Decizia nr. 83/2022 — ÎCCJ, Secția penală — cale de atac împotriva sentinței nr. 18/2022 a Curții de Apel București

Înșelăciune în formă calificată, parțial sub formă de tentativă (articolul 146 alin. (2) în coroborare cu articolului 22 din C. pen. elvețian), eventual delapidare, sub forma mai multor fapte și, parțial, ca tentativă (articolul 138 punctul 1 în coroborare cu articolul 22 din C. pen. elvețian) în perioada 24.07.2013 -31.12.2013 în diverse localități din Elveția în detrimentul diverselor părți prejudiciate, constând în: 1.1. Învinuitul A., împreună cu B., au comandat băuturi nealcoolice și alcoolice în valoare totală de 171.145,75 CHF la mai multe filiale C., cu disimularea ca reale a unor împrejurări de fapte, fără a deține mijloace financiare suficiente și, de asemenea, fără a fi dispuși să plătească. Băuturile au fost comandate fie prin telefon, fie prin e-mail, fie personal, la fața locului. Învinuiții au pretins că au nevoie de băuturi pentru un festival cultural care urma să aibă loc în scurt timp. S-a convenit cu filialele C. în cauză că băuturile neconsumate vor fi returnate și că apoi se va emite o factură pentru băuturile consumate efectiv, care urma a fi achitată în numerar. Pentru a crea o bază de încredere între părțile prejudiciate, B. și-a dat numele, deoarece, spre deosebire de A., este cetățean elvețian și nu existau proceduri curente de recuperare de creanțe împotriva sa. În plus, s-a efectuat o plată în avans la filialele individuale ale C., simulând o disponibilitate de plată. Învinuiții au preluat cu un vehicul de transport mărfurile comandate și le-au transportat ulterior într-un depozit, de unde au revândut băuturile la diferite magazine de kebab, cluburi de saună, cabarete și restaurante din Elveția, la prețuri inferioare celor de pe piață. Acest demers a fost realizat sub pretextul că băuturile reprezentau un stoc rămas din operațiunile de comerț cu ridicata. După obținerea băuturilor, învinuiții nu au mai putut fi contactați telefonic sau nu au răspuns la încercările părților prejudiciate de a-i contacta. A. a înșelat în mod dolosiv filialele C. cu privire la disponibilitatea sa de a-și îndeplini obligațiile și de a plăti, respectiv a indus în eroare personalul de vânzări al filialei C. că va returna băuturile care nu urmau a fi consumate și că va plăti prețul băuturilor consumate, deși știa foarte bine că nu va plăti, respectiv că nu va putea plăti băuturile pe care le cumpărase. El a acționat în mod intenționat, precum și cu intenția de a se îmbogăți și a folosit banii proveniți din vânzarea băuturilor pentru a-și acoperi cheltuielile de trai și vizitele la cazinou. 1.

Împreună cu B., învinuitul a încheiat, pe numele acestuia și cu inducerea în eroare asupra realității unor împrejurări inexistente, mai multe contracte de plată și de închiriere pentru diverse echipamente electronice, deși nu dispunea de suficiente mijloace financiare pentru a plăti echipamentele și nici nu intenționa să plătească vreodată pentru acestea. Echipamentele electronice obținute în mod ilegal au fost utilizate în interes propriu, prin faptul că o parte a acestor echipamente a fost preluată pentru sine sau prin oferirea acestora cu titlu de cadou, precum și prin vânzarea celorlalte echipamente pe internet, fără a fi plătit pentru acestea, împrejurare întâlnită în următoarele cazuri: 2. Înșelăciune în formă calificată, precum și tentative de înșelăciune, (articolul 146 alin. (2) în coroborare cu articolul 22 din C. pen. elvețian), eventual contrafacerea de produse, precum și tentativă de contrafacere de produse, eventual săvârșită în formă calificată (articolul 155 alin. (1) în coroborare cu articolul 22, eventual punctul 2 din C. pen. elvețian), fapte comise în perioada 01.10.2013 - 31.12.2013 în Lausanne, Biel și în alte localități, constând în acea că învinuitul a comandat de la fratele acestuia, D., 90 de bucăți de parfumuri contrafăcute din Bulgaria, la un preț de 15.00 - 20.00 CHF pe bucată și a solicitat aducerea acestora în Elveția. Învinuiții au vândut parfumurile contrafăcute ca produse originale către diverși cumpărători la prețuri cuprinse între 40.00 și 150.00 CHF. Învinuitul a acționat în mod dolosiv, cu intenție și în scopul de îmbogățire, precum și de inducere în eroare, deoarece știa sau, cel puțin, a acceptat că parfumurile erau contrafăcute, că erau capabile să dea aparența unor produse autentice și că nu era posibil pentru cumpărători să verifice autenticitatea parfumurilor sau că aceștia dispuneau de o astfel de posibilitate numai cu o dificultate deosebită. De asemenea, învinuiții au comandat și o a doua livrare de parfumuri și au plătit pentru aceasta, dar mărfurile nu au mai ajuns niciodată în Elveția (tentativă).

Înșelăciune în formă calificată (articolul 146 alin. (2) din C. pen. elvețian), eventual contrafacerea de produse, eventual săvârșită în formă calificată (articolul 155 punctul 1, eventual punctul 2 din C. pen. elvețian), comise în perioada 31.12.2013 - 05.01.2014 în Biel, în detrimentul persoanelor E. și F., prin faptul că învinuiții au oferit spre vânzare pe portalul de internet "G.", sub anunțul nr. x, două telefoane mobile contrafăcute și care prezentau defecte, marca x, ca bunuri noi în ambalajul lor original, la un preț individual de 400.00 CHF sau la pachet, pentru ambele telefoane, la prețul de 750.00 CHF. Învinuitul l-a contactat telefonic în prealabil pe H. și i-a comunicat acestuia că a primit telefoanele mobile cadou de la fratele său din Franța și că nu dorește să le folosească. În mod suplimentar, l-a asigurat pe H. că telefoanele mobile sunt originale. Cu ocazia predării telefoanelor mobile către I., la data de 05.01.2014, A. l-a asigurat din nou pe cumpărător că acestea sunt aparate noi și funcționale și a demonstrat acest lucru prin introducerea propriei cartele SIM într-unul dintre telefoanele mobile și pornirea aparatului. I. i-a plătit lui A. suma totală de 700.00 CHF pentru cele două telefoane mobile. Învinuitul a acționat în mod fraudulos, cu intenție și în scopul de îmbogățire, precum și de înșelăciune, deoarece știa că telefoanele mobile erau contrafăcute, că acestea puteau să dea aparența unor bunuri autentice și că respectivul cumpărător va renunța la o verificare detaliată a bunurilor la fața locului datorită relației speciale de încredere.

Tâlhărie (articolul 140 punctul 1 din C. pen. elvețian), săvârșită la data de 11.07.2012, în jurul orei 13:25, în Biel, J., în detrimentul societății K., respective L., prin faptul că învinuitul, după ce a solicitat vânzătoarei să-i arate bijuteriile care fuseseră rezervate pe numele său, a amenințat-o pe aceasta, arătându-i un pistol, pe care l-a ținut în mână, pe jumătate ascuns de rucsac și l-a pus pe tejghea, obligând-o pe vânzătoare să introducă bijuteriile, inclusiv chitanța și bancnotele din casa de marcat, în rucsacul său. Ulterior, învinuitul a părăsit magazinul în direcția Neumarktstrasse.

Încălcarea legii privind circulația pe drumurile publice (articolul 97 alin. (1) litera 1b SVG - Legea elvețiană privind circulația pe drumurile publice), săvârșită la data de 25.04.2014 în Biel, M., prin faptul că învinuitul, în ciuda solicitărilor repetate formulate de către autorități, nu a predat permisul de conducere pentru autovehicule din categoriile speciale F, G și M, care îi fusese retras prin dispoziția din data de 17.12.2013 și pe care i se ceruse să îl predea în termen de 90 de zile de la comunicarea dispoziției. Prima instanță, examinând documentele transmise de statul solicitant, a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 18 și următoarele din Legea nr. 302/2004, în privința cererii de extrădare formulate de Federația Elvețiană. Astfel, Curtea a reținut că cererea de extrădare în privința persoanei solicitate A. are la bază sentința penală nr. 16 195/196 din 24.08.2017 a Tribunalului Regional din Emmental-Oberaargau, pentru săvârșirea infracțiunilor de fraudă, jaf și uz ilegal de plăcuțe de înmatriculare, fapte prevăzute de art. 146, art. 140 din C. pen. elvețian și art. 97 din Legea privind circulația rutieră din Elveția, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 44 luni închisoare. Curtea a constatat că faptele reținute în sarcina lui A. au corespondent în legislația penală română, fiind incriminate prin dispozițiile art. 244 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 234 alin. (1) lit. a) din C. pen. și art. 335 alin. (2) din C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. Prima instanță a menționat că între România și Federația Elvețiană există tratate internaționale în vigoare, referitoare la extrădare, cele două țări fiind semnatare ale Convenției europene de extrădare încheiate la 13.12.1957. De asemenea, Curtea a reținut că persoana extrădabilă A. nu a avut obiecțiuni privind identitatea și că, în speță, nu sunt incidente nici dispozițiile art. 21 și 22 din Legea nr. 302/2004 (republicată), vizând motivele obligatorii sau facultative de refuz al extrădării. Astfel, Curtea a constatat că a fost respectat dreptul la un proces echitabil în sensul Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950, în privința persoanei extrădabile A.. Din înscrisurile atașate cererii de extrădare, respectiv sentința de condamnare și alte acte, s-a reținut că nu rezultă date în sensul că persoanei extrădabile nu i-ar fi fost respectat dreptul la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului. În acest sens, Curtea a constatat că dosarul penal vizându-l pe A. a fost judecat de către o instanță judecătorească civilă, în mod public, acuzatul fiind reprezentat de către avocat desemnat din oficiu, că procesul a fost judecat în lipsa acuzatului, însă din adresa autorităților elvețiene a rezultat că acesta a fost informat personal de mai multe ori cu privire la inițierea procedurilor, având ocazia de a contesta faptele de care este acuzat, fiindu-i garantat dreptul la apărare. Din înscrisul depus la fila x a volumului III din dosarul Curții a mai rezultat și că persoana extrădabilă A., în condițiile legii, are dreptul de a solicita rejudecarea cauzei sale. Prima instanță a mai constatat că extrădarea nu este solicitată în scopul urmăririi sau pedepsirii persoanei extrădabile A. pe motive de rasă, religie, sex, naționalitate, limbă, opinii politice sau ideologice ori de apartenență la un anumit grup social, precum și că nu se referă la o infracțiune de natură politică sau la o infracțiune conexă unei infracțiuni politice ori la o infracțiune militară care nu constituie infracțiune de drept comun. Ca atare, a apreciat că sunt îndeplinite toate cerințele legale pentru a se dispune extrădarea persoanei solicitate A., neexistând motive obligatorii sau opționale de refuz al extrădării, iar considerentele de ordin familial invocate de persoana extrădabilă nu constituie un motiv de refuz al predării. Împotriva sentinței penale nr. 18/F din data de 03 februarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, persoana extrădabilă A. a formulat contestație. În esență, a solicitat admiterea contestației formulate și pe cale de consecință respingerea cererii de extrădare, arătând că are o familie în România, un copil minor în vârstă de 3 ani, deține o societate comercială și are un frate care locuiește în Arad, iar în situația în care ar fi extrădat i se va destrăma familia. Persoana extrădabilă a mai arătat că a făcut demersuri pentru a obține cetățenia română, iar dacă va părăsi teritoriul României va pierde dreptul de ședere. Pentru aceste motive, contestatorul a menționat că dorește să fie recunoscută hotărârea emisă de autoritățile judiciare elvețiene și să execute pedeapsa stabilită în România. Examinând contestația formulată de persoana extrădabilă, în temeiul art. 53 din Legea nr. 302/2004 Înalta Curte constată că este nefondată, pentru următoarele considerente: Cu titlu preliminar, Înalta Curte de Casație și Justiție notează că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile Convenției europene de extrădare, încheiată la Paris la data de 13.12.1957, ratificată prin Legea nr. 80/1997 publicată în Monitorul Oficial nr. 89 din 14 mai 1997. Totodată, potrivit art. 5 din Legea nr. 302/2004, dispozițiile cuprinse în legea privind cooperarea judiciară internațională în materie penală constituie dreptul comun în materie pentru autoritățile judiciare române, iar dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 prevăd expressis verbis că "prezenta lege se aplică în baza și pentru executarea normelor interesând cooperarea judiciară în materie penală, cuprinse în instrumentele juridice internaționale la care România este parte, pe care le completează în situațiile nereglementate". De asemenea, art. 7 din Legea nr. 302/2004, republicată, statuează că, în situația în care, prin legea de cooperare judiciară internațională în materie penală nu se prevede altfel, cererile adresate autorităților române în domeniile reglementate se îndeplinesc conform normelor române de drept procesual penal. Efectuând propriul examen al cererii de extrădare, instanța de control judiciar, în consens cu prima instanță, constată că sunt îndeplinite condițiile de formă și cele de fond pentru a se dispune extrădarea numitului A. către autoritățile elvețiene. Astfel, în ceea ce privește condițiile de formă ale extrădării prevăzute în art. 12 din Convenția europeană de extrădare, încheiată la Paris la data de 13.12.1957 se reține că prin cererea scrisă, formulată de autoritățile judiciare ale Confederației Elvețiene, se solicită extrădarea lui A. urmărit internațional pentru punerea în executare a sentinței de condamnare din data de 24.08.2017, pentru săvârșirea infracțiunilor de fraudă, jaf și uz ilegal de plăcuțe de înmatriculare, fapte prevăzute și pedepsite de dispozițiile art. 146, art. 140 din C. pen. elvețian și art. 97 din Legea privind circulația rutieră din Elveția. În fapt, se reține în sarcina sa că, în cursul anilor 2012-2014, a folosit o armă de foc cu care a amenințat un angajat al unei bijuterii forțându-l să-i înmâneze bijuterii în valoare de aproximativ 8.000 CHF; a comandat cantități mari de băuturi alcoolice, pe care le-a achitat parțial, băuturi pe care le-a vândut ulterior; a oferit spre vânzare produse contrafăcute, la prețul produselor originale și a refuzat să restituie autorităților elvețiene permisul de conducere, conform hotărârii judecătorești emise în data de 17.12.2013. Cu privire la identitatea persoanei extrădabile, în cererea de extrădare s-a precizat că A. este cetățean turc N.. Toate aceste date furnizate confirmă că domnul A. este persoana căutată. Înalta Curte reține că cererii de extrădare i-au fost anexate copia hotărârii din data de 24 august 2017 emisă de Tribunalul Regional din Emmental Oberaargau, copia rechizitoriului din data de 13 iunie 2016 emis de Tribunalul Regional din Emmental Oberaargau, extras după legislația relevantă a Confederației Elvețiene, fotografia și fișa dactiloscopică a persoanei extrădabile A.. Atât cererea, cât și înscrisurile atașate au fost însoțite de o traducere autorizată în limba română. În contextul expus mai sus, instanța supremă constată că cererea de extrădare formulată în cauză și documentele anexă corespund cerințelor art. 12 din Convenția europeană de extrădare încheiată la Paris, la data de 13.12.1957, astfel condițiile formale ale extrădării persoanei solicitate A. în Elveția sunt îndeplinite. Cu privire la condițiile de fond ale extrădării, Înalta Curte notează că acestea vizează persoana extrădabilă, infracțiunea și pedeapsa, salvgardarea drepturilor și a libertăților fundamentale, competența și exercitarea acțiunii penale. Verificând condițiile privind persoana extrădabilă, instanța de control judiciar reține că acestea sunt îndeplinite îndeplinite în cauză, și anume: - persoana extrădabilă A. este căutat în vederea executării unei pedepse de 44 de luni închisoare (art. 1 din Convenție, art. 18 teza a II-a din Legea nr. 302/2004); - extrădarea persoanei solicitate este posibilă dat fiind existența convenției care conține o veritabilă clauză de reciprocitate; - persoana extrădabilă nu se face parte din persoanele exceptate de la extrădare prevăzute la art. 6 din convenție, art. 19 din Legea nr. 302/2004; - persoana extrădabilă nu riscă consecințe grave pentru viața sau integritatea sa corporală, datorită vârstei sau a unei boli (art. 22 alin. (2) din Legea nr. 302/2004), din materialul dosarului (înscrisurile medicale aflate la dosar primă instanță) nerezultând că la acest moment A. ar suferi de o boală gravă sau s-ar afla într-o ipostază aparte din cauza căreia extrădarea imediată i-ar produce consecințe de o gravitate deosebită. În ceea ce privește condițiile privind infracțiunea și pedeapsa, Înalta Curte, analizând cerința dublei incriminări (art. 24 alin. (1) din Legea nr. 302/2004), constată că faptele reținute în sarcina persoanei extrădabilă A. au corespondent în legislația română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor prevăzute de art. 244 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 234 alin. (1) lit. a) din C. pen. și art. 335 alin. (2) din C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. Referitor la natura infracțiunii se reține că persoana extrădabilă nu este condamnată pentru de o infracțiune politică sau militară, ci pentru o infracțiune de drept comun ce dă loc la extrădare. Examinând condițiile privind competența, instanța supremă reține că pentru a dispune extrădarea, este necesar ca: a) statul solicitant să își atribuie o competență de urmărire sau judecare a cauzei în virtutea oricăruia dintre principiile teritorialității, personalității, realității sau universalității (art. 29 din Legea nr. 302/2004), constatând că persoana extrădabilă a fost judecată în Elveția în virtutea principiului teritorialității, pentru fapte infracționale săvârșite acolo; b) statul român să nu își revendice vreo competență teritorială sau extrateritorială de urmărire sau de judecată a infracțiunii care motivează cererea de extrădare (art. 22 alin. (1) din Legea nr. 302/2004), constatând că nici această cerință nu este incidentă în cauză. Înalta Curte, analizând principiul ne bis in idem și cauzele care sting acțiunea penală date de intervenția prescripției răspunderii penale, a amnistiei ori grațierii antecondamnatorii, constată următoarele: a) persoana extrădabilă nu a fost condamnată sau achitată pe teritoriul statului român solicitat pentru comiterea vreunei infracțiuni, așadar nici pentru faptele care au justificat formularea cererii de extrădare, prin urmare în cauză nu se pune problema activării principiului ne bis in idem. b) incidența cazurilor de stingere a acțiunii penale (art. 10 din convenție, art. 33-35 din Legea nr. 302/2004), constatându-se că prescripția răspunderii penale prevăzută de legea penală elvețiană nu este împlinită, iar persoana extrădabilă nu a invocat și nici autoritățile elvețiene nu au comunicat incidența vreunei legi de grațiere care să acopere activitatea infracțională pentru care persoana extrădabilă a fost condamnată în statul solicitant. De asemenea, se constată că în România pentru faptele penale în discuție nu este împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c), d) și e) din C. pen. și aceste fapte nu formează obiect al vreunei legi de grațiere ori amnistie. Evaluând celelalte critici formulate de către persoana extrădabilă, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează a fi prezentate. Cererea persoanei extrădabile de a executa pedeapsa în România având în vedere circumstanțele sale personale ce rezultă din înscrisurile depuse la dosar, respectiv faptul că are o familie întemeiată în România și un copil minor, că deține o societate comercială, că are un frate care locuiește în Arad, iar în situația în care va fi extrădat i se va destrăma familia pentru că va rămâne fără niciun mijloc de întreținere, nu poate fi primită de instanța supremă, întrucât motivele de ordin familial invocate de către persoana extrădabilă nu pot constitui motive obligatorii de refuz, așa cum sunt ele prevăzute în art. 21 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 și nici nu pot fi încadrate la motivele opționale de refuz al extrădării, astfel cum sunt ele reglemetate de art. 22 din aceeași lege. Analizând solicitarea persoanei extrădabile de a-i fi recunoscută hotărârea judecătorească emisă de către autoritățile judiciare elvețiene și de a executa pedeapsa stabilită în sarcina sa în România, instanța de control judiciar, văzând prevederile art. 137 alin. (1) lit. g) pct. (i) din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora, în ceea ce privește hotărârile date de către instanțele judecătorești ale statelor terțe, autoritățile române nu sunt competente să inițieze procedura de recunoaștere și executare pe teritoriul României a hotărârii judecătorești străine, atunci când: "România nu este statul de cetățenie ori statul pe teritoriul căruia persoana condamnată beneficiază de un drept de ședere permanentă", constată că persoana extrădabilă este cetățean turc, posesor al pașaportului nr x emis de autoritățile turce și a permisului de ședere temporară nr. x emis de autoritățile române, care nu echivalează cu un act de ședere permanentă și, prin urmare, nu poate beneficia de inițierea unei astfel de proceduri. Apărarea persoanei extrădabile vizând loialitatea față de statul român și depunerea dosarului pentru obținerea cetățeniei române, drept ce-l va pierde dacă va fi extrădat nu poate conduce la respingerea cererii de extrădare, întrucât nici acest motiv nu se încadrează printre cele obligatorii sau facultative de refuz al extrădării reglementate de art. 21-22 din Legea nr. 302/2004. Înalta Curte mai notează în privința criticilor persoanei extrădabile referitoare la faptul că până în prezent nu i-a fost comunicat niciun act și nu a cunoscut de existența hotărârii de condamnare că acesteia i-a fost respectat dreptul la un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului. Astfel, se constată că persoana extrădabilă A. a fost judecat de către o instanță judecătorească penală, în mod public, fiind reprezentat de către avocat desemnat din oficiu. Într-adevăr procesul a fost judecat în lipsa acuzatului, însă din adresa autorităților elvețiene rezultă că acesta a fost informat personal de mai multe ori cu privire la inițierea procedurilor, având ocazia de a contesta faptele de care este acuzat, fiindu-i garantat dreptul la apărare. De asemenea, din înscrisul depus la fila x a volumului III din dosarul primei instanțe rezultă și că persoana extrădabilă A., în condițiile legii, are dreptul de a solicita rejudecarea cauzei sale. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondată, contestația formulată de contestatorul persoană extrădabilă A. împotriva sentinței penale nr. 18/F din data de 03 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală. În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană extrădabilă la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 253 RON, va rămâne în sarcina statului. Onorariul interpretului de limbă turcă va rămâne în sarcina statului.