ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3180/2021

Ședința publică din data de 26 mai 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj acestei instanțe sub nr. x/2019 la data de 14. 06. 2019, reclamanta Terapia S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și A.N.A.F. - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea parțială a Deciziei de soluționare nr. 609/18.12.2019 emisă de D.G.S.C. în ceea ce privește respingerea contestației ca neîntemeiată pentru suma de 4.199.244 RON reprezentând contribuție trimestrială datorată pentru medicamentele suportate din F.N.U.A.S.S. și din bugetul Ministerului Sănătății, aferentă trim. I 2011 - trim. III 2011, respectiv aferentă vânzărilor de medicamente din trim. IV 2010 scadente în anul 2011; anularea parțială a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice nr. x din data 26.04.2018, emisă de organele de inspecție fiscală din cadrul D.G.A.M.C. în ceea ce privește suma de 4.199.244 RON reprezentând contribuție trimestrială precum și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/26.04.2018 și, în consecință: exonerarea reclamantei de la plata obligațiilor fiscale principale în cuantum total de 4.199.244 RON, reprezentând contribuție trimestrială datorată pentru medicamentele suportate din F.N.U.A.S.S. și din bugetul Ministerului Sănătății, aferentă trim. l 2011 - trim. III 2011, stabilită suplimentar, după cum urmează:

• suma de 277.477 RON pentru trim. I 2011, cu termen scadent 25.04.2011;

• suma de 422.239 RON pentru trim. II 2011, cu termen scadent 25.07.2011;

• suma de 3.499.528 RON pentru trim. III 2011, cu termen scadent 25.10.2011 și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazinate de prezentul litigiu.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 32 din 13 martie 2020, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta TERAPIA S.A., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a anulat parțial Decizia de soluționare a contestației nr. 609/18.12.2019 emisă de D.G.S.C. în ceea ce privește respingerea contestației reclamantei ca neîntemeiată, pentru suma de 4.199.244 RON, reprezentând contribuție trimestrială datorată pentru medicamentele suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, aferentă trim. 1 2011 - trim. III 2011, respectiv aferentă vânzărilor de medicamente din trim. IV 2010, scadente în anul 2011, a anulat parțial Decizia de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice nr. x din 26.04.2018, emisă de organele de inspecție fiscală din cadrul Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, în ceea ce privește suma de 4.199.244 RON, reprezentând contribuție trimestrială, precum și a raportului de inspecție fiscală nr. x/26.04.2018 și în consecință:

A exoneat reclamanta de la plata obligațiilor fiscale principale, în cuantum total de 4.199.244 RON, reprezentând contribuție trimestrială datorată pentru medicamentele suportate din Fondul unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministrului Sănătății, aferentă trim. I 2011, stabilită suplimentar după cum urmează: suma de 277.477 RON pentru trimestrul I 2011 - trim. III 2011, cu termen scadent 25.04.2011, suma de 422.239 RON pentru trimestrul II 2011, cu termen scadent 25.07.2011, suma 3.499.528 RON pentru trimestrul III 2011, cu termen scadent 25.10.2011 și a obligat pârâtele la plata, în solidar, în favoarea reclamantei a sumei de 18.150 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate

Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel cluj auformulat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili care vizează, în esență, următoarele critici de nelegalitate, din perspectiva incidenței dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Criticile de nelegalitate aduse hotărârii instanței de fond, au fost arătate punctual, vizând următoarele aspecte:

Recurenta Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, recurenta afirmă că sentința instanței de apel cuprinde motive contradictorii, fiind astfel incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, se arată că, în raport de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea instanței nu respectă întru-totul criteriul motivării. In acest sens, a susținut că deși instanța de fond a constatat ca " [...] in speța se impune anularea actelor administrative atacate ca urmare a încălcării normelor de competenta materială de organul fiscal [...]" si a reținut ca se impune si anularea deciziei de soluționare a contestației, întrucât in speța, s-ar fi impus, nu respingerea, ci admiterea contestației, ca urmare a necompetentei organului emitent al deciziei de impunere, instanța de fond a procedat si la analizarea celorlalte argumente ale reclamantei, si, a inlaturat o parte dintre acestea, iar cu privire la altele a considerat ca "ar fi fost'întemeiate", pentru ca, în final, să retina:"Actele atacate, vor fi insă, anulate in întregime, intrucat după cum s-a arătat, instanța apreciază ca este întemeiat motivul de nelegalitate referitor la necompetenta organelor emitente a actelor fiscale atacate."

În continuare recurenta -pârâtă învederează că nu se poate retine ca aceasta este o motivare care respecta dispozițiile legale.

Precizează că, în pretinsa motivare pe care a redat-o anterior se face trimitere la raportul de expertiza administrat în cauza, fără a se indica in concret ceea ce a apreciat expertul, fara a se arata care au fost considerentele pentru care au fost inlaturate apărările paratelor, si fara a se arata care au fost argumentele personale in baza cărora s-a format convingerea instanței.

Mai mult decât atât, instanța de fond face referire de doua ori la obligații accesorii, în condițiile in care, in prezenta cauza sunt contestate obligații fiscale principale si nicidecum accesorii.

Hotărârea atacata este nelegala, fiind data cu încălcarea si aplicarea greșita a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

În esență, s-a susținut că în mod vădit nelegal instanța de fond a apreciat ca se impune anularea deciziei de Impunere atacate, pentru necompetenta organului emitent, in temeiul art. 49 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, si, ca urmare, se impune si anularea deciziei de soluționare a contestației, intrucat in speța s-ar fi impus, nu respingerea, ci admiterea contestației, ca urmare a necompetentei organului emitent al deciziei de impunere.

Se mai arată că asa cum a reținut organul de soluționare a contestației, rezultă că, baza de calcul a contribuției trebuie să fie calculată în funcție de valoarea acestor încasări, stabilită în funcție de volumul vânzărilor și nu în funcție de totalul volumului vânzărilor realizat de către un producător din vânzarea medicamentelor care fac obiectul O.U.G. nr. 104/2009.

Pin motivarea potrivit căreia reclamanta nu ar fi putut să depună declarații in asa fel incat sa se calculeze in temeiul acestora obligația constând in taxa de clawaback, instanța de fond a încălcat prevederile legale la care ne-a referit anterior, respectiv dispozițiile art. 363

A

1 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, in forma in vigoare in perioada in discuție, art. 1 si art. 4 din Ordinul Ministrului Sănătății și al Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 928/591/15.06.2010 si cele ale art. 5 din Ordinul Ministrului Sănătății și al Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 351/464/2011.

Arătă ca, aprecierea instanței de fond în sensul ca pretinsa imposibilitate a reclamantei de a depune declarații poate fi asimilată cazului fortuit, este de asemenea, vădit netegală, instanța reținând în mod greșit incidența în prezenta cauza a dispozițiilor art. 78 alin. (1) din Codul de procedura fiscală, în condițiile în care nici măcar nu a indicat în ce anume ar fi constat pretinsul caz fortuit.

Precizează ca, nu se poate retine în speța de fata existenta vreunei situații care să constituie caz fortuit potrivit legii, de natura a o împiedica pe intimata-reclamanta să depună declarațiile la care se refera prevederile legale pe care le-am citat mai sus.

Față de acestea a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecae la aceeași instanță.

În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atcate și, în rejudecare respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a arătat următoarele:

S-a învederat, în esență, că instanța de fond raportandu-se la prevederile art. 9 alin. (1) si (2) din O.U.G. nr. 77/2011 a constatat greșit că" (...) din analiza coroborată a acestor doua articole rezulta ca stabilirea acestei contribuții intra iii competenta C.N.A.S., iar administrarea creanței intra în competenta A.N.A.F..(.:.). In consecință, competenta de stabilire a contribuțiilor constând taxă de clawback pentru perioada anterioara intrării in vigoare a O.U.G. nr. 77/2011 aparține C.NA.S. iar competenta de administrare a acestora aparține AMA.F.. Or, decizia de impunere atacata este un act prin care s-au stabilit impozite, respectiv taxa de clawback, nu doar un act de administrare a impozitelor."

Astfel, instanța de fond nu a avut în vedere și dispozițiile art. 5 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011 care stabilește în mod expres că și "Contribuția trimestrială prevăzută la art. 1 este asimilata obligației fiscale."

Din interpretarea logieo-juridică a textul de lege reiese fără echivoc că și contribuția, adică taxa clawback, se asimilează obligației fiscale adică creanțelor bugetare si, pe cale de consecința, este supusa tuturor regulilor si prescripțiilor Codul de procedură fiscală atât în eeeace privește stabilirea existentei acesteia, a cafcuiui si scadentei acesteia, cat si in ceea ce privește administrarea acesteia pe linja urmăririi si executării.

Arată recurenta că instanța care a soluționat fondul a interpretat gresit dispozițiile art. 9 din O.U.G. nr. 77/2011, atâta timp cat acestea stabilesc faptul ca ANAF se subroga în drepturile si obligațiile Casei Naționale de Asigurări de Sănătate în calitate de creditor bugetar, pe care le succedă de drept în această calitate, iar dispozițiile O.G. nr. 92/2003 definesc administrarea impozitelor, taxelor si contribuțiilor ca fiind acțiunea complexă care implica atât înregistrarea taxelor, cat si declararea, stabilirea, verificarea și colectarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consojidat, acesta norma genera nefiind abrogata de norma speciala.

Prin urmare, apreciază recurenta ca nu se pot limita atribuțiile ANAF doar la incasarea si executarea silita a creanțelor deja stabilite cum reiese din sentința recurata, atâta timp cât textul normei în discuție vorbește despre subrogarea ANAF în drepturile si obligațiile CNAS ca succesor al acestei instituții, iar atribuțiile organelor de inspecție fiscala constau in stabilirea corectă atât a bazei de impunere, cat si a creanțelor accesorii, a diferențelor datorate în plus sau în minus, după caz, față de creanța.fiscală declarată și/sau stabilită, după caz, la momentul începerii inspecției fiscale.

Drept urmare, a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată intimata -reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat reiterând apărările formulate în fața instanței de fond.

În dezvoltarea apărărilor, intimata a arătat că, în prezenta cauză, principalul argument care ar face de prisos orice analiză pe fondul cauzei este cel al necompetenței organului de inspecție fiscală, iar în raport de această împrejurare, în cadrul hotărârii judecătorești s-a răspuns succint și la celelate argumente invocate de către părți, însă soluția a avut în vedere considerentele date de soluționarea acestui aspect.

I. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, și față de întreg probatoriul administrat, prin raportare la normele legale incidente, incluzând dezlegările date în cursul soluționării căii de atac cu care a fost investită, Înalta Curte, în urma propriului demers de verificare a actelor și lucrărilor dosarului reține că recursurile de față sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În prealabil, Înalta Curte constată că în motivarea cererilor de recurs, în lipsa unor argumente juridice pertinente și concludente, recurentele-pârâte reiterează sub o altă formă considerentele prezentate prin apărările formulate la instanța fondului fără a dezvolta un raționament juridic pentru care apreciază că sentința recurată este neîntemeiată, fără a aduce reale critici modului în care curtea de apel a soluționat prezenta cauză, fiind nemulțumite de fapt de soluția pronunțată de aceasta.

Criticile referitoare la nemotivarea sentinței, susceptibile de încadrare în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sunt neîntemeiate.

Așa cum s-a menționat anterior, recurenta-parata ANAF a criticat modalitatea de interpretare, de către instanța de apel, a naturii juridice a litigiului dedus judecății, motivele de recurs fiind considerate, încadrabile în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Deși recurenta a invocat și dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., aceasta nu a dezvoltat critici ce țin de lipsa considerentelor, respectiv de o eventuală motivare contradictorie sau străină de natura pricinii.

Cu toate acestea, prin această critică, recurenta a reproșat instanței de fond nemotivarea sentinței pronunțate, în condițiile în care hotărârea instanței de fond este contradictorie față de faptul că deși instanța de fond a constatat că [...] în speța se impune anularea actelor administrative atacate ca urmare a încălcării normelor de competenta materială de organul fiscal [...] a reținut ca se impune și anularea deciziei de soluționare a contestației, întrucât în speța, s-ar fi impus, nu respingerea, ci admiterea contestației, ca urmare a necompetentei organului emitent al deciziei de impunere.

Este de menționat aspectul esențial în cauză, primul analizat care privește neîndoielnic, încălcarea normelor de competență materială de către organul fiscal, fapt care a determinat, în mod corect, anularea actelor administrative.

Nu va fi reținută această susținere cu semnificația dată de recurentă în condițiile în care, în cauză, se constată că instanța a analizat argumentele invocate de către părți pe aspectul necompetenței, cu trimitere la probele administrate în cauză, efectuând o apreciere corectă a situației de fapt și o încadrarea juridică stabilită în mod judicios, pe baza probelor administrate.

De altfel, instanța a analizat prevederile legale incidente care se referă expres atât la atribuțiile în materie ale C.N.A.S cât și la cele ale A.N.A.F, din interpretarea cărora, concluzioneză că acestea demonstrează: "intenția legiuitorului de a reglementa și de a delimita competența în materie a acestor organe".

Din interpretarea coroborată și sistematică a prevederilor legale reținute de instanța de judecată, se deduc, logic, în mod neechivoc, concluziile judecătorului, respectiv faptul că: "decizia de impunere atacată este un act prin care s-au stabilit impozite, respectiv taxa clawback, nu doar un act de administrare a impozitelor ".

În consecință, instanță a procedat la anularea deciziei de impunere atacate pe motivul necompetenței organului fiscal, această decizie fiind "anterioară intrării în vigoare a O.U.G nr. 77/2011" invocând, în drept dispozițiile art. 49 alin. (1) din Codul de procedură fiscală potrivit cărora "actul administrativ fiscal este nul atunci când este emis cu încălcarea prevederilor legale privind competența."

Înalta Curte apreciază că instanța de fond a realizat o justă expunere argumentelor care au condus la admiterea acțiunii, astfel că, vor fi înlăturate ca nefondate criticile recurentei întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Mai mult, judecătorul nu trebuie să răspundă fiecărui argument în mod separat, fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile.

Faptul că judecătorul interpretează elementele bazei factuale într-o altă manieră decât cea agreată de parte, relevanța acestora nu echivalează cu o nemotivare, în sensul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În contextul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată caracterul nefondat al criticilor formulate prin motivele de recurs.

Criticile aduse de recurențe hotărârii pronunțate de instanța de fond nu pot fi primite de instanța de control judiciar, care va menține în totalitate hotărârea instanței de fond ca legală și temeinică.

Astfel, ambele recurente critică dezlegarea dată de instanța de primă jurisdicție sub aspectul cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În prealabil, Înalta Curte constată că cele reclamate de către recurentele- pârâte sunt elemente care țin de temeinicia admiterea acțiunii de către instanța de fond, interpretarea probelor, a chestiunilor de fapt, ținând de aprecierea suverană a instanțelor de fond.

Atributul esențial al instanței de recurs îl constituie interpretarea legii, iar, în speță, nu există critici de nelegalitate în sensul exigențelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., care să vizeze încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Considerentele curții de apel sunt judicioase, reflectând aplicarea adecvată a cadrului normativ la situația de fapt care se degajă din înscrisurile administrate.

Acest text vizează încălcarea legii de drept substanțial (material), încălcare ce poate îmbrăcă mai multe aspecte: aplicarea unui text de lege străin situației de fapt; extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia, textului de lege corespunzător situației de fapt i s-a dat o interpretare greșită; violarea unor principii generale de drept.

Criticile din recurs de raportează la argumentul hotărâtor al instanței de fond, care a condus la soluția de anulare a deciziei de soluționare a contestației administrative și deciziei de impunere, conform căruia Agenția Națională de Administrare Fiscală a preluat activitatea de administrare a contribuției clawback doar cu începere de la data de 1 octombrie 2011, așa încât, raportat la dispozițiile art. 9 din O.U.G. nr. 77/2011, actele de impunere pentru perioada trim. IV 2009- trim. III 2011 sunt nelegale, prin prisma încălcării competenței de administrare a creanțelor care a aparținut CNAS conform art. 270 alin. (1) lit. x) din Legea nr. 95/2006.

Recurentele invocă greșita interpretare și aplicare a prevederilor art. 9 din O.U.G. nr. 77/2011, arătând că noțiunea de "administrare a creanțelor"‚ la care se referă art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011 trebuie coroborată cu prevederile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, potrivit căruia prin administrarea impozitelor, taxelor și contribuțiilor se înțelege și activitatea de stabilire a acestora.

Nu poate fi pus la îndoială că, potrivit normelor generale cuprinse în art. 1 alin. (3) și art. 94 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003, în noțiunea de administrare a impozitelor, taxelor și contribuțiilor intră un ansamblu de activități desfășurate de organele fiscale, printre care se numără și aceea de stabilire a creanțelor bugetare, raportat la o corectă stabilire a bazei de impunere, respectiv stabilirea diferențelor datorate în plus față de creanța fiscală declarată. Însă, în soluționarea cauzei de față, instanța de fond s-a raportat corect la prevederile speciale cuprinse în O.G. nr. 77/2011, referitoare la transferul activităților de administrare a contribuției clawback de la CNAS la ANAF.

Potrivit art. 9 din O.U.G. nr. 77/2011, (1) Pentru medicamentele incluse în programele naționale de sănătate, pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, și pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc, vândute anterior intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, contribuția datorată potrivit art. 363

1

din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, se stabilește de Casa Națională de Asigurări de Sănătate și se plătește conform reglementărilor legale în vigoare la data vânzării acestora.

(2) Începând cu data intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, procedurile de administrare a creanțelor reprezentând contribuțiile prevăzute la alin. (1) vor fi continuate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, care se subrogă în drepturile și obligațiile Ministerului Sănătății - Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, în calitate de creditor bugetar, pe care le succedă de drept în această calitate. Administrarea creanțelor reprezentând contribuțiile prevăzute la alin. (1) se îndeplinește potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Înalta Curte constată că instanța de fond a dat o corectă interpretare acestor dispoziții când a stabilit că, pentru creanțele datorate cu titlu de contribuție clawback sub imperiul dispozițiilor art. 363

1

din Legea nr. 95/2006, legiuitorul a decis, mai întâi prin art. 270 alin. (1) lit. x) din Legea nr. 95/2006, competența exclusivă a CNAS în materia stabilirii contribuției, iar apoi a reconfirmat această atribuție exclusivă a CNAS în materie de stabilire a contribuției prin alin. (1) al art. 9 din O.U.G. nr. 77/2011, în contextul modificărilor legislative intervenite atât în privința reglementării contribuției clawback, cât și în privința administrării ei.

Alin.(2) al art. 9 din O.U.G. nr. 77/2011, conform căruia procedurile de administrare a creanțelor reprezentând contribuțiile prevăzute la alin. (1) vor fi continuate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, care se subrogă în drepturile și obligațiile CNAS, trebuie înțeles ca referindu-se la activitățile care intră în noțiunea de administrare a contribuției ulterior stabilirii acesteia, la care s-a referit în mod expres alin. (1), care a statuat că acest atribut rămâne în competența CNAS.

Această împărțire a atribuțiilor între cele două autorități rezultă din reglementarea legală așa încât instanța de fond, cu aplicarea corectă a legii a reținut că Agenția Națională de Administrare Fiscală nu putea stabili nici diferența de contribuție invocată a fi datorată pentru perioada trim. IV 2009 - trim. III 2011 și nici creanțele accesorii constând în dobânzi și penalități de întârziere stabilite în considerarea contribuției stabilite în plus, dar și în considerarea invocatei nerespectări a scadenței obligațiilor succesive de plată pentru sumele datorate cu titlu de contribuție în perioada sus menționată, sub imperiul dispozițiilor art. 363

1

din Legea nr. 95/2006.

În acest context, instanța de fonsd a apreciat că actele atacate, vor fi anulate în întregime, fiind întemeiat motivul de nelegalitate referitor la necompetența organelor emitente a actelor fiscale atacate.

În sensul arătat este orientată și jurisprudența anterioară a Înaltei Curți (dec. nr. 4252/2014, dec. nr. 7097/2013 ale ÎCCJ-SCAF)

Decizia nr. 601/2014, invocată de recurenta ANAF, nu are sensul și relevanța pretinse de aceasta deoarece în contextul factual al cauzei în care decizia menționată a fost pronunțată nu s-a pus problema litigioasă a stabilirii contribuției, ci a opozabilității hotărârii față de ANAF, în considerarea unor atribute din sfera administrării contribuției ulterioare stabilirii acesteia.

III. Temeiul procesual al soluției date recursului

Pentru aceste considerente, Înalta Curte,în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge recursurile promovate de autoritățile recurente ca nefondate.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor împotriva sentinței nr. 32 din 13 martie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 mai 2021.