ÎCCJ, Decizia nr. 48/2022

Ședința publică din data de 28 februarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Decizia nr. 644 din 17 martie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta Compania Locală de Termoficare A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 290/R din 22 iulie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că în dosarul nr. x/2018, soluționat definitiv prin decizia civilă nr. 757/R din 4 noiembrie 2019, Compania Locală de Termoficare A. S.A. are calitate de reclamantă, iar pârâtă este S.C. B. S.R.L., iar în dosarul nr. x/2018, soluționat definitiv prin decizia civilă nr. 290/R din 22 iulie 2020, Compania Locală de Termoficare A. S.A., este reclamantă, iar calitatea de pârâtă este deținută de S.C. Buna Vestire S.R.L.

Ca urmare, analizând comparativ litigiile, în temeiul art. 513 alin. (3), raportat la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că nu se verifică tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Împotriva deciziei menționate la pct. 1, revizuenta Compania Locală de Termoficare A. S.A. a declarat recurs, indicând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Revizuenta a susținut că cererea de revizuire era întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiindcă există hotărâri judecătorești potrivnice, respectiv Decizia nr. 290/R din 22 iulie 2020 și Decizia nr. 757/R din 4 noiembrie 2019, ambele pronunțate de Curtea de Apel Timișoara.

A arătat că, în opinia sa, instanța a făcut o greșită aplicare a normelor de drept material, ignorând efectele puterii de lucru judecat, precum și o greșită aplicare a legii în ceea ce privește analiza calității procesual pasive și aplicarea altor dispoziții legale.

A susținut că aceste două hotărâri judecătorești au aceleași părți, același obiect și aceeași cauză, fiind pronunțate în dosare diferite și a făcut o amplă prezentare a istoricului celor două litigii, precum și a situației de fapt.

Recurenta a arătat că, în cauză, Curtea de Apel Timișoara a pronunțat decizii radical opuse, nesocotind efectul pozitiv al autorității de lucru judecat și legătura firească cu lucrul judecat anterior, în condițiile în care ambele dosare au aceeași cauza și același obiect, motivând prin decizia civilă nr. 290/R, că răspunderea civilă delictuală invocată nu ar fi întemeiată, ceea ce este în totală contradicție cu deciziile anterioare pronunțate de aceeași instanță.

II. Considerentele Înaltei Curți - Completul de 5 judecători

Analizând recursul dedus judecății, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte reține că recurenta și-a întemeiat în drept criticile formulate pe motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Acestea vor fi analizate din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., deoarece se susține că instanța de revizuire a aplicat/interpretat greșit cerințele de admisibilitate a cererii de revizuire privind tripla identitate de părți, obiect și cauză, încălcând astfel normele referitoare la autoritatea de lucru judecat; recurenta nu indică norme de drept material care să fi fost greșit aplicate.

Astfel, recurenta consideră că instanța de revizuire a aplicat și interpretat greșit normele privind efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, care nu ar presupune o identitate de părți, fiind suficientă identitatea aspectului litigios.

Aceste susțineri sunt nefondate.

Prevederile art. 431 C. proc. civ. reglementează efectele lucrului judecat, dispunând, în alin. (1), că nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect, iar, potrivit alin. (2), oricare din părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.

În termenii consacrați de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., nu este nevoie să fie întrunită tripla identitate de elemente ale raportului juridic transpus pe plan procesual, cum se întâmplă în cazul excepției autorității de lucru judecat (obiect, cauză și părți), ci trebuie să existe doar o legătură cu lucrul judecat anterior, care să se impună noii judecăți (în sensul de a nu se nesocoti ceea ce o instanță a statuat deja jurisdicțional).

Dispozițiile art. 435 C. proc. civ. reglementează modalitatea în care se produc efectele hotărârii judecătorești, cu valoare obligatorie, sub semnul relativității, în raporturile dintre părți și în forma opozabilității față de terții neparticipanți la procedura judiciară, care vor putea face însă dovada contrară celor statuate prin hotărâre, în absența participării lor la proces.

Astfel, potrivit textului, "hotărârea judecătorească este obligatorie și produce efecte numai între părți și succesorii acestora. Hotărârea este opozabilă oricărei terțe persoane atât timp cât aceasta din urmă nu face, în condițiile legii, dovada contrară."

Principiul relativității hotărârii judecătorești, atât sub aspectul efectelor obligatorii între părți, cât și al lucrului judecat, presupune ca ceea ce a fost judecat să nu poată folosi sau, în principiu, să nu poată fi opus decât de către părțile în proces și succesorii acestora.

Fundamentul și justificarea acestui principiu le constituie contradictorialitatea și dreptul la apărare, deoarece doar aceste părți au participat în litigiu, au avut ocazia de a-și susține apărările, de a propune și administra probe, de a dezbate pricina în contradictoriu și de a exercita căile legale de atac. Este, prin urmare, just ca ele să respecte ceea ce s-a stabilit definitiv, atât în sensul inadmisibilității unei noi acțiuni identice (efectul negativ al lucrului judecat), cât și în sensul că, între ele, chestiunile litigioase definitiv stabilite să nu mai poată fi contrazise, iar judecățile respective trebuie avute în vedere ca premise cu valoare de adevăr juridic și, în consecință, inatacabile în litigiile ulterioare (efectul pozitiv).

Înalta Curte constată că, dată fiind relativitatea efectelor lucrului judecat, este necesară, însă, existența identității de părți, pentru a se reține incidența dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., pentru ca ceea ce s-a stabilit juridisdicțional anterior să se impună cu efect obligatoriu într-un nou proces, care are legătură cu aspectele litigioase tranșate deja.

Astfel fiind, în deplin acord cu argumentele instanței de revizuire, Înalta Curte reține la rândul său că în cele două litigii în raport de care s-a opus efectul pozitiv al autorității de lucru judecat nu este prezentă identitatea de părți.

Primul litigiu a fost înregistrat sub nr. x/2018, a avut ca obiect pretenții și s-a derulat între reclamanta Compania Locală de Termoficare "A." S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., finalizându-se prin pronunțarea Deciziei nr. 757R din 4 noiembrie 2019 a Curții de Apel Timișoara.

La rândul său, dosarul nr. x/2018 în care s-a pronunțat Decizia nr. 290 R din 22 iulie 2020 a avut același obiect pretenții, avându-le ca părți pe reclamanta Compania Locală de Termoficare "A." S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. Buna Vestire S.R.L.

În concluzie, Înalta Curte reține că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 431 alin. (2) C. proc. civ. pentru a opera autoritatea de lucru judecat sub aspect pozitiv a hotărârilor invocate prin cererea de revizuire, criticile formulate pe acest aspect fiind neîntemeiate, câtă vreme nu este întrunită identitatea de părți.

Se reține că, în realitate, recurenta invocă practică judecătorească neunitară la nivelul Curții de Apel Timișoara, aspect reținut și în considerentele deciziei recurate, care însă nu poate constitui motiv de revizuire întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Compania Locală de Termoficare A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 644 din 17 martie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 februarie 2022.