inculpaților B. A. că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.

În baza art. 112 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a dispus confiscarea specială a următoarelor obiecte care au fost folosite la săvârșirea infracțiunilor:

- armă de vânătoare cu glonț, marca x, cu seria: x, având montată o lunetă marca "x"

- arma de vânătoare cu țevi lise marca x, cu seria: x, cal. x;

- pistol de apărare și pază, cu glonț, marca x, seria: x, cal. x;

- arma de vânătoare cu țevi lise marca x, cu seria: x, cal. x;

- pistol de apărare și pază, cu glonț, marca x, seria: x, cal. x;

- 1 cartuș cu glonț cal. 8 x 57, cu capsa nepercutată, precum și două tuburi cartuș cal. 8 x 57, percutate, provenite din tragerea experimentală efectuată cu ocazia constatării criminalistice;

- 8 cartușe cu glonț cal. 7,62 mm, cu capsele nepercutate și două tuburi cartuș, cal. 7,62 mm, cu capsele percutate, provenite din tragerea experimentală efectuată cu ocazia constatării criminalistice;

- 21 cartușe de vânătoare cal. 16, cu capsele nepercutate, și două tuburi cartuș, cal. 16, cu capsele percutate, provenite din tragerea experimentală efectuată cu ocazia constatării criminalistice.

Armele și munițiile mai sus descrise se află la Camera de Corpuri Delicte a I.P.J. Suceava, fiind depuse cu dovezile: seria x, nr. x din data de 04.05.2015 și seria x, nr. x din data de 04.11.2015.

S-a luat act că persoana vătămată D. și E. nu s-a constituit parte civilă.

B. Prin decizia penală nr. 1118 din data de 7 decembrie 2020, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori a dispus:

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 225 din 05.12.2019 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc.

A desființat în parte sentința apelată și, în rejudecare:

A descontopit pedepsele principale, complementare și accesorii aplicate inculpatului A. și le-a repus în individualitatea lor.

A condamnat pe inculpatul A. pentru instigare la săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prevăzute de art. 47 raportat la art. 342 alin. (1) din C. pen., cu reținerea art. 35 alin. (1) din C. pen. (așa cum a fost schimbată încadrarea juridică prin încheierea din data de 26 octombrie 2020, din infracțiunile de instigare la nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prevăzute de art. 47 raportat la art. 342 alin. (1) din C. pen. și participație improprie sub forma complicității la nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prevăzute de art. 52 alin. (3) raportat la art. 48 alin. (1) și art. 342 alin. (1) din C. pen.), la pedeapsa de 1 an închisoare.

În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme.

A condamnat pe inculpatul A. pentru instigare la săvârșirea infracțiunii de uz de armă fără drept prevăzute de art. 47 raportat la art. 343 alin. (1) din C. pen., cu reținerea 35 alin. (1) din C. pen. (așa cum a fost schimbată încadrarea juridică prin încheierea din data de 26 octombrie 2020, din infracțiunile de instigare la uz de armă fără drept, prevăzute de art. 47 raportat la art. 343 alin. (1) din C. pen. și participație improprie sub forma complicității la uz de armă fără drept, prevăzute de art. 52 alin. (3) raportat la art. 48 alin. (1) și art. 343 alin. (1) din C. pen.), la pedeapsa de 1 an închisoare.

În temeiul art. 38 alin. (1) din C. pen., a constatat că infracțiunile au fost săvârșite în concurs.

În conformitate cu art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare la care a adăugat sporul de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv 8 luni închisoare, rezultând pedeapsa de 2 (doi) ani și 2 (două) luni închisoare.

În temeiul cu art. 45 alin. (3) lit. a) și (5) din C. pen., a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii exercitării, pe o durată de 2 ani, a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme.

A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie rezultantă, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, a interzicerii exercitării, cu titlu de pedeapsă accesorie, a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate care nu sunt în contradicție cu decizia.

Împotriva deciziei instanței de apel a formulat recurs în casație inculpatul A.

Inculpatul A. a înțeles să indice cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.:

"inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", solicitând admiterea recursului în casație și achitarea sa.

În susținerea cererii de recurs în casație, inculpatul a menționat că faptele reținute în sarcina sa nu întrunesc condițiile de tipicitate prevăzute în normele de incriminare din conținutul art. 297, art. 342 și art. 343 din C. pen., neexistând o concordanță deplină între acțiunea pretins ilicită și configurarea legală a acestor infracțiuni.

A precizat că, instanța de recurs trebuie să stabilească și să identifice obligația de serviciu care a fost încălcată, implicit, dispoziția legală care prevede conduita corespunzătoare ce trebuia urmată în raport de care comportamentul ce a fost considerat a fi o îndeplinire defectuoasa a îndatoririlor de serviciu.

A considerat că un caracter defectuos al îndeplinirii atribuțiilor de serviciu nu poate fi stabilit în afara unei prescripții normative, clare, previzibile, neechivoce, iar imputarea unor nereguli în absența unei dispoziții legale neputând constitui temei al răspunderii penale, fiind consecința unei aprecieri arbitrare.

În acest sens, a invocat deciziile nr. 392/6 iunie 2017 și nr. 405/15 iunie 2016 pronunțate de Curtea Constituțională.

De asemenea, inculpatul a făcut referire la două declarații de martori din analiza cărora a considerat că se desprind următoarele aspecte în ceea ce privește modul de lucru la dotarea cu armament a personalului angajat: dotarea se făcea după obținerea avizului de port armă emis de IPJ, pe bază de proces-verbal și cu obligativitatea instructajului prevăzut de lege; ordinele de serviciu se emiteau ulterior, după ce armele erau deja predate angajaților pe bază de proces-verbal; ordinele de serviciu se emiteau, la cererea directorului de cluburi ori a paznicului de vânătoare, de către conducătorul AJVPS sau de către martorul F., pe baza împuternicirii date de acesta; dotarea cu armament a personalului angajat avea la bază avizul de port armă emis pentru acesta de către IPJ Suceava, ordinele de serviciu care erau emise, practic, ulterior - având un caracter formal, cu rol de evidență a armamentului deținut de AJVPS.

A considerat că fapta de a nu emite ordinele de serviciu sus menționate nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute în norma de incriminare din art. 297 din C. pen. întrucât aceste înscrisuri, neconferind, vreun drept de port armă inculpatului B. (acest drept fiind dat nominal celui în cauză prin avizul IPJ Suceava din data de 17 decembrie 2012), nu a cauzat nici o pagubă ori vreo vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice.

Pe de altă parte, a apreciat că, nu lipsa ordinului de serviciu, ci cel mult dotarea cu arme fără drept a celui în cauză ar putea fi pusă în discuție, dotare care însă, avea loc în fapt, pe bază de proces-verbal, anterior emiterii ordinului respectiv. În cazul de față, dotarea s-a făcut pe bază de proces-verbal de către G. față de care s-a dispus clasarea sub aspectul săvârșirii vreunei infracțiuni, cu motivarea că nicio astfel de faptă nu ar întruni elementele de tipicitate ale vreunei infracțiuni.

A apreciat că între fapta de a nu emite ordinele de serviciu sus menționate și producerea vreunei vătămări instituției la care lucra nu există nici un raport de cauzalitate, mai mult, AJVTS Suceava nu i s-a produs nici o vătămare în sensul art. 297 din C. pen.

Raportat la situația de fapt reținută atât de instanța de fond, cât și de cea de apel, a considerat că în cauză nu rezultă încălcarea dispozițiilor cuprinse în art. 69 și 70 din Legea nr. 295/2004, trimiterea la acestea în cuprinsul deciziei atacate având loc formal, numai pentru a justifica respectarea deciziei CCR nr. 405/2016.

S-a apreciat că dotarea cu armament a inculpatului B., la datele de 23.06.2014, 27.10.2014 și 15.10.2014 a avut loc pe baza convingerii că acestuia nu i s-a anulat avizul de port armă de serviciu, dispoziția nr. x a IPJ Suceava dispunând în realitate asupra unui drept pe care acesta nu îl avea (autorizație de deținere armament) drept aparținând, legal, AJVPS Suceava.

De asemenea, a considerat că infracțiunea de abuz în serviciu nu putea fi reținută și datorită "caracterului subsidiar" al acesteia în raport cu art. 342 și art. 343 din C. pen.

Inculpatul A. a mai arătat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la nerespectarea regimului armelor și munițiilor prevăzute de art. 342 alin. (1) din C. pen., neemiterea ordinelor de serviciu pentru inculpatul B. ori emiterea nelegală a acestora neputând constitui latura obiectivă a infracțiunii, fiind acte materiale ale infracțiunii de abuz în serviciu, deja reținută în sarcina sa.

S-a arătat că dreptul de deținere și port armă în sensul normei de incriminare prevăzută în acest articol fiind conferit nu prin actul angajatorului, ci prin avizul de port armă de serviciu, dat nominal angajatului de către organele de poliție competente, această condiție a fost îndeplinită în speță prin emiterea avizului nr. x din 17.12.2012 pe numele lui B.

Pentru aceleași considerente s-a apreciat că nu sunt îndeplinite în cauză nici condițiile de tipicitate prevăzute în norma de incriminare din cuprinsul art. 343 din C. pen.

Armele respective au fost folosite de B., în cadrul exercitării atribuțiilor de serviciu, pe baza autorizațiilor de vânătoare emise al căror caracter legal nu a fost contestat de organele judiciare. Uzul de armă nu avea legătură cu fapta de emitere a ordinelor de serviciu despre care se face vorbire în actul de sesizare, ci era circumscris activității normale de serviciu desfășurată de inculpatul B., scopul pentru care a fost utilizat armamentul din dotare fiind unul legal și autorizat în condițiile legii.

A considerat că faptele ce se pretind că fac obiectul infracțiunilor prevăzute de art. 342 și art. 343 din C. pen. nu sunt prevăzute de legea penală reprezentând în realitate contravenția reglementată de art. 129 pct. 3 din Legea nr. 295/2004.

C. Recursul în casație:

1) A fost depus raportul de către magistratul asistent care a arătat că cererea de recurs în casație îndeplinește în mod cumulativ cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) și d) C. proc. pen., iar aspectele invocate se circumscriu cazului de casare invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

2) Prin încheierea din data de 20 octombrie 2021, Înalta Curte a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1118 din 07 decembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a trimis cauza în vederea judecării recursului în casație la completul C3, în compunere de 3 judecători și a fixat termen de judecată, la data de 15 decembrie 2021.

Înalta Curte a apreciat că aspectele invocate în cererea de recurs în casație referitoare la evaluarea elementelor de tipicitate a infracțiunii de abuz în serviciu prin prisma deciziilor nr. 405/2016 și nr. 392/6 iunie 2017 ale Curții Constituționale se circumscriu cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. și pot fi valorificate prin prisma acestui caz de casare.

De asemenea, a reținut că aspectele referitoare la faptul că infracțiunile prevăzute de art. 342 și art. 343 din C. pen., nu sunt prevăzute de legea penală reprezentând în realitate contravenția prevăzută de art. 129 pct. 3 din Legea nr. 295/2004, pot fi analizate prin prisma cazului de casare invocat.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A. în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată următoarele:

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte reține că "infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o. Infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale" (art. 15 din C. pen.).

Soluția reglementată de art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. în vigoare intervine atunci când "fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege".

Așadar, față de soluția reglementată prin dispozițiile art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" conținută în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - care reglementează unul din cazurile de casare, vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care lipsesc elementele constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la vinovăția prevăzută de lege (ICCJ, SP, încheierea nr. 366/RC din data de 08 octombrie 2019).

În egală măsură, instanța supremă a reținut, în jurisprudența sa, faptul că, raportat la modul de legiferare a celor două teze ale art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (lipsa prevederii în legea penală și lipsa vinovăției) și la dispozițiile art. 15 alin. (1) din C. pen., doar lipsa prevederii în legea penală, se subsumează situațiilor în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii din punct de vedere obiectiv, a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură penală. Ca atare, dispozițiile ce reglementează acest caz de recurs în casație corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., conferind Înaltei Curți posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casație criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală și cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii, cu excepția celor ce vizează vinovăția, deci doar din perspectiva tipicității obiective a infracțiunii (ICCJ, SP, încheierea nr. 100/RC din 12 martie 2020).

Evoluția jurisprudenței în materia recursului în casație întemeiat pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. a condus la analiza, în cadrul acestui text, și a vinovăției, respectiv a laturii subiective cu toate cerințele prevăzute de lege. Ca urmare, acest caz de casare se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv al infracțiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune (ICCJ, SP, încheierea nr. 29/RC din 28 ianuarie 2020, ICCJ, SP, încheierea nr. 186/RC din 23 iunie 2020).

Analiza în această cale extraordinară de atac este cantonată exclusiv asupra problemelor de drept. Cazul de casare invocat nu permite o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator, a încadrării juridice sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală. Verificarea hotărârii se realizează exclusiv în drept, statuările în fapt, ale instanței a cărei hotărâre a fost atacată, neputând fi cenzurate. Cazul de casare vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între conduita imputată (fapta săvârșită) și configurarea legală a infracțiunii, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate, obiectivă ori subiectivă, prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau numai a unor elemente ale conținutului constitutiv).

Aplicând aceste considerații teoretice și jurisprudențiale în cauza de față, Înalta Curte reține că aspectele invocate de inculpat nu sunt întemeiate.

Inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 297 alin. (1) raportat la art. 308 alin. (1) din C. pen., art. 47 raportat la art. 342 alin. (1) din C. pen., art. 47 raportat art. 343 alin. (1) din C. pen., art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 48 alin. (1) și art. 342 alin. (1) din C. pen. și art. 52 alin. (3) raportat la art. 48 alin. (1) și art. 343 alin. (1) din C. pen.

I. Infracțiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) raportat la art. 308 alin. (1) din C. pen.

a) Situația de fapt

În ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu, Înalta Curte constată că prin decizia recurată s-a reținut, în acord cu prima instanță, ca situație de fapt: în calitate de director al AJVPS Suceava, inculpatul A., în baza aceleiași rezoluții infracționale, cu rea credință, în intervalul 17.12.2012 - 09.01.2015, a dat în mod repetat, la momente determinate, dispoziții ilegale de înarmare a inculpatului B., în calitate de paznic de vânătoare și angajat al AJVPS Suceava, fără a emite acestuia din urmă documentele legale (ordine de serviciu individuale pentru fiecare armă în parte ce trebuiau avizate de IPJ Suceava) care să îi confere drept de deținere, port și folosire, iar la 23.06.2014, pe fondul ignorării cu știință a normelor legale incidente, a dispus reînarmarea sus-numitului deși dreptul său fusese anulat, în mod legal, prin aplicarea unei sancțiuni contravenționale, de către organele competente din cadrul SAESP IPJ Suceava, iar decizia fusese comunicată către AJVPS Suceava.

b) Norma de incriminare

Potrivit art. 297 alin. (1) din C. pen., fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.

De asemenea, potrivit art. 308 alin. (1) din C. pen., dispozițiile art. 289 - 292, 295, 297 - 300 și art. 304 privitoare la funcționarii publici se aplică în mod corespunzător și faptelor săvârșite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice.

c) Evaluarea instanței de recurs

Înalta Curte constată că norma de incriminare pentru care s-a dispus condamnarea se suprapune peste situația de fapt reținută în sarcina inculpatului A.

Sub un prim aspect, cum s-a arătat deja, se reține că modalitatea de interpretare a probatoriului nu poate face obiectul evaluării în prezenta cale de atac, astfel încât susținerile inculpatului cu privire la conținutul informațional al declarațiilor de martori nu pot fi reanalizate și evaluate în prezenta cale de atac.

În ceea ce privește cadrul normativ incident în cauză, Înalta Curte reține că, potrivit art. 69 alin. (4) din Legea nr. 295/2004, dotarea cu arme a personalului specializat se face în baza ordinelor de serviciu individuale, emise de conducătorul persoanei juridice prevăzute la alin. (1) sau, după caz, al unității subordonate sau aflate în coordonarea acesteia, în care se menționează datele de identificare ale armei, datele de identificare ale deținătorului, sarcinile în executarea cărora deținătorul poate purta și folosi armele, locurile în care deținătorul poate purta și folosi armele, precum și condițiile în care acesta poate face uz de armă.

Potrivit art. 70 alin. (1) - (3) și (7) din aceeași lege: (1) pot fi dotate, în condițiile prevăzute la art. 69 alin. (4), cu arme letale sau neletale supuse autorizării persoanele care: a) au împlinit 18 ani; b) sunt angajate, în baza unui contract individual de muncă, la persoana juridică sau unitățile prevăzute la art. 69 alin. (1); c) îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. c) - f), h) și i); d) urmează un instructaj, desfășurat de angajator, cu privire la scopul pentru care sunt dotate cu arme, precum și la condițiile în care trebuie purtată și folosită arma, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 31 alin. (3), art. 32, art. 35 - 37, art. 64 alin. (1), art. 65 și alin. (61), după caz, la sfârșitul căruia semnează un angajament, prin care se obligă să poarte și să folosească armele, componentele esențiale și muniția din dotare numai în scopurile și condițiile stabilite în instructaj; (2) Modelul ordinului de serviciu și conținutul instructajului prevăzut la alin. (1) lit. d) se stabilesc de angajator și se avizează de către structurile de ordine publică din cadrul autorităților prevăzute la art. 68; (3) Tipul de arme și cantitatea de muniție înscrise în ordinul de serviciu se stabilesc de către autoritățile prevăzute la art. 68; (7) În vederea dotării cu arme, angajatorul solicită pentru fiecare persoană în parte avizul autorităților prevăzute la art. 68, prin care se atestă îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1) lit. c).

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 295/2004, autorizația de procurare a armelor letale se acordă persoanelor prevăzute la art. 13 alin. (2) - (5), dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții:

c) nu au fost condamnate, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu executare, pentru infracțiuni comise cu intenție; d) nu sunt inculpate în cauze penale pentru fapte săvârșite cu intenție; e) sunt apte din punct de vedere psihologic și medical pentru a deține și folosi arme, componente esențiale și muniții; f) nu prezintă pericol pentru ordinea publică, siguranța națională, viața și integritatea corporală a persoanelor; h) nu le-a fost anulat în ultimii 2 ani dreptul de procurare, deținere sau, după caz, port și folosire a armelor letale ori a armelor neletale supuse autorizării, cu excepția situațiilor în care măsura anulării s-a dispus ca urmare a pierderii calității prevăzute la art. 13 alin. (2) - (5); i) nu au pierdut sau nu le-au fost sustrase în ultimii 5 ani arme letale sau arme neletale supuse autorizării, din motive imputabile lor, procurate în condițiile prezentei legi.

Totodată, potrivit art. 46 alin. (4), exercitarea căilor de atac prevăzute de lege împotriva măsurii suspendării sau anulării dreptului de port și folosire a armelor letale de către persoana care se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 44 alin. (1) și art. 45 alin. (1) nu suspendă obligația persoanei de a depune armele la un armurier autorizat.

În egală măsură, art. 2 pct. VI pct. 4 din Legea nr. 295/2004 definește ordinul de serviciu - documentul eliberat de persoana juridică autorizată să dețină și să folosească arme, prin care se acordă persoanei angajate pe bază de contract de muncă, precum și studenților de la instituțiile de învățământ superior cu profil cinegetic dreptul de a purta și folosi arma și muniția corespunzătoare, înscrise în acest document, în timpul și pentru executarea sarcinilor de serviciu;

Înalta Curte constată că atât instanța de fond, cât și cea de apel au reținut încălcarea dispozițiilor din legislația primară, fiind respectate exigențele impuse de instanța de contencios constituțional prin Deciziile nr. 405/2016 și nr. 392/2017.

Instanța de fond a reținut că formalitatea prealabilă pentru ca o persoană angajată pe bază de contract de muncă să poată fi dotată cu armă de serviciu este obținerea de la autoritatea competentă a avizului de port armă, această formalitate prealabilă dându-i dreptul angajatorului să doteze persoana angajată cu arme și muniții de serviciu, iar documentul în baza căruia personalul angajat are dreptul să poarte și să folosească armament și muniție de serviciu este ordinul de serviciu (...) deși inculpatul A., în calitate de director al AJVPS Suceava, avea obligația legală de a emite ordinele de serviciu individuale pentru armele cu care a fost dotat inculpatul B., și de a prezenta aceste ordine spre vizare organelor de poliție competente, cu rea credință, prin omisiune nu și-a îndeplinit această obligație.

De asemenea, s-a mai reținut de prima instanță că după ce inculpatul B. a săvârșit, la data de 21.06.2013, abaterea contravențională descrisă mai sus, pentru care i s-a aplicat acestuia o sancțiune contravențională cu "avertisment", în conformitate cu dispozițiile art. 129 pct. 15 și 130 alin. (1) lit. e) din Legea 295/2004, în baza procesului-verbal de constatare a contravenției nr. x din data de 26.06.2013, cât și măsura anulării dreptului de deținere, port și folosire a armelor, prin Dispoziția x/26.06.2013 a I.P.J. Suceava, măsură ce a fost comunicată în scris atât inculpatului, cât și angajatorului (A.J.V.P.S. Suceava), inculpatul A. a emis, în calitate de director al AJVPS Suceava, decizia nr. 489, prin care a dispus redotarea cu armament a inculpatului H., fără a exista o hotărâre judecătorească (nici măcar în primă instanță) cu privire la măsura anulării dreptului de port și folosire a armelor dispusă față de inculpatul H. și fără a emite ordinele de serviciu pentru armele cu care acesta urma să fie dotat.

(...) Toate aceste acte materiale, atât omisive, cât și comisive, ce au dus la punerea la dispoziția inculpatului B., în mod repetat în intervalul 17.12.2012 - 9.01.2015, de arme și muniții letale, fără a emite acestuia documentele legale - ordine de serviciu individuale care să îi confere drept de deținere, port și folosire, și ulterior, de la data de 23.06.2014, prin încălcarea cu rea credință a dispozițiilor imperative ale art. 46 alin. (4) din Legea 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată, prevăzute de art. 35 alin. (1) din noul Code penal raportat la art. 308 alin. (1) din C. pen. și art. 297 alin. (1) din C. pen.

De altfel și instanța de apel a reținut în considerentele deciziei că: inculpatul a încălcat obligațiile cuprinse în legislația primară, descrise mai sus, respectiv cele prevăzute la art. 69 alin. (4) și art. 70 alin. (1) - (3) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor ce reglementează condițiile procurării, deținerii, păstrării și dotării personalului propriu, cu arme și muniție, exercitând în mod necorespunzător atribuțiile de serviciu potrivit fisei postului și cele din statutul AJVPS, fiind îndeplinite elementele de tipicitate ale infracțiunii de abuz în serviciu, cu consecința vătămării intereselor legitime ale AJVPS cu privire la regimul armelor și munițiilor.

Din descrierea situației de fapt reținută cu titlu definitiv și din aspectele inserate expressis verbis de instanțele de apel și fond, rezultă încălcarea atribuțiilor de serviciu prevăzute de legislația primară, în sarcina inculpatului A. ori îndeplinirea defectuoasă a acestora, în sensul normei de incriminare, astfel cum a fost reconfigurată prin decizia nr. 392/2017 a Curții Constituționale.

Instanța de recurs reține, în limitele invocate de instanțele anterioare, că numitul B., în baza dispozițiilor art. 129 pct. 15 și 130 alin. (1) lit. e) din Legea 295/2004, a fost sancționat contravențional cu avertisment, stabilindu-se, prin Dispoziția nr. x/26.06.2013 a I.P.J. Suceava, anularea dreptului de deținere, port și folosire a armelor, măsură ce a fost comunicată în scris acestuia și angajatorului (A.J.V.P.S. Suceava). Cunoscând aceste aspecte, inculpatul A. a emis, în calitate de director al AJVPS Suceava, decizia prin care a dispus redotarea cu armament a inculpatului B., fără a exista o hotărâre judecătorească cu privire la măsura anulării dreptului de port și folosire a armelor și fără a emite ordinele de serviciu pentru armele cu care acesta urma să fie dotat.

Ca urmare, Înalta Curte constată că în mod riguros s-a reținut și încălcarea, de către inculpatul A., a dispozițiilor art. 69 alin. (4) și art. 70 alin. (1) - (3) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor, prin emiterea Deciziei nr. 489/23.06.2014 prin care a dispus redotarea cu armament a inculpatului B., deși avea cunoștință de situația juridică a acestuia și de măsura dispusă prin Dispoziția nr. 17487/26.06.2013 emisă de IPJ Suceava, care a fost comunicată AJVPS.

Faptul că inculpatul A. a contestat ulterior măsura administrativă de anulare a dreptului de deținere, port și folosire a armelor, luată față de numitul I. prin Dispoziția x/26.06.2013 a I.P.J. Suceava, nu înlătură răspunderea sa pentru încălcarea dispozițiilor legale și a prevederilor art. 46 alin. (4) din Legea nr. 295/2004 care reglementează faptul că pe perioada exercitării căilor de atac, măsura nu este suspensivă de executare.

Apărarea conform căreia dotarea cu armament a inculpatului B., a avut loc pe baza convingerii că acestuia nu i s-a anulat avizul de port armă de serviciu, este infirmată de faptul că dispoziția nr. x/26.06.2013, emisă de IPJ Suceava, a fost comunicată AJVPS, aceasta fiind intitulată "Dispoziție de anulare a dreptului de deținere, de port și folosire a armelor", în cuprinsul acesteia menționându-se expres că numitului B. i s-a aplicat sancțiunea complementară de anulare a dreptului de deținere, de port și folosire a armelor, conform art. 130 alin. (2) din Legea nr. 295/2004, aspecte de care inculpatul A. avea cunoștință.

Referitor la susținerea conform căreia AJVTS Suceava nu i s-a produs nici o vătămare, se constată că instanța de fond a reținut că s-a produs o vătămare a drepturilor și intereselor legitime ale statului cu privire la legalitatea și siguranța din domeniul deținerii armelor de foc letale, cât și ale AJVPS.

Înalta Curte constată că nu se poate susține un caracter subsidiar al infracțiunii de abuz în serviciu față de infracțiunile instigare la nerespectarea regimului armelor și munițiilor și instigare la uz de armă fără drept, acestea fiind infracțiuni distincte săvârșite, în pluralitate infracțională, având obiecte juridice distincte și participație penală distinctă. În plus, evaluarea caracterizării în drept a faptelor în scopul schimbării încadrării juridice excede obiectului judecății în cadrul recursului în casație.

Conchizând cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu, Înalta Curte constată că dispozițiile legale reținute în sarcina inculpatului, ce au condus la antrenarea răspunderii penale nu au fost formal invocate. În mod corect s-a reținut, de către instanțele de fond și de apel, încălcarea prevederilor art. 46, art. 69 alin. (4) și art. 70 alin. (1) - (3) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor, astfel că există o corespondență între baza factuală și elementele de tipicitate ale infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzute de 297 din C. pen., pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului A..

II. Instigare la infracțiunea la nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prevăzută de art. 47 raportat la art. 342 alin. (1) din C. pen. și participație improprie, sub forma complicității, la aceeași infracțiune, prevăzută de art. 52 alin. (3) raportat la art. 48 alin. (1) și art. 342 alin. (1) din C. pen.

a) Situația de fapt

S-a reținut, ca situație de fapt, aceea că recurentul l-a determinat în mod expres, cu rea credință, în intervalul 17.12.2012 - 21.06.2013, pe numitul B., inclusiv în baza relațiilor de subordonare specifice raporturilor de muncă, să primească și să dețină asupra sa mai multe arme de foc letale și muniție aferentă în mod ilegal, deși nu efectuase formalitățile la care legea îl obliga (instigare la nerespectarea regimului armelor și munițiilor), precum și faptul că l-a determinat în mod direct, cu rea credință, pe numitul J., angajat al AJVPS Suceava și responsabil (magazioner-gestionar) cu armamentul instituției, care nu avea cunoștință de situația juridică a inculpatului, să săvârșească, fără vinovăție, infracțiunea de complicitate la nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prin punerea la dispoziția inculpatului și remiterea efectivă către acesta în intervalul 23.06.2014 - 05.12.2014 a mai multor arme de foc letale și a muniției aferente de diferite calibre, pentru care inculpatul nu avea dreptul legal de deținere (participație improprie sub forma complicității la nerespectarea regimului armelor și munițiilor).

b) Norma de incriminare

Potrivit art. 342 alin. (1) C. pen., deținerea, portul, confecționarea, precum și orice operațiune privind circulația armelor letale, a munițiilor, mecanismelor sau dispozitivelor acestora sau funcționarea atelierelor de reparare a armelor letale, fără drept, se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.

De asemenea, potrivit art. 52 alin. (3) din C. pen., determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenție, la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, de către o persoană care comite acea faptă fără vinovăție, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune.

Totodată, potrivit art. 48 alin. (1) din C. pen., complice este persoana care, cu intenție, înlesnește sau ajută în orice mod la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.

În ceea ce privește noțiunile de "arme și muniții letale", potrivit art. 2 pct. II.2 din Legea nr. 295/2004, acestea sunt definite ca fiind acelea prin a căror utilizare se poate cauza moartea ori rănirea gravă a persoanelor și care sunt enumerate în categoria B din anexă.

c) Evaluarea instanței de recurs

Înalta Curte constată că există o corespondență între baza factuală și elementele de tipicitate ale infracțiunilor prevăzute de art. 47 raportat la art. 342 alin. (1) din C. pen. și art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 48 alin. (1) și art. 342 alin. (1) din C. pen., pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului A..

În sarcina participantului B. s-a reținut deținerea și portul armelor letale și a munițiilor, fără drept, iar pentru existența elementului material al infracțiunii prevăzute de art. 342 alin. (1) din C. pen. este suficient să se constate comiterea unei singure acțiuni dintre cele anterior menționate.

Inculpatul a susținut lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii apreciind că nu se punea problema lipsei ordinului de serviciu și dotarea fără drept a inculpatului B., care s-ar fi realizat în baza procesului-verbal anterior emiterii ordinului de serviciu.

Înalta Curte constată că în mod riguros instanțele anterioare au reținut îndeplinirea condițiilor angajării răspunderii penale a inculpatului A. sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 342 alin. (1) din C. pen.

Astfel, inculpatul A., fără a efectua formalitățile impuse de lege, l-a determinat pe inculpatul B., inclusiv în baza relațiilor de subordonare din cadrul raporturilor de muncă, să primească și să dețină asupra sa mai multe arme de foc letale și muniție aferentă în mod ilegal.

În ceea ce privește instigarea la infracțiunea de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, sunt corect explicitate elementele utile demersului. Astfel, instanța de fond a reținut: că după ce inculpatul B. a fost angajat ca paznic de vânătoare la AJVPS Suceava, la 13.09.2012 și după ce IPJ Suceava a emis avizul de port-armă nr. 126.446 din 17 decembrie 2012, în urma demersurilor efectuate și în baza dispozițiilor directe ale inculpatului A., inculpatul B. a primit de la numitul G., la data respectivă angajat al AJVPS Suceava, director tehnic la K. și L., arme de serviciu letale, consemnate în procesul-verbal înregistrat cu nr. x/17.12.2012 la K. și L.

A rezultat că, deși inculpatul A., în calitate de director al AJVPS Suceava, este unicul decident în cadrul acestei asociații în ceea ce privește dotarea personalului angajat cu arme și muniții de serviciu și deși avea obligația legală de a emite ordinele de serviciu individuale (documente care conferă titularului dreptul de port și folosire a armelor) pentru aceste arme cu care a fost dotat inculpatul, și de a prezenta aceste ordine spre vizare organelor de poliție competente, cu rea credință, prin omisiune, nu și-a îndeplinit această obligație, instigându-l astfel în mod direct pe inculpat să săvârșească infracțiunea de nerespectarea regimului armelor și munițiilor prev. de art. 342 alin. (1) C. pen., constând în deținerea și portul fără drept al armelor și munițiilor de serviciu, întrucât inculpatul a deținut și purtat fără drept cele trei arme enumerate mai sus, în intervalul 17.12.2012 - 21.06.2013.

De asemenea, instanța de apel a reținut că este indubitabil că inculpatul B. a fost angajat de către inculpatul A., la data de 13.09.2012, în calitate de paznic de vânătoare la AJVPS Suceava, iar la solicitarea angajatorului, reprezentată de inculpatul A., IPJ Suceava, serviciul de resort, a emis avizul de port armă de serviciu nr. x/17.12.2012, conform Legii 295/2004. Pentru a fi dotat cu arma de serviciu, inculpatului B., trebuia să i se emită de către conducătorul AJVPS Suceava, în speță inculpatul A., și un ordin de serviciu individual, iar potrivit art. 70 alin. (3) din Legea 295/2004, tipul de arme și cantitatea de muniție înscrise în ordinul de serviciu se stabileau de către autoritățile prevăzute la art. 68, respectiv IPJ Suceava.

Totodată, potrivit art. 71 din Hotărârea nr. 130/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor (în vigoare la data faptelor), puteau fi dotate cu arme și muniții letale sau, după caz, neletale numai persoanele care îndeplineau condițiile prevăzute la art. 69 alin. (1), respectiv la art. 70 alin. (1) din Lege, după obținerea avizului prealabil acordat, pentru fiecare persoană, de formațiunile de ordine publică competente teritorial, precum și după avizarea instructajului care urma să fie desfășurat de angajator, cu privire la scopul pentru care persoanele în cauză erau dotate cu arme, precum și la condițiile în care trebuia purtată și folosită arma.

În aceeași lege, la pct. VI.4 denumi

§ Cauze similare