ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 888/2021

Ședința publică din data de 7 aprilie 2021

Asupra recursurilor de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2009, reclamanta S.C. Trei Margarete S.R.L. a chemat în judecată pârâta S.C. Viitorul S.R.L. solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să constate executarea necorespunzătoare de către pârâtă a contractului nr. x/17.11.2006 prin nefinalizarea obiectivului "A.", nerespectarea proiectului de construire, nepredarea obiectului la termen stabilit în contract; să fie obligată pârâta să plătească întregul prejudiciu care se va stabili prin expertiza în construcții, expertiza contabilă și care constă în lucrări efectuate și neplătite, materiale plătite și neîncorporate în construcție, beneficiu nerealizat, penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

La data de 23.01.2012 s-a formulat de către reclamantă o modificare a cererii de chemare în judecată, solicitând obligarea pârâtei la restituirea sumei de 944.313,72 RON cu TVA inclus, reprezentând sumele plătite pentru realizarea pensiunii agroturistice obiect a contractului încheiat între părți, ca urmare a executării necorespunzătoare a obligațiilor asumate contractual și nefinalizării obiectivului contractat, obligarea pârâtei la plata de daune-interese în sumă de 152.277,84 RON și obligarea pârâtei la ridicarea/demolarea imobilului clădire.

Prin sentința nr. 25 din 19 martie 2015, Tribunalul Satu Mare, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea comercială formulată de reclamanta S.C. TREI MARGARETE S.R.L. B., în insolvență prin C., împotriva pârâtei S.C. VIITORUL S.R.L.; a obligat reclamanta să plătească pârâtei cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 5950 reprezentând onorariu avocațial și suma de 1504,50 RON reprezentând cheltuieli expertiză.

În motivarea acestei sentințe, analizând concluziile rapoartelor de expertiză întocmite în cauză, instanța a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii contractuale. Nu s-a putut reține nicio culpă a pârâtei în neexecutarea contractului, rezultând de fapt chiar o bună credință din partea acesteia chiar și pe parcursul derulării prezentului proces, existând disponibilitate de a soluționa amiabil litigiul doar din partea pârâtei.

S-a reținut că din expertize ar rezulta doar o oarecare vină a pârâtei rezultate din faptul că aceasta a prezentat cu întârziere diferențele dintre cantitățile de lucrări din caietul de sarcini și cele reale, dar această "neglijență" nu se subscrie neexecutării sau executării necorespunzătoare a contractului necesare angajării răspunderii contractuale. Totodată nerespectarea cotei fundației A. B. la nivelul proiectului nu poate fi imputată pârâtei în condițiile în care expertul a concluzionat că există diferențe între situația faptică (reală) a terenului și cea trecută în proiect.

Pentru a fi în prezența răspunderii contractuale s-a considerat în general, după modelul răspunderii de drept comun, adică al răspunderii delictuale, că este necesar să fie întrunite patru condiții: fapta ilicită care constă în neexecutarea lato sensu a obligațiilor contractuale asumate de debitor prin contractul valabil încheiat cu creditorul; existența unui prejudiciu în patrimoniul creditorului; existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită a debitorului și prejudiciu; culpa, greșeala sau vinovăția debitorului:

În cadrul răspunderii contractuale, contractul este singurul care dovedește preexistența obligației, față de culpa debitorului de a nu o fi executat, astfel că obiectul probei în cadrul acestei răspunderi constă în stabilirea culpei contractuale și a întinderii prejudiciului.

Tribunalul a constatat că în prezenta cauză nu s-a putut reține îndeplinirea condițiilor cerute pentru atragerea răspunderii civile contractuale, respectiv nici fapta ilicită a pârâtei constând în neîndeplinirea obligațiilor contractuale, și nici o culpă a acesteia.

Pentru cele ce preced, apreciind ca neîntemeiată acțiunea, instanța a respins-o, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, respectiv, onorar avocat și cheltuieli expertiză.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta S.C. Trei Margarete S.R.L. prin lichidatorul judiciar C. SPRL, solicitând admiterea apelului astfel cum este formulat, iar în consecință, în principal, anularea în tot a sentinței civile nr. 25/19.03.2015 a Tribunalului Satu Mare, iar rejudecând, admiterea cererii introductive, astfel cum a fost formulată și precizată.

În subsidiar, apelanta a solicitat schimbarea în tot a sentinței civile nr. 25/2015 a Tribunalului Satu Mare, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost această formulată și precizată.

Prin decizia nr. 255/2020 - A/C din 15 octombrie 2020, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis apelul formulat de apelanta S.C. Trei Margarete S.R.L. prin lichidator judiciar C. contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. Viitorul S.R.L., împotriva sentinței nr. 25 din 19.03.2015, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. Trei Margarete S.R.L. prin lichidatorul judiciar în contradictoriu cu pârâta S.C. Viitorul S.R.L. și în consecință a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 69.154,19 RON cu TVA inclus, reprezentând preț încasat peste valoarea contractului și a respins restul capetelor de cerere formulate de reclamantă; a compensat cheltuielile de judecată efectuate de părți până la suma de 19.239 RON și a obligat reclamanta să plătească părții pârâte suma de 24.125,5 RON, cheltuieli de judecată în fond și apel.

În motivarea deciziei, analizând respectarea cerințelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. de la 1865, raportat la considerentele sentinței apelate, curtea a constatat că în cuprinsul acesteia este redată starea de fapt dedusă judecății, probatoriul administrat și constatările experților tehnici, cuprinde analiza instanței asupra probatoriului administrat raportat la condițiile prevăzute de lege pentru antrenarea răspunderii contractuale a pârâtei, precum și raționamentul logico-juridic care a dus la soluția pronunțată prin dispozitiv, situație în care nu se poate reține că hotărârea atacată nu ar respecta cerințele de legalitate prevăzute de lege.

S-a constatat că nemulțumirile apelantei în raport de considerentele sentinței vizează modul în care instanța de fond a analizat probatoriul administrat în cauză și lipsa unui răspuns la fiecare argument invocat de apelantă în susținerea acțiunii, inclusiv sub aspectul mijloacelor de probă care nu au fost încuviințate a fi administrate, aspecte care nu se subsumează motivelor care ar determina reținerea nelegalității sentinței prin prisma cerințelor legale referitoare la calitatea motivării, ci a netemeiniciei acesteia.

Prin urmare, curtea a reținut că motivele invocate de apelantă sub aspectul nemotivării conform cerințelor legale a sentinței atacate nu pot duce la anularea acesteia, aspecte ce vor fi avute în vedere odată cu analiza fondului cauzei deduse judecății.

În ceea ce privește motivele de apel invocate pe fondul cauzei, curtea a reținut că între părți s-a încheiat contractul de execuție lucrări nr. x/24.11.2006, potrivit căruia pârâta intimată s-a obligat să execute, să finalizeze si să întrețină obiectivul A., în schimbul unui preț stabilit de către părți la suma de 851.184 RON, la care se adaugă TVA în suma de 23.975,35 RON, preț care nu se actualizează, potrivit clauzei 19.2 din contract.

În cauză, curtea a constatat că culpa pentru intervenirea neînțelegerilor legate de modul în care s-a executat imobilul, aparține ambelor părți litigante, care nu și-au îndeplinit în mod corespunzător obligațiile legale stabilite de legislația specifică domeniului construcțiilor, precum și de clauzele contractuale stipulate, apelanta fiind culpabilă în partea legată de necesitatea existenței unui proiect complet care să stea la baza executării lucrării și de completarea acestuia în cazul în care a constatat că sunt necesare modificări ori lucrări suplimentare, obligații legale care cad în sarcina oricărui investitor, iar intimata este culpabilă pentru demararea și executarea lucrărilor în lipsa unei documentații complete, pentru executarea unor lucrări suplimentare fără a avea la bază o documentație completă și în lipsa unui act adițional la contractul inițial care să stabilească și să cuantifice lucrările respective, precum și datorită întârzierii în comunicarea tuturor neconcordanțelor pe care le-a sesizat în legătură cu documentația care i-a fost pusă la dispoziție și lucrările care trebuiau executate ori care se impuneau a fi executate pentru a se putea trece la etapa următoare.

Astfel, curtea a constatat că există o nerespectare a obligațiilor legale și contractuale din partea ambelor părți, apelanta neputând invoca în favoarea sa doar nerespectarea obligațiilor stabilite în sarcina intimatei, fără a avea în vedere și propria sa culpă legată de modul în care s-a încheiat și executat contractul.

S-a reținut că relevante în acest sens, sunt concluziile colectivului de experți care a întocmit contraexpertiza tehnică în construcții, care au arătat că în baza unei documentații incomplete, nici măcar la începerea lucrărilor nu se putea determina care sunt costurile reale ale clădirii care trebuia edificată, nu se poate stabili într-o modalitate corectă care este cantitatea de materiale încorporate efectiv în construcție, valorile acestor materiale și manopera aferentă lucrărilor executate, care este valoarea lucrărilor rămase de executat, nu se poate realiza o verificare corespunzătoare a modului în care au fost executate lucrările edificate în baza unui proiect modificat fără respectarea prevederilor legale, că lucrările contractate potrivit devizelor ofertă nu au fost suficiente pentru finalizarea la cheie a obiectivului deoarece în listele de lucrări întocmite inițial de proiectant nu au fost cuprinse toate cantitățile de lucrări necesare, că a fost absolut necesară executarea unor lucrări suplimentare, precum și că lucrarea a fost finalizată în proporție de aproximativ 93 %. Într-adevăr în cadrul primei expertize tehnice în construcții, efectuate în apel, expertul tehnic a stabilit un procent de realizare a construcției de 65 %, însă curtea apreciază că acest procent nu este unul real raportat la numeroasele obiecții formulate de către ambele părți în raport de constatările și concluziile primei lucrării de expertiză, motiv pentru care se va reține procentul de realizare a construcției stabilit de lucrarea de contraexpertiză tehnică.

Având în vedere aceste considerații legate de modul în care s-a demarat și executat lucrarea de construcții, curtea a reținut că analiza obligațiilor de natură pecuniară asumate de către cele două părți trebuie să aibă în vedere natura juridică a contractului încheiat și clauzele contractuale stabilite în mod coroborat, respectiv criterii de echitate raportat la starea de fapt relevată de probatoriul administrat în cauză.

Astfel, curtea a reținut că prețul contractului pe care părțile și l-au asumat la încheierea contractului în baza unei documentații incomplete și modificate pe parcurs, nu putea să reflecte în mod corect adevăratele costuri ale lucrării, necesare a fi efectuate până la nivelul de construcție funcțională adecvată scopului urmărit deoarece aceste costuri nu au fost stabilite în mod detailat în documentația întocmită și a fost necesară efectuarea unor lucrări suplimentare pentru a se putea trece la etapa următoare de construcție, astfel cum rezultă din lucrările de expertiză tehnică efectuate în cauză.

Totodată, instanța de apel a reținut că nu pot fi avute în vedere susținerile apelantei în sensul că modificările intervenite pe parcurs, care au modificat proiectul și care au generat costuri suplimentare ori executarea necorespunzătoare a unor lucrări, nu i-ar fi imputabilă câtă vreme lucrările de expertiză tehnică au relevat că cea mai importantă abatere constatată este cea legată de modificarea proiectului inițial, intervenită prin dispoziția de șantier nr. 1/21.02.2007, semnată în numele apelantei de dirigintele de șantier al acesteia, care are calitatea de reprezentat al părții la executarea lucrării, dispoziție prin care s-a convenit demolarea întregii clădirii existente, prevăzute a fi demolată doar parțial în proiect, care a determinat inclusiv ridicarea cotei 0,00 a fundației cu 25 cm, cotă insuficientă pentru edificarea în mod corespunzător a clădirii, modificări care au avut loc fără întocmirea unei documentații corespunzătoare prin care să se refacă proiectul inițial, fără detalii de execuție, fără a se stabili costurile lucrării, etc.

Pe de altă parte, nu au fost avute în vedere nici susținerile intimatei în sensul că este îndreptățită să încaseze contravaloarea tuturor lucrărilor efectuate câtă vreme aceasta și-a asumat obligația de a executa și finaliza o lucrare de construcție la un preț fix prestabilit, fără ca în faza inițială să determine în detaliu costurile reale ale lucrării, a acceptat să execute lucrări de construcție care nu erau prevăzute în proiectul inițial, fără o documentație corespunzătoare și fără să încheie un act adițional la contract prin care să se cuantifice valoarea lucrărilor suplimentare. Este adevărat că lucrările de expertiză tehnică au relevat că executarea lucrărilor suplimentare a fost necesară pentru a se putea trece la etapa următoare, însă această împrejurare nu înlătură lipsa de diligență și culpa părților, mai sus arătate, care a dus la nefinalizarea lucrărilor și executarea cu unele deficiențe a acestora, la facturarea și plata unei sume mai mari decât valoarea stabilită contractual.

În consecință, instanța de apel a reținut că părțile au stabilit că prețul lucrării este de 875.159,53 RON, compus din suma de 851.184 RON, la care se adaugă TVA în suma de 23.975,35 RON, dar intimata pârâtă a emis și încasat pe seama apelantei un număr de 10 facturi în valoare de 882.688 RON fără TVA, respectiv suma de 944.313,72 RON cu TVA, sume recunoscute sub acest aspect de ambele părți, inclusiv de apelantă, care prin primul capăt de cerere solicită restituirea acestei sume în totalitate.

Într-adevăr concluziile primei expertize tehnice în construcții, punctul de vedere al experților parte asistenți și concluzia expertului tehnic în instalații, relevă facturarea și încasarea de către intimată a sumei totale de 920.513 RON fără TVA, respectiv a sumei de 989.327,84 RON cu TVA, însă în această sumă este inclusă și factura nr. x/23.06.2008 emisă de intimată pe seama d-nei D. in sumă de 37.827 RON fără TVA și achitată de către aceasta, sumă care nu poate fi avută în vedere la stabilirea prețului pe care apelanta l-a achitat intimatei câtă vreme suma respectivă nu a fost facturată pe seama apelantei și nici nu a fost achitată de către aceasta.

Cu privire la capătul de cerere prin care apelanta reclamantă a solicitat să îi fie restituită întreaga sumă pe care a achitat-o către intimată, respectiv suma de 944.313,71 RON cu TVA, instanța de apel a reținut că imobilul a fost executat în proporție de aproximativ 93 %, lucrările facturate de intimată se regăsesc în imobil, inclusiv cele suplimentare, împrejurare care duce la îndreptățirea intimatei de a-i fi achitată contravaloarea lucrărilor efectuate, care se încadrează în prețul contractual stabilit.

S-a constatat că imobilul nu a fost finalizat în totalitate și nu poate fi utilizat potrivit scopului avut în vedere la încheierea contractului, însă acest fapt nu poate duce la dreptul apelantei de fi despăgubită cu restituirea tuturor sumelor achitate câtă vreme culpa pentru nefinalizarea imobilului, pentru nerespectarea proiectului inițial, pentru edificarea unor lucrări suplimentare fără documentație necesară, inclusiv viciile de execuție invocate ori intervenite după sistarea lucrărilor, îi aparține și acesteia, în egală măsură cu cea a intimatei. Or, apelanta nu poate invoca propria culpă în susținerea cererii de restituire a întregii sume pe care a achitat-o, mai ales că aceasta are la dispoziție garanția de bună execuție în sumă de 40.474,36 RON pentru remedierea deficientelor constatate de experți, situație în care este echitabil, raportat la starea de fapt, ca intimata să rămână cu contravaloarea lucrărilor efectuate în limitele prețului stabilit în contract câtă vreme a executat și lucrări suplimentare absolut necesare pentru continuarea lucrării.

Însă, în ceea ce privește restituirea sumei care depășește prețul stabilit în contract, curtea a reținut că cererea reclamantei este întemeiată câtă vreme părțile au stabilit un preț fix pentru întreaga lucrare, care nu se va actualiza, situație în care intimata nu este îndreptățită să încaseze un preț mai mare fără ca anterior părțile să fi convenit printr-un act adițional la contract majorarea valorii prețului fixat, astfel cum rezultă din cuprinsul prevederilor art. 1484 C. civ. vechi.

Apărările intimatei în sensul că este îndreptățită să păstreze tot prețul pe care l-a încasat nu au fost reținute raportat la clauzele contractului, la modul în care s-a derulat executarea lucrării de construcție, care nu a fost finalizată în totalitate și prezintă viciile de execuție arătate în lucrările de expertiză, cauzate de lipsa unei documentații complete, de modificările executate fără respectarea prevederilor legale, etc. Buna credință invocată de către intimată în executarea contractului, prin prisma prevederilor art. 970 C. civ., nu poate determina păstrarea întregii sume încasate, raportat la cele mai sus arătate, câtă vreme nu este just și echitabil ca intimata să rămână cu suma încasată peste valoarea contractuală, deși nu și-a îndeplinit în totalitate obligațiile asumate și este în culpă, alături de apelantă, pentru modul deficitar în care s-au desfășurat lucrările de construcție.

În acest sens, curtea a constatat că prețul contractului a fost stabilit de către părți la suma de 875.159,53 RON cu TVA inclus, dar reclamanta a achitat către intimată suma de 944.313,72 RON cu TVA inclus, respectiv cu suma de 69.154,19 RON cu TVA inclus, mai mult decât prețul stabilit, situație în care cererea apelantei reclamante este întemeiată cu privire la această sumă.

Drept urmare, în temeiul prevederilor art. 969-970 și art. 1484 C. civ., curtea a dispus obligarea intimatei pârâte la restituirea către apelanta reclamantă a sumei 69.154,19 RON cu TVA inclus, reprezentând preț încasat peste valoarea contractului.

Referitor la capătul de cerere privind demolarea construcției pe cheltuiala intimatei, curtea a constatat că nu poate fi primit deoarece, pe de o parte, raportat la stadiul de realizare a construcției demolarea acesteia nu reprezintă o soluție economicoasă pentru nici una dintre părți, iar pe de altă parte, chiar dacă construcția nu este finalizată la stadiul la care să poată fi utilizată scopului pentru care a fost edificată, există posibilitatea de remediere a deficiențelor constatate și de finalizare a acesteia, astfel cum au concluzionat și experții tehnici, sau chiar posibilitatea de a i se stabilii o nouă destinație care să corespundă stadiului în care se află.

În ceea ce privește capătul de cerere prin care reclamanta apelantă a solicitat obligarea pârâtei la plata unor daune interese în cuantum de 152.277,84 RON ca urmare a nefinalizării construcției în condițiile prevăzute în contract, justificate prin prisma lucrărilor neefectuate, efectuate necorespunzător, a nerespectării termenului de execuție, a pierderilor pe care le-a suferit ca urmare a nefinalizării lucrărilor care au determinat pierderea finanțării proiectului SAPARD, inclusiv intrarea în insolvență, curtea constată că nu poate fi primit deoarece producerea acestor prejudicii a intervenit și datorită culpei concurente a apelantei reclamante, care este la rândul ei cuplabilă pentru nerespectarea prevederilor legale și a celor contractuale.

Astfel, instanța de apel a reținut că potrivit concluziilor contraexpertizei tehnice în construcții, nu se poate realiza o cuantificare corectă a contravalorii lucrărilor neefectuate ori a celor executate necorespunzător deoarece la baza demarării lucrărilor a stat o documentație incompletă în cadrul căreia nu s-a specificat în detaliu care sunt lucrările necesar a fi executate, care este cantitatea și valoarea acestora, care să poată fi ulterior verificată prin intermediul persoanelor de specialitate, precum și datorită modificărilor efectuate fără respectarea prevederilor legale.

În aceste condiții, raportat la cele mai sus expuse și culpa apelantei stabilită în raport de modul în care a fost întocmită documentația predată executantului, insuficienta acesteia, modificările intervenite pe parcurs și lipsa de diligență manifestată la încheierea contractului și pe parcursul executării acestuia până la momentul sistării lucrărilor, instanța de apel a apreciat că aceasta nu poate fi despăgubită cu contravaloarea lucrărilor neefectuate ori executate necorespunzător în lipsa unor elemente tehnice certe în baza cărora să poată fi verificate lucrările și stabilite eventualele daune, iar în această situație apelanta suportă riscul lucrărilor enumerate ca fiind deficitar executate în cadrul expertizelor și care, de altfel, pot fi remediate, inclusiv din garanția de bună execuție care este la dispoziția apelantei.

Nu s-a reținut nici cererea apelantei de a fi despăgubită pentru nerespectarea termenului de finalizare a lucrării, respectiv pentru pierderile și beneficiile pe care nu le-a realizat datorită nefinalizării lucrării și a imposibilității de a utiliza imobilul conform destinației sale, câtă vreme apelanta este în egală măsură culpabilă cu intimata cu privire la modul în care s-a executat și derulat contractul, iar în aceste condiții, aceasta nu poate solicita cu drept temei obligarea părții adverse la plata unor daune interese care au fost produse inclusiv datorită atitudinii culpabile a acesteia.

Concluzionând asupra celor mai sus arătate, instanța de apel a constatat că motivele de apel invocate în cauză sunt fondate doar în ceea ce privește suma achitată în plus de către reclamantă peste valoarea stabilită contractual și nefondate în ceea ce privește restul motivelor invocate, motiv pentru care a dispus admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate în sensul admiterii în parte a acțiunii formulate, conform dispozitivului deciziei.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de către părți, curtea de apel a reținut că acestea sunt în sumă totală de 19.239 RON pentru apelantă, compuse din suma de 739 RON taxa timbru, de 8000 RON onorariu expertiza în construcții apel, de 5500 RON onorariu expertiză contabilă și de 5000 RON onorar expertiză în fond, respectiv în sumă totală de 43.364,5 RON pentru intimată, compuse din suma de 5950 RON onorar avocațial la fond, de 1504,50 RON onorar expertiză fond, de 5000 RON onorar avocațial apel, de 5610 RON onorar expert instalații și de 25.300 RON onorar contraexpertiză în construcții.

Deoarece în apel s-a reținut că culpa pentru situația litigioasă intervenită aparține ambelor părți procesuale, precum și raportat la partea pentru care s-a apreciat că acțiunea reclamantei este întemeiată, în conformitate cu prevederile art. 274-276 C. proc. civ., curtea a dispus compensarea cheltuielilor de judecată efectuate de către părți în ambele faze procesuale până la limita sumei mai mici, respectiv a sumei de 19.239 RON și obligarea apelantei reclamante la plata în favoarea intimatei pârâte a diferenței de sumă necompensată în cuantum de 24.125,5 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în fond și apel.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, atât recurenta-reclamantă S.C. TREI MARGARETE S.R.L. PRIN C., cât și recurenta-pârâtă S.C. VIITORUL S.R.L.

Recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului și, pe cale de consecință modificarea hotărârii, raportat la art. 312 alin. (3) și art. 314 C. proc. civ., cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 7 și 9 din C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii.

Cu privire la cheltuielile de judecată, arată că instanța a admis apelul reclamantei, dar cu toate acestea a obligat recurenta-reclamantă la suportarea cheltuielilor de judecată, contrar dispozițiilor art. 296 rap. la art. 274 C. proc. civ.

Cu privire la prejudiciul acordat, recurenta-reclamantă susține că instanța de apel a admis apelul declarat, reținând o culpă comună, fără a stabili un grad culpabil concret pentru stabilirea prejudiciului, raportându-se în mod eronat doar la suma achitată în plus peste valoarea contractului de către recurenta-reclamanta, în condițiile în care rezultă fără echivoc din probele administrate (și reținut chiar și de către instanța de apel) că s-au executat lucrări în proporție de 65% - expert E., de 93% -comisia de experți F.., G.., H.., respectiv de 74,25% -I..

S-a reținut la fila x că solicitarea de restituire a întregii sume cu titlu de prejudiciu în cuantum de 944.313,71 RON cu TVA nu poate fi primită, atâta vreme cât imobilul a fost executat în proporție de aproximativ 93%, fiind îndreptățită recurenta-reclamanta doar la suma achitată peste prețul contractual. Or, în opinia recurentei, reținerea culpei în sarcina intimatei profesionist (orice culpă, chiar și "neglijența" de a notifica cu întârziere anumite deficiențe) se impune a fi cuantificată în principal, la nivelul întregului prejudiciu solicitat (944.313,71 RON cu TVA) și, doar în subsidiar, la nivelul sumei achitată suplimentar (69.154,19 RON cu TVA) plus diferența neexecutată de 7% (care raportat la valoarea contractului ar fi de 61.261,16 RON cu TVA sau 59.582,88 RON din valoarea fără TVA).

Consideră că inclusiv în stabilirea gradului de culpă, instanța de apel era obligată să aibă în vedere mai multe aspecte, și anume: calitatea de profesionist specialist în construcții a intimatei, faptele culpabile în concret și consecințele acestor fapte, respectiv împrejurarea că nerespectarea clauzelor contractuale de către intimată a fost o acțiune continuă, continuată în mod intenționat și cu bună știință de către intimată, generând un prejudiciu evident în patrimoniul recurentei-reclamante. Reținerea culpei în sarcina intimatei și în același timp lipsirea recurentei-reclamante de cuantificarea acestui prejudiciu, prin acordarea doar a sumei plătită cu titlu suplimentar reprezintă motive contradictorii, de natură a atrage modificarea hotărârii instanței de apel, cu atât mai mult cu cât instanța de apel a omis acordarea prejudiciului recurentei-reclamante raportat la cota de 7% reprezentând lucrări neexecutate potrivit contractului.

Mai mult, nu s-a dispus acoperirea prejudiciului nici pentru lucrările executate necorespunzător, în contradicție astfel cu materialul probator administrat în cauză, iar trimiterea la cuantumul garanției de bună execuție consideră că s-a făcut cu nerespectarea legii în condițiile în care comisia de experți a concluzionat că nu poate stabili cuantumul lucrărilor de remediere necesare.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă arată că, în ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 274 și următoarele C. proc. civ. din 1865, stabilind în sarcina recurentei-reclamante cheltuieli de judecată în cuantum de 24.125,5 RON.

În conformitate cu art. 274 alin. (1) și art. 276 C. proc. civ. din 1865, întrucât intimata a fost partea care a căzut în pretenții, trebuia obligată la plata cheltuielilor de judecată și, pentru a opera compensarea, era necesar ca pretențiile fiecărei părți să fi fost încuviințate numai în parte. Or, solicită să se constate că a fost admis doar apelul recurentei-reclamante, că au fost admise în parte doar pretențiile acesteia, cealaltă parte neridicând pretenții.

Prin urmare, consideră că în mod greșit instanța de apel s-a raportat la o culpă comună în stabilirea obligației de plată a cheltuielilor de judecată.

Mai mult, și în măsura în care instanța supremă s-ar ralia opiniei instanței de apel, prin aplicarea corectă a art. 276 C. proc. civ., recurenta-reclamantă eventual putea fi obligată la jumătate din suma rămasă după compensare, respectiv 12.062,75 RON.

Cu privire la prejudiciul stabilit, arată că în toate rapoartele de expertiză tehnică judiciară întocmite și completările la acestea s-a reținut că intimata-pârâtă a prezentat cu întârziere deficiențele constatate.

Astfel, recurenta consideră că, în stabilirea culpei, instanța de apel a aplicat greșit normele de drept material la care a făcut trimitere, respectiv art. 23 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, care stabilește obligațiile executantului și prevederile art. 79 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții, precum și Ordinul nr. 839/2009 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991.

Potrivit art. 79 alin. (2) din actul normativ menționat, pe durata execuției lucrărilor, executantul răspunde cu privire la celelalte obligații pe care le are, în conformitate cu legislația în vigoare privind calitatea în construcții.

Recurenta-reclamantă susține că în mod greșit a reținut instanța de apel că în executarea acestor obligații legale a avut și reclamanta culpă în egală măsură. Recurenta-reclamantă arată că și-a îndeplinit obligația principală de plată integrală a prețului contractual, pe când intimata-pârâtă nu și-a îndeplinit obligația principală de finalizare și de executare corespunzătoare a construcției, generând imposibilitatea utilizării acesteia potrivit scopului avut în vedere la încheierea contractului.

A arătat că din probatoriul administrat rezultă că recurenta-reclamantă a achitat toate facturile emise de antreprenor (executant) la data de 11.09.2009, iar intimata-pârâta a nesocotit clauzele contractuale care stipulau obligativitatea reluării lucrărilor în termenul cel mai scurt posibil, astfel că lucrările abandonate la data de 24.07.2008 nu au mai fost reluate. În data de 25.07.2008, reclamanta a convocat comisia de recepție care a constatat nefinalizarea lucrărilor, în conformitate cu art. 18.6 din contract "Contractul nu va fi considerat terminat până când procesul-verbal de recepție finală nu va fi semnat de comisia de recepție."

Tot din probatoriul administrat în cauză rezultă cel puțin următoarele nerespectari ale Contractului nr. x/24.11.2006, doar exemplificativ: nerespectarea autorizației de construcții, nerespectarea proiectului tehnic, nefinalizarea obiectivului contractat la termen și nici ulterior deși a fost încasat tot prețul, inclusiv diferențele în plus, efectuarea de lucrări necorespunzătoare calitativ, facturarea și încasarea de lucrări neexecutate, etc.

Prin urmare, recurenta-reclamantă susține că, prin respingerea pretențiilor sale, atât cu privire la cuantumul prejudiciilor, cât și cu privire la cuantumul daunelor-interese solicitate, instanța de apel a dat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii. Specific contractelor de antrepriză în construcții, în caz de neexecutare culpabilă a lucrării, anteprenorul răspunde față de client potrivit dreptului comun (clauză penală, daune - interese). Ori, atâta vreme cât se reține o culpă în sarcina intimatei-pârâte cu privire la nerespectarea clauzelor contractuale, aceasta trebuia obligată și la plata daunelor-interese.

Recurenta-pârâtă susține că hotărârea instanței de apel este nelegală, motiv pentru care solicită modificarea deciziei, în baza art. 304 pct. 8 din C. proc. civ. (când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia), precum în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii).

Arată că, prin hotărârea recurată, a fost obligată să restituie reclamantei suma de 69.154,19 RON cu TVA inclus, reprezentând preț peste valoarea încasată.

Recurenta-pârâtă susține că instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecații pe de o parte, iar pe de altă parte a dat hotărârea cu aplicarea greșită a legii, întrucât suma de 69.154,10 RON, care a fost achitat în plus de către reclamantă, nu reprezintă preț peste valoarea încasată, ci reprezintă TVA-ul achitat pentru lucrările din anul 2008.

Menționează că în anul 2007, lucrările de construcții erau scutite de TVA, iar în anul 2008, s-a revenit asupra acestei scutiri, motiv pentru care lucrările de construcții au trebuit să fie facturate cu TVA; în conformitate cu contractul de execuție de lucrări nr. x din data de 24 noiembrie 2006, pârâta urma să execute lucrări către reclamantă, în valoare totală de 851.1841ei plus TVA.

Arată că, după cum rezultă din expertiza contabilă efectuată la instanța de fond, reținută în motivarea Tribunalului Satu Mare, apoi reiterată în decizia Curții de Apel în pag. 1:

"Potrivit raportului de expertiză contabilă judiciară total lucrări executate și facturate cu TVA este de 944.313,71 RON expertul concluzionând că între valoarea totală de 994,13,71 RON inclusiv TVA a lucrărilor executate și valoarea lucrărilor contractate care era de 875.159,53 RON inclusiv TVA (851.184+23.975,53 TVA) apare diferența de 69.154,18 RON care provine din TVA-ul achitat la lucrările executate în anul 2008."

Potrivit legislației în vigoare, TVA nu se constituie într-un venit pentru executantul de lucrări de construcții. Taxa pe valoare adăugată pentru lucrările executate, potrivit Codul fiscal, reprezintă TVA colectat și recurenta-pârâtă susține că l-a virat la bugetul de stat până în data de 25 a lunii următoare emiterii facturii pentru lucrările executate.

Recurenta-pârâtă susține că, în primăvara anului 2008, când a constatat că din listele de lucrări primite de la achizitor lipsesc multe lucrări care sunt necesare din punct de vedere tehnologic pentru a putea fi executate cele contractate, a prezentat achizitorului calculul cu acele lucrări, iar în prezența consultantei, i-a explicat că dacă reclamata nu are activitate, poate să întocmească documentele necesare și să-și recupereze TVA-ul de la Finanțele Publice (TVA-ul colectat din facturile emise de executant este TVA deductibil pentru beneficiar); recuperarea TVA-ului putea să o facă achizitorul, atât pentru lucrările care au rămas de executat în anul 2008 din cele contractate inițial, cât și pentru lucrările suplimentare care mai erau de executat pentru finalizarea obiectivului; aceasta ar fi însemnat să recupereze TVA-ul în valoare de peste 100.000 RON, ceea ce ar fi constiuit o reducere substanțială a cheltuielilor.

Consideră că achizitorul a fost de rea credință, a preluat toată corespondența pe care i-a trimis-o recurenta-pârâtă cu confirmare de primire prin Poșta Română, nu a înregistrat nimic în contabilitate, nu a acționat în nici un fel pentru clarificarea lucrărilor care mai erau de executat și în data de 15.01.2009 i-a restituit în două plicuri toate documentele pe care le-a expediat în cursul anului 2008.

În consecință, recurenta-pârâtă apreciază că nu poate fi obligată să restituie reclamantei suma de 69.154,19 RON, adică să restituie reclamantei TVA-ul pe care l-a virat la bugetul de stat.

Prin urmare, recurenta-pârâtă arată că, instanța de apel interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia și hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, pentru că nu a avut în vedere dispozițiile legale referitoare la succesiunea reglementarilor legale în domeniul TVA (din data de 1 ianuarie 2007, era aplicabil articolul 141 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, care a fost modificat prin Legea nr. 343 din 2006, normă în vigoare până la sfârșitul lunii decembrie 2007; de la 1 ianuarie 2008, textul de mai sus a fost modificat prin Ordonanța de Urgență nr. 106 din 4 octombrie 2007 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal).

Un alt aspect, în legătură cu care consideră că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, se referă la reținerea și în sarcina societății pârâte a unei culpe pentru situația litigioasă, reținând că este în culpă pentru demararea și executarea lucrărilor în lipsa unei documentații complete pentru executarea unor lucrări suplimentare și în lipsa unui act adițional între părți, prin care să se stabilească și să se cuantifice lucrările, respectiv pentru întârzierea în comunicarea neconcordanțelor pe care le-a sesizat în legătură cu documentația care i-a fost pusă la dispoziție și lucrările care trebuiau executate și care se impuneau a fi executate pentru a putea trece la etapa următoare.

Recurenta-pârâtă susține că a întocmit documentele necesare pentru încheierea contractului, documente care sunt stipulate la pct. 6.2 din Contract: formular de ofertă, grafic de execuție, centralizatorul financiar al categoriilor de lucrări și lista cantităților de lucrări, în baza cărora s-a încheiat contractul de execuție de lucrări nr. x din 24.11.2006.

Având în vedere că planșele pe care le-a primit de la achizitor nu reprezentau un proiect tehnic de execuție complet cu toate detaliile de execuție, recurenta-pârâtă susține că reclamanta i-a promis că va primi proiectul complet și de aceea la pct. 13.3 din contract se consemnează că "Achizitorul are obligația de a pune la dispoziția executantului întreaga documentație necesară pentru execuția lucrărilor contractate, fără plată, în 4 exemplare".

În aceste condiții, recurenta-pârâtă arată că a contractat numai lucrările din Listele cu cantitățile de lucrări primite de la achizitor, neavând cum să cuprindă și lucrările care lipseau din Listele de lucrări, având în vedere că lipsea Proiectul tehnic de execuție complet; n-a avut nici posibilitatea să verifice dacă cantitățile din listele de lucrări sunt cele necesare dacă nu am primit proiectul tehnic de execuție; de altfel și în contraexpertiză se specifică că nu se puteau stabili de la început cheluielile reale, dacă proiectul tehnic de execuție era incomplet.

Astfel, susține că în momentul semnării contractului recurenta-pârâtă a crezut că achizitorul va fi de bună credință, mai ales că și-a asumat responsabilitatea prin art. 13.6 din contract că:

"Achizitorul este pe deplin responsabil de exactitatea documentelor și a oricăror alte informații furnizate executantului, precum și de dispozițiile și livrările sale".

În ceea ce privește culpa care i se atribuie "pentru întârzierea în comunicarea neconcordanțelor pe care le-a sesizat în legătura cu documentația care i-a fost pusă la dispoziție și lucrările care trebuiau executate și care se impuneau a fi executate pentru a putea trece la etapa următoare", recurenta-pârâtă arată că reclamanta a știut de la început, înainte de a încheia contractul, că nu are proiectul de execuție ceea ce înseamnă că pot să apară solicitări din partea executantului pentru lucrările care nu au fost contractate.

Prin urmare, consideră că nu era obligația sa să-i tot solicite beneficiarului proiectul, atât timp cât prin contract acesta avea obligația să-l pună la dispoziția executantului; or, recurenta a sesizat verbal intimata-reclamantă asupra neconformităților și a lipsurilor din listele de lucrări primite, pe tot parcursul anului 2007.

La începutul anului 2008 când am constatat că lucrările necontractate sunt în cantități foarte mari, susține că a început să comunice cu achizitorul numai prin corespondență scrisă cu confirmare de primire.

Consideră că nu a sesizat cu întârziere intimata-reclamantă, atât timp cât mai avea circa 5 luni până la termenul final stabilit prin contract, iar recurenta l-a asigurat pe achizitor prin adresele emise că, în situația în care se perfectează formele necesare (dispoziții de șantier, Act adițional, devize suplimentare, etc), va termina toate lucrările până la termenul din contract.

De aceea, apreciază că este în culpă doar societatea reclamantă, care cu rea-credință a refuzat orice colaborare cu recurenta și este partea contractuală care nu a executat obligațiile asumate prin contract, respectiv nu a mai achitat lucrările care au fost deja executate in luna mai 2008, fără nicio explicație și nu a pus la dispoziția executantului toată documentația la care s-a obligat prin contract, conform art. 13.3 din Contract; de asemenea, a ignorat prevederea contractuală, cap. 12, pct. 12.4 (2) din contract care prevede că " în cazul în care respectarea și executarea dispozițiilor prevăzute la alin. (1) determină dificiultăți în execuție care generează costuri suplimentate, aceste costuri vor fi acoperite pe cheltuiala achizitorului" și a refuzat discutarea și acceptarea lucrărilor suplimentare, care se fie inserate într-un act adițional la contract. Menționează cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comerciala, prin decizia nr. 5197 din 2 decembrie 2004.

Recurenta-pârâtă susține că, din probele administrate, rezultă că cea care a refuzat orice dialog sau negociere pentru clarificarea lucrărilor suplimentare, necesare finalizării obiectului, a fost reclamanta, care dorește să obțină beneficii folosind propria culpă, ceea ce este exclus în conformitate cu principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans -nimeni nu poate invoca în susținerea intereselor sale propria sa culpă.

În aceste condiții, recurenta-pârâtă susține că instanța de fond, în mod corect, a respins cererea, hotărârea instanței de fond fiind temeinică și legală întrucât instanța a interpretat corect reglementările legale aplicabile în cauză, a făcut o corectă analiză a probelor care au fost administrate, hotărârea instanței de fond cuprinzând motivele care au format convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată în cauză, în timp ce hotărârea Curții de Apel Oradea este nelegală, motiv pentru care solicită instanței de recurs, ca în baza art. 312 alin. (3) raportat la art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., să admită recursul, să modifice decizia recurată și să respingă apelul societății reclamante, cu consecința păstrării sentinței civile nr. 25 din 19 martie 2015, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, cu cheltuieli de judecată în apel și recurs.

Părțile au depus la dosar întâmpinări.

Recurenta-pârâtă S.C. VIITORUL S.R.L. a invocat prin întâmpinare, excepția nulității recursului declarat de recurenta-reclamantă S.C. TREI MARGARETE S.R.L. prin C..

Înalta Curte, potrivit art. 316, raportat la art. 298 și la art. 137 alin. (1) C. proc. civ., va analiza cu prioritate excepția nulității recursurilor în raport de prevederile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. și de modul în care recurentele au înțeles să motiveze recursurile raportat la considerentele deciziei atacate.

Art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. din 1865 prevede că cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, precum și dezvoltarea lor.

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanța care a pronunțat hotărârea atacată și-a fundamentat soluția pronunțată.

Art. 304 C. proc. civ. din 1865 permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, astfel că instanța de recurs nu are posibilitatea de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată.

Chiar dacă textul de lege sus-menționat nu prevede în mod expres necesitatea ca aceste critici să combată soluția instanței de apel, în raport de argumentele de fapt și de drept avute în vedere de această instanță, este fără dubiu că aceste critici trebuie să vizeze considerentele instanței anterioare, în caz contrar neexistând fundamentul exercitării unui control judiciar asupra hotărârii recurate.

Cu privire la recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. TREI MARGARETE S.R.L. prin C., deși aceasta a indicat prin cererea de recurs motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., din dezvoltarea criticilor formulate nu rezultă niciun element care să se subsumeze ipotezelor reglementate de acestea.

Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textelor legale, condiția dezvoltării motivelor de nelegalitate implicând obligația de a arăta argumentele prin care se tinde a se demonstra pentru care motive este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că decizia cuprinde motive contradictorii, deoarece deși i s-a admis apelul, a fost obligată la cheltuieli de judecată, iar instanța, fără a stabili gradul de culpă concret, a lipsit-o de restituirea întregii sume solicitate cu titlu de prejudiciu, acordându-i doar prețul încasat în plus peste valoarea contractului.

Înalta Curte reține că aceste critici nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de textul de lege menționat, întrucât recurenta-reclamantă nu susține în vreun fel nelegalitatea soluției din apel.

Susținerile vizează simpla nemulțumire a reclamantei față de modul în care instanța de apel a apreciat asupra cuantumului cheltuielilor de judecată și a sumei reprezentând prejudiciul solicitat prin acțiunea dedusă judecății, sens în care aduce în discuție probele administrate, tinzând la schimbarea situației de fapt prin reaprecierea probelor în stabilirea gradului de culpă al părților.

Totodată, niciuna dintre critici nu permite încadrarea recursului în motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care reglementează lipsa de temei legal a hotărârii atacate ori pronunțarea acesteia cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Se constată că cenzurarea proporției de reducere a cheltuielilor apreciate ca fiind cuvenite părții, corespunzător proporției din proces câștigate și complexității acesteia, ține de puterea de apreciere a circumstanțelor procesului de către instanța de fond și nu intră în atribuțiile instanței ce realizează un control în legalitate a soluției astfel pronunțate.

Susținerile privind aprecierea eronată a dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții și art. 79 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții, precum și a celor prevăzute în Ordinul nr. 839/2009 privind Normele de aplicare a Legii nr. 50/1991, deși tind să demonstreze încălcarea dispozițiilor legale referitoare la executarea obligațiilor contractuale pun în discuție în realitate modul în care instanța de apel a interpretat rapoartele de expertiză tehnică judiciară întocmite în cauză și completările la acestea.

În alți termeni, recurenta-reclamantă critică evaluarea unor mijloace de probă, referindu-se la cuantumul prejudiciilor și al daunelor-interese solicitate în funcție de culpa fiecărei părți la executarea lucrării, fără a arăta în concret de ce este eronat raționamentul instanței de apel.

Procedând în acest fel, recurenta-reclamantă se cantonează, reține instanța supremă, la critica relativă la aprecierea probatoriului, care se circumscrie laturii de temeinicie, necenzurabilă în recurs, așa cum s-a arătat în precedent, fără a reuși să facă o trimitere argumentată, convingătoare la textul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Consecința este că, pe calea acestui raționament și fără a demonstra încălcarea legii, recurenta - reclamantă, nemulțumită de aprecierea făcută de instanța de apel, solicită în mod eronat ca instanța de recurs să intre pe tărâm probator și să facă ea însăși o altă opțiune, în condițiile în care recursul vizează exclusiv aspecte de legalitate.

Or, modul în care instanța de apel interpretează probele administrate și stabilește pe baza acestora o anumită situație de fapt nu mai constituie motiv de recurs după abrogarea, prin O.U.G. nr. 138/2000, a pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., singurul care permitea cenzurarea în recurs a greșelilor grave de fapt privind aprecierea eronată a probelor.

Recurenta-pârâtă S.C. VIITORUL S.R.L., deși invocă dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., aceasta formulează critici care repun în discuție probele administrate (raportul de expertiză contabilă judiciară, documentele fiscale), tinzând la schimbarea situației de fapt prin reaprecierea probelor.

Astfel, precizând ca temei juridic dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. de la 1865, susținerile recurentei-pârâte nu se referă la greșita interpretare a naturii sau a clauzelor lămurite și vădit neîndoielnice ale vreunui act juridic existent, în sens de convenție sau act juridic material, la care se referă acest motiv de nelegalitate, ci vizează în realitate nemulțumirea aceleiași părți legată de obligarea sa la restituirea sumei de 69.154,19 RON (reprezentând TVA-ul virat la bugetul de stat), aspect care nu se încadrează în controlul de legalitate, calea de atac a recursului neavând caracter devolutiv.

Totodată, susținerile circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. privind aplicarea greșită de către instanța de apel a reglementărilor legale din domeniul TVA, se raportează tot la expertiza contabilă efectuată în cauză și nu se încadre