ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 255/2022

Ședința publică din data de 19 aprilie 2022

Deliberând asupra contestației formulate de persoana solicitată A., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 66/F din data de 07.04.2022, Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 109 alin. (1) și art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare din data de 13.10.2021, emis de Parchetul Districtual din Nord din Estonia, în dosarul nr. x/1906, față de persoana solicitată A., cetățean azer, și, în consecință, a dispus arestarea acesteia, în vederea predării, pe o perioadă de 30 zile, respectiv 07.04.2022- 06.05.2022, inclusiv.

În temeiul art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, a dispus emiterea, de îndată, a mandatului de arestare în vederea predării și a dispus predarea persoanei solicitate A. către autoritățile judiciare estoniene, cu respectarea regulii specialității.

A constatat că persoana solicitată a fost reținută și arestată provizoriu, în vederea predării, în procedura semnalării, începând cu data de 25.03.2022 la zi.

Onorariul interpretului de limbă turcă, onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru persoana solicitată, precum și cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel București a reținut că la data de 25.03.2022, pe rolul acestei instanțe de judecată a fost înregistrată, în procedura semnalării de către Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, sesizarea privind punerea în executare a mandatului european de arestare din data de 13.10.2021, emis de Procuratura Raionului de Nord din Estonia, în dosarul nr. x/1906, și de predare a persoanei solicitate A. către autoritățile judiciare estoniene.

S-a notat că a fost atașată lucrarea nr. 866/II-5/2022 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, conținând actele și măsurile în procedura semnalării, precum și faptul că prin încheierea de ședință din data de 25.03.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2022, printre altele, s-a luat măsura arestării provizorii, în vederea predării, pe o perioadă de 15 zile, respectiv de la 25.03.2022 la 08.04.2022, inclusiv, a persoanei solicitate A..

S-a reținut că la data de 04.04.2022 a fost comunicat mandatul european de arestare tradus în limba română, iar la solicitarea de informații suplimentare a curții, din oficiu, Procuratura Raionului de Nord din Estonia, prin adresa din data de 31.03.2022, a arătat că pentru infracțiunea de delapidare, reținută în semnalare, deși nu se prevede depunerea unei plângeri prealabile, persoana vătămată a formulat o asemenea sesizare.

S-a mai reținut că persoana solicitată a arătat că nu este de acord să fie predată autorităților judiciare estoniene, deoarece familia sa se află în România, că nu renunță la regula specialității, iar, în situația în care va fi condamnat la pedeapsa închisorii, cu executare în regim de detenție, dorește să execute pedeapsa într-un penitenciar din România, declarația sa fiind consemnată ca atare și atașată la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarelor, curtea a apreciat că sesizarea Ministerului Public de punere în executare a mandatului european de arestare și de predare a persoanei solicitate este întemeiată, pentru motivele ce urmează a fi prezentate.

Astfel, s-a constatat că persoana solicitată este urmărită penal de către autoritățile judiciare estoniene sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deturnare de fonduri, de către o persoană care a mai comis anterior un furt, prev. de art. 201 alin. (1) și alin. (2) din C. pen. estonian, reținându-se în sarcina acesteia că, după ce persoana vătămată B. i-a încredințat, în perioada mai- iulie 2018, în localitatea Bremen din Republica Federală a Germaniei, împreună cu cele 3 chei și certificatul de înmatriculare, autoturismul marca "xquot; x, cu numărul de înmatriculare x, în Suedia, de unde-l cumpărase, cu suma de 44.900 SEK, pentru a-l revinde, cetățeanul azerbaidjan A. i-a propus persoanei vătămate să încerce să-l vândă în Azerbadjan, cu argumentarea că nu găsise niciun cumpărător pe teritoriul Republicii Federale Germania. Ulterior, persoana vătămată nu a mai reușit să-l găsească pe numitul A., iar în luna noiembrie a anului 2018 a primit o încunoștințare de la autoritățile rutiere suedeze, prin care i se aducea la cunoștință faptul că nu mai este proprietarul mașinii începând cu data de 14.08.2018, fiindu-i astfel creat un prejudiciu material în sumă de 4.356,14 euro. S-a mai reținut că prin sentința penală nr. 1-17-9448 din data de 14.11.2017 a Tribunalului Regional din Harju, Estonia, persoanei solicitate i-a fost aplicată pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, din care pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru infracțiunea de fraudă, nu trebuie executată, sub condiția de a nu mai comite o altă infracțiune în perioada de probă de 2 ani, pe durata 14.11.2017-13.11.2019.

S-a constatat îndeplinită și condiția dublei incriminări, fapta penală reținută în sarcina persoanei solicitate constituind, potrivit legislației penale române, infracțiunea de abuz de încredere, în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 238 alin. (1) din C. pen. român, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. român, raportat la art. 43 alin. (1) din C. pen. român.

S-a apreciat că nu există niciunul dintre motivele obligatorii de refuz, prevăzute, în mod expres, de dispozițiile art. 99 alin. (1) lit. a)-c) din Legea nr. 302/2004, și nici vreun motiv opțional de refuz, astfel cum sunt enumerate la art. 99 alin. (2) lit. a)-i) din aceeași lege.

Cât privește solicitarea de amânare a predării, curtea a reținut, în esență, că împrejurările menționate nu se circumscriu în conținut celor prevăzute de dispozițiile art. 58 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004.

S-a mai constatat că în această procedură nu se poate examina proporționalitatea măsurii de predare cu gravitatea redusă a faptei penale.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestație persoana solicitată A., fără a motiva calea de atac.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 13 aprilie 2022, sub nr. x/2022.

La termenul acordat pentru dezbaterea contestației, respectiv în ședința din data de 19 aprilie 2022, Înalta Curte a luat concluziile acuzării și apărării asupra căii de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua hotărârii.

Examinând contestația formulată pe baza actelor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, instanța de control judiciar notează că, potrivit dispozițiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată:

"Mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate". Totodată, alin. (2) al aceluiași text de lege statuează în sensul că:

"Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002", modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI din 26 februarie 2009, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L81/24 din 27 martie 2009.

Din dispozițiile art. 85 și urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că rolul instanței de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz a predării pe care aceasta le invocă.

Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăște asupra arestării și predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existența dublei încriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situațiilor ce se constituie în motive de refuz la predare.

În acest fel, se pune în practică principiul recunoașterii și încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanța română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte reține că în cauza de față, respectând rigorile legii, prima instanță a verificat temeinic îndeplinirea condițiilor care legitimează punerea în executare a mandatului european de arestare cu nr. de referință x, emis la data de 13.10.2021, de către Parchetul Districtual din Nord din Estonia față de persoana solicitată A., cetățean azer, în vederea efectuării urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deturnare de fonduri, de către o persoană care a mai comis anterior un furt, prev. de art. 201 din C. pen. estonian, pentru care pedeapsa maximă prevăzută de lege este de 5 ani închisoare, constatând în mod just că acesta îndeplinește condițiile de formă și conținut prevăzute de art. 87 din Legea nr. 302/2004, republicată, nefiind incident niciunul dintre motivele obligatorii sau opționale de refuz la predare, prevăzute în mod expres și limitativ de art. 99 alin. (1) lit. a)-c) și alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

Totodată, prima instanță a constatat în mod corect că infracțiunea ce formează obiectul mandatului european de arestare nu intră în categoria faptelor prev. de art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, care dau loc la predare fără îndeplinirea condiției dublei incriminări, potrivit alin. (2) al aceluiași articol fiind necesară verificarea "condiției ca faptele care motivează emiterea mandatului european de arestare să constituie infracțiune potrivit legii române, independent de elementele constitutive sau de încadrarea juridică a acesteia".

Reevaluând astfel condiția dublei incriminări prevăzută ca atare de dispozițiile art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, Înalta Curte reține, în acord cu prima instanță, că aceasta este îndeplinită, faptele care stau la baza emiterii mandatului european de arestare constituind infracțiunea de abuz de încredere, în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 238 alin. (1) din C. pen. român, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. român, raportat la art. 43 alin. (1) din C. pen. român.

Totodată, în mod corect s-a reținut că persoana solicitată nu a ridicat obiecțiuni cu privire la identitatea sa, iar în considerarea dispozițiilor prevăzute de art. 100 din Legea 302/2004, republicată, se notează că din actele și lucrările existente la dosar rezultă că aceasta nu este cercetată de către autoritățile judiciare române într-o altă cauză penală.

Astfel, în raport cu aspectele învederate, Înalta Curte reține că instanța de fond, în mod temeinic și legal, a autorizat predarea persoanei solicitate A. către autoritățile judiciare din Estonia și, pe cale de consecință, în temeiul art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus arestarea acesteia pentru o perioadă de 30 de zile, în vederea predării.

Prin urmare, în acest context, evaluând criticile concrete formulate de către persoana solicitată, prin apărător ales, cu ocazia dezbaterii pe fond a cauzei, instanța de control judiciar constată că acestea sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează a fi prezentate.

Înalta Curte notează că, în concret, contestatorul A. invocă aspecte legate de un presupus statut de refugiat, iar în subsidiar solicită o altă măsură preventivă și amânarea predării către autoritățile judiciare estoniene până la soluționarea situației pe care o are în Republica Estonia.

Alegația apărării privind incidența art. 19 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, este neîntemeiată.

Potrivit textului legal invocat, "Nu pot fi extrădați din România: b) solicitanții de azil, beneficiarii statutului de refugiat sau ai protecției subsidiare în România, în cazurile în care extrădarea ar avea loc în țara de origine sau în orice alt stat în care viața ori libertatea acestora ar fi pusă în pericol sau în care ar fi supuși la tortură, tratamente inumane și degradante."

Legea nr. 122/2006 privind azilul în România definește în art. 2 lit. g) sintagma "statut de refugiat" ca fiind "o formă de protecție internațională prin care statul român recunoaște calitatea de refugiat, în condițiile prezentei legi", iar potrivit art. 23 din aceeași lege "Statutul de refugiat se recunoaște, la cerere, cetățeanului străin care, în urma unei temeri bine întemeiate de a fi persecutat pe motive de rasă, religie, naționalitate, opinii politice sau apartenență la un anumit grup social, se află în afara țării de origine și care nu poate sau, din cauza acestei temeri, nu dorește să solicite protecția respectivei țări, precum și apatridului care, aflându-se din motivele menționate anterior în afara țării în care avea reședința obișnuită, nu poate sau, din cauza acestei temeri, nu dorește să se întoarcă în respectiva țară și cărora nu li se aplică cauzele de excludere de la recunoașterea statutului de refugiat, prevăzute de prezenta lege."

Examinând în aceste coordonate actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține că persoana solicitată este cetățean azer, Se observă că în cuprinsul mandatului european de arestare s-a mai arătat că, în septembrie 2020, contestatorul a locuit în Praga, în Republica Cehă și are o adresă cunoscută în Estonia, respectiv în Tallinn, precizându-se, totodată, că anterior a aplicat pentru un permis de ședere în Republica Federală a Germaniei.

Se constată astfel că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 19 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, contestatorul A. nefiind exceptat de la predare către autoritatea judiciară solicitantă, având în vedere, în primul rând, că acesta nu a făcut dovada acordării presupusului statut de refugiat, întrucât simpla depunere a unui certificat de căsătorie cu un cetățean ucrainean, în copie, nu este suficientă sub acest aspect.

Mai mult, se reține că persoana solicitată este cetățean azer, iar predarea sa nu se realizează către țara de origine, Azerbaidjan, ci către Estonia, neexistând niciun indiciu că viața ori libertatea acesteia ar fi puse în pericol ori că ar urma să fie supus la tortură, tratamente inumane și degradante.

Ca atare, motivele invocate de contestator nu pot fi circumscrise dispozițiilor prevăzute de art. 19 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, pentru a refuza executarea mandatului european de arestare.

În ceea ce privește măsura arestării în vederea predării, Înalta Curte reține că aceasta este obligatorie în situația dată în care s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare, legea nereglementând nicio alternativă.

Astfel, sunt incidente dispozițiile art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, potrivit cărora:

"După întocmirea sentinței prevăzute la art. 109 sau a încheierii prevăzute la alin. (2) ori (9), după caz, judecătorul emite de îndată un mandat de arestare. Dispozițiile C. proc. pen. cu privire la conținutul și executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător."

Din interpretarea sistematică a textelor care reglementează luarea măsurilor preventive pe parcursul procedurii, cât și cu ocazia soluționării cererii de punere în executare a unui mandat european cuprinse în art. 104 alin. (11) și 13 din Legea nr. 302/2004 rezultă că măsura arestării este obligatorie și se dispune de îndată atunci când s-a admis sesizarea și s-a dispus predarea. În acest sens, instanța de control judiciar notează că dispozițiile art. 104 alin. (9)-(11) din Legea nr. 302/2004 republicată privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, sub aspectul posibilității înlocuirii măsurii arestării cu o altă măsură mai blândă, în condițiile prevăzute de art. 211-222 din C. proc. pen., sunt aplicabile doar în cursul judecății, nu și după rămânerea definitivă a hotărârii prin care instanța s-a pronunțat asupra executării mandatului european de arestare prin sentință, hotărâre prin care se dispune, în mod obligatoriu și arestarea persoanei solicitate în vederea predării.

În raport de cele ce preced, se constată că datele ce caracterizează persoana contestatorului invocate cu ocazia dezbaterilor nu pot fi evaluate la acest moment pentru a se dispune o măsură preventivă mai blândă față de acesta.

Deopotrivă, se constată că nu este incident nici vreunul dintre motivele de amânare a predării prevăzute de art. 58 din Legea nr. 302/2004, republicată, aplicabile în materia mandatului european de arestare în baza art. 114 alin. (1) din același act normativ.

Potrivit art. 58 alin. (2) lit. c) din Legea 302/2004, republicată, "(2) Predarea poate fi amânată atunci când: c) din cauza unor împrejurări speciale, predarea imediată ar avea consecințe grave pentru persoana extrădată sau familia acesteia. În acest caz, predarea poate fi amânată cel mult 3 luni și numai o singură dată.".

Se reține că acest caz de amânare a predării vizează o situație personală deosebită a persoanei solicitate, care ar putea avea consecințe asupra executării hotărârii de predare.

În susținerea cererii, contestatorul, prin apărător ales, a arătat, în esență, că nu este de acord cu predarea și că dorește să rămână pe teritoriul României până la soluționarea situației pe care o are în Republica Estonia.

Or, aspectele invocate de contestator vizând necesitatea clarificării situației juridice în statul solicitant și lipsa consimțământului la predare nu se circumscriu textului de lege precitat, întrucât, în mod evident, nu constituie împrejurări speciale din cauza cărora predarea imediată a persoanei solicitate ar avea consecințe grave pentru persoana extrădată sau familia acesteia, respectiv nu se raportează unei situații particulare excepționale referitoare la persoana solicitată.

Cât privește susținerile contestatorului relativ la existența unui risc potențial ca persoana vătămată B. să îi aducă acestuia atingere sănătății și integrității corporale, Înalta Curte constată că nici aceste aspecte nu se constituie în împrejurări speciale, în înțelesul art. 58 alin. (2) lit. c) din Legea 302/2004, republicată, de vreme ce sunt simple supoziții ale persoanei solicitate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că soluția pronunțată de instanța de fond în urma efectuării verificărilor la care este îndrituită, conform dispozițiilor art. 85 și urm. din Legea nr. 302/2004, este temeinică și legală, motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 66/F din data de 07.04.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga pe contestator la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar potrivit art. 275 alin. (6) rap. la art. 273 alin. (3) și (4) din C. proc. pen., onorariul cuvenit interpretului de limbă turcă se plătește din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 66/F din data de 07.04.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Obligă pe contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit interpretului de limbă turcă se suportă din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 aprilie 2022.