ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 382/2023

Asupra contestației de față, constată următoarele:

Prin încheierea/F din data de 8 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală s-au hotărât următoarele:

În baza art. 114 raportat la art. 58 alin. (4), (5) din Legea nr. 302/2004 s-a respins cererea formulată de autoritățile estoniene în vederea predării temporare a persoanei solicitate A..

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au fost lăsate în sarcina acestuia.

În dispozitivul hotărârii s-a făcut mențiunea:

"Cu drept de contestație în termen de 5 zile de pronunțare".

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că, prin adresa Eurojust din 3 mai 2023 s-a înaintat solicitarea autorităților estoniene, formulată în temeiul art. 114 rap la art. 58 alin. (4) și (5) din Legea nr. 302/2004, de predare temporară a persoanei solicitate A., pe o perioadă de aproximativ 6 luni, pe teritoriul Estoniei, în scopul desfășurării de proceduri penale.

Audiată sub acest aspect, persoana solicitată A. a arătat că nu dorește să fie predată temporar autorităților judiciare din Estonia, dar că este de acord să participe la procesul penal din străinătate prin videoconferință.

Prin sentința penală nr. 191/F din 1 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în dosarul nr. x/2020, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare nr. 1-20-6433 emis de Curtea Județeană Harju Estonia, la data de 18 septembrie 2020, față de persoana solicitată A., amânându-se însă predarea acesteia către autoritățile judiciare din Estonia, cu condiția respectării regulii specialității, până la soluționarea definitivă a cauzelor ce formează obiectul dosarelor nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, nr. 4139/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București și nr. 3647/D/P/2019 al D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, iar, în caz de condamnare cu executarea în regim de detenție a pedepsei, până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiționate sau până la executarea pedepsei la termen.

Totodată, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A., în vederea predării către autoritățile judiciare din Estonia, pe o perioadă de 30 de zile, de la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării.

Prima instanță a mai reținut că persoana solicitată A. este cercetată penal, pe teritoriul României, în dosarele nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București și nr. 4139/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București, dar și în dosarul nr. x/2019 al D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, în care, deși la data pronunțării sentinței penale de amânare a predării se afla sub imperiul măsurii preventive privative de libertate (în calitatea sa de inculpat), ulterior a fost plasată sub controlul judiciar, stabilindu-i-se în sarcină, printre altele, obligația de a se prezenta la organul judiciar ori de câte ori este chemată și de a nu părăsi teritoriul României fără încuviințarea prealabilă a instanței.

Totodată, a notat că autoritățile estoniene au solicitat predarea temporară a persoanei solicitate A., pe o perioadă de aproximativ 6 luni, în vederea participării acesteia la procesul penal ce are loc pe teritoriul Estoniei și în care s-a emis mandatul de arestare care a stat la baza mandatului european de arestare a cărui punere în executare s-a dispus prin sentința penală nr. 191/F din 1 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în dosarul nr. x/2020.

În contextul prezentat, evaluând cererea autorităților judiciare estoniene, prima instanță a constatat că persoana solicitată A., care nu a fost de acord cu predarea temporară, este cercetată în trei dosare penale în țară, într-unul dintre acestea aflându-se sub imperiul unei măsuri preventive luate/prelungite pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal pe teritoriul României, conform art. 202 alin. (1) C. proc. pen.

A mai constatat că, deși Ministerul Public a arătat că este de acord cu predarea temporară a persoanei solicitate întrucât urmează a fi întocmit rechizitoriul în cauza penală instrumentată de D.I.I.C.O.T., prezența părții în România va fi necesară în vederea asigurării dreptului acesteia de a participa personal la judecarea cauzei penale în care a fost cercetată.

Ca urmare, constatând că prezența persoanei solicitate pe teritoriul României este necesară și că activitățile ce urmează a fi efectuate de autoritățile estoniene, în dosarul indicat, pot fi realizate și prin participarea acesteia prin intermediul videoconferinței, în condițiile în care și-a dat acordul în acest sens, prima instanță a concluzionat că nu este imperios necesară prezența părții pe teritoriul estonian, motiv pentru care, în baza art. 114 raportat la art. 58 alin. (4), (5) din Legea nr. 302/2004, a respins cererea cu care a fost învestită.

****

Împotriva acestei hotărâri, la data de 10 mai 2023, a formulat contestație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, fără a indica temeiul de drept al căii de atac.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 12 mai 2023, sub nr. x/2023, cu termen de soluționare la data de 18 mai 2023.

La data de 12 mai 2023, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a transmis motivele contestației, solicitând admiterea acesteia, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., pentru motivele de netemeinicie detaliat redate în memoriul transmis la dosar.

La termenul fixat în cauză, 18 mai 2023, Înalta Curte a pus în discuție, cu titlu prealabil, din oficiu, admisibilitatea contestației formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, concluziile apărătorului ales al intimatului persoană solicitată și ale reprezentantului Ministerului Public asupra acestui aspect, ca și cele pe fondul căii de atac, fiind detaliat redate în practicaua prezentei hotărâri.

Examinând contestația formulată sub aspectul prioritar al admisibilității căii de atac, invocate din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Astfel, dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României, iar încălcarea acestora atrage sancțiunea inadmisibilității.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația în care se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Raportând aceste considerații teoretice la datele concrete ale speței, Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluționarea contestației exercitate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva încheierii/F din data de 8 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin care, în baza art. 114 raportat la art. 58 alin. (4), (5) din Legea nr. 302/2004, s-a respins, ca nefondată, cererea de predare temporară a persoanei solicitate A., formulată de autoritățile judiciare estoniene după rămânerea definitivă a hotărârii de predare (sentința penală nr. 191/F din 1 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în dosarul nr. x/2020).

Potrivit art. 114 din Legea nr. 302/2004:

"(1) În situația în care persoana solicitată este urmărită penal sau judecată de către autoritățile judiciare române, predarea acesteia poate fi amânată până la soluționarea definitivă a cauzei. În caz de condamnare cu executarea în regim de detenție a pedepsei, predarea poate fi amânată până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiționate sau până la executarea pedepsei la termen. Dispozițiile art. 58 alin. (2) - (5) și (7) se aplică în mod corespunzător.

(2) Condițiile privind predarea temporară se stabilesc prin acordul încheiat între autoritățile române și străine competente. Pentru România, autoritatea competentă este curtea de apel care a executat mandatul european de arestare. Preluarea persoanei predate și returnarea acesteia se fac de către autoritățile competente ale statului emitent, pe teritoriul României. Cheltuielile privind preluarea și returnarea persoanei predate sunt suportate de statul emitent.

Totodată, potrivit art. 58 din același act normativ:

"(1). În situația în care persoana extrădată este cercetată penal de către autoritățile judiciare române, predarea acesteia se amână până la soluționarea definitivă a cauzei. În caz de condamnare cu executarea în regim de detenție a pedepsei, predarea se amână până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiționate sau până la executarea pedepsei la termen.

(2) Predarea poate fi amânată atunci când:

a) se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că persoana extrădată suferă de o boală gravă care face imposibilă predarea imediată. În acest caz, predarea se amână până când starea de sănătate a persoanei extrădate se va ameliora;

b) persoana extrădată este gravidă sau are un copil mai mic de un an. În acest caz, predarea se amână până la încetarea cauzei care a determinat amânarea, astfel încât predarea să fie posibilă;

c) din cauza unor împrejurări speciale, predarea imediată ar avea consecințe grave pentru persoana extrădată sau familia acesteia. În acest caz, predarea poate fi amânată cel mult 3 luni și numai o singură dată.

[...] (4) Prin excepție de la alin. (1), la cererea expresă a statului solicitant, persoana extrădată poate fi predată temporar, pe o durată stabilită de comun acord de autoritățile române și statul solicitant.

(5) Atunci când cererea prevăzută la alin. (4) este transmisă după rămânerea definitivă a hotărârii de predare, predarea temporară este aprobată de președintele secției penale a curții de apel care a soluționat cererea de extrădare, prin încheiere motivată, dată în cameră de consiliu. La cererea președintelui secției penale a curții de apel, organul judiciar pe rolul căruia se află cauza ori instanța de executare transmite informațiile solicitate.

(6) Condițiile privind predarea temporară se stabilesc prin acordul încheiat între autoritățile române și străine competente. Pentru România, autoritatea competentă este Ministerul Justiției, prin direcția de specialitate. Preluarea persoanei extrădate și returnarea acesteia se fac de către autoritățile competente ale statului solicitant, pe teritoriul României. Cheltuielile privind preluarea și returnarea persoanei extrădate sunt suportate de statul solicitant.

(7) Dacă persoana extrădată potrivit alin. (4) se află în executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate, executarea pedepsei sau a măsurii se consideră suspendată începând cu data la care persoana a fost preluată de statul emitent până la data returnării acesteia."

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor legale precitate rezultă că cererea de predare temporară a persoanei solicitate, formulată de statul emitent după rămânerea definitivă a hotărârii de predare amânată (ipoteza speței) intră în competența exclusivă a președintelui secției penale a curții de apel care a soluționat cererea de extrădare/punere în executare a mandatului european de arestare, care, în cadrul unei proceduri necontencioase, pentru argumente de oportunitate, o admite sau o respinge, prin încheiere motivată, dată în cameră de consiliu.

Aceleași dispoziții legale nu prevăd însă că încheierea pronunțată în această procedură specială este susceptibilă a fi supusă vreunei căi de atac, nici în mod expres, și nici implicit, prin trimitere, eventual, la dispozițiile art. 52 alin. (8) din Legea nr. 302/2004 (care reglementează calea de atac împotriva hotărârii pronunțate în procedura extrădării, iar în considerarea art. 54 din Legea nr. 302/2004, prin analogie, și în ipoteza amânării extrădării, admiterii sub condiție a extrădării, consimțământului extinderii obiectului extrădării și reextrădării către un stat terț) sau la art. 110 din același act normativ (care reglementează calea de atac împotriva hotărârii pronunțate în materia executării mandatului european de arestare).

În consecință, potrivit dispozițiilor Legii nr. 302/2004, încheierea prin care se soluționează, în condițiile art. 58 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, cererea de predare temporară a persoanei solicitate formulată de statul emitent după rămânerea definitivă a hotărârii de predare, nu poate face obiectul controlului judiciar, având caracter definitiv.

Or, în condițiile în care hotărârea susmenționată nu poate fi contestată în baza Legii nr. 302/2004, normă specială care se aplică cu prioritate față de norma de drept comun - C. proc. pen., aceasta nu poate fi supusă contestației nici în baza art. 4251 C. proc. pen. (astfel cum susține parchetul), normă de drept comun care, în virtutea art. 7 din Legea nr. 302/2004, doar completează dispozițiile legii speciale atunci când aceasta prevede calea de atac a contestației.

Astfel, prin chiar conținutul său, "calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel" (circumscris alin. (1), norma cuprinsă în art. 4251 C. proc. pen. limitează aplicabilitatea sa exclusiv la situația în care legea prevede calea de atac a contestației.

Or, cum legea specială (Legea nr. 302/2004) nu instituie calea de atac a contestației împotriva încheierii prevăzute de art. 58 alin. (5) din cuprinsul ei, dispozițiile art. 4251 C. proc. pen. nu-și găsesc aplicabilitate în speță, neputând legitima demersul judiciar al parchetului.

Deopotrivă, deși incontestabil faptul că hotărârea prev. de art. 58 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 este pronunțată în faza punerii în executare a hotărârii de amânare a predării, aceasta nu poate fi supusă contestației nici în baza art. 597 alin. (7) C. proc. pen. (astfel cum susține parchetul), normă de drept comun care, în virtutea art. 7 din Legea nr. 302/2004, se aplică numai atunci când legea specială prevede în mod expres că dispozițiile din C. proc. pen. referitoare la contestația la executare, care nu sunt contrare propriilor dispoziții, se aplică în mod corespunzător, respectiv doar în cazul procedurii de recunoaștere și punere în executare pe teritoriul României a hotărârilor judecătorești străine, în baza art. 141 alin. (13) lit. b), art. 141 alin. (17), art. 166 alin. (13) lit. b) și art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004.

Ca urmare, legea specială nerecunoscând aplicabilitate dispozițiilor din C. proc. pen. referitoare la contestația la executare și în materia cererii de predare temporară a persoanei solicitate formulată de statul emitent după rămânerea definitivă a hotărârii de predare, reglementată de art. 58 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, dispozițiile art. 597 alin. (7) C. proc. pen. nu-și găsesc aplicabilitate în speță, neputând legitima demersul judiciar al parchetului.

În contextul acelorași considerații, Înalta Curte constată că mențiunea din dispozitivul hotărârii contestate, în sensul că împotriva acesteia se poate formula "contestație în termen de 5 zile de la pronunțare", nu are nicio relevanță în susținerea prezentului demers, întrucât, așa cum s-a arătat, calea de atac împotriva unei hotărâri este întotdeauna determinată prin lege, iar față de obiectul prezentei cauze, nu se identifică posibilitatea exercitării contestației împotriva hotărârii primei instanțe.

Pentru considerentele prezentate, notând că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a formulat contestație împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de reformare prin promovarea unei căi de atac, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația exercitată de acesta, constatând, pe cale de consecință, existența unui impediment legal în analiza pe fond a căii de atac.

Ca efect al soluției dispuse, în temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., va păstra în sarcina statului cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea contestației, urmând ca, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană solicitată A., în cuantum de 151 RON, să fie plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva încheierii/F din data de 8 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea contestației rămân în sarcina statului.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană solicitată A., în cuantum de 151 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 mai 2023.

GGC - MM