ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 696/2021

Ședința publică din data de 23 martie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată la 08.12.2014, înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare sub nr. x/2014, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâții CONSILIUL LOCAL ODOREU, prin Primar și UNITATEA ADMINISTRATIV-TERITORIALĂ ODOREU, prin Primar, solicitând rezilierea contractului de asociere în participațiune încheiat între reclamantă și pârâta de ordin 1 în anul 1998, astfel cum a fost acesta modificat prin actul adițional nr. x din 22.07.2005, obligarea pârâților la achitarea în favoarea reclamantei a contravalorii beneficiilor asocierii, reprezentând 50% din totalul acestora, evaluate la suma de 459.411,60 RON, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată, în caz de opoziție din partea pârâților.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 251 și art. 256 Codul comercial, art. 1511 C. civ., art. 1523 C. civ., art. 453 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea și cererea reconvențională formulate, pârâta U.A.T. ODOREU, prin Primar, a solicitat instanței să se pronunțe, în baza dispozițiilor art. 245 și următoarele C. proc. civ., asupra următoarelor excepții:

Prin cererea reconvențională formulată, pârâta U.A.T. ODOREU, prin Primar, a solicitat să se constate că acest contract a fost reziliat prin HCL nr. 15/2007, iar în ceea ce privește pretențiile rezultate din executarea contractului, să se dispună obligarea reclamantei la achitarea către pârâtă a prejudiciului de 500.001 RON.

Prin încheierea nr. 103 din 28 iulie 2015, Tribunalul Satu Mare a anulat cererea reconvențională, în temeiul art. 200 alin. (3) raportat la art. 194 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 2/2018 din 11 ianuarie 2018, Tribunalul Satu Mare, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea civilă formulată de către reclamanta A. S.R.L., reprezentată legal prin administrator statutar B., în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL LOCAL ODOREU, având ca obiect reziliere contract, ca neîntemeiată; a respins acțiunea civilă formulată de către reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ ODOREU, reprezentată legal prin primar C., ca fiind formulată față de o persoană fără calitate procesuală pasivă; a obligat reclamanta sa plătească pârâtei UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ ODOREU cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 12.000 RON, reprezentând contravaloare onorariu avocat.

Împotriva sentinței civile nr. 2/2018 din 11 ianuarie 2018, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat apel reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar D..

Prin decizia nr. 136/C72019-A din 11 aprilie 2019, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis apelul declarat de apelanta A. S.R.L. prin administratorul judiciar D., în contradictoriu cu intimații Consiliul Local Odoreu și UAT Odoreu, prin Primar, împotriva sentinței nr. 2 din 11.01.2018, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., prin administratorul judiciar D., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Odoreu și, în consecință, a dispus rezilierea contractului de asociere în participațiune încheiat între părți în anul 1998, având ca obiect amenajarea și exploatarea piscicolă a lacului situat lângă E. pe parcelele 595 și 601, tarlalele 46 - 47, proprietate a Comunei Odoreu; a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata sumei de 459.411,6 RON reprezentând beneficii rezultate din asociere; a menținut dispozițiile sentinței în partea privind respingerea acțiunii față de pârâta UAT Odoreu și a compensat cheltuielile de judecată solicitate de părți.

I. La 17 mai 2019, recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin administrator judiciar D., a declarat recurs împotriva deciziei nr. 136/C72019-A din 11 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea în parte a deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, precum și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă susține că soluția pronunțată de instanța de apel asupra capătului 2 din cererea introductivă este nelegală.

După prezentarea unor considerente reținute în decizia atacată, recurenta-reclamantă susține că instanța de apel, pornind de la analiza corectă a cerințelor prevăzute de art. 425 alin. (2) lit. b) C. proc. civ., concluzionează totuși în sensul că "faptul că instanța de fond a împărtășit punctul de vedere expus de către una din părțile procesuale și a argumentat soluția pronunțată prin prisma materialului probator care susține acest punct de vedere nu poate duce la nulitatea hotărârii pronunțate câtă vreme aceasta respectă cerințele de legalitate prevăzute de lege, iar motivarea este una clară și logică".

Recurenta-reclamantă apreciază această motivare ca fiind contradictorie în raport de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., precum și raportat la împrejurarea că punctul de vedere împărtășit de către instanța de fond a fost preluat ad literram din întâmpinarea prezentată de UAT Odoreu, parte față de care instanța fondului a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, iar ca urmare a admiterii acestei excepții, aceeași instanță a concluzionat în sensul că nu se mai impune analiza excepțiilor și apărărilor formulate de către UAT Odoreu, aceasta neavând calitate de parte în proces.

Prin urmare, recurenta-reclamantă consideră că instanța nu a argumentat cu nimic soluția pronunțată, nu a indicat niciun raționament propriu logico-juridic pe care s-ar întemeia soluția, preluând doar argumentele intimatei-pârâte, motiv pentru care apreciază că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., solicitând și aplicarea dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Referitor la soluția pronunțată în apel la capătul 2 de cerere din acțiunea introductivă, respectiv pretențiile cuantificate la suma de 459.411,60 RON, recurenta-reclamantă susține că sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Cu privire la pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., recurenta consideră că motivarea instanței de apel cu privire la acest capăt de cerere este contradictorie.

Astfel, pe de o parte, a reținut în mod întemeiat împrejurarea că demersurile efectuate de intimatul-pârât "cu scopul de a reintra în posesia și folosința bălții de pescuit fără ca, contractul să fi fost în vreuna din modalitățile prevăzute de lege anulat sau reziliat, reprezintă o împrejurare care a determinat tulburarea folosinței liniștite și neîntrerupte a imobilului obiect al contractului și a împiedicat buna administrare a bălții de către apelanta reclamantă", iar, pe de altă parte, referitor la investițiile efectuate de societatea recurentă, aceeași instanță de apel a reținut că "efectuarea acestor investiții inițiale (...) nu poate duce la constatarea îndeplinirii întocmai de către reclamantă a obligațiilor asumate în cadrul asocierii pe toată perioada de asociere convenită, deoarece aceasta începând cu anii 2008-2009 nu a mai administrat corespunzător balta de pescuit, nu s-a mai preocupat de igienizarea bălții și a zonei înconjurătoare, deși nu a fost evacuată efectiv din imobil".

Contradicția între considerentele hotărârii din apel este dată de reținerea atât a culpei intimatului-pârât în sensul că aceasta a împiedicat prin toate mijloacele societatea recurentă să mai administreze și să gestioneze balta, obiect al contractului de asociere în participațiune, pentru ca ulterior aceeași împrejurare să fie imputată reclamantei, care "începând cu anii 2008-2009 nu a mai administrat corespunzător balta de pescuit".

Recurenta-reclamantă apreciază ca fiind incident și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 teza finală C. proc. civ., respectiv motivarea străină de natura cauzei.

Astfel, cu toate că, încă de la momentul sesizării instanței de judecată, recurenta-reclamantă a făcut trimitere la suma de 459.411,60 RON, ca reprezentând contravaloarea lucrărilor de investiții efectuate până în anul 2005, în baza contractului de asociere în participațiune încheiat în anul 1998, astfel cum au fost acestea evaluate de către inginer F., prin expertiza care face parte integrantă din sentința civilă nr. 573/LC/19.12.2005 a Tribunalului Satu Mare, totuși instanța de apel, prin motivarea adusă, face trimitere la administrarea necorespunzătoare a bălții de către reclamantă ulterior anului 2009 și implicit la lipsa de investiții efectuate ulterior momentului preluării bălții de către intimata-pârâtă.

Ca atare, susține că orice motivare adusă în sprijinul soluției pronunțate, care privește alte investiții și dintr-o altă perioadă contractuală sunt străine de natura pricinii determinând astfel incidența motivului de casare mai sus invocat.

Recurenta face trimitere la motivarea din cuprinsul considerentelor deciziei recurate, de la pag. 47 alin. (5) în sensul că "în ceea ce privește investițiile stabilite prin actul adițional... curtea constată că părțile au stabilit expres în cadrul actului adițional că acestea vor cădea în sarcina exclusivă a apelantei reclamante și că nu vor fi deduse din beneficiile asocierii. În consecință, efectuarea acestor lucrări nu poate fi solicitată la plată și dedusă din beneficiile asocierii, care nu au existat pentru intimat câtă vreme rezultatul financiar prezentat de către apelantă a fost unul negativ."

O altă motivare contradictorie, susține recurenta, vizează pe de o parte reținerea de către instanța de apel în mod just a împrejurării că toate investițiile solicitate de către recurenta-reclamantă, identificate în expertiza inginerului F., au fost realizate în mod efectiv de către reclamantă, pentru ca, pe de altă parte, să rețină, în mod nejustificat, că "apelanta a procedat la efectuarea lucrărilor de construcții descrise în expertiza extrajudiciară fără acordul intimatului, deși acestea exced caracterul uzual al obligațiilor de amenajare și exploatare piscicolă a lacului ori de prelucrare și valorificare a peștelui rezultat .. în aceste condiții, curtea reține că investițiile cuantificate de expert nu pot fi considerate lucruri puse în comun în vederea exploatării bălții de pescuit câtă vreme nu s-a făcut dovada că acestea au fost efectuate cu acordul intimatului, situație în care nu pot fi solicitate la plată de la intimatul pârât."

Subsecvent acestei motivări contradictorii, instanța de apel a reținut că "apelanta reclamantă a efectuat anumite lucrări de investiții la imobilul obiect al contractului, însă acestea nu pot duce la obligarea intimatului la plata contravalorii acestora deoarece, pe de o parte, unele au fost efectuate fără acordul acestuia și fără să existe vreo obligație contractuală în acest sens, iar pe de altă parte, altele au fost stipulate în sarcina exclusivă a apelantei și nu pot fi deduse din beneficiile asocierii."

Prin urmare, așa cum rezultă din contractul de asociere în participațiune, din actul adițional încheiat la 22.07.2005 și din sentința civilă nr. 573/LC/19.12.2005, precum și din poziția procesuală adoptată de Consiliul Local Odoreu și Primăria Odoreu în dosarul nr. x/2005, în sensul recunoașterii tuturor investițiilor detaliate în expertiza efectuată de F. și solicitării admiterii acțiunii în constatarea acestor investiții, recurenta apreciază că intimatul-pârât nu doar că avea cunoștință de realizarea acestor investiții, ci chiar și le-a asumat și le-a apreciat ca fiind efectuate cu bună-credință, sens în care s-a și încheiat actul adițional nr. x/2005.

Totodată, susține recurenta, lipsa acordului intimatului la efectuarea lucrărilor de investiții de către reclamantă nu a fost invocată de niciuna dintre părțile litigiului, ca atare o astfel de apărare este străină de obiectul cauzei, determinând, în egală măsură, o motivație străină adusă de către instanța de apel. De asemenea, aceeași este situația și cu împrejurarea redată de instanța de apel în sensul că lucrările de investiții realizate "exced caracterului uzual al obligațiilor de amenajare și exploatare piscicolă a lacului ori de prelucrare și valorificare a peștelui rezultat."

Referitor la pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., recurenta-reclamantă apreciază că instanța de apel a pronunțat hotărârea recurată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 254 Codul comercial, în raport de starea de fapt rezultată din cercetarea judecătorească, întrucât a apreciat că sintagma "lucruri puse în comun" ar fi condiționată de acordului intimatului.

Totodată, apreciază ca fiind greșită aplicarea normelor de drept evocate, de către instanța de apel, atunci când a apreciat că recurenta-reclamantă este cea care, înregistrând un rezultat financiar negativ, ar urma să suporte toate cheltuielile ocazionate de amenajarea A., chiar și cele indicate explicit în actul adițional nr. x/2005.

Recurenta invocă dispozițiile art. 1513 C. civ. de la 1864, care statuează că, în măsura în care se constată existența unor pierderi acestea urmează să fie suportate de asociați în conformitate cu procentele stabilite în contract.

Astfel cum rezultă din rapoartele de producție aflate la dosarul cauzei și din declarațiile martorilor audiați în fața instanței de apel, care au confirmat că până în anul 2009 A. a fost repopulată cu pește, recurenta concluzionează în sensul că, odată cu preluarea intempestivă și abuzivă a bălții de către intimatul-pârât, acesta și-a asigurat un profit, constând în recoltarea întregii producții de pește existent în baltă, alături de investiții efectuate în mod exclusiv de către recurenta-reclamantă.

Susține că această concluzie rezultă și din proba testimonială administrată în fața instanței de apel și din înscrisurile anexate cererii de recurs, cum de altfel rezultă și faptul că între părțile prezentului litigiu s-au purtat discuții privind achitarea de către societatea reclamantă a contravalorii investițiilor realizate de către aceasta, în cadrul ședințelor de consiliu. Invocă și jurisprudența în materie.

În final, recurenta-reclamantă susține că, în ipoteza în care s-ar fi reținut, în cauză, că suma solicitată de către reclamantă reprezintă o cheltuială a asocierii, respectiv un rezultat financiar negativ, cum îl denumește instanța de apel, în acord cu dispozițiile art. 251 și 254 alin. (2) Codul comercial, instanța era chemată să facă aplicarea acestor dispoziții legale de drept material, în sensul repartizării pierderilor între cei doi asociați; or, clauza de exonerare de la pierderi a intimatului-pârât are caracter leonin, sens în care s-a pronunțat și Curtea de Apel București, secția a VI-a Comercială, prin decizia nr. 164/30.03.2007.

Prin înscrisul depus la dosar, administratorul judiciar D. a declarat că își însușește recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L.

Totodată, recurenta-reclamantă și-a exprimat dezacordul ca recursul să fie soluționat în completul de filtru prevăzut de art. 493 alin. (6) C. proc. civ., în situația în care se va constata că este admisibil .

II. La 17 mai 2019, recurentul-pârât CONSILIUL LOCAL ODOREU a declarat recurs împotriva încheierii din 28 martie 2019 (încheierea de dezbateri) și deciziei nr. 136/C72019-Adin 11 aprilie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin care a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ., admiterea căii de atac, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel ori oricărei alte instanțe de același grad dacă interesele bunei administrări a justiției o cer, având în vedere faptul că alcătuirea completului de apel la Curtea de apel Oradea și judecarea cauzei, la fel ca la Tribunalul Satu Mare, a fost extrem de anevoioasă din cauza declarațiilor de abținere formulate în cauză.

În subsidiar, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 1 și pct. 3 C. proc. civ., ca motive de ordine publică ce pot fi invocate și din oficiu de către instanță, recurentul susține că hotărârea recurată ar fi trebuit să fie dată de judecătorul sindic potrivit dispozițiilor art. 123 din Legea nr. 85/2014, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

În terțiar, recurentul solicită admiterea recursului în situația în care instanța va aprecia că sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 2 teza a II - a C. proc. civ. ("hotărârea a fost pronunțată de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu") și va reține acest motiv de nelegalitate ca fiind motiv de casare de ordine publică ce poate fi reținut și din oficiu de către instanță în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (3) din același cod.

De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 451 alin. (1) și art. 453 alin. (1) C. proc. civ., solicită obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul recurs.

Cu privire la motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, pct. 7 și pct. 8 din Legea nr. 134/2010, recurentul consideră că dezlegările date de instanța de apel încalcă cerințele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 134/2010, ceea ce face, în opinia recurentului, imposibilă exercitarea unui control de legalitate de către instanța supremă, pentru că în parte, nu cuprind motivele pe care sunt fundamentate, în parte, sunt fundamentate pe motive contradictorii și, în parte, încalcă norme de drept material care consacră conduita culpabilă a unei părți într-un raport juridic, contractul de asociere în speța de față.

Recurentul-pârât susține că, din considerentele hotărârii atacate rezultă că instanța de apel a conturat și reținut o stare de fapt greșită, care nu numai că nu cuprinde probele pe care se sprijină, ci dimpotrivă este contrazisă de toate probele administrate în fața primei instanțe.

Astfel, a arătat că prin întâmpinarea depusă în fața primei instanțe, recurentul a invocat în comun cu celălalt pârât chemat în judecată, mai multe excepții asupra cărora prima instanță a omis să se pronunțe, adică au rămas nedezlegate.

Totodată, prin cererea de apel și motivarea acesteia, intimata-reclamantă a învestit instanța de apel cu motivul de apel privind nesoluționarea excepțiilor de către prima instanță, ba mai mult, a indicat în mod expres că își menține și în fața instanței de apel concluziile puse asupra excepțiilor respective.

În acest context, recurentul-pârât consideră că în mod greșit s-a reținut că neanalizarea excepțiilor de către prima instanță este corectă și legală, precum și faptul că nu au fost reiterate în calea de atac de către niciuna din părțile procesuale și că nu pot fi analizate în apel în lipsa unei cereri de apel împotriva încheierii prin care cele două excepții au fost soluționate.

Prin urmare, apreciază că dezlegarea dată este lipsită de motivarea în fapt și în drept impusă de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 134/2010, iar simpla constatare reținută de instanța de apel este greșită și nelegală.

Astfel, recurentul apreciază că motivarea hotărârii recurate este nelegală pentru faptul că încalcă legea și limitele învestirii instanței, mai exact dispozițiile art. 9 alin. (2) din C. proc. civ. care prevăd că obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, apoi încalcă obligația legală instituită prin dispozițiile art. 22 alin. (6) din Legea nr. 134/2010, legalitatea procesului instituită prin dispozițiile art. 7 din Legea nr. 134/2010 și încalcă limitele efectului devolutiv al apelului determinat de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță conform dispozițiilor art. 478 alin. (2) din Legea nr. 134/2010, precum și limitele efectului devolutiv al apelului determinate de ceea ce s-a apelat, legiferate de dispozițiile art. 477 alin. (2) din Legea nr. 134/2010.

În concluzie, recurentul susține că excepțiile menționate în cererea de apel și apărările pe care recurentul le-a formulat prin întâmpinarea depusă în apel (pct. nr. 3 alineat final al paginii nr. 5 din întâmpinarea depusă în apel) nu sunt analizate de către instanța de apel, cu efecte asupra legalității lămuririi cadrului procesual și limitelor învestirii instanței de apel.

Mai susține recurentul și că situația de fapt reținută în considerentele hotărârii de instanța de apel este reflectată incorect, fără a fi coroborată cu înscrisurile depuse în probațiune și cu probele administrate în cauză, contrar cerințelor imperative ale art. 425 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 134/2010, "expunerea situației de fapt reținute de instanță pe baza probelor administrate...".

Recurentul-pârât prezintă considerentele reținute la pagina 21 din hotărârea recurată, susținând că sunt exprimări generale, inexacte și fără conținut, ce nu pot fi considerate analiză a probatoriului, a actelor juridice încheiate de părți, a conduitei contractuale și procesuale a părților și nici nu întrunesc condițiile legale pentru a permite instanței de recurs examenul și verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Contrar celor reținute de instanța de apel, recurentul arată că intimatei-reclamante i s-au luat două interogatorii, iar întrebările nu au avut ca obiect investiții, ci au vizat dovedirea faptului că intimata-reclamantă nu a plătit niciodată, conform obligației contractuale asumate, niciun leu, niciunuia dintre cei doi pârâți, cu titlu de venit din asociere, profit din asociere sau beneficiu al asocierii.

Recurentul se referă și la considerentul aflat în alin. (2) din pagina nr. 22 a hotărârii, susținând că ceea ce ar fi trebuit să fie o analiză efectivă și concretă a actului adițional menționat de instanță reprezintă o simplă constatare a instanței de apel, lipsită de motivare, în condițiile în care, în apărare, pârâtul a invocat faptul că actul adițional respectiv nu întrunește condițiile legii pentru a-i fi opozabil, fiind încheiat de către fostul viceprimar, fără cunoștința sa și fără să aibă la bază o hotărâre de consiliu.

Drept urmare, consideră că dezlegarea dată de instanță prin respectivul considerent nu există, pentru că actul respectiv nu a fost analizat prin prisma apărării opuse de recurentul-pârât și nici prin prisma îndepliniri condițiilor legale de fond și de formă necesare pentru a putea produce efecte juridice.

În considerentele ce reprezintă alineatele nr. 3-7 din pagina nr. 22 din hotărâre, recurentul susține că se reproduc la nivel de simplă constatare, unele modificări ale contractului inițial, aduse prin actul adițional. Astfel, se omite analiza duratei contractului, modificată prin actul adițional (valabil ori nu), deși recurentul a solicitat în apărare ca cele două acte să fie analizate, prin prisma dispozițiilor legale invocate și a probatoriului administrat în fața primei instanțe, sub aspectul încetării contractului de asociere în participațiune.

Prin urmare, recurentul apreciază că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cauzelor de încetare a contractului pe care le-a invocat prin întâmpinarea formulată și asupra cărora a solicitat în mod expres instanței de apel să se pronunțe.

În continuare, recurentul-pârât reiterează în recurs argumentele legate de încetarea contractului, în sprijinul nelegalității hotărârii atacate date de lipsa de analiză de către instanța de apel a apărării invocate.

Astfel, a arătat instanței de apel, invocând dispozițiile art. 479 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 134/2010, cu privire la primul capăt de cerere prin care reclamanta a solicitat rezilierea contractului de asociere și la criticile formulate prin cererea de apel, că s-a apreciat că acel contract din anul 1998 este încă în ființă, în derulare. În susținerea acestei afirmații făcute de către intimata-reclamantă nu s-a adus niciun argument, de fapt sau de drept, nicio bază legală, conform obligațiilor pe care le avea în conformitate cu dispozițiile imperative ale art. 194 lit. c) și d) din Legea nr. 134/2010, a făcut doar referire la niște aprecieri generale, teorii și păreri subiective făcute în cadrul unor hotărâri anterioare, care nu aveau ca obiect al investirii instanței existența, încetarea sau modificarea contractului.

Or, niciun complet anterior nu și-a exprimat în cadrul unui dispozitiv al unei hotărâri judecătorești teoriile și aprecierile generale și subiective referitoare la existența în derulare a contractului încheiat.

Recurentul susține că acel contract de asociere a încetat pe cale amiabilă prin HCL nr. 15/2007, instanțele de judecată sesizate de reclamantă cu prezentul proces, ar fi trebuit să stabilească, pornind de la lege dispozițiile art. 224, art. 9 alin. (2) și art. 14 alin. (2)-(6) din Legea nr. 134/2010, care este momentul concret în care a operat încetarea asocierii și a contractului de asociere, având în vedere și următoarele circumstanțe create de părți și de conduita acestora:

a) dacă contractul de asociere a încetat pe cale amiabilă, prin acordul părților așa cum prevede și permite legea, la inițiativa exprimată a reclamantei, în baza cererii reclamantei nr. 28 din 28 martie 2000;

b) dacă încetarea contractului de asociere a operat pe cale amiabilă (conform voinței părților) la data rămânerii definitive a sentinței civile nr. 573/LC din 19 decembrie 2005, prin ajungerea la termen, mai exact spus, prin împlinirea condiției stipulate de părți prin actul adițional nr. x iulie 2005 în clauza nr. 1 -"Termenul contractului", condiție în care s-a transformat și prin care s-a modificat termenul inițial stipulat în clauza nr. III din contractul încheiat în anul 1998 în baza HCL nr. 8/1998;

c) dacă contractul de asociere a încetat pe cale amiabilă, prin acordul (consimțământ, consens, etc.) părților așa cum prevede și permite legea, în baza HCL nr. 15/2007 necontestată de către societatea reclamantă;

d) dacă contractul de asociere a încetat din cauze autorizate de lege, în anul 2012, când balta a secat complet, așa cum prevede legea, mai exact în conformitate cu dispozițiile art. 969 alin. (2) din C. civ. de la 1864;

e) dacă contractul de asociere este în ființă/în derulare conform afirmației reclamantei și încetează prin hotărârea judecătorească ce urmează a fi pronunțată de instanță în această cauză, la un alt moment decât cele la care a făcut referire anterior, moment ce va fi stabilit de către instanță, tot prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța în cauză.

În concluzie, recurentul-pârât susține că, din considerentele hotărârii atacate nu reiese analiza acestor aspecte și nici motivarea respingerii sau înlăturării lor.

În considerentul reținut la alineatul nr. 8 din pagina nr. 22 din hotărârea recurată, recurentul susține că se reproduce la nivel de simplă concluzie, lipsită de analiză efectivă ce ar trebuit corelată cu actele procesuale aflate în dosarul cauzei și probele administrate în cauză faptul că, "prin acțiunea formulată în prezenta cauză, apelanta-reclamantă a arătat că începând cu anul 2007, intimatul-pârât a demarat o serie de demersuri având drept scop încetarea contractului de asociere în participațiune, atitudine care reprezintă o nerespectare a obligației de a i se asigura folosința imobilului pe toată durata asocierii și o nerespectare a contractului încheiat care o îndreptățește să solicite rezilierea contractului din culpa intimatului." Or, acest argument denotă că actele procesuale ale părților nu au fost analizate de instanță, deoarece în cererea de chemare în judecată intimata-reclamantă nu a făcut această precizare.

Totodată, arată că, în considerentele cuprinse în alineatul penultim și ultim din pagina nr. 22 a hotărârii și continuând cu alineatele nr. 1-3 din pagina nr. 23 a hotărârii atacate s-a reținut, pentru prima dată în cauză, incidența dispozițiilor art. 251 și următoarele din vechiul Codul comercial, fără a se motiva înlăturarea apărărilor și temeiurilor de drept invocate de recurent în apărare, reprezentând dispozițiile legale din vechiul C. civ. privitoare la societate/asociere.

Tot fără nicio motivare legală, arată că s-a reținut în considerentul din alineatul nr. 4 pagina nr. 23 din hotărâre faptul că, fiind încheiat anterior intrării în vigoare a noului C. civ., contractul este guvernat de dispozițiile vechiul C. civ. în ceea ce privește rezilierea acestuia.

Recurentul consideră că nu s-a motivat de ce regulile privind interpretarea contractelor, încheierea contractelor și încetarea contractelor, reglementate de vechiul C. civ., nu se aplică, cu atât mai mult cu cât instanța de apel a fost învestită (în temeiul efectului devolutiv al apelului) să se pronunțe în concret asupra acestor aspecte, prin conținutul întâmpinării formulate de recurent în apel (art. 969, art. 977, art. 984, art. 1523, art. 1525 din vechiul C. civ.), unele dintre ele invocate chiar și de către reclamantă în fața primei instanțe.

Mai arată recurentul că în considerentele cuprinse în alineatele nr. 5-6 din pagina nr. 23 a hotărârii atacate s-a reținut la nivel de constatare, prin reproducerea deformată a concluziilor primei instanțe, menționarea art. 1020 și art. 1021 din vechiul C. civ.

Consideră nemotivată și dezlegarea dată de instanța de apel, prin considerentul materializat în alineatul nr. 7 din pagina nr. 23 a hotărârii atacate, conform căruia ambele părți contractante sunt în culpă. Instanța nu arată care sunt probele analizate din care reiese culpa ambelor părți.

Recurentul arată că perioada pentru care a fost încheiat contractul nu a fost lămurită de instanța de apel, deci referirea la cei 25 de ani rămâne doar o simplă constatare.

Nefiind lămurită situația de fapt și nefiind analizate probele administrate în cauză, recurentul consideră că instanța de recurs este pusă în imposibilitatea de a exercita controlul de legalitate, în ceea ce privește conduita contractuală a părților, culpa contractuală ce se impută în sarcina recurentului-pârât, fără nicio motivare, în lumina dispozițiilor art. 1020 și art. 1021 din vechiul C. civ., la care a făcut trimitere instanța de apel.

În considerentele cuprinse în alineatele nr. 8-9 și ultim din pagina nr. 23 a hotărârii atacate și din cele ale alin. (1) si 2 din pagina nr. 24 s-a reținut că:

"se statuează cu putere de lucru judecat ...că nu a intervenit rezilierea contractului prin HCL nr. 15/2007" prin înșiruirea de hotărâri de consiliu local atacate și anulate, constatare făcută prin preluarea susținerilor intimatei-reclamante.

Recurentul-pârât susține că nu se analizează și nu se reține "puterea de lucru judecat" a deciziei nr. 2137 din 1 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. x/2010, prin care instanța supremă a statuat cu totul contrar referitor la încetarea contractului de asociere în baza hotărârii de consiliu local.

De asemenea, susține că în considerentele cuprinse în alineatele nr. 3,4,5,6,7 din pagina nr. 24, fără analiza tuturor probelor, instanța a menționat doar că martorii audiați au arătat că s-au îndeplinit obligațiile contractuale de către intimata-reclamantă până în anul 2007 - 2008.

Cu privire la probele testimoniale reprezentând declarațiile celor doi martori încuviințați intimatei-reclamante în apel și respingerea în apel a cererilor de probațiune ale recurentului pe motiv că martorii propuși au fost audiați de prima instanță și nu se impune ascultarea lor și în apel, recurentul consideră că au fost încuviințați cu părtinire de instanța de apel, contrar dispozițiilor art. 254 alin. (6) din Legea nr. 134/2010 cu încălcarea dreptului său la un proces echitabil și un tribunal imparțial și a contradictorialității procesului instituit prin art. 14 din Legea nr. 134/2010.

Recurentul susține că, deși intimata-reclamantă nu a dorit în probațiune audierea vreunui martor în primă instanță, în fața instanței de apel a solicitat audierea mai multor martori, însă cei doi martori încuviințați acesteia și audiați de către instanța de apel, nu au adus argumente care să lămurească raporturile obligaționale ale părților asumate reciproc, pentru că au arătat că nu cunosc conținutul contractului și actului adițional, adică izvorul obligațiilor părților.

Recurentul precizează că nu a putut combate susținerile martorilor, cât timp instanța de apel i-a respins probele testimoniale solicitate în apărare în apelul părții potrivnice.

Consideră că este nemotivată și dezlegarea dată de instanța de apel, prin considerentele materializate în aliniatul final din pagina nr. 24 și alineatele nr. 1 și 2 din pagina nr. 25 a hotărârii atacate, deoarece au fost resproduse afirmații făcute de intimata - reclamantă cum că "încercarea pârâtului de a desființa raporturile contractuale...demararea acestor demersuri...reprezintă o împrejurare care a determinat tulburarea folosinței liniștite și neîntrerupte a imobilului... și a împiedicat buna administrare a bălții de către reclamantă... atitudine a pârâtului... reprezintă o nerespectare a obligației de a lăsa în folosința și administrarea apelantei bunul obiect al asocierii."

Însă, după această constatare a "nerespectării" de către recurent a obligațiilor contractuale, printr-o motivare contradictorie propriilor constatări, motivare reflectată în considerentul materializat în alineatul final al paginii nr. 25 din decizia recurată, instanța a reținut faptul că intimata-reclamantă nu a fost evacuată efectiv din imobil, adică a avut folosința bălții până în momentul în care a abandonat-o în anul 2009, lăsând-o în paragină.

Astfel, recurentul arată că, după rezilierea contractului de asociere prin HCL nr. 15/2007 și după comunicarea hotărârii respective asociatului, reprezentantul reclamantei a lăsat balta în paragină, abandonat-o, nu a mai efectuat nici măcar minimele lucrări de curățenie și întreținere și niciun alt demers sau altă obligație contractuală, ceea ce dovedește încă o dată faptul că a considerat desființat contractul de asociere.

După rezilierea contractului, a introdus o acțiune în pretenții prin care a solicitat aceeași sumă pretinsă în prezentul proces, ca despăgubiri cu titlu juridic "îmbogățire fără justă cauză", acțiune care s-a finalizat cu respingerea irevocabilă a acestora prin decizia nr. 2137 pronunțată la data de 1 iunie 2011 în cauza ce face obiectul dosarului nr. x/2010 al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată, recurentul arată ca, în anul 2009, văzând balta abandonată, lăsată în paragină de către reprezentantul asociatului, actualul primar și recurentul Consiliul Local au decis să se ocupe de baltă, să o întrețină și ulterior, începând cu anul 2011, prin mai multe hotărâri de consiliu, au decis administrarea bălții de către autoritățile locale, apoi au emis un regulament de administrare și gestionare a bălții, hotărâri care din punctul de vedere al legii au fost total neavenite, deoarece comuna putea să își administreze și gestioneze balta proprietate privată după cum considera necesar.

Reținându-se în considerentul materializat în alineatul nr. 3 din pagina nr. 25 a hotărârii, că din anul 2009, intimata-reclamantă nu și-a îndeplinit deloc obligațiile contractuale, instanța a omis de la analiză momentul încheierii contractului (1998), iar din trimiterea formulată generic la depozițiile de martori, nu reiese o analiză a motivelor și probelor pe care se fundamentează constatarea instanței.

Consideră recurentul că instanța de recurs nu poate verifica starea de fapt reținută astfel de instanța de apel, pentru că nu sunt indicate care depoziții de martor au fost avute în vedere și nu se analizează care conținut sau aspect al depozițiilor este avut în vedere de considerentul respectiv.

Astfel, cu o motivare contradictorie, constatarea mai sus menționată este contrazisă de susținerea pârâților, neanalizată de instanța de apel, care a recunoscut prin considerentul nr. 2 al paginii nr. 26 din hotărâre "balta de pescuit fiind preluată în anul 2011 de către intimat deoarece apelanta nu s-a mai ocupat de administrarea acesteia."

În considerentele cuprinse în alineatele nr. 4, 5, 6, 7 din pagina nr. 25, recurentul apreciază că se procedează la o analiză inutilă și neavenită a "investițiilor cuantificate la suma de 459411,60 RON... din expertiza extrajudiciară ... ce a stat la baza pronunțării sentinței civile nr. 573/2005 în dosar nr. x/2005...", deoarece motivarea reflectată de considerentul respectiv este străină de motivele în fapt și în drept indicate în apărare de către recurent, făcută cu încălcarea limitelor învestirii instanței, având în vedere omiterea apărărilor intimaților-pârâți în ambele instanțe și omiterea analizei excepțiilor invocate în primă instanță și nesoluționate.

Dacă nu s-ar fi încălcat efectul devolutiv al apelului și se analizau excepțiile invocate de recurent și de cealaltă pârâtă, invocate în fața primei instanțe, respectiv, excepția autorității de lucru judecat și a prescripției dreptului la acțiune, instanța de apel nu ar fi ajuns să încalce autoritatea de lucru judecat, analizând investiții constatate ca nedovedite anterior și nu ar fi încălcat legea analizând nelegal pretenții bănești pe care avea obligația să le verifice cu prioritate sub aspectul posibilității valorificării lor prin prisma prescripției extinctive, așa cum era obligată de dispozițiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958, înainte de a cerceta temeinicia acestora.

Recurentul reia în continuare apărările invocate în apel cu privire la suma constatată prin sentința civilă nr. 573/LC din 19 decembrie 2005, în dosar nr. x/2005, pretinsă de reclamantă în mod contradictoriu, odată ca aport al societății reclamante și ulterior, cu titlu de contravaloare investiții, apreciind că, dacă societatea reclamantă ar fi fost convinsă că pretențiile ei sunt legale și justificate, nu ar fi renunțat la realizarea acestora pe cale judiciară în cadrul acțiunii în constatare promovate în dosarul menționat, unde a renunțat la capătul de cerere privind obligarea la plata sumei respective, motivat de faptul că, cealaltă parte, Consiliul Local, a renunțat la cererea reconvențională având ca obiect obligarea reclamantei la repararea prejudiciului creat prin nerespectarea contractului de asociere în participațiune.

Pe de altă parte, însă, subliniază că sentința respectivă nu are nicio valoarea juridică sub aspectul posibilității obligării pârâților la plata sumei respective, având în vedere dispozițiile art. 371 ind. l din C. proc. civ. de la 1865. Pe de altă parte, recurentul arată că dacă această hotărâre judecătorească ar fi întrunit condițiile legii, ar fi fost titlu executoriu, însă niciun executor judecătoresc nu ar fi procedat la executarea silită a unui titlu executoriu în privința căruia a operat prescripția dreptului de a cere executarea silită, conform art. 6 din Decretul nr. 167/1958.

Mai apreciază recurentul că societatea reclamantă recunoaște faptul că pârâții nu îi datorează legal și convențional, de facto și de jure nimic, pentru că în caz contrar, ar fi formulat în condițiile legii, art. 109 și art. 112 din C. proc. civ. de la 1865, în interiorul termenului de prescripție defipt de lege, o cerere de chemare în judecată, trecând la valorificarea pretențiilor afirmate.

Cu privire la obligațiile asumate de fiecare dintre părți, recurentul face trimitere la clauza IV din actul adițional referitor la "contribuția asociaților" din care rezultă că A. S.R.L. va realiza în cadrul amenajării piscicole lucrările stipulate, ce cad în sarcina exclusivă a acesteia și care nu vor fi deduse din beneficiile asocierii și la clauza V din actul adițional ce prevede clar ce anume din asociere se împarte, cum și în ce cotă.

Tot cu privire la realizarea investițiilor de către reclamantă, recurentul susține că motivele pentru care reclamanta nu le-a pretins și valorificat ca atare, niciodată în instanță, decât la nivel declarativ, sunt pentru că reclamanta nu și-a executat obligațiile contractuale asumate, nu a efectuat lucrările de amenajare la care s-a obligat prin contract și actul adițional ca și contribuție la asociere, investițiile fiind efectuate și estimate pe hârtie de expertul care a întocmit lucrarea extrajudiciară la solicitarea societății reclamante în condițiile arătate anterior.

Arată că, în anexa înscrisurilor depuse în probațiunea apărării din apel, era atașată expertiza comandată de societatea reclamantă, susținând modul nelegal și neprofesional în care a fost întocmită, însă depusă la dosarul respectiv și acceptată ca probă. În acest sens, recurentul face referire la bilanțul de activitate al asocierii pe anul 2006 prezentat de A. S.R.L și la sesizarea materializată în înscrisul înregistrat cu nr. x/13 octombrie 2009, întocmit de Primăria Odoreu și înaintat Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare - Serviciul de Investigare a Fraudelor.

Recurentul critică și dezlegarea dată de instanța de apel, prin considerentele materializate în alineatele nr. 1-5 din pagina nr. 26 a hotărârii atacate, fără o motivare de fapt sau de drept, fără corelarea lor cu probele concrete existente la dosarul cauzei. Astfel, considerentul materializat în aliniatul nr. 1, prin care se afirmă "că și reclamanta apelantă este în culpă...", este nelegal, întrucât i se atribuie recurentului o culpă contractuală, culpă care, la nivel de simplă concluzie, este prioritară și generatoare a culpei intimatei-reclamante.

În ceea ce privește dezlegarea dată de instanță prin considerentul expus în alineatul nr. 4 din pagina nr. 26 din hotărâre, respectiv "continuarea existenței contractului până la expirarea termenului contractual, nu mai are nici un fel de justificare, mai ales că în prezent nu mai există nici balta de pescuit", recurentul apreciază că este nelegală și încalcă normele de drept material, din materia rezoluțiunii/rezilierii contractelor, adăugând la lege (art. 1021 din vechiul C. civ.), ca nou motiv pentru care se poate cere rezoluțiunea/rezilierea unui contract, și anume pieirea/pierderea/dispariția obiectului contractului, și, de asemenea, revoluționează jurisprudența românească în materie, conform căreia "acțiunea în rezoluțiune a contractului poate fi intentată numai de partea care a executat sau care se declară gata să execute contractul. Dacă s-ar recunoaște o asemenea acțiune părții care nu își execută obligația, ar însemna să i se acorde o prima de încurajare, o cale nejustificată de a se desprinde din raportul contractul convenit, ceea ce ar constitui o înfrângere de neadmis a principiului obligativității contractelor".

Prin urmare, consideră că secarea bălții nu poate fi considerată cauză de rezoluțiune a unui contract și nu poate fi considerată fundament pentru reținerea culpei procesuale.

Recurentul mai arată și faptul că dezlegarea dată de instanță prin considerentul materializat în alineatul final al paginii nr. 27 și alineatul nr. 1 din pagina nr. 28 al hotărârii atacate, putea fi contrazisă dacă nu se înlătura de către instanța de apel analiza excepțiilor rămase nesoluționate de către prima instanță, respectiv a puterii de judecat a deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată, recurentul consideră că dezlegarea dată de instanța de apel prin considerentele hotărârii referitoare la cheltuielile de judecată făcute de acesta cu apărarea în fața instanței de apel în cuantum de 12.000 RON, nu este fundamentată pe motive de drept în privința reducerii lor.

Astfel, recurentul-pârât susține că hotărârea atacată este nelegală, întrucât este nemotivată și încalcă norme de drept material care consacră conduita culpabilă a unei părți întru-un raport juridic, contractul în speța de față, precum și dispozițiile art. 453 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 invocate de recurentă în ambele instanțe de fond, referitoare la culpa procesuală a părților.

Susține că este nelegală reținerea în hotărârea atacată, ca fundament pentru respingerea cererii recurentului-pârât de acordare a cheltuielilor de judecată, pe temeiul atribuirii unei culpe procesuale și înlăturării culpei procesuale aparținând exclusiv intimatei-reclamante, cheltuielile reprezentând prejudiciul pe care recurentul 1-a suferit ca urmare a șase ani de judecată, incluzând apelul părții adverse, deoarece încalcă toate argumentele legale de drept material pe care le-a prezentat în apărare, apărare omisă de instanța de apel.

Mai susține și faptul că, decizia recurată, prin înlăturarea culpei procesuale a intimatei-reclamante și reținerea unei culpe procesuale în privința recurentului (așa cum reiese din considerentele alineatului nr. 7 din pagina nr. 29 a deciziei recurate în care instanța a reținut "culpa procesuală a ambelor părți", în condițiile în care sunt trei părți în proces) și ca efect a acesteia, nerecunoașterea prejudiciului creat recurentului, constând în cheltuielile făcute cu prezentul proces, este dată cu încălcarea dreptului la un proces echitabil consfințit de art. 6 din Convenție și cu încălcarea principiilor procesului civil prevăzute de art. 5, art. 6, art. 7, art. 8 art. 9, art. 10, art. 12, art. 13, art. 14, art. 19, art. 20, art. 22 din Legea nr. 134/2010, a echității și a celor instituite prin dispozițiile art. 2 alin. (1) și art. 10 din Legea nr. 304/2004.

Consideră că hotărârea este nelegală prin modalitatea în care instanța a reținut și a constatat "culpa procesuală a ambelor părți", conduita procesuală a acestora, inclusiv cea contractuală, omițând și încurajând astfel, încălcarea legii de către intimata-reclamantă, reaua-credință a intimatei-reclamante și conduita procesuală abuzivă și imorală a acesteia, considerente ce au stat la baza refuzului de acordare de a cheltuielilor de judecată solicitate și justificate de recurent legal și temeinic, cu apărările făcute pe parcursul a 6 ani de judecată în care recurentul a fost purtat în justiție de către reclamantă.

Astfel, apreciază că decizia nu reflectă și nu se sprijină pe lege, pe echitate, pe apărările reale și în întregime ale părților din proces, ale recurentului în speță și a celeilalte pârâte, cauza nefiind analizată în întregul ei și fiind înlăturate nelegal și nedrept apărările părților. Învederează faptul că a primit sentința primei instanțe la data de 14 mai 2018, după amânarea de două ori a pronunțării, care a avut loc la data de 11 ianuarie 2018, fapt ce, în opinia recurentului, contrazice constatările instanței de apel referitoare la dificultatea și complexitatea cauzei.

În final, recurentul-pârât arată că, pe lângă textele legale menționate în cuprinsul cererii de recurs, invocă și temeiurile de drept pe care și-a întemeiat apărările în proces: Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Constituția României, C. civ. pus în aplicare la 1 decembrie 1864, dispozițiile legale în vigoare la momentul încheierii actului potrivit adagiului tempus regit actum transpus în lege, art. 3 și art. 4 din Legea nr. 71/2011 cu trimitere la dispozițiile art. 6 din Legea nr. 287/2009, pe care o pune în aplicare, Legea nr. 134/2010, Legea nr. 51/1995, Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, H.C.S.M. nr. 1375/28 decembrie 2015, Legea nr. 215/2001, Legea nr. 554/2004, Decretul nr. 167/1958 aplicabil actului juridic/contractului încheiat de părți.

III. La 17 mai 2019, recurenta-pârâtă U.A.T. Odoreu, prin Primar a declarat recurs împotriva încheierii din 28 martie 2019 și deciziei nr. 136/C72019-A din 11 aprilie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin care a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., admiterea căii de atac, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel ori oricărei alte instanțe de același grad dacă interesele bunei administrări a justiției o cer, având în vedere faptul că alcătuirea completului de apel la Curtea de apel Oradea și judecarea cauzei, la fel ca la Tribunalul Satu Mare, a fost extrem de anevoioasă din cauza declarațiilor de abținere formulate în cauză.

În subsidiar, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 1 și pct. 3 C. proc. civ., ca motive de ordine publică ce pot fi invocate și din oficiu de către instanță, reținând și statuând că apelul ar fi trebuit judecat de judecătorul sindic, iar hotărârea recurată ar fi trebuit să fie dată de judecătorul sindic potrivit dispozițiilor art. 123 din Legea nr. 85/2014, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei