ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 58/2022

Ședința publică din data de 02 februarie 2022

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea penală din data de 07 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2018, printre altele, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de apelanta A..

Pentru a dispune astfel, în ceea ce privește cererea formulată de apelanta A. de sesizare a Curții Constituționale, Curtea a apreciat-o ca fiind inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Prin cererea formulată, apelanta A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., arătând că aceste dispoziții se referă la un caz de nulitate absolută, "Determină întotdeauna aplicarea nulității încălcarea dispozițiilor privind compunerea completului de judecată" și că acestea "contravin dispozițiilor constituționale care garantează preeminența dreptului, egalitatea în fața legii, dreptul la apărare, criteriile privind respectarea statului de drept raportat la calitatea, previzibilitatea legii și stabilirea raporturilor juridice, exigențele privind legiferarea și echilibrul puterilor, garanția nediscriminării și a exercitării drepturilor cetățenești, imperativele înfăptuirii justiției "în numele legii", în mod unic și egal pentru toți, regulile privind înființarea instanțelor judecătorești și procedura de judecată ce pot fi stabilite strict prin lege organică, precum și obligațiile statului român față de convențiile și tratatele europene internaționale la care este parte și/sau pe care le-a ratificat."

Au fost dezvoltate pe larg criticile de neconstituționalitate formulate, arătându-se în esență că sintagma "compunerea completului de judecată" poate fi considerată constituțională numai în măsura în care se interpretează în sens larg, respectiv: se consideră că termenul compunerea se referă și la modalitatea de formare a completurilor din punct de vedere calitativ formate cu nerespectarea principiului de repartizare aleatorie sau cu nerespectarea regimului incompatibilităților prevăzute de lege; se consideră că termenul complet de judecată se referă la toate completurile, indiferent de faza/etapa judiciară și nu strict la cele din etapa de judecată.

În analiza îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate invocate, Curtea a reținut că potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, pentru admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, instanța în fața căreia se formulează această solicitare trebuie să verifice următoarele aspecte: excepția este invocată de o parte în proces; dispozițiile criticate sunt cuprinse într-o lege sau într-o ordonanță, aceste dispoziții sunt în vigoare și sunt pretins contrare unor prevederi constituționale, declararea ca neconstituționale a prevederilor ar determina o soluționare diferită a cauzei; excepția este invocată în fața unei instanțe de judecată; prevederile normative nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a instanței de contencios constituțional.

S-a considerat că "legătura cu soluționarea cauzei" privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată în privința soluției ce se va pronunța în procesul pendinte, adică a obiectului procesului aflat pe rolul instanței judecătorești. Altfel spus, decizia Curții Constituționale a României în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal, ceea ce presupune, pe de o parte, existența unei legături directe între norma contestată și soluția ce urmează a se da în cauză, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea decizia Curții în proces, aceasta trebuind să aibă efecte asupra conținutului hotărârii judecătorului.

În cauza dedusă judecății, s-a arătat că instanța a fost învestită cu soluționarea unor apeluri, printre care și cel formulat de numita A.. Referitor la calitatea acesteia, Curtea a reținut că în cauză a fost formulat un apel de către A. iar câtă vreme nu s-a discutat admisibilitatea căii de atac declarate, nu poate fi reținut aspectul invocat de Ministerul Public privind inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale pe considerente care țin de calitatea acesteia de parte în cauză.

S-a reținut însă că apelanta a invocat neconstituționalitatea unui text care reglementează un caz de nulitate absolută, și anume art. 281 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în legătură cu un aspect pe care l-a susținut ca și chestiune prealabilă și în legătură cu care instanța a apreciat că nu reprezintă altceva decât un motiv de apel, legat de modalitatea de repartizare a cauzelor către judecătorii de drepturi și libertăți în dosarul de urmărire penală nr. 1550/P/2016. În plus, s-a precizat că petenta nu a formulat veritabile critici de constituționalitate ci este mai degrabă nemulțumită de interpretarea care ar putea fi dată textelor respective.

În condițiile arătate, s-a apreciat că cererea de sesizare cu excepția de neconstituționalitate a acestor dispoziții apare ca fiind inadmisibilă întrucât nu are nicio legătură cu aspectele invocate de apelantă, în sensul dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, fiind o chestiune care nu ar putea avea o influență concretă asupra hotărârii din cauza de față în ceea ce privește soluția care se va da asupra apelului declarat de aceasta.

Prin urmare, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată, Curtea a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de apelanta A..

Împotriva acestei soluții, A. a declarat recurs și a solicitat admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., apreciind că încalcă dispozițiilor constituționale ce garantează preeminența dreptului, egalitatea în fața legii, dreptul la apărare, criteriile privind respectarea statului de drept raportat la calitatea, previzibilitatea legii și stabilitatea raporturilor juridice, exigențele privind legiferarea și echilibrul puterilor, garanția nediscriminării și a exercitării drepturilor cetățenești, imperativele înfăptuirii justiției "în numele legii", în mod unic și egal pentru toți, regulile privind înființarea instanțelor judecătorești și procedura de judecată ce pot fi stabilite strict prin lege organică, precum și obligațiile statului român față de convențiile și tratatele europene și internaționale la care este parte și/sau pe care le-a ratificat.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2018/a4.

Examinând recursul formulat de recurenta A. cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, dacă excepția este inadmisibilă, (...), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare.

Sesizarea Curții Constituționale implică examinarea prealabilă a unor exigențe de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, și anume:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, instanța de judecată realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care poate fi folosită excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

Așadar, instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția are, potrivit legii, nu doar competența, ci și responsabilitatea corelativă de a cenzura eventuale susțineri ale autorului excepției și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării Curții Constituționale în strictă conformitate cu dispozițiile legii, dar și cu specificul cauzei (în acest sens, decizia nr. 688 din 12 iunie 2008 a Curții Constituționale a României, publicată în Monitorul Oficial nr. 566 din 28 iulie 2008 potrivit căreia instanța de judecată are rol de filtru al excepției de neconstituționalitate ridicate de părți, având obligația de a le respinge, ca inadmisibile, pe cele care nu îndeplinesc cerințele legii).

În contextul acestor argumente de principiu, Înalta Curte constată că, în cauză, cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost invocată de A., într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, având ca obiect apelul declarat, printre alții de către A. împotriva sentinței penale nr. 119 din 09.09.2020, pronunțate de Judecătoria Bolintin Vale, în dosarul nr. x/2018.

Apelanta a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 281 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în raport de dispozițiile constituționale ce garantează preeminența dreptului, egalitatea în fața legii, dreptul la apărare, criteriile privind respectarea statului de drept raportat la calitatea, previzibilitatea legii și stabilitatea raporturilor juridice, exigențele privind legiferarea și echilibrul puterilor, garanția nediscriminării și a exercitării drepturilor cetățenești, imperativele înfăptuirii justiției "în numele legii", în mod unic și egal pentru toți, regulile privind înființarea instanțelor judecătorești și procedura de judecată ce pot fi stabilite strict prin lege organică, precum și obligațiile statului român față de convențiile și tratatele europene și internaționale la care este parte și/sau pe care le-a ratificat.

Înalta Curte constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. reprezintă un motiv de apel prin care își arată nemulțumirea față de interpretarea dată textului de lege invocat.

Referitor la cerința ca excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia, Înalta Curte apreciază că aceasta nu este realizată, având în vedere că instanța în fața căreia se invocă excepția de neconstituționalitate nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional, în condițiile în care este necesar a verifica și măsura în care o astfel de excepție tinde, în mod real, la învestirea Curții Constituționale cu un examen al conformității dintre înțelesul normei legale și exigențele Constituției, prerogativă recunoscută Curții prin dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza, inclusiv sub aspectul relevanței sau se tinde la modificarea legii.

Or, în speță, se constată că doar aparent sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, excepția invocată având doar o legătură formală cu soluționarea cauzei, în concret, aceasta vizând o chestiune de interpretare și aplicare a legii în cursul judecării cauzei, în contextul în care se susține în esență că textul de lege criticat este susceptibil de interpretări diferite neexistând criterii obiective de apreciere, creează premisele discriminării prin lipsa de previzibilitate a normei și nesocotește echitabilitatea procesului prin lipsirea de eficiență a principiilor constituționale privind egalitatea în fața legii, preeminența dreptului și accesul la o justiție imparțială, ca și componente esențiale ale statului de drept.

În ceea ce privește condiția de admisibilitate privind legătura cu soluționarea cauzei este de observat că raportul cu soluționarea cauzei trebuie să privească incidența dispoziției legale, a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată, în privința soluției ce se va pronunța asupra cauzei deduse judecății.

Astfel, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Aceasta presupune, pe de o parte, existența unei legături directe dintre norma contestată și soluția procesului principal, iar pe de altă parte, rolul concret pe care decizia din contencios constituțional îl va avea în proces, aceasta trebuind să producă efecte materiale asupra conținutului deciziei judecătorului.

Premisa sesizării instanței constituționale o constituie, așadar, constatarea că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepția urmărește, în mod real și efectiv, să obțină concursul Curții, în considerarea și în limitele stricte ale competenței sale constituționale.

A. nu are calitatea de inculpată sau de persoană vătămată, ci de apelantă, context în care singurele dispoziții care puteau fi invocate erau cele vizând interesul pe care aceasta putea să-l justifice în proces în calitate de apelantă. Totodată, recurenta solicită completarea dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., în sensul aplicării nulității absolute și în cazul încălcării dispozițiilor privind judecătorul de drepturi și libertăți, aspect care excedează scopului excepției de neconstituționalitate.

Mai mult, recurenta nu a arătat concret ce articole din Constituție ar fi încălcate prin reglementarea în forma actuală a dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

Or, în condițiile în care remediul procesual al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit în concordanță cu finalitatea sa, respectiv armonizarea normelor criticate cu legea fundamentală, cu aplicabilitate directă asupra soluției ce urmează a fi pronunțată în cauză, Înalta Curte apreciază că cererea de sesizare a Curții Constituționale este inadmisibilă, soluția dispusă prin încheierea recurată fiind, în aceste limite, legală.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale, din cuprinsul încheierii penale din data de 07 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2018.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale, din cuprinsul încheierii penale din data de 07 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2018.

Obligă recurenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02 februarie 2022.