ÎCCJ, Decizia nr. 38/2022

Ședința publică din data de 14 februarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Decizia nr. 3692 din 16 iunie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva Deciziei nr. 73 din 18 ianuarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, ca fiind tardivă.

În motivarea hotărârii pronunțate, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a reținut considerentele ce vor fi redate în cele ce urmează.

În cauză, revizuenta a invocat o pretinsă contrarietate între decizia civilă nr. 73 din 18 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal și deciziile pronunțate în privința asociatului B. și administratorului societății, C., respectiv Decizia nr. 1108/24.05.2018 (dosarul nr. x/2017), Decizia nr. 271/27.03.2019 (dosarul nr. x/2017) și Decizia nr. 1283/14.10.2019 (dosarul nr. x/2017) ale Curții de Apel Timișoara.

Conform dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din același cod, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ și absolut, a cărui încălcare atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac.

S-a reținut, de către instanța de revizuire, faptul că ultima hotărâre rămasă definitivă este Decizia nr. 73 din 18 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri formulată de revizuentă a fost înregistrată la instanță la 15 noiembrie 2019 (conform datei menționate pe ștampila de înregistrare la Curtea de Apel Timișoara - dosarul Curții de Apel Timișoara).

Calculul termenelor procedurale se realizează în conformitate cu prevederile art. 181 alin. (1) C. proc. civ. - "când termenul se socotește pe săptămâni, luni sau ani, el se împlinește în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an. […]". De asemenea, alin. (2) al aceluiași text de lege dispune:

"când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează".

Făcând aplicarea dispozițiilor legale anterior menționate la speța dedusă judecății, instanța de revizuire a constatat că data la care a rămas definitivă ultima hotărâre este data pronunțării deciziei civile nr. 73, respectiv 18 ianuarie 2019, de către Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, astfel încât, în raport de data depunerii cererii de revizuire, 15 noiembrie 2019, termenul de o lună prevăzut de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost încălcat.

Împotriva hotărârii de la punctul I.1 de mai sus, a declarat recurs revizuenta A., prin care solicită: admiterea recursului; modificarea, în totalitate, a Deciziei nr. 3692 din 16 iunie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019, în sensul admiterii cererii de revizuire formulate de recurenta-revizuentă.

Recurenta critică hotărârea atacată, invocând greșita admitere, de către instanța de revizuire, a excepției tardivității introducerii cererii și formulează apărări pe fondul cauzei, fără a indica niciunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În esență, recurenta-revizuentă susține faptul că termenul legal pentru formularea cererii de revizuire curge de la data comunicării Deciziei nr. 73 din 18 ianuarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, și nu de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri judecătorești.

Intimata Casa Județeană de Pensii Bihor nu a depus întâmpinare.

II. Considerentele Înaltei Curți

În actualul cadru procesual, Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție este învestit, în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., cu recursul declarat împotriva hotărârii pronunțate de o secție civilă a Înaltei Curți, prin care a fost respinsă, ca tardiv introdusă, o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., text procedural care reglementează ipoteza existenței unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Analizând criticile din recurs, Completul de 5 judecători constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Cu prioritate, Înalta Curte constată că recurenta nu a indicat, în cadrul cererii de recurs, niciunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., însă criticile formulate de către aceasta pot fi încadrate în motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În esență, recurenta critică hotărârea atacată pentru interpretarea greșită a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că excepția tardivității formulării cererii de revizuire a fost admisă în mod nelegal, dat fiind faptul că termenul legal de 30 de zile prevăzut de textul legal ar fi trebuit calculat de la data comunicării Deciziei nr. 73 din 18 ianuarie 2019, pronunțate în dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Înalta Curte constată că, prin cererea de revizuire soluționată prin hotărârea atacată prin prezentul recurs (întemeiată pe dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), revizuenta a invocat contrarietatea de hotărâri cu privire la Decizia nr. 73 din 18 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, în raport cu Decizia nr. 1108/24.05.2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017, Decizia nr. 271/27.03.2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017 și Decizia nr. 1283/14.10.2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017, solicitând anularea primei hotărâri, respectiv a Deciziei nr. 73 din 18 ianuarie 2019.

Dat fiind faptul că cererea de revizuire formulată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține aplicabilitatea în cauză a art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care prevede:

"Termenul de revizuire este de o lună și se va socoti: [...] 8. În cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri".

În prezenta cauză, ultima hotărâre pronunțată a fost Decizia nr. 73 din 18 ianuarie 2019 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, rămasă definitivă la data pronunțării, astfel că termenul de o lună, reglementat de legiuitor prin art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pentru exercitarea căii de atac a revizuirii, calculat conform art. 182 alin. (1) C. proc. civ., a început să curgă la 18 ianuarie 2019, împlinindu-se la 18 februarie 2019.

Or, cererea de revizuire formulată în cauză a fost depusă de către recurenta-revizuentă la 15 noiembrie 2019 (conform datei menționate pe ștampila de înregistrare la Curtea de Apel Timișoara - dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel Timșoara, secția contencios administrativ și fiscal) - aspect necontestat de către recurentă -, după expirarea termenului legal imperativ și absolut.

În conformitate cu art. 185 alin. (1) C. proc. civ., nerespectarea termenului legal prevăzut pentru exercitarea dreptului de a formula calea de atac a revizuirii atrage aplicarea sancțiunii decăderii din exercitarea dreptului.

Față de prevederea expresă din cuprinsul art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., mai sus citat, care nu lasă loc de interpretare, precum și față de sancțiunea reglementată prin dispozițiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține caracterul nefondat al criticilor recurentei.

De altfel, analizând pricina și din perspectiva dreptului de acces la o instanță, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat și garantat de prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte reține că, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a statuat că "securitatea juridică implică respectul pentru principiul res iudicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra unei probleme nu este un temei pentru reexaminare." (a se vedea Ryabyk împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, par. 52, CEDO 2003-IX, în Hotărârea Mitrea împotriva României, par. 24, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 855/21.12.2010).

Totodată, analizând garantarea dreptului la un recurs efectiv, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că acest drept presupune că orice persoană ale cărei drepturi și libertăți au fost încălcate are dreptul de a se adresa efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale. Ca atare, dreptul la un recurs efectiv obligă la asigurarea a cel puțin o cale de atac care să garanteze toate drepturile și garanțiile specifice judecării în fața unui tribunal, care să poată analiza încălcarea dreptului subiectiv, pe fondul său, și nu instituie în orice circumstanțe dreptul la redeschiderea unor căi extraordinare de atac. Or, cererea de revizuire, fiind o cale extraordinară de atac, de retractare, poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege, și nu poate fi transformată într-un "recurs deghizat" prin care partea să pună în dezbatere pretinse erori de judecată.

De asemenea, din perspectiva jurisprudenței Curții Constituționale a României stabilirea unor condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție sau exercitarea căilor de atac, ordinare sau extraordinare, nu constituie o încălcare a dreptului la liber acces la justiție. În acest sens, este Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, în care s-a stabilit că accesul liber la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește și este de competența exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești.

Prin Decizia nr. 279 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 22 august 2018, Curtea Constituțională a reținut că principiul accesului liber la justiție trebuie interpretat și prin prisma art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Cu privire la interpretarea acestui articol, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că dreptul de acces la un tribunal nu este un drept absolut, existând posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conținutul oricărui drept (Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunțată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragrafele 37 și 38). Prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunțată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că accesul liber la justiție implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători constată că hotărârea atacată este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 3692 din 16 iunie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 februarie 2022.